1.

Explicati notiunile: opera aperta si orizont de asteptare

Opera deschisă, concept întâlnit la Umberto Eco, se referă la proprietatea fundamentală a oricărei structuri cu
funcţie estetică de a fi deschisă semantic. Ea reclamă un consum estetic deschis, având o rezervă nedefinită de
înţelesuri.
Eco identitifică 2 grade deschidere: primul grad de deschidere, specific oricărei operecu funcţie estetică,
inclusiv artei clasice, unde artistul nu caută să construiască şi să comunice un mesaj ambiguu şi al doilea
grad, specific operelor avangardiste şi postavangardiste, cu un grad mare de ambiguitate deliberată, care
caută să angajeze total receptorul să colaboreze cu opera.
Lectura operei depinde de orizontul de aşteptare al receptorului, de patrimoniul său cultural şi de întreaga sa
experienţă estetică.
Opera este un cadru semiotic în care receptorul îşi proiectează întreaga sa experienţă estetică.
Nicio judecată de valoare asupra unei opere nu e definitivă, ea depinde de contextul cultural şi istoric în
care se produce aprecierea.
Libertatea de interpretare a operei este limitată, totuşi. Operele au nuclee teematice, care organizează
semnificaţiile în jurul lor.
Capacitatea unei opere de a provoca trăiri estetice şi peste veacuri, comunicând ceva esenţial despre
condiţia umană, ridică creaţiile artistice la rang de capodoperă.

Prezentati un exemplu de text in care interpretarea mitică se imbina cu cea numeroligica ( ex.
Miorita, Mesterul Manole... nr. 3, 1, 9 etc.)

 Explicati care este relatia dintre istoria si critica literara

 critica literara descoperă aspectuI original al unei opere concrete, judecă valoarea ei prin comparație
cu alte opere.
 istoria cercetează operele în succesiunea lor istorică, evidențiind atât legăturile cauzale dintre literaturile
diferitor epoci, cât și elementele care le diferențiază
Raporturile dintre istoria, critica şi teoria literaturii Efectuînd un examen hermeneutic, istoricul literar se călăuzeşte
deopotrivă de gustul său estetic şi de anumite perspective metodologice. În primul caz, demersul său nu este
descriptiv, ci evaluativ şi critic, operînd prin judecăţi de valoare estetice, sociologice, morale etc. Istoricul literar
urmăreşte să propună o lectură proaspătă, o reinterpretare a unor valori clasicizate de tradiţie, să impună în
conştiinţa literară a 25 timpului său o ierarhie modificată a unei literaturi naţionale, un alt canon literar. În acest
sens, istoricul este întotdeauna şi critic literar, idee consacrată la noi de G. Călinescu: “Istoria literară este forma cea
mai largă de critică” [3, p. 74]. Urmînd acest postulat, G. Călinescu îşi fundamentează Istoria literaturii române de la
origini pînă în prezent (1941) pe criterii evaluative, subsumate unei concepţii estetice originale. Optica sa este
integratoare şi recuperatoare, de reabilitare estetică a unor texte socotite pînă atunci marginale. Analiza materialului
documentar, textologic, recursul la fapte şi date biobibliografice au în această monumentală istorie o pondere
scăzută faţă de amploarea comentariului interpretativ. Un exemplu mai recent – Istoria critică a literaturii române
(vol. 1., 1990) de Nicolae Manolescu – ilustrează aceeaşi preeminenţă a criteriului estetic în abordarea unei literaturi
naţionale. Mai mult decît predecesorii săi în domeniu, N. Manolescu supune anumite tradiţii şi opere canonizate
unei reevaluări critice salutare, prin prisma procedeelor artistice ale literaturii contemporane şi ţinînd cont de
orizontul de aşteptare al publicului cititor actual. O anumită operă îşi va găsi locul într-o atare istorie literară în
măsura în care, pe de o parte, se integrează ca element structural, inovator în acest sistem de forme literare, iar pe
de alta, îşi reafirmă ilimitarea semantică şi adîncimea estetică, prin capacitatea sa de a rezista unor lecturi mereu
reînnoite. “Dar eu sunt un cititor care continuă a crede (…) în ideea naivă că operele literare se cuvin citite (şi recitite)
înainte de orice pentru arta lor şi că, vorba lui Gadamer, ele conţin expresia unui adevăr inaccesibil pe orice altă cale;
şi că o istorie a literaturii nu poate fi, în definitiv, altceva decât expresia îndelungă şi meticuloasă a unui gust”
 Oferiti un exemplu de transformare a realitatii in opera literara ( cum rralitatea trece prin
imaginatia autorului si se transforma in cadrul textului literar). 
Tema, motive, idee şi aspecte filosofice de metafizică şi metempsihoză (migraţie a sufletului,
reîncărnare) în poeziile:
 

 Nu am moarte cu tine nimic de Gr. Vieru

 Liniste de L. Blaga
 Departe sunt de tine de M. Eminescu