Portul moldovenesc

• Costumul tradiţional moldovenesc este un 
certificat de înaltă iscusinţă şi pricepere, este un 
etalon de frumuseţe, care posedă un limbaj de 
comunicare a unor tradiţii străvechi, o mărturie 
vie a unui proces de creaţie în masă.
• Costumul fiecăruia prezenta o valoare unicală şi 
irepetabilă. Pentru perioada trecutului aproape că 
nu găsim două costume identice, fiecare avînd 
unul sau cîteva costume, care se deosebeau de 
altele parţial prin desen şi culoare, proporţii. 
Acelaşi mod era şi pentru realizarea cămaşelor 
brodate ale bărbaţilor. Ei aveau cămaşe brodate 
de mame, bunici sau viitoarele mirese.
• Ca materie primă pentru costumul tradiţional 
pe parcursul secolelor s-au folosit ţesăturile de 
casă lucrate manual din fire de lînă, cînepă, in, 
bumbac, mătase – „borangic”, care de 
asemenea se pregăteau în condiţii casnice.
• Costumul popular a cunoscut o bogată 
varietate în dependenţă de factorul social, 
climateric, demografic etc. Anumite 
particularităţi funcţionale puteau fi depistate 
în costumele din mediul rural la tîrgurile de 
toamnă, la sărbătorile de iarnă, la horele din 
sate, la nunţi, în zilele de Paşti etc.
Costumul popular femeiesc
• Costumul popular moldovenesc destinat pentru femei 
include în structura sa aşa componente ca: învelitoarea 
de cap, de corp, încălţămintea, bijuterii şi accesorii.
•  Femeile căsătorite şi cele în vîrstă respectă anumite 
principii în realizarea costumului, preferînd culori mai 
reţinute, modele de croi mai arhaice şi modeste, 
utilizînd anumite detalii de protejare a costumului, 
folosind un material ţesut mai simplu. Fetele tinere 
purtau costume naţionale de culori mai deschise şi 
aprinse, nu purtau pe cap unele detalii ca prosopul – 
ştergarul de îmbrobodit sau şorţul de protecţie pînă nu 
obţineau statutul social de tînără nevastă – femeie 
căsătorită.
Cămașa
• Costumul femeiesc tradiţional este cel mai 
decorativ. Una din piesele funcţional-decorative 
este cămaşa din pînză albă. Cea mai timpurie 
formă de cămaşă a fost cămaşa de „tip tunică” 
croită „de-a’ntregul”, făcîndu-se numai o tăietură 
unghiulară, pătrată sau rotundă la gît. Cămaşa 
avea mîneci lungi, se înfrumuseţa la gît, jos la 
mîneci cu desen geometric simplu sau vegetal 
stilizat. Partea de sus a cămaşei – „piepţii” se 
făceau dintr-o ţesătură mai bună şi mai subţire, 
iar partea de jos - „poalele” – dintr-o pînză de 
cînepă sau in.
O altă grupă a cămaşelor 
femeieşti, răspîndită pe întreg 
teritoriul Moldovei este cămaşa 
încreţită la gît cu mînecile croite 
„de-a’ntregul”. Ea se numeşte „ie 
naţională” sau „cămaşă 
moldovenească” şi este cea mai 
decorativă piesă vestimentară a 
femeilor de orice vîrstă, fiind 
înfrumuseţată prin diferite 
tehnici ale broderiei.
 Catrinţa, fota, şorţul
Catrinţa, fota, şorţul – piesele de la talie în jos. Ele se 
confecţionau din lînă curată sau lînă şi fire de bumbac 
în urzeală. Mai răspîndită şi pentru toate vîrstele este 
catrinţa dintr-o singură bucată de ţesătură 
dreptunghiulară (1,6 x 0,8) cu care femeia îşi acoperă 
corpul de la talie în jos. Materialele etnografice au 
scos la iveală răspîndirea în Moldova circa zece grupe 
de catrinţe, care se deosebesc prin decor şi tehnica de 
realizare. Avem cea mai răspîndită „catrinţa vrîstată” 
cu dungi verticale colorate, „catrinţă cu desene alese”, 
„catrinţă cu dungi ridicate”, „catrința iţată”, „catrinţă 
cu două părţi orizontale” diferit colorate, „catrinţă 
ţesută şi aleasă”, „catrinţă brodată” ş.a.
Catrinţa la talie se prindea cu o chingă lungă pînă la 3-
4 m.
O altă piesă de la talie în jos este „fota” 
alcătuită din 2 părţi (din faţă şi la 
spate), ţesută cu dungi colorate 
orizontale. Fota se purta mai mult de 
fetele tinere în satele moldoveneşti din 
zona de Nord a Moldovei şi din  
Cernăuți Bucovina.
Un singur şorţ de lînă „ales ridicat” cu 
fire colorate pe fondal negru poartă 
femeile din sudul Moldovei.
Tot „şorţ” sau „pestelcă”, dar cusut din 
ţesătură de fabrică poartă femeile 
căsătorite din toată Moldova pentru a-
şi proteja hainele, cînd lucrează în 
gospodărie. „Şorţul” de protecţie astăzi 
a devenit un cadou simbolic - 20-30 
bucăţi la număr, care este dăruit 
fiecărei femei, care ajută la gătitul, 
servitul bucatelor în cadrul nunţilor de 
la ţară.
 Îmbrăcămintea de iarnă 
Îmbrăcămintea de iarnă a femeilor sunt: 
pieptare, bondiţe, zăbun, scurtă ş.a. Pe 
timp rece femeile îmbrăcau „jaletcă” fără 
mîneci cusută din ţesătură plină de lînă şi 
căptuşită cu lînă scărmănată. O altă 
variantă era „bondiţa” sau „pieptarul” 
cusut din blană de miel, înfrumuseţată 
deasupra cu motive geometrice aplicate 
sau brodate cu fire de lînă. Bondiţele din 
blană sunt răspîndite îndeosebi la sudul 
Moldovei, unde se cresc oi pentru blană şi 
carne. În unele sate este dezvoltat  
„cojocăritul” ca meşteşug. Se coase 
cojoace, bondițe, care se înfrumusețează 
cu piele de altă culoare contrastă.
De mare valoare estetică şi socială 
pentru femei sunt „învelitoarele de 
cap” – brobozile, care identifică starea 
lor socială. Fetele tinere obişnuiesc să 
umble cu capul gol, însă după ritualul 
nunţii –  „ legătoare miresei”, 
„dezbrăcarea miresei” nănaşa îi pune o 
basma frumoasă sau o maramă, ce 
semnifică ca pe  viitor fiind nevastă 
trebuie să umble 
îmbrobodită. „Marama” din fire de 
mătase naturală – borangic şi bumbac 
subţire, sau „ştergarul de îmbrobodit” 
din fire de bumbac gros – „tereplic” şi 
fire subţiri se ţeseau manual cu 
ornamente florale sau geometrice 
„alese”.
Încălţămintea femeilor depindea de  Costumul femeiesc la anumite ocazii (la 
ocupaţie, de anumite împrejurări, de  drum, tîrg) în trecut era completat cu 
anotimp, de vîrstă, de starea social- „traistă”, care reuşit se îmbina cu culorile 
economică ş.a. Femeile sărace în  costumului. Drept mărturie vorbesc un şir de 
secolele precedente purtau opinci şi  variante ale ţesăturilor și motivelor 
ciorapi de lînă. La sărbători ele purtau  ornamentale pentru traistă: „îngusturele”, 
pantofi, sandale sau ghete special  „traistă vrîstată”, „traistă aleasă”, „traistă în 
cusute de meşteri. ochiurele”, „ridicată”, „brodată”. Pentru 
ducerea greutăţilor pe umăr serveau 
„desagii” din ţesătură de lînă cu vrîste 
orizontale colorate.
Costumul popular bărbătesc
Ansamblul costumului 
bărbătesc comparativ cu cel 
femeiesc conţine mai puţine 
variante tipologice şi este 
decorat mai redus. Piesele, 
care definesc aspectul vizual 
– decorativ ale costumului 
bărbătesc sînt: cămaşa, iţarii 
şi brîul, căciula sau pălăria, 
sumanul, cojocul şi mantaua.
 Cămaşa bărbătească
Cămaşa bărbătească conform croielii este cunoscută 
prin răspîndirea unor tipuri de bază: „cămaşa dreaptă 
tip tunică”, „cămaşa cu platcă”, „cămaşa de mire”, 
„cămaşa cu fustă”.
Cămaşa dreaptă de tipul „tunică” este o formă arhaică 
de largă răspîndire teritorială în toate zonele Moldovei, 
deosebindu-se după dimensiuni. Se croia „de-a-ntregul” 
dintr-o bucată de pînză (lat de pînză) lungă, care venea 
în faţă şi la spate, pînă la genunchi, fără a avea 
cusătură pe umeri, mîneca largă prinsă de la umăr, cu 
clini la stan, gulerul drept sau guler dublu alăturat în 
jurul gîtului. Deseori pentru zile de sărbători gulerul, 
mînecile la umăr şi la mangetă, piepţii şi poalele se 
brodau. Cămăşile de lucru în trecut se confecţionau din 
pînză de cînepă, mai tîrziu din cînepă sau in albit cu 
bumbac.
• O altă variantă răspîndită o avea „cămaşa cu platcă”, care era 
dublă, avînd şi căptuşeală. Acest tip avea o mai largă 
răspîndire la sfîrşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului 
al XX-lea în zona de centru a Moldovei, îndeosebi în portul 
tinerilor, prezentînd după forma croielii o alternativă a 
cămaşelor de tip orăşenesc. Stanul cămaşei la spate şi 
dinainte era larg şi încreţit.
• În partea de nord a Moldovei, unde se întîlnesc în unele sate şi 
reprezentanţi ai populaţiei slave, se întîlneau şi cămaşe croite 
cu tăietura gulerului, ce se încheia pe stînga. Ele se îmbrăcau 
în pantaloni.
• Deosebit de frumoase erau „cămaşele de mire”, care se 
brodau mărunt cu multă chibzuială de către fete pentru ziua 
nunţii. Acesta era de fapt cadoul miresei pentru mire, 
adăugîndu-se şi un brîu cu motive alese. Ea se broda în 
cruciuliţe sau neted - „alb”, „butuc” la guler, piept, mangete, 
tivindu-se pe margini cu găurele. Se îmbracă în pantaloni.
Mai puţin întîlnită în cercetările secolului al 
XX-lea a fost „cămaşa cu fustă”, care putea 
fi purtată peste sau în pantaloni. Cămaşele 
bărbăteşti cusute din pînză de cînepă, in 
sau bumbac ţesute manual astăzi nu se 
mai întrebuinţează în sate, folosindu-se 
numai cele produse de fabrică. Numai în 
colectivele etnofolclorice putem vedea 
cămaşe brodate deseori pe pînză 
asemănătoare celei de casă. În secolul al 
XX-lea decorul ornamental cît şi cel 
cromatic al cămaşelor a evoluat spre o 
încărcare cu culori vii, motive mărite, care 
vorbesc despre o modificare nu prea 
reușită sau uitare a tradiţiilor cămaşelor 
tradiţionale.
  „Iţarii”
Tipic pentru moldoveni erau „iţarii”, care 
se coseau din țesătură de lînă cu bumbac 
şi aveau o lungime de 2 m, dar fiind şi 
înguşti se încreţeau pe picior de la gleznă 
pînă la genunchi. Se purtau vara şi iarna.
Pe timp de iarnă bărbaţii 
purtau „bernevici” cusuţi din ţesătură 
groasă de lînă, lucrată manual și îndesită 
la piuă, de culoare naturală albă, sură. Se 
întîlneau bernevici fără creţi, se purtau în 
zile de lucru. Li se mai spunea şi „cioareci”.
Tot pentru iarnă se coseau „nădraji” cu 
clinuri, din lînă groasă de culoare naturală. 
Păstorii purtau iarna pantaloni din blană 
de oae, cu miţele înăuntru numiţi „meşini”.
 „Boandă”
Portul bărbătesc este completat cu anumite haine, care se îmbracă deasupra 
cămaşei şi anume pentru vară – „jaletcă” fără mîneci cusută din postav, iar 
pentru iarnă „cheptar” sau „boandă” din blană de oaie, frumos ornamentată 
prin aplicaţie. Cînd era mai frig, bărbaţii îmbrăcau „sumanul” – o haină lungă 
mai jos de genunchi făcută din „suman” – postav de casă de lînă de culoare 
naturală – sură, neagră, cafenie. Sumanul de sărbătoare şi pentru cavaleri se 
ornamenta cu şiret negru răsucit din fire de lînă aspră.
 Brîul 
Bărbaţii numaidecît purtau brîie ţesute din lînă aspră, de o grosime potrivită. 
Brîiele bărbătești au o lungime de pînă la 3 m şi lăţime de 12-15 cm. Brîielor 
mai late (de 15 cm) le spuneau late de „o palmă domnească”, înfăşurînd 
talia de cîteva ori. La capăt brîiele au franjuri lungi pînă la 20 cm.
Brîul serveşte bărbatului nu numai ca element vestimentar, cu care se 
încinge deasupra cămaşei şi pantalonilor, dar are funcţie de protecţie a 
organelor interne, a şirii spinării atunci, cînd bărbaţii lucrează şi ridică 
greutăţi. 
Brîie din piele numite „chimire” cu multe detalii de 
metal, buzunare se confecţionau de meşteri 
speciali – „curelari”. Mai des le purtau păstorii şi 
ţăranii înstăriţi. Brîul ales şi cămaşa brodată erau 
acele atribute, care trebuia să le facă mireasa 
cadou de nuntă mirelui.
 Pălării
Pe cap bărbaţii purtau vara – pălării de fetru sau pălării 
împletite din paie, iar iarna – cuşme de formă ţuguiată, 
cusute din pielicică de miel “caracul” de culoare neagră sau 
brumărie (sură). Cavalerii împodobeau pălăria cu panglici de 
culoare închisă şi pene de păun. 
 Încălţămintea bărbaţilor
Încălţămintea bărbaţilor – „opincile” se făceau manual din piele de porc 
sau de vită prelucrată în condiţii de casă. Acest fel de încălţăminte se 
întîlneşte şi la alte popoare vecine. Opincile prezintă o bucată de piele mai 
mare decît talpa, care avea pe margine găuri prin care trecea o cureluşă de 
piele ce aduna această piele în jurul piciorului, dîndu-i formă de 
încălţăminte. Încreţiturile de la opinci formau un vîrf ascuţit (în nordul 
Moldovei), sau fără – în centrul Moldovei. Opincile se încălţau deasupra 
peste ciorapi de lînă sau obiele albe. Ele erau deobicei încălţămintea 
săracilor. Pentru zile de sărbătoare bărbaţii îşi făceau la comandă la cizmari 
cizme sau papuci din piele neagră.
  Vă mulțumesc pentru atenție !
Proiect realizat de
Beregoi Sheli- Alexandra