RETABLUL 

ADORAȚIA MIELULUI MISTIC PICTAT DE CĂTRE JAN VAN EYCK

Adorația Mielului mistic, sau Altarul din Gent (în flamandă Het Lam Goods, trad. literală Mielul lui Dumnezeu) a fost terminat și instalat în 1432.
Este un poliptic considerat drept o capodoperă a ”pictorilor primitivi flamanzi” și face parte din tezaurul patrimoniului mondial. A fost comandat
de epitropul bisericii Sf. Ioan Botezătorul (devenită ulterior Catedrala Saint-Bavon din Gent) pictorului Hubert van Eyck. Retablul a fost
terminat de fratele său Jan van Eyck, după moartea fratelui Hubert în 1426.

RETABLUL ARE UN CURRICULUM VITAE IMPRESIONANT !

În 1432 polipticul a fost instalat pe altarul din capela comanditarului, în biserica Sf Ioan Botezătorul. Din motive de securitate, retablul a fost
mutat în capela principală a catedralei.

Cadrul original al retablului avea o sculptură bogată, care se poate bănui că era în concordanță cu decorația picturii panourilor. Se pare că poseda
un mecanism pentru închiderea și deschiderea panourilor laterale și chiar un mecanism muzical. Cadrul și mecanismele au fost distruse în timpul
iconoclasmului protestant, pe la mijlocul sec. XVI.

În timpul iconoclasmului protestant, opera a scăpat ca prin urechile acului de două ori. La 19 august 1566 și din nou în 1576 a fost necesară o
gardă înarmată specială pentru protecția ei în fața răsculaților. Istoricul Marcus Van Vaenewijk din Gent povestește că în vara anului 1566
flăcările și fumul rugurile din piața publică în care erau aruncate opere de artă se vedeau de la o distanță de zece mile. Din cauza aceasta istoricul
Susie Nash subliniază că retablul din Gent pare atât de valoros deoarece a fost printre puținele opere de artă majore ale epocii care au supraviețuit
intacte.
În 1815 dieceza din Gent amanetează șase panouri ale retablului pentru suma de 240 £. Nefiind în stare să le răscumpere, panourile sunt
cumpărate de comerciantul de artă Nieuwenhuys care le revinde în 1816 colecționarului Edward Solly pentru suma de 4000 £. După câtva timp,
panourile sunt cumpărate de regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea, contra sumei de 16000 £, o sumă importantă pe vremea aceea. Ele au fost
expuse mai multe decenii la Gemäldegalerie din Berlin.

Nuditatea panourilor cu Adam și Eva a fost apreciată ca fiind nepotrivită cu o catedrală, așa că aceste panouri au fost vândute statului belgian în
anul 1861 și au fost expuse la Musées royaux des beaux-arts de Belgique la Bruxelles.
 În timpul Primului Război Mondial, în 1917, alte panouri sunt luate de armata germană din catedrala din Gent. Prin tratatul de la Versailles,
Germania este obligată să restituie (ca datorie de război) atât panourile furate cât și cele cumpărate în mod legal de către Frederic Wilhelm al III-
lea. În 1920 polipticul a putut fi reconstituit în întregime, statul belgian cedând panourile cu Adam și Eva.
La 10 aprilie 1934 panoul inferior stânga denumit Judecătorii cinstiți și panoul cu Sf. Ioan Botezătorul au fost furate de către crâsnicul catedralei,
Arsène Goedertier. Episcopul de Gand primește o cerere de răscumpărare de un milion de franci belgieni. Hoțul restituie panoul cu Sf. Ioan
Botezătorul, dar din nefericire moare la 25 noiembrie 1934 înainte de a mărturisi unde este al doilea panou furat. Acesta a rămas definitiv
pierdut.
În 1940 când al Doilea Război Mondial bătea la ușă, Belgia decide să trimită retablul la Vatican pentru a fi în siguranță. Ansamblul împachetat
era pe drum în momentul în care Italia declară război și se aliază Germaniei. Retablul este transferat în localitatea Pau, din Franța, pe durata
războiului și se semnează chiar un act tripartit, Germania, Franța și Belgia, care decide că opera nu poate fi mutată din Pau. Însă, în 1942 Hitler
ordonă mutarea retablului în Germania și păstrarea lui într-un castel din Bavaria. După lansarea raidurilor aeriene aliate, retablul este mutat într-o
mină de sare. Toate protestele franceze și belgiene au rămas fără efect. La sfârșitul războiului, retablul este aflat de către americani, care îl
restituie Belgiei în cadrul unei ceremonii la Palatul Regal din Bruxelles, la care participă și regele Belgiei. În starea în care se afla, retablul este
prezentat presei. La ceremonie nu a participat nici un oficial francez deoarece guvernul de la Vichy a acceptat transferul retablului la ordinul lui
Hitler.
În 1945 panoul pierdut a fost înlocuit cu o copie executată de artistul belgian Jef Vanderveken, după o copie din 1559 executată de Michiel
Coxcie. Episodul tabloului furat figurează și în romanul lui Camus Căderea (1956).
Istoricul de artă Noah Charney descrie retablul ca ”opera de artă cea mai frecvent furată în istorie”, el, retablul, fiind obiectul a treisprezece
furturi în șase secole, numărând și șase furturi separate. Istoricul spune că este vorba despre pictura cea mai influentă realizată vreodată.
Vicisitudinile înfruntate și degradarea naturală, în timp, a picturilor au impus restaurări migăloase și costisitoare. Ultima restaurare se află în
curs, ea se va desfășura între 2012 – 2017. Echipa de specialiști în conservare și restaurare lucrează împreună cu un comitet internațional de
consilieri și experți. Universitatea din Gent este și ea partener în restaurare și cercetare.

TESTE DE PATERNITATE ȘI LOCUL RETABLULUI

ÎN FAMILIA OPERELOR PRIMITIVILOR FLAMANZI
În ciuda puținelor probe documentare care au supraviețuit și care atestă comanda retablului, există un consens al specialiștilor în atribuirea
paternității retablului fraților Van Eyck. O inscripție pe cadrul de origine (distrus în timpul iconoclasmului protestant) indică pe Hubert Van Eyck
drept persoana care a început pictarea retablului, el denumindu-se maior quo nemo repertus (mai bun ca oricine, în traducere liberă). Însă
finalizarea lucrării este făcută de Jan Van Eyck în 1432, care semnează, denumindu-se arte secundus (al doilea în artă) probabil o pioasă
minimizare a rolului său. Odată rezolvată problema paternității, a urmat evaluarea contribuției celor doi frați la execuția lucrării deoarece Hubert
a murit cu șase ani înaintea finalizării ei. Pe de altă parte, Hubert era mult mai puțin cunoscut decât Jan, care devine faimos în Europa în jurul
anilor 1430. Din păcate, de la Hubert Van Eyck nu a rămas nici o operă recunoscută în mod sigur ca fiind realizată de el.
Datele biografice despre frații Van Eyck sunt sărace. Există documente care atestă angajarea lui Jan Van Eyck la curtea lui Ioan al II-lea, Duce de
Bavaria, în perioada 1422 – 1424. Și-a deschis un atelier și a participat la redecorarea palatului Binnenhof din Haga. Documentele în legătură cu
Jan devin mai bogate începând cu 1425 când, după moartea lui Ioan Duce de Bavaria, se află la curtea Ducelui de Burgundia Filip III, numit și
Filip cel Bun unde funcționează atât ca pictor cât și ca diplomat. Devine membru al breslei pictorilor din Tournai unde se bucură de compania
unor artiști valoroși, precum Robert Campin și Rogier van der Weyden. Jan Van Eyck a fost un inovator în arta picturii. După spusele lui
Vasari, Jan Van Eyck a avut un rol hotărâtor în inventarea picturii în ulei și dezvoltarea ei în cadrul Școlii Primitivilor Flamanzi .
Greutățile în stabilirea contribuției fraților Van Eyck la pictarea retablului provin din faptul că stilul picturii panourilor nu este chiar unitar, iar
retablul este pentru Jan prima lucrare de interes public, operele sale anterioare fiind comenzi pentru particulari, adică lucrări a căror amploare nu
se compară cu cea a retablului. Oricum, comparând stilul lui Jan cu stilul fiecărui panou al lucrării, se poate deduce că a fost și o a doua mână în
realizarea ansamblului. Punctul de vedere actual este că majoritatea panourilor a fost realizată de Jan, dar proiectul în ansamblul său și
construcția cadrului au fost realizate de Hubert, care a contribuit și la pictarea unor panouri.

Jan Van Eyck și Primitivii flamanzi

Primitivi flamanzi este un termen folosit pentru desemnarea pictorilor activi în secolele XV și XVI în partea meridională a Țărilor
de Jos, în orașele înfloritoare ale zonei, Tournai, Bruxelles, Bruges, Gent și Anvers, care toate beneficiau de prosperitatea ducatului de
Bourgogne. Se consideră că această perioadă de activitate artistică intensă începe cu cariera pictorului Robert Campin (din Tournai) și a lui Jan
Van Eyck și se continuă cam până la moartea lui Gerard David în 1523. Această perioadă este sincronă cu Renașterea Italiană, dar este
văzută ca o mișcare artistică independentă de umanismul care caracteriza evoluțiile din Italia. Arta Primitivilor flamanzi poate fi
înțeleasă și ca un punct final al moștenirii artistice medievale din nordul Europei și ca o evoluție spre acceptarea idealului promovat de
Renaștere. De aceea Primitivii flamanzi sunt categorisiți atât ca pictori ai Renașterii cât și ca pictori în stilul goticului internațional.
Cei mai cunoscuți exponenți ai mișcării au fost Jan Van Eyck, Hans Memling și Gerard David (din orașul Bruges), Rogier Van der
Weyden și Robert Campin (din Tournai), Dieric Bouts, Juste de Gand, Hugo Van der Goes (din Gent), Ieronimus Bosch și Pieter
Breughel Bătrânul (din Anvers și Bruxelles). Acești artiști au realizat progrese importante în reprezentarea naturii și în arta de a produce
fenomene în contradicție aparentă cu legile naturale (un fel de pictură iluzionistă). Operele lor prezintă adesea o iconografie complexă.
Subiectele tratate sunt fie scene religioase, fie portrete și mai rar picturi narative cu subiecte mitologice. Picturile din această perioadă
sunt executate în majoritatea lor pe lemn, fie ca panou unic, fie triptic sau poliptic
Dezvoltarea acestei Școli este legată de influența ducilor de Bourgogne în Europa. Țările de Jos meridionale devin un centru
politic și economic important, recunoscut prin produsele sale de lux. Picturile Primitivilor flamanzi au fost deseori exportate în
Germania și Italia prin neguțători și bancheri. Școala Primitivilor flamanzi a introdus în pictură o mare inovație, considerată o
adevărată cotitură în istoria artei: ei au introdus pictura în ulei, prin descoperirea și perfecționarea noii tehnici realizată de Jan Van
Eyck. Pictura în ulei permite obținerea unei purități și luminozități mult mai bune decât vechea tehnică a picturii cunoscută ca ”pictura
în tempera”. Pictura ”în tempera” are două variante tehnice. Una folosea dizolvarea pigmentului colorat în gălbenuș de ou, iar alta dizolva
pigmentul în soluții apoase de clei de origină animală, sau clei de polizaharide (”gumă arabică” provenind din unele specii de salcâm
originare din Arabia, sau ”gumă indiană” provenită din cochilia anumitor insecte). Tehnica tempera a fost dominantă înainte de apariția
picturii în ulei. Ea are calitatea de a permite execuția unor lucrări de mare finețe. Dar uscându-se repede nu permite refacerea unor detalii sau
părți. De aceea execuția în tempera cere o pregătire foarte atentă. Unii maeștrii ai tehnicii ”tempera” au aplicat straturi foarte fine, suprapuse, sau
”hașurări” fine. După uscare și șlefuire, picturile erau acoperite cu un strat subțire de lac. Tehnica picturii în ulei oferă alte posibilități de
expresie artistică. Ea a evoluat treptat. Geniul lui Jan Van Eyck este dovedit de faptul că el, ca inventator, a dus în timpul vieții această
artă spre perfecțiune. Pictorii flamanzi și italieni care au adoptat tehnica, au parcurs o perioadă de ”acomodare” mai lungă sau mai
scurtă.

PREZENTAREA PANOURILOR RETABLULUI

Retablul ”Adorația Mielului Mistic” are două poziții: deschis pentru zilele de sărbătoare când oferă un aspect bogat în culori și construcție
complexă a picturii panourilor și închis în restul zilelor, când prezintă un aspect relativ auster. Fără a lua în considerație scheletul, el măsoară
5,2m x 3,75m în poziție deschisă și 2,6m x 3,75m în poziție închisă. Este constituit din zece panouri din lemn de stejar.
Vederea retablului în poziție deschisă, când măsoară 5,2m x 3,75m
Vederea retablului în poziție închisă, când măsoară 2,6m x 3,75m

POZIȚIE  DESCHISĂ,  PANOURILE  DIN  REGISTRUL  SUPERIOR

CELE   TREI  PERSONAJE   CENTRALE
Pentru cei care vor să înțeleagă structura retablului deschis, inițiativa din [5] de a materializa aranjamentul prin inscripții mi se pare binevenită.
De aceea o reproduc mai jos.

Vederea retablului deschis, cu identificarea personajelor picturii; imagine preluată din [5]
Cele trei panouri centrale ale registrului superior pot fi privite ca o reprezentare Deisis a trei figuri monumentale, șezând pe câte un tron și având
fiecare un halou. În dreapta personajului central se află Fecioara Maria, iar la stânga Sf. Ioan Botezătorul. Identitatea personajului central nu este
clar definită și a dat naștere la dezbateri aprinse. Mai mulți istorici de artă spun că ar fi vorba despre Cristos în slavă (Cristos Pantocrator),
reprezentat în veșmitele unui preot, sau despre Dumnezeu Tatăl, sau despre Sfânta Treime, grupată într-un singur personaj. Faptul că personajul
poartă o tiară triplă ar putea da o oarecare credibilite acestei ultime posibilități. Iar faptul că tiara are două eșarfe de tip ”papal” i-a îndemnat pe
unii să-l numească ”Dumnezeu-Papă”. Oricum, exercițiile de imaginație sunt permise și deschise. În haloul din jurul capului se află inscripții în
trei planuri verticale succesive. Aceste inscripții în latină folosesc prescurtările folosite curent la vremea acea. Am găsit în [4] o transcriere a
acestor inscripții. Comparând imaginea cu textul, mi se pare că putem acorda încredere transcrierii. La traducerea textului însă nu pot avansa nici
o variantă deoarece nu cunosc latina, iar [4] nu oferă o variantă credibilă. În primele două planuri putem citi: Hic est Deus potentissimus propter
divinam majestatem; summus omnium optimus propter dulcedinis bonitatem; remunerator liberalissimus propter immensam largitatem.
Figura centrală se uită la privitorul tabloului, cu mâna sa dreaptă ridicată într-un gest de binecuvântare. În mâna stângă ține un sceptru
împărătesc, terminat cu o cruce. Pe mantia roșie este ușor vizibilă o inscripție cu perle, SABAOT, adică Domnul Oștirilor Cerești.
Personajul central al registrului superior

La picioarele personajului central este o coroană, iar în stânga și în dreapta coroanei, pe treptele tronului sunt două registre cu inscripții. Conform
[3], în stânga, în prima linie,  se poate citi ”VITA SINE MORTE IN CAPITE (viață fără moarte în capul său), iar în dreapta IUVENTUS SINE
SENECTUTE IN FRONTE (tinerețe fără bătrânețe pe fruntea sa). În a doua linie este scris în stânga, respectiv în dreapta GAUDIUM SINE
MERORE S DEXTRIS (bucurie fără necazuri în dreapta sa) și SECURITAS SINE TIMORE A SINISTRIS (siguranță fără frică în stânga sa).
Traducerea am preluat-o din [3] deoarece consider sursa credibilă. Din [5] am extras imaginea coroanei și a inscripției.

Inscripția preluată din sursa [5] și traducerea sa în franceză

Pe brocardul din spatele personajului central sunt reprezentați pelicani și viță de vie. Prin vița de vie se face referire la sângele vărsat de Isus la
crucificarea Sa pentru noi. Pelicanul este o pasăre care își hrănește puii cu hrana depozitată într-un buzunar situat sub mandibula sa inferioară.
Legende antice îl prezintă ca pasărea care-și hrănește puii cu propria sa carne și de aici, a devenit simbolul dragostei părintești. Pelicanul apare pe
numeroase blazoane și traduce afecțiunea prințului pentru supușii săi. În simbolismul Bisericii pelicanul a apărut repede ca simbol cristic
deoarece Isus Cristos își dă trupul său ca hrană sub forma pâinii euharistice. Sf. Augustin a subliniat similitudinea dintre pelican și Isus, iar Toma
de Aquino într-un imn care-i este atribuit îl numește pe Cristos ”pelican pios”. În 2005, Benedict al XVI-lea tocmai ales papă a oferit episcopilor
membrii ai sinodului un inel reprezentând un pelican cu însemnele papale reproduse pe fața interioară a inelului.
La stânga panoului central al reprezentării Deisis se află Fecioara Maria cu fața întoarsă spre Dumnezeu-Tatăl. Ea este îmbrăcată cu o rochie și o
mantie de culoare albastru închis a cărei bordură cu aur și pietre prețioase subliniază faldurile stofei. Are pe cap o coroană cu pietre prețioase
decorată cu flori de crin albe, cu trandafiri roșii și ghiocei, deasupra cărora plutesc opt stele. Capul său aureolat este într-un halou cu inscripții în
trei planuri succesive. Conform [5] se pot descifra fragmentele de inscripție: ”HAEC EST SPECIOSIOR SOLE. SUPER OMNEM
STELLARUM DISPOSITIONEM LUCIDOR….. SPECULUL SINE MACULA”. O cascadă de păr îi încadrează fața senină.
Fecioara Maria

Fecioara ține în mîini o carte pe care o citește. Este o carte de rugăciuni portabilă într-un săculeț de stofă ce poate fi atașat la încheietură sau
cingătoare, așa cum era obiceiul în timpul vieții pictorului Jan Van Eyck. Gura sa este puțin deschisă și-i permite privitorului să presupună că
fecioara murmură cuvintele lecturii.

La dreapta panoului central se află panoul dedicat Sf. Ioan Botezătorul. Și el are o carte sprijinită pe genunchi care este foarte probabil Vechiul
Testament. Privirea sa este îndreptată spre Cel Atotputernic. El este profetul care a anunțat venirea lui Isus, de aceea mâna sa dreaptă ridicată
poate fi interpretată ca o desemnare a Celui pe care l-a numit”Mielul lui Dumnezeu”.
 Sf. Ioan Botezătorul

Prezentarea sa diferă de cea a Fecioarei Maria prin austeritatea sa: părul său lung și barba sa îi dau un aspect particular. Este desculț și peste
tunica sa din păr de cămilă poartă o mantie de culoare verde care este și ea bordată cu perle și pietre prețioase.

PERSONAJELE  PANOURILOR  LATERALE,  RABATABILE

 În stânga Fecioarei Maria se află grupul îngerilor cântăreți, sau grupul copiilor de cor, deoarece nu au aripi, dar sunt îmbrăcați în veșmintele
liturgice uzuale în Țările de Jos pentru celebrarea latină a liturghiei. Adunați în jurul unui suport pentru cărți sau partituri, ei intonează un imn
prin care-l slăvesc pe Regelui regilor. Fizionomiile lor sunt diferite, neidealizate, cu expresii individualizate. Istoricul muzicii Stanley Boorman
[3] comentează retablul spunând că ”naturalismul expresiilor este atât de seducător, încât privitorul este tentat să considere scena drept o
descriere a unui cor contemporan de muzică bisericească.” Deoarece Jan Van Eyck este un miniaturist renumit, cu o capacitate uluitoare de a
reda detalii, comentatorii au la îndemână un material deosebit pentru a se lansa în comentarii mai mult sau mai puțin realiste, dar plauzibile.
Astfel, nu se trece cu vedera nici pardoseala pe care sunt plasați îngerii cântăreți și îngerii muzicanți. Și… așa este: carourile pardoselii au
christograme IHS, au reprezentări ale ”mielului” și alte imagini simbolice! Se observă și inscripția de pe rama de lemn a panoului îngerilor
cântăreți ”MELOS DEO LAUS” (Muzică întru lauda Domnului) și cea de pe rama îngerilor muzicanți la instrumente, ”LAUDATE EUM IN
CORDIS ORGANO” (Laudă Lui cu instrumente de coarde și orgă). Și atunci nu te mai miri că istoricul de artă Elisabeth Dhanenes [3] spune
că… ”se poate ușor observa prin felul în care cântă cine este sopran, cine este alto, cine este tenor și cine bas”! Nu am subliniat
cuvântul ușor pentru că nu vreau să par neinspirat. Dar dacă chiar este foarte  ușor?
Îngerii muzicanți din stânga și din dreapta panourilor centrale, fără discriminări de specialitate

În panoul din partea dreaptă, singurul înger vizibil în întregime este organistul. În jurul orgii, în planul secund, sunt adunați ceilalți instrumentiști.
Deși se pare că grupul este mai numeros, doar alți patru îngeri înghesuiți pot fi văzuți. Ei sunt instrumentiștii de coarde, fiind vizibile o harfă și o
violă. Toate instrumentele se bucură de o reprezentare detaliată remarcabilă. Orga la care cântă Sfânta Cecilia, patroana muzicii, este atât de
detaliată, încât părțile metalice ale instrumentului arată reflecții ale luminii.

Ultimele două panouri ale registrului superior îi reprezintă pe Adam și Eva, în dimensiune aproape naturală, goi, prezentați în niște nișe. Pictura
lor este în tehnica trompe l’ oeil combinată cu o culoare ”grisaille”, ceea ce creează iluzia că figurile sunt tridimensionale, sculptate. Piciorul
drept al lui Adam creează chiar senzația că el ”iese din cadru”. Aceste două nuduri sunt printre primele nuduri ale naturalismului din Țările de
Jos, în sincronism transfrontalier cu perechea nudă din tabloul lui Masaccio ”Izgonirea din Grădina Edenului” pictată la Florența în jurul anului
1425 [3]. Gestul de a-și acoperi părțile rușinoase îi arată conștienți de greșeala lor, deci în situația de după cădere. Ambele figuri exprimă
deznădejde și privesc în jos. Eva are în mâna dreaptă un fruct care nu este tradiționalul ”măr”, ci o chitră (chítră f., pl. e (ngr. kitron, lămîĭe;
bg. kitra. Un fel de lămîie de 4-5 orĭ maĭ mare de cît cele obișnuite și din care se face dulceață. Sursa : Scriban 1939), un fruct pe care tradiția
rabinică îl identifică drept fructul din Biblie numit ”fructul arborelui frumos”. Să nu credeți că detaliul a scăpat comentatorilor! Tristețea aparentă
a protopărinților noștri i-a intrigat pe mulți istorici de artă. Unii dintre ei se întreabă chiar dacă ei, Adam și Eva, sunt rușinați de păcatul lor
originar, sau sunt consternați de lumea la care privesc acum…
Adam și Eva, Jan Van Eyck, 1423;                            Izgonirea din Eden, Masaccio, 1425

Deasupra lui Adam, în aceeași tehnică ”grisaille” este reprezentat Abel care sacrifică primul miel al turmei sale în cinstea Domnului și Cain o
parte a recoltei sale. În dreapta, deasupra panoului Evei este pictată scena uciderii lui Abel de către Cain. Senzația de tridimensionalitate a
picturilor se accentuează când panourile sunt ușor rotite spre închidere. Retablul a fost mai mare decât spațiul primei capele în care a fost instalat.
De aceea acolo, panourile laterale erau în permanență lejer rotite spre închidere.

 POZIȚIE DESCHISĂ, PANOURILE DIN REGISTRUL INFERIOR

PANOUL  CENTRAL  AL  ADORAȚIEI  MIELULUI  LUI  DUMNEZEU
Un peisaj panoramic aproape continuu unifică într-un fel cele cinci panouri ale registrului inferior. Panoul central conține Adorația Mielului lui
Dumnezeu într-o scenă inspirată de Evanghelia după Ioan. Grupuri de oameni vin din toate direcțiile să-L venereze pe Mielul lui Dumnezeu. În
ceruri, la limita superioară a panoului, un porumbel, simbolul Spiritului Sfânt iluminează scena. Mielul este așezat pe un altar, privind direct spre
spectator și este înconjurat de patrusprezece îngeri așezați în cerc. Mielul are o rană în piept, din care curge sânge într-un potir. Mielul nu arată
durere în exterior, deși el face referire directă la sacrificiul lui Cristos. Îngerii au aripi multicolore și poartă instrumentele patimilor
Mântuitorului: crucea, coroana de spini și lancea în stânga, iar buretele cu oțet și coloana de care a fost legat în timpul biciuirii, la dreapta. Pe fața
vizibilă a altarului sunt înscrise cuvintele Evangheliei după Ioan (1:29) ECCE AGNUS DEI QUI TOLLIT PECCATA MUNDI (”Iată Mielul lui
Dumnezeu cel ce ridică păcatele lumii”). Sub această inscripție sunt alte două table cu cuvintele IHESUS VIA (Isus este calea) și VERITAS
VITA (Adevărul și viața).
Panoul central ”Adorația Mielului lui Dumnezeu”, vedere de ansamblu.

Porumbelel Sfântului Spirit coboară din ceruri direct spre Miel, înconjurat de semicercuri concentrice de culoare albă și galbenă, de luminozități
diferite. Raze aurii emană de la porumbel și întâlnesc pe cele ce emană în jurul capului Mielului. Se pare că Van Eyck a trasat razele după ce a
terminat pictura peisajului, pentru a ilumina scena cu o lumină cerească supranaturală. Pentru comentarii mai detaliate sursa [3] este cea mai
potrivită. Mă voi rezuma doar la observația că porumbelul și Mielul din acest panou se află pe aceeași axă cu Dumnezeu Tatăl din panoul central
superior, făcând o referire directă la Sfânta Treime. În primul plan este fântâna vieții care-și varsă apa într-un mic pârâu, al cărui vale este
acoperită de pietre prețioase.
Partea centrală a panoului ”Adorația Mielului lui Dumnezeu”

Patru grupuri de persoane se adună din colțurile panoului central, în timp ce alte patru grupuri vin din panourile laterale: Luptătorii pentru Cristos
și Judecătorii drepți din panourile situate în stânga, iar pustnicii și pelerinii din cele două panouri laterale dreapta. Din cele opt grupuri, numai
unul este constituit din femei.  Primul grup, al panoului central este situat în stânga, jos, este grupul profeților evrei îngenunchiați, fiecare având
în mîini o Biblie.
Grupul profeților evrei și grupul filozofilor și scriitorilor păgâni

În spatele profeților evrei îngenunchiați se află filozofii și scriitorii păgâni, veniți din lumea întreagă, după cum o trădează trăsăturile orientale ale
unora, diverse particularități vestimentare la alții, sau pălăriile și turbanele cu care le sunt acoperite capetele. Personajul îmbrăcat în alb, cu o
coroană împletită, este probabil Virgiliu, care se spune că ar fi prevăzut venirea Mântuitorului. Profetul Isaia stă lângă Virgiliu și are în mână o
ramură cu frunze verzi, simbol al profeției sale referitoare la Cristos. În dreapta sunt cei doisprezece apostoli, iar în spatele lor este grupul
sfinților bărbați, cu papii și clericii în primul rând. Unii sfinți sunt recognoscibili prin semne specifice cunoscute din viețile lor.
Grupul sfinților din spatele apostolilor

În colțul din dreapta sus este grupul femeilor martire, cunoscut și sub numele de sfintele fecioare. Grupul lor se află pe o pajiște frumoasă, un
simbol al fertilității. Unele sunt recognoscibile prin atributele specifice, pe care le poartă în mână. Așa sunt Sf. Barbara, Sf. Ecaterina din
Alexandria, Sf. Agnes din Roma, și Sf. Ursula. Maria Magdalena este mai în spate și poartă o îmbrăcăminte albă. Detaliul de mai jos nu o conține
pe Maria Magdalena. Ea este vizibilă doar pe imaginea de ansamblu a panoului central cu Adorația Mielului mistic.
Grupul femeilor martire

În grupul din stânga, în planul secund, sunt sfinții martiri bărbați, îmbrăcați toți în veșminte de clerici
În grupul din stânga, în planul secund, sunt sfinții martiri bărbați, îmbrăcați toți în veșminte de clerici

Natura este pictată cu o grijă deosebită pentru detaliu, lucru nemaivăzut în arta din Europa de Nord și nici după aceasta. Deși numeroasele specii
sunt lucrate în miniatură, ele sunt recognoscibile și sunt specii cunoscute atât în zona Europei de Nord, cât și în zona mediteraneană, fiind
reproduse cu o mare acurateță botanică. Peisajul conține în fundal reprezentări ale unor biserici reale, iar munții din zare sunt tratați în
perspectivă aeriană [3].

PANOURILE  LATERALE  DIN  STÂNGA  ȘI  DIN  DREAPTA

Panoul lateral situat cel mai în stânga este panoul furat în 1934 și nerecuperat. Panoul actual este o copie, după o altă copie, așa cum s-a spus mai
sus. Acest panou se crede că ar conține portretele lui Jan și Huber Van Eyck, ei fiind judecătorii călare din rândurile trei și patru.
Panoul Judecătorilor drepți

Presupunerea se bazează pe similitudinea figurii lui Jan cu Portretul unui bărbat de la Londra, pictat în 1433 și care se pare că este un
autoportret. Și turbanul este cumva similar cu ”turbanul” figurii mai tinere din Adorația Mielului Mistic.  Judecătorul drept din al patrulea rând,
lângă Jan, are trăsăturile asemănătoare  și se crede că este Hubert. În [5] se află imaginile alăturate ale tablourilor care au condus la ipoteza
prezenței pictorilor în tablou.
Portretul unui bărbat, Jan Van Eyck, 1433 Autoportret?

Restul panourilor laterale din registrul inferior sunt dedicate cavalerilor lui Cristos, pustnicilor și pelerinilor. În panoul pelerinilor se distinge
figura gigantică a Sfântului Cristofor, patronul călătorilor.
Cavalerii lui Cristos                                        Pustnicii                                                               Pelerinii

POZIȚIE ÎNCHISĂ, PANOURILE DIN REGISTRUL SUPERIOR

Cea mai mare parte a anului retablul era închis, deschiderile intervenind doar în timpul sărbătorilor. Vederea retablului închis este în ton cu
atmosfera austeră, de reculegere a bisericii. De aceea compoziția și culorile neutre ale picturii diferă de viziunea deschisă comentată anterior.

Vederea retablului închis, cu identificarea personajelor picturii; imagine preluată din [5]
”Coafura” retablului o constituie elementele decorative arcuite situate deasupra panourilor principale. Personajele biblice (profeții Vechiului
Testament) și cele din lumea greco-romană (sibilele) au legătură cu Bunavestire și cu ”pre-vestirea” venirii Mântuitorului. Luneta din stânga îl
prezintă pe profetul Zaharia, care a trăit cam pe la anul 500 î.Cr. El a anunțat venirea lui Mesia și este considerat profetul principal al Patimilor
lui Cristos. Deasupra lui este o banderolă pe care scrie ”Exult a satis filia Syon iubila, ecce, rex tuus venit” (Bucură-te foarte fiica Sionului căci
iată împăratul tău vine la tine) În luneta dreaptă este profetul Miheia care are privirea orientată spre Maria. Lângă el este o carte, iar de asupra lui
se vede inscripția ”Ex te egredietur qui sit dominator in Israel” (din tine va ieși cel care trebuie să domnească în Israel).
În panoul central din stânga se află Sibila din Eritreea îmbrăcată în veșmânt alb, cu o capă. Capul este acoperit cu un turban alb. Inscripția de
deasupra capului ei spune: ”Nil mortale sonans afflata es numine” (Tu nu vei spune vorbe omenenști, dar vei fi înspirată de divinitate). Alături de
ea se află Sibila din Cume sau Cumanos, cunoscută în lumea greacă. Are o îmbrăcăminte mai pretențioasă și un turban bogat decorat cu perle.
Textul care o însoțește spune: ”Rex advenit per secla futurus, scilicet in carne…” (un rege va veni, în secolele viitoare. Prezent în carne…).
Descrierea acestei părți se sprijină pe sursa [5].
Registrul superior al poziției închise conține practic două panouri importante, restul având un rol decorativ. Cele două panouri cu personaje
constituie o Bunăvestire. La stânga este Arhanghelul Gabriel, iar la dreapta Fecioara Maria. Se pare că ocupă capetele opuse ale aceleiași
încăperi. Dimensiunea figurilor este disproporționată față de scara la care este desenat spațiul în care se petrece acțiunea. Istoricii de artă sunt de
acord că artistul a respectat atât convențiile goticului internațional, cât și tradiția târzie a iconografiei bizantine, în care sfinții (în special Fecioara
Maria) sunt reprezentați la altă scară decât spațiul înconjurător. Probabil se sugerează ideea că ei sunt apariții cerești care nu trebuie să se
asemene, de exemplu cu figurilor donatorilor, comanditarilor, retablului [3].
Arhanghelul Gabriel

 Gabriel are părul blond și aripile multicolore. Mâna sa dreaptă este ridicată, iar în stânga ține o floare de crin, floare-simbol aflată în multe
picturi cu Bunavestirea. Cuvintele pe care le spune Fecioarei sunt scrise în panoul lui și panoul următor, cu decorul: AVE GRACIA PLENA
D(OMI)N(U)S TECU(M). La fel ca în alte Bunevestiri pictate de Jan Van Eyck, răspunsul Fecioarei Maria are literele văzute în oglindă: ECCE
ANCILLAM  D(OMI)NI. Ceea ce spune Fecioara Marie este de inspirație divină, așa cum sugereazî pictorul prin porumbelul care-L
simbolizează pe Spiritul Sfânt.
Fecioara Maria

Interioarele vizibile în panourile mediane corespund interioarelor similare din sec. XV, reprezentative pentru o locuință burgheză.

 POZIȚIE ÎNCHISĂ, PANOURILE DIN REGISTRUL INFERIOR

Acest registru are patru nișe gotice pictate în tehnică trompe l’oeil tehnică de creare a iluziei optice de spațiu tridimensional. Panourile
exterioare îi prezintă pe donator, Joost Vijdt și pe soția sa Lysbette Borluut. Panourile mediane sunt picturi trompe l’ oeil în stil ”grisaille”, ale
Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Ioan Evanghelistul. Pictura dă senzația că figurile corespund unor statui și se subliniază astfel că ele sunt reprezentări
de cult ale celor doi sfinți, în fața cărora donatorii îngenunchiază, privind în depărtare cu mâinile împreunate, cuprinși de venerație.

Registrul inferior al retablului închis.

Sf. Ioan Botezătorul ocupă un loc de cinste în panoul inferior, fiind ”titularul” catedralei și patronul orașului Gent. Poartă în brațe atributul său
obișnuit, Mielul lui Dumnezeu. Pe de altă parte, mielul era prezent ca emblemă a orașului pe stampila breslei celor care prelucra lâna. Orașul
Gent era cel mai mare producător de postav din toată Europa sfârșitului de Ev Mediu.

Sfântul Ioan Evanghelistul apare aici ca revelator al viziunii Mielului Mistic din Apocalipsă. El face semnul crucii deasupra unei cupe cu otravă,
din care ies trei șerpi. Cupa și șerpii se referă la episodul evanghelic în care apostolul Ioan este pus să bea otravă, dar el face semnul crucii asupra
cupei, iar otrava nu are efect asupra lui [5]. În nișele exterioare sunt prezentați în poziție îngenuncheată cei doi soți comanditari ai retablului.
Joost este cu capul descoperit, într-o îmbrăcăminte somplă, roșie, cu guler și mîneci bordate cu blană. De cureaua cu care este încins atârnă un
sac de piele. Probabil sacul în care el purta o carte de rugăciuni. Soția sa are veșminte mai elaborate, capul îi este acoerit cu un voal și o voaletă
de bumbac, albă. Elisabeth apare ca o matroană cu mari responsabilități în casă, spre deosebire de soțul său.

 ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

Întâmplarea a făcut ca programul inițial de prezentare a câtorva retable să nu fie realizat la timp. Mă bucur însă că am reușit înainte de Sfintele
Paști să-l prezint măcar pe acesta, să pot spune în această perioadă de reflecție a creștinilor de rit oriental, Mielul lui Dumnezeu care ridici
păcatele lumii, îndură-te de noi!
 NOTĂ EXPLICATIVĂ

 Textul postării reprezintă încercarea de a culege informații coerente asupra subiectului tratat și imagini care să susțină prezentarea
acestei opere de artă cu adevărat excepționale.
 Spre deosebire de postarea anterioară având ca subiect retablele sculptate în lemn, imaginile din această postare au fost colectate
exclusiv din sursele indicate în bibliografie.
 Subiectul este tratat generos de o mulțime de persoane, cu competențe variate. Recomand cu căldură sursa [3] pentru concizie,
sursa [4] pentru bogăția imaginilor și sursa [5] pentru generozitatea explicațiilor. Blogul Doamnei Fanny Lechevalier Lafon, Dare d’Art,
oferă un ajutor prețios celor care pregătesc un brevet de istorie a artei. Chiar dacă nu intenționați să obțineți acel certificat, vizitați sursa
indicată. Merită!
Pentru realizarea textului postat am consultat cel puțin următoarele surse:
1. http://en.wikipedia.org/wiki/Jan_van_Eyck
2. http://fr.wikipedia.org/wiki/L’Agneau_mystique
3. http://en.wikipedia.org/wiki/Ghent_Altarpiece
4. tetramorphe.blogspot.ro/2010/02/le-retable-de-ladoration-de-lagneau.html
 5. http://daredart.blogspot.ro/p/les-freres-van-eyck-lagneau-mystique.html
 

  Ioan Soran