UNITATEA DE INVATARE V

CONVERSIA ENERGIEI

Cuprins:
1.1 Introducere
1.2 Competenţele Unităţii de Învăţare
1.3 Conţinutul Unităţii de Învăţare
1.3.1 Diferite forme de energie și conversia lor.Tipuri de conversii.
1.3.2 Structura internă și externă a unui bloc energetic.
1.3.3Transformarea energiei într-un sistem energetic, compatibilitatea sistemelor energetice cu
mediul natural și social.
1.4 Îndrumar pentru Autoverificare

1.1 Introducere

Dezvoltarea unei industrii energetice puternice este condiţionată de existenţa unor surse de energie
primară care să se caracterizeze prin: diversitate, accesibilitate, siguranţă, preţuri stabile, asigurarea
cantităţilor dorite pe o perioadă de timp cât mai mare.
În raport cu aceste condiţii, atenţia industriei energetice se îndreaptă spre o gamă din ce în ce mai
diversificată de surse de energie primară, cu particularităţi din ce în ce mai diferite. Prin conversia
realizată în instalaţii specializate, aceste surse acoperă cererea de energie electrică şi termică a societăţii.

1.2 Competenţele Unităţii de Învăţare

Sunt subsumate următoarele obiective:
- cunoaşterea definirii noţiunii de conversie energetica, etc.
- cunoaşterea definirii notiunii de bloc energetic.
- caracterizarea sistemelor energetice.

1.3 Conţinutul Unităţii de Învăţare

1.3.1 Diferite forme de energie și conversia lor.Tipuri de conversii.

În functie de etapele de conversie si utilizare, energia poate fi:

*Energie primarã - este energia brută, netransformată, conţinută de purtătorii naturali de energie (forţa
apei, combustibili fosili, forţa vântului). Energia primară poate fi captată, transformată şi folosită de om
prin intermediul unor instalaţii şi dispozitive.
*Energie secundarã definitã ca formã de energie obtinutã prin conversia energiei primare si care poate fi
folositã într-o gama largã de aplicatii (energie electricã, mangalul, cãrbunele sortat de calitate superioarã,
lemnul de foc tãiat si spart etc)
*Energie finalã reprezintã energia obtinutã prin conversia energiei secundare într-un motor, cazan,
calculator, bec, etc.
*Energia utilã se obtine prin conversia energiei finale si este energia efectiv înglobatã într-un produs sau
exclusiv utilizatã pentru un serviciu.
Energia se prezintă sub diferite forme denumite diferit în funcţie de:
-sursa de unde provin (energia apei-hidraulică, energia vîntului-eoliană, energia pământului-geotermică,
energia soarelui-solară);
-modul de manifestare (energie mecanică, energie termică, energie luminoasă etc).

1. Energia mecanică. Un corp are energie mecanică dacă este capabil să efectueze lucru mecanic
datorită unor factori mecanici precum viteza (în cazul energiei cinetice) sau schimbarea poziţiei într-un
câmp de forţe (în cazul energiei potenţiale)
Energia mecanică este de două feluri: cinetică şi potenţială.
Energia cinetică a unui corp aflat aflat în mişcare este acea energie datorată mişcării cu viteza v.
Ea este egală cu lucrul necesar pentru a modifica (accelera) viteza corpului din repaus la viteza curentă v.
Ec=mv 2/2.
Energia potenţială a unui sistem este energia pe care sistemul o posedă datorită interacţiunilor ce
depind numai de poziţia relativă a părţilor componente ale sistemului. Acest potenţial poate fi convertit în
orice altă formă de energie, de exemplu în energie cinetică şi poate efectua lucru mecanic într-un proces.
Unitatea de măsură a energiei potenţiale în SI este Joule (simbol J).
Energia potenţială are formula Ep = m * g * h, unde m este masa corpului, g este constanta
gravitaţională iar h este înălţimea faţă de nivelul de energie potenţială zero a acestuia.
Energia mecanică a unui sistem fizic care trece dintr-o stare în alta prin procese pur mecanice se
poate transforma din energie cinetică în energie potenţială şi invers cu respectarea legii conservării
energiei.
Em = Ec + Ep

2.Energia termică (sau căldura) corespunde mişcării atomilor şi moleculelor din care sunt
alcătuite corpurile şi poate fi transmisă altui sistem fizic pe baza diferenţei dintre temperatura sistemului
care cedează energie şi temperatura sistemului care primeşte energie termică sub formă de căldură.
Exemple: energia aburului, energia apei calde sau fierbinţi, energia gazelor calde, etc.
Ca unitate de măsură pentru căldură se foloseşte şi caloria (1 cal =4,18 J).

3.Energia chimică este energia datorită asocierii atomilor în molecule şi a diferitelor alte feluri de
agregare ale materiei. Ea se poate defini pe baza lucrului forţelor electrice ca urmare a rearanjării
sarcinilor electrice a electronilor şi protonilor în procesul formării legăturilor chimice. Dacă în timpul
unei reacţii chimice energia sistemului scade, se transferă energie sistemelor înconjurătoare sub diferite
forme, de obicei sub formă de căldură. Dacă în timpul unei reacţii chimice energia sistemului creşte, asta
se obţine prin conversia altor forme de energie din sistemele înconjurătoare.

4. Energia radiantă este energia care se propagă în spaţiu sub formă de radiaţii, transportată pe
Pământ prin lumină sau prin alte unde electromagnetice (raze gama, reze X, radiaţii UV, microunde, unde
radio) care se pot transforma în alte forme de energie.

5. Energia nucleară se degajă prin reacţii de:

-fuziune nucleară –unirea a două nuclee uşoare pentru a forma un nucleu mai greu şi eliberarea unei mari
cantităţi de energie;
-fisiune- scindarea nucleului atomic al elementelor grele în două nuclee mai mici sub acţiunea unor
particule incidente.
Energia solară provine din reacţii de fuziune nucleară, ea este deci de origine nucleară.

6. Energia electrică este energia corespunzătoare mişcării ordonate a electronilor.

 Exemple de cum se pot converti diferitele forme de energie

Radiaţie
Mecani
Din -> în Termică Electrică electromagne Chimică Nucleară
că
tică
Reacţie
Accelerator 
Generator chimică
Mecanică Pârghie Frână Sincrotron
electric endoterm
de particule
ă
Schimbă
Turbină Termocupl Corp
Termică tor de Furnal Supernovă
cu abur u incandescent
căldură
Rezisten
Motor Transforma Diodă Electroliz
Electrică ţă Sincrotron
electric tor electric luminiscentă ă
electrică
Radiaţie Panou Spectrosco
Velă Panou Optică Fotosinte
electromagne solar pie
solară solar neliniară ză
tică termic Mössbauer
Pilă de Reacţie
Chimică Muşchi Ardere Licurici  
combustie chimică
Radiaţie Radiaţie Izomerie
Nucleară Soare Radiaţie Gama  
alfa beta nucleară

Energia este o mărime care indică capacitatea unui sistem fizic de a efectua lucru mecanic când
trece printr-o transformare din starea sa într-o altăstare aleasăca stare de referință.
Când un sistem fizic trece printr-o transformare, din starea sa în starea de referință, rămân în natură
schimburi cu privire la poziția sa relativă și la proprietățile sistemelor fizice din exteriorul lui, adică:
schimbarea poziției, vitezei, schimbarea stării termice, schimbarea stării electrice, magnetice, atât ale lui
cât și ale sistemelor din exteriorul său.
Douădintre cele mai comune forme de energie sunt energia termică și electrică. Pe lângă aceste
forme de energie mai existăși alte forme de energie: energie mecanică, energie hidraulică, energie
chimică, energie nucleară, etc.
Conversia diverselor forme de energie în energie electrică se poate face în douămoduri importante:
*conversie directă;
*conversie indirectă.
Conversia directă presupune transformarea diverselor forme de energie direct în energie electrică.
Pe acest tip de conversie se bazeazăfuncționarea celulelor fotovoltaice și pilelor de combustie.
Conversia indirectăpresupune transformarea diverselor forme de energie într-o formăde energie
intermediară (termică, mecanică) și apoi în energie electrică. Acest tip de conversie este caracteristică
centralelor electrice.
 1. Energia eoliana și hidroelectrică:
O turbina eoliana este opusul unui ventilator. În loc sa utilizeze electricitate pentru a face vânt, cum
face ventilatorul, turbinele eoliene utilizeaza vântul pentru a produce electricitate.

Fig.1. Turbine eoliene pentru producerea de energie electrica (sursa:

http://www.solarpowerwindenergy.org/wind-power-solutions-for-homes).

Paletele turbinei eoliene se rotesc sub forUa vântului, rotind la rândul lor o cutie de viteze,
conectata la un generator electric, producând astfel electricitate. Turbinele eoliene moderne se rotesc pe o
axa orizontala çi de obicei, au trei palete cu faUa în direcUia vântului. Paletele turbinei care se aseamana
cu o elice, fabricate din fibre de sticla çi materiale compozite, sunt sensibile la forUele aerodinamice
(ridicare çi tragere) care le fac sa se roteasca.

Sistemele hidroelectrice

Principiul de baza al energiei hidro este ca presiunea apei poate roti un generator electric. Utilizarea
energiei apei este una din cele mai eficiente din punct de vedere al costului și siguranței tehnologiei
aplicate, totodata generând electricitate ”curata”.
Centralele hidroelectrice de dimensiuni mici, mai mici de 100 kW, sunt destul de des utilizate,
deoarece costurile acestora sunt reduse, necesita baraje și iazuri de acumulare mici, sunt ușor de conectat
la rețea, nu necesita eforturi mari pentru întreținere, sunt relativ simplu de instalat și sunt potrivite
pentru implementare și management la nivel local.

Sistemele fotovoltaice

Sistemele electrice solare nu produc zgomot, nu includ componente mobile, nu produc emisii și
utilizeaza un combustibil gratis-lumina soarelui. Deoarece nu conțin parți mobile, întreținerea
acestor sisteme nu necesita cheltuieli mari. De asemenea, deoarece nu produc zgomot și emisii, ele
pot fi instalate oriunde în zone însorite.
Sistemele fotovoltaice utilizeaza celule, fabricate din materiale semi-conductoare, pentru a
transforma radiația solara în electricitate. Atunci când lumina atinge celula, se produce un câmp
magnetic, care creeaza un flux de electroni sau electricitate. Semiconductoarele folosite în celule
conțin: cadmiu, telur și cupru. Peste 90% din celulele care se produc astazi utilizeaza siliconul în
calitate de material semiconductor.
 Sisteme pe baza de biomasa și biogaz

Biomasa reprezinta fracția biodegradabila a produselor, deșeurilor și reziduurilor din

agricultura, deșeurilor industriale și municipale. Biogazul este produs din biomasa umeda în absența
oxigenului sau anaerob.
În general, biomasa și biogazul utilizate pentru producerea de caldura și/sau energie electrica provin
din:
*Reziduuri agricole, cum ar fi paiele, pleava sau tulpinile de porumb, precum și din culturile energetice,
cum ar fi rapița și subarboretul.
*Substanțele organice din deșeurile solide municipale, deșeuri comerciale și industriale, precum și deșeuri
provenite din activitați de construcție și demolare.
*Lemn neprelucrat care provine din lucrarile obișnuite de îngrijire a padurilor, arborilor (de exemplu
activitațile de rarire, taiere a copacilor, a subarboretului în paduri, parcuri).
*Deșeuri lemnoase de la fabricile de cherestea, fabricile de hârtie, precum și de la alte industrii de
prelucrare a lemnului.
*Deșeurile umede, inclusiv namolurile de la stațiile de epurare, gunoiul de grajd și deșeurile
alimentare.
Utilizarea biomasei reduce emisiile de carbon. Carbonul este absorbit din atmosfera de
catre biomasa în creștere. Atunci când biomasa este utilizata drept combustibil, carbonul este eliminat
înapoi în atmosfera. Când biomasa nu provine din deșeuri, ci este colectata pentru a fi utilizata, trebuie
sa se țina cont de emisiile care vor rezulta din activitațile de colectare, transportare și procesare.

Fig.2. Opțiuni de utilizare a energiei pe baza de biomasa (sursa: Encon)

Biogazul poate fi utilizat pentru:
*Producerea de energie electrica, termica și aburi în centrale termice, CET-uri.
*Biogaz lichefiat utilizat în vehicule, de exemplu, autobuzele orașenești.
*Biogazul tratat pâna la nivelul de calitate, comparabil cu cel al gazului natural poate fi introdus în
rețelele de gaz.
Biomasa umeda poate fi fermentata în condiții anaerobe pentru a produce biogaz (în mare parte, un
amestec de metan și bioxid de carbon).
Biogazul cu un conținut ridicat de metan (de obicei 50-60% sau mai mult) poate fi obținut prin
fermentarea substanțelor organice în condiții anaerobe, cu participarea bacteriilor (Fig.3).

Fig.3. Opțiunile pentru un sistem cu biogaz (sursa: www.mt-energie.com)

1.3.2 Structura internă și externă a unui bloc energetic.

Noţiunea de acţionare presupune efectuarea unui lucru mecanic. Prin acţionare electrică se înţelege
că energia mecanică se obţine de la un motor electric. În sensul clasic o acţionare electrică cuprinde:

ms
S.E.E M.E M.T M.L

m ω ωs

energie electrică, energie mecanica

S.E.E. – sursa de energie electrică, ce furnizează energia electrică având parametrii corespunzători
funcţionării motorului electric.
M.E. – motorul electric transformă energia electrică în energie mecanică cu anumiţi parametrii. De regulă
această energie se materializează printr-o mişcare de rotaţie astfel încât parametrii ce o caracterizează
sunt:
m – cuplu [N*m.]
ω – viteza unghiulară [rad/s]
M.T. – mecanismul de transmisie. Are rolul de a adapta parametrii energiei mecanice furnizate de
motorul electric la cerinţele maşinii de lucru [M.L]. Uneori poate schimba şi tipul mişcării (de exemplu
mecanismul bielă-manivelă care transformă mişcarea de rotaţie în mişcare de translaţie sau invers).
M.L. – maşina de lucru, reprezintă instalaţia care transformă energia mecanică în lucru util sau produs
finit. Exemple: tramvaiul, locomotiva, maşini-unelte, roboţii, roboţii casnici, etc.

Dezvoltarea electronicii de putere şi a electronicii de comandă a determinat apariţia unui flux

informaţional foarte important dar şi completarea structurii energetice astfel încât în prezent se discută
despre sisteme de acţionare electrică.

Schema bloc a unui sistem de acţionare electrică este prezentată în figura 4:

B.I.D

B.R/B.C C.M.M

S.E.E B.A.P C.S M.E M.T M.N

Fig.4: Schema bloc a unui sistem de acţionare electrică

Pe fluxul energetic constatăm apariţia a două noi blocuri:

B.A.P. – bloc de adaptare şi protecţie, care are rolul de a adapta parametrii energiei electrice (de ex.
transformatoarele electrice) şi îndeplineşte anumite funcţii de protecţie (exemplu: protecţia la scurtcircuit,
la supratensiuni).
C.S. – convertor static,transformă energia electrică de un anumit tip (c.c. sau c.a.) având de regulă
parametrii constanţi tot într-o energie electrică ai cărei parametrii pot fi modificaţi prin comandă.
Convertoarele statice sunt echipamente electrice realizate cu elemente specifice electronicii de putere
(diode, tiristoare, tranzistoare) având şi o parte de comandă importantă.
Partea de comandă are rolul de a furniza şi distribui semnalele de comandă în funcţie de topologia părţii
de forţă astfel încât să se comande puterea electrică transmisă motorului.
Astfel, convertoarele statice (C.S.) au într-un sistem de acţionare o importanţă cel puţin egală cu cea
a motorului electric.
 Pe fluxul informaţional ( săgeata continuă simplă) avem:
B.I.D – bloc de introducere a datelor. Acesta poate fi constituit dintr-un sistem de chei şi butoane, poate fi
terminalul de intrare pentru un sistem de calcul ( tastatură, unitate de disc, etc.). Are rolul de a introduce
în sistem datele primare necesare funcţionării acestuia.
B.R. – blocul regulator, are rolul de a realiza o anumită lege de comandă în funcţie de tipul regulatoarelor
componente. Funcţionează pe baza erorii dintre mărimile prescrise (dorite) primite de la blocul de
introducere a datelor şi mărimile reale existente în sistem.
În sistemele moderne între B.I.D. şi C.S. se interpune un bloc de calcul (B.C.).
Blocul de calcul conţine un microsistem sau un calculator specializat ce realizează sub formă numerică
inclusiv legea de comandă. Se vorbeşte în acest caz despre un sistem de conducere numerică directă.
Pe fluxul informaţional invers avem:
C.M.M. – convertor al mărimilor măsurate – are rolul de a culege din sistem anumite mărimi (tensiune,
curent, cuplu, viteza, etc.) şi de a le transforma în mărimi electrice de nivel şi formă corespunzătoare şi
apoi le transmite către B.R. sau B.C.
Acesta conţine un set de traductoare, convertoare analog-numerice, blocuri de eşantionare, de memorare,
etc.
Pe lângă fluxul informaţional util apar in sistemele de acţionare o serie de mărimi independente de
voinţa noastră care îşi exercită influenţa asupra acestuia. Aceste mărimi poartă denumirea de mărimi
perturbatoare. Exemple de perturbaţii: temperatura mediului ambiant, fenomene atmosferice (descărcări),
variaţii ale energiei primită de la sursa primară, cuplul static ca perturbaţie aupra motorului electric, etc.

1.3.3Transformarea energiei într-un sistem energetic, compatibilitatea sistemelor energetice cu

mediul natural și social.

Transferul de căldura

Transferul de căldură reprezintă un proces dinamic în care energia termică la anumiţi parametri este
transformată în energie termică la alţi parametri cu respectarea legilor fundamentale ale termodinamicii,
mai precis a principiului conservării energiei.
Transferul de căldură are loc în interiorul aceluiaşi sistem termodinamic sau între sisteme diferite
reprezentând schimbul de energie termică ca rezultat al unei diferenţe de temperatură.
Principalele mărimi specifice transferului de căldură sunt:
1. Debitul de căldură, reprezintă căldura totală transferată în unitatea de timp.
.
Q
Q= [J/s], [W] (1)
τ
unde: Q - căldura transferată, [J];
Δτ - timpul de transfer a căldurii, [s].
2. Fluxul de căldură q, reprezintă căldura transferată pe unitatea de suprafaţă, în unitatea de
timp.
Q Q 2

q= S= S⋅τ [W/m ] (2)

 unde: S – suprafaţa prin care
3. Câmpul se realizeazăreprezintă
de temperatură, transferul totalitatea [m2].
de căldură,valoril
3. Câmpul de temperatură, reprezintă totalitatea valorilor temperaturilor “t” în întreg spaţiul
la un timp oarecare τ.
Temperatura, ca parametru de stare, depinde de poziţie şi de timp t=f(x, y, z, t) cu x, y, z coordonate
spaţiale ale unui punct cu temperatura t faţă de un sistem de referinţă. Câmpul de temperatură poate fi
permanent (staţionar) când temperatura nu se modifică în timp sau variabil (nestaţionar) când temperatura
variază în timp.
4. Suprafaţa izotermă, reprezintă totalitatea punctelor din spaţiul considerat care la momentul
dat au aceeaşi temperatură “t”.
5. Gradientul de temperatură, reprezintă limita raportului dintre variaţia temperaturii t dintre
două suprafeţe izoterme şi distanţa n dintre acestea, măsurată pe normala la suprafaţă, când n tinde către
zero.
t
grad t = lim (3)
n→0 n
unde: grad t – căderea elementară de temperatură.

Transferul de căldură se poate realiza prin patru moduri diferite, în funcţie de principiul de
realizare: prin conducţie, prin convecţie, prin radiaţie şi transfer global de căldură.

Transferul de căldura prin conducție

Conducţia termică reprezintă procesul de transfer de căldură dintr-o zonă cu temperatură mai
ridicată către o zonă cu temperatură mai coborâtă în interiorul unui corp termodinamic (solid, lichid,
gazos) sau între diferite medii în contact fizic direct între care există o diferenţă de temperatură.
Transferul de că ldură prin conducţie se realizează în cazul corpurilor solide prin difuzia electronilor
liberi, iar în cazul corpurilor fluide (lichide sau gaze) prin ciocniri elastice din aproape în aproape între
molecule sau atomi.
Conductivitatea termică este caracterizată prin coeficientul de conductivitate termică λ [W/(m⋅K)]
determinat teoretic, dependent de substanţa din care este alcătuit materialul, de starea de agregare, de
presiune, de temperatură, de axele de cristalizare etc.
λ = k ⋅ ρ [W/(m⋅K)] (4)
δ
W
unde: k – constantă dimensională, 1/ 3
;
kg ⋅ mol ⋅K
3
ρ - densitatea, [kg/m ];
δ=(M/ρ)1/3 – parametru structural,
1/3
[m/mol ]; M – masa moleculară,
[kg/mol].
Transferul de căldură prin conducţie în corpurile solide cu temperatură neuniformă se realizează din
zonele cu temperatură mai ridicată către zonele cu temperatură mai scăzută.
Fluxul termic transferat prin conducţie între două suprafeţe izoterme cu temperaturi diferite pe
direcţia normală, n şi prin suprafaţa dS va fi, conform legii lui Fourier:
∂t

dQ = −λ dS [W] (5)
 ∂n
unde: λ - conductivitatea termică a materialului, [W/(m⋅K)];
∂t

- gradientul de temperatură pe direcţie normală la suprafaţă;

∂n

dS – elementul de suprafaţă prin care trece fluxul de căldură dQ, [m2].

Pe unitatea de suprafaţă, fluxul termic unitar se determină cu relaţia:

∂t
2
q = −λ ∂n [W/m ] (6)

Transferul de căldura prin convecție

Convecţia termică reprezintă modul de transfer de căldură în cazul fluidelor în mişcare forţată sau
liberă, aflate în contact cu suprafaţa unui solid sau între cantităţi de acelaşi fluid. Fluxul termic unitar de
suprafaţă qs se exprimă prin legea de răcire a lui Newton sub forma produsului între o proprietate a
sistemului α şi forţ a care generează procesul (este vorbe de diferenţa de temperatură sau diferenţa de
potenţial termic):

qs = α(ts − tf ) (7)

Definirea în acest mod simplist a unui mecanism de transfer în esenţă complicat conferă
coeficientului de transfer de căldură prin convecţie, α, proprietatea de a îngloba toţi factorii care
determină procesul.
Transferul de căldură prin convecţie este influenţat de:
1. Factori hidrodinamici:
1. a. cauza mişcării: - mişcarea liberă este cauzată de forţe gravitaţionale determinate de gradientul
de temperatură, iar mişcarea forţată de o diferenţă de potenţial (presiune) creată de o pompă, ventilator
sau suflantă.
1.b. Regimul hidrodinamic al curgerii: - regim de curgere laminar, Re< 2320;
-regim de curgere tranzitoriu 2320<Re<10000
-regim de curgere turbulent, Re>10000.

Criteriul Reynolds se determină cu relaţia:

w ⋅d
Re = (8)
υ
unde: w – este viteza fluidului, [m/s];
d – diametrul hidraulic echivalent, [m];
2
υ - vâscozitatea cinematică, [m /s].
 1.c. Caracterul curgerii: - subsonic, sonic, supersonic, ţinându-se seama de problemele specifice
fiecărui tip.
2. Factori termofizici:
2. a. Diferenţa de temperatură dintre perete şi fluid: - la diferenţe de temperatură t>500°C se ţine
cont în calcule şi de efectul radiant
2.b. Comportarea fluidului în curgere: - fluide newtoniene;
-fluide ne-newtoniene.
2.c. Parametrii termofizici ai fluidului: - densitatea, ρ, căldura specifică la presiune constantă, cp,
vâscozitatea cinematică, υ şi coeficientul de conductivitate termică, λ, au o influenţă mare asupra
convecţiei termice.
Valoarea medie a coeficientului de convecţie α între un fluid şi un perete, se obţine din relaţia:
q 2

α = t p − tf[W/m⋅K] (9)
Pentru diferite regimuri hidrodinamice şi condiţii geometrice, valorile coeficientului de convecţie α,
se obţin din ecuaţii criteriale de forma:
Nu = f (Re, Gr, Pr,...) (10)

Determinând valorile criteriilor de similitudine pentru cazul respectiv, se obţine valoarea numerică
a criteriului Nusselt în funcţie de care se obţine valoarea medie a coeficientului de convecţie
λf
α = Nu ⋅ (11)
l
unde: λf – conductivitatea termică a fluidului,
[W/m⋅K]; l – lungimea caracteristică a peretelui
solid, [m].
Valoarea medie a lui α în lungul unei suprafeţe S se obţine cu relaţia:

1
2
α= ∫αx ⋅dS = C ⋅ x −n [W/m ⋅K] (12)
SS

Fluxul

Nr. Fluxul termic unitar Temperatura peretelui, Observaţii

Condiţii geometrice

crt. [W/m2] sau [W/m] termic, [°C]

[W]

tf − tp Q = q ⋅S tp = tf −q⋅ 1 > tp

Legea lui Newton q=

 1. pentru un perete 1 S=suprafaţa

oarecare α
t
− tp
−q⋅ 1
f
Q = q ⋅S tp = tf -
Legea lui Newton q= 1
2.

pentru un perete plan α

t
Legea lui Newton tf − tp Q = ql ⋅S p = tf − ql ⋅ 1 l – lungimea

ql = conductei, [m]

3. pentru un perete 1 π⋅d

⋅α

ql, [W/m]

cilindric π⋅d ⋅α
Q = q ⋅S
Legea lui Newton tf − t p sfera tp = tf −q ⋅ 1 Ssferă – aria

q=

4. pentru un perete 1 2 ]

2
l π⋅d ⋅α sferei, [m
2
sferic π⋅d ⋅α

Fluxul termic convectiv schimbat între un fluid şi un perete se determină cu ajutorul relaţiilor
matematice prezentate în tabelul de mai sus.
 Transferul de căldură prin radiaţie

Radiaţia termică reprezintă ansamblul schimburilor de energie la distanţă între corpuri prin unde
electromagnetice.
Fenomenul se manifestă sub diverse aspecte : unde hertziene, luminoase, termice, raze X, gama sau
cosmice. Aceste radiaţii pot fi descompuse într-un spectru alcătuit din radiaţii periodice simple (radiaţii
monocromatice) caracterizate prin frecvenţa lor υ sau lungimea de undă λ, aceasta fiind legată de
frecvenţă prin relaţia:
λ= c (13)
υ
unde: c = c0 / n - viteza de propagare a undelor în mediul traversat ;
c0 – viteza de propagare a undelor electromagnetice în vid (c0=3⋅108
m/s); n – indicele de refracţie al mediului.

Frecvenţa unei radiaţii monocromatice rămâne constantă dacă aceasta se propagă în medii cu indici
de refracţie diferiţi, în timp ce λ şi c variază în funcţie de indicele de refracţie al mediului traversat.
Radiaţia termică este emisă de un corp datorită temperaturii sale şi se realizează prin transformarea
energiei interne în energie a undelor electromagnetice. Ea ocupă în spectrul radiaţiei electromagnetice
domeniul de lungimi de undă cuprins între 0,1 şi 100 μm şi sunt percepute de noi sub forma unei senzaţii
de căldură. În domeniul mult mai restrâns (0,4...0,8 μm) numit spectru vizibil, radiaţiile devin perceptibile
cu ochiul liber.
Căldura schimbată prin radiaţie între două suprafeţe plane, infinit de mari, aşezate faţă în faţă se
determină cu relaţia 14 ţinând cont de faptul că suprafaţa cu temperatura cea mai ridicată este cea cu
indicele 1.
4 4
T T [W/m2 ] (14)
q =e
1,2 1,2 ⋅C0 ⋅ 1
− 2

100 100

unde:

e 1
1,2 = - coeficientul mutual între placa 1 (e1) şi placa 2 (e2).

1 1

+ −1

e1 e2

Căldura schimbată prin radiaţie între două suprafeţe plane, infinit de mari, despărţite de
un ecran se determină cu relaţia 15.

e ⋅e ⋅C
q
1,E E,2 0 T 4 T 4
2
1,2 = e +e ⋅
1

− 2

W/m (15)
1,E E,2 100 100
1.4 Îndrumar pentru Autoverificare

A. Teste de autoevaluare:
1. Energie primarã este energia brută, netransformată, conţinută de purtătorii naturali de energie (forţa
apei, combustibili fosili, forţa vântului).
a). A
b). F
2. Energia primară nu poate fi captată, transformată şi folosită de om prin intermediul unor instalaţii şi
dispozitive deoarece nu poate fi masurata.
Răspuns:
a). A
b). F
3. Energia finalã reprezintã energia obtinutã prin conversia energiei secundare într-un motor, cazan,
calculator, bec, etc.
Răspuns:
a). A
b). F
4. Energia utilã se obtine prin conversia energiei finale si este energia efectiv înglobatã într-un produs sau
exclusiv utilizatã pentru un serviciu.
Răspuns:
a). A
b). F
5. Energia potenţială a unui sistem este energia pe care sistemul o posedă datorită interacţiunilor ce
depind numai de poziţia relativă a părţilor componente ale sistemului.
Răspuns:
a). A
b). F
6. Energia termică (sau căldura) corespunde mişcării atomilor şi moleculelor din care sunt alcătuite
corpurile şi poate fi transmisă altui sistem fizic pe baza diferenţei dintre temperatura sistemului care
cedează energie şi temperatura sistemului care primeşte energie termică sub formă de căldură.
Răspuns:
a). A
b). F
7. Energia radiantă este energia care se propagă în spaţiu sub formă de radiaţii, transportată pe Pământ
prin lumină sau prin alte unde electromagnetice (raze gama, reze X, radiaţii UV, microunde, unde radio)
care se pot transforma în alte forme de energie.
Răspuns:
a). A
b). F
8. Energia solară provine din reacţii de fuziune nucleară, ea este deci de origine nucleară.
Răspuns:
a). A
b). F
9. Energia electrică este energia corespunzătoare mişcării ordonate a electronilor.
Răspuns:
a). A
b). F
10. Conversia directă presupune transformarea diverselor forme de energie direct în energie electrică.
Răspuns:
a). A
b). F

B. Teme de control:
1. Caracterizaţi formele de energie.
2. Caracterizaţi conversiile directe și indirecte.

C. Concepte si termeni de retinut: energie, energetică, inginerie energetică, conversii, etc.

Bibliografie:
A. BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE/MINIMALĂ:
1). V.Nițu, L.Pantelimon, C.Ionescu – Energetica generală și conversia energiei, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1980.
2). I.N. Chiuță – Conversia energiei. Baze teoretice și probleme, Editura IPB, 1984.
3). I.N. Chiuță – Energetica generală și conversia energiei. Sisteme de conversie directă, Editura IPB,
1986.
4). I.N. Chiuță – Bazele teoretice ale energeticii (note de curs), Editura UPB, 1990-1996.
5). A.I. Chiuță, I.N. Chiuță, C. Stoica, E. Anghel – Universul Energiei, Editura Electra, 2004.
6). B. Lustrea – Introducere ăn ingineria energetică, Timișoara, 2005.
7). T.Berinde, M. Berinde – Bilanțuri energetice în procese industriale, București, 1985.

B. BIBLIOGRAFIE FACULTATIVĂ:
1. Dinu, R.C., Popescu, N., Introducere în ingineria energetică. Aplicaţii şi teste grilă, Editura SITECH,
Craiova, 2015, ISBN 978-606-11-4399-3.
2. Dinu, R.C., Popescu, N., Energetica instalaţiilor de producere a energiei în cogenerare, Editura
UNIVERSITARIA Craiova, ISBN 978-606-14-0750-7, Craiova, 2013.
3. Mircea, I., Dinu, R.C., Producerea energiei electrice şi termice. Partea a II-a, Ediţia a II-a, Editura
UNIVERSITARIA, Craiova, ISBN 978-606-510-572-0, 978-606-510-578-2, 2009.
4.Ionel, I., Popescu, F., Introducere în termotehnică, Editura Politehnica, Timişoara, 2007.
5.Duinea, A., Mircea, I., Transfer de căldură şi masă, Tipografia Universităţii din Craiova, 2006.
6.Mircea, I., Dinu, R., C., Scheme şi simboluri în instalaţiile termoenergetice, Tipografia Universităţii din
Craiova, 2005.
7.Mircea, I., Ruieneanu, L., Dinu, R.C., Producerea energiei electrice şi termice. Îndrumar de laborator.,
Vol. I, Reprografia Universităţii din Craiova, 2001.
8.Tomescu, A., ş.a., Bazele electrotehnicii. Circuite electrice, Editura MatrixRom, Bucureşti, 2000.
9.Darie, S., Vădan, I., Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, Edituras UT Press, Cluj
Napoca, 2000.