Oboseala este o starea pe care o suportă organismul uman, în urma unor eforturi de ordin fizic sau

psihic. Starea este explicată de specialişti, prin diferite teorii care se completează una pe alta. Pentru
sportivi oboseala este o starea care trebuie indusă, şi care prin măsurile de refacere readuc organismul
sportivului în starea optimă de efectuarea antrenamentelor.

Competenţele unităţii de învăţare:

[ recunoaşterea stărilor de oboseală fiziologică şi patologică;

[      prevenirea oboselii patologice.

1. Concept şi teorii ale producerii oboselii

Oboseala este o stare fiziologică, reversibilă, a organismului, care apare în urma unui efort solicitant
(volum şi intensitate semnificative), manifestat prin diminuarea capacităţii de a presta efort psiho-fizic.

Fiind o reacţie fiziologică neplăcută, de disconfort general sau local, acesta poate să diminueze şi să
dispară prin odihnă.

Starea de oboseală poate să se instaleze, în general, în urma unor activităţi de mare solicitare fizică
şi/sau psihică, pe fondul unor situaţii speciale, precum:

 stare de sănătate precară;

 condiţii grele de viaţă şi de muncă;

 factori defavorabili ai mediului fizic şi socio-profesional ;

 cerinţe superioare de prestare a unor eforturi fizice şi/sau psihice

Specialiştii domeniului au avut preocupări în definirea conceptului de oboseală.

Astfel, starea de oboseală poate fi definită, ca:

-  „diminuare reversibilă a capacităţii de performanţă fizică şi/sau psihică, care permite continuarea
efortului, cu preţul unui supracost energetic considerabil şi al unei scăderi a preciziei motrice” (Weineck,
J., 1995);

- „ca stare fiziologică reversibilă, manifestată prin diminuarea capacităţii de performanţă fizică sau
psihică, apărută după un efort solicitant şi care dispare prin odihnă” (Bota, C., 2000);

- “reacţie fiziologică, inhibiţie de protecţie la nivelul SNC, care urmează legic şi logic unei activităţi psiho-
fiziologice de o anumită durată şi intensitate” (Drăgan, I., 2002); 

- “proces fiziologic reversibil care protejează organismul de epuizare totală” (Gurău, A., 2004).
     Oboseala se instalează în urma diminuării capacităţii funcţionale generale sau a unor componente de
tip somatic sau psihic

Teoriile producerii oboselii

     Oboseala este o stare de „natură multifactorială” (Brătilă, F., 2002), care provoacă diminuarea
capacităţii de performanţă.

     Argumentele aduse în sprijinul elucidării cât mai exacte a mecanismelor oboselii sunt multiple,
deoarece această stare trebuie abordată multilateral, prin prisma faptului că organismul uman
funcţionează ca un sistem cibernetic: complex, deschis, evolutiv cu capacitate de reglare şi autoreglare.
Studiile legate de mecanismele oboselii au preocupat specialiştii domeniului, care le-au susţinut ca
factori determinanţi, respectiv teorii proprii. Literatura de specialitate le-a preluat şi folosit în explicarea
cauzelor determinate ale stării de oboseală.   determinat crearea teoriile.

Teoria epuizării materialului energetic  (Schiff)

Schiff susţine că oboseala apare atunci când substanţele energetice care susţin contracţia musculară sunt
consumate, respectiv, muşchiul (ca şi un motor) rămâne fără combustibil. Cantitatea de ATP, fosfogen,
glicogen se micşorează treptat şi când s-a epuizat, muşchiul nu se mai contractă. Teoria aceasta s-a
dovedit a fi incompletă, deoarece un muşchi care a „lucrat” sub un curent de o anumită intensitate, şi
care la instalarea oboselii apare epuizat, îşi poate relua contracţia dacă va fi stimulat de un curent mai
puternic decât cel iniţial. Concluzia este că muşchiul nu s-ar fi contractat din nou, dacă substanţele
energetice s-ar fi consumat în totalitate. Se poate aprecia faptul că, oboseala apare categoric înainte de
consumarea substanţelor care asigură contracţia musculară. În plus, substanţele ATP –ul re
resintetizează continuu din celelalte substanţe specializate, respectiv glucide, lipide, proteine. Oboseala
dusă până la epuizare, nu este ţinta antrenamentului sportiv; din contra nu se tinde la un asemenea stres
de antrenament, ci doar la inducerea oboselii fiziologice.

Teoria toxinei specifice  (Weichardt)

Conform acest autor, oboseala survine din cauza unei substanţe nocive pentru contracţia musculară,
denumită chenotoxină. Weichardt care a detectat această toxină, susţinea că injectarea ei la animale
odihnite a produs semne vizibile de oboseală, deşi acestea nu au depus efort fizic. De asemenea, s-a
afirmat că, pe baza chenotoxinei, s-au preparat săruri antitoxice, care au dat rezultate vizibile în
tratamentul oboselii. Expunerile şi lucrările despre această toxină, care anunţau perspectivele acestei
mari descoperiri, au fost capul de afiş al presei din perioada începutului de secol XX. Sărurile preparate n-
au dat rezultate, iar toxina respectivă nu a putut fi detectată şi de alţi chimişti, medici, fiziologi sau
farmacişti, prin urmare teoria aceasta s-a dovedit clar, a fi nefondată. „Toxina” despre care se face
vorbire poate să fie de fapt, acidul lactic sau alţi produşi rezultaţi din metabolismul muscular în efort
anaerob lactacid. Acidul lactic afectează capacitatea de efort, dar şi pentru această situaţie, organismul
are mecanisme specializate, care-l „reciclează” şi utilizează în continuarea contracţiei  musculare.

Teoria intoxicării cu produsele metabolismului muscular  (Hill şi Pflüger)

Este cunoscut faptul, că efortul fizic produce şi substanţe toxice, care nu sunt eliminate în totalitate,
astfel că, treptat, aceste substanţe  diminuează capacitatea de a susţine efortul. Când toxinele ating o
cantitate mare, contracţia musculară este afectată. Autorii acestei teorii au susţinut că dacă un muşchi
epuizat este spălat cu ser fiziologic, acesta îşi revine şi se contractă din nou – spălarea a eliminat
substanţele toxice. Ei au demonstrat, de asemenea, şi faptul că un muşchi tratat cu acid lactic oboseşte,
fără a fi supus efortului (se ştie că în timpul efortului muscular se produce acid lactic). De asemenea, s-a
dovedit experimental faptul că muşchiul oboseşte înainte ca substanţele toxice, produse de
metabolismul muscular, să se acumuleze în cantităţi mari. Acidul lactic se produce în eforturile intense
anaerob lactacid. În prezenţa oxigenului, adică în cazul apelării în timpul efortului la oxigen mai mult
(reducerea efortului) captarea unei cantităţi mai mare de oxigen, prin respiraţie,  în acidul lactic se
transformă în: 65% dioxid de carbon şi apă, 20% glicogen, 10% proteină şi 5% glucoză. În acest fel, la
intensitate mai mică, efortul poate continua.

Teoria echilibrului excitaţie – inhibiţie  (Pavlov şi Secenov)

O altă teorie apreciază faptul că oboseala este direct legată de activitatea scoarţei cerebrale: o activitate
musculară intensă, reprezintă şi o activitate intensă la nivelul centrilor motori cerebrali, ceea ce
deranjează echilibrul excitaţie/ inhibiţie, cu dominanta inhibiţiei, care tulbură procesele reflexe şi
deranjează coordonarea musculară.

Teoria aprovizionării insuficiente cu oxigen (Verwon)

Conform acestei teorii oboseala apare ca urmare a lucrului în condiţiile de oxigen; teoria este incompletă
deoarece  muşchiul este capabil să lucreze şi în deficit sau lipsă de oxigen. Antrenamentul sportiv extinde
limitele suportabilităţii stresului biochimic al sportivului, prin adaptarea la lucru în condiţii de deficit de
oxigen şi prezenţa metaboliţilor de efort (acid lactic..). Si în acest caz, efortul se poate continua la o
intensitatea mai mică, în care se poate capta mai lese oxigenul, implicit nevoia fiind în reducere.

Teoria heterocronismului

Heterocronismul (neconcordanţa în timp) apare atunci când între nerv şi muşchi nu mai este un raport
echilibrat, depăşindu-se anumite limite; excitaţia (comanda) venită prin nerv nu se mai produce complet
şi contracţia musculară nu se produce. Teoria aceasta susţine faptul că oboseala împiedică transmiterea
impusului nervos spre muşchi, deteriorând raportul normal (isocronismul) dintre nerv şi muşchi.
Prezenţa unor substanţe cu rol de mediator chimic, neuro transmiţător stimulează funcţionarea sinapsei
neuromusculare, a potenţialului plăcuţei motoare.

     Cercetările au demonstrat importanţa excitabilităţii în buna funcţionare a sistemului neuromuscular,

subliniind, în acelaşi timp, că oboseala are cauza nu doar în relaţia nerv-muşchi, căci şi în alte sisteme
componente ale organismului.

Progresele realizate în fiziologie, cu deosebire asupra funcţiilor sistemului nervos central, au permis şi
explicarea cauzelor cadre provoacă oboseala. Acest fenomen este tratat ca o stare fiziologică normală,
care scade capacitatea de efort.
Momentul apariţiei oboselii depinde de mai mulţi factori, printre care: particularităţile individuale,
caracteristica activităţii, condiţiile de mediu, volumul şi intensitatea activităţii, prestaţia în timp etc.

     La teoria heterocronismului, se adaugă şi faptul că oboseala nu se datorează numai legăturii dintre
nerv şi muşchi, deoarece contracţiile musculare produc modificări importante în tot organismul, muşchii
angrenând toate funcţiile organismului.

     Capacitatea de efort, şi, legat de aceasta, momentul apariţiei oboselii este dirijată şi condiţionată de
SNC şi, în special, de scoarţa cerebrală.

Teoria termoreglării

Procesul de termoreglare (echilibrul dintre producerea şi cedarea căldurii) este tulburat din cauza
încălzirii corpului în efort, fapt ce atrage dereglarea homeostaziei organismului. Teoria nu are suficiente
argumente, deoarece nu sunt explicate şi celelalte modificări biologice.

În abordarea corectă a tuturor stărilor organismului uman, se apreciază legătura strânsă dintre toate
componentele corpului, ca elemente ale aceluiaşi sistem deschis, aflate permanent în schimb de
substanţe, energie şi informaţii. Organismul uman, ca sistem cu reglare automată, are o sumă de măsuri,
care intră în acţiune pentru a stabili şi restabili funcţionalitatea şi echilibrul său. În cazul instalării oboselii
aceasta se produce treptat, mecanismele organismului intervenind pentru echilibrarea sistemului uman,
fapt ce conduce la întârzierea instalării oboselii.

         2.  Stadiile stării de oboseală

În situaţia în care oboseala se instalează în urma unui efort sportiv care nu depăşeşte limitele capacităţii
funcţionale a organismului, se apreciază faptul că oboseala are o formă fiziologică, manifestarea ei fiind
la nivel muscular (periferic) sau la nivel neuro-psihic (central).

     Dacă limitele funcţionale ale organismului sunt depăşite, oboseala se apreciază ca formă patologică,
manifestată atât la nivel periferic, cât şi central.

Starea de oboseală se apreciază în funcţie de unele aspecte de ordin cantitativ şi calitativ al manifestării
sale.

Conform Bratu, M., Gherghel, C. (2011) apariţia oboselii parcurge două momente marcate de oboseala
latentă – care poate fi depăşită în condiţiile de mobilizare a proceselor psiho-fizice şi oboseala manifestă
– care se manifestă prin scăderea capacităţii de efort şi refuzul de a continua activitatea în condiţii
optime.

     Bugard, citat de Bota, C., (2000) ordonează stadiile care se instalează la un organism obosit, astfel:

Stadiul 1 – oboseală cu răspuns armonios - specific sportivilor;

Stadiul 2 – oboseală cu răspuns oscilant - refacerea este incompletă;

Stadiul 3 – oboseală cu răspuns discordant – când stării fizice de oboseală i se adaugă şi oboseala psihică,
uneori şi o stare de boală;

Stadiul 4 – cu epuizare – stare patologică, care cuprinde pe lângă sfera sistemului muscular şi pe cea
neuro-vegetativă, metabolică şi endocrină.

Între oboseală şi epuizare este o diferenţă cantitativă, în care oboseala dispare după maximum 24 de
ore, pe când după epuizare, pentru refacere se impun 4-7 zile cu o terapie medicală complementară.

Tabel 2.1. Localizarea oboselii

în funcţie de mecanismul de producere

(Brătilă, F., 2002 - preluare selectivă)

Disciplina/ Epuizare Acidoză Epuizare Epuizare

Proba ATP/CP lactică glicogen glucoză

sangvină
sportivă

Atletism        

100, 200m x      

400m x x    

800,1500m x x    

5000, 10000m   x x  

Maraton     x x

Sărituri x      

Aruncări x      

Box x x    
 Scrimă x      

Gimnastică x      

Judo x      

Caiac-Canoe        

500, 1000m x x    

100   x x  

0m

Înot        

100,200,400m x x    

800, 1500 m   x x  

Handbal x x    

Lupte x x    

După eforturi semnificative, care reduc evident resursele energetice de la nivelul aparatelor şi sistemelor
organismului (Tabel 2.1), se instalează repausul anabolic. Dacă printr-un efort se depăşesc posibilităţile
funcţionale ale organismului se creează premisele intrării într-o fază de „dissinergism funcţional” (Brătilă,
F., 2002), ce poate conduce la oboseala patologică.

2.3.3.  Oboseala fiziologică

Weineck, J., (1995) ordonează formele manifestate ale oboselii în oboseală acută (periferică şi centrală)
şi oboseala cronică (locală şi generală).

Brătilă, F., (2002) citându-l pe Stegemann, numeşte oboseala: oboseală acută (periferică şi centrală),
oboseală locală şi generală (asociate cu supraantrenamentul) şi oboseala neuro-musculară.

Drăgan, I., (2002) sistematizează oboseala în forma fiziologică şi patologică (Tabel 2.2.)

Tabel 2.2. Formele de oboseală

Oboseala Denumirea Forma fiziologică

Fiziologică Oboseala musculară Acută periferică

 Oboseala neuro-psihică Acută centrală

Patologică Supraîncordarea Acută periferică

Supraantrenamentul Cronică generală

(sindrom)

Oboseala musculară (Oboseala acută periferică)

Oboseala musculară este cauzată de contracţiile musculare repetate, care consumă rezervele energetice,
deranjând homeostazia (echilibrul fizico-chimic) organismului. Oboseala se acumulează treptat, în funcţie
de durata şi intensitatea efortului, ajungând la un moment dat ca sarcina, exerciţiul să nu mai poată fi
continuat, fapt ce determină încetarea execuţiei.

Conform Drăgan, I., (2002), oboseala musculară poate fi provocată de următoarele cauze, de ordin
energetic:

 epuizarea rezervelor de CP muscular, în cazul eforturilor anaerobe alactacide şi lactacide (0-45

sec);

 epuizarea rezervelor de CP muscular şi creşterea concentraţiei de acid lactic, în cazul eforturilor

de anduranţă scurtă (45 sec – 2 min);

 creşterea acidului lactic muscular, însoţită de creşterea amoniacului hepatic, în cazul eforturilor
de anduranţă medie (2-10 min);

 epuizarea glicogenului muscular, în cazul eforturilor de anduranţă lungă tip I şi II (10-35-90 min);

 epuizarea glicogenului muscular, însoţită de acumularea de peroxizi lipidici, în cazul eforturilor

de anduranţă lungă tip III-IV (90min – 6 ore – peste 6 ore).

Pe lângă limitele de ordin energetic, oboseala poate fi indusă şi de alte cauze, precum:

 dezechilibrul ionic intramuscular; contracţiile cu frecvenţa şi durată mare produc pierderi de

potasiu şi calciu, ceea ce are ca efect reducerea suplimentară a capacităţii de contracţie
musculară;

 oboseala la nivelul sinapsiei neuro-musculare, ce perturbă trimiterea comenzii de la nivelul

motor, la muşchi;

 tipul de fibre, deoarece fibrele albe (fazice) obosesc mai uşor decât fibrele roşii (lente),
considerate rezistente la oboseală;

 lipsa de oxigen cauzată de irigaţie sanguină insuficientă la nivelul muşchilor.

Oboseala musculară se poate recunoaşte după o serie de indicii,  semne, aspecte subiective şi obiective,
precum:

Aspecte subiective:

 senzaţie de moleşeală în tot organismul;

 senzaţie de greutate în muşchi şi la mişcare;

 durere la presiunea maselor musculare;

 dorinţa reducerii sau încetării efortului şi nevoii de odihnă.

Aspecte obiective:

- diminuarea capacităţii de muncă, a randamentului fizic;

- creşterea tonului muscular în starea de repaus;

- scăderea tonului muscular în efort;

- tulburări de coordonare şi control muscular;

- scăderea excitabilităţii neuro-musculare;

- scăderea forţei, amplitudinii mişcărilor;

- scăderea apetitului, tulburări de somn.

Mecanismul oboselii în fibra musculară (Figura 2.1)

     În timpul contracţiei musculare, din cauza tensiunii interne crescute, capilarele sunt comprimate, iar
sângele epuizat. În starea de relaxare, tensiunea musculară scade, capilarele se dilată şi sângele intră în
vase.

     Când contracţiile se succes rapid, capilarele sunt comprimate repetat, iar în intervalul dintre contracţii
este scurt şi nu mai pătrunde suficient sânge arterial, cu oxigen  şi substanţe care susţine efortul,
reducându-se astfel şi capacitatea de eliminare a toxinelor. Astfel, se poate instala oboseala musculară.

           

În oboseala accentuată, perioada de relaxare este mică, fapt ce determină o stare de contractură
permanentă a muşchilor, ce are ca urmare scăderea randamentului. În această situaţie, excitabilitatea
muşchiului o depăşeşte pe cea a nervului corespunzător, fapt ce produce o stare de contractură
permanentă a muşchiului, de aici crampa musculară. Într-un teritoriu muscular atât de contractat, cu
irigare insuficientă, aportul substanţelor de refacere este redus. Se impun măsuri de refacere neuro-
musculară.

Aşadar, oboseala musculară este o stare fiziologică reversibilă, care se instalează în mod normal, din
cauza depăşirii unor limite ale capacităţii funcţionare a sistemului neuro-muscular, ca urmare a unei
activităţi considerabile. Activitatea muşchilor este condiţionată de efortul energetic: cu cât prestaţia
musculară este mai solicitantă (din punct de vedere al volumului, intensităţii, complexităţii), cu atât mai
repede se instalează oboseala.

     În antrenamentul sportiv, în lecţiile de educaţie fizică, apariţia stării de oboseală musculară poate fi
amânată prin utilizarea raţională a exerciţiilor fizice, respectiv prin raportarea optimă a efortului şi a
pauzelor.

     Oboseala musculară, ca formă fiziologică, apare ca urmare a unui efort prestat în limitele funcţionale
ale organismului, în acest caz devenind un factor favorizant al adaptării.

     În antrenamentul sportiv sau în activitatea de educaţie fizică, repetarea unor eforturi care produc un
anumit grad de oboseală fiziologică (în limite funcţionale) conduce spre procese biologice superioare, de
adaptare, de ameliorare a stării de antrenament, cât şi la obţinerea formei sportive.

     În situaţia în care oboseala se instalează în urma depăşirii capacităţii funcţionale a organismului, se
apreciază faptul că se manifestă starea de oboseală în formă patologică.

Oboseala acută centrală (Oboseala neuro-psihică)

Conceptul de oboseală acută centrală sau oboseală neuro-psihică se defineşte prin: „diminuarea
capacităţii de a realiza acţiuni coordonate, cu aceeaşi precizie ca în starea de repaus” (Stegeman, citat de
Weineck, J., 1995).

Oboseala centrală are conexiuni strânse cu oboseala periferică, deoarece informaţiile aferente emise de
la muşchi (de la periferie) au ca răspuns impulsuri inhibitorii, care conduc la întreruperea efortului.

Cauzele declanşatoare de oboseală musculară atrag modificări ale parametrilor funcţionali şi biochimici şi

în alte sisteme vitale, respectiv în sistemul cardio-respirator, nervos central, periferic şi vegetativ.
Informaţiile despre starea de oboseală musculară (periferică) influenţează sistemul nervos şi toate
funcţiile organismului.

Mecanismele fiziologice, care au ca urmare instalarea oboselii centrale (neuro-psihice), sunt:

- Scăderea glucozei sanguine care are efect şi asupra creierului, acesta fiind extrem de sensibil la
scăderea glicemiei (exemplu: eforturile de anduranţă lungă III-IV – 90 minute).
- Acumularea de aminoacizi esenţiali în creier produce perturbări la nivelul neuronilor (eforturile de
forţă); aminoacizii care nu sunt metabolizaţi (consumaţi) se acumulează la nivelul creierului, de unde
induc tulburări neuronale (exemplu: raţii alimentare hiperproteice neacoperite de efort corespunzător).

- Stresul neuro-psihic la sportivii de la discipline sau probe, precum: tir, scrimă, portari, săritura în
înălţime sau săritura cu prăjină, sprinteri.

Conform specialiştilor domeniului, oboseala centrală se recunoaşte după următoarele aspecte:

- Reducerea capacităţii de coordonare, cooperarea dintre sistemul nervos central şi sistemul muscular
fiind tulburată, în cazul în care una dintre componentele sistemului de control şi reglare a mişcării este
afectată; oboseala musculară (periferică) are ca efect reducerea coordonării actelor motrice, a preciziei şi
economiei mişcărilor. Activitatea electrică a muşchilor creşte o dată cu instalarea progresivă a oboselii,
ceea ce induce oboseală la nivel central, manifestată în reducerea capacităţii de coordonare.

- Reducerea capacităţii de performanţă senzorială face ca oboseala centrală să reducă starea funcţională
a componentelor analizatorilor (segmentul periferic al receptorilor, segmentul de conducere, segmentul
central al analizei şi sintezei informaţiilor), efectul manifestându-se în modificarea pragului sensibilităţii
optice, auditive, tactile.

- Tulburări în funcţionalitatea fenomenelor psihice reglatoare, deoarece oboseala centrală reduce

aportul energiei psiho-nervoase în procesele senzoriale şi cognitive. Procesul psihic reglator atenţia îşi
pierde din calităţile esenţiale de concentrare şi mobilitate (distributivitate). Instalarea oboselii psihice are
ca efect şi reducerea motivaţiei intrinsece pentru activitate a individului, a sportivului.

- Tulburări ale proceselor de cunoaştere superioară sunt remarcate, deoarece oboseala psiho-fizică
alterează capacitatea de gândire, de evaluare corectă a unor informaţii. Individul, sportivul obosit psihic
are dificultăţi de apreciere a distanţelor, a propriilor acţiuni şi o capacitate redusă de decizie şi reacţie
motrică.

- Creşterea timpului de reacţie motrică, se constată în starea de oboseală fizică, căci se măreşte latenţa
reacţiei motrice simple, dar, mai ales, a reacţiei complexe, fapt determinat de: creşterea timpului de
procesare a informaţiilor la nivel central sau de reducerea stării funcţionale a neuronilor şi a sinapselor.
Şi, totuşi, starea de oboseală fiziologică trebuie apreciată ca un mecanism general de protecţie contra
solicitărilor excesive, care se manifestă, prin:

- menajarea (protejarea) structurilor nervoase, ale căror neuroni trec în stare de inhibiţie din cauza
stimulilor excesivi sau a acţiunii prelungite a acestora;

- menajarea sistemului cardio-vascular, a rezervelor de energie din muşchiul cardiac;

- prevenirea epuizării complete a rezervelor de energie, numite „rezervelor autonome protejate”.

Oboseala fiziologică este o stare favorabilă în antrenamentul sportiv, prin instalarea fenomenului de
supracompensaţie, fenomen care îmbunătăţeşte capacitatea de efort a organismului.
Prevenirea instalării stării de oboseală neuro-psihică se face prin managementul antrenamentului sportiv
şi respectarea măsurilor şi a mijloacelor refacerii neuro-psihice şi metabolice.

4.  Oboseala patologică

Conform definiţiei lui Drăgan, I. (2002), supraîncordarea este o „formă acută a oboselii patologice, care
constă în discordanţa dintre gradul solicitării şi capacitatea de răspuns, pe moment, a organismului”.

Această formă a oboselii patologice se instalează la sportivi, în cazul:

 pregătirii insuficiente;

 începutului perioadei de pregătire;

 convalescenţei după un traumatism sau boală;

 folosirii substanţelor dopante.

Supraîncordarea SI – (oboseală patologică acută) se manifestă, prin: durere musculară

     Durerea musculară sau mialgia care este o suferinţă fizică neplăcută, resimţită în muşchi după un efort
prestat la un anumit nivel de solicitare.

Mialgia se manifestă diferit şi este denumită: mialgie imediată, mialgie întârziată şi mialgie târzie:

Mialgia imediată:

Cauze: contracţiile izometrice prelungite (efort de forţă maximă, forţă în regim de rezistenţă)

Când? în timpul efortului (intraefort)

Mecanism: scăderea debitului sanguin, impuls nervos continuu

Efecte: clacaj muscular, fractură de stres

Prevenire: reducere efortului, efort aerob, hidratare.

Durerile musculare, care apar în timpul sau imediat după un efort – dureri acute – pot fi cauzate de
prezenţa produşilor metabolici de efort în ţesuturi; lactatul intracelular, ionii de H +  sau unele edeme
formate prin infiltrarea lichidului plasmatic în spaţiul intercelular pot provoca dureri locale, mai ales dacă
efortul a fost considerabil în regim de forţă sau rezistenţă. Durerile acute, determinate prin aceste cauze,
se pot stinge în câteva minute, dar, în acelaşi timp, pot persista şi câteva ore, în funcţie de concentraţia
produşilor metabolici şi măsurile de refacere aplicate.

Clacajul muscular – este o contractură musculară, cu durere şi disconfortul muscular local, sportivul este
nevoit să întrerupă efortul. Această stare este explicată prin faptul că solicitarea la care este supus
sportivul depăşeşte capacitatea sa de a da răspuns. Pe lângă aceste cauze, fenomenul poate fi provocat
şi de aspecte necorespunzătoare legate de starea de sănătate, integritatea aparatului loco-motor,
alimentaţie, echipament, metodologia antrenamentului sportiv.

Mialgia întârziată:

Cauze: contracţii dinamice repetate durerile musculare întârziate, apar după efort epuizant, desfăşurat
mai ales în condiţii de contracţii musculare excentrice (produse cu alungirea muşchiului – exerciţiile
pliometrice).

Când: postefort 1-2 zile

Efecte: leziuni subcelulare (fibrilare)

Manifestare: febra musculară, crampa musculară

Prevenire: durerile musculare pot fi prevenite sau măcar minimalizate prin reguli metodice de solicitare
în efort:

 lecţiile de educaţie fizică/de antrenament încep cu exerciţii uşoare (intensitate mică), cu

creşterea treptată a solicitării;

 evitarea abuzului de exerciţii fizice efectuate în condiţii de contracţii excentrice la începutul

activităţii.

Mialgia tardivă

Cauze: dezechiliru hidroelectrolitic

Când: în medii cu temperature extreme

Mecanism: pierderi de apă şi electroliţi, creşte vâscozitatea sângelui

Manifestări: dureri musculare generale

Prevenire: exersare în condiţii similare, hidratare, masaj

Durerea musculară în aceste condiţii este asociată şi cu alte cauze, precum:

- reacţii inflamatorii, manifestate prin hiperleucocitoză;

- leziuni musculare ce tulbură echilibrul calciului în fibră şi declanşează eliberarea de proteine

intracelulare.

Dereglări neurologice, vegetative, senzoriale instalate din cauza supraîncordării:

 tulburări de mers;

 scăderea tonusului muscular;

  tulburări de ortostatism;

 tulburări de coordonare şi echilibru;

 tulburări senzoriale: vizuale, auditive, vestibulare;

 tulburări psihice: epuizare, astenie psihică;

 tulburări psiho-motorii, de orientare spaţio-temporală.

În aceste situaţii de supraîncordare, dacă se continuă efortul, pot surveni accidente care ajung până la
pierderea conştiinţei. Dacă se depăşeşte faza acută de supraîncordare, uneori doar prin dirijare medicală,
în 3-4 săptămâni, sportivul îşi poate relua activitatea sportivă, dar nu înainte de a se supune unei
serioase investigaţii medicale.

Pentru evitarea instalării stării de supraîncordare, sunt recomandate măsuri profilactice, care se referă
la: antrenament ştiinţific dirijat, refacere completă, regim de viaţă corect, supraveghere medicală (de
teren şi laborator). Un sportiv care s-a aflat în stare de oboseală patologică acută, rămâne sub observaţie
medicală în perioada activităţii sportive.

Supraantrenamentul SA – (oboseala patologică cronică)

     O formă de oboseală patologică care afectează profund întregul organism, apreciată ca nevroză, de
suprasolicitare, (denumire dată de rolul sistemului nervos central în geneza acestei afecţiuni sportive)
este supraantrenamentul.

Supraantrenamentul este un dezechilibru funcţional durabil, instalat în urma suprasolicitărilor repetate,

cu urmări în scăderea capacităţii de lucru şi a performanţelor sportive.

Specialiştii citaţi de Mihailescu, P.D. (2011) apreciază supraantrenamentul o acumulare a stresului din
antrenamnet şi din afara lui, pe termen lung, cu scăderea capacităţii de performanţă cu sau fără semne
şi simptome fiziologice sau psihologice specifice acestuia şi care pentru a se reface are nevoie de un
anumit interval de timp de la câteva săptîmâni, la câteva luni.

     Mecanismele instalării oboselii patologice cronice – supraantrenamentul pot fi explicate, în trei

accepţiuni generale, care au la bază activitatea sistemului nervos central:

 suprasolicitarea proceselor de excitaţie, prin volumul, intensitatea, complexitatea mijloacelor de

antrenament;

 suprasolicitarea proceselor de inhibiţie, prin monotonia prelungită a unor antrenamente;

 suprasolicitarea ambelor procese (excitaţie şi inhibiţie), prin schimbări bruşte de procedee

tehnice, de sarcină, modificări de instruire, de posturi în echipă.

Indiciile - semnele supraantrenamentului sunt date prin tulburări de ordin subiectiv şi obiectiv:

Tulburări subiective:

 comportament schimbat: sportivul devine irascibil, cu ieşiri neobişnuite, necontrolate;

 apatie în stadiu avansat: lipsa interesului pentru orice tip de activitate, anxietate, emotivitate,
depresie;

 diminuarea proceselor cognitive (memorie, gândire, atenţie);

 semne de nevroză (insomnii, dureri de cap);

 insomnii (nocturne sau diurne) - somnul nu odihneşte sportivul;

 cefalee care nu cedează la medicaţie şi se accentuează la efort;

 lipsa poftei de mâncare;

 dureri precordiale;

 tulburări vizuale, auditive, vestibulare;

 senzaţii de greutate în muşchi.

Tulburări obiective:

 transpiraţii abundente, nejustificate de efortul prestat;

 scăderi ale greutăţii corporale (o pierdere de peste 3% din greutatea corporală poate avea drept
cauză supraantrenamentul);

 scade latenţa reacţiei motrice, forţa şi coordonarea neuro-musculară;

 reveniri întârziate ale frecvenţei cardiace şi tensiunii arteriale după efort;

 pierderi de calciu şi magneziu prin aparatul excretor;

 tremor rapid şi neregulat al degetelor şi pleoapelor;

 tulburări digestive şi endocrine.

De reţinut este faptul că supraantrenamentul poate fi considerat o boală (Drăgan, I., 2002), a cărui
mecanism de producere are la bază activitatea sistemului nervos central şi care se poate manifesta sub
două forme clinice:

 supraantrenament de tip reactiv (basedowian, tiroidian), dominat de procesele de tip excitator;

 supraantrenament de tip astenic (suprarenanian, addisonian), dominat de procese de tip

inhibitor.
Semnele instalării stării de oboseală patologică cronică, supraantrenamentul, trebuie recunoscute de
timpuriu şi solicitată intervenţia medicului, care poate corecta rapid şi eficient situaţia.

Psihologul italian Antoneli, F. A realizat o sistematizare a nevrozelor de suprasolicitare, în funcţie de

terenul genetic, astfel:

- psihonevroza anxioasă – forma cea mai frecvent întâlnită la sportivi şi manifestată, prin:

 stare de nelinişte, anxietate;

 tulburări de somn, apetit şi digestie;

 copleşirea răspunderii faţă de concurs;

 adversităţi cu publicul şi arbitrii;

 probleme socio-profesionale.

O manifestare a psihonevrozei anxioase este „nikefobia”, care se exprimă prin teamă de succes:

- nevroza hipertensivă (hipertensiune psiho-somatică) – formă care se manifestă prin hipertensiune

arterială şi modificări de comportament: tendinţă de dominare, agresivitate, lipsă de autocontrol;

- nevroza de coordonare (profesională) – formă manifestată prin incapacitatea sportivului de a executa

acte motrice complexe bine cunoscute;

- nevroză isterică (pitiatică) – formă manifestată mai ales în comportamentul sportivelor, exprimată prin
stări de plâns, crize patetice, acte hipocondrice;

- nevroză obsesiv-fobică – formă mai rar întâlnită la sportivi, exprimată prin claustrofobie (frică de spaţii
închise), agorafobie (teama spaţiilor deschise), fobia de înălţime, nikefobia, inclusiv ticuri superstiţioase.

Prevenirea instalării stărilor patologice de oboseală se face prin aplicarea corectă a stimulilor de
antrenament şi mai ales prin utilizarea optimă a mijloacelor de refacere intra şi post efort.

În antrenamentul contemporan, când pregătirea sportivă se face în echipă multidisciplinară, iar

cunoştinţele antrenorilor sunt complexe, se întâmplă mai rar fenomenul de instalare a oboselii de
patologic cronic, respectiv supraantrenamentul.

Oboseala este o stare fiziologică, reversibilă, a organismului, care apare în urma unui efort solicitant
(volum şi intensitate semnificative), manifestat prin diminuarea capacităţii de a presta efort psiho-fizic;
este o reacţie fiziologică de disconfort general sau local, care diminuează sau dispare prin odihnă.
Oboseala este urmarea efortului de antrenament sau competiţie şi este o stare care favorizează trecerea
la o adaptare superioară. Cu cât suportă mai bine şi resimt mai târziu oboseala, cu atât mai adaptaţi la
stresul efortului şi mai antrenaţi sunt sportivii. Oboseala fiziologică trebuie indusă în organismul
sportivilor. Oboseala afectează sfera fizică şi psihică a organismului, fapt ce determină criteriile de
clasificare a oboselii.
Concepte şi termeni de reţinut: oboseala, oboseala fiziologică, oboseala musculară, oboseala neuro-
psihică, oboseala patologică, supraîncordarea (SI), supraantrenamentul(SA):

 oboseala -    stare fiziologică, reversibilă, a organismului, care apare în urma unui efort solicitant
(volum şi intensitate semnificative), manifestat prin diminuarea capacităţii de a presta efort
psiho-fizic;

 oboseala fiziologică –  stare normală, fiziologică cu răspuns armonios sau răspuns oscilant, care
poate fi combătută cu metode de refacere naturală şi se manifestă sub două forme: musculară şi
neuro-psihică.

 oboseala musculară - este cauzată de contracţiile musculare repetate, care consumă rezervele
energetice, deranjând homeostazia (echilibrul fizico-chimic) organismului.

 oboseala neuro-psihică - diminuarea capacităţii de a realiza acţiuni coordonate, cu aceeaşi

precizie ca în starea de repaus

 oboseala patologică - instalată după eforturi care depăşesc limitele fiziologice ale organismului,
se manifestă sub două forme: supraîncordarea şi supraantrenamentul.

 supraîncordarea -  formă acută a oboselii patologice, care constă în discordanţa dintre gradul
solicitării şi capacitatea de răspuns, pe moment, a organismului

 supraantrenamentul - formă de oboseală patologică care afectează profund întregul organism,

apreciată ca nevroză de suprasolicitare, (denumire dată de rolul sistemului nervos central în
geneza acestei afecţiuni sportive).

1. Amintiţi unele stări speciale, care pot accentuata starea de oboseală.

2. Ce fel de stare este oboseala şi cum se manifestă?
3. Cum este argumentată teoria epuizării materialului energetic, în explicarea instalării oboselii?
4. Care sunt probele specifice atletismului, la care oboseala este cauzată de epuizarea glicogenului?
5. Specificaţi stadiile instalării oboselii.
6. Indicaţi formele fiziologice ale oboselii.
7. Prezentaţi cauzele de ordin energetic care induc oboseala musculară.
8. Specificaţi aspectele obiective ale oboselii musculare.
9. Explicaţi mecanismele fiziologice ale oboselii neuro-psihice.
10. Care sunt aspectele de recunoaştere a oboselii fiziologice neuro-psihice?
11. Argumentaţi de ce oboseala fiziologică este o stare favorabilă a antrenamentului sportiv.
12. Enunţaţi formele oboselii patologice.
13. Care sunt cauzele apariţiei durerilor musculare?
14. Explicaţi cauzele şi manifestarea clacajului muscular.
15. Cum se instalează supraantrenamentului.
Teste de evaluare/autoevaluare

 Răspundeţi  adevărat  (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau  fals  (dacă consideraţi
ca propoziţia este falsă).
 1. Oboseala este o starea fiziologică reversibilă.

2. Oboseala musculară este cauzată de insuficienta aprovizionare a muşchiului cu oxigen.

 Alegeţi varianta corectă!

3. Depleţia de fosfagene este produsă în eforturile:

a.   a. anaerobe alactacide    

b. anaerobe lacatcide

c. aerobe

4. În eforturile intense cu durata de 1 minut, oboseala este provocată de:

a. epuizare fosfagene

b. acumulare de acid lactic

c. epuizare fosfagene şi acumulare de acid lactic

 Completaţi câmpul liber din următorul enunţ!

5. Oboseala musculară este cauzată de ……………………………….. repetate, care consumă rezervele

energetice, deranjând homeostazia (echilibrul fizico-chimic) organismului.

6. Oboseală ………………………… afectează profund întregul organism, apreciată ca nevroză de

suprasolicitare, (denumire dată de rolul sistemului nervos central în geneza acestei afecţiuni sportive).