Un graf G este o pereche (X, T) unde: X este o mulţime de elemente numite vârfuri sau noduri, iar

T este o aplicaţie a lui X pe mulţimea părţilor sale. Vom nota graful G = (X, T). Dacă x X, atunci T(x)  X.
Dacă x, y  X şi y  T(x), perechea u = (x, y) se numeşte arc al grafului G, cu x extremitatea iniţială (originea)
arcului u, iar y este extremitatea finală a lui u. Notând cu U  (x, y) | x  X, y  T(x), putem exprima
graful şi prin relaţia G = (X, U).

Să considerăm următorul exemplu: Fie I = {I1, I2, I3, I4, I5, I6, I7, I8, I9, I10}şi T(I1) = {I2}; T(I2) = Φ;
T(I3) = Φ; T(I4) = {I7}; T(I5) = {I7}; T(I6) = {I8}; T(I7) = {I10}; T(I8) = {I9}; T(I9) = Φ; T(I10) = {I6}. Multimea
arcelor este: U = {(I1, I2), (I10, I6), (I7, I10), (I4, I7), (I5, I7), (I8, I9), (I6, I8)}. Reprezentarea grafului GI = (I,
T) este prezentată în figura 1.

Fig. 1. Reprezentarea grafului GI

O mulţime de vârfuri unite două câte două prin arce formează un graf orientat. Dacă u1, ..., uk
sunt arce ale unui graf cu proprietatea că extremitatea finală a lui ui coincide cu extremitatea iniţială a lui
ui+1, 1 ≤ i ≤ k-1, şirul de arce se numeşte drum. Când extremitatea finală a lui uk coincide cu originea lui u1
drumul se numeşte circuit. Drumul poate fi definit şi prin specificarea şirului de vârfuri prin care trece,
astfel: d = (x1, x2, ..., xr) dacă aceste vârfuri sunt în ordinea x1, x2, ..., xr.

Graful G1 = (X, U’), cu U’  U este un graf parţial al grafului G = (X, U), iar graful G2 = (X’, U’) cu X’
 X şi U’ U este un subgraf al lui G = (X, U).

Graful în care X reprezintă o mulţime de elemente ale sistemului informaţional poartă numele de
graf informaţional.

Matricea arcelor (conexiunilor directe)

Matricea A = (aij), 1 ≤ i, j ≤ n, este matrice a arcelor (conexiunilor directe) în condiţiile în care
elementele aij sunt definite astfel:
 1, daca exista arcul (x i , x j )
a ij  
 0, altfel
Matricea arcelor determină graful în mod unic şi constituie un nou mod de a defini un graf.

Matricea drumurilor (conexiunilor totale)

Matricea D = (dij), 1 ≤ i, j ≤ n, este matrice a drumurilor (conexiunilor totale) în condiţiile în care
elementele dij sunt definite astfel:

1, daca exista cel putin un drum de la x i la x j

d ij  
 0, altfel
Matricea drumurilor poate determina mai multe grafuri. Grafuri diferite pot avea o aceeaşi
matrice a drumurilor.

Matricea de structură
Matricea de structură, M este o matrice formată din două linii, prin care sunt descrise în mod
explicit arcele grafului şi atâtea coloane câte arce există în graf. Prima linie a matricei conţine vârful iniţial
al arcelor, în timp ce a doua linie cuprinde vârful final/terminal al arcelor. Nu se impune o ordine de
descriere a arcelor. Matricea de structură asociată grafului GI este:

 I1 I4 I5 I6 I7 I8 I10 
M   
 I2 I7 I7 I8 I10 I9 I6 

Matrice latine
Matricele latine, D(k), 1 ≤ k ≤ n – 1 sunt matrice ale căror elemente d ij(k) , 1 ≤ i, j ≤ n, reprezintă
drumurile elementare de la xi la xj, formate din k arce. Matricea D(n-1) va conţine toate drumurile
hamiltoniene din G. Matricea D(1) = ( d ij(1) ), 1 ≤ i, j ≤ n, se construieşte astfel:

x i x j , daca exista arcul (x i , x j )

d ij(1)  
0, daca nu exista arcul (x i , x j )

Din D(1) formăm matricea Dt = ( d ijt ),1 ≤ i,j ≤ n, astfel:

 x j , daca exista arcul (x i , x j )

d ijt  
0, daca nu exista arcul (x i , x j )
Deci matricea Dt se obţine din D(1) prin ştergerea primei poziţii din secvenţa xi xj din orice poziţie
(i, j). Matricea Dt conţine vârfurile ce pot fi atinse prin arce de la orice vârf al grafului. Următoarele matrici
D(2), ..., D(n-1) se construiesc prin operaţia „L” (produsul latin), astfel: D(k) = D(k-1) L Dt, k = 2, ..., n – 1 şi
elementul d ij(k) din D(k) este: xi x i1 ... x ik−1 xj dacă toate aceste vârfuri sunt distincte (se vor lua liniile din D(k-
1)
cu coloanele din Dt, ca la produsul matricelor) sau este 0, dacă nu apar k + 1 vârfuri distincte sau se
obţine zero pentru toate elementele care participă la înmulţire. Se consideră GX, graful din figura 2.
 Fig. 2. Graful GX

Matricele latine asociate grafului GX sunt următoarele:

Matricea D(1) :

Matricea Dt :

Matricea D(2) :
Matricea D(3) :

Stabilirea claselor de echivalenţă utilizând matricele de structură

Stabilirea claselor de echivalenţă se realizează după următoarea procedură:
Se identifică indicatorii primari (care nu se formează în sistem), respectiv cei care se
regăsesc în matricea de structură numai pe prima linie. Pentru exemplul GI din figura 1,
indicatorii primari sunt I1, I4, şi I5. Aceşti indicatori sunt incluşi în prima clasă de
echivalenţă.
Se identifică indicatorii care nu participă la formarea de indicatori în sistem, respectiv cei
care în matricea de structură se regăsesc numai pe linia a doua. Pentru exemplul GI,
indicatorii care nu participă la formarea de indicatori în sistem sunt: I2, I9. Aceşti indicatori
formează ultima clasă de echivalenţă. Pentru exemplul GI, indicatorul I3 va fi inclus în
clasa 1 de echivalenţă (este indicator primar).
Se elimină indicatorii repartizaţi în clase şi se continuă pentru restul indicatorilor.
După aplicarea procedurii, se obţin următoarele clase de echivalenţă:
C1={I1, I3, I4, I5}

C2={I7}

C3={I10}

C4={I6}

C5={I8}

C6={I2, I9}

Graful informaţional, cu nodurile ordonate pe clase de echivalenţă este prezentat în figura

3.
 Fig. 3. Graful GI ordonat după clasele de echivalenţă

Cu ajutorul unei astfel de reprezentări, legăturile indirecte dintre indicatori sunt mai uşor
de analizat.

Identificarea circuitelor informaţionale cu ajutorul matricelor de structură

Circuitele informaţionale nu au o justificare in cadrul dependenţelor între indicatori. Din
acest motiv, circuitele informaţionale trebuie identificate şi eliminate. Metodele de identificare a
circuitelor au la bază matricele de structură şi matricele latine.
Se realizează astfel: dacă după o anumită iteraţie, procesul de separare a indicatorilor pe
clase de echivalenţă nu mai poate fi continuat (în matricea de structură toate elementele de pe
prima linie apar şi în a doua linie), atunci există un circuit informaţional. Elementele circuitului
informaţional sunt incluse în submatricea informaţională.
Eliminarea circuitelor informaţionale presupune analiza circuitelor şi identificarea arcelor
care trebuie eliminate. Se verifică implicaţiile eliminării circuitelor asupra procesului de
prelucrare.

Identificarea circuitelor informaţionale cu ajutorul matricelor latine

Circuitele informaţionale sunt identificate prin verificarea fiecărui element d ij(k) , 1 ≤ i, j ≤
n, al matricelor latine, de forma xi x i1 ... x ik−1 xj pentru a identifica elementele pentru care : xi =
xj. Considerând exemplul din figura 2, circuitul informaţional identificat conţine vârfurile: Q, W şi
g. Acest circuit este identificat cu ajutorul următoarelor elemente ale matricei latine D(3): gWQg,
WQgW şi QgWQ. Toate aceste elemente se referă la acelaşi circuit informaţional.