UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : SIBIU

DISCIPLINA:TEORIA GENERALĂ A
DREPTULUI

COORDONATOR:
Lect.univ.dr. Ana Mocanu-Suciu

Student : Popița Octavian

Anul : I – ID
 Aplicarea normelor juridice asupra persoanelor

  Destinatarii legii civile sunt subiectele de drept civil, deci persoanele

fizice şi persoanele juridice. Am arătat că unul dintre principiile generale ale
dreptului civil îl reprezintă egalitatea în faţa legii civile, însă egalitatea (şi
generalitatea) acţiunii legii civile asupra persoanelor nu trebuie să ducă la
concluzia că toate normele juridice civile sunt aplicabile, în aceeaşi măsură şi
uniform, tuturor subiectelor de drept civil.
Din punctul de vedere al sferei subiectelor la care se aplică, normele
conţinute în legile civile pot fi împărţite în trei categorii:
- norme de drept civil cu vocaţie generală de aplicare, deci aplicabile atât
persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice (de exemplu, art. 1357 C.civ., care
reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie);
- norme de drept civil care au vocaţia de a se aplica numai persoanelor fizice
(spre exemplu, normele înscrise în O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea şi
schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, cu modificările
şi completările ulterioare);
- norme de drept civil care au vocaţia de a se aplica numai persoanelor juridice
(de exemplu, art. 200 C.civ., care reglementează înregistrarea persoanei
juridice).
Pentru asigurarea eficientei unei reglementari, a realizarii finalitatilor
urmarite, deosebit de importanta este identificarea momentului din care aceasta
i-si produce efectele juridice. In raport cu acest moment va putea fi apreciata si
conduita negativa sau pozitiva a cetatenilor fata de prescriptia legii. De aceea, o
atentie sporita se acorda aducerii la cunostinta publica a cetatenilor, a organelor
de stat si a altor organisme sociale, a continutului normelor juridice. Acest lucru
se realizeaza prin publicarea legilor intr-o publicatie oficiala care a fost
desemnata in acest scop. Pentru legi publicatia oficiala in care apar este
Monitorul Oficial al Romaniei. Celelalte acte normative intra in vigoare de la
data publicarii lor in Monitorul Oficial daca acestea sunt emise de organele
centrale ale puterii de stat, fie in publicatii oficiale locale ale puterii de
stat.  Pana la publicarea legii, facuta cu scopul ca cetatenii sa ia la cunostinta de
existenta si continutul reglementarii, nasterea, modificarea sau stingerea
raporturilor juridice intra sub incidenta legii vechi. Din respect pentru drepturile
si libertatile umane nici o persoana nu va putea fi trasa la raspundere in baza
unei legi pe care nu a cunoscut-o. Din moment ce legea a fost publicata,
opereaza prezumtia ca ea este cunoscuta, astfel ca, in caz de incalcare nimeni nu
ar putea invoca necunoasterea legi..Desi regula o constituie intrarea in vigoare a
legii la data publicarii ei, aceasta nu elimina posibilitatea intrarii in vigoare a
actului normativ inca din momentul adoptarii lui, daca organul emitent prevede
expres acest lucru. Intrarea in vigoare a legii la momentul indicat de insusi actul
normativ, se face fie prin mentionarea zilei, lunii, anului intrarii in vigoare, fie
prin stabilirea unui termen (numar de zile sau luni) de la data publicarii. Este
forma cea mai precisa si directa de stabilire a datei inceperii actiunii
legii. Sintetizand practica romaneasca din acest domeniu, legea noastra
fundamentata reglementeaza expres intrarea in vigoare a actelor normative. Prin
articolul 78, Constitutia din 31 octombrie 2003 prevede ca "Legea se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii
sau la o data ulterioaraprevazuta in textul ei". Deci, in conceptia actualei
Constitutii, exista doua modalitati de intrare in vigoare a actelor normative: la 3
zile de la data publicarii in Monitorul Oficial si data precizata de actul normativ.
  In legatura cu aspectul in discutie mai trebuie facuta precizarea ca, de
regula, data intrarii in vigoare a legii coincide cu data intrarii ei in aplicare
(adica a punerii imediate in aplicare).
Durata actiunii normelor juridice
             In principiu, legea produce efecte numai asupra faptelor petrecute dupa
intrarea in vigoare, intrucat, pentru a-si coordona conduita cu prevederile legii,
oamenii trebuie, mai intai, sa cunoasca dispozitiile acesteia. Cu alte cuvinte,
legea noua nu are putere retroactiva.
             Neretroactivitatea reprezinta o regula imperativa, in sensul ca organele
de jurisdictie sunt obligate sa refuze a recunoaste efectele legii noi pentru
situatii trecute. La randul lor, partile nu pot sa convina prin acordul lor de
vointa, ca reglementarea raporturilor juridice la care participa, sa fie supusa unei
legi care nu mai este in vigoare. actum".
             Rezulta din cele prezentate ca aplicarea principiului neretroactivitatii
legii nu ridica dificultati prea mari atunci cand drepturile se nasc, modifica sau
sting intr-un singur moment, dintr-o data, sau cand faptele juridice generatoare,
modificatoare ori extinctive de drepturi si-au consumat efectele intr-un singur
moment".
             Dar, realitatile vietii juridice evidentiaza frecvente situatii in care
formarea, modificarea si stingerea unor raporturi juridice, este un proces care
dureaza in timp sau efectele produse au caracter succesiv. Se poate intampla ca
formarea actului si efectelor generate de acesta sa se confrunte cu legi care se
succed in timp, ceea ce ridica problema de a sti care sunt limitele de actiune ale
acestora.
              Neretroactivitatea opereaza cand situatiile si raporturile juridice se
nasc, modifica si sting sub imperiul legii vechi.
       Daca un raport juridic s-a nascut sub imperiul legii vechi dar efectele
acestuia apar sub o lege nou adoptata, situatia se complica in privinta legii
aplicabile. Ne aflam in fata unui concurs de legi (cea sub care s-a nascut
raportul si cea sub care apar efectele acestuia), fiecare considerandu-se
indreptatita sa reglementeze raportul juridic. Solutiile adoptate trebuie sa tina
seama de mai multe imprejurari.
            Actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor 7) decurge din
principiul suveranitatii puterii de stat manifestata, in special, sub aspectul
suveranitatii teritoriale si al legaturii dintre stat si persoane prin cetatenie, sau a
legaturii dintre stat si strainii aflati pe teritoriul sau.
            Normele juridice au o aplicabilitate in spatiu, in intelesul
de intreg teritoriu al statului respectiv, aplicandu-se tuturor persoanelor aflate pe
teritoriul tarii, indiferent daca sunt cetatenii acelui stat sau straini. Aceasta este
expresia principiului teritorialitatii care presupune ca pe teritoriul unui stat
actioneaza numai jurisdictia acelui stat, reglementand conduita tuturor
persoanelor aflate pe acel teritoriu, fiind exclusa actiunea legilor altor state,
straine, asupra teritoriului in cauza si asupra persoanelor aflate pe acel teritoriu.
            Notiunea de teritoriu din punct de vedere juridic are o semnificatie mai
larga decat notiunea geografica de teritoriu. Astfel, in sens juridic prin teritoriu
se inteleg intinderile de uscat (solul si subsolul), apele interioare (statatoare si
curgatoare), marea teritoriala si spatiul aerian corespunzator acestora, asupra
carora statul respectiv isi extinde suveranitatea si deci, jurisdictia. Limitele
teritoriului sunt cele stabilite prin frontierele de stat.
            (In ceea ce privesc navele si aeronavele romanesti, doctrina juridica
romana nu le considera ca facand parte din notiunea juridica de teritoriu. Totusi,
faptele savarsite pe o nava sau aeronava romana sunt considerate ca fiind fapte
savarsite pe teritoriul Romaniei (vezi art. 142 si 143 Cod penal) ca urmare a
conceptiei extinderii efectului legii romane de apartenenta asupra lor. Alte state
insa, cum sunt Ungaria sau Grecia, Taiwan etc. considera ca faptele savarsite pe
navele sau aeronavele lor sunt savarsite pe „teritoriul” lor, ca urmare a fictiunii
juridice prin care se extinde notiunea de „teritoriu” si asupra navelor si
aeronavelor acelui stat. Aceasta inseamna ca statele respective includ in
notiunea de teritoriu navele si aeronavele aflate sub pavilionul lor).
            Delimitarea riguroasa a frontierelor8) este importanta pentru
determinarea limitelor in spatiu a aplicarii legislatiei statului respectiv.
Frontierele terestre sunt delimitate prin borne sau diverse semne naturale
care despart uscatul dintre doua tari. In cazul in care frontiera este o apa
curgatoare, statele stabilesc prin conventii bilaterale, modul in care isi vor
exercita suveranitatea pe suprafata de apa respectiva. In lipsa unor conventii
care sa reglementeze aceasta problema, frontiera se determina dupa cum
urmeaza : in cazul apelor curgatoare, frontiera se stabileste dupa linia celei mai
mari adancimi ; in cazul apelor statatoare - dupa o linie mediana ; in cazul in
care doua tari sunt legate prin poduri, frontiera se stabileste la mijlocul podului ;
in cazul marii teritoriale, frontiera o constituie limita exterioara a platformei
continentale sau al  spatiului stabilit intre coasta si largul marii sau oceanului
adica, limita exterioara a apei teritoriale s.a.
            Frontierele aeriene sunt stabilite cu ajutorul unor linii imaginare
perpendiculare ce pornesc de pe frontierele terestre sau acvatice in sus, pana la
limita inferioara a spatiului cosmic.
            Frontierele, ca si teritoriul, sunt inviolabile, iar regimul lor juridic se
stabileste prin acte interne sau prin conventii internationale incheiate intre tarile
limitrofe.
            In legatura cu actiunea normelor juridice in spatiu trebuie facuta totusi
nuantarea si sublinierea ca nu orice categorie a actelor normative actioneaza in
mod efectiv pe intreg teritoriul statului. Au o asemenea incidenta actele
normative ale organelor centrale cu deosebire legea sau actele normative
guvernamentale, in timp ce actele normative ale organelor locale vor actiona
doar in limitele lor administrativ teritoriale (judet, municipiu, oras, comuna).
            Asadar, in problema actiunii normei juridice in spatiu si asupra
persoanelor functioneaza principiul teritorialitatii — derivat din cel al
suveranitatii — denumit frecvent si „principiu al suprematiei teritoriale”. In
virtutea lui, toate persoanele (cetateni sau straini), nave, aeronave, vehicule de
orice fel se supun jurisdictiei statului pe teritoriul caruia se afla.
            Aplicarea acestui principiu insa nu este absoluta, stricta, deoarece
nevoile practicii relatiilor internationale au impus o serie de exceptari sau
derogari care sunt cunoscute sub denumirea generica de „exceptiile
extrateritorialitatii”. Aceste exceptii de extrateritorialitate se stabilesc de regula
prin tratate sau conventii dintre state (bilaterale sau multilaterale) pe baze de
reciprocitate sau pur si simplu se acorda in mod unilateral. Aceste categorii sau
forme de exceptari sunt diverse dar cele mai relevante si mai uzuale sunt :
            a) Imunitatea diplomatica — consta in exceptarea personalului corpului
diplomatic si a persoanelor asimilate acestora de la jurisdictia statului in care au
fost trimisi in misiune.  Imunitatea diplomatica inseamna, printre altele,
imunitate de jurisdictie, inviolabilitatea personala, inviolabilitatea cladirilor
reprezentantei diplomatice si a mijloacelor de transport etc. In virtutea acestei
exceptari reprezentantul diplomatic care incalca jurisdictia tarii de resedinta, nu
va fi supus legislatiei statului de resedinta ci va putea fi declarat persona non
grata, ceea ce va atrage dupa sine rechemarea sau expulzarea sa, urmand sa
raspunda pentru faptele sale ilicite in fata instantelor statului sau. Pe langa
imunitatea de jurisdictie si inviolabilitatea persoanei, personalul diplomatic mai
beneficiaza de scutiri de impozite si taxe personale, de taxe vamale, de prestatii
personale s.a. toate ca exceptari de la prevederile normelor statului gazda.
            In afara de reprezentantul diplomatic, in cadrul unei misiuni diplomatice
mai exista si personal tehnic si administrativ — care beneficiaza, in general, de
imunitatile de care se bucura agentii diplomatici, cu exceptia imunitatii de
jurisdictie si numai pentru actele savarsite in cadrul exercitarii functiilor lor
oficiale.
            Pe langa personalul misiunii diplomatice si sediul acesteia, respectiv
resedinta particulara a agentilor diplomatici beneficiaza de anumite imunitati si
privilegii intre care cea mai importanta este inviolabilitatea. Potrivit acesteia,
agentii ordinii publice ai statului acreditar (gazda) nu pot patrunde in aceste
sedii sau locuinte decat cu consimtamantul sefului misiunii sau a agentului
diplomatic, cand este vorba de resedinta sa.
            Ansamblul exceptarilor de la legislatia statului pe teritoriul caruia isi
desfasoara activitatea agentii diplomatici poarta denumirea de „statut diplomatic”.
            b) Statutul juridic al consulilor — include, ca si in cazul „statutului
diplomatic”, inlesniri, privilegii si imunitati, in beneficiul consulilor si ale
oficiilor consulare stabilite pe baza de reciprocitate cum sunt : folosirea
drapelelor si stemelor nationale, inviolabilitatea localurilor si a personalului
consular, scutirea fiscala a acestora de anumite impozite si taxe, inviolabilitatea
personala si a sediului, a arhivelor si documentelor, inviolabilitatea
corespondentei s.a. Toate aceste exceptari sunt denumite prin expresia generica
de „statut consular”.
            c) In ceea ce priveste regimul juridic al unor categorii de straini9),
trebuie precizata, in primul rand, notiunea de strain : strainul este acea persoana
care se afla pe teritoriul unui stat si are cetatenia altui stat sau este apatrid (nu
are cetatenie). In relatiile internationale sunt cunoscute trei regimuri juridice ale
strainilor :
            - regimul national - in care statul recunoaste pentru straini aceleasi
drepturi de care se bucura propriii sai cetateni : drepturi sociale, culturale,
economice, civile etc., mai putin drepturile politice ;
            - regimul special - in care cetatenilor straini le sunt acordate numai acele
drepturi prevazute in mod expres in legi interne sau tratate internationale ;
            - regimul clauzei natiunii celei mai favorizate - consacrat, de regula, in
acorduri bilaterale. In acest regim statul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau
drepturile conferite cetatenilor unui stat tert, considerat favorizat. Domeniile
care pot face obiectul clauzei sunt : tarife vamale, tranzit, importuri si exporturi,
regimul persoanelor fizice si juridice, drepturi de creatie intelectuala, regimul
misiunilor diplomatice si consulare etc.
            De mentionat ca statele acorda sau stabilesc unul sau altul din aceste
categorii de regimuri pentru straini in functie de propria lor vointa si interese,
fiecare din acestea avand un continut diferit de la un stat la altul. Romania, de
exemplu, a adoptat pentru straini „regimul national” consacrat si in Constitutie,
art. 54 conform caruia „pe timpul sederii lor in Romania strainii sunt datori sa
respecte legile romane'. Totodata, statul acorda statutul diplomatic si consular
misiunilor si agentilor diplomatici si consulari aflati pe teritoriul Romaniei.
            Trebuie retinut faptul ca problema aplicarii legii in spatiu si asupra
persoanelor tine in exclusivitate de vointa statului care-si exercita suveranitatea
pe un anumit teritoriu, chiar daca in dreptul international exista sau se tinde sa
se instituie norme cu caracter unitar si pentru acest domeniu.
În general, o normă juridică, în virtutea suveranităţii statului, se aplică şi
acţionează asupra întregului teritoriu al ţării care a emis-o.
Prin teritoriu, în sens juridic, se înţelege totalitatea întinderilor de uscat şi
apă, spaţiul înconjurător – subsolul şi spaţiul aerian, asupra cărora statul îşi
manifestă autoritatea.
Deşi în concepţia legislaţiei române, navele şi aeronavele româneşti nu intră în
noţiunea de teritoriu naţional, faptele savârsite pe o navă sau aeronavă
românească aflată în afara mării teritoriale, sunt socotite ca fapte săvârşite pe
teritoriul ţării ca urmare a extinderii acţiunii legii noastre naţionaleşi nu ca
urmare a extinderii noţiunii de teritoriu.
Limitele teritoriului sunt cele indicate prin frontiera de stat (naturală sau
convenţională). Frontierele aeriene sunt precizate cu ajutorul unor linii
perpendiculare care pornesc de pe frontierele terestre sau acvatice în sus până la
limita liniei inferioare a spaţiului cosmic. Teritoriul şi frontierele sunt
inviolabile şi regimul lor juridic este stabilit prin tratate internaţionale şi norme
interne.
Necesitatea menţinerii şi dezvoltării relaţiilor internaţionale impune
existenţa unor excepţii de la principiul teritorialităţii legii.
Principalele situaţii în care nu se aplică legea ţării noastre pe
teritoriul României sunt:
1. IMUNITATEA DIPLOMATICĂ constă în exceptarea unor persoane care
exercită activităţi diplomatice. Imunitatea diplomatică presupune:
– inviolabilitatea personală a reprezentanţilor diplomatici;
– inviolabilitatea clădirilor ocupate de reprezentanţa diplomatică;
– inviolabilitatea mijloacelor de transport aparţinătoare reprezentanţei
diplomatice;
– invilabilitatea corespondenţei diplomatice.
Totodată, agenţii diplomatici sunt exceptaţi de la jurisdicţia penală, civilă şi
administrativă a ţării de reşedinţă.
În cazul în care un reprezentant diplomatic comite o infracţiune, sau nesocoteşte
legile ţării în care a fost acreditat, guvernul ţării de reşedinţă îl poate declara
PERSONA NON GRATA, ceea ce atrage dupa sine rechemarea sau expulzarea
lui.
2. STATUTUL JURIDIC AL CONSULILOR – Reprezentanţii consulari ai
statelor străine se bucură pe baza reciprocităţii de un regim juridic asemănător
imunităţii diplomatice, respectiv anumite drepturi şi privilegii:
– scutirea de unele impozite sau prestaţii;
– nesupunerea faţă de jurisdicţia instanţelor ţării de reşedinţă, etc.
3. REGIMUL JURIDIC AL CETĂŢENILOR STRĂINI –
Situaţia străinilor poate fi supusă unuia din următoarele regimuri juridice:
– regimul naţional – prin care se acordă străinilor, în condiţii de reciprocitate,
drepturile civile de care se bucură cetăţenii statului respectiv;
– regimul special prin care se acordă străinilor anumite drepturi prevăzute în
unele legi sau tratate internaţionale;
– regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate prin care se acordă cetăţenilor
străini drepturi care să nu fie mai restrânse decât drepturile acordate cetăţenilor
oricărui alt stat terţ.
În cazul în care faptele se petrec pe teritoriul mai multor state,
intervine conflictul de legi, care se rezolvă prin convenţii internaţionale pe baza
reciprocităţii dintre state.
Principalele situaţii în care legile statului nostru se aplicţ si în afara frontierelor,
pe baza reciprocităţii, sunt prevăzute în Codul penal , explicabile prin
necesitatea de a separa anumite interese deosebite pentru statul respectiv sau
pentru societate în general.
Este de asemenea, firesc ca statul să aplice legile sale asupra cetăţenilor
săi, chiar dacă au săvârsit fapte incriminate de legea română în străinătate.
Sunt situaţii în care statul nostru aplică legile sale şi faţă de straini, atunci când
sunt lezate interesele fundamentale ale statului nostru sau ale unui alt stat,
atunci când statul nostru s-a obligat la aceasta prin convenţii internaţionale.
Aceste situaţii sunt prevăzute de Codul penal în art.4-6:
art.4 PERSONALITATEA LEGII PENALE -când legea penală românească se
aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este
cetăţean român sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în ţara noastră;
art.5 REALITATEA LEGII PENALE – când legea penală românească se aplică
infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, contra securităţii statului român
sau contra vieţii unui cetăţean român, ori prin care s-a adus o vătămare gravă
integrităţii sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de un cetăţean
străin sau o persoană fără cetăţenie, ce nu domiciliază pe teritoriul ţării.
art.6 UNIVERSALITATEA LEGII PENALE – când legea penală română se
aplică şi altor infracţiuni decât cele de mai sus săvârşite pe teritoriul ţării de un
cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, care nu domiciliază pe teritoriul
ţării, dacă fapta este privită ca o infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost
săvârşită, şi dacă făptuitorul se afla la noi în ţară.
Norma juridică se aplică tuturor cetăţenilor statului nostru care se bucură de
egalitate în faţa legii.

            Exceptiile de extrateritorialitate sunt mai numeroase si mai complexe

fiind prevazute si reglementate de normele diferitelor ramuri ale dreptului cum
sunt, de exemplu : in dreptul penal international, dreptul comercial
international, dreptul civil, dreptul international privat.
Exceptii de la principiul neretroactivitatii normei juridice:
1. normele juridice cu caracter interpretativ;
2. normele juridice penale si contraventionale care prevad dezincriminarea
unor fapte si normelor penale sau contraventionale mai favorabile.
1.Prin legile interpretative, legiuitorul clarifica numai prevederile unei legi
anterioare. In cazul acestor legi, prezumtia este ca ele vor avea efect retroactiv
de la data intrarii in vigoare a legii interpretate.
Exista insa si aici o exceptie de la aplicarea retroactiva a legii interpretative si
anume hotararile judecatoresti care au dobandit putere de lucru judecat.
2. Art.12 din Codul penal prevede ca legea penala nu se aplica faptelor
savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua.
De asemenea, art.13 alin.1 din Codul penal prevede ca in cazul in care de la
savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau
mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila.
Cand legea penala noua, este mai blanda sau mai favorabila inculpatului, se
va aplica aceasta lege (potrivit regulii "melior lex").
Exemplu: Art.13 alin. final din Legea nr. 59/1974, cu privire la fondul funciar
a dispus ca trecerea in proprietatea statului a terenurilor cetatenilor romani, care
paraseau definitiv tara, se va aplica si celor care au parasit-o inainte de intrarea
in vigoare a legii.
Aceste situatii se regasesc ocazional si pentru ratiuni particulare legate de
nevoia adoptarii unei noi legi.
In S.U.A., art. 1 interzice Congresului, in mod expres edictarea oricarei legi
cu efect retroactiv.
Principiul neultraactivitatii normei juridice (nesupravietuirea normei) implica
faptul ca o norma juridica nu-si poate extinde efectele dupa iesirea sa din
vigoare.De la aceasta regula fac exceptie normele juridice cu caracter temporar
sau exceptional.
Potrivit art. 16 din Codul penal: "Legea penala temporara se aplica si
infractiunii savarsite in timpul cat era in vigoare, chiar daca fapta nu a fost
urmarita sau judecata in acest interval de timp".
Ratiunea unui asemenea tratament consta in aceea ca, pe de o parte, daca
nu s-ar recunoaste efect ultractiv, norma juridica temporara sau exceptionala ar
urma sa ramana nepedepsite tocmai fapte de natura acelora care au determinat o
asemenea masura normativa cu caracter de exceptie, iar pe de alta parte,
cunoscandu-se termenul de iesire din vigoare, exista pericolul fie al sustragerii
de la urmarire, fie al tergiversarii premeditate a judecarii cauzei pana la
expirarea termenului.
Iesirea din vigoare a normei juridice
Alaturi de intrarea in vigoare si principiile de activitate ale normei juridice,
iesirea din vigoare este al treilea moment ce intereseaza cercetarea actiunii in
timp a normei juridice.
Acest moment delimiteaza in timp efectele normelor de drept. 
Incetarea activitatilor normelor juridice are loc prin trei modalitati:
a) - ajungerea la termen;
b) - desuetudinea;
c) - abrogarea. 

a) Atunci cand exista norme juridice cu termen sau norme juridice edictate
pentru o cauza exceptionala efectele acestora inceteaza odata cu implinirea
termenului sau incetarea starii respective.
Exemplu: Decretul-Lege nr. 60 din 7 februarie 1990, privind pensionarea cu
reducere de varsta a unor salariati, care, in art. 8 prevede: "prezentul Decret-
Lege intra in vigoare la data de 1 martie 1990 si se aplica pe o durata de 6 luni".
b) O norma juridica se considera cazuta in desuetudine atunci cand, desi formal
ea este in vigoare, data fiind schimbarea conditiilor social-economice care au
prezidat la aparitia sa, norma respectiva nu se mai aplica.
Aceasta modalitate mai poarta denumirea de perimare sau invechire a normei
juridice.
Incetand temeiul normei, inceteaza de fapt si actiunea sa. 
Spre exemplu, dupa evenimentele din decembrie 1989 a fost edictat Decretul-
Lege nr. 5/29 decembrie 1989, pentru urmarirea, judecarea si pedepsirea unor
infractiuni.
 Prin acest act normativ se majorau cu 1/2 din maximul lor pedepsele
prevazute de Codul penal pentru savarsirea infractiunilor de furt, talharie,
distrugere.
Aceasta lege a fost de aplicabilitate pe timpul desfasurarii actiunilor
fortelor democratice ale tarii pentru rasturnarea sistemului dictatorial. 
Ele au incetat sa se mai aplice, cazand in desuetudine.
c) Abrogarea, este cea mai importanta modalitate de scoatere din vigoare a unei
norme juridice.
Abrogarea reprezinta cauza de incetare a actiunii normei de drept datorata
intrarii in vigoare a unei norme noi. Este vorba deci despre o noua manifestare
de vointa a legiuitorului.

Formele abrogarii 
Abrogarea - ca principala modalitate de scoatere din vigoare a normei juridice -
cunoaste doua forme:
- 1. abrogarea expresa;
- 2. abrogarea tacita.
Abrogarea expresa poate fi la randul ei - directa si consta in desfiintarea
efectelor vechii norme juridice prin precizarea in detaliu, in continutul noului
act normativ, a actelor normative scoase din vigoare.
Exemplu: "pe data intrarii in vigoare a prezentei legi, se abroga Legea nr. ., cu
indicarea anului aparitiei".
Sau poate fi indirecta, utilizand formula "pe data intrarii in vigoare a
prezentului act normativ se abroga orice dispozitie legala contrara".
Abrogarea tacita sau implicita. In noul act normativ nu se prevede nimic in
legatura cu actiunea vechilor norme juridice. 
Intrucat insa norma juridica noua da o reglementare diferita in comparatie
cu vechea reglementare, organul de aplicare intelege implicit ca in mod tacit
legiuitorul a dorit sa scoata din vigoare vechea reglementare.
Intr-o buna tehnica legislativa, se impune folosirea modalitatii abrogarii exprese
directa pentru transpunerea in practica a principiului legalitatii.
Trebuie retinuta si situatia suspendarii actiunii in timp a unei norme
juridice, pentru cauze determinate. De obicei, in situatii exceptionale, se
procedeaza la restrangerea sau suspendarea garantiilor constitutionale pe
perioada aplicarii masurilor exceptionale (Legea martiala, legi pentru situatii
exceptionale).
 Bibliografie

Acte normative

Constitutia Romaniei

Studii de specialitate. Monografii

Alexandru I., Drept administrativ, Editura Economica, 2002

Corbeanu I., Drept administrativ, Editura LuminaLex, Bucureşti 2002

Manda C., Drept administrativ, Editura Victor, Bucureşti 2000

Negruţ V., Drept administrativ, Bucureşti 2004

Pivniceru M.M., Contravenţia, Editura Institutul European, Iaşi 1997

Poenaru I., Răspunderea pentru contravenţii, Editura LuminaLex , Bucureşti 1998

Preda M., Drept administrativ- partea generală, Editura LuminaLex, Bucureşti 2000

Prisăcaru V., Tratat de drept administrativ Român, Editura LuminaLex, Bucureşti 2002

Vedinaş V., Drept administrativ şi instituţii politice- administrative, Editura LuminaLex,

Bucureşti 2002

Ţiclea A., Reglementarea contravenţiilor, Editura LuminaLex, Bucureşti 2003

Zaharia Gh., Drept administrativ, Editura LuminaLex, Iaşi 2002

Furdui s., Dreptul contravenţional, Editura Cartier juridic, 2005