Sunteți pe pagina 1din 6

Carte-Omul de zapada

Shel Silverstein
Shel Silverstein (1930-1999), autorul şi ilustratorul acestei cărţi, a fost poet, cântăreţ, compozitor,
muzician, caricaturist şi autor de cărţi pentru copii american.
Foarte tânăr fiind, întrucât nu ştia să danseze sau să se joace cu mingea, şi nici mare succes la fete
nu avea, a început să scrie şi să deseneze.
A primit premiul Grammy pentru A Boy Named Sue (1970) şi a fost nominalizat la Oscar şi la Golden
Globe pentru cântecul I'm Checkin' Out din filmul Postcards from the Edge.
În cărţile destinate copiilor, Silverstein îşi ia numele de unchiul Shelby. Volumele sale au fost traduse
în 30 de limbi şi s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare.

Acesta a mai scris si:

Camera dezordonată

Oricui aparţine-această cameră, ar trebui să-i fie ruşine!


Lenjeria intimă-atârnă-aiurea pe veioză,
Pelerina de ploaie-i trântită pe scaunul încărcat de rufe,
Scaunul e mucegăit şi plin de noroi.
Puloverul zace pe covor.
Fesul şi unul dintre ski-uri sunt aruncate sub televizor,
Pantalonii-s agăţaţi neglijent de uşă,
Iar vesta-i căzută pe hol.
O şopârlă, cu numele Ed, doarme în patul lui,
Şi pereţii sunt impregnaţi de mirosul şosetelor.
Oricui aparţine-această cameră, ar trebui să-i fie ruşine!
Donald sau Robert, sau Willie, sau –
Hopa!? Zici că-i a mea? Of, Doamne,
Mi se părea mie cunoscută de undeva!
Fără rest

Micuţ cât o alună,


Mare cât un uriaş,
Toţi suntem la fel de mari
Când stingem lumina-înainte de culcare.
Bogat cât şapte ţari,
Sărac cât un păduche
Toţi suntem de-o mamă
Când stingem lumina-înainte de culcare.

Roşcat, negru sau portocaliu,


Alb sau galben ca o lumânare,
Toţi suntem aidoma
Când stingem lumina-înainte de culcare.
Poate că cea mai bună cale
Să împăcăm pe fiecare
Ar fi ca Dumnezeu să stingă lumina
Şi să ne trimită la culcare!

Întrebările zebrei

Am întrebat zebra,
Eşti neagră cu dungi albe
Sau albă cu dungi negre?
Iar zebra m-a întrebat la rândul ei,
Eşti om bun cu obiceiuri rele
Sau om rău cu obiceiuri bune?
Eşti gălăgios şi din când în când tăcut
Sau tăcut şi din când în când gălăgios?
Eşti un om fericit cu unele zile triste
Sau trist cu unele zile vesele?
Eşti dezordonat şi uneori îngrijit
Sau îngrijit şi uneori dezordonat?
Şi tot aşa, dă-i şi dă-i, dă-i şi dă-i,
Şi dă-i, şi dă-i.
N-o să mai întreb zebra
Niciodată ceva despre
Dungile ei.

Câinele în noaptea de Crăciun

Aceasta este prima mea noapte de gardă,


Noaptea de Moş Ajun.
Copiii dorm cu toţii sus, în paturi calde,
Iar eu păzesc ciorapii şi brăduţul de Crăciun.

Ce se aude... umblă cineva pe-acoperiş?


Să fie-un şoricel sau mâţa mustăcioasă?
Coboară oare cineva pe horn?
Un hoţ cu barbă mare,
Cu ditamai sacul, a venit la furat la noi în casă.

Mârâi, latru,-l muşc de fund.


Hoţomanul ţipă, sare în sanie, vrei, nu vrei;
Îi sperii ciudaţii cai, care-o zbughesc în zbor nebun.
Am băgat groaza-n toată gaşca de derbedei.

Acum în casă este iarăşi linişte şi pace.


Ciorapii sunt în siguranţă, cum se vede.
Cât de bucuroşi vor fi copiii dimineaţă
Când vor vedea cum am păzit brăduţul verde!
Locul unde se sfârşeşte trotuarul

Există un loc unde se sfârşeşte trotuarul


Şi dincolo de unde-începe strada,
Şi-acolo iarba creşte moale în tot locul,
Şi-acolo-i soare cald, strălucitor ca focul,
Şi-acolo fugaci roşii curmă zborul şi-şi găsesc norocul,
Răcorindu-se-n vântul cu miros de mentă.

Trebuie să plecăm din locul unde fumul înceţoşează ochii,


Unde străzile-s gri şi-întortocheate!
Să trecem dincolo de frigul florilor de-asfalt,
cu mers măsurat şi lin, facă-ni-se darul,
Acolo unde razele de lumină-şi limpezesc cleştarul,
În locul unde se sfârşeşte trotuarul.

Da, să trecem cu mers măsurat şi lin, facă-ni-se darul,


Spre-acolo unde raze de lumină-şi limpezesc cleştarul
În ochi de copii, căci doar copiii mai pot gusta nectarul
Din locul unde se sfârşeşte trotuarul.

Careeu cu un Exactce

Cioc, cioc!
Cine-i acolo?
Eu!
Care eu?

In regulă!
Ce-i în regulă?
Careeu!
Ce-i asta vreau să ştiu!
Care-i asta vrei să ştii?
CINE, eu?
Da, exact!
Exact ce?
Da, am un Exactce pe lănţişor!

Exact ce pe lănţişor?
Da!
Da care?
Nu, Exactce!

Care vreau să ştiu!


Ţi-am mai spus - Exactce!
Exact CE?
Da!
Da care?

Da, e cu mine!
Ce-i cu tine?
Exactce – asta-i cu mine.
Cine, eu?
Da!

TAIE-O DE AICI!

Cioc, cioc...

S-ar putea să vă placă și