Sunteți pe pagina 1din 16

FIABILITATEA SISTEMELOR

Nedelcu Tudor Serban


Grupa 8401
STATISTICA DEFECTĂRILOR
CALCULUL INDICATORILOR DE FIABILITATE

Calitatea produselor şi serviciilor este indicatorul de bază al unei


industrii sau economii. Fiabilitatea fiind alături de alţi de indicatori o
componentă a calităţii, trebuie să fie în atenţia tuturor factorilor care
determină bunul mers al societăţii.
Deşi ca noţiune este foarte veche - a apărut odată cu tehnica -
fiabilitatea ca teorie s-a constituit în ultimele decenii şi este într-o continuă
dezvoltare. Concept vechi şi disciplină nouă, teoria fiabilităţii este o ştiinţă
interdisciplinară care se referă la un cerc larg de probleme privind toate
etapele de existenţă a produselor (proiectare, fabricare, transport, montare,
exploatare, dezafectare, etc.)
Termenul de "fiabilitate" vine din franceză, "fiabilité" unde
caracterizează securitatea funcţionării, măsura probabilităţii de funcţionare
în condiţii prescrise. Are corespondent în limba engleză "reliability"
(reliable = demn de încredere = sigur = pe care te poţi bizui = trainic =
solid), şi de asemenea în limba rusă "nadiojnosti" (soliditate, siguranţă,
securitate).
Bazele fiabilităţii unui produs se pun în perioada de elaborare
(proiectare) când i se stabileşte structura şi se dimensionează elementele
sale. Fiabilitatea se asigură în procesul de fabricaţie prin alegerea corectă a
proceselor şi utilajelor tehnologice, prin respectarea regimurilor şi condiţiilor
de fabricaţie, prin control riguros pe faze a calităţii materiilor prime şi
materialelor fabricate.
Fiabilitatea se menţine prin utilizarea unor metode adecvate de
conservare, transport, punere în funcţiune şi exploatare.
Teoria fiabilităţii a apărut în momentul în care s-a dovedit că metoda
ciclică (proiectare - realizare - încercare - reproiectare …) nu mai
corespunde datorită sistemului accelerat de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii şi
deci a uzurii morale rapide a produselor.

Fiabilitatea are ca obiect:

- studiul defecţiunilor (cauze, procese de apariţie şi dezvoltare, metode de


combatere);

2
- aprecierea cantitativă a comportării produselor în timp, ca funcţie de
factorii de influenţare interni şi externi;
- stabilirea metodelor şi modelelor de calcul şi de prognoză a fiabilităţii, pe
baza încercărilor specifice şi a urmăririi comportării în
exploatare a produselor;
- stabilirea metodelor constructive tehnologice şi de exploatare pentru
menţinerea şi creşterea fiabilităţii sistemelor, dispozitivelor şi
elementelor componente;
- stabilirea metodelor de selectare şi prelucrare a datelor privind fiabilitatea
produselor;
- determinarea valorilor optime pentru indicatorii de fiabilitate.

Defectul reprezintă evenimentul fundamental în teoria fiabilităţii.


Defectul reprezintă efectul procesului. Prin defectare se întelege procesul de
încetare a funcţiei impuse unui element.
Circumstanţele legate de proiectarea, fabricarea sau de utilizarea
elementului care au condus la defectarea acestuia reprezintă cauza
defectării.
Efectul prin care este observată o defectare reprezintă modul de
manifestare a defectării.
Procesul fizic, chimic sau de altă natură care a condus la o defectare
reprezintă mecanismul de defectare.
Defectările pot avea diverse cauze: accidentale, uzura(îmbătrânire),
suprasolicitare etc.

Defectările se pot clasifica după diferite criterii:


a) În raport cu cauzele defectărilor:
- defectare datorată utilizării necorespunzătoare
- defectare inerentă
- defectare primară
- defectare secundară
- defectare datorită uzurii
b) După viteza de apariţie a defectărilor:
- defectare bruscă
- defectare progresivă
c) ÎIn raport cu nivelul de defectare:
- defectare partială
- defectare totală
- defectare intermitentă

3
d) În raport cu viteza de apariţie şi nivelul de defectare:
- defectare catastrofală
- defectare prin degradare
e) În raport cu criteriul admis:
- defectare relevantă(se analizează)
- defectare nerelevantă(nu se analizează)
f) În raport cu efectele defectărilor:
- defectare critică
- defectare majoră
- defectare minoră
g) În raport cu cauzele şi momentul de apariţie al defectărilor:
- defectare infantilă
- defectare de îmbătrânire
- defectare accidentală
Studiul fiabilităţii elementelor, sistemelor, etc. necesită o definire
precisă a ceea ce se înţelege prin defectare. În acest scop este necesar să fie
definite anumite criterii obictive si clare privind stările de defectare ale
elementelor si sistemelor.

Abordarea calitativă
Fiabilitatea este capacitatea (aptitudinea) entităţii considerate (sistem,
componentă, produs) de a îndeplini cerinţele de funcţionare nominale
(funcţia specificată), în condiţii de mediu şi solicitare în funcţionare definite
şi într-o perioadă de timp prestabilită.
În funcţie de condiţii, poate fi caracterizată şi prin diverşi indicatori:
- capacitatea de a nu se defecta;
- durata de viaţă;
- capacitatea de a fi restabilit (repus în funcţiune după defectare, de
exemplu prin reparare).
Analiza calitativă a fiabilităţii furnizează informaţii referitoare la felul
în care se reflectă, în funcţionarea entităţii analizate, diferitele moduri de
defectare ale elementelor sale componente.
Etapele analizei calitative de fiabilitate sunt:
- analiza modurilor de defectare şi a efectelor defectărilor prin care
se identifică defectele şi se evaluează consecinţele acestora asupra
funcţionării entităţii analizate;
- organizarea şi reprezentarea grafică a informaţiilor rezultate din
analiza precedentă sub forma unei scheme logice (diagramă bloc sau arbore
de defectare.

4
Abordarea cantitativă
Fiabilitatea este probabilitatea ca sistemul să-şi îndeplinească
funcţiunile pentru care a fost conceput şi realizat, cu o anumită performanţă
şi fără defecţiuni, într-un anumit interval de timp şi în condiţii date, cu un
nivel de încredere impus.
Abordarea cantitativă a fiabilităţii are ca obiectiv cuantificarea, sub
forma unor indicatori numerici, a nivelului de fiabilitate a entităţilor stabilite
pentru:
- compararea a două sau mai multe soluţii din punctul de vedere al
performanţelor dorite;
- demonstrarea încadrării valorilor indicatorilor de fiabilitate în
anumite limite impuse, în punctele de interfaţă cu alte entităţi (instalaţii, linii
electrice);
- depistarea unor verigi slabe în cadrul entităţilor analizate;
- preliminarea unor indicatori de garanţie incluşi în oferte şi
contracte.

Metode de calcul a indicatorilor de fiabilitate si performabilitate

Metodele de calcul a fiabilităţii structurale preliminate a sistemelor au


drept date de intrare indicatorii de fiabilitate ai elementelor şi structura
sistemului exprimată sub una din formele analizate în capitolele anterioare.
Ele pot fi clasificate după criteriul modelului de bază astfel:
- metode bazate pe spaţiul stărilor;
- metode de simulare;
- metode specifice sistemelor complexe.
Evident, metodele bazate pe funcţia de structură se referă la sisteme
binare formate din elemente binare.
Metodele bazate pe spaţiul stărilor pot modela sistemele binare sau
multivalente formate din elemente binare sau multivalente.

Metode bazate pe funcţia de structură

Sunt aplicabile la sistemele binare formate din elemente binare


independente, nereparabile sau reparabile, la care se cunosc funcţiile de
structură şi de fiabilitate, precum şi fiabilitatea elementelor exprimată sub
formă de funcţie de supravieţuire la elementele reparabile sau
disponibilitatea la elementele reparabile.

5
R(t) = P[Tf > t] = 1 – F(t)
unde Tf este timpul de funcţionare neîntreruptă în condiţii date care
constau în solicitările interne sau externe (date de mediul exterior), datorate
mentenanţelor, etc. Intervalul de timp defineşte perioada de viaţă normată
(proiectată).
Calculul fiabilităţii sistemelor formate din elemente nereparabile

Elementele nereparabile sunt caracterizate de indicatorul Tf – timpul


de funcţionare până la defectare, exprimat sub formă de variabilă aleatoare
prin:
a) Funcţia de fiabilitate
R(t) = 1 – F(t)
b) Funcţia de nonfiabilitate (de repartiţie)
F(t) = P(Tf ≤ t)
c) Funcţia de frecvanta (densitatea de distribuţie)

d) Rata de defectare

e) Media timpului de funcţionare

Pentru calculul indicatorilor de fiabilitate ai unui sistem este necesar


să se cunoască, pe lângă indicatorii de fiabilitate ai elementelor componente,
şi structura sistemului.
Pentru aplicarea acestei categorii de metode, structura sistemului se
exprimă sub formă de funcţie de structură sau funcţie de fiabilitate. Funcţia
de fiabilitate are forma generală

unde:
-Rs(t) este probabilitatea de funcţionare a sistemului la momentul t;
- Ri(t) este probabilitatea de funcţionare a elementului i la
momentul t.

Cazul sistemelor serie

6
Prin definiţie, la sistemele serie formate din n elemente independente

sau, sub altă formă

Pe baza celor arătate, se prezintă relaţiile de legătură între ceilalţi


indicatori ai sistemului serie în funcţie de cei ai elementelor sale
componente.
În cazul sistemelor serie, distribuţia timpului de funcţionare îşi
conservă exponenţialitatea, intensitatea de defectare a sistemului fiind egală
cu suma intensităţilor de defectare a elementelor.

Exemplu

7
Fie un sistem format din m = 50 de subsisteme identice, fiecare având
probabilitatea de supravieţuire la t = 22 ani (2·105 h) egală cu Ri(22) = 0.985.
Să se calculeze:
a) Probabilitatea de supravieţuire a sistemului Rs(22)
b) Media timpului de funcţionare a sistemului M[Tf]
c) Intensitatea de defectare a unui element (λe) al subsistemului
dacă acesta este format din n = 60 de elemente identice
d) Ce valoare trebuie să aibă λe astfel încât Rs(22) să fie 0.85?

Rezolvare:

a) Rs = Rim = 0.98550 = 0.46969


λs = - (lnR)/t = - ln 0.46969 = 3.77841·10-6 [h-1]
b) M[Tf] = 1 / λs = 1 / (3.7781·10-6 [h-1]) = 264661.59 [h] ≈ 30 ani
c) λe = λs / (m·n) = 3.7781·10-6 / 50·60 = 1.25937·10-9 [h-1]
d) λs = m·n·λe’ = - ln Rs / t
λe’ = - lnRs / (m·n·t) = ln 0.85 / (50·60·2·105) = 2.70865·10-10 [h-1]

Cazul sistemelor paralel

Sistemele paralel ies din funcţiune dacă se defectează toate


elementele.
Dacă se notează:
Qs(t) = 1 – Rs(t) = Fs(t)
atunci

deci

Cazul sistemelor decompozabile serie-paralel

Pe baza relaţiilor anterioare, de la sistemele serie şi paralel, putem


deduce relaţii generalizate pentru sistemele decompozabile serie-paralel.

8
Pentru sistemul decompozabil serie, format din “m” subsisteme
(grupuri de defectare) înseriate fiecare având ni, i = 1, 2, …, nm elemente,
relaţia de calcul a fiabilităţii sistemului este

unde Rji(t) este probabilitatea de funcţionare a elementului i din


subsistemul (grupul de defectare) j.
Pentru sistemul decompozabil paralel format din “m” subsisteme (căi
minimale) legate în paralel, fiecare având ni, i = 1, 2, …, nm elemente, relaţia
similară celei anterioare este

Metode de calcul a indicatorilor de fiabilitate bazate pe spaţiul stărilor

Există două categorii:


- metode combinaţionale;
- metode bazate pe procese Markov.
Metodele combinaţionale pornesc de la faptul că fiecare stare a unui
sistem cu spaţiul stărilor discret este o combinaţie de stări a elementelor sale.
Sistematizarea stărilor sistemului în funcţie de stările elementelor sale se
face exprimând structura sistemului sub formă de tabel de adevăr.

9
Din această subcategorie fac parte următoarele:
- metoda binomială;
- metoda polinomială.

Metoda binomială

Este cea mai veche metodă de calcul a fiabilităţii sistemelor, propusă


prima dată de Giuseppe Calabrese în 1947.
Metoda este aplicabilă sistemelor binare sau multivalente formate din
elemente binare, independente şi reparabile.
• Datele de intrare necesare sunt:
- disponibilităţile momentane ale elementelor, pi;
- structura sistemului sub formă de tabel de adevăr.
• Pentru sistemele binare, datele de ieşire sunt:
- disponibilitatea momentană a sistemului;
- media timpului total de funcţionare într-un interval T dat, M[Tf];
- media timpului total de defectare într-un interval T dat, M[Td],
ultimele două rezultând din prima folosind relaţiile cunoscute mai sus.

Aplicarea metodei presupune parcurgerea următoarelor etape:


I. Datele de intrare
II. Întocmirea tabelului de adevăr
III. Calculul probabilităţilor stărilor sistemului
IV. Calculul performanţei sistemului în fiecare stare
V. Gruparea stărilor sistemului
VI. Calculul probabilităţilor grupelor de stări
VII. Calculul indicatorilor de fiabilitate (performabilitate) a sistemului

În cele ce urmează se detaliază aceste etape.

I. Datele de intrare
Datele de intrare pentru elementele binare sunt disponibilităţile
elementelor, pi cu i ∈ mes unde mes este mulţimea elementelor sistemului.
În cazul sistemelor multivalente formate din elemente binare se
introduce noţiunea de performanţă a fiecărui element, notată cu Πi, în starea
de funcţionare a acestuia. Performanţa este un parametru sau un vector de
parametri care caracterizează starea de succes (funcţionare) a elementului
respectiv. Performanţa Πi poate fi un debit, o putere, productivitate sau orice
altă mărime ca rezistenţa ohmică, inductanţa, capacitatea, etc. Structura

10
sistemului, relaţia lui cu elementele componente se exprimă sub formă de
tabel de adevăr.

II. Întocmirea tabelului de adevăr


Tabelul de adevăr are:
- un număr de coloane egal cu numărul de elemente al sistemului
plus o coloană corespunzătoare sistemului
- un număr de linii egal cu numărul stărilor sistemului după cum
urmează:
- mulţimea stărilor cu toate elementele în funcţiune
- mulţimea stărilor cu un element defect
- mulţimea stărilor cu două elemente defecte
…………………
- mulţimea stărilor cu i elemente defecte
………………….
- mulţimea stărilor cu n-1 elemente defecte
- mulţimea stărilor cu n elemente defecte

Numărul total de stări în care se poate afla sistemul este dat de relaţia:

Elementele tabelului de adevăr vor fi:


- pentru sistemul binar format din elemente binare un simbol pentru
starea de succes care poate fi f = funcţionare, s = succes sau 1 iar pentru cea
de refuz d = defect, r = refuz sau 0;
- pentru sistemul multivalent format din elemente binare, tabelul va
conţine valori ale performanţelor elementelor respectiv sistemului.

III. Calculul probabilităţilor sistemului


Cunoscând probabilităţile de funcţionare pi şi de refuz qi pentru oricare
element i, i ∈ (1, 2, …, nes) se poate calcula probabilitatea oricărei stări a
sistemului folosind teorema produsului de probabilităţi:
Probabilitatea producerii simultane a două sau mai multe
evenimente independente este egală cu produsul probabilităţilor
evenimentelor
Aplicată la categoriile de stări menţionate anterior, rezultă:
- probabilitatea stării cu toate elementele în funcţiune

11
- probabilitatea stării cu elementul i defect

- probabilitatea stării cu două elemente, i şi k, defecte

- probabilitatea stării cu d elemente defecte şi f elemente, d + f = nes,


în funcţiune

- probabilitatea stării cu toate elementele defecte

Aceste probabilităţi reprezintă termenii dezvoltării produsului


binomial

de unde vine şi denumirea de metoda binomială.


Pentru cazul particular în care elementele sistemului sunt identice, se
pot scrie relaţiile:

care reprezintă termenii dezvoltării binomului . nesqp)(+


Cu aceste relaţii putem calcula probabilităţile absolute ale stărilor
sistemului în funcţie de probabilităţile de funcţionare (disponibilităţile)
momentane ale elementelor componente.

IV. Calculul performanţei sistemului în fiecare stare


Se face în funcţie de performanţele (valorile parametrilor funcţionali)
elementelor sistemului şi ale sistemului.

12
Operaţia poate fi făcută, evident, numai de către cei care cunosc
funcţionarea tehnică a sistemului, principiile de bază ale acestuia, restricţiile
privind funcţionarea precum şi relaţiile dintre elemente şi sistem, efectul
funcţionării şi nefuncţionării fiecărui element asupra sistemului.
De exemplu, în cazul sistemelor la care performanţa se măsoară în
debite sau puteri produse, transportate, transformate, respectiv în
productivităţi, sunt valabile regulile:
- la sistemele serie:

unde Πs = performanţa sistemului, Πi = performanţa elementului i iar


mess = mulţimea elementelor sistemului serie.
- la sistemele paralel

unde nesp este numărul de elemente a sistemului paralel.


Reguli asemănătoare guvernează orice sistem existând legi de legătură
între parametrii elementelor componente şi cei ai sistemului, legi care
materializează, de fapt, structura sistemului din punct de vedere al
parametrului în cauză.

V. Gruparea stărilor sistemului


Există două posibilităţi:
- sistem binar, caz în care stările sale se grupează în două
submulţimi:
- mulţimea stărilor de funcţionare (succes) S;
- mulţimea stărilor de defect (refuz) R.
- sistem multivalent, caz în care stările se grupează în mai multe
submulţimi, după criteriul nivelului de performanţă a sistemului; din aceeaşi
grupă vor face parte stările în care sistemul are acelaşi nivel de performanţă.

VI. Calculul probabilităţilor grupelor de stări


Stările sistemului fiind incompatibile, probabilităţile grupelor de stări
se vor calcula cu teorema sumei de probabilităţi:
Probabilitatea producerii oricăruia din două sau mai multe
evenimente incompatibile va fi egală cu suma probabilităţilor evenimentelor
Ca urmare, se poate calcula probabilitatea de succes a sistemului binar
folosind relaţia

13
iar probabilitatea de refuz a sistemului cu relaţia

În cazul sistemelor multivalente, mulţimea stărilor acestora poate fi


împărţită în mai multe submulţimi S1, S2, …, Si, …, Sm după criteriul de
exemplu, al nivelului de performanţă al sistemului în grupa respectivă de
stări.
Probabilitatea ca sistemul să se afle în una din grupurile de stări
definite mai sus se calculează cu relaţia

unde mgss este mulţimea grupelor de stări a sistemului. Din aceasta


relaţie rezultă probabilitatea ca sistemul să realizeze nivelul de performanţă
corespunzător submulţimii respective de stări, toate aceste probabilităţi luate
împreună reprezentând funcţia de distribuţie a variabilei aleatoare discrete
nivel de performanţă a sistemului.

VII. Calculul indicatorilor de fiabilitate (performabilitate) a


sistemului
Pentru cazul sistemelor binare, în etapele anterioare s-au determinat
probabilitatea Ps de succes a sistemului ca şi probabilitatea Qs de refuz.
Folosind aceste mărimi se pot determina alţi indicatori de fiabilitate:
- M[α(t)] = Ps.T, media timpului total de funcţionare a sistemului în
perioada de referinţă T;
- M[β(t)] = Qs.T, media timpului total de defect a sistemului în
perioada de referinţă T.
Pentru cazul sistemelor multivalente, se cunoaşte din etapele
precedente funcţia de distribuţie a variabilei aleatoare discrete Πs,
performanţa sistemului.
Dintre indicatorii de performabilitate intrinseci sistemului, cel mai
frecvent folosit este M(Π) = media performanţei dată de relaţia

unde “ddps” este domeniul de definiţie a performanţei sistemului care


este mulţimea valorilor performanţei rezultată la gruparea stărilor.
Dintre indicatorii relaţionali pot fi calculaţi:

14
- probabilitatea ca performanţa să depăşească o anumită valoare
impusă (cerută), reprezentată de o constantă Πc:

- probabilitatea ca valoarea performanţei să se găsească într-un


interval mărginit de o valoare maximă ΠM şi una minimă Πm:

unde F[Π] = P[Πs ≤ Π] este funcţia de repartiţie a performanţei.


Dacă performanţa este o putere, un debit, etc. pot fi calculaţi şi alţi
indicatori cum ar fi energia produsă sau nelivrată într-un interval de referinţă
dat şi media timpului în care nu este realizat un anumit nivel de cerere, etc.

Metoda polinomială

Este destinată calculului performabilităţii sistemelor multivalente


formate din elemente multivalente.
Se consideră un sistem format din nes elemente multivalente relevante
pentru funcţionarea sa, fiecare caracterizat de o avariabilă aleatoare Πei, i ∈
mes. Domeniul de definiţie a variabilei aleatoare Πei este (1,……., nsei) unde
nsei este numărul de stări a elementului i. Se poate scrie

Numărul nss de stări a sistemului se poate calcula cu relaţia

ceea ce înseamnă că este produsul numerelor de stări ale elementelor


componente.
Numărul de stări al sistemului reprezintă numărul de combinaţii
maxim între stările elementelor componente ale sale.
În rest, etapele care trebuie parcurse la aplicarea metodei polinomiale
sunt cele din cazul sistemului multivalent format din elemente binare,
diferenţa fiind la numărul de stări ale sistemului deci a numărului de linii din
tabelul de adevăr.

Exemplu
Fie un sistem binar format din 2 elemente binare independente serie,
de forma celui prezentat în figura. Sistemul este format dintr-un bloc

15
generator transformator care are pg = 0.98 şi pt = 0.99. Să se calculeze pentru
o durată de referinţă de 10 ani:

Sistemul de tip serie considerat pentru analiza fiabilităţii

- Qs, probabilitatea lipsei de tensiune pe barele B ale blocului;


- M[α(t)], media timpului total a prezenţei tensiunii pe barele blocului.

I. Datele de intrare sunt: pg = 0.98 qg = 0.02


pt = 0.99 qt = 0.01
II. Tabelul de adevăr, cu 3 coloane şi 22 = 4 linii, este de forma:

Nr. stare G T Bloc Probabilitate stare


S1 f f f 0.9702
S2 f d d 0.0098
S3 d f d 0.0198
S4 d d d 0.0002

III. Probabilităţile stărilor (teorema produsului)


p1 = pg ⋅ pt = 0.98 ⋅ 0.99 = 0.9702
p2 = pg ⋅ qt = 0.98 ⋅ 0.01 = 0.0098
p3 = qg ⋅ pt = 0.02 ⋅ 0.99 = 0.0198
p4 = qg ⋅ qt = 0.01 ⋅ 0.02 = 0.0002
V. Gruparea stărilor
S = [S1] R = [S2, S3, S4]
VI. Calculul probabilităţilor grupelor de stări
Ps = p1 = 0.9702 Qs = p2 + p3 + p4 = 0.0298
VII. Calculul indicatorilor de fiabilitate a sistemului
M[α(t)] = Ps ⋅ T = 0.9702 ⋅ 87600 = 84989.52 [h]

16