Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Inapoi Inainte
Asta am făcut-o și noi recent, și am organizat o excursie minunată prin Europa de data aceasta, ținta noastră fiind catedralele gotice din orașele
europene prin care am trecut. Ca orice lăcaș de cult, catedralele gotice au farmecul și locul lor aparte în multitudinea de construcții ce se vor a fi
„miresele Domnului Isus pe pământ”. Construcția acestor catedrale a fost un har dobândit de cei ce le-au desăvârșit, pentru că aceste
proiecte au fost mărețe și unice în felul lor, aceste proiecte sunt convinsă că au fost „transmise” de Sus acestor constructori.
Experimentarea efectelor fizice dar și spirituale în aceste catedrale este semnalată de pelerini încă din Evul Mediu, câmpul electromagnetic din
interiorul acestor catedrale (datorită formelor colonadelor și arcelor interioare) este benefic polarității corpului care ajunge să fie asemănător cu
starea maximă de oxigenare a creierului și de relaxare a mușchilor corpului.
In continuare vedeți câteva din catedralele în care am trăit clipe minunate, așadar iată:
Catedrala Sf. Ștefan a fost subiectul multor cărți, poze și studii. Unicitatea catedralei precum și multitudinea de detalii fac din catedrala Sf Ștefan
o comoară a arhitecturii. Altarele, arcadele, turnurile, imaginile: fiecare detaliu are scopul și istoria sa. Clopotul catedralei este unul din cele mai
mari din lume și a fost făcut din fierul obținut dintr-un tun capturat de la turci în anul 1683. Clopotul răsună în fiecare an în oraș anunțând venirea
Anului Nou. Catedrala Sf. Ștefan a fost de câteva ori distrusă de foc spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Dar pentru că toată lumea a
dat o mână de ajutor, catedrala a fost reconstruită în doar șapte ani: emblema Austriei și simbolul identității austriace a renăscut încă o dată din
cenușa sa.
Cu aproape trei milioane de vizitatori pe an, Catedrala Sf. Ștefan este atracția numărul unu în oraș.