Sarcina la tema 7

1. Ce modele de dezvoltare economică sunt tipice pentru „țările vechi” ale Uniunii
Europene?
• În anii 1960 a început procesul de reducere/eliminare a taxelor vamale din relaţiile
comerciale reciproce, în paralel cu o politică comercială comună faţă de terţi; în 1962 s-au
convenit principiile politici agricole comunitare, subiect care a rămas şi-n prezent destul de
disputat.
• În anii 1970 s-au pus bazele uniformizării sistemului de impozite şi taxe, s-a introdus TVA,
s-a realizat Uniunea Vamală şi Comercială.
• În anii 1980 s-au pus bazele Sistemului Monetar European, structură/ mecanism ce va
asigura suportul înfiinţării Uniunii Monetare.
• În anul 1985 s-a adoptat Cartea Albă a CE pentru a asigura deplina libertate de mişcare a
mărfurilor/bunuri, capitalului şi a forţei de muncă pe întreg spaţiul comunitar. În 1986 –
Actul Unic European, ca bază pentru Piaţa Internă a UE, permite acesteia să devină un “actor
global” în competiţia mondială; el presupune eliminarea completă a barierelor fizice,
tehnice şi fiscale între “cei 27” asigurând:
- libera circulaţie a bunurilor/mărfurilor;
- libera circulaţie a persoanelor;
- libera circulaţie a serviciilor;
- libera circulaţie a capitalurilor.
• În 1992 se adoptă Tratatul de la Maastricht ce consfinţeşte Piaţa Europeană Unică; tratatul
de la Maastricht pune bazele juridice ale celor trei etape de constituire a Uniunii Monetare
în 1999: 12 din cele 15 ţări membre UE trec la moneda unică EURO(excepţie UK, Danemarca
şi Suedia); în ianuarie 2002 bancnotele şi monedele EURO sunt emise de BCE şi Uniunea
Economică şi Monetară este de facto înfăptuită.
• În 1998 s-a înfiinţat Banca Centrală Europeană cu sediu la Frankfurt; va juca în viitor rolul
de bancă centrală a viitorului STAT FEDERAL EUROPEAN.
• În 1997: tratatul de la Amsterdam modifică unele prevederi ale Tratatului de la Maastricht
şi accentuează libertăţile FUNDAMENTALE, ale persoanelor.
• În 2001: Tratatul de la Nisa propune reforma instituţiilor UE în perspectiva extinderii spre
est şi includerii “celor 12” (şi România). Este de remarcat faptul că procesul integraţionist
din UE s-a dovedit a fi cel mai de succes pe plan mondial (comparativ cu SUA şi Canada,
Mexic; Japonia şi alte ţări din Asia); în prezent, după ce Olanda şi Franţa au respins prin
referendum varianta propusă a Constituţiei UE, Cancelariile Occidentale lucrează intens
pentru a ajunge la un compromis şi a adopta rapid o variantă agreată a Constituţiei UE.

2. Cum afectează aceste modele specificul național al guvernanței în țările UE?

Automatizarea, robotica, ştiinţa, educaţia, cercetarea de vârf, noile tehnologii, reţelele de
computere, pieţele financiare, transportul modern, economia bazată pe cunoaştere,
corporaţiile globale, turismul internaţional, cultura europeană etc. – constituie fiecare în
parte un factor favorizant al procesul integraţionist. În plus, există şi o anume motivaţie
politică în accentuarea integrării economice din UE. Totuşi, unele crize internaţionale
(Războiul din Golf, criza de materii prime etc.) şi necesitatea uniformizării relative a gradului
de dezvoltare economică a statelor membre – ceea ce conduce la contribuţii diferenţiate la
bugetul UE şi o redistribuire temporară de bogăţie către ţările mai sărace – pot avea drept
rezultat o încetinire a ritmului de integrare.

3. Care sunt trăsăturile pozitive și negative ale modelului neoliberal anglo-saxon de

dezvoltare macroeconomică și socială de piață în țările europene continentale?
Legile economice orientează activitatea și asigură rezolvarea, realizarea tuturor intereselor
și armonizarea lor. Sarcina liberalismului este aplicarea legilor obiective și crearea unor
instituții pentru funcționarea a legilor, proprietăți private – baza activității libere a
individului – de aceea liberalii o consideră fundamentală într-un climat liberal. Liberalismul
promovează acțiuni care să permită manifestarea liberei inițiative prin care individul
participă la viața economică pentru propriul lui interes.
Susținătorii termenului „economie anglo-saxonă” susțin că economiile acestor țări sunt în
prezent atât de strâns legate în orientarea lor liberală și de piață liberă încât pot fi privite ca
împărtășind un model macroeconomic specific. Cu toate acestea, cei care nu sunt de acord
cu utilizarea termenului susțin că economiile acestor țări diferă la fel de mult între ele ca și
de așa-numitele economii „ socialiste capitaliste ” din Europa de Nord și continentală.
Dezbaterea dintre economiști cu privire la ce model economic este mai bun, se înconjoară în
jurul perspectivelor care implică sărăcie , nesiguranța locului de muncă, servicii sociale și
inegalitate. În general, susținătorii capitalismului anglo-saxon susțin că economiile mai
liberalizate produc o prosperitate generală mai mare [7] [8], în timp ce apărătorii modelelor
continentale contracarează faptul că produc inegalități mai mici și sărăcie mai mică la
marginile cele mai mici.

4. Care este rolul statului în țările Uniunii Europene? Cum, ținând seama de rolul statului în
economie, ar trebui construite sistemele de interacțiune între afaceri și stat?
În conformitate cu art. 3 al Tratatului asupra Uniunii Europene, ea are un cadru instituţional
unic care asigură coerenţa şi continuitatea acţiunilor. Aceasta înseamnă că toate instituţiile
Uniunii intervin atât în cadrul comunitar (CEE), cât şi în formele care privesc cooperarea
inter-guvernamentală (PESC – Politica Externă şi Securitate Comună; JAI – Justiţia şi Afaceri
Interne). UE nu are competențe legislative în acest amplu domeniu de politici. Articolul 3
alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) prevede că Uniunea „se asigură
că patrimoniul cultural european este protejat și îmbunătățit”, iar articolele 6 și 167 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) definesc rolul său de a sprijini
(inclusiv financiar), completa și coordona eforturile statelor membre în acest domeniu
pentru a păstra și a respecta diversitatea culturală a UE, exprimată și în deviza sa, „Unită în
diversitate”. Acesta definește, de asemenea, rolul Parlamentului European în adoptarea,
împreună cu Consiliul, a unor măsuri de stimulare. Articolul 167 alineatul (4) din TFUE
prevede ca aspectele culturale să fie luate în considerare în cadrul altor domenii de politici,
conform dispozițiilor din Tratatul UE. În semn de recunoaștere a specificității patrimoniului
cultural, ajutorul de stat pentru conservarea patrimoniului cultural este declarat compatibil
cu normele pieței interne în temeiul articolului 107 alineatul (3d) din TFUE, cu condiția ca
acesta să nu afecteze comerțul și concurența.

5. Cum se manifestă diversitatea culturilor de afaceri din Europa?

Cultura unei societăţi cuprinde valorile împărtăşite de membrii săi, înţelesurile, opţiunile,
presupunerile, precum şi scopurile acesteia, care sunt învăţate de la generaţiile precedente,
impuse de membrii generaţiei prezente şi care sunt transmise mai departe generaţiilor
viitoare. Acest tablou comun se traduce, în mare parte, prin atitudini comune, coduri de
comportament şi aşteptări, care ghidează şi controlează la nivelul subconştientului anumite
norme de comportament.
În viziunea lui Geert Hofstede, cultura este programarea colectivă a minţii, care delimitează
membrii unei grup de oameni de un altul. Pe lângă setul comun de credinţe, atitudini, valori,
obiceiuri şi comportamente, cultura unei societăţi mai presupune şi artefactele folosite de
membrii societăţii în a conlucra între ei, precum şi cu membrii altor societăţi.

Cultura este: Învăţată transmisă din generaţie în generaţie bazată pe simboluri, fiind
prezentă în mintea oamenilor, reflectând la nivel spiritual raporturile dintre indivizi şi
interacţiunea cu natura dinamică, suferind modificări în timp, adaptându-se continuu dar şi
stadial, toate că indivizii sau colectivităţile acceptă mai greu sau se opun schimbărilor
integrată, prezentându-se ca un univers structural integrat etnocentrică, colectivă, nefiind
proprie numai unui singur individ sau colectivităţi mai mult sau mai puţin numeroase
(familie, grup etnic sau religios, naţiune tec.). Societăţile diferă din punct de vedere cultural
pentru că indivizii care le compun au calităţi diferite, au moduri diferite de a relaţiona cu
natura şi cu lumea în general, dezvoltă diferite relaţii unii cu alţii iar activităţile desfăşurate
de ei sunt diverse.

O persoană se naşte într-o anumită cultură şi nu cu o anumită cultură, internalizându-şi, prin

intermediul procesului de socializare, efectul subtil al acesteia. Un manager desemnat să
conducă o filială în străinătate, de exemplu, trebuie să se aştepte să găsească în mediul local
diferenţe mai mari sau mai mici în privinţa comportamentului indivizilor sau grupurilor din
acea organizaţie.

După cum rezultă din figura de mai jos, aceste diferenţe de datorează şi variabilelor sociale
şi socioculturale, precum religia şi limba, care completează variabilele naţionale dominante,
precum mediul economic, legal sau factorii politici. Variabile naţionale şi socioculturale
furnizează contextul dezvoltării şi perpetuării variabilelor culturale. Pe de altă parte,
variabilele culturale determină atitudinea de bază despre muncă, timp, materialism,
individualism şi schimbare. Asemenea atitudini influenţează motivaţia şi aşteptările
individului faţă de relaţiile de muncă şi de grup, şi, în ultimă instanţă, ceea ce se poate
aştepta de la individul respectiv.

6. Comparați caracteristicile managementului european în diferite studii. Descrieți diferitele

clasificări ale culturilor organizaționale. Care este conceptul de euro-management? Ce este
un profil ideal Euro Manager?
Performanţele anuale obţinute de economia UE se leagă nemijlocit de performanţa şi
renumele unor mari corporaţii din spaţiul comunitar (chiar dacă şi sectorul IMM contribuie
decisiv la realizarea GDP anual, la ocuparea forţei de muncă, la adaptare şi inovare etc.)
Astfel, dacă analizăm faţă în faţă organizarea şi funcţionarea MNC din Europa faţă de
Japonia se remarcă anumite caracteristici distincte de organizare în cele două spaţii:

- MNC din UE tind spre forma de cooperare, de partajare a cunoştinţelor în reţea, de

integrare în reţele holonice bazate pe reţele de calculatoare, de colaborare într-o formă
instituţionalizată, chiar dacă sunt şi competitori pe unele pieţe;

- MNC din Japonia păstrează unele alianţe tradiţionale, bazate pe tradiţie şi istorie
comună, pe dejunul lunar al Preşedinţilor; este o altă formulă de cooperare şi partajare a
cunoştinţelor, de sprijin reciproc în competiţia cu SUA şi Europa.