Fiabilitate Şi Strategii de Mentenan Ţă

Fiabilitate şi strategii de mentenanţă
Bibliografie:
1. D. Ivas, Fl. Munteanu “Fiabilitate, mentenanţă, disponibilitate şi
performabilitate”. Ed. Prisma, Rm. Vâlcea, 2000, 422 pag. ISBN 973-99186-5-4.
2. Fl. Munteanu, D. Ivas, C. Nemeş “Ingineria disponibilităţii subsistemelor de
distribuţie a energiei electrice”. Ed. Spectrum, Iaşi, 1999, 254 pag. ISBN 973-
98335-3-5.
3. Fl. Munteanu “Fiabilitate, performabilitate şi risc industrial”. Note de curs.
4. IEEE Transactions on Reliability. ISSN 0018-9529.
5. www.ee.tuiasi.ro ----- Structura – Catedra de Energetică – Biblioteca
virtuală
1
Sunday, December 13, 2020
1. Relaţia CALITATE - FIABILITATE
2. Noţiunea de FIABILITATE / RELIABILITY / FIABILITÉ
3. Relaţia FIABILITATE – PERFORMABILITATE
4. Noţiunea de MENTENANŢĂ (mentenanţa preventivă planificată, mentenanţa

preventivă oportună)
5. Relaţia DISPONIBILITATE – FIABILITATE – MENTENANŢĂ în general
6. Aspecte particulare în energetică (adcvabilitate, securitate statică şi securitate

dinamică)
7. Noţiunea de RISC (probabilitate + efect)
2
DISPONIBILITATE
FIABILITATE MENTENANŢĂ
FIABILITATE
Noţiunea de disponibilitate
ADECVABILITATE SECURITATE
STATICĂ DINAMICĂ
Componentele fiabilităţii în electroenergetică
3
Fiabilitatea este
 Probabilitatea aspectul cantitativ
 Proprietatea (capacitatea, însuşirea) aspectul calitativ
ca părţile, componentele, produsele sau sistemele să-şi îndeplinească
funcţiile pentru care au fost proiectate fără a se defecta, în condiţii
specificate, pentru o anumită perioadă de timp şi cu un nivel de
încredere dat.
 Ingineria fiabilităţii oferă metodele teoretice şi tehnicile practice

conform cărora probabilitatea şi capacitatea părţilor, componentelor,
echipamentelor, produselor şi sistemelor de a-şi îndeplini funcţiile pentru
care au fost proiectate şi realizate, pe durate prestabilite de timp, în
condiţii precizate şi cu nivele cunoscute de încredere pot fi specificate,
anticipate, proiectate, testate, demonstrate inclusiv în condiţiile în care
au fost depozitate, ambalate, transportate apoi instalate, puse în
funcţiune, monitorizate iar informaţiile transmise către toţi cei implicaţi
şi interesaţi.
4
Fiabilitatea are ca obiect:

 studiul defecţiunilor (cauze, procese de apariţie şi dezvoltare, metode
de combatere); SIEMENS
 aprecierea cantitativă a comportării produselor în timp, ca funcţie de
factorii de influenţare interni şi externi;
 stabilirea metodelor şi modelelor de calcul şi de prognoză a
fiabilităţii, pe baza încercărilor specifice şi a urmăririi comportării în
exploatare a produselor;
 stabilirea metodelor constructive tehnologice şi de exploatare pentru
menţinerea şi creşterea fiabilităţii sistemelor, dispozitivelor şi
elementelor componente;
 stabilirea metodelor de selectare şi prelucrare a datelor privind
fiabilitatea produselor;
 determinarea valorilor optime pentru indicatorii de fiabilitate.
5
Fiabilitate, performabilitate şi risc industrial
Fiabilitatea se poate defini în mai multe moduri:
 Fiabilitatea estimată rezultată din exploatarea experimentală
controlată şi din încercările de laborator:
- de anduranţă (cu stress nominal);
- accelerate (cu stress crescut);
- la distrugere.
 Fiabilitatea operaţională este rezultatul obţinut din exploatarea

experimentală controlată (statistici de exploatare).
 Fiabilitatea preliminată, pentru sisteme, rezultată din calcule pe

baza fiabilităţii elementelor şi a structurii sistemului. Mai poate fi
numită fiabilitatea structurală a sistemelor.
 Fiabilitatea extrapolată, rezultată din calcule de extrapolare din

încercări de laborator accelerate (cu stress sporit). Necesită
rezultatele încercării accelerate şi legea de dependenţă dintre
fiabilitate şi stress.
6
Obiectele teoriei fiabilităţii :
 Produsul - este rezultatul material al producţiei destinat rezolvării
unei anumite probleme practice.
 Dispozitivul - reprezintă o construcţie finită ce înglobează alte

produse de forma: piesă, mecanism, bloc, aparat.
 Sistemul - este ansamblul de elemente care funcţionează în comun
pentru realizarea în mod independent a unei funcţiuni
(monofuncţional) sau a mai multor funcţiuni (multifuncţional).
 Elementul - este o anumită parte din sistem capabilă să
îndeplinească o anumită funcţiune în cadrul sistemului. De obicei se
consideră că elementul nu este destinat să îndeplinească funcţiuni în
afara sistemului.
Principial, sistemul se poate diviza în mai multe elemente.

Noţiunile de element şi sistem sunt relative.
7
GRUP GRUP GRUP
N1 N1 N1
Centrală N2
Tranfsormator
N1
Linii Transport
N1 N2
Nivele de analiză a fiabilităţii
sistemelor energetice
Producere şi transport
N3
Transformator
N1
Linii Distribuţie
N1 N2
Sistem energetic
N4 C1-19.10.06
8
Clasificarea elementelor şi sistemelor din punct de vedere al fiabilităţii:
după numărul de stări (elemente şi sistem);
după reparabilitate (elemente);
după dependenţă (sisteme);
după structură (sisteme);
după gradul de redondanţă (sisteme);
după durata misiunii (elemente şi sistem);
9
Clasificarea
elementelor şi
sistemelor din punct de
vedere al fiabilităţii
10
Clasificarea după structura externă:
ieşire
ieşire
intrare
intrare ieşire ieşire
ieşire
Vector
bipolar (biterminal) simplu:
bipolar, multiplu (o intrare)
intrare intrare ieşire

ieşire

Vector
bipolar, multiplu (1 ieşire) multipolar
11
Clasificarea după structura internă:
Structură
serie
Structură de tip paralel
Structură simplu decompozabilă paralel Structură simplu decompozabilă serie

(cale minimala, drum minimal, tie set) (secţionări minimale, întreruperi minimale,
grupuri de defectare, cut set)
12
a)exemplu de sistem nedecompozabil;

b) sistem echivalent simplu decompozabil paralel;
c) sistem decompozabil serie
13
Sistem nedecompozabil complex (a), căile (b) şi secţionările (c) sale minimale
14
Tipuri de rezervare
15
Forme de exprimare a structurii
Structura, din punct de vedere al fiabilităţii şi definită ca relaţia dintre

fiabilitatea elementelor şi a sistemului, poate fi exprimată prin diverse
forme din care vom evidenţia în continuare:
Pentru sisteme binare formate din elemente binare:

 schema bloc;
 funcţia de structură;
 tabelul Karnaugh;
 funcţia de fiabilitate.
Pentru sisteme binare sau multivalente formate din elemente binare sau
multivalente:
 tabelul de adevăr;
 graful stărilor.
Fiecare dintre aceste forme de exprimare este adecvată pentru un anume scop.
16
17
18
19
Indicatori de fiabilitate pentru elemente şi sisteme
În general, indicatorii de fiabilitate reprezintă măsura fiabilităţii evidenţiind

aspecte particulare sau globale ale acesteia. Există, pentru fiecare categorie de
sisteme, indicatori reprezentativi unii dintre ei fiind consideraţi pentru diferite
scopuri:
 proiectare;
 aprecierea strategiilor de exploatare;
 relaţii contractuale, etc.
În continuare se vor evidenţia indicatori de fiabilitate pentru:
 elementul simplu binar nereparabil;

 elementul simplu binar reparabil;
 sisteme multivalente bipolare;
 sisteme multivalente de deservire (la care se va considera simultan
performanţa sistemului şi cererea de la ieşirea din sistem).
20
Indicatorii de fiabilitate pentru elementul binar simplu nereparabil
Fiabilitatea elementului nereparabil este caracterizată de variabila aleatoare “timp de funcţionare

neîntreruptă până la prima defectare” (Tf), variabilă care poate fi cunoscută prin funcţia de repartiţie:
şi prin funcţia de distribuţie sau densitatea de probabilitate a timpului de funcţionare:
Timpul de funcţionare pentru elemente nereparabile
21
Indicatorii folosiţi pentru caracterizarea fiabilităţii elementului simplu nereparabil sunt de fapt
indicatorii pentru capacitatea de a se defecta a elementelor:
1. Probabilitatea ca elementul să funcţioneze neîntrerupt cel puţin până la momentul t numită şi funcţie de
siguranţă sau probabilitate de supravieţuire notată cu P(t) şi definită astfel:
2. Probabilitatea ca elementul să se defecteze până la momentul t şi care este, de fapt,

funcţia de repartiţie a lui Tf:
3. Intensitatea sau rata de defectare sau de avarie ca funcţie de timp (t) definită ca probabilitatea condiţionată
de defectare în intervalul (t, t+dt) cu condiţia ca elementul să fi funcţionat neîntrerupt în intervalul (0, t), care
este funcţia hazard a variabilei aleatoare (Tf):
dP(t )
f t
t   dt
1  Ft P(t )
22
Variabila aleatoare "timp de funcţionare" mai poate fi caracterizată parţial şi prin:
1. Media timpului de funcţionare neîntreruptă (M[Tf]) care este momentul de ordinul 1 a variabilei aleatoare
timp de funcţionare:

M [T f ]   t f  f  t  dt
0
2. Dispersia timpului de funcţionare este momentul centrat de ordinul doi al abaterii faţă de medie. Se
exprimă cu relaţia:

D   (t  m) 2  f (t )dt
0
3. Abaterea medie pătratică a timpului de funcţionare :
 D
23
Indicatori de fiabilitate pentru elementul binar simplu reparabil
Variabilele aleatoare care descriu, sub forma cea mai generală, această succesiune sunt:
- durata de funcţionare neîntreruptă M[Tf];
- durata de defectare (refuz) neîntreruptă M[T ]
r
cu ajutorul cărora se definesc:
1

- intensitatea de defectare: M [T f ]
1
- intensitatea de reparare: 
M [Tr ]
Ipoteza, acceptată în energetică şi nu numai, este legată de exponenţialitatea distribuţiei celor două variabile
aleatoare:
f (t f )    e  t f (t r )    e  t
24
Indicatori de fiabilitate pentru elementul binar simplu reparabil
Timpul de funcţionare neîntreruptă poate fi caracterizat prin aceeaşi indicatori ca şi cei de la elementul simplu
nereparabil. În plus, pentru elementele nereparabile se mai introduc următorii indicatori:
densitatea restabilirilor ca limita raportului dintre probabilităţi a uneia sau mai multor intrări în funcţiune în
intervalul (t,t+t) şi mărimea intervalului, când t0:
Pr  t , t  t 
hr  t   lim
t 0 t
densitatea defectărilor, definită similar:
Pd  t , t  t 
hd  t   lim
t 0 t
coeficientul de disponibilitate:
M [T f ]
A
M [Tr ]  M [T f ]
rata repunerilor în funcţiune (restabilirilor)
P(t  Tr  t  t / Tr  t )
r (t )  lim
t  0 t 25
Metode de calcul a indicatorilor de fiabilitate şi performabilitate

1. Metode bazate pe funcţia de structură (pentru elemente şi sisteme bivalente)
2. Metode bazate pe spaţiul stărilor:
- metode combinaţionale (consideră numai spaţiul stărilor)
- metode bazate pe procese Markov (consideră spaţiul stărilor şi al timpului)
Metodele combinaţionale pornesc de la faptul că spaţiul stărilor unui sistem are un caracter discret iar
fiecare stare a acestuia reprezintă o combinaţie a stărilor elementelor sale.
Sistematizarea stărilor sistemului în funcţie de stările elementelor sale se face exprimând structura
sistemului sub forma tabelului de adevăr.
Există două metode de tip combinaţional:
- metoda binomială
- metoda polinomială
26
Metoda binomială pentru calculul indicatorilor de

fiabilitate şi performabilitate
(Giuseppe Calabrese, 1947)
Se aplică în cazul sistemelor (cu elemente identice sau neidentice):

1. Binare, cu elemente binare
2. Multivalente, cu elemente binare exemple ?
3. Multivalente, cu elemente multivalente
Nota : metodele bazate pe funcţia de structură se aplică numai în cazul 1.
27

DATE DE INTRARE RELAŢII DE CALCUL MĂRIMI DE IEŞIRE

-sistemul tehnic; A) Sistem cu elemente identice Ps - probabilitatea de succes a
nss  2 n sistemului;
-funcţia scop; Qs - probabilitatea de insucces (de
pnm  Cnm  p m  q n  m refuz) a sistemului;
-numărul elementelor (n); n! M[α(t)] = PsT– durata totală de
Cnm  succes a sistemului într-un interval
m! ( n  m)!
-MSEF (tabelul de adevăr); n
de referinţă T;
p( x  X )   Cnm  p m  q n  m M[β(t)] =QsT– durata totală de
-probabilităţile de funcţionare (p i); m0 insucces a sistemului într-un
B) Sistem cu elemente neidentice interval de referinţă T;
-probabilităţile de defectare (q i). n
Funcţia de repartiţie a mărimii de
( p  q ) 1
i 1
i i
ieşire p(x ≤ X)
28

Etapele aplicării metodei:
1. Cunoaşterea sistemului tehnic şi a funcţiei sale
2. Întocmirea MSEF
3. Întocmirea tabelului de adevăr
4. Calculul probabilităţii fiecărei stări folosind teorema produsului de probabilităţi:
Probabilitatea producerii simultane a două sau mai multor evenimente independente este egală
cu produsul probabilităţilor cu care se realizează fiecare dintre evenimente
5. Gruparea stărilor (sisteme bivalente sau multivalente)
6. Calculul probabilităţii fiecărei grupe de stări folosind teorema sumei de probabilităţi:
Probabilitatea producerii oricăruia dintre două sau mai multe evenimente incompatibile este egală
cu suma probabilităţilor cu care se realizează fiecare dintre evenimente
7. Calculul indicatorilor de fiabilitate
C 16.11.06
Care indicatori de fiabilitate nu se pot calcula cu metoda binomială?
29
Analiza fiabilităţii sistemelor cu ajutorul proceselor

aleatoare de tip Markov cu timp continuu
Un proces aleator este o familie de variabile aleatoare
{x(t )  i; i  1, N ; t  (0, T )}
unde: x(t) - starea procesului la momentul t;
i - mulţimea stărilor posibile ale procesului;
(0,T) – durata de analiză (timpul de referinţă).
1. Un proces aleator este un proces Markov de gradul k dacă starea lui la un moment t
depinde numai de ultimile k stări.
2. În domeniul fiabilităţii în energetică, cel mai frecvent se folosesc procesele Markov de
gradul I. Astfel de procese se numesc “fără istorie” deoarece toată evoluţia lor din trecut
este concentrată în ultima stare.
3. Dacă mulţimea stărilor procesului este discretă, procesul se numeşte lanţ (lanţ Markov).
30

4. Dependenţa faţă de starea anterioară este definită de proprietatea lui Markov:
P{x(t )  i}  P{x(t )  i x( s )  j}
unde x(s) este starea imediat anterioară.
5. Spre deosebire de metoda binomială, la care stările erau total independente, la procesele de tip
Markov stările nu mai sunt independente. → Se pot modela un număr mare de tipuri de procese.
6. Un proces Markov este caracterizat de:

a) matricea probabilităţilor de stare [pi(t)], unde pi(t) este probabilitatea ca procesul să se afle în
starea i la momentul t;
b) matricea probabilităţilor de tranziţie între stări [pij(t,s)] unde este probabilitatea ca procesul aflat în
starea j la momentul s să fie în starea i la momentul t;
7. Procesul Markov la care tranziţiile se pot produce în orice moment de timp se numeşte proces
Markov cu timp continuu.
31

8. Un proces de tip Markov cu timp continuu, omogen, este determinat de ecuaţia matricială
[ pi' (t )]  [ pij' (0)]  [ pi (t )] (*)
şi de condiţiile iniţiale pi (0) , unde [ pij' (0)] este matricea intensităţilor de tranziţie, notată cu [qij ]
Soluţia ecuaţiei matriciale (*) este

[ qij ]t
[ pi (t )]  [ pi (0)]  e
Pentru perioade mai lungi de timp procesul devine staţionar iar probabilităţile absolute de stare tind
către valori constante, independente de timp. Ecuaţia (*) devine:
[qij ]  [ pi ]  [0]
n
Pentru a evita soluţia banală, se mai adaugă condiţia p i  1 care reprezintă probabilitatea
evenimentului sigur. i 1
32
UTILIZAREA METODEI ÎN CAZUL ELEMENTULUI SIMPLU REPARABIL
Ipoteze de bază:
1. Un element simplu reparabil este caracterizat de o succesiune de perioade de funcţionare şi reparare care
reprezintă un proces aleator de trecere din starea de funcţionare în cea de defect şi invers.
2. Fluxul defectărilor este un flux cu post-acţiune alimitată → probabilitatea de apariţie a defectării sau a
reparării depinde numai de perioada neîntreruptă în care se află elementul şi nu depinde de momentele în
care s-au mai produs şi alte defectări sau reparări (proprietatea proceselor de tip Markov)
3. Elementul analizat are proprietăţile:
- independenţa perioadelor neîntrerupte de funcţionare şi reparare → absenţa fenomenelor de uzură şi
îmbătrânire;
- reparaţiile aduc elementul la capacitatea iniţială de funcţionare;
- într-un interval de timp Δt foarte mic nu poate să aibă loc decât o singură tranziţie: elementul fie rămâne în
aceeaşi stare fie trece în cealaltă posibilă (proprietatea de ordinaritate a lanţurilor Markov;
- dacă perioadele de funcţionare şi reparare neîntreruptă au funcţii de repartiţie exponenţiale, este evident că
tranziţiile se fac cu intensităţi constante în timp.
33
Etapele care trebuie parcurse pentru determinarea indicatorilor de fiabilitate sunt următoarele:
a) Stabilirea stărilor posibile ale elementului
b) Analiza tranziţiilor între stări
Scrierea ecuaţiei matricii intensităţilor de tranziţie [ pi (t )]  [ pij (0)]  [ pi (t )]
' '
c) (*)
d) Rezolvarea ecuaţiei matriciale
e) Calculul indicatorilor de fiabilitate
   
[qij ]  
   
34
 p1' (t )       p1 (t )   p1' (t )    p1 (t )    p2 (t )
 '    '
 p2 (t )       p2 (t )  p2 (t )    p1 (t )    p2 (t )
Aplicând transformata Laplace, rezultă:
 sp1 ( s )  p1 (0)    p1 ( s )    p2 ( s)

s  p2 ( s )  p2 (0)    p1 ( s )    p2 ( s)
Ţinând cont de condiţiile iniţiale
  1  1
 p ( s )    
 sp1 ( s )  1    p1 ( s )    p2 ( s) rezultă  1
 s  s 
   1  1
s  p2 ( s)  0    p1 ( s)    p2 ( s )  p2 ( s ) 
 
 
s 

s 

35
Revenind în domeniul real, rezultă:
   (   )t
 p1 (t )   e
 

 p2 (t ) 



 
1  e (    ) t
Probabilităţile absolute ale stărilor în regim staţionar sunt:
   (    )t  
p  lim p1 (t )  lim  e  
t     
t 
  
   
q  lim p2 (t )  lim 
t    
 
1  e (    ) t  
t 
  
36
Calculul indicatorilor de fiabilitate:

 
1. Probabilităţile absolute ale stărilor p q
 
2. Timpul total de funcţionare într-un interval de referinţă dat, T:


M [ (t )]  p  T  T

3. Timpul total de nefuncţionare (defectare, de reparare) într-un interval de referinţă dat, T:

M [  (t )]  q  T  T

4. Numărul de defectări într-un interval de referinţă dat, T:

M [ (t )]  p    T    T

37
5. Durata medie de funcţionare neîntreruptă:

M [ (t )] 1
M [T f ]  
M [ (t )] 
6. Durata medie de defectare (reparare) neîntreruptă:
M [  (t )] 1
M [Td ]  
M [ (t )] 
C7 12.04.2006
C8 19.04.2006 test
38
UTILIZAREA METODEI ÎN CAZUL SISTEMULUI SERIE CU n ELEMENTE DIFERITE
0
1 n
f.f.f
2 i S
R
Structură 1 2 i
serie n
1 2 i n
e1d e2d eid end
 n n
  i p0   i pi  0
 i 1 i 1
  p
1 0  1 p1  0
     
[qij ]  [ pi ]  [0] 
 i p0  i pi  0
     

 n p0   n pn  0
 n


i 1
pi  1
39
1
p0  0
n
 1 n
1  i f.f.f
i 1  i 2  i S
......................
R

p1  1 p0
1 1 2 i
....................... n
1 2 i n
 e1d e2d eid end
pi  i p 0
i
....................... Gruparea stărilor: S = [S0] R = [S1, S2, …..,

p n  n p0
Sn]
n
Calculul probabilităţilor grupelor de stări:
Ps = po PR = pi, i = 1, 2, …., n
40
1 M [ (t )] p0T 1
Pss  p0  M [T f ]   

n
M [ (t )] n
p0  iT
n
1  i  i
i 1  i
i 1 i 1
i
n
 n
i
p0  i T 
n n
Qss   pi  p0  M [  (t )] i 1  i i 1  i
i 1 i 1  i M [Tr ]   
M [ (t )] n n
p0  iT 
1 i
M [ (T )]  Pss  T  T i 1 i 1
n
i
1 
n
1
es    i
i 1  i M [T f ] i 1
i n
M [  (t )]  QssT  p0  T
n
i 1  i 1  i
 es   i 1
M [Tr ] n
i
n
M [ (t )]  p0  iT 
i 1  i 41
i 1
UTILIZAREA METODEI ÎN CAZUL SISTEMULUI SERIE CU n ELEMENTE IDENTICE
es  n
n
1
es    i
M [T f ] i 1
n
n
 i  es  
 es 
1
 i 1 n
M [Tr ] n
i

i 1  i

42
Utilizarea metodei în cazul unui sistem format din două elemente diferite conectate în paralel
I. Datele de intrare: primul element: 1 şi 1; al doilea element: 2 şi 2.

II. Graful stărilor: f = funcţionare şi d = defect.
1
2 1
ff
1
2 1
2 3
fd df
S
2 1 2
1 4 2 R
dd
III. Întocmirea matricii qij

 (1  2 )  2  1
2  (  2  1 )  1
qij 
1  ( 1  2 )  2
1 2  ( 1   2 )
43
IV. Sistemul de ecuaţii (în ipoteza ergodicităţii, sistemul este de
forma):
 (1  2 ) p1   2 p2  1 p3  0
 2 p1  (  2  1 ) p2  1 p4  0

 1 p1  ( 1  2 ) p3   2 p4  0
 1 p2 2 p3  ( 1   2 )  0

 p1  p2  p3  p4  1
Renunţând la una din primele patru ecuaţii şi rezolvând sistemul rezultă:
1
p1 
   2  1
1 1  2  1   2
1  2 1 1   2  2 1   2
2
p2  p1
2

p3  1 p1
1
 2  1 
p4   1   2  p1    p1
 1 1  2  2  2  2  44
V. Gruparea stărilor:
S = [S1, S2, S3] R = [S4]
1
2 1
ff
2 1
VI. Calculul probabilităţilor grupelor de stări 2 3
fd df
1 S
2
PS = p1 + p2 + p3 R
1 4 2
dd
PR = p4
VII. Calculul indicatorilor de fiabilitate:
45

   
Pss  p1 1  2  1  M [  (t )] p1T 
M [Tr ]   
  2 1  M [ (t )]     1 1
p1  1 2  1 2 T 12   
Qss  p4  p1  2 1    2 1 
   
M [ (t )]  PspT  p1 1  2  1 T 12
  2 1  (   )
1 1 2 1 2
es  
M [  (t )]  p4T  p1T M [T f ]  
1 2  1
2   2 1
M [ (t )]  p2 1T  p32T  p1 1T  p1 1 2T
2 1
12
      (   )
p1 1  2  1 T 1 2  1 1 1 2 1 2
M [ (t )]  2 1   2 1  es  
M [T f ]     M [Tr ] 
M [ (t )]     1 1
p1  1 2  1 2 T 12   
 2 1    2 1 
46
Utilizarea metodei în cazul unui sistem format din două elemente identice conectate în paralel
I. Datele de intrare: 1 = 2 = 
1 = 2 = 
graful stărilor, elemente diferite
1 1
2f 2 1
ff

2 2 1
II. Graful stărilor 23 2 3
1f1d fd df
S S
2
1 2
 R
4 R
4 1 2
2d dd
47

III. Întocmirea matricii qij

1
2f
 1 23 4
2 1  2  
23
1f1d qij  23 2  (   ) 2 
S
2
4    2
 R
4
2d
  2p1 p23  0
 2  (   ) p23  2 p4  0

IV. Sistemul de ecuaţii în ipoteza ergodicităţii  p23   2 p4  0
 p1  p23  p4  1


48
1 1
p1  2f
 2 
1 2  2
Soluţiile sistemului sunt:   2
23
2
p23  p1 1f1d
S
 2
 R
2
p4  2 p1 4
 2d
V. Gruparea stărilor S = [S1, S23] şi R = [ S4]
VI. Calculul probabilităţilor grupelor de stări PS = pS1 + p23 şi PR = pS4
49
VII. Calculul indicatorilor de fiabilitate
 2   2  2
Psp  p1 1   p1 1  T 1 
M [ (t )]   
   M [T f ]    
M [ (t )] 2 2
p1 2 T 2
2  
Qsp  p1 2
 2
p1 2 2 T
M [  (t )]  1
M [Td ]   
 2  M [ (t )] 2 
M [ (t )]  P1 1  T p1 2 T
   
2
2 2
M [  (t )]  p1 T 1 
2 es  
M [T f ] 1  2

2 2 1
M [ (t )]  p23T  p1 T  p1 2 T  es  
  M [Td ]
50
Utilizarea metodei în cazul unui sistem format din două elemente din care unul aflat în rezervă
Sistemele cu elemente în paralel sunt sisteme prevăzute cu rezerve.
Rezerva este un element care poate prelua parţial sau total funcţiile elementului aflat în funcţionare (element de
bază).
Rezervarea este una din metodele de creştere a fiabilităţii sistemelor.
Rezervele se diferenţiază în funcţie de:
- modul de defectare în perioada de aşteptare;
- durata necesară intrării în regim de bază (durata de comutare).
Rezervele pot fi:
- active;
- semiactive;
- pasive.
Parametrii ce caracterizează o rezervă sunt:
- intensitatea de avariere a rezervei în perioada de aşteptare λrz;
- intensitatea de avariere în regim de bază, λ;
- durata necesară intrării în funcţiune din momentul solicitării până la atingerea parametrilor nominali, t crz;
- probabilitatea de răspuns a rezervei la o solicitare, inclusiv sistemul de automatizare, p a.
51
Utilizarea metodei în cazul unui sistem format din două elemente din care unul aflat în rezervă
Caracteristicile diferitelor tipuri de rezerve sunt următoarele:
RA RSA RP
În funcţionare λ λ λ
În rezervă λ αλ ; 0 < α < 1 0
Durata de comutare tcRA≈ 0 tcRSA tcRP
Rezerva semiactivă permite particularizarea celorlalte tipuri:

- pentru α = 1 rezerva este de tip activ:
- pentru α = 0 rezerva este de tip pasiv.
52
Analiza fiabilităţii sistemului de tipul 2 x 100%
1. MSEF 2.Tabelul de adevăr
Nr.crt. Stare elemente Stare sistem

1 1F, 1R F
2 1F, 1A F
3 2A A
1
1f,1rez

(1+) 1 2 3
2
4. Matricea qij q  1   (1   )  
3.Graful stărilor 1f,1d
2 S
ij
2  (1   )  (   ) 2 
3    2
 R
3
2d
53
5. Sistemul de ecuaţii
1
p1 
 1   2
  (1   ) p1  p2  0 1  (1   )  
 2 2
 (1   ) p  (   ) p  2 p  0
 1 2 3 
 p2  p1 (1   )
p2  2 p3  0 
 p1  p2  p3  1
1   2
p3  p1 
2 2
54

6. Calculul indicatorilor de fiabilitate 1  (1   )

Ps  p1  p2 
 1   2
1  (1   ) 
6.1 Probabilitatea de succes şi de refuz a sistemului  2 2
1   2
1   2 2 2
PR  p3  p1 
2 2  1   2
1  (1   ) 
 2 2
2 2
1
a) Rezerva activă: α = 1, rezultă:  2
Ps  PR  1
2 2 2 2 1f,1rez
1  1  
 2  2 (1+)
2
 1 2 1f,1d
1 2 S
b) Rezerva pasivă: α = 0, rezultă:  2 2 

Ps  PR  R
 1 2  1 2 3
1  1  2d
 2 2  2 2
55
6.2 Durata totală de succes a sistemului în intervalul de referinţă T

M [ (t )]  PS  T
în cazul care durata de comutare a rezervei tcrz = 0.
Dacă tcrz ≠ 0, din durata totală de succes a sistemului, M [α(t)], trebuie scăzută durata totală de manevră
(de comutare a rezervei), TM:
M [ (t )]'  M [ (t )]  TM
Durata totală de manevră se calculează cunoscând durata de comutare a rezervei tcrz şi numărul de
solicitări ale acesteia:
TM  M [ (t )] tcrz  T  p1    tcrz  T 1
1 2 1f,1rez

(1+)
2
Pentru diferitele tipuri de rezervări, TM se particularizează astfel: 1f,1d
2 S
0 pentru RA (tcrz  0)  R

TM   p1    tcrzSA  T pentru RSA
3
2d
 p  t
 1 crzSP  T pentru RP 56
6.3 Durata totală de defect (insucces) a sistemului în intervalul de referinţă T

M [  (t )]  PR  T
În cazul în care durata de comutare a rezervei nu se poate neglija şi, ca urmare, nici durata totală de
manevră, se foloseşte relaţia:
M [  (t )]'  M [  (t )]  TM
6.4 Numărul mediu de treceri în starea de refuz (de defectări, de reparaţii) al sistemului:

(1   )   T
  T
M [( (t )]  p2    T  
 1   2 1  1   1
1  (1   ) 
 2 2 2  (1   )  1
1f,1rez
 
(1+)
2
Întrebare: care tip de rezervă are cel mai mare număr de refuzuri (defectări ?) 1f,1d
2 S
 R
3
2d
57
În cazul în care rezerva (incluzând şi dispozitivul de comutare) are o probabilitate de funcţionare p a

( qa = 1 – pa) cunoscută, există un număr suplimentar de defecţuni ale sistemului M[ν(t)]s.
Acesta se determină cunoscând numărul de solicitări a rezervei în intervalul de referinţă T, determinat
anterior:
M [ (t )]  p    T
1
1 2
Din acest număr de solicitări, o parte, proporţională cu qa rămân fără răspuns, conducând
sistemul în starea de defect:
M [ (t )]s  M [ (t )]  qa  p1    T  qa
Rezultă că, dacă se consideră probabilitatea de nefuncţionare a rezervei atunci când este solicitată,
numărul total de defecţiuni al sistemului este:
M [ (t )]total  M [ (t )]  M [ (t )]s
58
6.5 Durata medie de funcţionare neîntreruptă:


1  (1   )

T
 1   2 
1  (1   )  (1   )
M [ (t )]  2  2

M [T f ]   
M [ (t )]  
(1   )    T (1   )  
 
 1  2
1  (1   ) 
 2 2
care, pentru diferitele tipuri de rezervare, devine:
2
1
   2 1 
a) RA, α = 1: M [T f ]     2
2 22  2
2


1
b) RP, α = 0:    1 
M [T f ]     2
 2
2   59
 Sunday, December 13, 2020
6.6 Durata medie de defectare (reparare) neîntreruptă:

1   2
2 2
T
 1   2 (1   ) 2
1  (1   ) 
M [  (t )]  2 2 2 2
M [Td ]   
M [ (t )]  
(1   )    T (1   )  
 
 1   2
1  (1   ) 
 2 2
care, pentru diferitele tipuri de rezervare, devine:

2 1 Concluzie?
M [Td ]  
2 2 2
2
a) RA, α = 1: 
 Cenusa ??
14.12.2006
2 1 1
M [Td ]  
b) RP, α = 0: 2 2    2
 60
3 STUDII DE CAZ
C10, C11
61
Principii noi de mentenanţă a componentelor sistemelor tehnice
Funcţionarea fără defecţiuni a unui sistem este strâns legată de posibilitatea de menţinere în
funcţiune sau de readucere în stare de funcţionare a acestuia în caz de defectare.
Pentru un sistem reparabil fiabilitatea este o condiţie necesară dar nu şi suficientă.
Pentru a fi disponibil în orice moment un sistem trebuie să fie uşor de întreţinut, uşor de reparat,
uşor de menţinut în stare de funcţionare. Această caracteristică, denumită mentenabilitate,
-depinde
accesibilitatea
de: sistemului, adică de uşurinţa demontării oricărui element component;
- existenţa pieselor de schimb necesare reparaţiei;
- activitatea de reparare atât în perioada de garanţie a sistemului cât şi după.
Mentenabilitatea unui sistem reparabil se bazează de asemenea pe activitatea de menţinere a

caracteristicilor lui calitative. Această activitate, denumită mentenanţă, comportă
două aspecte:
-aspectul preventiv sau de întreţinere;
- aspectul corectiv (de reparare sau de restabilire).
62
In funcţie de obiectivele urmărite, de natura sistemelor, de intensitatea de avariere, de modul de
apariţie a defecţiunilor şi de criteriile economice stabilite, se disting trei tipuri de mentenanţă:
- preventivă;
- corectivă;
Activitatea
- complexă.de mentenanţă implică anumite cheltuieli.
Creşterea cheltuielilor aferente mentenanţei preventive atrage reducerea cheltuielilor pentru

mentenanţa corectivă precum şi, indirect, micşorarea pierderilor provocate de întreruperea
serviciului sau producţiei chiar până la anularea acestora.
Ca urmare, teoretic, disponibilitatea sistemului este maximă dar cu cheltuieli pentru mentenanţa
preventivă foarte mari. In consecinţă, trebuie să existe un optim economic între mentenanţa
preventivă şi cea corectivă, pentru care cheltuielile totale de mentenanţă sunt minime, aşa cum
rezultă din fig. următoare:
63
Cheltuieli Cheltuieli totale

Cheltuieli cu mentenanţa corectivă
Cheltuieli cu mentenanţa preventivă
Optim Disponibilitate
Fig. 1 Cheltuielile de mentenanţă şi disponibilitatea optimă
64
Pe de altă parte, activitatea de mentenanţă implică ieşirea din funcţiune a sistemului pentru o
anumită perioadă de timp. In scopul micşorării acestei perioade, trebuie să existe de asemenea
un optim economic între durata necesară mentenanţei preventive şi respectiv corective pentru
care durata totală a opririlor să fie minimă, fig.2.
Indisponibilitate
a
Durata totală a opririlor

Durata opririlor pentru mentenanţa preventivă
Durata opririlor pentru mentenanţa corectivă
Optim Frecvenţa opririlor
Fig.2 Durata totală şi frecvenţa optimă a opririlor
65
În concluzie, mentenanţa are o influenţă favorabilă asupra disponibilităţii sistemelor dar trebuie
să existe un echilibru între costul fiabilităţii şi cel al mentenanţei pentru care costul
disponibilităţii sistemului să fie minim, fig.3.
Costul mentenanţei
Costul disponibilităţii
Fiabilitatea
Mentenanţa
Costul fiabilităţii
Fig.3 Costul mentenanţei şi costul fiabilităţii
66
Există mulţi factori care influenţează nivelul acţiunilor de mentenanţă:
Fig.4 Factorii care influenţează organizarea mentenanţei preventive
67
Optimizarea intervalelor de mentenanţă

Intensitatea de defectare
Debut Funcţionare normală Uzura rapidă
Durata de viaţă
Pentru determinarea intervalului optim de mentenanţă se porneşte de la ipoteza că prin

mentenanţa preventivă a unei componente, intensitatea sa medie de defectare pe durata de viaţă,
se reduce.
68
Procedura de optimizare este dependentă de cunoaşterea unei funcţii care să exprime legătura
dintre intensitatea de defectare a componentei şi intensitatea de scoatere din serviciu pentru
mentenanţa preventivă (vom numi λmp - intensitatea de mentenanţă).
Vom presupune iniţial că intensitatea de defectare a unei componentei oarecare şi intensitatea sa
de mentenanţă sunt legate printr-o funcţie exponenţială de forma
mp
 (mp )   fm e ,  mp  omp
λfm - intensitatea de defectare a componentei fără
mentenanţă preventivă; λ, intensitatea de defectare
λmp - intensitatea medie de mentenanţă λfm
preventivă;
λ - intensitatea medie de defectare a
componentei;
α - constantă depinzând de tipul componentei şi
de eficacitatea mentenanţei preventive;
λomp - valoarea intensităţii mentenanţei de la care
λmp
relaţia de exponenţialitate a dependenţei nu mai
Intensitatea mentenanţei preventive, λmp λ0mp
este valabilă.
69
Optimizarea intensităţii de mentenanţă se poate în funcţie de mai multe criterii
Criteriul 1: Intensitatea totală minimă de defectare
mp
T  mp   (mp )  mp   fm e
Pentru ca λT să fie minim trebuie ca
dT dT 

0  1   fm e mp  0
dmp dmp
Rezultă
mp 1
1   fm e mp  ln(   fm ) mp optim  ln(   fm )

70
Criteriul 2: Durata totală minimă de ieşire din serviciu a componentei
Se fac notaţiile următoare:

Tr - durata medie de reparare a componentei;
Tm - durata medie de mentenanţă a componentei.
Timpul total de ieşire din serviciu a componentei va fi:
mp
T  mp  Tm    Tr  mp  Tm  Tr  fm e
Valoarea minimă a lui T rezultă din
dT 
 Tm  Tr     fm  e mp  0
dmp
mp mp Tr     fm
Tm  Tr     fm  e e Tm  Tr     fm  mp  ln
Tm
1 Tr     fm
mpoptim  ln
 Tm
71
Criteriul 3: Costul minim al reparării şi mentenanţei componentei
Fie costurile anuale asociate reparaţiei componentei date de relaţia

C ar  (k1r  Tr  k 2 r )
k1r - constantă reprezentând costul pe unitatea de timp de reparaţie;
k2r - constantă reprezentând costul pe reparaţie.
Fie costurile anuale asociate mentenanţei componentei date de relaţia
C am  (k1m  Tm  k 2 m ) mp
k1m - constantă reprezentând costul pe unitatea de timp de mentenanţă;
k2m - constantă reprezentând costul pe mentenanţă.
Costurile totale pentru reparaţii şi mentenanţe sunt
C  Car  Cam  (k1r  Tr  k 2 r )  (k1m  Tm  k 2 m )mp
72
Criteriul 3: Costul minim al reparării şi mentenanţei componentei
Dacă se ţine cont de ipoteza iniţială, rezultă:

 mp
C  (k1r  Tr  k 2 r ) fm e  (k1m  Tm  k 2 m )mp
Valoarea optimă (minimă) este dată de
dC
0
dmp
Rezultă, în final:
1 (k  T  k 2 r )
 mp optim  ln(   fm 1r r ; mp  omp
 (k1m  Tm  k 2 m )
73
Observaţii:
1. Toate valorile optime determinate anterior au la bază o dependenţă exponenţială între

intensitatea de defectare fără mentenanţă şi cea cu mentenanţă.O altă dependenţă va conduce la
determinarea altor valori optime ale intensităţii de mentenanţă.
2. Pentru stabilirea unei relaţii mai exacte, eventual alta decât cea exponenţială, între
intensitatea de reparare şi cea a mentenanţei, este imperios necesară culegerea de informaţii
detaliate din activitatea practică, informaţii care actualmente sunt incomplete.
3. Optimizarea parametrilor individuali de fiabilitate a unei componente (de exemplu,

intensitatea de avariere sau durata medie a scoaterii din funcţiune) nu conduce la optimizarea
indicatorilor de fiabilitate a sistemului.
74

Fiabilitate Şi Strategii de Mentenan Ţă

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fiabilitate Şi Strategii de Mentenan Ţă

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fiabilitate şi strategii de mentenanţă

1. Relaţia CALITATE - FIABILITATE

2. Noţiunea de FIABILITATE / RELIABILITY / FIABILITÉ

3. Relaţia FIABILITATE – PERFORMABILITATE

4. Noţiunea de MENTENANŢĂ (mentenanţa preventivă planificată, mentenanţa

5. Relaţia DISPONIBILITATE – FIABILITATE – MENTENANŢĂ în general

6. Aspecte particulare în energetică (adcvabilitate, securitate statică şi securitate

7. Noţiunea de RISC (probabilitate + efect)

Componentele fiabilităţii în electroenergetică

 Ingineria fiabilităţii oferă metodele teoretice şi tehnicile practice

Fiabilitatea are ca obiect:

 Fiabilitatea operaţională este rezultatul obţinut din exploatarea

 Fiabilitatea preliminată, pentru sisteme, rezultată din calcule pe

 Fiabilitatea extrapolată, rezultată din calcule de extrapolare din

 Dispozitivul - reprezintă o construcţie finită ce înglobează alte

Principial, sistemul se poate diviza în mai multe elemente.

după numărul de stări (elemente şi sistem);

după reparabilitate (elemente);

după dependenţă (sisteme);

după structură (sisteme);

după gradul de redondanţă (sisteme);

după durata misiunii (elemente şi sistem);

Clasificarea după structura externă:

intrare intrare ieşire

intrare intrare ieşire

intrare intrare ieşire

bipolar, multiplu (1 ieşire) multipolar

Structură de tip paralel

Structură simplu decompozabilă paralel Structură simplu decompozabilă serie

a)exemplu de sistem nedecompozabil;

Forme de exprimare a structurii

Structura, din punct de vedere al fiabilităţii şi definită ca relaţia dintre

Pentru sisteme binare formate din elemente binare:

Indicatori de fiabilitate pentru elemente şi sisteme

În general, indicatorii de fiabilitate reprezintă măsura fiabilităţii evidenţiind

În continuare se vor evidenţia indicatori de fiabilitate pentru:

 elementul simplu binar nereparabil;

Indicatorii de fiabilitate pentru elementul binar simplu nereparabil

Fiabilitatea elementului nereparabil este caracterizată de variabila aleatoare “timp de funcţionare

şi prin funcţia de distribuţie sau densitatea de probabilitate a timpului de funcţionare:

Timpul de funcţionare pentru elemente nereparabile

2. Probabilitatea ca elementul să se defecteze până la momentul t şi care este, de fapt,

3. Abaterea medie pătratică a timpului de funcţionare :

rata repunerilor în funcţiune (restabilirilor)

Metode de calcul a indicatorilor de fiabilitate şi performabilitate

Metoda binomială pentru calculul indicatorilor de

Se aplică în cazul sistemelor (cu elemente identice sau neidentice):

Nota : metodele bazate pe funcţia de structură se aplică numai în cazul 1.

Metoda binomială pentru calculul indicatorilor de

DATE DE INTRARE RELAŢII DE CALCUL MĂRIMI DE IEŞIRE

Metoda binomială pentru calculul indicatorilor de

Analiza fiabilităţii sistemelor cu ajutorul proceselor

Analiza fiabilităţii sistemelor cu ajutorul proceselor

6. Un proces Markov este caracterizat de:

Analiza fiabilităţii sistemelor cu ajutorul proceselor

Soluţia ecuaţiei matriciale (*) este

Revenind în domeniul real, rezultă:

Probabilităţile absolute ale stărilor în regim staţionar sunt:

Calculul indicatorilor de fiabilitate:

2. Timpul total de funcţionare într-un interval de referinţă dat, T:

5. Durata medie de funcţionare neîntreruptă:

I. Datele de intrare: primul element: 1 şi 1; al doilea element: 2 şi 2.

III. Întocmirea matricii qij