U1.

Rezumat

Fiabilitatea a devenit o condiţie a calităţii produselor numai în ultimele decenii, când ritmul accelerat
de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii a condus la scurtarea timpului care poate fi destinat proiectării şi
încercării noilor produse.

Fiabilitatea se poate prezenta în mai multe moduri (categorii). Astfel, în fiecare etapă a ciclului de
viaţă se efectuează evaluări succesive ale nivelului de fiabilitate şi, dacă este cazul, se iau măsuri
pentru mărirea acestuia. Necesitatea studiilor de fiabilitate: ridicarea calităţii din motive de
competenţă şi concurenţă; funcţionarea fără defecţiuni a sistemelor; asigurarea unui nivel de
fiabilitate corespunzător pentru dispozitivele relativ simple, dar a căror defectare poate atrage
defecte majore; planificarea activităţilor de mentenanţă; planificarea stocurilor de piese de schimb.

U1.Evaluare

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Definiţi din punct de vedere calitativ fiabilitatea

Din punct de vedere calitativ:

Fiabilitatea = capacitatea unui sistem de a funcţiona fără defecţiuni în decursul unui anumit interval
de timp, în condiţii date.

Din punct de vedere cantitativ:

Fiabilitatea = probabilitatea ca un sistem să-şi îndeplinească funcţiile cu anumite performanţe şi fără

defecţiuni, într-un anumit interval de timp şi în condiţii de exploatare date.

2. Ce este mentenabilitatea?

Mentenabilitatea = aptitudinea unui dispozitiv, aflat în condiţii date de exploatare, de a se

menţine sau reface în starea de a-şi îndeplini funcţia specifică, atunci când mentenanţa se

efectuează cu procese şi remedii prescrise.

3. Descrieţi raportul dintre calitate şi fiabilitate.

Raportul dintre calitate şi fiabilitate

Fiabilitatea este unul din elementele esenţiale ale calităţii unui produs. Calitatea

reprezintă totalitatea proprietăţilor şi caracteristicilor necesare unui produs referitoare la

aptitudinea acestuia de a îndeplini cerinţele pentru care a fost realizat. În cazul particular al

unui sistem tehnic, prin calitate se înţelege gradul în care sunt îndeplinite proprietăţile şi

cerinţele funcţionale, operaţionale şi fizice de către acesta, stabilite corespunzător scopului

utilizării. Dintr-un anumit punct de vedere, calitatea poate fi considerată ca o însuşire statică

de satisfacere a unor condiţii într-un anumit moment, în timp ce fiabilitatea este o calitate în

1
timp sau o însuşire dinamică. Din acest punct de vedere fiabilitatea reprezintă o nouă

dimensiune a calităţii, o componentă în timp a calităţii.

Calitatea determină “măsura” în care produsele şi serviciile satisfac cerinţele

beneficiarilor. Ea nu este o noţiune abstractă, ci se caracterizează prin însuşirile unui produs

care, teoretic, sunt în număr nelimitat. Din punct de vedere practic însă, esenţiale sunt acele

însuşiri care conferă produsului capacitatea de a-şi îndeplini funcţia în condiţii tehnicoeconomice

optime. Calitatea este o noţiune complexă care vizează, pe de-o parte, proprietăţile

intrinseci ale produselor de a satisface într-un anumit grad cerinţele beneficiarilor, iar pe de

altă parte, aspectele de ordin economic ale producerii şi consumării lor, precum şi eventualele

consecinţe sociale ale fenomenelor ce apar în procesul utilizării lor.

4. Prezentaţi evoluţia nivelului de fiabilitate atins în diferite etape ale ciclului de

viaţă ale unui sistem.

Fig. 1.1. Evoluţia nivelului de fiabilitate atins în diferite etape

ale ciclului de viaţă al unui sistem
5. Ce este fiabilitatea potenţială?

Fiabilitatea potenţială este cea evaluată la punerea în funcţiune a produsului.

Aceasta se hotărăşte încă din faza de proiectare (prin soluţia constructivă adoptată), iar

fabricaţia nu face decât să o realizeze la parametrii concepuţi sau să o coboare prin abaterile

tehnologice sau a derogărilor obţinute. Fiabilitatea potenţială poate fi stabilită experimental pe

2
componente, extrase din fabricaţia de serie.

6. Fiabilitatea determinată pe baza prelucrării informaţiilor din exploatare este

fiabilitatea:

a) experimentală;

b) nominală;

c) previzională;

d) operaţională;

e) intrinsecă;

f) extrinsecă.

7. Fiabilitatea unui produs reprezintă:

a) aptitudinea unui produs de a fi supravegheat, întreţinut şi reparat într-o

anumită perioadă de timp, în condiţii date de exploatare;

b) aptitudinea unui produs de a-şi îndeplini funcţia specificată, în condiţii

date şi de-a lungul unei perioade date;

c) pierderea aptitudinii unui produs de a-şi îndeplini funcţia cerută, în

condiţii date de exploatare.

U2. Rezumat
Indicatorii de fiabilitate sunt mărimi caracteristice care permit aprecierea cantitativă a nivelului de
fiabilitate al dispozitivelor. Funcţia de fiabilitate permite aprecierea nivelului de încredere în
utilizarea unui dispozitiv la un anumit moment t din viaţa sa. Densitatea de probabilitate a timpului
de bună funcţionare este utilă în planificarea activităţii de mentenanţă. Rata de defectare se exprimă
în defecţiuni/unitatea de timp şi permite compararea nivelului de fiabilitate al dispozitivelor realizate
de diferiţi producători.
În cazul elementelor reparabile MTBF reprezintă durata medie între căderi sau până la prima cădere
iar pentru elementele nereparabile reprezintă durata medie până la apariţia unui defect.
Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Din punct de vedere statistic, raportul dintre numărul de defecţiuni ce

apar în unitatea de timp pe parcursul unui subinterval şi numărul de dispozitive
luate în observare, reprezintă:

3
a. densitatea de probabilitate a timpului de bună funcţionare;
b. rata de defectare;
c. funcţia de defectare.

2. f(t) reprezintă:
a. funcţia de defectare;
b. rata de defectare;
c. viteza de defectare a dispozitivelor.

3. Rata de defectare:
a. permite aprecierea producţiei;
b. se exprimă în defecţiuni/unitatea de timp;
c. este utilă în planificarea activităţii de mentenanţă.
4. z(t) reprezintă:

a. funcţia de defectare;
b. rata de defectare;
c. viteza de defectare a dispozitivelor.

5. Ce semnifică media timpului de bună funcţionare?

a. timpul care separă două defecte consecutive ale unui produs reparabil;
b. media perioadelor de timp dintre defectările consecutive pentru un
produs reparabil;
c. timpul total de funcţionare al unui produs raportat la numărul de
defecte posibile;
d. timpul scurs până la defectarea unui produs nereparabil.

6. Pe graficul alăturat sunt reprezentate, în funcţie de timp, fiabilitatea,

funcţia de repartiţie şi densitatea de probabilitate a căderilor. Identificaţi cele trei
funcţii marcate cu 1, 2 şi 3.

4
fiabilitatea =
funcţia de repartiţie =
densitatea de probabilitate a căderilor =

U3. Rezumat
Repartiţia exponenţială are particularitatea că intensitatea de defectare esteconstantă. Ea are o
utilizare frecventă în studiile de fiabilitate.Repartiţia normală, studiată de Gauss, Laplace, Moivre se
numeşte normalăpentru că în multe cercetări experimentale se obţine această repartiţie şi multe
alte repartiţii sunt aproximate în practică cu ea.Repartiţia Weibull este un model care “acoperă” un
număr mare de repartiţii ale duratelor de viaţă.
Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Repartiţia exponenţială este o repartiţie cu o rată a căderilor:
a) constantă; b) exponenţială; c) liniară.

2. În cazul repartiţiei Weibull η este:

a) parametru de formă; b) parametru de scară; c) parametru de poziţie.

3. Realizaţi conexiunile corecte între elementele coloanei din stânga şi cele

ale coloanei din dreapta:

5
U4.6. Rezumat
Reţeaua de probabilitate reprezintă o hârtie gradată special pe cele două axe de coordonate (simplu
sau dublu logaritmic) pe care se reprezintă punctele (ti,Fn(ti)), unde ti reprezintă valorile din
eşantionul de volum n (timpii de bună funcţionare), iar Fn(ti) sunt valorile funcţiei de repartiţie
empirice. Principiul de construire a reţelelor de probabilitate se bazează pe liniarizarea convenabilă a
funcţiei de repartiţie a modelului statistic presupus adecvat datelor experimentale. Aceste metode
furnizează rapid o informaţie consistentă asupra datelor experimentale obţinute şi, fără a face apel
la calcule complicate, permit să se ia o decizie cu privire la nivelul de calitate şi fiabilitate al
produselor analizate

U5.7. Rezumat
Din cele de mai sus rezultă că pentru calculul fiabilităţii unui sistem, în afară de realizarea schemei
logice care să evidenţieze modul de conectare al elementelor, este necesar să se cunoască indicatorii
de fiabilitate ai fiecărui element component, ceea ce nu este totdeauna posibil în faza de proiectare
a unui nou produs. In general, literatura oferă valorile medii ale indicatorilor de fiabilitate ai
elementelor mecanice si hidraulice. În realitate, valorile acestor indicatori, pentru elemente de
acelaşi tip provenind de la diverse firme, pot avea împrăştieri considerabile, aceasta depinzând atât
de calitatea elementelor cât şi de cantitatea şi calitatea informaţiei cu privire la defecţiunile
acestora. Insuficienţa datelor privind fiabilitatea elementelor componente ale sistemelor
tehnologice, precum şi plaja largă de valori furnizate pentru indicatorii acestora, constituie dificultăţi
majore în încercarea de efectuare a unui calcul al indicatorilor fiabilităţii funcţionale în faza de
proiectare. O altă dificultate o reprezintă faptul că intensităţile de defectare ale elementelor
componente ale unui sistem sunt afectate de nivelul solicitărilor la care sunt supuse. Deci, un calcul
precis al indicatorilor fiabilităţii sistemelor tehnologice ar trebui să se facă ţinând seama de
regimurile de funcţionare a elementelor componente. Acest calcul se poate face numai dacă sunt
cunoscute, pentru fiecare element, curbele intensităţii de defectare funcţie de parametrii concreţi ai
regimurilor de funcţionare. In prezent, literatura furnizează puţine asemenea curbe pentru
elementele mecanice şi hidraulice din componenţa sistemelor tehnologice, motiv pentru care o
astfel de abordare este, deocamdată, imposibilă.
U5.8. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Funcţia de fiabilitate a unui sistem cu componentele dispuse în serie din
punct de vedere al fiabilităţii:
a) este mai mică sau cel mult egală cu fiabilitatea celei mai slabe componente;
b) este mai mare sau cel puţin egală cu fiabilitatea celei mai slabe componente;
c) cuprinsă între fiabilitatea celui mai slab element şi fiabilitatea celui mai
rezistent element din sistem.

2. Funcţia de fiabilitate a unui sistem cu componentele dispuse în paralel

din punct de vedere al fiabilităţii:
a) este mai mare sau cel puţin egală cu fiabilitatea celei mai rezistente
componente;

6
b) este mai mică cel mult egală cu fiabilitatea celei mai rezistente componente;
c) egală cu media fiabilităţilor tuturor elementelor din sistem.

U6.6. Rezumat
Măsurile pentru creşterea fiabilităţii sistemelor tehnologice pot fi luate în trei etape: la proiectare, în
fabricaţie şi în exploatare.La proiectare se poate obţine creşterea fiabilităţii sistemelor tehnologice
prin optimizarea schemelor şi prin măsuri constructive. Defecţiunile din sisteme apar mai ales ca
urmare a existenţei elementelor “slabe”, cu vicii ascunse, deci una din cauzele principale ale apariţiei
defecţiunilor constă în neomogenitatea calităţii elementelor. De aceea, principalele măsuri care pot
fi luate în fabricaţie pentru creşterea fiabilităţii sistemelor vizează îmbunătăţirea omogenităţii
producţiei.In timpul exploatării trebuie să se asigure menţinerea siguranţei maşinilor existente şi să
se colecteze datele necesare pentru elaborarea unor noi generaţii de maşini cu performanţe
superioare de fiabilitate.
U6.7. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Dintre metodele constructive de creştere a fiabilităţii la proiectarea
sistemelor tehnologice, amintim:
a) automatizarea producţiei;
b) rodajul elementelor şi sistemelor;
c) utilizarea unor elemente cu fiabilitate ridicată.

2. Principalele măsuri care pot fi luate în fabricaţie pentru creşterea

fiabilităţii sistemelor vizează:
a) folosirea unor elemente şi subansambluri tipizate;
b) automatizarea producţiei;
c) alegerea corectă a parametrilor elementelor componente.
U7.6. Rezumat
Pentru implementarea unui anumit tip de mentenanţă, trebuie avut în vedere în primul rând faptul
că mentenanţa nu presupune executarea lucrărilor de reparaţii în cel mai scurt timp, ci este în
principal un mijloc de prevenire a pierderilor cauzate de problemele maşinilor/echipamentelor.
Astfel, rolul activităţilor de mentenanţă este acela de a obţine şi menţine următoarele:
disponibilitate optimă a echipamentelor/sistemelor de producţie şi a celor auxiliare, pentru
menţinerea capacităţii de producţie a companiei la nivelul de performanţă stabilit; condiţii de
operare optime pentru echipamentele/sistemele de producţie sau auxiliare; utilizarea eficientă şi la
capacităţi maxime a resurselor pentru mentenanţă; extinderea timpului de viaţă al
echipamentelor/sistemelor; reacţie rapidă în caz de defect. Foarte des este folosit în practică
coeficientul de disponibilitate. El are şi o semnificaţie uşor de înţeles, fiind raportul între un
parametru care desemnează timpul util (în care produsul se află în stare de bună funcţionare) şi
timpul total avut la dispoziţie. Din acest motiv, acest coeficient are semnificaţia unui „randament de
exploatare a produsului”. Cu cât MTBF creşte şi MTR scade mai mult, cu atât valoarea coeficientului

7
de disponibilitate creşte. Valoarea crescută a acestuia arată că produsul este exploatat eficient
datorită unei bune fiabilităţi (MTBF mare) şi unei bune mentenabilităţi (MTR mic).
Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Într-o cutie de viteze sunt 4 rulmenţi. Înlocuirea rulmenţilor necesită
timpii medii de reparare (înlocuire) MTR1= 0,5 ore, MTR2 = 0,75 ore, MTR3 = 1
oră, respectiv MTR4 =1,25 ore. Rulmenţii sunt schimbaţi simultan.
Mentenabilitatea cea mai bună, după 70 min. de la începerea înlocuirii
rulmenţilor, este:
a) 0,710; b) 0,903; c) 0.650; d) nici una.

2. Cureaua dinţată de la sistemul distribuţie al unui motor are o medie de

bună funcţionare de 2500 ore. Înlocuirea acestei curele necesită un timp mediu de
2,5 ore. Disponibilitatea curelei după 2800 de ore este:

a) 0,999; b) 0,921; c) 1; d)nici una.