Simion Mehedinți (19 octombrie 1968-14 decembrie 1962) a fost geograf, profesor la

Universitatea din București, membru al Academiei Române, creatorul si organizatorul

învățământului geografic modern în România, cât și director al revistei Convorbiri literare,
intre anii 1907-1923.
De altfel, progresul geografiei în țara noastră începe odată cu înființarea catedrei de
geografie in cadrul Facultatii de Litere din Bucuresti în anul 1900.
Personalitatea științifică a savantului Simion Mehedinți se impune la începutul
secolului XX, care prin lucrări proprii direcționează atât învățământul gimnazial, cât si pe cel
superior. Este momentul când se dezvoltă o nouă gândire geografică axată pe geografia
generală, geografia regională si de ramură.
În această perioadă, Simion Mehedinți se remarcă prin adâncirea conceptelor
geografice de bază, conturate anterior, asupra geografiei fizice si economice, prin
fundamentarea teoretică a direcțiilor principale în geografie, merit pentru care este considerat
întemeietorul geografiei moderne românești.
Genialitatea gândirii lui Simion Mehedinți rezultă din faptul că a integrat în propria sa
gândire cuceririle teoretice obținute pe plan mondial, a căutat să explice problemele
fundamentale ale geografiei care l-au condus la construirea întregului edificiu al geografiei.
În acest context, Simion Mehedinți a reușit să dea răspuns problemelor esențiale ridicate de
școlile geografice din vest - franceză si germană.
Primele sale lucrări apărute - Locul geografiei între științe (1894), Eterogenitatea
celor 4 geosfere (1900) si Obiectul si definiția geografiei (1900) - sunt susținute de căutări și
argumente științifice, cu valoare națională și universală, asupra problemelor care aveau să
ducă la fundamentarea științei geografice.
În lunga si prodigioasa sa activitate de elaborare a lucrărilor de sinteza geografică,
Simion Mehedinți se remarcă prin opera sa capitală Terra, apărută in 1930. Terra nu este nici
un tratat, nici un curs, ci o lucrare documentată consacrată definirii obiectului si metodei
geografiei, care are ca scop perfecționarea geografiei.
Drumul său spre afirmare începe cu școala din sat, începand cu septembrie 1875, trece
apoi pe la școala din Vidra, la Seminarul Teologic Ortodox din Roman, iar in anul 1883 se
afla la Seminarul Central din București.
Se înscrie mai intai la facultatea de matematică din București întrucât în timpul
studiilor liceale s-a dovedit un elev strălucit. Situația materială l-a obligat s-o abandoneze. În
1888 obține prin concurs, la Școala Normală Superioară, bursa prin care și-a asigurat
mijloacele de întreținere la Universitate, pe întreaga durată a studiilor superioare 1888-1892.
Licența a obținut-o în 1892 în litere cu lucrarea: Ideile Iui Jean Jacques Rousseau asupra
educației, după care este numit profesor suplinitor la catedra de istorie a liceului din Focșani.
Societatea Română de Geografie îi acorda lui Simion Mehedinți o bursă pentru a
urma la Paris "studiile mai inalte de geografie".
 Intors in tara in martie 1899, la propunerea Societății Române de Geografie,
propunere la care aderă si Titu Maiorescu, este numit primul profesor, la prima catedră de
geografie, nou creată la Universitatea din București. La această catedră funcționează ca
profesor timp de 38 ani, din 1900, pana in 1938 când demisionează, demisia fiind corelată cu
faptul că noua lege a învățământului superior stabilea trecerea geografiei în cadrul
Universității din București, de la Facultatea de litere la cea de Știinte.
Pentru meritele sale deosebite, Simion Mehedinti este ales in anul 1915, membru al
Academiei Române.
Înca din timpul vieții, Simion Mehedinti este recunoscut ca intemeietorul si parintele
geografiei romanesti, iar manifestările si preocupările ca scriitor îi oferă calitatea de savant
polivalent, geograf, educator, patriot, om politic si de stat.
Subordonat al crezurilor sale, Simion Mehedinti afirma in 1901, în lucrarea Geografia
ca mijloc de educație în învățământul secundar si inferior că "geografia școlara are menirea si
chiar datoria deosebită de a sintetiza în mod armonios cunoștințele elevilor, de a le prezenta
minții, ca pe un tot organic, făcând astfel pe elevi să simtă necontenit interesul reciproc care
leagă un studiu de celalalte dimprejur. Reținerea faptelor trebuie sa fie întemeiată pe
raționament si nu pe o memorie mecanică. Menirea geografiei nu poate fi împlinită decât
întemeind memorizarea faptelor prin stabilirea legăturilor cauzale dintre ele."
Pe prim plan pune manualul de geografie, care trebuie sa fie "o bună carte de școală".
Începând cu anul 1901, Simion Mehedinți scrie o suită de manuale școlare. Apar pe rând:
Geografia celor cinci continente, pentru clasa I secundara; Geografia fizică pentru clasa a IV-
a si a V-a secundară si Geografia economică pentru clasa a V-a si a VIl-a secundară;
Pământul, pentru clasa a IV-a primară; România, pentru clasele a III-a primară si a VII -a
secundară, etc.
Opera pedagogică - Endopedagogia - a lui Simion Mehedinți, a fost vastă și de lungă
durată, acoperind nu numai educarea maselor de școlari si cetățeni maturi, dar si observații
critice asupra condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească personalitățile conducătoare.
Cunoscător al școlii românesti, Simion Mehedinți va respinge scoala pe hârtie,
imitația modelelor trecătoare. El pledează pentru școala muncii ale cărei reguli metodice în
sinteză ar fi: urmează firul tradiției; urmează canonul autorității (totemul); urmează
imperativul activității creatoare.
Pedagogul atrage atenția asupra rolului și importanței familiei în procesul educativ si
asupra obligativității statului de a crea indivizi sănătoși.
Despre slujitorii școlii, Simion Mehedinți arăta că pedagogul ideal este cel care
armonizează în ființa tinerilor însușirile esențiale sub trei aspecte: intelectual, moral si fizic.
Simion Mehedinti enumeră în scrierile sale câteva din însușirile educatorului: iubire
de părinte, darul de a pătrunde în sufletul învățăceilor, știința de a se face plăcut, optimismul,
tăria de caracter.