Visul lui Decebal

În prima zi de şcoală, Decebal a desenat pe pământ

o farfurie zburătoare

Traian, în spatele său, a luat farfuria şi-a aruncat-o la hotarul

dintre viaţă şi moarte

“Aici,- a zis Decebal-, voi face un bordei

sau poate o casă,

o casă cu cerdac şi fântână

cu nalbă şi zâne,

şi mai fac mulţi mulţi copaci

ca să avem lemne pentru iarnă”.

Traian a scos atunci săbiuţa de plastic

şi l-a lovit pe Decebal drept în inimă

de unde au ieşit doinele şi bocetele noastre.

Dar, Decebal a strâns apoi tare din dinţi

a luat o bucată de vas stins dintr-un tablou de Grigorescu

a început să fluiere Rapsodia Română

şi, până seara, a umplut dealurile şi văile

cu prietenii săi imaginari:

Mircea, Mihai, Alexandru, Ştefan, Vlad, Ana, Victoria, Mara,

Ileana, Maria, Dochia, Vrâncioaia şi mulţi mulţi alţii

Apoi le-a împărţit superputerile:

a vorbi cu păsările, a asculta glasul pământului

a citi în lună şi-n stele

a spune poveşti, a muri pentru ele

şi a învia morţii, în caz de război.

Apoi cei doi s-au dus la culcare. Traian a visat cum îl bate pe Decebal

pe maidanul şcolii, în locul numit Sarmisegetusa,

şi este ales şeful lor, al băieţilor de băieţi

iar Decebal

cum suntem scoşi cu toţii la tablă

şi muştruluiţi bine

că existăm