Povestea

„Fata babei și fata moșneagului”

Autor Ion Creangă

Profesor:
Enciu Valentina

Realizat:
Studenta – Zabica Ana
Grupa – RO11R
Povestea este o specie a genului epic ,autorul își exprimă indirect ideile și sentimentele prin
intermediul acțiunii și al personajelor. Are o acțiune ce poate fi prezentată pe momentele
subiectului literar și anume: expoziție, intrigă, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și
deznodământul. Are personaje care săvârșesc acțiunea. Personajele sunt fictive, însă pot părea
de multe ori reale și sunt rodul imaginației autorului. Este prezent autorul. Se poate observa
prezența naratorului prin folosirea verbelor la persoana a III-a (narator obiectiv) și persoana I
(narator subiectiv). Modul de expunere specific genului epic este narațiunea, folosită în
relatarea faptelor ori evenimentelor în ordine cronologică.

Textul epic,povestea„Fata babei și fata moșneagului” este scrisă de Ion Creangă,unul dintre
cei mai mari prozatori ai literaturii romane care sa născut la –Humulești,Iași .Acesta a trăit in
secolul XIX iar dintre contemporanii săi îi amintim pe:Titu Maiorescu,Ioan Slavici,Mihai
Eminescu.În ceea ce privește operele sale ,literare amintim:„Capra cu trei iezi”, „Ivan
Turbincă”, „Moș Ioan Roată și Unirea”, „Amintiri din copilărie” etc.

Titlul textului este in concordanta cu continutul acestuia, in text fiind vorba despre doua
fete: una a babei - rea si lenesa, si alta a mosului – buna si harnica, autorul dorind inca din
titlu sa ne indrepte atentia asupra actiunilor celor doua fete, povestea fiind una din care se pot
desprinde multe invataminte.

Personajele textului sunt destul de numeroase, unele dintre ele avand caracter fantastic si
puteri supranaturale: fata babei, fata mosneagului, baba, mosneagul, catelusa bolnava, Sfanta
Duminica etc.

În acest text modurile de expunere sunt variate: narațiunea, dialogul, și descrierea.

Dialog:

–„Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine

Fată frumoasă şi harnică, fie-ţi milă de mine şi mă grijeşte, că ţi-oi prinde şi eu bine vrodată!

– Da’ ce cauţi prin aceste locuri, copilă, şi cine eşti?”

Descriere:

Autorul fixează însuşirile fiecărui personaj: „fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la
inimă; fata moşului era frumoasă, harnică, ascultătoare, bună la inimă, robace şi răbdătoare”.
Pentru că soţia moşului a murit, acesta s-a adunat cu o babă văduvă, fiecare dintre ei aducând
câte o fată. Ironia autorului se îndreaptă nu numai asupra fetei babei şi mamei acesteia, ci şi
asupra moşului care era „un gură cască şi un biet moşneag”, pentru că la ei în casă „cânta
găina”, adică baba acţiona după bunul plac, iar moşul nu avea nici un cuvânt. Pentru babă,
fata moşneagului era „peatră de moară”, iar fata ei, „busuioc de pus la icoane”.

Ion Creangă, după ce a folosit formula introductivă a basmului, urmăreşte în mod realist
comportamentul celor două personaje, fata moşneagului şi fata babei, în viaţa obişnuită a
satului. Fata moşului se ducea în pădure după lemne, mergea la şezătoare unde torcea câte-un
ciur de fuse, în vreme ce fata babei răsfăţată şi leneşă viclenea şi huzurea pentru că era fata
mamei. Intriga naraţiunii este determinată de răutatea fetei babei şi mamei vitrege „ce se
întreceau cu dediochiul” şi astfel fata moşului este nevoită să plece în lume; după sfatul
tatălui „ca să nu se mai facă atâta gâlceava în casa asta”.

Autorul este plin de ironie la adresa moşului care, după ce-i dă sfatul fetei să fie „supusă,
blajină şi harnică”, face observaţia că în casa lor a avut parte de „mila părintească şi de
îngăduinţă” şi în străini „nu ţi-ar putea răbda câte ţi-am răbdat noi”. Evoluţia subiectului, din
momentul acesta, urmează structura tipologică a basmului popular, în care întâmplările
fantastice constituie „probele” hărniciei, modestiei, bunătăţii fetei moşneagului.

Fata babei întruchipează tot răul pământesc, în timp ce fata moșneagului dă dovadă de
bunătate, milostivire și credință, întruchipând binele, de pe urma căruia va avea numai de
câștigat în viață. Cât era ziulica de mare, biata fată cuminte nu stătea locului o clipită, însă în
ochii mamei vitrege era o povară greu de suportat: fata moșneagului era piatră de moară în
casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.

La îndemnul babei, moșul își trimite fata în lume; tristă și doar cu Dumnezeu fiindu-i alături,
biata copilă pornește la drum. În drumul său se întâlnește cu: o cățelușă bolnavă ca vai de
capul ei; un păr frumos şi înflorit, dar plin de omizi; o fântână mâlită și părăsită; un cuptior
nelipit și mai-mai să se risipească. Față de toate acestea drumeața dă dovadă de hărnicie și
bunătate, ajutându-le și aducându-le pe făgașul unei vieți normale.

Specific povestilor, in urma lecturarii acestora, observam ca se vorbeste despre lecomie si

lene care nu aduc niciodata liniste si castig pe termen lung, iar bogatia iti poate fugi printre
degete atat de usor daca esti lipsit de intelepciune. De asemenea, trebuie sa-i ajuta pe cei din
jur oricat de neinsemnati ar parea ei, deoarece nu se stie niciodata cand roata se intoarce si ai
nevoie de spijinul lor. Bineinteles, se remarca si omul bun la suflet, care se cunoaste dupa
fapte si care, niciodata nu va trece fara sa lase loc de “Buna ziua!”.

Bătrânul bunic humuleștean cu vocabularul lui plin de moliciune ne îndeamnă să fim mai
buni,mai generosi și toleranți.

Scrierile lui Ion Creangă rămân un model de revalorificare a folclorului, de lustruire a

mesajului exprimat şi, nu în ultimul rând, de dragoste şi mândrie de neam.