Dosarul nr.

2a-3112/19
Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (judecător Suvac Sergiu)

DECIZIE
21 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții de Apel Chișinău
în componența:
Președintele completului, judecătorul Bulgac Lidia
Judecătorii Panov Ana și Dașchevici Grigore
Grefier Chiselița Alina

examinînd în ședință publică cererea de apel declarată de avocatul Bujoreanu Eugeniu, în

interesele apelantului IM „Incaso” SRL, împotriva hotărîrii Judecătoriei Chișinău sediul Centru
din 09 aprilie 2019,
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de ÎM „Incaso” SRL către Eni
Iurie privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată

c o n s t a t ă:
Circumstanţele cauzei:
La data de 15 martie 2018 ÎM „Incaso” SRL, prin intermediul avocatului stagiar Bujoreanu
Eugeniu, s-a adresat în instanţă cu o cerere de chemare în judecată către Eni Iurie privind
încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 09 iulie 2015 a încheiat în calitate de
creditor, cu Eni Iurie în calitate de debitor, contractul de împrumut nr. 631201, ce a fost executat
de reclamant la sediul acestuia. Menționa reclamantul că în cazul nerespecării graficului de
rambursare a împrumutului, pîrîtul s-a angajat să plătească pe lîngă valoarea împrumutului
principal și taxa aferentă contractului de împrumut, dobînda și penalitatea contractuală, ce se
raportează la durata de întîrziere.
Susținea reclamantul că, pîrîtul nu și-a îndeplinit obligațiile de plată conform contractului
de împrumut indicat, deşi a fost înștiințat despre faptul nerespectării clauzelor contractuale prin
intermediul notificărilor expediate în adresa acestuia, motiv pentru care reclamantul a expediat
pîrîtului reclamația prin care l-a informat repetat despre nerespectarea clauzelor contractuale și
despre rezilierea anticipată a contractului și obligațiunea acestuia privind restituirea
împrumutului, dobînzii calculate, a taxei aferente la contract și penalitățile calculate conform
contractului. Relata reclamantul că la data depunerii cererii de chemare în judecată, datoria
pîrîtului constituia suma de 22982,71 lei, inclusiv suma împrumutului – 10000 lei; taxa aferentă
contractului – 3 200 lei; dobînda aferentă contractului – 1 445,26 lei și penalitatea contractuală –
8 337,45 lei.
Indica reclamantul că acţiunea este înaintată de ÎM „Incaso” SRL, care are calitatea de
creditor în baza contractului de cesiune din 01 decembrie 2014 încheiat cu ÎCS „Iute Credit”
SRL, prin care ultimul a transmis dreptul de creanță în temeiul actului de predare-primire.
Astfel, solicita reclamantul ÎM „Incaso” SRL încasarea din contul pîrîtului a datoriei în
mărime de 22982,71 lei, a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 1400 lei și a taxei de stat
în mărime de 754,80 lei (f.d. 4-8).
 Soluţia instanţei de fond:
Prin hotărîrea Judecătoriei Chișinău sediul Centru din 09 aprilie 2019, cererea de chemare
în judecată înaintată de ÎM „Incaso” SRL a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 65).
Solicitarea apelantului:
La 18 aprilie 2019, prin intermediul oficiului poștal, avocatul Bujoreanu Eugeniu acționînd
în baza mandatului seria MA nr. 1394573 din 19 martie 2019 (f.d. 68), în interesele apelantului
ÎM „Incaso” SRL, a depus apel nemotivat împotriva hotărîrii Judecătoriei Chișinău sediul Centru
din 09 aprilie 2019, solicitînd casarea integrală a hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi
hotărîri (f.d. 67).
La data de 06 septembrie 2019 avocatul Bujoreanu Eugeniu, în interesele apelantului IM
„Incaso” SRL, a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău prin intermediul oficiului poștal
cererea de apel motivată, solicitînd admiterea apelului, casarea integrală a hotărîrii primei
instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care se va dispune încasarea din contul lui Eni Iurie în
beneficiul SRL „Incaso” a sumei restante din împrumut în mărime de 10 000 lei, penalității
contractuale pentru întîrziere în mărime de 8 337,45 lei, dobînzii contractuale în mărime de
1 445,26 lei, taxei aferente contractului în mărime de 3 200 lei și a cheltuielilor pentru achitarea
taxei de stat, în total pentru două instanțe în mărime de 1 321,80 lei și cheltuielilor de asistență
juridică în mărime de 1 700 lei.
Termenul de declarare a apelului:
În temeiul art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la
data pronunțării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.
Din materialele cauzei rezultă că hotărîrea contestată a fost pronunțată la 09 aprilie 2019
(f.d. 65), iar cererea de apel a fost depusă la 18 aprilie 2019 (f.d. 67-69), fapt ce denotă că apelul
a fost depus în termenul prevăzut de Lege.
Argumentele părților:
În motivarea apelului declarat, apelantul a indicat că aprecierea arbitrară a actului nr.
003/31.03.2016 din 31 martie 2016, în temeiul căruia SRL „Iute Credit” a cesionat creanţa
debitorului Eni Iurie către ÎM „Incaso” SRL, a dus la soluţionarea greşită a cauzei, ce constituie
temei de declarare a apelului conform art. 386 alin. (1) lit. (c) al CPC.
Susține apelantul că la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, datoria şi
penalitatea restantă a intimatului constituie suma de 22982,71 lei, însă instanţa ierarhic inferioară
nu a ţinut contul de interesele creditorului care prin neachitarea împrumutului în termen, a
suportat prejudiciu, care anterior semnării contractului a fost evaluat şi negociat cu debitorul prin
instaurarea clauzei penale.
Reprezentantul apelantului ÎM „Incaso” SRL şi intimatul Eni Iurie, în ședința de judecată
nu s-au prezentat din motive necunoscute instanței, deşi procedura citării legale a fost respectată,
din care considerente, în temeiul art. 379 alin. (2) CPC, Colegiul a dispus examinarea pricinii în
absența acestora.
Aprecierea instanței de apel:
Analizînd legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate, prin prisma argumentelor invocate de
participanţii la proces şi a materialelor din dosar, Colegiul civil consideră apelul declarat ca fiind
întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea hotărîrii primei instanţe, din următoarele
considerente.
În conformitate cu art. 385 lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa de apel, după ce
judecă apelul, este în drept să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei
instanţe, emiţînd o nouă hotărîre.
 Potrivit art. 373 CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi
obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea
circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă. În limitele apelului, instanţa de apel
verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe, precum şi cele
care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea cauzei, apreciază probele din
dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces. În cazul în
care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanţa de apel se pronunţă în
fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanţă. Instanţa de apel este obligată să se
pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Din conţinutul celor relatate, Colegiul civil reţine că sarcina instanţei de apel derivă
reieşind din dispoziţiile art. 373 CPC, în condiţiile în care instanţa de fond a soluţionat fondul
cauzei, cu expunerea argumentelor în vederea admiterii sau respingerii acţiunii în raport cu
concluziile reţinute de către aceasta.
Conform art. 117 alin.(1) CPC, probe în pricini civile sunt elementele de fapt, dobîndite în
modul prevăzut de lege, care servesc la constatarea circumstanţelor ce justifică pretenţiile şi
obiecţiile părţilor, precum şi altor circumstanţe importante pentru justa soluţionare a pricinii.
În temeiul art. 121 CPC, instanţa judecătorească reţine spre examinare şi cercetare numai
probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la existenţa
sau inexistenţa de circumstanţe, importante pentru soluţionarea justă a cazului, iar în
conformitate cu prevederile art. 130 alin.(1) CPC, instanţa judecătorească apreciază probele după
intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi
nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de
lege.
Astfel, din actele cauzei rezultă cu certitudine că, la 09 iulie 2015 ÎCS „Iute Credit” SRL şi
Eni Iurie au încheiat contractul de împrumut nr. 631201 (f.d. 9-10), prin care ÎCS „Iute Credit“
SRL s-a obligat să pună la dispoziţia lui Eni Iurie cu titlu de împrumut suma de 10 000 lei, iar
Eni Iurie s-a obligat să restituie această sumă pînă la 12 septembrie 2016, să plătească dobînda,
taxa aferentă contractului şi, după caz, penalitatea de întîrziere şi penalitatea pentru rezilierea
contractului.
Conform extrasului din contractul de cesiune nr. CES-1/01/06/2010 din 01 iunie 2010 (f.d.
17), completat şi modificat prin acordul adiţional nr. 01/06/2013 din 01 iunie 2013 (f.d. 18), ÎCS
„Iute Credit“ SRL a cesionat ÎM „Incaso“ SRL şi creanţa deţinută faţă de Eni Iurie (f.d. 15).
La 08 decembrie 2017 apelantul a remis în adresa intimatului, reclamaţia nr.
160328152999 (f.d. 13), returnată la 28 decembrie 2017 în adresa ÎM „Incaso“ SRL cu
mențiunea „nereclamat” (f.d. 14).
Colegiul reţine că cuantumul pretenţiilor ÎM „Incaso“ SRL rezidă din calculul sumelor
datorate de Eni Iurie (f.d. 12), pe care debitorul nu le-a combătut, deşi a fost legal înştiinţat
despre examinarea cauzei şi în prima instanţă, şi în instanţa de apel.
Verificînd argumentele apelului în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil și de
contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău consideră necesar de a admite cererea de
apel, de a reexamina cauza, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea înaintată de SRL
„Incaso” să fie admisă parțial.
În acest context, Colegiul punctează că potrivit certificatului de datorie la contractul de
împrumut, Eni Iurie la 26 octombrie 2016 a achitat 1 600 lei și la 09 octombrie 2015 a achitat
suma de 1 665,40 lei, deşi potrivit pct. 3.5 din contractul de împrumut, în cazul plăților
anticipate, se stabilește următoare ordine de stingere a datoriei în conformitate cu contractul de
împrumut: plata pentru procesarea contractului, comisionul, dobînda de întîrziere, penalitate și
suma principală a împrumutului.
Astfel, din certificatul de datorie rezultă că, sumele achitate de debitor în mărime totală de
4 765,40 lei au fost atribuite de către ÎCS „Iute Credit“ SRL pentru stingerea penalității zilnice
pînă la rezilierea contractului, iar suma de 3 000 lei a fost reținută de ÎCS „Iute Credit“ SRL cu
titlu de penalitate pentru rezilierea contractului din 29 septembrie 2015.
Astfel, instanţa relevă că potrivit art. 586 alin. (4) Cod civil (în redacţia în vigoare la dat
realizării raportului juridic litigios), cu sumele plătite de debitor, în cazul în care sînt insuficiente
pentru acoperirea integrală a datoriei scadente, se acoperă în primul rînd cheltuielile de judecată,
pe urmă dobînzile şi alte obligaţii de plată şi, la urmă, obligaţia principală (capitalul).
Concomitent, instanţa reţine că în conformitate cu pct. 4.3 din contractul de împrumut, în
cazul în care împrumutatul reține efectuarea plăților conform contractului de împrumut cu un
termen de 40 de zile calendaristice, calculate din ziua cînd datoriile contractuale urmează a fi
rambursate, împrumutătorul declară toate plățile din contractul de împrumut fiind cu întîrziere și
care urmează a fi achitate imediat și reziliază unilateral contractul de împrumut, calculînd
împrumutatului suplimentar penalitate de reziliere a contractului în mărime de 30% din suma
împrumutată, astfel, împrumutătorul corect a încasat din contul împrumutatului suma în mărime
de 3 000 lei, or, în speță se constată neonorarea de către împrumutat a obligațiilor contractuale
(f.d. 12).
Totodată, Colegiul civil conchide că prima instanță greșit a reținut, precum că acțiunea
înaintată de ÎM „Incaso” SRL urmează a fi respinsă din motiv că nu a fost prezentată dovada
transmiterii creanței sesizabile, or, în circumstanțele în care în perioada 26 octombrie 2015 - 10
mai 2017, împrumutatul a efectuat achitări în contul ÎCS „Iute Credit” SRL în mărime totală de
7 765,40 lei, astfel încît în speță se constată că intimatul a recunoscut existența datoriei rezultate
din contractul de împrumut nr. 631201 din 09 iulie 2015.
La fel, instanţa constată faptul transmiterii creanței ÎCS „Iute Credit” SRL, faţă de intimat,
către ÎM „Incaso” SRL în baza contractului de cesiune a creanței din 01 iunie 2010, iar prima
instanță nu a ținut cont de faptul că în conformitate cu pct. 5.1. din contractul de cesiune a
creanțelor nr. CES-1/01/06/2010, ÎCS „Iute Credit” SRL și SRL „Incaso” au ajuns la acord că
contractul intră în vigoare la data semnării, fiind valabil pînă la 01 iunie 2012, iar în cazul în care
nici o parte, nu mai tîrziu de o lună înainte de expirarea termenului contractului, nu expediază în
adresa celeilalte părți contractuale propunere în formă scrisă de încetare a contractul, acesta se
prelungește automat pînă la anul viitor. Încetarea contractului poate fi efectuată numai prin
acordul scris al părților, circumstanțe care nu se denotă la caz.
Prin urmare, este legal și valabil actul de transmitere a drepturilor asupra creanțelor nr.
003/31.03.2016, întocmit în baza contractului de cesiune a creanțelor nr. CES-1/01/06/2010, în
baza căruia ÎCS „Iute Credit” SRL a transmis ÎM „Incaso” SRL și creanța lui Eni Iurie în mărime
de 28572,71 lei (f.d. 15).
Astfel, ținînd cont de efectul devolutiv al apelului, Colegiul civil consideră că eroarea
judiciară prin care acțiunea a fost respinsă integral, poate fi corectată de către instanța de apel,
fără a afecta dreptul părților la un proces echitabil, avînd în vedere că la judecarea cauzei în fond
au fost aplicate eronat normele de drept material, iar adoptarea hotărîrii legale nu necesită
stabilirea sau verificarea circumstanţelor de fapt sau administrarea unor noi probe.
În acest context, instanţa de apel reţine că în temeiul art. 512 alin. (1) Cod civil (în redacţia
în vigoare la data înaintării acţiunii), în virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să
pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. Prestaţia
poate consta în a da, a face sau a nu face.
Conform prevederilor art. 514 Cod civil, obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict)
şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii.
În corespundere cu art. 572 alin. (1) şi (2) Cod civil, temeiul executării rezidă în existenţa
unei obligaţii. Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în
momentul stabilit.
Conform prevederilor art. 867 alin. (1) Cod civil, prin contractul de împrumut o parte
(împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri
fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen,
calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date.
În baza art. 871 alin. (1) şi (3) Cod civil, împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în
termenul şi în modul stabilit în contract. Dacă nu au fost stabilite dobînzi, el are dreptul să
restituie împrumutul şi pînă la expirarea termenului. În cazul în care a împrumutat o sumă de
bani, împrumutatul are obligaţia de a restitui suma nominală primită fără a ţine cont de variaţiile
valorii banilor.
Astfel, Colegiul civil constată că pretenția reclamantului privind încasarea datoriei formate
ca urmare a nerambursării împrumutului, urmează a fi admisă integral în contextul în care, ținînd
cont că plățile în mărime de 7 765,40 lei au fost efectuate de Eni Iurie cu încălcarea graficului de
rambursare a împrumutului, stabilit prin comun acord de către părțile contractului de împrumut,
sumele respective au fost repartizate de împrumutător pentru stingerea penalității zilnice pînă la
reziliere (în mărime de 4 765,40 lei) și pentru penalitate de reziliere a contractului (3 000 lei),
motiv pentru care instanţa constată că intimatul nu a stins împrumutul acordat în baza
contractului sus-indicat.
Concomitent, Colegiul constată ca fiind întemeiată pretenția apelantului privind încasarea
din contul intimatului a dobînzii contractuale, în contextul în care art. 869 alin. (1) şi (4) Cod
civil statuează că în baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi,
care trebuie să se afle într-o relaţie rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei, iar
în cazul în care împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere
restituirea imediată a împrumutului şi a dobînzii aferente. Luînd în considerare că Eni Iurie nu a
restituit în modul stabilit suma împrumutată, ce include și dobînda contractuală, astfel apelantul
este îndreptățit să solicite restituirea dobînzii, cu condiția că clauza contractuală referitoare la
dobîndă este validă. În speţă, potrivit materialelor cauzei, dobînda contractuală a fost stabilită de
părţile contractante în cuantum fix de 17% anual, cuantum ce este într-o relaţie rezonabilă cu rata
de bază a Băncii Naţionale a Moldovei în perioada de referinţă, aceasta constituind la data
încheierii contractului 15,50%. În consecinţă, Colegiul civil constată că apelantul este
îndreptățită să încaseze de la Eni Iurie suma de 1 445,26 lei cu titlu de dobîndă.
Referitor la pretenția apelantului privind încasarea din contul lui Eni Iurie a penalităţii în
mărime de 8 337,45 lei, ce constituie 0,5 % din suma datoriei restante calculată pentru o perioadă
de 180 zile de întîrziere şi penalitatea pentru rezilierea anticipată a contractului în mărime de
25% din suma împrumutului, Colegiul civil reține următoarele.
În corespundere cu prevederile art. 624 alin. (1)-(5) Cod civil, clauza penală (penalitatea)
este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că
debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un
alt bun. Prin clauză penală se poate garanta numai o creanţă valabilă. Clauza penală poate fi
stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea obligaţiei garantate prin clauza
penală sau a părţii neexecutate. Părţile pot conveni asupra unei clauze penale mai mari decît
prejudiciul. Debitorul nu este obligat să plătească penalitate în cazul în care neexecutarea nu se
datorează vinovăţiei sale.
În condițiile art. 625 alin. (1) Cod civil, clauza penală se face în scris, iar dispoziţiile art.
630 alin. (1) şi (2) Cod civil în cazuri excepţionale, luîndu-se în considerare toate împrejurările,
instanţa de judecată poate dispune reducerea clauzei penale disproporţionat de mari. La
reducerea clauzei penale, trebuie să se ţină cont nu numai de interesele patrimoniale, ci şi de alte
interese, ocrotite prin lege, ale creditorului. Nu se admite reducerea penalităţii în cazul în care
aceasta a fost plătită.
Instanţa de judecată reţine că potrivit pct. 4.1 din contractul de împrumut, părţile au
convenit că în cazul în care împrumutatul nu efectuează plăți în termene stabilite în contract,
acesta din urmă este obligat să achite o clauză penală în mărime de 0,5% din suma neachitată
pentru fiecare zi calendaristică de întîrziere, astfel încît aceasta este disproporţionat de mare atît
în raport cu uzanţele existente, cît şi cu cuantumul restanţei.
Din aceste considerente, Colegiul civil conchide că pretenția reclamantului privind
încasarea penalității urmează a fi admisă, însă într-o sumă mai mică decît cea solicitată prin
cererea de chemare în judecată, și anume în mărime de 3 000 lei, or, reclamantul nu a ținut cont
de faptul că împrumutatul a achitat o sumă în mărime de 4 765,40 lei, care a fost reținută de
împrumutătorul ca penalitate zilnică pînă la reziliere și 3000 lei ca penalitate pentru rezilierea
contractului (asupra cuantumului cărora instanţa nu se poate expune în temeiul art. 630 allin. (2)
Cod civil). Prin urmare, Colegiul civil consideră că încasarea din contul lui Eni Iurie în
beneficiul apelantului a sumei în mărime de 3 000 lei cu titlu de penalitate contractuală, nu
contrazice prevederilor normelor legale și nu va fi apreciată ca îmbogățire fără justă cauză a
creditorului.
Cu referire la pretenția reclamantului de a încasa taxa aferentă contractului de împrumut,
Colegiul civil reține următoarele. În speţă, în baza contractului de împrumut, obligaţia
contractuală nominlizată a lui Eni Iurie constituie un efect al acordului de voinţă intervenit între
părţi, iar sarcina instanţei de apel constă în a verifica corectitudinea prestaţiilor la executarea
cărora debitorul a devenit ţinut pe cale judecătorească. În această ordine de idei, Colegiul
porneşte de la faptul că în cadrul contractului de împrumut, care este unul de adeziune, Eni Iurie
are calitatea de consumator.
Conform art. 3 al Legii privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii
(aici și în continuare în vigoare la data sesizării instanței de judecată cu prezenta acțiune), clauza
abuzivă este acea clauză contractuală care, nefiind negociată în mod individual cu consumatorul,
prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul
consumatorului, contrar cerinţelor de bună-credinţă, un dezechilibru semnificativ între drepturile
şi obligaţiile părţilor care decurg din contract.
Potrivit art. 666 Cod civil, contractul poate fi de adeziune sau negociat, sinalagmatic sau
unilateral (generează obligaţii doar pentru una dintre părţi), comutativ sau aleatoriu şi cu
executare instantanee sau succesivă, precum şi de consumator. Contractele de adeziune sunt
contractele în care clauzele sînt preformulate de una din părţi (de regulă acesta este partea care
are o mai mare putere economică şi care este un comerciant) iar cealaltă parte doar poate să
accepte încheierea contractului în condiţiile impuse sau să renunţe de a încheia contractul.
În speţă, Eni Iurie nu a dispus de posibilitatea de a negocia în mod individual clauzele
contractului de împrumut. În conformitate cu art. 7 alin. (5) al Legii privind clauzele abuzive în
contractele încheiate cu consumatorii, în cazul în care constată caracterul abuziv al clauzelor
contractuale elaborate pentru a fi utilizate în o multitudine de contracte, instanţa de judecată
dispune nulitatea acestor clauze. Caracterul abuziv al unei clauze contractuale este temei de
declarare a nulităţii absolute a unei astfel de clauze.
Conform art. 217 alin. (1) Cod civil, nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de
orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu. Prin
sintagma „instanţa de judecată o invocă din oficiu” se are în vedere inclusiv ipoteza în care una
din părţi declanşează un litigiu civil avînd ca obiect executarea unui act juridic, iar instanţa,
constatînd că actul juridic ce constituie fundamentul prestaţiei supuse judecăţii, este lovit în parte
de nulitate absolută, va respinge parţial, după caz, cererea de chemare în judecată ca
neîntemeiată, fără însă a pronunţa şi nulitatea în parte a actului juridic respectiv în dispozitivul
hotărîrii.
Astfel, Colegiul civil consideră că clauza contractuală prin care Eni Iurie s-a obligat la
plata unei taxe aferente contractului (taxei de procesare) în mărime de 3 200 lei, are caracter
abuziv, iar legiuitorul, spre deosebire de contractele de credit bancar, nu a prevăzut pentru
contractele de împrumut posibilitatea părţilor de a conveni asupra unei taxe de procesare, iar
obligarea consumatorului, în baza unui contract de împrumut preformulat, la plata unei taxe de
procesare, urmează a fi calificată de instanță ca fiind contrar cerinţelor de bună-credinţă impuse
comerciantului.
În acest context, Colegiul subliniază că clauzele referitoare la obligarea consumatorului la
plata taxei de procesare, urmează a fi apreciate ca fiind abuzive, care creează un dezechilibru
semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor ce decurg din contractul de împrumut, care
inducă în eroare consumatorul.
În conformitate cu art. 82 Cod de procedură civilă, cheltuielile de judecată se compun din
taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a cauzei. Potrivit art. 94 alin. (1), (3) Cod de procedură
civilă, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cererea părţii
care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă
parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii.
Prevederile alin.(1) şi (2) se aplică şi la repartizarea între părţi a cheltuielilor de judecată în
instanţă de apel, în instanţă de recurs şi în cadrul revizuirii.
Colegiul civil reține că, apelantul la înaintarea cererii de chemare în judecată a achitat taxa
de stat în sumă de 754,80 lei, fapt confirmat prin ordinul de plată nr. 1574 din 08 decembrie
2017 (f.d. 3), iar la înaintarea cererii de apel apelantul a achitat taxa de stat în mărime de 567 lei,
fapt confirmat prin ordinul de plată nr. 2044 din 18 aprilie 2019 (f.d. 86).
Colegiul civi notează că valoarea acţiunii este de 22 982,71 lei, iar partea pretenţilor
admise este în proporţie de 62,85 %. Astfel, Eni Iurie urmează să achite în beneficiul SRL
„Incaso” suma de 758 lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată suportate de apelant
pentru achitarea taxei de stat, atît pentru examinarea cauzei în prima instanță, cît și pentru
examinarea în instanța de apel. În același timp, Colegiul civil reține că în conformitate cu
prevederile art. 90 lit. i) CPC, din cheltuielile de judecare a cauzei fac parte cheltuielile de
asistenţă juridică. Conform prevederilor art. 96 alin. (1), (1/1) CPC, instanţa judecătorească
obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile
ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile. Cheltuielile
menţionate la alin. (1) se compensează părţii care a avut cîştig de cauză dacă aceasta a fost
reprezentată în judecată de un avocat.
Luînd în considerare că interesele apelantului în prezenta cauză au fost reprezentate de
avocatul-stagiar Bujoreanu Eugeniu în baza mandatului seria MAS nr. 055283 (f.d. 5), iar
ulterior în baza mandatului seria MA nr. 1394573 (f.d. 68), iar pentru serviciile de asistență
juridică apelantul a suportat cheltuieli în mărime de 1 400 lei, fapt confirmat prin ordinul de plată
nr. 1573 din 08 decembrie 2017 (f.d. 4), Colegiul civil consideră că pretenția apelantului privind
compensarea cheltuielilor de judecată urmează a fi admisă în suma de 1 400 lei, cheltuieli care
au fost confirmate prin probe veridice, fiind o sumă rezonabilă.
Pentru considerentele nominalizate, dat fiind că în speţă s-a constatat întrunirea temeiurilor
pentru casarea hotărîrii contestate pentru motivele specificate supra, Colegiul ajunge la concluzia
de a admite apelul, a casa integral hotărîrea primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin
care acțiunea să fie admisă parțial, în cuantumul sus-indicat.
În conformitate cu art. 385 lit. c), art. 389-390 Cod de procedură civilă, Colegiul civil

D E C I D E:

Se admite cererea de apel declarată de avocatul Bujoreanu Eugeniu, în interesele

apelantului IM „Incaso” SRL.
Se casează integral hotărîrea Judecătoriei Chișinău sediul Centru din 09 aprilie 2019, cu
adoptarea unei noi hotărîri, prin care:
Se admite parțial cererea de chemare în judecată înaintată de ÎM „Incaso” SRL către Eni
Iurie privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.
Se încasează din contul lui Eni Iurie în beneficiul ÎM „Incaso” SRL suma bănească în
mărime de 10 000 lei (zece mii lei) cu titlu de datorie conform contractului nr. 631201 din
09.07.2015; 1 445,26 lei (una mie patru sute patruzeci și cinci lei, 26 bani) cu titlu de dobîndă
contractuală; 3 000 lei (trei mii lei) cu titlu de penalitate; 758 lei (șapte sute cincizeci și opt lei)
cu titlu de taxa de stat proporțional pretențiilor admise; 1 400 lei (una mie patru sute lei) cu titlu
de cheltuieli de asistență juridică.
Pretenția ce ține de încasarea taxei aferente contractului în mărime de 3 200 lei (trei mii
două sute lei), din cererea de chemare în judecată se respinge ca neîntemeiată.
Decizia este definitivă şi executorie la momentul pronunțării, însă poate fi atacată cu recurs
la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Preşedintele ședinței, judecătorul Bulgac Lidia

Panov Ana
Judecătorii Dașchevici Grigore