Renașterea 

a fost o mișcare culturală care s-a întins pe perioada secolelor XIV-XVI. A debutat în Italia,
în perioada Evului Mediu Târziu și ulterior, s-a răspândit în restul Europei. Deși apariția tiparului a
accelerat difuzarea ideilor în secolul al XV-lea, schimbările Renașterii nu au fost experimentate uniform
de întreaga Europă.
Ca o mișcare culturală, a cuprins înflorirea inovatoare a literaturii latine și autohtone, începând din
secolul al XIV-lea, când erau cercetate sursele literare din antichitatea clasică căreia i-a fost creditată
lui Francesco Petrarca, apoi a debutat dezvoltarea liniară de perspectivă a tehnicilor de acordare a unei
realități mult mai naturale în pictură, și treptat, la scară largă ceea ce a dus la o reforma educațională.
În politică, Renașterea a contribuit la dezvoltarea convențiilor diplomatice precum și în știință. Istoricii
susțin că Renașterea a fost perioada de tranziție dintre Evul Mediu și Istoria Modernă. Renașterea a
văzut revoluții în preocupări intelectuale, dar și schimbări sociale și politice ce au influențat evoluțiile
artistice și contribuțiile depuse de personalități ca Leonardo da Vinci, după care a fost inspirat noțiunea
de "omul renașterii". Renașterea a început în Florența, Italia, în secolul al XIV-lea. Diverse teorii au fost
propuse pentru a explică origine și caracteristicile renașterii, concentrându-se pe o varietate de factori,
incluși pe particularitățile sociale și civice din Florența: structura sa politică, patronajul familiei Medici și
migrarea savanților greci și textelor în Italia după căderea Constantinopolului în mâinile turcilor.
Societatea feudală a Evului Mediu, cu structura să ierarhică rigidă, dominată de economia agrară și sub
puternica influență a Bisericii Catolice, a început să se destrame. În decursul Renașterii, un rol
determinant l-au avut oamenii de cultură și artiștii înclinați spre clasicismul greco-roman.
Noțiunea de "Renaștere" a fost folosită pentru prima dată la începutul secolului al XIX-lea de către
istoricul francez Jules Michelet, de la care a fost preluată de istoricul elvețian Jacob Burckhardt în
lucrarea sa fundamentală "Die Kultur der Renaissance în Italien" ("Cultură Renașterii în Italia"), 1860.
Acesta din urmă a definit Renașterea drept perioada cuprinsă între pictorii Giotto și Michelangelo. În
acest timp, omul recăpăta conștiința de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a
personalității.