UNIVERSITATEA “HYPERION” DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ȘI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE

LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR ÎN

UNIUNEA EUROPEANĂ

STUDENTA:
Ioniţă Andreea Livia
ANUL:II

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT:ID
 1. Contextul apariţiei conceptului de integrare economică europeană şi libera
circulaţie a persoanelor:

Crizele economice manifestate inaintea celui de-al doilea razboi mondial, dar şi cele
care au urmat după acesta si care au marcat anii următori, au pus problema creării unei
cooperări economice mondiale. Astfel ia naştere ideea de integrare economică
internaţională. Termenului de integrare economică internaţională i-au fost atribuite mai
multe definiţii, însă cea mai exactă a fost prezentată în anul 1948 când, în cadrul
Organizaţiei Economice pentru Cooperare Economică (OECE), Paul Hoffman,
administratorul Administraţiei Cooperării Economice, a subliniat trecerea de urgenţă la o
integrare a Europei Occidentale prin crearea unei “largi pieţe unice în interiorul căreia
restricţiile cantitative în calea mişcării bunurilor, barierele monetare în calea fluxurilor de
piaţă şi eventual taxele vamale vor fi pe deplin înlăturate”.
Alţi autori, între care B. Balassa, defineşte integrarea economică drept ansamblu de
măsuri destínate să suprime discriminările între unităţi economice aparţinând diferitelor
ţări participante, presupunând absenţa oricărei forme de discriminare între economiile
naţionale respective.
Mecanismul integrării economice cuprinde un ansamblu de politici comune în toate
sectoarele ecomoniei, liberul schimb şi libera circulaţie a persoanelor, serviciilor şi
capitalurilor; armonizarea legislaţiilor din ţările implícate; instituţii comune, etc. Cel de-al
doilea război mondial, declanşat din raţiuni economice, a trezit conştiinţele şi a condus la
ideea creării unor State Unite ale Europei, continent care a suferit mari pierderi umane şi
materiale şi care la sfărşitul războiului era un morman de ruine. Winston Churchill a
lansat această formulă, vitală pentru noua ordine mondială, reflectată în Carta Atlanticului
din 1941, document ce cuprinde strategia comună pentru organizarea lumii după război.
Un prim pas în acest sesns, l-a constituit lansarea Planului Marshall (in anul 1947),
după numele secretarului de stat american, care a ţinut un discurs la Universitatea
Harward, declarând “război foamei, sărăciei, disperării şi haosului din Europa”. Astfel,
Statele Unite acordă ajutor Europei în cazul în care statele europene vor coopera între ele.
Pentru ca planul să fie pus în aplicare, trebuiau evaluate nevoile economice comune. În
iunie 1947 are loc la Paris o Conferinţă de Cooperare Economică Europeană în cadrul
căreia s-a obţinut Acordul comun cu privire la obţinerea şi menţinerea stabilităţii
financiare şi dezvoltarea cooperării economice între statele asociate.
 La 16 aprilie 1948 a fost înfiinţată Organizaţia Europeană de Cooperare Economică,
care va administra punerea în aplicare a Planului Marhall.
La 18 aprilie 1951, Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg, au semnat
Tratatul de la Paris de creare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO),
tratat ce va fi ratificat în iunie 1952. În 1957 la Roma, cele şase ţări fondatoare ale CECO
au semnat două noi tratate: Tratatul cu privire la crearea Comunităţilor Europene (CEE) şi
Tratatul cu privire la crearea Comunităţii Europene pentru Energia Atomică
(EURATOM). Toate cele trei tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
Obiectivul Tratatului de la Roma din 1957 era crearea unei Comunităţi Economice
Europene care să asigure stabilirea unei pieţe comune; apropierea politicilor economice
ale statelor membre; promovarea unei dezvoltări armonioase a activităţilor economice ale
statelor Comunităţii; stabilitate economică; ridicarea nivelului de viaţă, etc. Cea mai
importantă modificare adusă Tratatelor Comunităţilor Europene a avut loc în 1987 când a
fost semnat Actul Unic European.8 Prin Actul Unic, guvernele statelor membre au
exprimat voinţa de a lua măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a celor
patru libertăţi: libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor.
Actul Unic European a fost cea mai mare realizare comunitară din acea perioadă, prin
a cărui aplicare s-a reuşit eliminarea tuturor barierelor fizice, tehnice şi fiscale, fiind un
deschizător de drum pentru relizarea pieţei unice.
Ulterior, au fost aduse modificări importante Actului Unic European prin alte două
Tratate: Tratatul privind Uniunea Europeană, numit Tratatul de la Maastricht (1992) şi
Tratatul de la Amsterdam (1997).
Tratatul de la Maastricht reuneşte într-un singur ansamblu, denumit Uniunea
Europeană, cele trei Comunităţi (Euratom, CECO, CEE) şi cooperările politice
instituţionalizate în domeniul politicii externe, al apărării, al poliţiei şi al justiţiei. Acesta
redenumeşte CEE, care devine CE. În plus, acest tratat instituie uniunea economică şi
monetară, introduce noi politici comunitare (educaţie, cultură, cooperarea pentru
dezvoltare, coeziunea).
Tratatul de la Amsterdam a permis extinderea competenţelor Uniunii prin instituirea
unei politici comunitare a ocupării forţei de muncă, prin transferul unei părţi din materiile
care intrau anterior sub incidenţa cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, prin
măsuri menite să apropie Uniunea de cetăţeni şi prin posibilitatea unei cooperări mai
strânse între anumite state membre (cooperări consolidate). Acesta extinde procedura de
 codecizie şi votul cu majoritate calificată la noi domenii, simplifică şi renumerotează
articolele din tratate.

2. Libera circulaţie a persoanelor

1. "Orice cetatean sau orice cetateană a Uniunii Europene are dreptul de a se deplasa
şi de aşi stabili resedinta in mod liber pe teritoriul statelor membre".
2. "Libertatea de circulatie si de sedere poate sa fie acordats, in conformitate cu
Tratatul instituind Comunitatea Europeana, cetatenilor unor tari terte care domiciliaza
legal pe teritoriul unui stat membru.'' (Carta Uniunii Europene privind drepturile
fundamentale - Articolul 45)
Libera circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatilor Europene a fost definita in
Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertati fundamentale ale Pietei
Interne. Libera circulatie a persoanelor si eliminarea controalelor la frontierele interne
constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna - ce nu poate fi
realizata in conditiile existentei unor frontiere interne si a restrictionarii circulatiei
indivizilor.
Obiectivele stabilite prin Tratatul de la Maastricht:
 consolidarea legitimităţii democratice a instituţiilor;
 creşterea eficienţei instituţiilor;
 introducerea unei uniuni economice şi monetare;
 dezvoltarea dimensiunii sociale a Comunităţii;
 instituirea unei politici externe şi de securitate comune.
Pentru prima dată într-un tratat se introduce ideea unei cetăţenii europene, care se
adaugă cetăţeniei naţionale. Orice cetăţean care are naţionalitatea unui stat membru este şi
cetăţean al Uniunii și are o serie de drepturi: dreptul de liberă circulaţie şi de şedere în
interiorul Comunităţii; dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile europene şi locale în statul
în care îşi are reşedinţa; dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea unui stat
membru, altul decât statul de origine, pe teritoriul unei ţări terţe unde statul de origine nu este
reprezentat; dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European şi de a se adresa
Ombudsmanului.
În protocolul privind politica socială sunt stipulate următoarele obiective: promovarea
ocupării forţei de muncă; ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă; o protecţie socială
corespunzătoare; un dialog social; dezvoltarea resurselor umane care permit un nivel ridicat şi
durabil de ocupare a forţei de muncă; integrarea persoanelor excluse de pe piaţa forţei de
muncă.
Esenta acestei libertati constă in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului
membru pe teritoriul caruia se afla acestia sau isi desfaşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte
state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminari se pot referi la
conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui
asemenea regim nediscriminatoriu se realizeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul
comunitar.
Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la libera
circulatie asupra unor noi categorii de persoane (studenti, persoane ce nu depun activitati
economice, dar au resurse suficiente de trai).
Conceptul de "cetatenie europeana" a fost prima oara introdus prin Tratatul de la
Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in
interiorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult,
Tratatul a plasat in domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la
azil, problematica trecerii frontierelor externe si politica referitoare la imigratie. Tratatul de la
Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte in Tratatul de la Roma (Titlul IV -
vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor) si a prevazut o
perioada de 5 ani pana la momentul in care se vor aplica procedurile comunitare si in aceste
domenii.
Prin politica sa, Uniunea Europeană are in vedere crearea unei zone europene de
libertate, securitate si justitie in care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele
interne, indiferent de nationalitate. In acelasi timp, se desfasoara un amplu proces de
implementare a unor standarde comune in ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale
Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie. Marea Britanie si Irlanda nu au acceptat sa ia
parte la masurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa
doar in cadrul masurilor referitoare la politica de vize.
Dupa cum am mai mentionat, libera circulatie a persoanelor constituie una dintre cele
patru libertati din cadrul pietei interne si a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene,
alaturi de libera circulatie a produselor, libera circulatie a serviciilor si libera circulatie a
capitalurilor.
Cetatenii europeni beneficiază de dreptul fundamental de a se deplasa si de a se
stabili unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevarat in avantajul tuturor, libertatea de circulatie a
persoanelor trebuie insotita de un nivel corespunzator de securitate si justitie. La Amsterdam,
aceasta dubla cerinta a fost inscrisa in Tratat sub forma infiintarii progresive a unei zone de
libertate, securitate si justitie. Abolirea controalelor la frontiera nu a fost insa pe deplin
infaptuita in cadrul Uniunii. Obiectivul a fost realizat doar de cateva state membre in baza
Conventiei de Implementare a Acordului Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in
vigoare la 26 martie 1995).
In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul UE,
Parlamentul European si Comisia Europeana au semnat Carta Drepturilor Fundamentale,
document ce aduce intr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale stipulate
intr-o serie de documente internationale, europene si nationale. Din punct de vedere al sferei
subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire intre cetateni, intrunind - pentru prima
data - in cadrul unui document unic drepturile tuturor persoanelor care se gasesc in mod legal
pe teritoriul Uniunii Europene. Articolul 15 alineatul 1 al Cartei vorbeste despre dreptul
oricarui cetatean sau cetatene ai Uniunii de a avea libertatea de a cauta un serviciu, de a lucra,
de a se stabili sau de a furniza servicii in orice stat membru.
Prin incheierea Acordului de asociere la Uniunea Europeana (Acordul European),
Romania s-a angajat ireversibil pe calea integrarii europene.

3. Dreptul de intrare și ieșire pe/de pe teritoriul României a cetățenilor Uniunii

Europene și a membrilor de familie ai acestora

Prin dispozițiile O.U.G nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a
cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a
cetățenilor Confederației Elvețiene republicată au fost transpuse în dreptul intern prevederile
directivei cetățeniei, fiind reglementatecondițiile de exercitarea dreptului la liberă circulație,
de rezidență și de rezidență permanentă pe teritoriul României precum și limitele exercitării
acestor drepturi din rațiuni de ordine publică, securitate națională sau sănătate publică pentru
următoarele categorii de persoane:
 Cetățenii Uniunii Europene și ai statelor membre ale Uniunii Europene și a Spațiului
Economic European precum și membrii de familie ai acestora care îi însoțesc sau li se
alătura precum si
 cetățenilor Confederației Elvețiene precum și membrii de familie ai acestora care îi
însoțesc sau li se alătura
 Acest drept este recunoscut tuturor cetățenilor Uniunii Europene cu condiția
prezentării documentului național de identitate, a pașaportului sau a unui document eliberat în
condițiile ordonanței.
Membrii de familie care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene pot intra pe teritoriul
României în temeiul unui pașaport valabil și a vizei de intrare, exceptând cazurile în care
obligativitatea obținerii vizei a fost desfințată în condițiile legii.
Refuzul intrării pe teritoriul statului român poate avea loc doar în situațiile limitativ
enumerate de art.6 alin (1) din ordonanță, și anume dacă cetățenii Uniunii Europene și
membrii acestora de familie:
1. nu prezintă documentele corespunzătoare prevăzute la art. 5 și un fac doavada prin
orice alt mijloc , că beneficează de dreptul la liber circulație și rezidență pe teritoriul
statului român;
2. au fost declarați indezirabili în condițiile legii, sau împotriva acestora a fost dispusă
măsura interzicerii intrarii pe teritoriul României în condițiile impuse de ordonanță
3. existența unor indicii temeinice că persoana respectivă constituie o amenințare reală și
prezentă la ordinea publică , securitate națională sau sănătate publică.
Refuzul permiterii intrării pe teritoriul țării se comunică de către organele poliției de
frontieră de îndată, în scris cu indicarea motivelor care au justificat luarea măsurii
respective Desigur, la polul opus, prevăzute de art. 7 din ordonanță prevede dreptul
cetățenilor Uniunii Europene precum și a membrilor famililor lor de a părăsi teritoriul
României pe baza prezentării documentelor prevăzute la art. 5 precum și situațiile în care
este refuzată permiterea ieșirii din țară și anume dacă persoanele avute în vedere :
1. sunt invinuite sau inculpate într-o cauză penală și a fost dispusă instituirea unei
măsuri preventive în condișiile Codului de procedură penală
2. au fost condamnate și au de executat o pedeapsă privativă de libertate
Împotriva acestor două prevederi, respectiv înterzicerea întrării pe teritoriul României
precum și interzicerea părărsirii teritoriului se poate face acțiune la instanța de contencios
administrativ în a cărei rază teritorială se află sediul organului emitent al actului administrativ
contestat (procesul verbal în care sunt indicate motivele care au justificat luarea măsurii
respective) cererea urmând a se judeca de urgență și cu precădere în camera de consiliu, cu
citarea părților , hotărârea pronunțată fiind definitivă și irevocabilă.
 4. Condițiile de exercitare a dreptului de rezidență pe teritoriul României de către
cetățenii Uniunii Europene precum și de membrii familiilor acestora

Rezidenţa pe teritoriul naţional

Cetăţenii Uniunii Europene, care intră pe teritoriul României, beneficiază de drept de
rezidenţă pentru o perioadă de până la 3 luni de la data intrării în ţară. Membrii de familie ai
cetăţenilor Uniunii Europene, indiferent de cetăţenie, care îi însoţesc sau li se alătură ulterior
beneficiază de acelaşi drept.
Dreptul de rezidenţă pentru o perioadă de peste 3 luni
Pentru exercitarea dreptului de rezidenţă pentru o perioadă mai mare de 3 luni,
cetăţenii Uniunii Europene au obligaţia să se înregistreze la structurile teritoriale ale
Autorităţii pentru Străini, încadrându-se în una din următoarele situaţii:
• desfăşoară pe teritoriul României activităţi dependente sau activităţi independente, în
condiţiile legii;
• deţin mijloace de întreţinere pentru ei şi membrii lor de familie, de regulă cel puţin la
nivelul venitului minim garantat în România şi asigurare de sănătate recunoscută în sistemul
asigurărilor sociale de sănătate din România;
• sunt înscrişi la o instituţie din România, acreditată în condiţiile legii, având ca obiect
principal de activitate desfăşurarea de activităţi de învăţământ sau de perfecţionare a
pregătirii profesionale, au asigurare de sănătate recunoscută în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate din România şi asigură autorităţile competente, printr-o declaraţie pe propria
răspundere sau prin orice alt mijloc, că deţin mijloace de întreţinere pentru ei şi membrii lor
de familie, de regulă cel puţin la nivelul venitului minim garantat în România;
• sunt membri de familie ai unui cetăţean al Uniunii Europene care îndeplineşte una
dintre condiţiile prevăzute mai sus.
Membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene beneficiază de dreptul de
rezidenţă pentru o perioadă de peste trei luni dacă însoţesc sau se alătură ulterior cetăţeanului
Uniunii Europene care îndeplineşte una din condiţiile prevăzute mai sus.
Dreptul de rezidenţă permanentă
Cetăţenii Uniunii Europene care au o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul
României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani beneficiază de dreptul de rezidenţă
permanentă. De acelaşi drept beneficiază şi persoanele care nu au cetăţenia Uniunii Europene
şi care au o rezidenţă continuă pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani, în
calitate de membrii de familie al unui cetăţean al Uniunii Europene rezident sau rezident
permanent.
Documente care atestă rezidenţa pe teritoriul României
Documentele care sunt eliberate pentru rezidenţa mai mare de 3 luni:
• certificat de înregistrare pentru cetăţenii UE (se eliberează în ziua depunerii cererii)
• carte de rezidenţă pentru membrii de familie care nu sunt cetăţeni UE
Documentele care sunt eliberate pentru rezidenţa permanentă:
• carte de rezidenţă permanentă pentru cetăţenii UE
• carte de rezidenţă permanentă pentru membrii de familie care nu sunt cetăţeni UE
Limitele menţinerii dreptului de rezidenţă
Autoritatea pentru străini poate verifica îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea
dreptului de rezidenţă de către cetăţenii Uniunii Europene şi membrii de familie ai acestora.
Împotriva cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora care nu
îndeplinesc condiţiile de exercitare a dreptului de rezidenţă, Autoritatea pentru străini poate
emite o decizie de părăsire a teritoriului României, fără a fi instituită o interdicţie de intrare
împotriva acestora.
Adoptarea de către organele competente a oricărei decizii de restrângere a dreptului
la libera circulaţie se face numai cu luarea în considerare a:
• duratei efective a şederii persoanei în cauză pe teritoriul României,
• vârstei acesteia,
• stării de sănătate,
• situaţiei familiale şi economice,
• gradului de integrare socială şi culturală în România,
• menţinerii legăturilor sale cu ţara de origine
Dispunerea oricărei măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul
României a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor lor trebuie luată numai cu
respectarea principiului proporţionalităţii şi să aibă la bază exclusiv comportamentul
persoanei în cauză. Acest comportament trebuie să reprezinte o ameninţare reală, actuală şi
suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societăţii. O astfel de măsură nu poate fi
bazată exclusiv pe existenţa unei condamnări penale anterioare.
Uniunea Europeană s-a întemeiat pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii,
democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului. Aceste
valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism,
nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi.
Uniunea Europeană oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie,
fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor, în
corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul la azil, imigrarea,
precum şi prevenirea criminalităţii şi combaterea acestui fenomen. În acelaşi timp, Uniunea
Europeană respectă bogăţia diversităţii sale culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi
dezvoltarea patrimoniului cultural european.

BIBLIOGRAFIE

 Gina Orga-Dumitru, „Dreptul European al afacerilor” , Curs universitar, Universitatea Lucian

Blaga din Sibiu, 2012
 www.ecb.europa.eu ;
 www.europa.eu ;
 www.eur-lex.europa.eu/legal-content/RO ;
 www.oldpraga.mae.ro .
 www.londra.mae.ro