Puterea de lucru judecat

Prezentare

Una dintre cele mai importante exceptii de procedura este aceea a puterii lucrului
judecat^1 .
Elementele lucrului judecat sunt acelea care structureaza institutia juridica la care ne
referim si care-i determina efectele. Aceste elemente rezulta din art. 1201 C.civ., text care
se refera la tripla identitate de parti (eadem conditio personarum), obiect (eadem res) si
cauza (eadem causa) ^2 .
Puterea de lucru judecat - "res iudicatapro veritate habetur", este reglementata in art.
1201 C. civ., ca o prezumtie legala absoluta irefragabila si in art. 166 C. proc. civ., ca o
exceptie de fond, peremptorie si absoluta^3 .
Pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie sa existe tripla identitate: de parti, de
obiect si de cauza.

a. Partile

Art. 1201 C. civ. pretinde ca judecata sa aiba loc "intre aceleasi parti, facute de ele sau
contra lor in aceeasi calitate". Acest text evoca, astfel cum judicios s-a remarcat, un
principiu juridic, logic si moral^4 . Este vorba aici de aplicatiunea principiului relativitatii
lucrului judecat. Acest principiu reprezinta o transpunere pe plan procesual a unui
cunoscut principiu de drept civil si in conformitate cu care conventiile n-au efect decat
intre partile contractante (art. 973 C.civ.).
Cele doua parti constituie elementul subiectiv al actiunii, iar fara ele activitatea
judiciara nici nu poate fi intretinuta. Dar conditia identitatii partilor pentru existenta
lucrului judecat are in vedere nu prezenta lor fizica la proces, ci prezenta juridica, adica
participarea la proces in nume propriu sau in calitate de reprezentant^5 .
Doua precizari se impun^6 :
a) vorbind de parti avem in vedere persoanele intre care s-a legat raportul juridic dedus
judecatii, iar nu reprezentantii lor legali sau conventionali care fizic pot sta in proces in
locul lor. Mai mult, in materia lucrului judecat notiunea de reprezentare nu trebuie luata
in sensul ei obisnuit. Astfel, daca o persoana figureaza intr-un prim proces ca
reprezentanta legala a uneia dintre parti, iar in al doilea proces sta in nume propriu, nu
exista putere de lucru judecat. Reprezentantul legal sau mandatarul, desi prezenti la
proces din punct de vedere fizic, nu sunt parti in sensul art. 1201 C. civ. si deci puterea de
lucru judecat nu opereaza fata de ei^7 .
Au calitatea de parte si persoanele sau organele carora - fara a fi implicate in raportul
de drept material litigios - legea le recunoaste in mod expres posibilitatea sa exercite
actiunea (de ex. procurorul in conditiile art. 45 C. proc. civ.);
b) partilor legate initial prin actiune, li se pot adauga si terte persoane care, intrand in
proces din initiativa lor sau a partilor initiale, dobandesc calitatea de parti. In plus,
puterea de lucru judecat ii vizeaza si pe succesorii universali sau cu titlu universal ai
partilor, precum si pe dobanditorii cu titlu particular (pentru acestia din urma, numai in
privinta hotararilor referitoare la dreptul transmis si care sunt anterioare actului de

1
transmitere a dreptului), deoarece, desi nu au participat personal la judecata, au dobandit
aceleasi drepturi .ca si autorul lor, deci continua, reprezinta persoana autorului lor.
Aceeasi este situatia si in cazul creditorilor chirografari, care, avand doar un drept de gaj
general asupra bunurilor din patrimoniul debitorului lor, sunt reprezentati de acesta^8 .

b. Obiectul

Dincolo de teorii si definitii, conceptul de obiect al actiunii civile se raporteaza la

pretentia afirmata in justitie, adica la ceea ce se pretinde de reclamant prin cererea de
chemare in judecata, adica plata unei sume de bani, predarea unui bun mobil sau
imobil^9 .
In sens mai larg, obiect al procesului il constituie ceea ce partile inteleg sa supuna
judecatii, ceea ce ele pretind ca judecatorii sa verifice, sa aprecieze, sa constate, sa
judece. Deci, actiunea aduce in discutie o problema de fapt si o problema de drept, pe
care judecatorii sunt chemati sa le rezolve prin hotarare judecatoreasca^10 , tocmai
pentru a asigura protectia dreptului subiectiv.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca obiectul din cea de-a doua
actiune sa fie identic. Acest lucru se poate verifica prin raportarea statuarilor cuprinse in
dispozitivul hotararii cu obiectul determinat in cea de-a doua actiune^11 . Asa fiind, daca
se reclama un obiect pe baza unui contract de imprumut, iar apoi invocandu-se un
contract de vanzare, nu exista identitate de cauza. Instanta suprema a decis ca exista
identitate de obiect chiar daca aceasta este diferit formulat in cele doua cereri, cand
rezulta ca scopul final al reclamantului este acelasi^12 .
Intrucat cererea de chemare in garantie este o actiune, hotararea prin care este
solutionata se impune cu autoritate de lucru judecat, in sensul prevazut de art. 1201 C.
civ., aceasta exceptie se poate ridica in a doua actiune, de parti sau de judecatori, in orice
faza a litigiului, potrivit art. 166 C. proc. civ.
Daca insa, in prima actiune si cea formulata in cererea de chemare in judecata instanta
in loc sa solutioneze cauza cum era obligata de lege, a indrumat partea sa formuleze
separat alta actiune si partea s-a conformat, inseamna ca in cauza nu este autoritate de
lucru judecat, intrucat cererea de chemare in garantie nu fusese solutionata, in speta,
instanta de fond s-a limitat sa retina, pe baza hotararilor judecatoresti la care face referire,
ca reclamanta a mai actionat-o pe parata, pe calea unor cereri de chemare in garantie in
care a fost chemata in judecata de beneficiarii sai, in loc sa verifice care a fost obiectul
cererilor si ce solutii au fost date acestor cereri de chemare in garantie.
Pe de alta parte, daca prin cea de-a doua actiune, reclamanta a cerut si alte penalitati
decat cele care au format obiectul cererii de chemare in garantie, nu opereaza autoritatea
de lucru judecat pentru tot ceea ce s-a cerut prin noua actiune^13 .

c. Cauza

Cauza este un element-conditie a actiunii civile ce raspunde la intrebarea: pentru ce se

judeca partile? ^14 .
In legatura cu acest element al actiunii opiniile din literatura sunt impartite. Unii autori
considera cauza actiunii ca fiind temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului
pe care una din parti il valorifica impotriva celeilalte parti (de ex. titlul de proprietate,

2
contractul). Intr-o alta opinie cauza este identificata cu neintelegerea sau conflictul care
exista intre reclamant si parat cu privire la temeiul dreptului subiectiv^15 .
Dupa o alta opinie^16 , cauza este neintelegerea sau conflictul care exista intre
reclamant si parat cu privire la temeiul dreptului subiectiv. Un alt autor sustine ca ar
trebui sa intelegem prin cauza a actiunii civile, neintelegerea sau conflictul care exista
intre reclamant si parat, cu privire la temeiul dreptului subiectiv^17 confundandu-se
astfel temeiul juridic al actiunii cu insasi procesul civil. Uneori cauza dreptului difera de
cauza actiunii, daca reclamantul si-a fundamentat gresit actiunea sa, acest lucru are
importanta cu privire la puterea lucrului judecat. Asa de exemplu, intr-o actiune in
revendicare, se valorifica un pretins drept de proprietate, asupra lucrului revendicat dar
daca actiunea in revendicare bazata pe un titlu translativ de proprietate a fost respinsa
cauza actiunii fiind in contract iar contractul a fost declarat nu este posibila o noua
actiune bazata pe uzucapiune, care este o alta cauza juridica^18 .
Cauza nu se confunda cu dreptul subiectiv, dar nici cu mijloacele de dovada ale
faptelor pe care reclamantul isi intemeiaza pretentiile. Ea rezida in fundamentul juridic al
actiunii si se materializeaza practic, astfel cum sustin si alti autori^19 in "situatia de fapt
calificata juridic". Ca sa dam un exemplu, intr-o cerere de revendicare in materie civila
obiectul il constituie bunul revendicat si dreptul de proprietate asupra acelui bun, cauza
actiunii fiind reprezentata de detinerea abuziva a bunului de catre parat si vointa de a face
ca aceasta detinere sa inceteze, cauza cererii de chemare in judecata o reprezinta
vanzarea-cumpararea^20 .
Este limpede ca, cauza actiunii (causa petendi) nu este acelasi lucru cu cauza raportului
juridic sau a obligatiunii puse in discutie (causa debendi), aceasta din urma constituind
fundamentul dreptului invocat de cel ce formuleaza pretentia^21 . Altfel spus, cauza
dreptului (causa debendi) constituie cauza cererii de chemare in judecata, iar nu a actiunii
civile in totalitatea ei. De exemplu, in cazul in care se revendica un bun de la o persoana,
cauza actiunii o constituie detinerea abuziva a bunului de acea persoana si vointa de a
face ca aceasta detinere sa inceteze, stabilindu-se o stare corespunzatoare dreptului
pretins, iar cauza cererii de chemare in judecata poate fi contractul, uzucapiunea,
succesiunea etc^22 . Aceasta cauza a cererii de chemare in judecata - temeiul juridic -
poate fi pusa in discutia partilor de catre instanta, intereseaza institutia puterii lucrului
judecat si a litispendentei, iar nu cauza actiunii^23 .
Jurisprudenta noastra este relativ bogata in determinarea conceptului de cauza. Cateva
exemple pot ilustra asertiunea de mai sus. Astfel s-a decis ca nu exista identitate de cauza
intre actiunea petitorie si actiunea posesorie^24 . De asemenea, nu este identitate de
obiect si cauza in ipoteza in care hotararea definitiva constata nulitatea actului de
instrainare pentru ca nu intruneste o anumita cerinta imperativa a legii, iar in actiunea
ulterioara se solicita rezolutiunea promisiunii sinalagmatice de vanzare, rezultand din
acelasi act si motivat de faptul ca instrainarea nu s-a realizat din pricina celeilalte parti. In
acelasi timp trebuie retinut ca nu exista autoritate de lucru judecat ori de cate ori temeiul
juridic al celor doua actiuni este diferit. Astfel, daca o prima actiune in revendicare bazata
pe uzucapiune a fost respinsa, o a doua actiune poate fi exercitata cu succes daca ea se
intemeiaza pe o alta cauza, cum ar fi un act translativ de proprietate (donatie, vanzare-
cumparare etc) ^25 .
Este bine sa retinem ca puterea de lucru judecat este total independenta de calitatea
solutiei pronuntate. Daca o instanta constata ca s-a savarsit o greseala de judecat intr-o

3
hotarare anterioara, nu numai ca nu poate sa o indrepte, dar trebui ca in propria hotarare
sa se conformeze lucrului deja judecat. Ca o aplicare a acestui principiu, in materie de
revizuire pentru contrarietate de hotarari legea prevede ca se va anula cea de-a doua
hotarare (art. 327 alin. 1 C. proc civ.), chiar daca prima hotarare este gresita pe fond^26 .
In dreptul contemporan este insa dominanta conceptia potrivit careia, in anumite conditii,
si considerentele hotararii pot dobandi putere de lucru judecat. Aceasta conceptie este
promovata in prezent si in doctrina noastra juridica. Jurisprudenta a promovat si a
nuantat, in termeni semnificativi, conceptia mentionata. Astfel, instanta suprema a decis
ca: "puterea lucrului judecat este restransa la acele puncte litigioase care au format
obiectul litigiului si care au fost rezolvate prin dispozitiv, adica acea parte a hotararii care
determina dreptul recunoscut sau tagaduit de hotararea pronuntata. Considerentele
hotararii nu participa la autoritatea de lucru judecat, decat in masura in care ele contin sau
lamuresc declaratii de drepturi provocate de parti si cuprinse in dispozitiv"^27 .
Interesanta si mai semnificativa este si o alta solutie a instantei supreme si care cuprinde
urmatoarea statuare: "Calea de atac a recursului se indreapta in principiu impotriva
dispozitivului hotararii care este susceptibil de a dobandi puterea lucrului judecat.
Motivarea solutiei, prin care se explica si, eventual, se completeaza intelesul
dispozitivului, nu poate fi atacata, separat, cu recurs, afara de cazul cand in cuprinsul
motivarii s-a rezolvat o problema care, prin natura ei, excede limitele unui considerent si
poate fi opusa cu autoritate de lucru judecat"^28 .
Fata de dispozitiile legale care reglementeaza puterea de lucru judecat si in raport de
rolul sau, se apreciaza in doctrina Dreptului procesual civil^29 ca puterea lucrului
judecat prezinta si urmatoarele caractere:
a) exclusivitatea, care face ca un nou proces intre aceleasi parti, pentru acelasi obiect
si aceeasi cauza sa nu mai fie posibil;
b) incontestabilitatea, care face ca hotararea definitiva sa nu mai poate fi pusa in
discutie de catre parti sau procuror, decat prin intermediul cailor de atac prevazute de
lege;
c) executorialitatea, care face ca hotararea definitiva sa poata fi pusa in executare silita
(desigur daca este susceptibila de executare) la cererea partii care a castigat sau a
procurorului, iar uneori chiar din oficiu;
d) obligativitatea, care face ca partile sa se supuna efectelor lucrului judecat, iar partea
in favoarea careia actioneaza sa nu poata renunta la dreptul de a o invoca. Acest caracter
este discutabil.
In trecut s-a decis in mod constant ca la puterea lucrului judecat, care nu este de ordine
publica, se poate renunta de catre partea interesata. Aceasta conceptie se reflecta si in
unele solutii jurisprudentiale relativ recente. In acest sens instanta suprema a decis ca la
puterea lucrului judecat '"care este in favoarea partii, se poate renunta, fie prin
neexecutarea hotararii, fie prin neexecutarea hotararii in termenul de prescriptie^30 .
Astfel cum se poate usor remarca problema ce o examinam se afla in stransa legatura si
cu partea din hotarare ce poate fi atacata cu apel sau recurs. In aceasta privinta unii autori
au considerat ca pot forma obiect al unei cai de atac ordinare si considerentele
hotararii^31 .
Spre exemplu, intr-o speta, din examinarea hotararii pronuntate in primul proces,
rezulta ca actiunea a fost respinsa pe considerentul ca, pentru actul juridic al adoptiei,
parintii adoptivi nu si-au exprimat un consimtamant valabil, deoarece procura data altei

4
persoane, pentru a incheia actul in numele lor, a avut un caracter general, iar nu special,
cu referire la un anume copil minor, in cel de al doilea proces, din analiza cuprinsului
declaratiei de adoptie reiese ca parintii adoptivi si-au exprimat clar consimtamantul de a
adopta un minor, iar din cuprinsul procurii data in scopul incheierii in numele lor a
actului de adoptie rezulta, fara echivoc, ca a fost avut in vedere minorul adoptat. Fata de
cele aratate s-a constatat ca hotararea anterioara nu are autoritate de lucru judecat in
pricina actuala, intrucat in primul proces actiunea fusese respinsa pentru lipsa unui
consimtamant valabil dat in vederea incheierii actului juridic al adoptiei, in timp ce in
cauza aici analizata situatia de fapt s-a schimbat invederandu-se existenta unui
consimtamant ca si a unei procuri date cu respectarea prevederilor legale, aceasta situatie
aparand ca un temei juridic nou in raport cu el din primul proces^32 .
Legat de natura juridica a exceptiei puterii lucrului judecat este si problema de a
cunoaste daca partea interesata in invocarea ei poate renunta la un asemenea beneficiu.
Asemenea solutii nu sunt insa in concordanta cu caracterul de ordine publica al
regulilor privitoare la puterea lucrului judecat si cu insasi finalitatea institutiei analizate.
S-a aratat^33 ca aplicarea consecventa a principiului puterii lucrului judecat confera
judecatorului posibilitatea de a "invoca si din oficiu existenta lucrului judecat intr-o cauza
ce-i vine spre solutionare, chiar daca partea angajata in noul proces nu ridica sau nu vrea
sa se prevaleze de hotararea anterioara. Nu se poate face analogie cu situatia in care
partea care a obtinut cistig de cauza renunta la executarea, inauntrul termenului de
prescriptie, a hotararii pe care o obtinuse, aceasta renuntare fiind o remitere de datorie".
Cu privire la autoritatea de lucru judecat, practica judiciara a statuat o serie de
principii, dintre care amintim urmatoarele:
- Daca reclamantul care a pierdut procesul introduce o noua actiune prin care cheama
in judecata, alaturi de fostul parat, un al doilea parat, paratii pot invoca autoritatea
lucrului judecat din prima hotarare.
- Nu este necesar ca obiectul sa fie formulat identic in ambele actiuni.
- Nu intereseaza faptul ca scopul nu este acelasi
- Nu exista identitate de cauza intre actiunea petitorie si actiunea posesorie.
- Nu exista putere de lucru judecat cu privire la un capat de cerere pe care prima
hotarare nu l-a rezolvat. Hotararea de anulare a unei actiuni ca netimbrata nu are efect de
lucru judecat.
- Nu exista putere de lucru judecat atunci cand hotararea definitiva constata nulitatea
actului de instrainare pentru ca nu intruneste o anumita cerinta imperativa a legii, iar
actiunea ulterioara se refera la rezolutiunea promisiunii de vanzare sinalagmatica,
rezultand din acelasi act, pe motiv ca vanzarea nu s-a realizat din culpa celeilalte parti
contractante, intrucat nu exista identitate de obiect si cauza.
- Cand ambele actiuni au acelasi obiect, adica daune, faptul ca in a doua actiune
cuantumul daunelor este diferit, prin aceasta nu se poate spune ca s-a schimbat obiectul
actiunii, astfel incat exista autoritate de lucru judecat.
- Autoritatea de lucru judecat poate exista nu numai in ce priveste fondul pricinii, ci si
cu privire competenta instantei daca aceasta a facut obiectul judecatii si daca hotararea
data a ramas definitiva, fie prin epuizarea cailor de atac, fie prin nefolosirea lor.
--------------------------
^1) A se vedea pentru o cercetare monografica E. Florian, Puterea lucrului judecat in
materie civila, Editura All, Bucuresti, 1997.

5
 ^2) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 282.
^3) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All,
1994, pag. 234.
^4) I. Deleanu, V. Deleanu, Hotararea judecatoreasca, Editura Servo-Sat, Arad, 1998,
pag. 93.
^5) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All,
1994, pag. 234.
^6) V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National,
Bucuresti, 1996, pag. 261-262; Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed.
All Beck, 2002, pag. 48-49.
^7) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All,
1994, pag. 234.
^8) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All,
1994, pag. 234.
^9) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 110-
111.
^10) E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Institutul de arte grafice "Lupta",
Bucuresti, 1932, vol. I, pag. 202-204.
^11) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 282.
^12) A se vedea V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II,
Ed. National, 1997, pag. 275.
^13) Trib. Suprem , col. civ., dec. nr. 292/E/18.02.1988, Revista Romana de Drept nr.
10/1988, pag. 62.
^14) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 111.
^15) Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Ed. Stiintifica,
Bucuresti, 1960, pag. 105.
^16) A Hilsenrad, Despre noua reglementare a prescriptiei extinctive, Legalitatea
Populara. nr. 8/1958 pag. 148-149.
^17) Gr. Porumb, Codul de procedura civila comentat si adnotat, vol. I, Ed. Stiintifica,
Bucuresti, 1960, pag. 105.
^18) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la
prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983,
pag. 216-217.
^19) A se vedea in acest sens P. Vasilescu, Tratat teoretic si practic de procedura
civila, vol. III, 1939, pag. 726
^20) V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National,
1997, pag. 276.
^21) Unii autori considera cauza actiunii ca fiind reprezentata impreuna de causa
petendi si causa debendi (vezi V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, pag. 120), dar, se precizeaza insa ca "distinctia
dintre cauza dreptului si cauza propriu-zisa a actiunii prezinta totusi o deosebita
importanta practica" (D. Radu, Actiunea in procesul civil, Ed. Junimea, Iasi, 1974, pag.
118). In sensul gresit ca ele nu trebuie sa difere a se vedea, mai recent, P. Perju, Sinteza
teoretica de practica a instantelor judecatoresti din circumscriptia Curtii de Apel Suceava
in materia Dreptului procesual civil, Dreptul nr. 1/1995, pag. 76.

6
 ^22) V.M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Ed. National,
Bucuresti, 1996, pag.263.
^23) A se vedea si P. Vasilescu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I,
1939, pag. 217-218.
^24) A se vedea Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 347/1957, cu o nota de V. Georgescu
in Legalitaea populara. nr. 4/1958, pag. 77.
^25) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 282-
283.
^26) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All,
1994, pag. 237.
^27) Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2/1987, in Culegere de Decizii 1987, pag. 230.
^28) Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2042/1987, in Culegere de Decizii 1987, pag. 235.
^29) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Teoria generala, pag. 524-526
^30) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 288.
^31) A se vedea in acest sens Gr. Porumb, Codul de procedura civila, comentat si
adnotat, vol. II, pag. 20; V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1972, pag. 302.
^32) C. S. J., s. civ., dec. nr. 2633/06.12.1991, nepublicata
^33) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la
prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983,
pag. 526.

Corelatii si comparatii intre puterea de lucru judecat in materie procesual penala si

respectiv procesual civila

Autoritatea de lucru judecat opereaza numai in cazul in care, cu privire la o persoana,

s-a desfasurat o judecata penala pentru o anumita fapta considerata infractiune. In acest
sens, pentru existenta autoritatii de lucru judecat in materie penala se cere existenta a
doua elemente identice intre cauza judecata si cauza care urmeaza a fi solutionata, si
anume: identitate de persoane si identitate de obiect. Spre deosebire de autoritatea de
lucru judecat in materie penala, pentru existenta autoritati de lucru judecat in materie
civila se cere o tripla identitate, si anume: de persoane, de obiect si de cauza^1 .
Elementele de identitate intre cele doua hotarari sunt diferentiate nu numai ca numar
dar si in continutul lor. In materie civila, cum deja am aratat, pentru a exista autoritate de
lucru judecat, conform art. 1201 din Codul civil, trebuie sa existe o tripla identitate:
parti, obiect si cauza.
Autoritatea de lucru judecat a hotararilor penale are un efect pozitiv si unul negativ,
efectul pozitiv consta in aceea ca hotararea poate fi pusa in executare, iar efectul negativ
impiedica exercitarea unei noi actiuni penale impotriva aceleiasi persoane, pentru aceeasi
fapta (non bis in idem). Ca o consecinta a efectului negativ mentionat mai sus, autoritatea
lucrului judecat se inscrie in randul cauzelor care impiedica punerea in miscare a actiunii
penale sau continuarea exercitarii ei^2 .
Fata de dispozitiile legale care reglementeaza puterea de lucru judecat si in raport de
rolul sau, se apreciaza in doctrina Dreptului procesual civil^3 (si sinteza este valabila

7
fara discutie si in materie procesual penala) ca puterea lucrului judecat prezinta si
urmatoarele caractere:
a) exclusivitatea, care face ca un nou proces intre aceleasi parti, pentru acelasi obiect
si aceeasi cauza sa nu mai fie posibil;
b) incontestabilitatea, care face ca hotararea definitiva sa nu mai poate fi pusa in
discutie de catre parti sau procuror, decat prin intermediul cailor de atac prevazute de
lege;
c) executorialitatea, care face ca hotararea definitiva sa poata fi pusa in executare silita
(desigur daca este susceptibila de executare) la cererea partii care a castigat sau a
procurorului, iar uneori chiar din oficiu;
d) obligativitatea, care face ca partile sa se supuna efectelor lucrului judecat, iar partea
in favoarea careia actioneaza sa nu poata renunta la dreptul de a o invoca^4 . Acest
caracter este discutabil chiar in materie civila si inadmisibil in materie penala.
Autoritatea de lucru judecat opereaza numai in cazul in care, cu privire la o persoana,
s-a desfasurat o judecata penala pentru o anumita fapta considerata infractiune. In acest
sens, pentru existenta autoritatii de lucru judecat in materie penala se cere existenta a
doua elemente identice intre cauza judecata si cauza care urmeaza a fi solutionata, si
anume: identitate de persoane si identitate de obiect. Spre deosebire de autoritatea de
lucru judecat in materie penala, pentru existenta autoritati de lucru judecat in materie
civila se cere o tripla identitate, si anume: de persoane, de obiect si de cauza^5 .
Elementele de identitate intre cele doua hotarari sunt diferentiate nu numai ca numar
dar si in continutul lor. In materie civila, cum deja am aratat, pentru a exista autoritate de
lucru judecat, conform art. 1201 din Codul civil, trebuie sa existe o tripla identitate:
parti, obiect si cauza.

a) In materie civila, obiectul unei hotarari judecatoresti este pretentia formulata de

reclamant in cerere (plata unei sume de bani, anularea unui contract, predarea unui lucru
etc.). Daca obiectul cererii in justitie se determina prin raspunsul la intrebarea: ce cere
reclamantul (quid petitur), determinarea cauzei il constituie raspunsul la intrebarea pe ce
isi intemeiaza cererea. Daca se reclama un obiect pe baza unui contract de imprumut, iar
apoi invocandu-se un contract de vanzare, nu exista identitate de cauza^6 . Instanta
suprema a decis ca exista identitate de obiect chiar daca aceasta este diferit formulat in
cele doua cereri, cand rezulta ca scopul final al reclamantului este acelasi^7 .
Aceste elemente nu pot fi transpuse ca atare in materie penala, pentru ca pusa
problema in aceiasi termeni, ar insemna ca obiectul hotararii penale sa fie aplicarea unei
pedepse, iar cauza infractiunea savarsita. Aplicarea pedepselor nu este insa un element
diferentiat de la o hotarare la alta, pentru ca in orice pricina se urmareste acelasi lucru,
tragerea la raspundere penala a inculpatului si pedepsirea acestuia. A pune o asemenea
conditie, care constituie factor comun al tuturor hotararilor penale, nu mai este
necesar^8 .

b) Nici in privinta cauzei nu exista asemanare cu materia dreptului civil.

Ca sa dam un exemplu, intr-o cerere de revendicare in materie civila obiectul il

constituie bunul revendicat si dreptul de proprietate asupra acelui bun, cauza actiunii
fiind reprezentata de detinerea abuziva a bunului de catre parat si vointa de a face ca

8
aceasta detinere sa inceteze, cauza cererii de chemare in judecata o reprezinta vanzarea-
cumpararea^9 .
Pentru ca in penal nu intereseaza cauza juridica, in sensul calificarii juridice date
infractiunii, ci cauza materiala, respectiv faptele materiale. De pilda, un inculpat
condamnat odata pentru furt, nu poate opune autoritatea de lucru judecat a primei
hotarari, daca ar fi actionat pentru un alt furt, intrucat desi exista aceeasi calificare a
faptei nu exista identitate intre faptele materiale pentru care se face tragerea la raspundere
penala. In schimb, daca actele materiale sunt aceleasi, autoritatea de lucru judecat
opereaza chiar daca faptelor li se da o calificare diferita^10 .

c) Exista deosebiri si cu privire la elementul referitor la persoane, intrucat in materie

civila hotararile trebuie sa aiba in vedere aceleasi parti (reclamant si parat) in timp ce in
penal este suficient sa fie acelasi inculpat.

Practica judecatoreasca in materie penala a dezvoltat principiile institutiei autoritatii de

lucru judecat, aratand ca^11 :
- O hotarare data in temeiul unor norme legale prevazute pentru stabilirea si
sanctionarea de contraventii nu poate constitui temei pentru a se constata autoritatea de
lucru judecat cu privire la o fapta ce constituie obiectul unei cauze penale^12 .
- Nu exista autoritate de lucru judecat in situatia in care inculpatul, dupa ce a fost
condamnat definitiv pentru impiedicarea unei persoane de a folosi o locuinta detinuta in
baza unei hotarari judecatoresti si a executat pedeapsa, impiedica din nou aceeasi
persoana sa foloseasca locuinta. Faptele comise ulterior constituie activitati distincte in
materialitatea lor si nu se mai poate vorbi de existenta "aceleiasi cauze", ca o conditie a
autoritatii de lucru judecat ^13 .
- in cazul rejudecarii unei cauze ca urmare a reunirii pricinilor in temeiul art. 335 alin.
2 c. pr. pen. existenta actelor materiale ale infractiunii, retinute prin hotararea desfiintata,
a intrat in putere de lucru judecat si nu mai poate fi contestata ^14 .

In sfarsit, pentru a incheia analiza acestui efect al hotararii judecatoresti trebuie avuta
in vedere problema autoritatii de lucru judecat a hotararii penale intr-un proces civil
ulterior^15 .
Persoana vatamata se poate constitui parte civila sau actiunea civila se porneste si se
exercita din oficiu in cazurile prevazute de art. 17 C. proc. pen., in scopul tragerii la
raspundere civila a inculpatului.
Instanta penala fiind investita cu o cauza in care actiunea civila este alaturata actiunii
penale are patru posibilitati in ceea ce priveste rezolvarea actiunii civile in cadrul
procesului penal, si anume:
- nu acorda despagubiri civile;
- admite actiunea civila in total sau in parte;
- respinge actiunea civila ca lipsita de temei;
- nu solutioneaza actiunea civila^16 .

Daca nu s-au acordat despagubiri desi instanta penala avea posibilitatea sau nu s-a
solutionat actiunea civila, pretentiile civile vor fi solutionate de catre instanta civila fara a
se putea opune puterea de lucru judecat a hotararii penale^17 . La fel, nu se poate invoca

9
puterea de lucru judecat daca s-a dispus, prin ordonanta scoaterea de sub urmarire penala,
ori, prin rezolutie neinceperea urmaririi penale^18 . Dimpotriva, poate fi sesizata instanta
civila, daca instanta penala a dispus incetarea procesului penal pentru tardivitatea
plangerii^19 .
Daca insa actiunea civila nu s-a exercitat in cadrul procesului penal ori s-a dispus
disjungerea, hotararea penala definitiva are in civil putere de lucru judecat cu privire la
existenta faptei, persoana care a savarsit-o si vinovatia acesteia (art. 22 C. proc. pen.).
Deci, intr-un litigiu civil ulterior aceste aspecte nu pot forma obiect de discutie. Daca
instanta penala a stabilit si intinderea prejudiciului rezultat din infractiune, instanta civila
va retine ca dovedit acest prejudiciu^20 . De asemenea hotararea penala are putere de
lucru judecat in ce priveste culpa concurenta a victimei.
In sfarsit, pentru a incheia analiza acestui efect al hotararii judecatoresti trebuie avuta
in vedere problema autoritatii de lucru judecat a hotararii penale intr-un proces civil
ulterior^21 .
Persoana vatamata se poate constitui parte civila sau actiunea civila se porneste si se
exercita din oficiu in cazurile prevazute de art. 17 C. proc. pen., in scopul tragerii la
raspundere civila a inculpatului.
Instanta penala fiind investita cu o cauza in care actiunea civila este alaturata actiunii
penale are patru posibilitati in ceea ce priveste rezolvarea actiunii civile in cadrul
procesului penal, si anume:
- nu acorda despagubiri civile;
- admite actiunea civila in total sau in parte;
- respinge actiunea civila ca lipsita de temei;
- nu solutioneaza actiunea civila^22 .

Daca nu s-au acordat despagubiri desi instanta penala avea posibilitatea sau nu s-a
solutionat actiunea civila, pretentiile civile vor fi solutionate de catre instanta civila fara a
se putea opune puterea de lucru judecat a hotararii penale^23 . La fel, nu se poate invoca
puterea de lucru judecat daca s-a dispus, prin ordonanta scoaterea de sub urmarire
penala^24 , ori, prin rezolutie neinceperea urmaririi penale^25 . Dimpotriva, poate fi
sesizata instanta civila, daca instanta penala a dispus incetarea procesului penal pentru
tardivitatea plangerii^26 .
Daca insa actiunea civila nu s-a exercitat in cadrul procesului penal ori s-a dispus
disjungerea, hotararea penala definitiva are in civil putere de lucru judecat cu privire la
existenta faptei, persoana care a savarsit-o si vinovatia acesteia (art. 22 C. proc. pen.).
Deci, intr-un litigiu civil ulterior aceste aspecte nu pot forma obiect de discutie. Daca
instanta penala a stabilit si intinderea prejudiciului rezultat din infractiune, instanta civila
va retine ca dovedit acest prejudiciu^27 . De asemenea hotararea penala are putere de
lucru judecat in ce priveste culpa concurenta a victimei^28 .
--------------------------
^1) I. Neagu, Drept procesual penal, Partea generala, Tratat, Editura Global Lex,
Bucuresti, 2004, pag. 234-236
^2) I. Neagu, Drept procesual penal, Partea generala, Tratat, Editura Global Lex,
Bucuresti, 2004, pag. 234-236

10
 ^3) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la
prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983,
pag. 524-526
^4) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la
prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983,
pag. 526; Trib. Jud. Hunedoara, dec. civ. nr.346/1980, in Revista Romana de Drept nr.
11/1980, pag. 61.
^5) I. Neagu, Drept procesual penal, Partea generala, Tratat, Editura Global Lex,
Bucuresti, 2004, pag. 234-236
^6) N. Volonciu, Tratat de Procedura penala. Partea generala, Ed. Paidea, 1996, pag.
247.
^7) A se vedea V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed.
National, 1997, pag. 275.
^8) N. Volonciu, Tratat de Procedura penala. Partea generala, Ed. Paidea, 1996, pag.
247.
^9) V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National,
1997, pag. 276.
^10) N. Volonciu, Tratat de Procedura penala. Partea generala, Ed. Paidea, 1996, pag.
248.
^11) Sinteza preluata din N. Volonciu, Tratat de Procedura penala. Partea generala, Ed.
Paidea, 1996, pag. 248-249.
^12) Trib. Suprem, sect pen. dec. nr. 1690/1977, Revista Romana de Drept., nr.
2/1978, pag. 55
^13) Trib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 893/1976, Culegere de Decizii 1976, pag. 365
^14) Trib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 362/1981, Revista Romana de Drept., nr.
12/1981, pag. 107.
^15) Vezi pentru dezvoltari, cu adaptarile corespunzatoare, V. P. Nistor, Autoritatea de
lucru judecat in penal asupra civilului, Ed. Ramuri, Craiova, 141. precum si I. Stoenescu,
S. Zilberstein, Teoria generala, pag. 533-536. Pentru situatia in care procesul civil s-a
rezolvat inainte, vezi Al. Ve I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina
Lex, 2002, pag. cu, Despre puterea lucrului judecat a hotararii data in procesul civil
asupra procesului penal, Justitia Noua nr. 12/1963, pag. 73-81.
^16) I. Neagu, Drept procesual penal, Partea generala, Tratat, Editura Global Lex,
Bucuresti, 2004, pag. 257-259.
^17) I. Stoenescu, S.Zilberstein, Teoria generala, pag. 533-534. Pentru o alta situatie in
care s-a incercat invocarea puterii de lucru judecat a hotararii penale intr-un proces civil,
vezi Trib. jud. Bacau, dec. civ. nr.740/1979, Revista Romana de Drept. nr. 11/1979. pag.
63.
^18) Trib. Supr., sec. civ., dec.nr.375/1988, Revista Romana de Drept nr. 1/1989. pag.
63-64.
^19) Trib. mun. Buc. sec. III civ., dec. nr. 100/1990, Dreptul nr.2/1992, pag. 82.
^20) Trib. Supr., col.civ., dec.nr.560/1963, Culegere de Decizii 1963, pag. 244. Partile
care nu au figurat insa in procesul penal pot discuta acest cuantum, deoarece pentru latura
civila hotararea produce efecte relative - Trib. Jud. Ialomita, dec. civ. nr.237/1978,
Revista Romana de Drept nr.2/1979, pag. 63.

11
 ^21) Vezi pentru dezvoltari, cu adaptarile corespunzatoare, V. P. Nistor, Autoritatea de
lucru judecat in penal asupra civilului, Ed. Ramuri, Craiova, 141. precum si I. Stoenescu,
S. Zilberstein, Teoria generala, pag. 533-536. Pentru situatia in care procesul civil s-a
rezolvat inainte, vezi Al. Ve I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina
Lex, 2002, pag. cu, Despre puterea lucrului judecat a hotararii data in procesul civil
asupra procesului penal, Justitia Noua nr. 12/1963, pag. 73-81.
^22) I. Neagu, Drept procesual penal, Partea generala, Tratat, Editura Global Lex,
Bucuresti, 2004, pag. 257-259.
^23) I. Stoenescu, S.Zilberstein, Teoria generala, pag. 533-534. Pentru o alta situatie in
care s-a incercat invocarea puterii de lucru judecat a hotararii penale intr-un proces civil,
vezi Trib. jud. Bacau, dec. civ. nr.740/1979, Revista Romana de Drept. nr. 11/1979. pag.
63.
^24) Trib. Supr., sec. civ., dec.nr.975/1978, Culegere de Decizii 1978, pag. 261; Curtea
Suprema de Justitie, sec. civ.. dec.nr.2063/1991, Culegere de Decizii 1990-1992, pag.
287.
^25) Trib. Supr., sec. civ., dec.nr.375/1988, Revista Romana de Drept nr. 1/1989. pag.
63-64.
^26) Trib. mun. Buc. sec. III civ., dec. nr. 100/1990, Dreptul nr.2/1992, pag. 82.
^27) Trib. Supr., col.civ., dec.nr.560/1963, Culegere de Decizii 1963, pag. 244. Partile
care nu au figurat insa in procesul penal pot discuta acest cuantum, deoarece pentru latura
civila hotararea produce efecte relative - Trib. Jud. Ialomita, dec. civ. nr.237/1978,
Revista Romana de Drept nr.2/1979, pag. 63.
^28) Trib. Supr., sec. civ.. dec.nr.346/1979, Culegere de Decizii 1979, pag. 109.

Corelatii si comparatii intre puterea de lucru judecat in materie procesual penala si

respectiv procesual civila

Autoritatea de lucru judecat opereaza numai in cazul in care, cu privire la o persoana,

s-a desfasurat o judecata penala pentru o anumita fapta considerata infractiune. In acest
sens, pentru existenta autoritatii de lucru judecat in materie penala se cere existenta a
doua elemente identice intre cauza judecata si cauza care urmeaza a fi solutionata, si
anume: identitate de persoane si identitate de obiect. Spre deosebire de autoritatea de
lucru judecat in materie penala, pentru existenta autoritati de lucru judecat in materie
civila se cere o tripla identitate, si anume: de persoane, de obiect si de cauza^1 .
Elementele de identitate intre cele doua hotarari sunt diferentiate nu numai ca numar
dar si in continutul lor. In materie civila, cum deja am aratat, pentru a exista autoritate de
lucru judecat, conform art. 1201 din Codul civil, trebuie sa existe o tripla identitate:
parti, obiect si cauza.
Autoritatea de lucru judecat a hotararilor penale are un efect pozitiv si unul negativ,
efectul pozitiv consta in aceea ca hotararea poate fi pusa in executare, iar efectul negativ
impiedica exercitarea unei noi actiuni penale impotriva aceleiasi persoane, pentru aceeasi
fapta (non bis in idem). Ca o consecinta a efectului negativ mentionat mai sus, autoritatea
lucrului judecat se inscrie in randul cauzelor care impiedica punerea in miscare a actiunii
penale sau continuarea exercitarii ei^2 .

12
 Fata de dispozitiile legale care reglementeaza puterea de lucru judecat si in raport de
rolul sau, se apreciaza in doctrina Dreptului procesual civil^3 (si sinteza este valabila
fara discutie si in materie procesual penala) ca puterea lucrului judecat prezinta si
urmatoarele caractere:
a) exclusivitatea, care face ca un nou proces intre aceleasi parti, pentru acelasi obiect
si aceeasi cauza sa nu mai fie posibil;
b) incontestabilitatea, care face ca hotararea definitiva sa nu mai poate fi pusa in
discutie de catre parti sau procuror, decat prin intermediul cailor de atac prevazute de
lege;
c) executorialitatea, care face ca hotararea definitiva sa poata fi pusa in executare silita
(desigur daca este susceptibila de executare) la cererea partii care a castigat sau a
procurorului, iar uneori chiar din oficiu;
d) obligativitatea, care face ca partile sa se supuna efectelor lucrului judecat, iar partea
in favoarea careia actioneaza sa nu poata renunta la dreptul de a o invoca^4 . Acest
caracter este discutabil chiar in materie civila si inadmisibil in materie penala.
Autoritatea de lucru judecat opereaza numai in cazul in care, cu privire la o persoana,
s-a desfasurat o judecata penala pentru o anumita fapta considerata infractiune. In acest
sens, pentru existenta autoritatii de lucru judecat in materie penala se cere existenta a
doua elemente identice intre cauza judecata si cauza care urmeaza a fi solutionata, si
anume: identitate de persoane si identitate de obiect. Spre deosebire de autoritatea de
lucru judecat in materie penala, pentru existenta autoritati de lucru judecat in materie
civila se cere o tripla identitate, si anume: de persoane, de obiect si de cauza^5 .
Elementele de identitate intre cele doua hotarari sunt diferentiate nu numai ca numar
dar si in continutul lor. In materie civila, cum deja am aratat, pentru a exista autoritate de
lucru judecat, conform art. 1201 din Codul civil, trebuie sa existe o tripla identitate:
parti, obiect si cauza.

a) In materie civila, obiectul unei hotarari judecatoresti este pretentia formulata de

reclamant in cerere (plata unei sume de bani, anularea unui contract, predarea unui lucru
etc.). Daca obiectul cererii in justitie se determina prin raspunsul la intrebarea: ce cere
reclamantul (quid petitur), determinarea cauzei il constituie raspunsul la intrebarea pe ce
isi intemeiaza cererea. Daca se reclama un obiect pe baza unui contract de imprumut, iar
apoi invocandu-se un contract de vanzare, nu exista identitate de cauza^6 . Instanta
suprema a decis ca exista identitate de obiect chiar daca aceasta este diferit formulat in
cele doua cereri, cand rezulta ca scopul final al reclamantului este acelasi^7 .
Aceste elemente nu pot fi transpuse ca atare in materie penala, pentru ca pusa
problema in aceiasi termeni, ar insemna ca obiectul hotararii penale sa fie aplicarea unei
pedepse, iar cauza infractiunea savarsita. Aplicarea pedepselor nu este insa un element
diferentiat de la o hotarare la alta, pentru ca in orice pricina se urmareste acelasi lucru,
tragerea la raspundere penala a inculpatului si pedepsirea acestuia. A pune o asemenea
conditie, care constituie factor comun al tuturor hotararilor penale, nu mai este
necesar^8 .

b) Nici in privinta cauzei nu exista asemanare cu materia dreptului civil.

13
 Ca sa dam un exemplu, intr-o cerere de revendicare in materie civila obiectul il
constituie bunul revendicat si dreptul de proprietate asupra acelui bun, cauza actiunii
fiind reprezentata de detinerea abuziva a bunului de catre parat si vointa de a face ca
aceasta detinere sa inceteze, cauza cererii de chemare in judecata o reprezinta vanzarea-
cumpararea^9 .
Pentru ca in penal nu intereseaza cauza juridica, in sensul calificarii juridice date
infractiunii, ci cauza materiala, respectiv faptele materiale. De pilda, un inculpat
condamnat odata pentru furt, nu poate opune autoritatea de lucru judecat a primei
hotarari, daca ar fi actionat pentru un alt furt, intrucat desi exista aceeasi calificare a
faptei nu exista identitate intre faptele materiale pentru care se face tragerea la raspundere
penala. In schimb, daca actele materiale sunt aceleasi, autoritatea de lucru judecat
opereaza chiar daca faptelor li se da o calificare diferita^10 .

c) Exista deosebiri si cu privire la elementul referitor la persoane, intrucat in materie

civila hotararile trebuie sa aiba in vedere aceleasi parti (reclamant si parat) in timp ce in
penal este suficient sa fie acelasi inculpat.

Practica judecatoreasca in materie penala a dezvoltat principiile institutiei autoritatii de

lucru judecat, aratand ca^11 :
- O hotarare data in temeiul unor norme legale prevazute pentru stabilirea si
sanctionarea de contraventii nu poate constitui temei pentru a se constata autoritatea de
lucru judecat cu privire la o fapta ce constituie obiectul unei cauze penale^12 .
- Nu exista autoritate de lucru judecat in situatia in care inculpatul, dupa ce a fost
condamnat definitiv pentru impiedicarea unei persoane de a folosi o locuinta detinuta in
baza unei hotarari judecatoresti si a executat pedeapsa, impiedica din nou aceeasi
persoana sa foloseasca locuinta. Faptele comise ulterior constituie activitati distincte in
materialitatea lor si nu se mai poate vorbi de existenta "aceleiasi cauze", ca o conditie a
autoritatii de lucru judecat ^13 .
- in cazul rejudecarii unei cauze ca urmare a reunirii pricinilor in temeiul art. 335 alin.
2 c. pr. pen. existenta actelor materiale ale infractiunii, retinute prin hotararea desfiintata,
a intrat in putere de lucru judecat si nu mai poate fi contestata ^14 .

In sfarsit, pentru a incheia analiza acestui efect al hotararii judecatoresti trebuie avuta
in vedere problema autoritatii de lucru judecat a hotararii penale intr-un proces civil
ulterior^15 .
Persoana vatamata se poate constitui parte civila sau actiunea civila se porneste si se
exercita din oficiu in cazurile prevazute de art. 17 C. proc. pen., in scopul tragerii la
raspundere civila a inculpatului.
Instanta penala fiind investita cu o cauza in care actiunea civila este alaturata actiunii
penale are patru posibilitati in ceea ce priveste rezolvarea actiunii civile in cadrul
procesului penal, si anume:
- nu acorda despagubiri civile;
- admite actiunea civila in total sau in parte;
- respinge actiunea civila ca lipsita de temei;
- nu solutioneaza actiunea civila^16 .

14
 Daca nu s-au acordat despagubiri desi instanta penala avea posibilitatea sau nu s-a
solutionat actiunea civila, pretentiile civile vor fi solutionate de catre instanta civila fara a
se putea opune puterea de lucru judecat a hotararii penale^17 . La fel, nu se poate invoca
puterea de lucru judecat daca s-a dispus, prin ordonanta scoaterea de sub urmarire penala,
ori, prin rezolutie neinceperea urmaririi penale^18 . Dimpotriva, poate fi sesizata instanta
civila, daca instanta penala a dispus incetarea procesului penal pentru tardivitatea
plangerii^19 .
Daca insa actiunea civila nu s-a exercitat in cadrul procesului penal ori s-a dispus
disjungerea, hotararea penala definitiva are in civil putere de lucru judecat cu privire la
existenta faptei, persoana care a savarsit-o si vinovatia acesteia (art. 22 C. proc. pen.).
Deci, intr-un litigiu civil ulterior aceste aspecte nu pot forma obiect de discutie. Daca
instanta penala a stabilit si intinderea prejudiciului rezultat din infractiune, instanta civila
va retine ca dovedit acest prejudiciu^20 . De asemenea hotararea penala are putere de
lucru judecat in ce priveste culpa concurenta a victimei.
In sfarsit, pentru a incheia analiza acestui efect al hotararii judecatoresti trebuie avuta
in vedere problema autoritatii de lucru judecat a hotararii penale intr-un proces civil
ulterior^21 .
Persoana vatamata se poate constitui parte civila sau actiunea civila se porneste si se
exercita din oficiu in cazurile prevazute de art. 17 C. proc. pen., in scopul tragerii la
raspundere civila a inculpatului.
Instanta penala fiind investita cu o cauza in care actiunea civila este alaturata actiunii
penale are patru posibilitati in ceea ce priveste rezolvarea actiunii civile in cadrul
procesului penal, si anume:
- nu acorda despagubiri civile;
- admite actiunea civila in total sau in parte;
- respinge actiunea civila ca lipsita de temei;
- nu solutioneaza actiunea civila^22 .

Daca nu s-au acordat despagubiri desi instanta penala avea posibilitatea sau nu s-a
solutionat actiunea civila, pretentiile civile vor fi solutionate de catre instanta civila fara a
se putea opune puterea de lucru judecat a hotararii penale^23 . La fel, nu se poate invoca
puterea de lucru judecat daca s-a dispus, prin ordonanta scoaterea de sub urmarire
penala^24 , ori, prin rezolutie neinceperea urmaririi penale^25 . Dimpotriva, poate fi
sesizata instanta civila, daca instanta penala a dispus incetarea procesului penal pentru
tardivitatea plangerii^26 .
Daca insa actiunea civila nu s-a exercitat in cadrul procesului penal ori s-a dispus
disjungerea, hotararea penala definitiva are in civil putere de lucru judecat cu privire la
existenta faptei, persoana care a savarsit-o si vinovatia acesteia (art. 22 C. proc. pen.).
Deci, intr-un litigiu civil ulterior aceste aspecte nu pot forma obiect de discutie. Daca
instanta penala a stabilit si intinderea prejudiciului rezultat din infractiune, instanta civila
va retine ca dovedit acest prejudiciu^27 . De asemenea hotararea penala are putere de
lucru judecat in ce priveste culpa concurenta a victimei^28 .
--------------------------
^1) I. Neagu, Drept procesual penal, Partea generala, Tratat, Editura Global Lex,
Bucuresti, 2004, pag. 234-236

15
 ^2) I. Neagu, Drept procesual penal, Partea generala, Tratat, Editura Global Lex,
Bucuresti, 2004, pag. 234-236
^3) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la
prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983,
pag. 524-526
^4) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la
prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983,
pag. 526; Trib. Jud. Hunedoara, dec. civ. nr.346/1980, in Revista Romana de Drept nr.
11/1980, pag. 61.
^5) I. Neagu, Drept procesual penal, Partea generala, Tratat, Editura Global Lex,
Bucuresti, 2004, pag. 234-236
^6) N. Volonciu, Tratat de Procedura penala. Partea generala, Ed. Paidea, 1996, pag.
247.
^7) A se vedea V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed.
National, 1997, pag. 275.
^8) N. Volonciu, Tratat de Procedura penala. Partea generala, Ed. Paidea, 1996, pag.
247.
^9) V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National,
1997, pag. 276.
^10) N. Volonciu, Tratat de Procedura penala. Partea generala, Ed. Paidea, 1996, pag.
248.
^11) Sinteza preluata din N. Volonciu, Tratat de Procedura penala. Partea generala, Ed.
Paidea, 1996, pag. 248-249.
^12) Trib. Suprem, sect pen. dec. nr. 1690/1977, Revista Romana de Drept., nr.
2/1978, pag. 55
^13) Trib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 893/1976, Culegere de Decizii 1976, pag. 365
^14) Trib. Suprem, sect. pen. dec. nr. 362/1981, Revista Romana de Drept., nr.
12/1981, pag. 107.
^15) Vezi pentru dezvoltari, cu adaptarile corespunzatoare, V. P. Nistor, Autoritatea de
lucru judecat in penal asupra civilului, Ed. Ramuri, Craiova, 141. precum si I. Stoenescu,
S. Zilberstein, Teoria generala, pag. 533-536. Pentru situatia in care procesul civil s-a
rezolvat inainte, vezi Al. Ve I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina
Lex, 2002, pag. cu, Despre puterea lucrului judecat a hotararii data in procesul civil
asupra procesului penal, Justitia Noua nr. 12/1963, pag. 73-81.
^16) I. Neagu, Drept procesual penal, Partea generala, Tratat, Editura Global Lex,
Bucuresti, 2004, pag. 257-259.
^17) I. Stoenescu, S.Zilberstein, Teoria generala, pag. 533-534. Pentru o alta situatie in
care s-a incercat invocarea puterii de lucru judecat a hotararii penale intr-un proces civil,
vezi Trib. jud. Bacau, dec. civ. nr.740/1979, Revista Romana de Drept. nr. 11/1979. pag.
63.
^18) Trib. Supr., sec. civ., dec.nr.375/1988, Revista Romana de Drept nr. 1/1989. pag.
63-64.
^19) Trib. mun. Buc. sec. III civ., dec. nr. 100/1990, Dreptul nr.2/1992, pag. 82.
^20) Trib. Supr., col.civ., dec.nr.560/1963, Culegere de Decizii 1963, pag. 244. Partile
care nu au figurat insa in procesul penal pot discuta acest cuantum, deoarece pentru latura

16
civila hotararea produce efecte relative - Trib. Jud. Ialomita, dec. civ. nr.237/1978,
Revista Romana de Drept nr.2/1979, pag. 63.
^21) Vezi pentru dezvoltari, cu adaptarile corespunzatoare, V. P. Nistor, Autoritatea de
lucru judecat in penal asupra civilului, Ed. Ramuri, Craiova, 141. precum si I. Stoenescu,
S. Zilberstein, Teoria generala, pag. 533-536. Pentru situatia in care procesul civil s-a
rezolvat inainte, vezi Al. Ve I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina
Lex, 2002, pag. cu, Despre puterea lucrului judecat a hotararii data in procesul civil
asupra procesului penal, Justitia Noua nr. 12/1963, pag. 73-81.
^22) I. Neagu, Drept procesual penal, Partea generala, Tratat, Editura Global Lex,
Bucuresti, 2004, pag. 257-259.
^23) I. Stoenescu, S.Zilberstein, Teoria generala, pag. 533-534. Pentru o alta situatie in
care s-a incercat invocarea puterii de lucru judecat a hotararii penale intr-un proces civil,
vezi Trib. jud. Bacau, dec. civ. nr.740/1979, Revista Romana de Drept. nr. 11/1979. pag.
63.
^24) Trib. Supr., sec. civ., dec.nr.975/1978, Culegere de Decizii 1978, pag. 261; Curtea
Suprema de Justitie, sec. civ.. dec.nr.2063/1991, Culegere de Decizii 1990-1992, pag.
287.
^25) Trib. Supr., sec. civ., dec.nr.375/1988, Revista Romana de Drept nr. 1/1989. pag.
63-64.
^26) Trib. mun. Buc. sec. III civ., dec. nr. 100/1990, Dreptul nr.2/1992, pag. 82.
^27) Trib. Supr., col.civ., dec.nr.560/1963, Culegere de Decizii 1963, pag. 244. Partile
care nu au figurat insa in procesul penal pot discuta acest cuantum, deoarece pentru latura
civila hotararea produce efecte relative - Trib. Jud. Ialomita, dec. civ. nr.237/1978,
Revista Romana de Drept nr.2/1979, pag. 63.
^28) Trib. Supr., sec. civ.. dec.nr.346/1979, Culegere de Decizii 1979, pag. 109.

Intampinarea

Intampinarea este actul procedural prin intermediul caruia paratul raspunde la

pretentiile formulate de reclamant, aratand totodata si apararile sale. Ea face parte, alaturi
de cererea de chemare in judecata si actiunea reconventionala, din categoria actelor
procedurale ce se intocmesc in faza scrisa pregatitoare a procesului civil^1 .
Este nefiresc ca in aceasta etapa scrisa reclamantul si judecatorul sa nu fie informati de
"armele" pe care paratul le va folosi in apararea sa, pentru a permite apoi sa se treaca la
dezbaterea orala a procesului, ale carui linii principale trebuie sa fie trasate prin cererea
de chemare in judecata si intampinare^2 . Altfel spus, reclamantul si judecatorul trebuie
sa cunoasca "cazul" si "modelul juridic" pe care paratul le opune celor construite prin
cererea de chemare in judecata, pentru ca primul sa-si poata pregati raspunsul adecvat, iar
cel de-al doilea sa poata compara de la inceput pozitiile celor doua parti^3 . Pana la
urma este vorba de o "egalitate de arme"^4 .
De aceea intampinarea prezinta o utilitate practica incontestabila. Ea este destinata,
cum deja am vazut, sa asigure un echilibru in situatia juridica a partilor. Prin depunerea
intampinarii i se ofera si reclamantului posibilitatea de a lua cunostinta de apararile
paratului. In acelasi timp, depunerea intampinarii este utila si pentru instanta de judecata.
Aceasta deoarece numai astfel instanta este pusa in situatia de a lua cunostinta, chiar din

17
faza initiala a procesului civil, de pozitia partilor, de apararile si dovezile pe care se
intemeiaza sustinerile lor^5 .
Apararile de fapt ale paratului se pot referi spre exemplu, la aceea ca pretentiile
reclamantului sunt neintemeiate in intregime sau in parte, iar cele de drept la invocarea
inexistentei unui raport juridic intre el si reclamant (contesta dreptul invocat de reclamant
in cerere) ^6 .
Asadar, intampinarea ar trebui sa puna in evidenta caracterul sau de replica, de
raspuns, deci sa identifice cererea de chemare in judecata la care se raporteaza, prin
indicarea numelui celui ce reclama (desigur si cel al paratului), a obiectului cererii de
chemare in judecata, a numarului dosarului (acesta figureaza in citatie), a instantei care a
fost sesizata cu judecarea cererii de chemare in judecata^7 .
Potrivit art. 115 c. proc. civ. intampinarea trebuie sa cuprinda^8 :
1) Exceptiile de procedura pe care paratul le ridica la cererea reclamantului. Este
vorba despre acele aparari care nu pun in discutie fondul dreptului dedus in judecata, ci
anumite cerinte de ordin formal privitoare la actiune. De pilda, cererea de chemare in
judecata nu este semnata sau desi introdusa printr-un mandatar, acesta nu a alaturat la
cerere procura. Tot astfel, cand cererea a fost introdusa la o instanta necompetenta etc.
Desi textul se refera numai la exceptiile de procedura, aceasta nu inseamna ca
exceptiile de fond nu trebuie sa figureze in intampinare, precum exceptiile privind
nulitatea cererii, necompetenta, lipsa de interes, litispendenta, de prematuritate a cererii,
lipsa de calitate procesuala etc^9 .

2) Raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii. Prin acest raspuns, paratul
invoca aparari de fond, propriu-zise, care pot fi in fapt sau in drept. De pilda, fata de
pretentia reclamantului care afirma ca l-a imprumutat pe parat cu o suma de bani, paratul
raspunde ca nu a primit suma de bani pretinsa - aparare in fapt - sau invoca compensatia
legala - aparare in drept.
Daca cererea de chemare in judecata are mai multe capete, paratul trebuie sa raspunda
pentru fiecare capat de cerere in parte.
Intampinarea va cuprinde si apararile de fond, pentru fiecare capat de cerere al
reclamantului, atat apararile in fapt, cat si apararile in drept. In privinta mijloacelor de
proba, daca paratul solicita dovada cu martori, va arata numele si domiciliul acestora, iar
cand cere proba prin inscrisuri, va anexa la intampinare copii de pe inscrisuri, in atatea
exemplare cati reclamanti sunt, plus cate un exemplar pentru instanta^10 .

3) Dovezile cu care se apara paratul impotriva fiecarui capat de cerere. Desi art. 115 se
refera numai la dovada cu martori, pentru a preciza ca paratul va indica numele si
domiciliul acestora in vederea citarii, este neindoielnic ca se aplica si in cazul
intampinarii dispozitiile procedurale privitoare la propunerea probelor fie ca este vorba
despre folosirea probei prin inscrisuri sau despre chemarea la interogatoriu a
reclamantului.

4) Semnatura. Intampinarea trebuie semnata, lipsa semnaturii atragand aceeasi

sanctiune, care opereaza in aceleasi conditii, ca si in cazul in care cererea de chemare in
judecata nu este semnata. Daca intampinarea nu este formulata personal de catre parat, ci

18
de catre un reprezentant al acestuia, se va preciza aceasta imprejurare si se va alatura
dovada calitatii de reprezentant. ^11 .

In sistemul procesual anterior aparitiei Ordonantei de Urgenta nr. 138/2000

intampinarea nu era obligatorie. Aceasta solutie era enuntata in mod expres de art. 118 C.
proc. civ. Prin Ordonanta de Urgenta nr. 138/2000, art. 118 alin. 1 C. proc. civ. a fost
modificat in sensul ca: "intampinarea este obligatorie, afara de cazurile in care legea
prevede in mod expres altfel". Pastrarea unui echilibru si a unei egalitati procesuale
impune ca, dupa cum reclamantul isi formuleaza in scris pretentiile si isi dezvaluie
mijloacele de proba pe care le va folosi in sustinerea afirmatiilor sale, tot astfel si paratul,
mai inainte de intrarea in etapa dezbaterilor, sa arate in scris apararile sale, precum si
probele pe care se sprijina^1 .
Nedepunerea intampinarii in termenul prevazut de lege atrage decaderea paratului din
dreptul de a mai depune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine
publica^13 .
Neformularea de catre parat in intampinare sau la prima zi de infatisare a aparatorilor
sale fata de pretentiile reclamantului poate expune pe parat la consecinte negative in
valorificarea drepturilor sale. Astfel, in privinta exceptiilor de procedura, care privesc
normele cu caracter dispozitiv, paratul pierde posibilitatea de a le mai ridica ulterior
primei zile de infatisare pentru a lua un singur exemplu, paratul chemat in fata unei
instante necompetente teritorial, in cazurile in care necompetenta este relativa, daca nu a
ridicat aceasta exceptie prin intampinare sau la prima zi de infatisare, nu se va mai putea
plange ulterior spre a cere declinarea competentei^14 .
Cu toate acestea, instituirea obligativitatii intampinarii este de natura a introduce, in
sistemul legislatiei noastre, un formalism exagerat. Si avem in vedere tocmai
oportunitatea introducerii intampinarii in fata judecatoriilor. Exista o multitudine de
cauze a caror simplitate nu reclama depunerea intampinarii; in asemenea cauze, uneori,
chiar si partile fara pregatire juridica pot sa formuleze o aparare pertinenta si eficienta. In
plus, dispozitiile art. 118 alin. 3 duc la concluzia ca depunerea intampinarii nu mai este
obligatorie in cazul in care paratul nu este reprezentat sau asistat de un avocat. Se poate
vorbi chiar de o exceptie de la obligativitatea depunerii intampinarii^15 .
In cazul coparticiparii procesuale pasive, paratii pot raspunde toti impreuna sau numai
o parte din ei printr-o singura intampinare (art. 117 C. proc. civ.). Daca in proces
figureaza mai multi reclamanti care au un reprezentant comun, paratul va depune la dosar
pentru acestia o singura copie de pe intampinare. Aceasta facilitate procedurala este
prevazuta de art. 116 alin. 2 C. proc. civ. si pentru cazul in care reclamantul sta in
judecata in mai multe calitati juridice^16 .
--------------------------
^1) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 254.
^2) Codul 1944, pag. 24, nr.6.
^3) A se vedea pentru dezvoltari si nuante in legatura cu aceasta problema,
O.Ungureanu, Al. Bacaci, Despre reglementarea intampinarii, Revista Romana de Drept
nr.8/1984, pag. 39-44; I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. I, Ed. Europa Nova,
Bucuresti, 1995, pag. 244; O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Casa de
editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 74-86.

19
 ^4) V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. II, Ed. National,
Bucuresti, 1996, pag. 55.
^5) I. Les, Drept procesual civil. Curs universitar, ed. Lumina Lex, 2002, pag. 254.
^6) Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 225.
^7) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All,
1994, pag. 188.
^8) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la
prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983,
pag. 466-467.
^9) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All,
1994, pag. 189.
^10) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All,
1994, pag. 188.
^11) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All,
1994, pag. 188.
^12) G. Boroi, D. Radescu, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Ed. All,
1994, pag. 188.
^13) Florea Magureanu, Drept procesual civil, Ed. a V-a, Ed. All Beck, 2002, pag. 226.
^14) Sanctiunea decaderii nu mai opereaza daca reclamantul primeste discutarea in
fond a exceptiilor (Trib. reg. Galati, dec. din 24 iunie 1950, "Justitia Noua " nr. 1/1951
pag. 79). Aplicatie la lipsa de calitate (Trib. Supr., Col. civ., dec. nr. 624/1055, Culegere
de Decizii pe anul 1955, vol. 2 pag. 196).
^15) I. Les, Consideratii privitoare la modificarea si completarea Codului de procedura
civila, in Juridica nr. 9/2000, pag. 331-332.
^16) I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala. Judecata la
prima instanta. Hotararea, editia a II-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983,
pag. 467.

20