1

UNITATEA DE INVATARE VIII

CONVERSIA ENERGIEI NUCLEARE

Cuprins:

1.1 Introducere
1.2 Competenţele Unităţii de Învăţare
1.3 Conţinutul Unităţii de Învăţare
1.3.1 Bazele fizice ale funcționării reactoarelor nucleare.
1.3.2 Centrale nuclearo-electrice: filiere nucleare, schemele termice.
1.3.3 Perspectivele utilizării reacției de fuziune nucleară.
1.4 Îndrumar pentru Autoverificare

1.1 Introducere

La ora actuală, producem energie nucleară (zisă şi atomică) prin fisiune nucleară, proces în care
nucleul unui atom se fragmentează în nuclee mai mici, sub efectul unui bombardament cu neutroni.

1.2 Competenţele Unităţii de Învăţare

Sunt subsumate următoarele obiective:
- cunoaşterea definirii noţiunii de fisiune nucleară, etc.
- cunoaşterea definirii notiunii de centrala nucleara.
- caracterizarea centralelor nucleare.

1.3 Conţinutul Unităţii de Învăţare

1.3.1 Bazele fizice ale funcționării reactoarelor nucleare

Fisiunea nucleară

În practică se folosesc, drept "combustibil nuclear", metale grele precum uraniu-235 sau plutoniu-
239. Când nucleele atomilor acestor elemente absorb neutroni, se poate declanşa procesul de fisiune -
"spargerea" nucleului greu.
Această fragmentare produce nuclee ale unor elemente mai uşoare, precum şi neutroni şi fotoni (sub
forma radiaţiilor gamma) şi generează o uriaşă cantitate de energie.
În general, energia rezultată în urma fisiunii, sub formă de energie termică (căldură), este utilizată
pentru a produce energie electrică: cu ajutorul energiei termice, apa este încălzită şi transformată în abur,
iar acesta pune în mişcare turbinele cuplate la un generator, producând curent electric.
Neutronii produşi lovesc, la rândul lor, alte nuclee atomice, determinând fisiunea acestora... şi tot
aşa; este aşa-numita reacţie în lanţ, care se produce în reactoarele nucleare. (În reactoare, această reacţie
în lanţ este una controlată - prin diferite metode care blochează, la un moment dat, acţiunea neutronilor -,
spre deosebire de ceea ce se produce în bombele atomice, unde are loc o reacţie în lanţ total necontrolată.)
În general, energia rezultată în urma fisiunii, sub formă de energie termică (căldură), este utilizată
pentru a produce energie electrică: cu ajutorul energiei termice, apa este încălzită şi transformată în abur,
iar acesta pune în mişcare turbinele cuplate la un generator, producând curent electric.
 2

La ora actuală, în lume există 439 de centrale nucleare, iar la nivel mondial, energia nucleară
reprezintă 6% din energia produsă; aceasta este o cifră medie, dar procentele diferă de la ţară la ţară. În
Franţa, de exemplu, 77% din producţia de energie provine din centralele nucleare, în vreme ce în ţări ca
Mexic, India şi Pakistan, sub 4% din producţia de energie este de origine nucleară. În România, cifra este
de 18,98%, conform datelor furnizate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA).
Energia nucleară produsă prin metoda fisiunii este, la ora actuală, subiectul unor dezbateri aprinse.
Susţinătorii ei, printre care se numără (IAEA) şi World Nuclear Association, afirmă că energia atomică
este o energie sustenabilă şi care implică emisii mai scăzute de dioxid de carbon, comparativ cu
termocentralele pe cărbuni, ce furnizează o parte importantă a energiei astăzi.
În schimb, adversarii energiei atomice - precum Nuclear Information and Resource Service (NIRS)
şi numeroase organizaţii ecologiste, ca Greenpeace - combat vehement ideea utilizării acestei surse de
energie, considerând că implică pericole grave la adresa oamenilor şi a mediului. Ca întodeauna, povestea
e cu dus şi-ntors.
Marele interes al producerii de energie prin metoda fisiunii nucleare stă în eficienţa acesteia:
cantităţile enorme de energie rezultate din fisiunea unor cantităţi relativ mici de combustibil nuclear
determină un randament ridicat al conversiei. Dar, cum nimic nu vine doar cu avantaje, producerea de
energie nucleară prin fisiune are riscurile ei, legate de implicarea în proces a materialelor radioactive:
acestea emit radiaţii care au efecte grave asupra organismelor vii. Iar aceste radiaţii pot interveni în viaţa
noastră în mai multe moduri.
În primul rând, ele pot proveni chiar de la centrală, atunci aceasta este avariată ca urmare a unor
întâmplări nefericite, aşa cum o arată cele câteva accidente grave petrecute în decursul istoriei de 6
decenii a utilizării acestei metode. După dezastrul de la Cernobîl (1986), problemele au fost puse pe
seama calităţii proaste a sistemelor de siguranţă ale centralei sovietice de pe teritoriul Ucrainei; la nivel
global, industria atomică a continuat să se dezvolte rapid, construindu-se sute de centrale, cu grija de a
pune accent pe proiectarea şi construirea unor sisteme de protecţie cât mai sigure.
 3

În schimb, catastrofa recentă de la Fukushima Daiichi (2011) a speriat serios câteva ţări şi va duce,
după estimările Agenţiei Internaţionale pentru Energie, la o încetinire considerabilă a dezvoltării
industriei atomice, reducând la jumătate capacităţile de generare a energiei nucleare ce se preconiza a fi
construite până în 2035. Dacă China, care la ora actuală obţine din surse nucleare mai puţin de 2% din
totalul energiei produse, are de gând să investească masiv în industria atomică, având în construcţie nu
mai puţin de 25 de centrale de acest tip (şi multe altele în faza de proiect), în schimb, alte ţări au decis să
pună pe primul plan siguranţa, renunţând la energia nucleară. În urma unui referendum naţional, Italia a
decis să interzică producţia de energie nucleară pe teritoriul său, iar Germania a planificat închiderea
tuturor centralelor sale atomice până în 2022.
Un al doilea tip de risc de iradiere este legat de existenţa deşeurilor nucleare: centralele atomice
produc deşeuri cu un înalt potenţial radioactiv, a căror depozitare pune probleme dificile. Ele trebuie
păstrate în condiţii speciale, înconjurate de învelişuri groase de beton şi plumb care să blocheze radiaţiile,
până când, prin procesul de dezintegrare radioactivă, elementele radioactive se transformă, cu timpul, în
alte elemente chimice, inofensive. Dar "cu timpul" poate însemna "în mii de ani".
Nucleele grele au tendinta de a elimina o parte din nucleoni, transformandu-se in nuclee mai stabile
cu energie de legatura pe nucleon mai mica.
Procesele prin care nucleele grele isi maresc energia de legatura pe nucleon sunt dezintegrarea α si
fisiunea nucleara.
4
In procesul de dezintegrare α nucleele grele expulzeaza un nucleu de He iar nucleele care emit
2
particule α formeaza lanturi de nuclee a caror masa scade cu cate 4 u.a.m (unitati unitati atomice atomice
de masa) pana cand se ajunge la un nucleu stabil de masa mult mai mica.

210
Bilanțul energetic al procesului de dezintegrare in cazul nucleului de PO:
84

Bilanțul fiind negativ nucleul de PO este instabil în raport cu dezintegrarea α.

 4

Fisiunea stimulată

Fisiunea nucleara stimulata a fost descoperita de catre O. Hahn si F. Strassman în 1939.

235
Reactia este produsa de captura unui neutron lent de catre nucleul de uraniu U
92

144 89
Nucleele de Ba respectiv Kr sunt instabile datorita surplusului de neutroni,
56 36
transformandu-se prin dezintegrari succesive.
Reactia este exoenergetica, degajandu-se ≈ 200 MeVdin care cea mai maree parte este preluata de
catre elementele de fisiune.
Datorita cantitatii mare de energie degajata aceasta reactie este foarte importantă din punct de
vedere energetic. Pentru ca aceasta reactie sa se autointretina se impune ca neutronii realizati in timpul
reactiei sa fie incetiniti si utilizati in noi reactii de fisiune (probabilitatea de captura a neutronilor de catre
nucleele de uraniu este cu atat mai mare cu cat viteza acestora este mai mica).
Reactia in lant: neutronii de reactie sunt incetiniti cu un mediu moderator format din nuclee usoare
care preiau prin ciocnire o parte din energia cinetica a neutronilor de fisiune. Ca moderatori se utilizeaza
apa, apa grea, grafitul sau beriliul.
Obs: Otto Hahn (1879-1968) fizician si chimist german, laureat al Premiuluilui Nobel, este
considerat pioner in domeniul radioactivitatii si radiochimiei (parintele chimiei nucleare).

1.3.2 Centrale nuclearo-electrice: filiere nucleare, schemele termice

Reactorul nuclear

Este un sistem controlat in care se produce fisiune stimulata iar energia produsa este folosita la
ridicarea temperaturii unui agent termic.
Prin racirea agentului termic se poate obtine lucru mecanic sau
se poate face transfer de caldura.

Reacțiile de fisiune nuclear au loc într-un echipament numit

reactor nuclear.
De regulă reactorul este construit dintr-un vas de presiune etanș
în interiorul căruia se află zona activă.
O caracteristică a reacției de fisiune induse de neutroni constă în
faptul că, pe lângă eliberarea unei cantitți însemnate de energie, se
emit mai mulți neutroni decât sunt absorbiți.
 5

Această emisie supraunitară permite realizarea unui număr din ce în ce mai mare de reacții de
fisiune, astfel că procesul odată amorsat, se propagă în materialul fisionabil, numărul de neutroni
multiplicându-se rapid.
Un astfel de proces se numește reacție în lanț.
În anumite condiții reacția de fisiune în lanț, poate fi controlată, numărul de neutroni în reactor
rămânând constant.

unde:

Reactorul nuclear are zona activă constituită din elementele combustibile 1, moderatorul 2, corpul 3
căptușit cu un înveliș reflector de neutroni 4 și protecția biologică 5.
Reglarea procesului se efectuează cu barele de reglaj 6. Elementele combustibile sunt amplasate în
canalele tehnologice prin care circul agentul termic, asimilând căldura degajată.
Materialele din care este construit reactorul limitează temperatura și presiunea maximă a agentului
termic. Astfel la reactoarele răcite cu apă, temperatura maximă admisă este de 350ºC, iar la cele răcite cu
gaz 400ºC.
Combustibilul nuclear - sunt pastile de uraniu introduse în teci formate din țevi metalice (oțel
austenit, aliaje de aluminiu sau de zirconiu). Aceste teci trebuie să aibă o rezistență mecanic bună, și o
secțiune de absorbție mică.
Moderatorul - se găsește plasat în jurul tecilor de combustibil nuclear și au rolul de a micșora
energia neutronilor (la reactoarele rapide moderatorul lipsește).
 6

În calitate de moderator se utilizeaz grafit, apă grea (D 2O) cel mai bun moderator, apă obișnuită
(H2O), beriliu (Be), unele substanțe organice.
Reflectorul - este amplasat pe interiorul carcasei și are rol de a reflecta neutronii (reducerea
pierderilor de neutroni din zona activă). Reflectorul poate fi executat din folii de plumb sau din același
material ca și moderatorul.
Barele de reglaj - au rolul de a regla reacția de fisiune. Materialele trebuie să îndeplinească
următoarele condiții: capacitate mare de absorbție pentru neutroni, rezistență mecanică, stabilitate
chimică. Materialele absorbante folosite sunt: borul, candiu, iridiul, aliaje din argint.
Protecția biologică - reprezintă straturi din beton armat cu adaosuri de fier sau bor, lingouri de font
ș.a. În majoritatea țărilor reactorul este amplasat într-o anvelopă de oțel cu o rezistenă mecanică mare.
Agentul de răcire - are rolul de a prelua din zona activă căldura realizată în urma reacției de fisiune
nucleară. În majoritatea cazurilor se folosește un circuit de răcire închis, în care un agent primar preia
căldura din zona activă a reactorului și o cedează unui agent secundar într-un schimbător de căldură, după
care se reîntoarce în zona activă.
Se folosește ca agent de răcire: apă, apă grea (sub presiune sau fierbere), gaze (CO 2, He, Ne),
materiale topite (potasiu), agenți organici.
O centrală electrică nucleară, produce și o cantitate imensă de produse secundare sau inutilizabile,
denumite deșeuri radioactive.
Deșeurile radioactive obținute în reactoarele nucleare sunt închise în recipiente din materiale foarte
rezistente la condițiile de impact termicși radiant.

În țara noastră prima centrală nuclearo-electrică de la Cernavodă este prevăzută cu 5 unitți de tip
CANDU (CANada Deuterium Uranium) de 700 MW. La ora actuală funcționează 2 unitți.
Unitatea Cernavodă 1, a fost conectată la Sistemul Electroenergetic Național și a intrat în exploatare
comercială în 1996, iar în 2007 s-a realizat primul paralel al Unității 2 cu Sistemul Energetic Național, la
25% din puterea nominal de 700 MWe.
Energia electrică produsă anual de Unitțile 1 și 2 CNE Cernavodă reprezintă aproximativ 14-18 %
din producția de electricitate totală a României.
Centrala CANDU are o schemă termică cu două circuite și anume circuitul primar prin care circulă
agentul de răcire (sistemul primar de transport al căldurii) și circuitul secundar (circuitul agentului de
lucru) prin care circulă apă -abur; cuplarea acestor circuite se face prin intermediul generatorilor de
vapori.
Agentul de răcire aflat la presiune înaltă 110-120 bar, preia din reactor căldura produsă prin reacția
de fisiune a combustibilului nuclear și o transportă spre cei 4 generatori de abur, care produc 3755 t/h
abur la o presiune de 46 bar și o temperatură de 260 0C.
 7

Reactorul nuclear are o putere termică nominală de 2180 MWt, 380 canale de combustibil, fiecare
canal conținând 6 fascicole de combustibil.
Turbina de abur saturat are un corp de medie presiune și trei corpuri de joasă presiune, iar turația de
1500 rot/min.
Drept moderator, centralele tip CANDU folosesc apă grea, fapt impus de utilizarea drept
combustibil a uraniului natural.
Centralele tip CANDU au și un sistem automat al reactivitții (SAR) care menține în mod automat
puterea reactorului la nivele constante în stări staționare ale acestuia și efectuează trecerea de la o stare
staționară la alta cu anumite viteze de variație admisibile.
Centrala are două sisteme de oprire la avarie, capabile, fiecare să oprească reactorul în caz de
avarie. Aceste sisteme sunt independente unul față de celălalt atât funcțional cât și fizic.
Principala metodă de oprire rapidă a reactorului în caz de avarie este acționarea dispozitivului care
înlesnește căderea liberă în reactor a elementelor solide absorbante de neutroni.
 8

A doua metodă de oprire rapidă a reactorului constă în injectarea rapid în moderator de substanțe
absorbante de neutroni (soluție concentrată de nitrat de gadoliniu) prin tuburi orizontale.
Există și un sistem de protecție post-avarie, el are rolul de a îndepărta căldura care se mai produce
pe timpul opririi și respectiv după oprirea reactorului.
Protecția biologică a sistemului nuclear este realizată cu o anvelopă din beton pretensionat, căptușit
cu un strat din material plastic.
9
 10

Fuziunea nucleară

Marele avantaj al acestei metode ar fi acela că nu implică utilizarea substanţelor radioactive; ea

operează cu elemente chimice nedăunătoare. Dar a pune la punct o metodă de a produce energie prin
fuziune nucleară se dovedeşte o grea piatră de încercare pentru savanţii pământeni.
Fuziunea nucleară ar putea fi descrisă sumar ca fiind "procesul invers" fisiunii. În loc de spargerea
unui nucleu în fragmente mai mici (cum se întâmplă în cazul fisiunii), aici e vorba despre unirea a două
nuclee mai mici ca să formeze unul mai mare. Astfel, din elemente mai uşoare, se poate forma un element
chimic mai greu.
Fuziunea nucleară este un proces foarte răspândit în Univers: se petrece permanent în stele, cum
este şi Soarele nostru. În Soare, nucleele de hidrogen se unesc două câte două, dând naştere heliului şi
eliberând, cu acest prilej, mari cantităţi de energie.
Este reacția nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee ușoare, însoțit de
eliberarea unei energii egale cu diferența dintre energiile de legătură a nucleului rezultat și cea a nucleelor
ușoare.

În stele cum este Soarele, masa de hidrogen este atât de mare, încât propria ei gravitaţie menţine
hidrogenul şi heliul în centru, unde temperaturile ajung la milioane de grade. Elementele există aici într-o
stare de agregare denumită plasmă, un fel de gaz în care atomilor le-au fost "smulşi" electronii, sub
influenţa temperaturilor foarte mari, rezultând particule ionizate, încărcate electric. (Un exemplu de
plasmă este flacăra). În stele, plasma este confinată (menţinută într-un spaţiu limitat) datorită forţei
gravitaţionale. În asemenea condiţii, nucleele de hidrogen fuzionează, rezultând heliu, proces care
produce energie, manifestată sub formă de lumină şi căldură.
Cu cât o stea este mai masivă, cu atât creşte capacitatea ei de a "fabrica" elemente din ce în ce mai
grele (în ordinea în care se înşiră ele în sistemul periodic al elementelor): litiu, apoi carbon... şi tot, aşa,
până la fier. Este procesul numit nucleosinteză stelară. Când sunt implicate elemente mai grele decât
fierul, procesul nu mai generează energie, ci absoarbe energie. Elemente mai grele decât fierul nu pot fi
generate decât în supernove: exploziile de o amploare colosală ale unor stele extrem de masive, ajunse la
sfârşitul vieţii lor, eliberează cantităţi tot colosale de energie, ce poate fi absorbită de nucleele elementelor
grele existente, făcând posibilă fuziunea acestora.
 11

1 2
Printre nucleele ușoare ce pot fuziona sunt cele ale izotopilor hidrogenului: protonul H, deuteriu
1 1
3
H, tritiu H, litiu, precum și unii izotopi instabili ai heliului, carbonului și azotului.
1
Deuteriu se găsește în apa de mare; tritiu nu există ca atare în natură și în mod uzual este produs
plecând de la litiu.
Reacția de sinteză a deuteriului este:

(1)
În urma acestei reacții se eliberează o mare cantitate de energie. O problemă greu de rezolvat este
controlul acestei reacții și posibilitatea de a extrage din zona activă energia rezultată și de a o converti.
În prezent se studiază în toată lumea controlarea reacției de fuziune nucleară în reactoarele de
fuziune pentru producerea de energie electrică, acesta fiind soluția de viitor a alimentării cu energie.
Fuziunea nucleara reprezinta procesul de unire a doua nuclee usoare pentru a forma un nucleu mai
greu.
Observatie:
•Procesul de fuziune nucleara nu se realizeaza in mod spontan in conditii naturale din cauza fortelor
electrostatice de respingere mari dintrentre nucleele incarcate cu sarcina electrica pozitiva.
•Procesele de fuziune nucleara au loc la temperaturi foarte inalte si sunt sursa energiei solare.
 12

1.3.3 Perspectivele utilizării reacției de fuziune nucleară

Recent, oamenii de ştiinţă din cadrul Laboratoarelor Naţionale Sandia din New Mexico au creat
simulări computerizate în care un reactor de fuziune depăşeşte momentul iniţial de "break-even" (în care
energia produsă este egală cu cea pierdută), indicând existenţa unei reacţii de fuziune ce se autoîntreţine.
Proiectul este, la origine, unul cu scop militar, menit să studieze armele nucleare fără a fi necesar să
detoneze cu adevărat bombe nucleare. Însă specialiştii implicaţi subliniază că rezultatele ar putea avea
aplicaţii şi în producerea energiei "verzi", datorită faptului că experimentul este bazat pe deuteriu, un
izotop stabil al hidrogenului, care poate fi extras din apa de mare.
Specialiştii din New Mexico testează o metodă de confinare în care două bobine sunt folosite pentru
a genera un câmp magnetic care confinează plasma. În interiorul fiecărei bobine este plasat un cilindru de
metal, având un strat interior alcătuit din deuteriu şi tritiu (izotopi de hidrogen, deuteriul având un neutron
suplimentar faţă de hidrogenul "normal", iar tritiul - doi). Metalul este încălzit cu un laser şi apoi supus
unui curent electric cu o intensitate de zeci de milioane de amperi. Acest tratament determină vaporizarea
stratului interior dar, înainte de a face acest lucru, generează un câmp magnetic foarte puternic, situat în
interiorul câmpului magnetic produs de bobine. Câmpul magnetic exterior presează amestecul de deuteriu
şi tritiu cu o forţă atât de mare, încât îl face să-şi micşoreze considerabil volumul. Această "strivire" este
suficientă pentru a determina atomii de deuteriu şi tritiu să fuzioneze, dând naştere heliului şi unei mari
cantităţi de energie.
 13

În simulările pe computer efectuate de specialişti, energia produsă de sistem, ca urmare a fuziunii, a

fost de 100 de ori mai mare decât cea introdusă în sistem printr-un curent cu intensitatea de 60 de
milioane de amperi. Iar la introducerea unui curent de 70 milioane de amperi, energia obţinută ar fi de
1.000 de ori mai mare decât cea consumată.
Vorbim, deocamdată, de un model teoretic şi o simulare computerizată. Transpunerea în fapt a
acestora necesită existenţa unui echipament de laborator capabil să genereze un curent electric atât de
intens, un echipament care, în prezent, încă nu există. Specialiştii de la Sandia deţin un aparat - pe care îl
numesc maşina Z - , un generator de raze X care poate produce un curent de 26 milioane de amperi. Până
să ajungă la cele 60 de milioane de amperi necesare transpunerii în realitate a simulării computerizate,
mai va…

Însă există acum un orizont de aşteptare şi o direcţie de urmat, cel puţin pentru fizicienii de la
Laboratoarele Sandia. În prezent, aceştia lucrează la construirea şi testarea componentelor unui aparat în
stare să realizeze fizic experimentul studiat de ei pe computer şi speră ca un test decisiv să poată fi
întreprins în anul 2013.
Vom şti atunci, cu mare probabilitate, dacă merită să ne concentrăm atenţia şi eforturile asupra
fuziunii nucleare ca sursă a energiei viitorului pe planeta Pământ.
 14

1.4 Îndrumar pentru Autoverificare

A. Teste de autoevaluare:
1. Energia rezultată în urma fisiunii, sub formă de energie termică (căldură), este utilizată pentru a
produce energie electrică.
Răspuns:
a). A
b). F
2. Nucleele grele au tendinta de a elimina o parte din nucleoni, transformandu-se in nuclee mai
stabile cu energie de legatura pe nucleon mai mica.
Răspuns:
a). A
b). F
3. Procesele prin care nucleele grele isi maresc energia de legatura pe nucleon sunt dezintegrarea α
si fisiunea nucleara.
a). A
b). F
4. Fisiunea nucleara stimulata a fost descoperita de catre O. Hahn si F. Strassman în 1979.
Răspuns:
a). A
b). F
5. Reactorul nuclear este construit dintr-un vas de presiune etanș în interiorul căruia se află zona
activă.
Răspuns:
a). A
b). F

6. Combustibilul nuclear reprezintă pastilele de uraniu introduse în teci formate din țevi metalice
(oțel austenit, aliaje de aluminiu sau de zirconiu).
Răspuns:
a). A
b). F
7. Protecția biologică - reprezintă straturi din beton armat cu adaosuri de fier sau bor, lingouri de
font ș.a.
Răspuns:
a). A
b). F
8. Deșeurile radioactive obținute în reactoarele nucleare sunt închise în recipiente din materiale
foarte rezistente la condițiile de impact termicși radiant.
Răspuns:
a). A
b). F
9. Fuziunea nucleara reprezinta procesul de unire a doua nuclee usoare pentru a forma un nucleu
mai greu.
Răspuns:
a). A
b). F
 15

10. Procesul de fuziune nucleara nu se realizeaza in mod spontan in conditii naturale din cauza
fortelor electrostatice de respingere mari dintrentre nucleele incarcate cu sarcina electrica pozitiva.
Răspuns:
a). A
b). F

B. Teme de control:
1. Caracterizaţi centralele fuziunea nucleară.
2. Caracterizaţi centralele nucleare.

C. Concepte si termeni de retinut: energie, energetică, fusiune si fuziune nucleară, centrale

nucleare, etc.

Bibliografie:

A. BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE/MINIMALĂ:
1). V.Nițu, L.Pantelimon, C.Ionescu – Energetica generală și conversia energiei, Editura Didactică
și Pedagogică, București, 1980.
2). I.N. Chiuță – Conversia energiei. Baze teoretice și probleme, Editura IPB, 1984.
3). I.N. Chiuță – Energetica generală și conversia energiei. Sisteme de conversie directă, Editura
IPB, 1986.
4). I.N. Chiuță – Bazele teoretice ale energeticii (note de curs), Editura UPB, 1990-1996.

B. BIBLIOGRAFIE FACULTATIVĂ:
1. Dinu, R.C., Popescu, N., Introducere în ingineria energetică. Aplicaţii şi teste grilă, Editura
SITECH, Craiova, 2015, ISBN 978-606-11-4399-3.
2. Dinu, R.C., Popescu, N., Energetica instalaţiilor de producere a energiei în cogenerare,
Editura UNIVERSITARIA Craiova, ISBN 978-606-14-0750-7, Craiova, 2013.
3. Mircea, I., Dinu, R.C., Producerea energiei electrice şi termice. Partea a II-a, Ediţia a II-a,
Editura UNIVERSITARIA, Craiova, ISBN 978-606-510-572-0, 978-606-510-578-2, 2009.