Control fiscal

Partea a II-a

1
 Analiza de risc
• activitatea efectuată de organul fiscal în
scopul identificării riscurilor de
neconformare în ceea ce privește
îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a
obligațiilor prevăzute de legislația fiscală,
de a le evalua, de a le gestiona, precum și
de a le utiliza în scopul efectuării
activităților de administrare fiscală;

2
 Persoane fizice (1)
• (4) Prin situație fiscală personală se înțelege
totalitatea drepturilor și a obligațiilor de natură
patrimonială, a fluxurilor de trezorerie și a altor
elemente de natură să determine starea de fapt
fiscală reală a persoanei fizice pe perioada
verificată.

3
 Persoane fizice (2)
• (5) Verificarea fiscală prealabilă documentară
constă în compararea între, pe de o parte,
veniturile declarate de persoana fizică sau de
plătitori și, pe de altă parte, veniturile estimate
determinate în baza situației fiscale personale a
persoanei fizice. Această verificare se
efectuează având în vedere documentele și
informațiile deținute/obținute de organul fiscal
central care au relevanță pentru determinarea
situației fiscale, cu notificarea persoanei fizice.
4
 Persoane fizice (3)
• (6) Dacă organul fiscal central constată o
diferență semnificativă între, pe de o parte,
veniturile declarate de persoana fizică sau de
plătitori și, pe de altă parte, veniturile estimate
determinate în baza situației fiscale personale,
acesta continuă verificarea prevăzută la alin. (1)
prin comunicarea avizului de verificare.
Diferența este semnificativă dacă este o
diferență mai mare de 10% din veniturile
declarate, dar nu mai puțin de 50.000 lei.
5
 Persoane fizice (4)
• (7) în situația în care organul fiscal central
constată diferențe semnificative conform alin.
(6), acesta solicită persoanei fizice prezentarea,
în termen de cel mult 60 de zile de la
comunicarea avizului de verificare, sub
sancțiunea decăderii, de documente justificative
sau alte clarificări relevante pentru situația sa
fiscală. Termenul se poate prelungi cu 30 de
zile, o singură dată, la solicitarea justificată a
persoanei fizice, cu acordul organului fiscal
central.
6
 Criterii de evaluare în analiza de
risc (1)
• identificarea riscului: determinarea surselor
posibile de risc si stabilirea anvergurii riscurilor
care ameninta obiectivele administratiei fiscale;
• analiza de risc;
• stabilirea prioritatilor in functie de riscuri: pentru
fiecare risc identificat calificarea poate varia de
la riscuri foarte scazute - acceptabile, pana la
riscuri foarte ridicate, intolerabile care necesita
luarea de masuri imediate;

7
 Criterii de evaluare în analiza de
risc (2)
• tratarea: rezultatul care ar trebui sa se obtina ca
urmare a acestui proces este o lista de activitati
de tratare: numar de inspectii, campanii de
informare etc.;
• evaluarea: rezultatul care se doreste a fi obtinut
ca urmare a acestei etape este obtinerea de
informatii despre efectele obtinute, urmare
implementarii analizei de risc.

8
 Presă
• ”Contribuabilii care prezinta in optica ANAF un
grad mare de risc sunt cei care depun
declaratiile cu intarziere sau omit sa le depuna,
cei care solicita corectii de erori materiale
semnificative, nu solicita TVA la rambursare in
conditiile in care pe perioade mai indelungate
inregistreaza solduri negative de TVA” - Luciana
Rainov.

9
 Presă
• Indeplinirea in termenele prevazute de
legea fiscala a obligatiilor declarative si de
plata fiscale rezulta in evaluarea
contribuabililor ca avand un grad de risc
redus, pe cand intarzierile repetate si
corectiile frecvente vor atrage atentia
organelor de control.

10
 Orice companie poate sa se astepte
sa fie verificata, mai ales daca:
• are fapte de natura infractiunilor inscrise in cazierul
fiscal,
• nu a depus toate declaratiile fiscale in ultimele 12
luni,
• a depus frecvent declaratii rectificative,
• a renuntat la rambursarea TVA dupa ce au depus
decontul cu optiune de rambursare,
• a desfasurat tranzactii cu societati inactive,
• a declarat achizitii de la societati al caror cod de
TVA a fost anulat sau pentru care a fost deschisa
procedura de insolventa sau a fost declasanta
procedura de lichidare voluntara. 11
 Criterii de evaluare în analiza de
risc - Codul de procedură fiscală

• Certificarea declarației fiscale de către un

consultant fiscal

» Pentru declarațiile fiscale certificate de către un consultant

fiscal există prezumția că acestea au fost întocmite cât mai corect

12
• Stabilirea obligațiilor de plată

13
 Obligații de plată provizorii
• Organului fiscal are dreptul de a stabili
provizoriu obligația fiscală în sarcina
persoanelor care dețin bunuri sau venituri și
care, în mod continuu, beneficiază de câștiguri
sau de orice foloase obișnuite aduse de acestea
dar care declară în scris că nu sunt proprietarii
bunurilor sau veniturilor în cauză, fără să arate
însă care sunt proprietarii acestora.
– art. 74 din Codul de procedură fiscală

14
 Obligații de plată provizorii
• Organul fiscal stabilește baza de impozitare și
creanța fiscală aferentă, prin estimarea
rezonabilă a bazei de impozitare, folosind orice
probă și mijloc de probă prevăzute de lege, ori
de câte ori acesta nu poate determina situația
fiscală corectă.
– art. 106 din Codul de procedură fiscală

15
Estimarea bazelor de impunere are
loc în situații cum sunt:
• nedepunerea declarației fiscale, însă nu înainte
de împlinirea unui termen de 15 zile de la
înștiințarea contribuabilului privind depășirea
termenului legal de depunere a declarației
fiscale;
• organul fiscal constată refuzul contribuabilului de
a colabora la stabilirea stării de fapt fiscale. În
această situație intră și cazurile în care
contribuabilul obstrucționează sau refuză
acțiunea de inspecție fiscală;
16
• nu este condusă evidența contabilă sau fiscală;
• când au dispărut evidențele contabile și fiscale
sau actele justificative privind operațiunile
producătoare de venituri și contribuabilul nu și-a
îndeplinit obligația de refacere a acestora.

17
 Procedura de estimare
• În cadrul procedurii de estimare a bazei
impozabile se utilizează definiția prețului de
piață (art. 7 pct. 32 - Codul fiscal).
• Prețul de piață reprezintă suma care ar fi plătită
de un client independent unui furnizor
independent în același moment și în același loc,
pentru același bun sau serviciu ori pentru unul
similar, în condiții de concurență loială.

18
 Procedura de estimare
• Utilizarea procedurii de estimare poate fi
exemplificată în situația în care, pentru determinarea
bazei impozabile a contribuțiilor sociale, este
necesară determinarea avantajelor în natură
acordate salariaților constând în bunuri produse de
către angajator.
• Determinarea veniturilor salariale pentru care sunt
aplicate cotele contribuțiilor suportate de către
salariat și angajator se realizează prin identificarea
de către organul de inspecție fiscală a prețului de
piață a produselor acordate salariaților.
19
 Procedura de estimare
• Procedura detaliată de stabilirea prin estimare a
bazei de impunere este încă reglementată de
OPANAF nr. 3.389/2011 în condițiile în care
până la această dată nu a fost adoptat o nouă
reglementare în aplicarea noului Cod de
procedură fiscală. În cadrul acestuia sunt
detaliate metodele de stabilire prin estimare a
bazei de impunere și anume care sunt aceleași
cu metodele prevăzute în cadrul art. 11 alin. (4)
din Codul fiscal, detaliate în cuprinsul pct. 5 din
Normele metodologice de aplicare.
20
 Procedura de estimare
• La ajustarea/estimarea prețului de piață al tranzacțiilor
se utilizează metoda cea mai adecvată dintre
următoarele:
– Metoda comparării prețurilor
– Metoda cost plus
– Metoda marjei nete
– Metoda împărțirii profitului
– Alte metode

21
 Metoda comparării prețurilor
• Se bazează pe compararea prețului tranzacției
analizate cu prețurile practicate de alte entități
independente de aceasta, atunci când sunt vândute
produse sau servicii comparabile.
• Pentru transferul de bunuri, mărfuri sau servicii între
persoane afiliate, prețul de piață este acel preț pe care
l-ar fi convenit persoane independente, în condițiile
existente pe piețe, comparabile din punct de vedere
comercial, pentru transferul de bunuri sau de mărfuri
identice ori similare, în cantități comparabile, în același
punct din lanțul de producție și de distribuție și în
condiții comparabile de livrare și de plată.
22
 Metoda comparării prețurilor

• În acest sens, pentru stabilirea valorii de piață se

poate recurge la compararea internă a prețurilor
utilizate de persoana juridică vizată în
tranzacțiile cu persoane independente sau la
compararea externă a prețurilor utilizate în
tranzacții convenite între persoane
independente.

23
 Metoda comparării prețurilor
• În cazul în care cantitățile nu sunt comparabile,
se utilizează prețul de vânzare pentru mărfurile
și serviciile identice sau similare, vândute în
cantități diferite.
• Pentru aceasta, prețul de vânzare se corectează
cu diferențele în plus sau în minus care ar putea
fi determinate de diferența de cantitate;

24
 Metoda cost plus
• Se bazează pe majorarea costurilor principale
cu o marjă de profit corespunzătoare domeniului
de activitate al contribuabilului.
• Punctul de plecare pentru această metodă, în
cazul transferului de produse, mărfuri sau de
servicii între persoane afiliate, este reprezentat
de costurile producătorului sau ale furnizorului
de servicii.

25
 Metoda cost plus
• Aceste costuri sunt stabilite folosindu-se aceeași metodă
de calcul pe care persoana care face transferul își
bazează și politica de stabilire a prețurilor față de
persoane independente.
• Suma care se adaugă la costul astfel stabilit va avea în
vedere o marjă de profit care este corespunzătoare
domeniului de activitate al contribuabilului.
• În acest caz, prețul de piață al tranzacției controlate
reprezintă rezultatul adăugării profitului la costuri.

26
 Metoda cost plus
• În cazul în care produsele, mărfurile sau
serviciile sunt transferate printr-un număr de
persoane afiliate, această metodă urmează să
fie aplicată separat pentru fiecare stadiu,
luându-se în considerare rolul și activitățile
concrete ale fiecărei persoane afiliate.
• Profitul care majorează costurile furnizorului într-
o tranzacție controlată va fi stabilit în mod
corespunzător prin referință la marja de profit
utilizată de un furnizor independent în tranzacții
comparabile;
27
 Metoda prețului de revânzare
• Prin aceasta prețul pieței este determinat pe
baza prețului de revânzare al produselor și
serviciilor către entități independente, diminuat
cu cheltuielile de distribuție, alte cheltuieli ale
contribuabilului și o marjă de profit.
• Această metodă se aplică pornindu-se de la
prețul la care un produs cumpărat de la o
persoană afiliată este revândut unei persoane
independente.

28
 Metoda prețului de revânzare
• Acest preț este redus cu o marjă brută
corespunzătoare, denumită marja prețului de
revânzare, reprezentând valoarea din care ultimul
vânzător din cadrul grupului își acoperă cheltuielile
de vânzare și alte cheltuieli de operare în funcție
de operațiunile efectuate, luând în considerare
activele utilizate și riscul asumat, și să realizeze
un profit corespunzător.
• În acest caz, prețul de piață pentru transferul
bunului între persoane afiliate este prețul care
rămâne după scăderea marjei și după ajustarea
cu alte costuri asociate achiziționării produsului.
29
 Metoda prețului de revânzare

• Marja prețului de revânzare a ultimului vânzător

într-o tranzacție controlată poate fi determinată
prin referință la marja profitului de revânzare pe
care același ultim vânzător o câștigă pentru
bunurile procurate și vândute în cadrul
tranzacțiilor necontrolate comparabile. De
asemenea, se poate utiliza și marja profitului
ultimei vânzări realizate de o persoană
independentă în cadrul unor tranzacții
necontrolate comparabile.
30
 Metoda prețului de revânzare

• La stabilirea valorii marjei prețului de revânzare

trebuie să se aibă în vedere următoarele
aspecte:
– factorii referitori la perioada de timp dintre
cumpărarea inițială și revânzare, inclusiv cei
referitori la schimbările survenite pe piață în
ceea ce privește cheltuielile, ratele de schimb
valutar și inflația;

31
 Metoda prețului de revânzare

– modificările survenite în starea și gradul de

uzură al bunurilor ce fac obiectul tranzacției,
inclusiv modificările survenite prin progresul
tehnologic dintr-un anumit domeniu;
– dreptul exclusiv al revânzătorului de a vinde
anumite bunuri sau drepturi, care ar putea
influența decizia asupra unei schimbări a
marjei de preț.

32
 Metoda prețului de revânzare

• Metoda prețului de revânzare este utilizată în

cazul în care persoana care revinde nu
majorează substanțial valoarea produsului.
• Metoda poate fi utilizată și atunci când, înainte
de revânzare, bunurile sunt nesemnificativ
prelucrate și, în aceste circumstanțe, se poate
stabili marja adecvată;

33
 Metoda marjei nete
• Implică calcularea marjei nete a profitului,
obținută de o persoană în urma uneia sau a mai
multor tranzacții cu persoane afiliate, și
estimarea acestei marje pe baza nivelului
obținut de către aceeași persoană în tranzacții
cu persoane independente sau pe baza marjei
obținute în tranzacții comparabile efectuate de
persoane independente.

34
 Metoda marjei nete
• Metoda presupune efectuarea unei comparații între
anumiți indicatori financiari ai persoanelor afiliate și
aceiași indicatori ai persoanelor independente care
activează în cadrul aceluiași domeniu de activitate.
• În efectuarea comparației este necesar să se ia în
considerare diferențele dintre persoanele ale căror
marje sunt comparabile, avându-se în vedere factori
cum sunt: competitivitatea persoanelor și a bunurilor
echivalente pe piață, eficiența și strategia de
management, poziția pe piață, diferența în structura
costurilor, precum și nivelul experienței în afaceri;
35
 Metoda împărțirii profitului
• Metoda presupune estimarea profitului obținut
de persoanele afiliate în urma uneia sau a mai
multor tranzacții și împărțirea acestor profituri
între persoanele afiliate, proporțional cu profitul
care ar fi fost obținut de către persoane
independente.

36
 Metoda împărțirii profitului
• Aceasta se folosește atunci când tranzacțiile efectuate
între persoane afiliate sunt interdependente, astfel încât
nu este posibilă identificarea unor tranzacții comparabile.
• Împărțirea profiturilor trebuie să se realizeze printr-o
estimare adecvată a veniturilor realizate și a costurilor
suportate în urma uneia sau mai multor tranzacții de
către fiecare persoană.
• Profiturile trebuie împărțite astfel încât să reflecte
funcțiile efectuate, riscurile asumate și activele folosite
de către fiecare dintre părți;

37
 Alte metode
• Orice altă metodă recunoscută în Liniile
directoare privind prețurile de transfer emise de
către Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică pentru societățile
multinaționale și administrațiile fiscale, cu
amendamentele, modificările și completările
ulterioare.

38
• Stabilirea prin estimare nu are caracter definitiv
decât dacă a fost realizată în cadrul unei
proceduri de inspecție fiscală.
• În cazul în care, spre exemplu, estimarea este
realizată din cauza nedepunerii declarațiilor,
obligația fiscală poate fi modificată ulterior în
cadrul termenului de prescripție printr-o decizie
de impunere emisă în urma inspecției fiscale.

39
• Îndreptarea erorilor materiale

40
Inițierea unei proceduri de îndreptare
a erorilor materiale:
• Este o soluție de a determina administrația
fiscală să corecteze o operațiune pe care o
desfășoară fără a iniția proceduri mai complicate
de contestare, fie în temeiul Titlului VIII din
Codul de procedura fiscală privind soluționarea
contestațiilor formulate împotriva actelor
administrative fiscale fie prin sesizarea instanței
în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004 sau chiar formularea unei contestații la
executarea silită la instanța competentă
41
 Cadrul legislativ
• Mijloc de remediere a unor demersuri ale
administrației prin sesizarea acesteia supra unei
erori materiale fiind totodată o cale simplă de
solicitare de reanalizare a conținutului actului
administrativ fiscal și a condițiilor de emitere a
acestuia.
– art. 53 din Cod de procedură fiscală

42
• O cerere de îndreptare a erorilor materiale
reprezintă în același timp un veritabil mijloc de a
iniția contactul cu administrația fiscală
determinând-o să studieze situațiile semnalate
dar și stadiul în care se află executarea actului
administrativ.

43
• Sub aspectul definiției, prin erori materiale, se
înțelege orice greșeli de redactare, omisiuni sau
mențiuni greșite din actele administrative fiscale, cu
excepția acelora care atrag nulitatea actului
administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc
fondul actului administrativ fiscal.
• Spre deosebire de prevederile anterioare, de la 1
ianuarie 2016 pot face obiectul cererilor de
îndreptare a erorilor și actelor administrative fiscale
pentru care s-au exercitat căile de atac prevăzute
de lege, iar soluția este definitivă.
44
• Așadar, se stabilește faptul că o eroare strecurată,
spre exemplu, în cadrul procedurii de poprire a
conturilor bancare se corectează nu printr-o
contestație la executare adresată judecătoriei pe
raza căreia se realizează executarea, ci se poate
corecta printr-o cerere de îndreptare a erorilor.
– În situația în care îndreptarea erorii materiale este
solicitată de contribuabil, organul fiscal emite și comunică
acestui actul de îndreptare a erorii materiale dacă cererea
de îndreptare a erorii materiale este întemeiată sau
respinge cererea printr-o decizie ce se comunică de
asemenea contribuabilului.

45
• O problemă distinctă este și cea a erorilor
materiale din documentele de plată ale
obligațiilor fiscale.
• Procedurile complicate de efectuare a plății
obligațiilor fiscale generate și de organe
competente, multitudinea conturilor și a tipurilor
de obligații fiscale, determină în mod firesc
apariția de erori.

46
• Sunt avute în vedere erori de completare a
documentelor de plată dar și erorile de procesare a
acestora de către unitățile de Trezorerie.
• În fapt, sunt reglementate situațiile în care plata se
efectuează către bugetul consolidat dar nu se
respectă destinația legală.

47
 Corectarea erorilor din documentele
de plată întocmite de debitori
• Potrivit art. 164 plata obligațiilor fiscale efectuată
într-un cont bugetar eronat este valabilă, de la
momentul efectuării acesteia.
• La cererea debitorului, organul fiscal competent
efectuează îndreptarea erorilor din documentele
de plată întocmite de debitor, în suma și din
contul debitorului înscrise în documentul de
plată, cu condiția debitării contului acestuia și a
creditării unui cont bugetar.

48
• Aceeași soluție se aplică și în cazul în care plata s-a
efectuat în alt buget decât cel al cărui venit este
creanța fiscală plătită, cu condiția ca acestea să fie
administrate de același organ fiscal iar plata să nu fi
stins creanțele datorate bugetului în care s-a încasat
suma plătită eronat, cu excepția cazului în care în
evidența fiscală debitorul înregistrează sume plătite
în plus cel puțin la nivelul plății eronate.

49
• În cazul plăților efectuate în alt buget, organul fiscal
competent dispune unității Trezoreriei Statului
transferul sumelor plătite eronat către bugetul căruia
obligația fiscală este datorată.

50
 Corectarea erorii prin care plata obligațiilor
fiscale s-a efectuat utilizând un cod de
identificare fiscală eronat
• Eroarea poate fi corectată cu condiția ca plata să nu
fi stins creanțele datorate bugetului în care s-a
încasat suma plătită eronat, cu excepția cazului în
care în evidența fiscală debitorul înregistrează sume
plătite în plus cel puțin la nivelul plății eronate.
• Într-o astfel de situație cererea de îndreptare a erorii
se depune de cel care a efectuat plata la organul
fiscal competent.
• Cererea poate fi depusă în termen de 5 ani, de la
data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a
efectuat plata, sub sancțiunea decăderii.
51
 Sfaturi pentru derularea inspecției
fiscale
• Anticipați inspecția fiscală și pregătiți evidența
financiar-fiscală din timp.
– Cererile de restituire a unor sume de la buget sau de
rambursare a TVA, schimbările repetate ale sediului,
întârzierile în depunerea declarațiilor și în efectuarea
plăților sunt premise ale declanșării inspecției fiscale.

52
• Cereți amânarea inspecției fiscale atunci când
apreciați că este necesar să o pregătiți.
– Potrivit art. 122 alin. (5) din Codul de procedură
fiscală, amânarea datei de începere a inspecției
fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive
bine justificate. Amânarea inspecției este dispusă de
către conducătorul instituției din care face parte
organul de control.
• După prezentarea documentelor care îi atestă
calitatea, următoarea obligație a inspectorului
este să ceară și să completeze imediat registrul
unic de control. 53
• Asigurați-vă că sunt respectate dispozițiile art.
118 alin. (3) din Codul de procedură fiscală care
vă asigură dreptul la unicitatea inspecției fiscale
pentru fiecare impozit și perioadă fiscală.
Încălcarea acestei reguli atrage desființarea
actului de control și implicit a deciziei de
impunere.

54
• În funcție de constatările sale, inspectorul poate
genera discuții pentru lămurirea unor aspecte și
poate să solicite eventuale explicații de
contribuabil. Nu vă grăbiți să răspundeți
inspectorului. Analizați toate consecințele care
decurg din informațiile furnizate inspectorului.
Nu ezitați să cereți punctul de vedere al unui
consultant care vă poate asista pe întreaga
durată a inspecției fiscale.

55
• Dacă sunt solicitate explicații scrise, răspunsul la
întrebările puse de către inspector se vor da în
scris utilizând formularul nota explicativă.
• Vă recomandăm să solicitați formularea
întrebărilor și răspunsurilor în scris pentru a
evita răspunsurile deficitare, dar și pentru a
analiza în detaliu motivele cercetărilor
întreprinse de inspector și consecințele
răspunsurilor formulate.
• În cazul în care implicațiile răspunsurilor sunt
majore, refuzați răspunsul prin nota explicativă
și solicitați transmiterea lor în scris prin poștă. 56
• Furnizați strict documentele și informațiile
solicitate de inspector solicitând în prealabil
explicații detaliate din partea persoanelor
responsabile din cadrul societății (șef de secții,
conducători de compartimente).
• Urmăriți și sesizați de îndată politicos dar ferm
orice depășire a obiectivelor controlului sau a
competențelor inspectorului. Faceți-l să
înțeleagă că vă sunt cunoscute drepturile.

57
• Având în vedere tentația inspectorului de a utiliza
interpretarea cea mai restrictivă, ajutați-l să adopte
soluția dvs. punându-i la dispoziție cât mai multe
documente sau interpretări favorabile.
Contracarați cu argumente legale și documente
constatările organului de inspecție fiscală chiar din
timpul controlului, pentru a determina eliminarea
punctelor divergente din raportul de inspecție
fiscală utilizând inclusiv mijloacele conferite de art.
6 din noul Cod de procedură fiscală referitoare la
limitele dreptului de apreciere ale organului de
control. 58
• În cazul în care inspectorul constată săvârșirea
unei fapte ce constituie contravenție, solicitați
aplicarea avertismentului. Acesta poate fi aplicat
în toate cazurile chiar și dacă nu este prevăzută
expres această posibilitate în actul normativ care
o reglementează. În caz de refuz, solicitați
aplicarea amenzii la minimul prevăzut de actul
normativ care o instituie.

59
• Măsurile asiguratorii

60
 Măsurile asiguratorii
• Reprezintă ansamblul de proceduri destinate să
elimine pericolul ca debitorul să se sustragă de
la obligațiile fiscale de plată, să își ascundă sau
să își risipească patrimoniul periclitând sau
îngreunând în mod considerabil colectarea
creanțelor fiscale.

61
• Analiza măsurilor asiguratorii în faza inspecției
fiscale când obligațiile de plată nu au fost
stabilite cu certitudine nefiind emisă decizia de
impunere are ca temei prevederile art. 113 alin.
(2) lit. k) și art. 213 din Codul de procedură
fiscală. Acestea statuează la alin. (3) faptul că
măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de
emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul
efectuării de controale sau al antrenării
răspunderii solidare.
62
• Măsurile asigurătorii îmbracă forma popririi
asigurătorii și sechestrului asiguratorii asupra
bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a
debitorului, precum și asupra veniturilor
acestuia.
• Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele
fiscale competente, cât și de instanțele
judecătorești ori de alte organe competente,
dacă nu au fost desființate în condițiile legii,
rămân valabile pe toată perioada executării
silite, fară îndeplinirea altor formalități. 63
• Odată cu individualizarea creanței și ajungerea
acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile
asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

• Garanțiile pot fi:

– consemnarea de mijloace bănești la o unitate a
Trezoreriei Statului;
– scrisoare de garanție bancară;
– ipotecă asupra unor bunuri imobile din țară;
– ipotecă asupra unor bunuri mobile;
64
• Măsurile asiguratorii pot consta în înființarea
popririi asigurătorii sau prin sechestrului
asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau
imobile proprietate a debitorului.
• Concret, prin aplicarea măsurilor asiguratorii,
contribuabilului îi este revocat dreptul de a
dispune de bunurile și veniturile sale în măsura
necesară acoperirii obligației estimate de plată.

65
• Trebuie subliniat faptul că, inițial, măsurile
asigurătorii se iau doar asupra bunurilor aflate în
proprietatea exclusivă a debitorului.
• Numai în cazul în care valoarea bunurilor proprii
ale acestuia nu acoperă integral creanța fiscală
măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra
bunurilor deținute de către debitor în proprietate
comună cu terțe persoane, pentru cota-parte
deținută de acesta.

66
• Bunurile perisabile și/sau degradabile
sechestrate asiguratoriu pot fi valorificate direct
de către debitor cu acordul organului de
executare, sumele obținute consemnându-se la
dispoziția organului de executare sau în cadrul
procedurii de vânzare în regim de urgență,
evaluarea și valorificarea acestor bunuri
efectuându-se de către organele fiscale, la
prețul pieței.

67
• Măsurile asigurătorii se ridică, prin decizie
motivată, de către creditorii fiscali, când au
încetat motivele pentru care au fost dispuse, la
constituirea garanției sau ca urmare a hotărârii
instanței în urma contestației la executare
formulată de către contribuabilul în cauză în
situația în care se contestă necesitatea,
oportunitatea sau legalitatea măsurilor.

68
• Succes la examen!!!

69