Pe sub păsări

și peste pești
școala de vară 2020.
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
 Pe sub păsări și peste pești
școala de vară 2020.
Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Copii participanți: Daniel Abaianiț, Irina Dîba, Denisa Teodora Scacioc,

Alviana Ivanov, Teodor Afanase, Cristian Ciobanu, Toni Nichita, Ana
Maria Condrat, Paula Filimon, Codrin Gheorghe, Cezar Moisă, Alexandru
Tureac, Andreea Roberta Belu, Raul Mihai Cvas, Vlad Hapcă, Elena
Petrică, Andreea Alexandra Silai, Anastasia Trifonov, Sebastian Mihai
Cepoiu, Răzvan Maxim, Dănuța-Cristina Iancu, Ionuț Valentin Ioica,
Maria Drăghici, Raluca Ioana Buzatu, David Cacencu, Diana-Maria
Gheorghe, Remus Călin, Ana Luchici, Maria Feodot, Emelian Bucur,
Cosmin Derughin, Sebastian Andrei Martinov, Alexia Florina Haralambie,
Gabriela Răucescu, Florentina Caramilea, Rareș Cozma, Ana Maria Pera,
Maria Loredana Marcu, Alexandra Lovin, Mario Perijoc, Bianca Buhaev,
Maria Cuzmin, Andrei Neagu. Scriitoare traineri: Ana Maria Sandu,
Svetlana Cârstean. Scriitor invitat: Florin Bican. Fotograf: Adi Bulboacă.
Ilustratoare: Maria Mălcică. Cercetătoare: Oana Paula Popa. Invitat
special: Ivan Patzaichin.
 Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23
Profesori coordonatori
Larisa Barbu (Liceul Tehnologic “Vasile Bacalu”)
Florentina Condrat (Şcoala Gimnazială Jurilovca)
Paulina Militaru (Școala Gimnazială Mila 23)
Anca Olaru (Școala Gimnazială Crișan)
,
Proiect co-finanțat de: AFCN
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția
Administrației Fondului Cultural Național. AFCN
nu este responsabilă de conținutul proiectului
sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi
folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea
beneficiarului finanțării.
Parteneri în proiect
Inspectoratul Școlar Județean Tulcea
Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea
Consiliul Județean Tulcea
Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Tulcea
Liceul Teoretic Jean Bart Sulina
Biblioteca Orășenească Jean Bart
Mulțumiri: Teodor Frolu, Marinela Peiciu, Lucia Popișcă,
Alina Jantea, Adriana Ioan
Echipa de proiect
Concept, coordonatoare și traineri:
Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu
Manager de proiect: Raluca Munteanu
Art director: Carmen Gociu
Ilustrații: Maria Mălcică
Fotografii: Adi Bulboacă
Invitați: Florin Bican, Oana Paula Popa, Ivan Patzaichin
Pe sub păsări și peste pești
școala de vară 2020
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
©Daniel Abaianiț, Irina Dîba, Denisa Teodora Scacioc,
Alviana Ivanov, Teodor Afanase, Cristian Ciobanu, Toni
Nichita, Ana Maria Condrat, Paula Filimon, Codrin
Gheorghe, Cezar Moisă, Alexandru Tureac, Andreea
Roberta Belu, Raul Mihai Cvas, Vlad Hapcă, Elena
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
Petrică, Andreea Alexandra Silai, Anastasia Trifonov,
Sebastian Mihai Cepoiu, Răzvan Maxim, Dănuța-
Cristina Iancu, Ionuț Valentin Ioica, Maria Drăghici,
Raluca Ioana Buzatu, David Cacencu, Diana-Maria
Gheorghe, Remus Călin, Ana Luchici, Maria Feodot,
Emelian Bucur, Cosmin Derughin, Sebastian Andrei
Martinov, Alexia Florina Haralambie, Gabriela
Răucescu, Florentina Caramilea, Rareș Cozma,
Ana Maria Pera, Maria Loredana Marcu, Alexandra
Lovin, Mario Perijoc, Bianca Buhaev, Maria Cuzmin,
Andrei Neagu, Ana Maria Sandu, Svetlana Cârstean,
Asociația Ivan Patzaichin Mila 23, 2020.
Tipar: Master Print Super Offset
Hîrtie: Claro Bulk volumică 135 g/mp
Tiraj: 600 exemplare
 Ana Maria SANDU
O cană roșie
de tablă
Am 11 ani și începe vacanța de
vară. Ne facem planurile de
călătorie. Echipajul nostru e format din
patru adulți, un copil și un trabant, pe care
îl cheamă Goguță. Ca să nu uit, îmi tot
recapitulez traseul în minte: București-Tul-
cea-Sulina-Sfântul Gheorghe-Constanța-
2 Mai. Despre Delta Dunării am învățat
Pe sub păsări și peste pești
câte ceva la geografie. Dar nu prea înțeleg
cum vine asta cu Dunărea care se varsă în
mare și că o să mâncăm numai pește și o
să vedem tot felul de păsări. Tanti Genica
e gazda noastră. După o zi de mers cu
vaporul ne așteaptă cu tot felul de bună-
tăți, pregătite în bucătăria ei de vară. A
doua zi trebuie să ne trezim devreme să
plecăm pe canal cu soțul ei. Adorm greu și
se face repede dimineață. E încă întune-
ric și mama mă ajută să mă îmbrac. E o
surescitare în curtea casei, care îmi place.
Ne urcăm în barcă și tot ce știam rămâne
în urmă. O liniște groasă pune stăpânire
pe lume. Vâslele sparg apa, nuferii ni se
aștern la picioare. Vorbim puțin, să nu
stricăm vraja. Ziua ține o veșnicie și, când
soarele cade în apă, ne oprim la o cherha-
na să mâncăm și să dormim. Primul lucru
pe care îl văd pe mal e un ceaun mare,
care bolborosește. Sunt o fată mofturoasă,
dar mirosul borșului mi se pare înnebu-
nitor. Rupem pe rând din pâinea pe care
am adus-o din sat și ne așezăm la masă.
Oamenii care ne-au primit sunt tăcuți,
dar ne zâmbesc și ne tot întreabă dacă
mai vrem, dacă ne place ciorba. Mi se face
4 5
sete. Proviziile noastre s-au terminat. Îi
spun mamei la ureche. Bărbatul de lângă
noi mă aude și îmi arată, cu un gest larg,
Dunărea. „Găsești și o cană acolo”. Mă duc,
dibuiesc cana de tablă, legată cu un lanț, o
scufund în apă și beau. E o apă dulce, ușor
sălcie, dar răcoroasă, al cărei gust nu l-am
uitat niciodată.
M-am întors de multe ori de atunci
la Tulcea, la Sulina, la Sfântul Gheorghe și
la Crișan și am visat drumul prăfos, care
duce la plajă. Dar apă din Dunăre n-am
mai băut de atunci niciodată.
Îmi pare rău că n-am putut să ne întăl-
nim anul ăsta la Sulina. Că Delta a rămas
suspendată undeva între ficțiune și reali-
tate, adică în Zoom. Dar ne-am cunoscut și
am descoperit texte și autori împreună și
asta nu-i puțin lucru. Iar publicația de acum
și proiectul nostru, „Școala de vară 2020.
Incubatorul de lectură în Delta Dunării”,
sunt dovada cea mai vie că scrisul și cititul
nu țin cont de vremuri și de pandemii.
Timpul petrecut cu voi a fost în sine
o aventură. Și ne simțim norocoase că ați
deschis ferestrele din casele și Delta voas-
tră pentru noi.
Recunosc, fusesem doar o singură dată în
Delta Dunării. A doua oară am fost acum,
în vara de grație a lui 2020. Trebuia să fim
împreună, să îi întâlnim acasă la ei, să privim
prin ochii lor, să explorăm canalele Deltei
și sentimentul lor de apartenență față de
un spațiu la care cei mai mulți dintre noi se
gândesc într-o manieră pur turistică. Trebuia
să fim împreună, afară, în bătaia soarelui și
a vântului, lăsîndu-ne ghidate de ei, complet
neștiutoare, față de ei, care au deschis prima
dată ochii în viața lor și-au văzut Dunărea.
Trebuia să fim împreună, dar câți au fost
împreună și față în față anul acesta.
Ne-am întâlnit dimineți la rând pe
zoom, ghiceam lumea Deltei din felul în care
intra lumina pe ferestrele lor, tresăream de
bucurie când se auzea cocoșul din curte, îi
întrebam la începutul fiecărui zoom cum e
vremea, așteptam să treacă furtuna ca să re-
vină conexiunea de internet și ascultam fie-
care detaliu care trăda uneori indirect lumea
lor văzută de privirea lor, a celor mai tineri
locuitori ai Deltei, acea Deltă pe care cei mai
mulți dintre ei o vor locui multe decenii de
acum înainte. Niciodată în Incubator copiii
nu se întâlnesc doar cu noi, în vara asta s-au
întâlnit cu Robinson Crusoe și Daniel Defoe,
cu Simona Popescu și-au scris poemele
lor care încep cu Eu am venit pe lume ca să,
cu vulpea albastră a lui Sjon, cu copiii lui
Márquez, tânjind după apă și bărci într-un
Madrid lipsit de mare sau râuri, din Lumina
e ca apa. Și când au ascultat poemul vulpii
albastre, s-a lăsat tăcerea. Vocea hipnotică a
Svetlana CÂRSTEAN
Vulpi albastre,
reginuțe și cântec
scriitorului islandez Sjon, de cocoși pe zoom
cel care a scris versuri
pentru muzica lui Björk,
a plutit vreme de o oră peste apele Deltei,
s-a ridicat deasupra foșnetului stufului și a
țipetelor lișiței, puterea poveștii s-a instalat
în insula cea mai frumoasă din țara asta. La
sfârșit ne-au spus: noi auzim mereu vulpea,
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
dar nu aia albastră, vulpea obișnuită, cenu-
șie, ne întâlnim mereu pe drum cu ea. Dar
știți ce mai auzim noi și e mai tare aici ca vul-
pea ? Șacalii. Și-am auzit șacalii odată cu ei. Și
s-au auzit șacalii până aici la mine pe Știrbei
Vodă, în mijlocul Bucureștiului. Lumea lor
a bătut ficțiunea sau realitatea și ficțiunea
s-au întâlnit în Incubator sau realitatea lor
a devenit a noastră și ei de asemenea ghizii
noștri. Puterea literaturii.
Mulțumim tuturor copiilor Deltei care
au deschis zilele verii 2020 împreună cu noi,
dimineața, mulțumim părinților care i-au
trezit, care au îmblânzit internetul, au lăsat
cocoșii să cânte pentru noi, profesoarelor
care i-au însoțit ascultând cu urechea lipită
de peretele zoomului poveștile noastre co-
mune, depănate ore în șir. Ei sunt copiii care
au scris primul poem colectiv despre Delta
lor, delta aceea care e mai mult decât turis-
tică, un vis în care ”peștele e mereu prins în
plasă” (poate e chiar Reginuța, care-ți înde-
plinește dorințele și apoi trebuie eliberată),
iar ”spuma apei e mereu o piatră de diamant
care lucește în razele bătrâne ale soarelui”.
Datorită lor am fost în Deltă pentru a doua
oară. Și ne vom reîntoarce la ei.
 Scrisori și povești. 1.
scrise plecând de la Elice de Simona
Popescu, Robinson Crusoe de Daniel
Defoe, Lumina e ca apa de Gabriel García
Márquez, Vulpea albastră de Sjón.
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

6 7
 Insula prieteniei
Irina DÎBA Mă trezesc dintr-un somn adânc pe o insulă pustie. Nimic din jur nu mi-e cunoscut.
12 ani Cerul e palid, soarele nici nu se vede. Nici păsările nu se aud. E așa
Jurilovca liniște, doar valurile obosite ale mării se aud în depărtare.
Dar, stați! Cineva se apropie.
Oare să mă ascund? Să fug? Să mă cațăr în copac? Aleg prima variantă
și mă ascund în spatele unui copac cu grosime mare.
Pe sub păsări și peste pești
Pașii tot se aud. Vin spre mine. Inima mea bate mai tare.
Dar ce ușurare! Văd că e doar prietena mea, Ana, cea mai drăguță,
bună, amuzantă și curajoasă persoană pe care o știu. Eram însă mirată de
apariția ei și abia așteptam să-i pun întrebări.
O îmbrățișez tare și amândouă pregătim un foc de tabără cu crengile
pe care le-a adus. Mă-ntreb cum o să plecăm de pe insula asta?
Scurtă supraviețuire
Codrin GHEORGHE La 165° longitudine vestică și 45° latitudine nordică, după o îngrozitoare fur-
14 ani tună, corabia Britania a naufragiat lăsând un singur supraviețuitor, pe Robert.
Crișan Insula era complet izolată, cel mai apropiat țărm cunoscut lui fiind
Noua Zeelandă.
Robert a vrut mai întâi să facă rost de ceva mâncare, haine și scule de pe
nava care nu mai era prea întreagă din cauza coralilor din jur. A înotat până la
corabie, unde a găsit hrană și apă pentru o săptămână. A mai găsit și câteva pe-
rechi de cămăși și pantaloni. Cât despre scule, acestea erau un ciocan și câteva
zeci de cuie. În timp ce căuta aceste obiecte, mai descoperise și un revolver cu
vreo sută de gloanţe și praf de puşcă. Materialul de construcţie era alcătuit din
multe scânduri de lemn, rupte din coca navei, și împrăştiate pe mal. Din mo-
ment ce scândurile erau peste tot, lui Robert nu i-a fost prea greu să construiască
o plută rezistentă cu care să transporte obiectele și alimentele salvate. Odată ce
a ajuns pe mal a construit un cort din pluta folosită anterior și câteva scânduri.
Cum Noua Zeelandă era populată în special de canibali, iar unii
copaci mai erau marcați cu anumite semne care indicau faptul că el nu
8 9
era primul venit pe insulă, avea motive de îngrijorare. În următoarele
două zile, Robert a reuşit să își perfecționeze casa, să mai omoare câteva
vietăţi şi să mai aducă de la corabie o busolă şi o hartă a zonei respective
a Pacificului.
În a treia zi de supravieţuire a avut parte de o vizită nu prea dorită.
Aşa cum şi-a dat seama mai târziu, insula era folosită ca loc de sacrificiu de
canibalii din zona de vest a Noii Zeelande.
După cum spuneam: a sosit o barcă cu vâsle, destul de rezistentă, cu
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
zece prizonieri care urmau să fie sacrificați. Printr-un şiretlic greu de expli-
cat, Robert a reuşit să-i elibereze şi să le fure canibalilor barca în care se
aflau o mulțime de provizii şi arme. Cu ajutorul prizonierilor, cu care nu a
avut timp nici măcar să se cunoască, de tare ce se grăbeau, a reuşit să scape
de canibalii care înotau după barcă.
Când s-au indepărtat suficient de insulă, au făcut cunoştinţă. Robert a
aflat că prizonierii au fost şi ei victimele unui naufragiu petrecut pe coasta
de vest a Noii Zeelande. După ce au consultat harta și busola şi-au dat seama
că singura lor scăpare se afla în Insulele Chatham, care erau colonizate.
În urma efortului lor, au reuşit să ajungă pe insule și mai târziu pe un
vapor ce i-a dus către casă.
Dragă Toto și Joel,
Vă felicit pentru imaginaţia şi dorința voastră de a vă simula o călătorie cu barca.
Încercați să faceți aceeași simulare pe apa de la Cartagena. Cred că o
să vă iasă mult mai bine acolo!
Eu cred că ați putea fi doi marinari cunoscuți. Sau, chiar şi mai bine, doi
căpitani care traversează apele învolburate ale Pacificului.
Un loc perfect de antrenament pentru a deveni buni marinari se află
pe canalele din Delta Dunării.
Mult succes!
Codrin
 Dragă Robinson și Vineri, la aport și tot felul de chestii din astea. Îl botez Sam. Încep să-l las să doarmă
cu mine. Devenim cei mai buni prieteni. A venit toamna și trebuie să merg
Cezar MOISĂ Dacă doriți să plecați de pe insula mea, foarte bine, plecați. Dar mi-ar fi foar- la școală. Mama e la muncă și tata la fel. Sam rămâne singur. Când mă întorc
11 ani te dor de voi și, în plus, pe insula mea aveți apă, mâncare și unde să dormiți. acasă găsesc casa răvășită și Sam latră la niște oameni în negru.
Crișan Îmi doresc să rămâneți pentru că, dacă plecați, voi rămâne singur și trist aici. Eu sunt Moisă Cezar de la atelierul de lectură.
Mai bine rămân cu voi pe o insulă pustie decât să fiu fără voi într-un palat
plin de oameni.
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Sper că v-am convins, Eu am venit pe lume ca să Bianca BUHAEV
Cezar aduc fericire 13 ani
și o să vă spun în această poezie Mila 23
că prin anul 2000 și ceva
lui tati i-a atras atenția mama mea
Dragă Toto și Joel, de care s-a îndrăgostit.
Și prin anul 2008
Mi se pare că ideea voastră e nebunească, dar întemeiată. Mie mi-ar plăcea mami a făcut poc  
să navighez dacă nu aș avea frică de aproape tot ce e pe lumea asta. născând o fetiță
Vă propun să veniți în Deltă să navigați printre canale și păsări, în loc foarte mică
să vă stricați apartamentul. Aici aveți multă apă și sunt sigur că o să vă placă transparentă ca o sticlă. 
și e mai ieftin decât să vă stricați apartamentul. Vă scriu această scrisoare Eu am adus: fericire, bucurie, amuzament și obrăznicie.
pentru că aș vrea să vă împlinesc dorința voastră neîndeplinită, dar și din O fetiță răsfățată,
dorința mea de a vă cunoaște. O adevărată prințesă îngâmfată.
Bine, gata, v-a ajuns.
Cu drag, Aceasta am avut de spus!
Cezar

Un prieten
Este seară. Merg acasă. Văd un cățel. Îl iau acasă și îi dau de mâncare și îi
fac baie.
Vine noaptea și trebuie să merg la culcare. Pe el îl culc pe balcon cu
ușa închisă. După un timp mă atașez de el și el de mine. Este bun, drăguț și
simpatic. Încep să-l dresez. După un timp poate să facă tumba, să răspundă

10 11
 Dragă Toto și Joel, Dragii mei Toto și Joel,
Îmi pare rău că la Madrid nu se află apă pentru a vă îndeplini visul de a navi- Dănuța-Cristina Am ascultat cu drag povestea voastră și, asemenea vouă, și mie îmi place să Maria DRĂGHICI
ga cu adevărat. Dar îmi doresc să veniți și prin Jurilovca, deoarece oriunde IANCU navighez. Eu locuiesc în Mahmudia, într-o zonă în care este multă apă, un loc 12 ani
veți merge veți găsi apă. 13 ani mirific, în care Dunărea formează o Deltă unică în lume. Mahmudia
Jurilovca Majoritatea locuitorilor au o barcă proprie prin intermediul căreia plu-
Cu drag, tesc pe apa limpede. Lumina dată de jucăușele raze ale soarelui se reflectă
Dănuța în luciul apei, formând o imensă oglindă.
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Voi navigați printre insulele din casă, în timp ce noi navigăm printre
sălciile pletoase, nuferi și stuf. Păsări multicolore și de diferite dimensiuni își
etalează frumusețea creând un adevărat concert și făcându-ne să ne simțim
Toto și Joel, ca într-un paradis.
Vă invit la mine în Deltă, pentru a putea și voi să simțiți pe propria pie-
La mine casa e foarte aproape de apă. Vă invit să veniți în România, județul David CACENCU le cum este să navighezi cu adevărat pe apă, pentru a vă îndeplini visul.
Tulcea, Crișan, să stați o săptămână la mine acasă. O să mergem cu barca, o 11 ani
să pescuim, o să ne distrăm. Crișan Vă aștept cu drag,
Maria
Pe curând,
David

Robinson Crusoe
Prietenul meu, Cezar Te rog să rămâi alături de Vineri pe insula mea Popina. Ea este situată la Maria FEODOT
nordul limanului Razelm. Pe insulă avem asigurată mâncare și adăpost făcut 11 ani
Cezar este prietenul meu cel mai bun. El a citit foarte multe cărți, a călătorit de mine. Popina are foarte multe locuri de explorat. Jurilovca
în Germania, Franța și Anglia. Și aproape mereu mă cert cu el. Sper să rămâneți.

Cu drag,
Maria Feodot

12 13
 Regina
Maria FEODOT Într-o zi am plecat la pescuit cu familia. Am luat undițele în mână și ne-am
11 ani așezat să pescuim. Imediat ce am băgat undița în apă, s-a și prins un pește.
Jurilovca — Tata, ce pește este acesta? îl întreb.
— Este reginuța. Spune-i o dorință și arunc-o în baltă apoi, îmi răs-
punde el.
Eu, fiind surprinsă de culorile vii de pe corpul acestei ființe, mă uit cu
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

blândețe în ochii ei și văd că-mi spune să o las să meargă mai departe.
Așa că am ținut-o două minute în mână ca să-mi pun dorința și apoi
am aruncat-o.
În acea zi am fost cea mai fericită fetiță din lume.

Dragii mei Robinson și Vineri,

Andrei NEAGU Dacă tot ați reușit să ajungeți pe insula mea, vă prezint câteva argumente
15 ani pentru care merită să rămâneți aici: în primul rând, aici se află o fermă foarte
Jurilovca mare, care ne va asigura hrana. Niciodată nu vom duce lipsă de ea; în al
doilea rând, aici se află o casă foarte mare și care are toate condițiile cele
mai bune și camere multe. Este o insulă pe care orice naufragiat ar vrea să
rămână. Rămâneți, n-o să vă pară rău și n-o să mai duceți lipsă de nimic.

14 15
 Naufragiul bubuit care a străpuns liniștea. Nu m-a nimerit, dar mă îndoiam că va rata a
doua oară, așa că am fugit cât de repede am putut în vizuina mea unde am
Ana Maria PERA Când m-am trezit eram amețit. După cinci minute am început să îmi revin. putut să-mi trag în siguranță răsuflarea.
14 ani Mă uitam de jur împrejur și totul mi se părea necunoscut. Era într-adevăr un Era cât pe-aci!
Jurilovca loc frumos, erau o mulțime de sălcii aplecate spre apa lină și sclipitoare în
razele soarelui de amiază. Nu-mi aminteam ce s-a întâmplat.
După ceva timp, am decis să explorez împrejurimile. Părea că sunt
într-o junglă, într-un labirint fără capăt. Dar să fiu sincer, arăta mai degrabă Eu am venit pe lume ca
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

ca un paradis.
Se auzeau o multitudine de sunete de păsări și insecte. Plimbându-mă am să fac lumea fericită, Andreea Alexandra
observat chiar și porci mistreți. Cum i-am văzut, m-am îndepărtat repede. După să măresc populația, SILAI
ce am terminat de explorat nu mi-a fost teamă, chiar dacă nu am mai găsit dru- să ajut oamenii, 12 ani
mul înapoi, pretutindeni erau toate cele necesare pentru a supraviețui. să-mi ajut familia, Jurilovca
Cred ca am ajuns într-o lume magică! să-mi fac părinții fericiți,
să-mi depășesc limitele,
să-mi mândresc satul,
să-mi fac familia mândră,
Urmărirea să-mi îndeplinesc visele,
să fac lumea mai bună,
Soarele răsarea și zăpada începea să se topească. M-am ridicat și am început să culeg fericirea,
să mă dezmorțesc. După puțin timp am simțit o adiere ciudată de vânt, să ajut lumea,
parcă încerca să-mi șoptească în ureche. Era un avertisment. M-am uitat în să învăț din greșeli,
stânga mea, în depărtare se zărea o umbră ciudată. Mi-am dat seama despre să mă bucur de viață.
ce-i vorba imediat ce-am simțit mirosul prafului de pușcă.
Am început să o iau la goană, întorcându-mi capul din când în când
pentru a observa dacă e pe urmele mele. M-am ghemuit după o stâncă.
Așteptam să văd ce urmează. Eu am venit pe lume ca
După o așteptare lungă, a început să viscolească. L-am pierdut din
vizor. Mi-am ridicat capul, numai un pic, să văd dacă-l puteam zări. Nu se să am o viață deasă David CACENCU
vedea nimic în afară de așternutul de zăpadă proaspăt căzut. Era o liniște și să nu fie ștearsă 11 ani
infernală. Nu mă simțeam în siguranță. și asta-i povestea mea Crișan
Deodată se mișcă ceva după un copac! De după crengi se ivi o țeavă. nimeni nu o poate schimba!
Parcă îmi ajungea până-n gât, îmi tăia răsuflarea. Se auzi un zgomot. Cred că asta e poezia mea
tocmai încărcase pușca. Vedeam moartea în fața ochilor.
M-am urnit din loc cât am putut de repede. În urma mea s-a auzit un

16 17
 Elena PETRICĂ Eu m-am născut pentru a avea o familie cu cinci frați,
12 ani deosebită de celelalte,
Jurilovca în care am cu cine să-mi împărtășesc ideile și să le dezvolt.
M-am născut ca să am prieteni
pe care să contez și care să mă ajute de fiecare dată când lumea este neagră
cu mine 
și să mă facă sa râd mai tare ca nicio altă dată petrecută cu ei.
Am venit pe lume cu darul și îndemânarea lui Dumnezeu
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

pentru a-mi găsi niște hobby-uri
pe care să le experimentez
pentru a-mi face o carieră pentru viitorul îndelungat
dar cine știe…. poate și apropiat.
M-am născut ca să iubesc
ca să găsesc dragostea adevarată
și să-mi întemeiez o familie minunată și deosebită
și să-mi văd nepoții crescând alături de mine
că viața este una singură
și de câte ori o dai în bară
ea tot te iartă,
dar există și un sfârșit bineînțeles nefericit,
dar pentru mine nu o să fie așa
deoarece știu că am trăit o viață minunată și plină de experiențe uluitoare.

Raluca Ioana Eu am venit pe lume să înțeleg

BUZATU o lume nouă, neînțeleasă.
14 ani cu standarde nerealiste,
Mahmudia cu probleme nerezolvate,
cu haosul ordonat al zilei de mâine.
M-am trezit să înțeleg,
m-oi culca tot incultă,
tânjind după control
într-o lume “liberă”.

18 19
 Dănuța-Cristina Eu am venit pe lume ca să Eu am venit pe lume ca să Sebastian Mihai
IANCU o fac pe mama fericită descopăr minunile planetei, ale omenirii, ale vieții. CEPOIU
13 ani să îmi îndeplinesc toate visurile Am venit pe lume ca să trăiesc, 14 ani
Jurilovca să îmi trăiesc viața lângă cei dragi să îi ajut pe cei care nu se pot ajuta. Jurilovca
să îmi fac prieteni noi. Am venit pe lume ca să-i fac auziți pe oameni care nu se pot face auziți. 
Am venit pe lume ca să fiu o persoană, ca fiecare alta.
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Ionuț Valentin Eu am venit pe lume ca să
IOICA îmi fac mulți prieteni Eu am venit pe lume ca să Vlad HAPCĂ
13 ani să îi ajut pe cei din jur, mai ales familia îmi bucur părinții și să le dau bătăi de cap. 12 ani
Jurilovca să devin ceva în lume. Rolul meu este de a fi un copil normal. Jurilovca
De a învăța și de a fi puțin nebunatic.
Eu aș vrea să îmi trăiesc viața așa cum îmi place, să mă joc, să-mi fac
mulți prieteni.
Uneori pot fi mai nebun de fel, dar încerc să îmi revin și să trăiesc viața din plin.
Sper să am lângă mine o familie bună, prieteni de încredere.
Andreea Roberta Eu am venit pe lume ca să Eu am venit pe lume ca să îmi fac familia mândră de mine.
BELU îmi trăiesc viața, așa cum îmi place.
12 ani Să dansez, să pictez, să încerc lucruri noi,
Sălcioara chiar dacă câteodată o dau în bară,
dar întotdeauna încerc să fac față provocărilor. Eu am venit pe lume ca să îmi fac familia mândră, să-mi fac prieteni noi și Răzvan MAXIM
Eu am venit pe lume ca să să-i înveselesc, 14 ani
îmi pot face prieteni noi, am venit pe lume ca să fac lumea din jurul meu fericită, să se simtă bine pe Jurilovca
să mă bucur de micile victorii ale vieții. lângă mine,
am venit pe lume ca să trăiesc pe acest Pământ minunat ce ne înconjoară și
să văd cum omenirea evoluează în bine sau în rău.
Viața este un dar de care trebuie să avem grijă pentru că în orice moment îl
Maria DRĂGHICI Eu am venit pe lume ca să aduc o rază de bucurie părinților mei. putem pierde.
12 ani Să descopăr minunea lumii și să gust din plin mirajul vieții. Trebuie să ne petrecem cât mai mult timp cu familia
Mahmudia Am venit pe lume să învăț a trăi alături de tot ce mă-nconjoară. pentru că ea este cea mai importantă,
Am venit pe lume să învăț de la flori, de la iarbă, de la pomi, de la animale și iar pe locul doi sunt prietenii.
mai ales de la oameni. Trebuie să profităm de timpul petrecut cu familia,
Viața este un dar. deoarece îl putem pierde și nu putem da timpul înapoi,
Le sunt recunoscătoare părinților mei și, mai ales, Divinității! odată pierdut așa rămâne.

20 21
 Eu am venit pe lume ca să îmi trăiesc viața, așa cum îmi place, Raul Mihai CVAS
să învăț, să cânt și să încerc lucruri noi. 12 ani
Vreau să îmi fac familia mândră și să fiu cel mai bun Jurilovca
la toate
chiar dacă mai greșesc din când în când.
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Eu am venit pe lume ca să îmi bucur familia Anastasia
ca să stau sau să merg TRIFONOV
ca să duc moștenirea familiei mai departe 13 ani
ca să mă distrez. Jurilovca
Am venit pe lume ca să mă rog
ca să mă joc
să fac lumea bucuroasă sau tristă
ca să călătoresc
să cunosc persoane
să-ncerc lucruri noi.
Am venit pe lume ca să-mi fac prieteni.
Am venit pe lume ca să-i ajut pe toți din jurul meu.
Am venit pe lume ca să merg la școală.
Am venit pe lume ca să-mi îndeplinesc visele.
Am venit pe lume ca să mă uit la stele, soare și lună.
Am venit pe lume ca să socializez.
Am venit pe lume ca să mă cert și să mă împac.
Am venit pe lume ca să înțeleg tot ce trebuie să știu.
Am venit pe lume ca să descopăr lucruri noi.

22 23
 Diana-Maria Eu am venit pe lume
GHEORGHE ca să fiu cineva
9 ani în viață. Și am reușit.
Crișan Cu bine am ieșit din
toate.
Multumesc, Doamne!
Eu acum sunt fericită și
îmi amintesc de toate.
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Cezar MOISĂ Eu am venit pe lume ca să plâng, dar nu plângeam, eu am venit pe lume să
11 ani mă joc, dar dormeam, eu am venit pe lume ca să mănânc, dar nu voiam, eu
Crișan am venit pe lume ca să învăț, dar nu-mi plăcea, am venit în lume ca să vor-
besc, dar tăceam, am venit pe lume ca să fac multe lucruri, dar doar stăteam,
am venit pe lume ca să fiu inventiv, dar exact asta nu eram. În fond am venit
pe lume ca să mă gândesc de ce am venit în lume.

Toni NICHITA Eu am venit pe lume ca să fac sau să nu fac, lucruri multe și mărunte, pe la
14 ani case mari și mici. De plăcere și de drag sau din obligație și fără voie. Nimeni
Jurilovca nu seamănă cu mine și nimic nu are seamăn în lume, ca mine, un muritor de
rând ca ceilalți, ce-și așteaptă soarta.
Pregătită sau nu, așa este viața. Că îmi e drag sau nu, asta este soarta
mea pe care viața mi-o va da. O bucurie sau o tristețe ce se va duce-n sufletul
dulce sau amar. De-o fi să se vadă, om vedea, că soarta are cheia, iar viața
are lacătul.

24 25
Stuful foșnește mereu
Poem colectiv în lanț
31 de autori
180 de versuri
 — POEM COLECTIV POEM COLECTIV —

Uneori e complicat, uneori e un mister,

câteodată e greu, dar mereu plin de frumusețe.
Trăiești o viață unică, greu de imaginat,
după care mulți tânjesc, pe care și-o doresc.
Natura este regină peste a ta viață,
iar fără ea nu poți trăi.
(Ana Maria Condrat)
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Iar fără ea nu poți trăi
Dunărea e magică
loc lăsat de Dumnezeu
frumusețea și natura sunt reale
Delta-i o adevărată licoare
ce te îmbie cu frumusețea ei.
(Toni Nichita)

Ce te îmbie cu frumusețea ei
de fată cu trup zvelt, purtând o rochie subțire.
Valurile mici dansează pe muzica lină a vântului.
Pietricelele mici strălucesc la fundul apei,
dar sunt acoperite de nisipul care fuge și se răspândește deasupra lor,
la fel cum norii acoperă luna în nopțile în care vântul adie.
Crengile sălciilor se clatină, făcând frunzele de pe ele să sclipească.
Soarele are o reflexie distorsionată în oglinda de apă.
(Paula Filimon) Soarele are o reflexie distorsionată în oglinda de apă,
misterioasă, superbă,
Delta e-un ținut unic cu păsări măiastre,
lebede și peștișori aurii,
care îți îndeplinesc mereu toate dorințele.
Frumusețea ei e de nedescris.
(Irina Dîba)

28 29
 — POEM COLECTIV POEM COLECTIV —

Frumusețea ei e de nedescris.
Delta e un loc magic
plin de pești multicolori
apa ei cristalină
strălucește sub soare
iar spuma apei e o piatră de diamant.
(Denisa Teodora Scacioc)
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Iar spuma apei e o piatră de diamant
care lucește în razele bătrâne ale soarelui
creând o oglindă ce separă cele două lumi
pământul și apa.
(Teodor Afanase)

Pământul și apa,
și când te gândești că toți oamenii se gândesc doar la ei.
Și când te întâlnești cu un astfel de nepăsător,
care trece pe lângă tine și te răstoarnă,
îți vine să înjuri și te abții
doar pentru că vezi cât de frumoasă e Delta.
(Codrin Gheorghe)

Doar pentru că vezi cât de frumoasă e Delta:

are păsări, canale, pești, plante și animale.
Un paradis.
Ce-ți dorești de la viață mai mult decât să trăiești aici.
Aici unde oamenii sunt liniștiți, prietenoși,
aici e locul perfect pentru o viață frumoasă.
(Cezar Moisă)

30 31
 — POEM COLECTIV POEM COLECTIV —

Aici e locul perfect pentru o viață frumoasă.

O viață simplă și modestă.

Diminețile și apusurile de soare

pe deasupra Deltei împrăștie căldură,

Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

învelesc stuful în lumină,

pictează peisajul ca-n basm.

(Raluca Ioana Buzatu)

Pictează peisajul ca-n basm

cu pensula de raze
toate devin simple fraze.
(Răzvan Maxim)

Toate devin simple fraze

când ajungi în Delta Dunării
cu peisajul ei magnific
cu animale uimitoare, colorate, frumos îmbrăcate
cu mâncăruri speciale, nemaipomenite
fauna ei te zdrobește, atât de frumoasă este
mirosurile catifelate te urmăresc, te uimesc
(Vlad Hapcă)

32 33
 — POEM COLECTIV POEM COLECTIV —

Mirosurile catifelate te urmăresc, te uimesc

aici e locul preferat pentru o viață frumoasă
după o plimbare cu barca
aici e paradisul păsărilor ce înconjoară Delta.
(Dănuța-Cristina Iancu)
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Aici e paradisul păsărilor
și-al sălciilor ce înconjoară Delta
cele pentru care lumina este ca creta
razele uimitoare
sunt pline de culoare
și apa ca oglinda
ea aude toată colinda
colinda sălciilor alinătoare.
(Anastasia Trifonov)

Colinda sălciilor alinătoare

vântul alinând stuful
păsări adăpostindu-se după sălcii
pești impresionând pelicanii.
(Ionuț Valentin Ioica)

34 35
 — POEM COLECTIV POEM COLECTIV —

Peștii impresionând pelicanii

Delta e ca un cufăr
cu-ale sale mii comori
nuferi și ape învolburate
multe păsări și animale
care atrag neîncetat
toți turiștii ce-o străbat.
(Maria Drăghici)
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Toți turiștii ce-o străbat
se aud vorbind cu glas tare
tot plimbându-se agale
pe mări și pe oceane
și admirând întreaga mare
(Diana-Maria Gheorghe)

Și admirând întreaga mare

soarele arzător privea neîncetat
întrucât s-a dezechilibrat.
(Elena Petrică)

Întrucât s-a dezechilibrat.

florile culoarea și-au schimbat
și peștii mari au devenit.
Natura s-a transformat și e pustiu.
Înainte, era plin de păsări călătoare…
care cântau împreună în armonie.
(Sebastian Mihai Cepoiu)

36 37
 — POEM COLECTIV POEM COLECTIV —

Care cântau împreună în armonie:

păsări de toate culorile
șacali cu țipătul lor ascuțit
apa clocotind
iar ca dirijor
un spic de grâu.
Totu-i vis și armonie.
(David Cacencu)
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Totu-i vis și armonie
atunci când ești cu familia împreună
copiii pe lângă mal se joacă
în timp ce părinții pescuiesc
stuful foșnește mereu, ca via prin curte,
peștele e prins mereu în plasă.
(Maria Feodot)

Peștele e prins mereu în plasă

parcă nu te-ai mai întoarce acasă

trece un micuț, pe boltă, nor

admiri și zborul de cocor

totul pare doar un vis

care ochii ți i-a deschis.

(Alexia Florina Haralambie)

38 39
 — POEM COLECTIV POEM COLECTIV —

Care ochii ți i-a deschis

Delta parcă-i un vis
nimeni n-a crezut legenda
dar eu tot țin de dânsa
foarte frumoasă este
și-așa vă spun legenda
eu petrecându-mi viața în Deltă
(Sebastian Andrei Martinov)
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Eu petrecându-mi viața în Deltă
sunt într-un vis frumos
cu o persoană dragă mie
aș sta ore întregi pe jos
aș vedea comori ascunse multe
liniștit
(Cosmin Derughin)

Aș vedea multe comori ascunse

liniștit
în lacuri colorate
de raze luminate
dar în zilele ciudate
apar creaturi fermecate
(Ana Maria Pera)

40 41
 — POEM COLECTIV POEM COLECTIV —

Apar creaturi fermecate

diferite lumini pe ape
soarele e mereu pe cer
și totul rămâne un mister
bărcile pescarilor plutesc ușor
în zare e un vapor
decorul e liniștitor.
(Ana Luchici)
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Decorul e liniștitor
nu-ți poți lua privirea
parcă este un vis
dar mai ales un paradis
apusul de soare e nemaipomenit
noaptea de neuitat
(Andrei Neagu)

Și noaptea e de neuitat
se aud broaștele

se aud păsările în spate pe lac

iar în fața casei mele,

e Dunărea cu apa lină

care te îmbie s-o privești.

(Mario Perijoc)

42 43
 — POEM COLECTIV POEM COLECTIV —

Care te îmbie s-o privești

și-apoi să o îmbrățișezi
rece, dar totuși călduros
parcă am fi pe un nor pufos.
(Florentina Condrat)

Parcă am fi pe un nor pufos,

Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură la Sulina

pe iarba caldă de pe câmp,
cu păpădiile micuțe,
cu Dunărea zgomotoasă,
ca un peisaj pictat cu acuarele.
(Bianca Buhaev)

Ca un peisaj pictat cu acuarele,

așa e Delta minunată, plină de
flori, pești de tot felul,
păsări colorate și multe multe
lucruri interesante,
aici e un paradis,
e-un colțișor de rai!
(Emelian Bucur)

Un coltișor de rai! Nu altceva.

Aici, până și cele mai înfricoșătoare bestii
sunt niște pisicuțe blânde.
Aici totul e-un vis,
un vis din care nu aș mai vrea să mă trezesc.
Aici e casa noastră, Delta Dunării.
(Maria Cuzmin)

44
Scrisori și povești. 2.
scrise plecând de la Elice de Simona
Popescu, Robinson Crusoe de Daniel
Defoe, Lumina e ca apa de Gabriel García
Márquez, Vulpea albastră de Sjón.
 Maria FEODOT Eu am venit pe lume ca să port ochelari, dar nu port, să fiu bună, dar nu Dragă Robinson,
11 ani prea sunt, să călătoresc, dar nu o fac, să știu foarte multe, dar nu știu.
Jurilovca Mi-a făcut plăcere să petrecem timp împreună. Și am ajuns prieteni foarte Ana LUCHICI
buni. Poate că pare puțin egoist, însă mi-ar plăcea să nu mai pleci niciodată 11 ani
de pe insula mea. Vreau să cutreierăm insula aceasta exotică împreună. Jurilovca
Avem fructe și pește, deci hrana nu va fi niciodată o problemă. Aici sunt foar-
Ana LUCHICI Eu am venit pe lume te multe peșteri secrete, pe care aș vrea să le explorăm. Soarele nu va înceta
11 ani ca să trăiesc această viață frumoasă, niciodată din a ne oferi căldură.
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

Jurilovca să mă bucur de razele soarelui, Să te știu dincolo de oceanul infinit ar aduce o mare tristețe în sufletul meu.
să ascult foșnetul vântului Ana LUCHICI
și să văd frumusețea pământului.

Dragă Toto și Joel,

Sebastian Mihai Cel mai bun prieten al meu este Edi. E un prieten cu care aș merge la capătul
CEPOIU lumii, doar ca să fiu cu el. Acesta este un prieten generos, onest și cu multă Eu mă numesc Andreea, am doisprezece ani și vin din Sălcioara. Aici, în Andreea Roberta
14 ani imaginație. Îl cunosc de aproape cinci ani. Lui îi place să inventeze lucruri și această localitate, este mai diferit. Suntem lângă Dunăre, apa ne vorbește în BELU
Jurilovca e un bun ascultător. Aș putea zice că prietenul ideal sau perfect este acesta. fiecare zi prin șoaptele sale împletite cu forfotele bărcilor. 12 ani
Aș vrea să vă compătimesc, deoarece am auzit că acolo la voi, la Ma- Sălcioara
drid, nu există un râu sau o mare în care să navigați cu barca voastră.
Dar eu vă admir pentru toată creativitatea și spiritul liber pe care le
Emelian BUCUR Ce frig și bine e afară azi, ar trebui să pornesc în căutare de pradă! Voi mer- aveți în sânge. Și chiar mi-ar plăcea să vă cunosc.
12 ani ge în căutare de iepuri în pădurea din apropiere! Din câte știu, nu e nicio
Jurilovca prezență umană în acea zonă, mai ales pe frigul acesta. Vaaai, ce e acela? Cu sinceritate,
un vânător? O, nuu, trebuie să mă ascund altfel mă va ucide… nu m-a văzut, Andreea
trebuie să fug, este în spatele meu, dacă o voi lua prin această zonă nu mă
va mai prinde! Vai, ce zăpadă moale este aici, nu cred că eu mă voi afunda,
nu sunt foarte grea spre deosebire de el, vânătorul! Stai, unde a dispărut?
Nu îl mai zăresc… Cred ca am scăpat de el, se pierde în zăpadă, e bine. Nu ar
trebui să supraviețuiască. Stai, ăla e el, are o pușcă, nuuuuuu…

48 49
 Ana LUCHICI Era o zi obișnuită, ca oricare alta. Îmi cutreieram liniștită tărâmul de gheață.
11 ani Totul din jurul meu era de un alb imaculat, iar vântul era singurul care tul-
Jurilovca bura liniștea. Dintr-o dată am auzit un foșnet straniu. Simțind pericolul am
încercat să fug, însă o clipă mai târziu ceva rece mi-a străpuns corpul. Era un
glonț, iar acestea erau ultimele secunde pe pământ. În acel moment tot felul
de amintiri mi s-au desfășurat în fața ochilor, iar sângele meu a pătat zăpada
imaculată.
Pe sub păsări și peste pești
Codrin Insula pe care trăiesc eu se află pe mijlocul oceanului. Stau aici de doi ani,
GHEORGHE am o casă frumoasă făcută din ce îmi oferă pădurea și construită la poalele
14 ani unui mic munte din care izvorăște o cascadă cu apă limpede și cristalină,
Crișan unde trăiesc și câteva specii de pești de apă dulce.
De curând am întâlnit doi naufragiați pe care îi cheamă Vineri și Ro-
binson. De când i-am cunoscut încerc să le câștig încrederea, povestindu-le
despre minunățiile insulei: aerul curat, cântecele păsărilor, parfumul florilor
și alte multe lucruri minunate. Este destul de greu să îi fac să aibă încredere,
dar am impresia că au început să se atașeze de mine. 
Codrin GHEORGHE Eu am venit pe lume ca să fac tot ce nu există.
14 ani Şi în acelaşi timp să nu fac ce se află deja pe Pământ sau în afara lui.
Crișan Ce rost mai are să faci ceva ce există deja,
Dacă acesta face ceva anume?
 
Ce ar fi dacă ai crea nimicul care face totul?
Nu ar fi el scopul existenței?
Dacă nimicul ar face tot,
Iar totul ar face nimic,
Nu ar însemna asta că am atins idealul?
50
Dragă Toto și Joel,
Bună, nu vă speriați, mă numesc Toni și vreau să vă conving să vizitați Delta Toni NICHITA
Dunării. Știu că este departe de voi, dar merită. 14 ani
În primul rând, aș dori să vă cunosc și în realitate, și dacă doriți să Jurilovca
facem împreună o excursie până în mirifica Dunăre. Eu locuiesc în Jurilovca,
județul Tulcea, stau foarte aproape de frumoasa Deltă, dar cu Gura Portiței
chiar mă pot mândri cu adevărat. O plajă cu nisip fin și apă sărată, de-o fru-
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
musețe răpitoare.
Vă pot promite că vă pot caza la o pensiune specifică Deltei, cu acope-
riș de stuf și pereți din lut, unde v-ați putea delecta cu cel mai bun borș de
pește făcut vreodată, cu pește proaspăt prins din Dunăre, de către pescarii
din Jurilovca.
Dar, ca excursia voastră să nu se termine aici, vă pot garanta că puteți
merge în natura din Deltă, să vedeți lebedele, broscuțele și cormoranii și, de
ce nu, să prindeți și niște pește la undiță.
Sper că v-am convins să vizitați Delta Dunării!
Aștept răspunsul vostru!
Cu prietenie, localnic din Jurilovca,
Nichita Toni
Aventura vieții
Alături de prietenii mei eram cuprinși de farmecul visului de aventură pe
care aveam să îl trăim. Eram plecați într-o aventură de trei săptămâni în des-
coperirea frumuseții planetei Terra. Trăiam ceva unic, ceva ce nu simțisem
până atunci, eram fascinat de ceea ce vedeam.
Dar ca aventura noastră să continue, am decis că expediția trebuie să
se prelungească. Am stat puțin pe gânduri… m-am întrebat cât timp o vom
mai prelungi? Decizia a fost luată de comun acord, aventura avea să mai
dureze două luni. Era destul timp pentru a face ocolul Pământului dintr-un
loc în altul. Toți eram fericiți că plecăm într-o astfel de excursie.
51
 Pe lângă prietenii mei, eram și cu un bun marinar, ce cunoștea bine
vasul în care aveam să trăim aventura vieții noastre. Marinarul nostru era
un om obișnuit, simplu, avea o vârstă de aproximativ 48 de ani și era destul
de pregătit pentru a controla vasul cu care plecasem din portul Constan-
ței, pe apa Mării Negre. În ziua în care am plecat eram foarte emoționat și
plin de speranță că nu nu ni se va întâmpla absolut nimic rău pe drumul
apei sărate.
După mai bine de 300 de mile parcurse și în jur de 7 ore de navigat,
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

dăm peste o insulă cu mulți palmieri și tufișuri. Am decis că prima oprire era
la această insuliță din mijlocul Mării Negre, înconjurată toată numai de apă.
Marinarul nostru, cu îndemânarea lui tenace, trase de manivelă și coborî
rapid ancora ca vasul să stea pe loc. Până să punem piciorul pe bucata de
nisip, ne-am echipat ca atare. Ne-am pus bocancii în picioare și-am pornit-o
la drum. Marinarul navei rămase în camera lui pentru a se odihni o bucată
bună de vreme. Cum am ajuns pe insulă, ne-am despărțit în două grupuri.
Eu alături de Alex și Vasile o luarăm spre dreapta, iar Mădălina, Alexandra
și Rafael o luară înspre stânga. Fiecare și-a văzut de drumul lui, eu stăteam
puțin cu frică să nu ni se întâmple ceva.
Eram puțin descurajat de faptul că s-ar putea să fim prinși de pirați.
După mai bine de vreo treizeci de pași făcuți, am decis împreună cu Alex și
Vasile că vom face o mică pauză. Ne-am așezat toți trei pe o bucată de stâncă.
Eu, fiind puțin panicat, le-am spus celor doi prieteni ai mei:
— Nu credeți că am putea fi în pericol, singuri pe această insulă?
Cei doi, Alex și Vasile, au râs de mine și mi-au spus:
— Doar nu crezi că în secolul XXl mai există pirați?!?
Eu le-am răspuns:
— Nu avem de unde ști, poate mai există și în vremurile noastre pirați.
Am continuat conversația cu ei, se vedea că nu sunt speriați că vizităm
de unii singuri insule necunoscute.
După binemeritata pauză am pornit-o iar la drum printre tufișuri și pal-
mieri. Cu cât ne afundam mai adânc în insulă cu cât mai mulți palmieri erau.
Era ceva ciudat. În unele locuri de-abia mai puteai să treci printre palmieri și
tufișuri. Mie îmi era tot mai teamă. Ba chiar auzisem în spatele nostru niște
zgomote ciudate. Le-am spus și băieților că trebuie să ne întoarcem la navă,
pentru că locul devenea tot mai straniu. Alex și Vasile nici nu mă credeau,

52 53
 ziceau că am înnebunit de-atâtea cărți citite. Fiindcă nu a mai rezistat, am
fugit cât m-au ținut picioarele până la navă.
Ajungând la locul unde ancorasem, am descoperit că nava nu mai era
acolo. Nu-mi venea să cred ochilor …
Unde era nava? Unde era marinarul nostru? Ce se întâmplase? Aces-
tea erau întrebările care se aflau în mintea mea. Nu știam ce să fac, eram
derutat de-a dreptul, copleșit. M-am adunat și am decis că trebuie să ajung
din nou la Alex și Vasile, să le spun ce se întâmplase. Când pornesc la drum
Pe sub păsări și peste pești

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

spre locul unde i-am lăsat pe prietenii mei, aud dintr-o dată niște țipete de
ajutor, acum nu mai știam ce să fac. Am fugit cât se poate de repede spre
locul unde i-am lăsat pe Alex și Vasile, dar nu i-am mai găsit. M-am așezat pe
stânca unde stătusem împeună și-am început să plâng cu ochii deschiși spre
soare. Mă rugam ca Alexandra, Mădălina și Rafael să fie în siguranță. Această
speranță se sfâșie însă atunci când i-am auzit pe toți trei strigând ajutor,
după care strigătul s-a oprit și nu mai fu auzit niciodată. Nu-mi venea să
cred, mai întâi dispăruseră nava și marinarul, pe urmă Alex și Vasile, iar apoi
au dispărut fără sunet și Alexandra, Mădălina și Rafael.
Eram distrus complet, parcă eram cuprins de un coșmar. Nu mai
puteam gândi limpede, aveam o mare spaimă și parcă tot corpul meu era
cuprins de o ceață groasă care mă împiedica să merg. Eram deja pe jos… cu
ochii roșii, de atâta amărăciune. Deja se înnoptase, era târziu, de abia mai
vedeam Luna pe cer.
Eram parcă într-un vis. Noaptea era friguroasă, iar ochii îmi înghețaseră.
Când m-am trezit era târziu… mă aflam într-o cușcă făcută din bambus
legat cu sfori, eram ținut captiv ca o fiară sălbatică. M-am uitat în jurul meu,
nu înțelegeam unde mă aflu. Eram într-o peșteră cu un aer rece și neplăcut.
Pe pereții peșterii curgeau șiroaie mari de apă sărată, voiam să gust și eu,
dar n-ajungeam până acolo. După mai multe priviri, mi-am dat seama că la
vreo treizeci de pași de mine se vedeau niște umbre. Atunci am tras aer în
piept și-am rostit răspicat:
— Cine sunteți și ce vreți de la mine?
Fără prea mult zgomot, au apărut trei bărbați, solizi de felul lor, cu
mantii roșii și cu pălării pe cap. Mi-am dat seama cu cine aveam de-a face,
erau niște pirați adevărați. I-am întrebat :
— Ce vreți să faceți cu mine?

54 55
 N-am primit niciun răspuns de la acești pirați hidoși.
Unul mai înalt strigă la cel mai mic să aducă prizonierii. Supusul lui i-a
adus pe prietenii mei și în mare viteză i-a băgat laolaltă cu mine în cușcă.
Fericit că i-am revăzut, am întrebat:
— Sunteți bine?
Alex și Vasile mi-au răspuns cel mai repede și într-adevăr erau bine,
doar că îi durea puțin capul, ca și pe mine. După mai multe cercetări cu
ochiul, l-am zărit și pe marinarul nostru, legat fedeleș. L-am dezlegat și
Pe sub păsări și peste pești
După multe ore de chibzuință, a venit și ideea. Marinarul nostru purta
un ceas cu capac de sticlă extrem de fină, i-am cerut ceasul și ni l-a dat. Cu
ajutorul unei stalagmite am spart capacul de sticlă și acesta s-a făcut în mii
și mii de cioburi. Am luat un ciob și l-am frecat de liana care era legată pe
bețele de bambus, până ce liana s-a rupt. Cu o mare repeziciune am reușit să
evadăm din cușca de bambus. Acum nu știam încotro s-o luăm. Știam că în
stânga noastră s-au dus pirații, înseamna că evadarea avea să fie în dreapta
noastră. Așa și a fost. Am fugit toți, ce să credeți, atunci am observat că nava

Incubatorul de lectură în Delta Dunării

l-am întrebat: noastră se afla ancorată chiar lângă peșteră. În momentul acela, și pirații
— Sunteți bine, domnule marinar? Cum v-au prins pirații aceștia? și-au dat seama că am evadat. Am luat-o la fugă cât am putut de repede.
Nici nu putea să-mi răspundă, era și el confuz ca mine. Văzând că noi Am ajuns la navă, eram deja pe punte, iar marinarul nostru începuse deja
încercam să deslușim capturarea noastră, cei trei pirați se apropiară de noi să manevreze nava. După noi, cu o bărcuță veneau și pirații noștri. Atunci,
și începură să se prezinte. văzând că pirații nu ne lasă, marinarul nostru băgă nava în viteză, iar pirații
Cel mai înalt dintre ei, fiind și cel mai bătrân, s-a recomandat ca fiind rămăseseră atât de în urma noastră, că de-abia se mai vedeau.
cel mai rău pirat din lume. I se spunea Smith. Al doilea, subțirel de felul lui, ni Am decis ca aventura noastră să ia sfârșit și că trebuie să ne întoarcem
se adresă ca fiind Maximus, iar ultimul și cel mai mititel era Marckton. în port. Așa s-a și întâmplat, nu-mi venea să cred prin ce pripeții am trecut.
Deci aceștia erau cei trei pirați care ne prădaseră pe insulă. I-am între- Mă bucuram nespus de mult că am ajuns înapoi acasă.
bat cu frică: Și uite-așa excursia noastră s-a încheiat. Acum când vreau să plec într-o
— Ce dorrrți, de la nnnoi? Sssuntem niște bbbieți cooppii! peripeție, îmi aduc aminte de aventura pe care am trăit-o în urmă cu două-
Piratul Smith ne-a răspuns cu tărie: zeci și patru de ani.
— Ce să dorească un pirat de la niște străini?
I-am răspuns:
— Nu știu, ce doriți de la noi?
— Noi dorim ce-i mai de preț pe lumea asta!
— Doriți compasiune?
— Nerodule, noi dorim numai aur și smaralde, spuse Smith cu fața aprigă.
— Să știți că noi nu vă putem da nici aur și nici smaralde, noi suntem
pur și simplu niște exploratori!
— Aha, niște simpli exploratori, înseamnă că veți sta și aici o perioadă
de timp ! Să vedeți că poate aveți ceva de valoare pe la voi.
Văzând că nu au obținut nimic de la noi, au plecat pe treptele întune-
cate ale peșterii.
Eu eram foarte îngrijorat de ceea ce ni se întâmplase. Am discutat în
șoaptă cu Vasile și Alex și deciseserăm că trebuie să evadăm din peșteră.
Dar cum puteam face asta?

56 57
Raftul invitaților.
 Adi BULBOACĂ
Înainte de Jurilovca
se termină lumea
în care trăiesc De trei ori am fost
până acum în Deltă,
dar niciodată în ultimii
zece ani, așa că amintirile de-acolo apar
mai degrabă ca prin ceață și se amestecă
des cu imaginația. Ce vreau să spun e că
vă rog să citiți ce scriu mai jos ca pe un
basm, care chiar s-a întâmplat. Prima oară
Pe sub păsări și peste pești
am fost la Sulina. Am mers destul de mult
cu un vapor și țin minte că pe drum am
avut parte de norii cei mai impresionanți
pe care îi văzusem până atunci. Era clar de
la început că intru într-un spațiu magic.
Părea că mă întorc cu câteva zeci de ani în
urmă, într-un timp pe care îl știam bine de
la bunici, dar locurile erau ceva complet
noi pentru mine, iar oamenii mai zâmbitori
decât în orice altă parte. Și pot continua cu
porțile, curțile și acoperișurile caselor, cu
culorile vii ale varului mereu proaspăt și
cu albastrul mai adânc decât cel mai senin
cer. Mai țin minte cimitirul cu cruci și cu
monumente vechi chiar și de o sută de ani
și cu multe culturi amestecate sub pământ.
Sunt sigur că cel puțin un pirat era îngropat
acolo. Toate lucrurile astea sunt amintiri
din prima zi, în restul săptămânii am mers
cu barca printre nuferi, pe sub păsări și
peste pești. Într-una dintre ultimele zile pe-
trecute în Sulina, l-am cunoscut pe domnul
Nadi, care a fost atât de drăguț încât să-și
înhame seara calul, la rugămintea mea, să
vină să ne ia și să ne înghesuie pe toți în
căruță și să ne plimbe până târziu pe plajă,
pe lună plină. Din când în când, Nadi intra
60
cu tot cu noi în mare și picioarele calului
și roțile căruței agitau algele din apă și
începeau să strălucească fosforescent în
bezna de-afară. Jur că așa s-a întâmplat
și nici acum nu-mi vine să cred, iar ăsta e
motivul pentru care cred că în Sulina am
trăit într-un basm. Dimineața, înainte de
plecare, am mai mers o dată pe plajă, am
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
intrat în mare și am mers cel puțin 100
de metri, iar apa nu era mai adâncă de
genunchi, ceea ce pentru cineva care nu
știe să inoate e un cadou foarte frumos.
A doua vizită în Deltă a început la Jurilov-
ca, de unde am luat o barcă până la Gura
Portiței. Aici, albastrul de pe case era și mai
adânc, pentru că apărea doar pe tocurile
de la ușă și de la geamuri în mijlocul unor
pereți mari, îmbrăcați în cel mai curat alb.
Acoperișurile aveau și mai mult stuf, pentru
că erau mai mari și mai înalte. Nu știu nici
acum unde se termină Dunărea și unde
începe marea și, dacă mă iau după liniștea
din jur, nu știu nici când se termină ziua și
când începe noaptea. Știu sigur doar că un-
deva înainte de Jurilovca se termină lumea
în care trăiesc, cu ore de 60 de minute și
zile de 24 de ore, semafoare și asfalt, lacuri
artificiale, lacăte și încuietori. În amintirile
mele, în Deltă nu te oprește nimic, nicio
apă nu e prea mare cât să nu poți s-o treci,
nicio plajă nu-i prea lungă cât să nu poți s-o
bați de la un capăt la altul, dar asta și pen-
tru că timpul se dilată și nu te mai aleargă.
Ora mesei e atunci când ți se face foame
și noaptea începe atunci când ți se face
61

Pe sub păsări și peste pești
somn. Până atunci, un foc poate să țină loc
și de cuptor și de lumina soarelui. În Gura
Portiței am întâlnit șerpi de care nu mi-a
fost frică și am dormit noaptea pe plajă
și nu mi-a fost frig. Am vorbit cu lipoveni
până dimineața și mi-am făcut prieteni
pe care îi am și acum. Ultimele vizite în
Deltă au fost mai la oraș, pe lângă Tulcea.
De-acolo e oricum mai blând șocul trecerii
dintr-o lume magică într-una cunoscută.
Am mers toamna și era o toamnă ca la car-
te, cu ploaie măruntă, cu ceață dimineața,
cu frunze uscate și cu mușchi galben în
copaci și pe trunchiurile lor și cu canale in-
undate care deschideau Delta și mai mult
pentru curajoșii ce voiau să se piardă prin
ea cu barca. M-am uitat mereu în Deltă
la plante și la animale, fie ele zburătoare,
62
înotătoare sau terestre, cu o curiozitate
deloc științifică. Nu am vrut niciodată să
știu cum se cheamă copacul ăsta care
crește în apă sau pasărea asta cu ciocul
foarte ascuțit și gâtul roșu. M-am uitat la
ele doar cu fascinație, așa cum mă uitam
în copilărie la orice lucru nou. Ploaia a
făcut Delta să-mi pară mai din lumea mea,
iar asta e foarte bine pentru că știu acum
cu siguranță că Delta chiar există. Nu e nici
ceva ce am visat sau mi-am imaginat, nu
e o lume paralelă în care intru printr-un
portal, este un loc în care ajungi cu barca
și în care poți să te întorci când vrei să-ți
amintești că poți trăi în basme și după ce
se termină copilăria.
Adi Bulboacă este fotograf.
Văzută la televizor, chiar și alb-negru, Del-
ta Dunării mi se părea cel mai frumos loc
din lume. În poveștile despre Deltă, auzite
de la pescarii amatori și turiștii norocoși
care ajunseseră acolo, o vedeam însă
color, la fel și în cărțile pe care le citeam și
le reciteam de dragul ei.
Ca orice copil normal, detestam de-
scrierile de natură, dar reveneam de bună
voie la Sadoveanu ca să revizitez Țara de
dincolo de negură sau să-l reîntâlnesc pe
Moș’ Mitrea Pescăruș. Reciteam cartea lui
Alexandru Șahighian Coiful de aur mult
după ce aventurile care mă captivaseră
inițial în ea își pierduseră farmecul, doar
pentru a regăsi acolo farmecul Deltei.
Până și în fața afișelor Oficiului
Național de Turism care propuneau Delta
Dunării turiștilor străini mă opream cu
evlavie, încercând să identific cât mai
multe păsări, să număr pelicanii, să
zăresc ceva îndărătul stufului sau după
coturile canalelor.
Am învățat la geografie despre plauri
și mi s-a părut că descopăr vehiculul ideal
pentru a mă deplasa prin Deltă. Visam
la un plaur pe care să mi-l tunez cu un
catarg, pânze și cârmă, pentru a-i spori
manevrabilitatea, și să colind cu el toate
cotloanele Deltei.
Când am ajuns în sfârșit în Deltă, nu
mai credeam de mult în plauri cu pân-
ze. Dar eram convins că voi găsi restul
recuzitei deltaice la locul ei, mai puțin,
bine-nțeles, pe Moș’ Mitrea Pescăruș și pe
Florin BICAN
De trei ori
și-o dată bine
copiii din Coiful… lui
Șahighian. M-a dus
acolo tatăl meu, după ce m-am liberat din
armată. Făcea prospecțiuni geologice în
zonă și avea la dispoziție o ambarcațiune
care-l ducea de colo-colo, mai ceva ca un
plaur cu cârmă.
Totuși, turul de onoare al Deltei l-am
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
făcut cu Nea’ Bebe, băiatul popii din satul
bunicilor. Nea’ Bebe, oltean de-al nostru,
ajunsese căpitan pe-un ditai vas de agre-
ment care plimba turiști prin Deltă. Când
am fost eu, s-a nimerit să plimbe turiști
americani, așa că m-am simțit chiar ca-
ntr-un afiș O. N. T. Dar, de pe vasul lui Nea’
Bebe, n-am regăsit Delta pe care o visasem
când mă uitam la televizor sau ascultam
povești cu ea – multe spuse chiar de tatăl
meu. Nu era nici Delta din cărți sau din
afișe. Mi-am zis c-o fi ambarcațiunea prea
mare și compania prea cosmopolită.
A doua zi urma să-l însoțesc pe
tatăl meu cu șalupa, cu promisiunea de a
pătrunde pe canale înguste și neumblate.
Acolo voi găsi adevărata Deltă, mi-am zis.
Ce-i drept, ea era acolo, dar eu mă sim-
țeam pe dinafară – parcă m-aș fi aflat tot
în fața ecranului sau a unui afiș.
Prudent, îmi luasem cu mine o
geantă de cărți. Am început să citesc, spre
stupoarea tatălui meu și a echipajului
șalupei. Unui membru al echipajului i s-a
făcut milă de mine și mi-a pus o undiță
în mână, asigurându-mă că voi prinde
un pește pe minut. Am reușit să nu prind
63
 nici unul până la apusul soarelui, spre și
mai marea stupoare a echipajului, care,
văzându-mi performanța neegalată – cred
– până azi, a prins un ceaun de pește în
câteva minute și a pus de-o ciorbă, cu apă
din baltă, exact cum auzisem în povești.
A fost cea mai bună ciorbă pe care am
gustat-o vreodată. Noaptea am dormit în
Pe sub păsări și peste pești
stufăriș, pe un ponton-dormitor…
Cam așa au decurs toate cele vreo
cinci zile petrecute în adâncul Deltei, deși
nu am mai reluat partidele de pescuit.
Pe la mijlocul perioadei am început să
tânjesc după mașini și asfalt, cărora, când
sunt la munte, de pildă, nu le duc dorul
nici dacă nu le văd săptămâni la rând. De
data asta am resimțit o ușurare să revin în
mijlocul lor.
Câțiva ani m-am ținut departe de
Deltă. Dar când o vedeam la televizor,
fremătam cu aceeași intensitate ca la
început. De aia nici nu m-am gândit de
două ori când un prieten m-a invitat să
vin cu el în Deltă, unde-i însoțea pe trei
doctoranzi ai Universității din Jena, care
studiau sistemul nervos al unor gângănii
locale. De astă dată am închiriat o lotcă
și am dormit în corturi. Compania era
excelentă, între două disecții entuziaste
pe gândacii de studiu, era caterincă, sea-
ra, altă caterincă în jurul focului – nemții
erau băieți de viață – ai fi zis că-i vacanța
perfectă. Dar ce să vezi? După câteva
zile, am început din nou să tânjesc după
mașini și asfalt.
64
A treia mea descindere în Delta
Dunării a debutat sub semnul coinciden-
ței jungiene. Un prieten din Anglia voia
să vină în România cu partenera lui și
m-a rugat să-i duc o săptămână undeva
nice and quiet. Nu mă gândisem la Deltă,
dar auzind într-un autobuz cum un
pasager se laudă la telefon că va merge
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
în concediu la Gorgova, care-i cel mai
mișto loc din Deltă, mi-am zis că ce-ar fi
să mai încerc o dată. Brusc, m-am trezit
că tânjesc după Deltă ca la-nceput. Am
sunat o prietenă despre care știam că
are un văr posesor de casă de vacanță pe
undeva prin Deltă și am întrebat-o dacă
aș putea-o închiria cu prietenii mei. Casa
era liberă în perioada imediat următoare
și, pe deasupra, era în Gorgova!
Am fost convins că de data asta rela-
ția mea cu Delta avea să fie în sfârșit pecet-
luită. Guess what? Prietenilor mei le-a plăcut
la nebunie. Era și cazul. Mie? Ați ghicit: mi
s-a făcut iar dor de mașini și asfalt…
Dar când Editura Arthur mi-a propus
să scriu o serie de cărți unde Apolodorul
lui Gellu Naum îi conduce pe copii prin simțit mai aproape de Deltă decât în vizi- Următoarea vacanță, când o fi, mi-o
diverse lumi pe care le explică, n-am stat tele mele anterioare. voi petrece – Surprise! Surprise! – în Delta
o clipă pe gânduri: am început seria cu Apolodor a fost avatarul cu care am Dunării. L-am invitat acolo pe un prieten
Apolodor în Delta Dunării. În volumul vizitat cu adevărat Delta Dunării. La plăce- italian, cel căruia îi și dedic cartea cu Apo-
Descoperim cu-Apolodor, în Deltă, păsările-n rea acestei vizite în care – finalmente – am lodor în Deltă – discretul ornitofil Maurizio
zbor îl plimb pe Apolodor prin toată Delta, făcut click cu Delta, au contribuit covârși- De Cretico. Dar nu sunt deloc sigur că,
bucurându-mă, prin ochii și prin discursul tor ilustrațiile lui Dan Ungureanu. Mă pot după câteva zile, nu mi se va face iar dor
lui, de toate splendorile pe care le desco- cufunda în ele mai adânc decât într-un afiș, de mașini și asfalt.
peră. M-am documentat îndelung pentru într-un ecran de televizor, într-o carte, sau
a alcătui această carte, prilej cu care m-am chiar în peisajul real al Deltei Dunării. Florin Bican este scriitor și traducător.
65
 Oana Paula POPA
Scrisoarea unui
naturalist către
copiii Deltei Dragii mei,
Numele meu este
Oana și sunt cer-
cetător științific la Muzeul Antipa din
București! Ar fi trebuit ca prima noastră
întâlnire să aibă loc sub alte auspicii! Să
petrec timp alături de voi, să vă povestesc
multe și mărunte, dar mai ales să învăț de
Pe sub păsări și peste pești
la voi cum este să iubești natura locului în
care trăiești! Mi-ar fi plăcut să descoperim
împreună „Țara de dincolo de negură” așa
cum numea scriitorul Mihail Sadoveanu
Delta Dunării și să îi descifrăm sălbăticiu-
nea încântătoare.
Aș vrea să vă rog să vă gândiți la
Deltă ca la o arcă a lui Noe, din poveștile
bunicilor, în care nenumărate specii de
animale și plante își găsesc adăpost! Nu
trebuie să uităm că este un loc pe care
suntem obligați să îl păstrăm și protejăm
pentru generațiile viitoare!
Îmi doresc să vă povestesc puțin
despre cum anume s-a format acest paradis
al biodiversității… Pentru acest lucru ar
trebui să ne întoarcem în timpuri pe care
este foarte dificil să ni le închipuim, în urmă
cu peste 2,5 milioane de ani pe firul istoriei,
când Dunărea, curajoasă ca o războinică, a
reușit să străpungă lanțul Carpatic, în zona
Cazanelor, la Porțile de Fier. Marea Neagră
ajungea în acele timpuri până aproape de
Câmpia Română. În epocile următoare, da-
torită unor mișcări de reașezare a Câmpiei
Moldovei de Sud, în actualul bazin al Siretu-
lui, Dunărea a înaintat spre nord și se vărsa
66
în mare în dreptul localității Isaccea, undeva
în afara Deltei așa cum o știm noi astăzi. Au
urmat alte perioade dificile în care gheața
a pus stăpânire pe aproape tot teritoriul
României de astăzi, iar nivelul Mării Negre a
scăzut cu peste 80m, lăsând în urmă o câm-
pie peste care Dunărea a început mileniu
după mileniu să își construiască minunata
sa deltă. Primul format, dintre brațele Du-
nării, a fost Sfântul Gheorghe, apoi au venit
Sulina și Chilia. Cam așa au stat lucrurile,
obligată fiind să le înghesui într-un singur
paragraf! Ce trebuie să reținem este că voi,
copiii din Delta Dunării, locuiți în cel mai
tânăr pământ românesc, care are în jur de
nouă mii de ani, iar partea de nord a Deltei,
mica deltă a Chiliei, are chiar mai puțin
de 200 de ani! Dunărea, precum un zidar
priceput, de milenii face și desface grinduri,
închide golfuri și canale.
În continuare, aș vrea să vă poves-
tesc de ce anume locul în care trăiți este
atât de special și nu doar pentru noi, ro-
mânii. Este cea de-a doua deltă a Europei,
după Delta Volgăi și locul în care se găsesc
cele mai întinse suprafețe cu stufărișuri
din lume!!! Cu siguranță nu e puțin lucru!
Pentru că eu lucrez într-un muzeu, îmi
place să asemăn Delta unui Muzeu al Vieții
în Zone Umede și pentru că mă ocup și
de genetică, nu pot să nu mă gândesc la
banca de gene de o valoare inestimabilă
păstrată în acest muzeu viu.
Din punct de vedere legal, trebuie
să știți că, din 1990, Delta Dunării a fost
declarată de Guvernul României Rezerva-
ție a Biosferei. Importanța Deltei la nivel
planetar a fost recunoscută prin includerea
ei pe cea mai importantă listă a Rezervații-
lor Biosferei, listă alcatuită de UNESCO. De
altfel și din puct de vedere istoric, Pădurea
Letea din Delta Dunării este cea de-a doua
arie protejată declarată în România, în
1938, după Munții Retezat (1935).
Încet, încet, ajung să vă povestesc și
despre ceea ce eu, și sunt convinsă că și
voi, iubiți cel mai mult și anume animalele
Deltei! Pe multe dintre ele sunt convinsă
că voi deja le cunoașteți, poate nu din
toate unghiurile prezentate de mine, dar
cu siguranță ele v-au însoțit în jocurile
copilăriei sau ați petrecut ore bune obser-
vându-le comportamentul.
Dintre nevertebrate (așa cum le cla-
sificăm noi, zoologii) o să vă prezint doar
câteva specii de libelule, lăcuste, gândaci,
moluște, cu toate că în Deltă sunt prezen-
te în jur de 5.000 de specii de nevertebra-
te, după părerea specialiștilor.
Lăcusta migratoare sau călătoare
(pe numele ei latin Locusta migratoria) a
găsit în Delta Dunării un ultim bastion de
rezistență. Este cea mai mare specie de
lăcustă din România. Cel mai adesea o
putem întâlni solitară, iar la înfățișare se
deosebește de cosași prin antenele scurte,
abdomenul mai lung și aripile cafenii
decorate cu desene ce amintesc de hiero-
glifele egiptene. În țara noastră au avut loc
mai multe invazii ale lăcustei călătoare,
care au produs pagube însemnate, fiind
documentate și de cronicarii din Moldova
şi Valahia. Libelulele, adevărate elicop-
tere, iscusite zburătoare, greu de prins
și pentru specialiști, vă sunt cu siguranță
prietene pe timpul verii. Fie că numai
încercați să le prindeți, de cele mai multe
ori fără succes – aici vorbesc mai mult
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
din experiența mea – sunt convinsă că
le-ați observat câteva dintre caracteristici:
se găsesc mai mereu în jurul apelor sau
patrulează în zbor de-a lungul drumurilor
unde vânează, pentru că trebuie să reți-
nem că libelulele sunt insecte prădătoare.
Părerea specialiștilor e unanimă – sunt cu
siguranță cele mai frumoase insecte de
la noi, adevărate bijuterii zburătoare care
strălucesc sub razele soarelui.
Dintre gândaci, mă voi opri asupra
rădaștei (Lucanus cervus). Este numită po-
pular cerbariu, cornac, rădașcă sau buhai
după coarnele puternice, temute arme
prezente la masculii acestei specii. Aceste
coarne sunt utilizate în sezonul de repro-
ducere, atunci când masculii își măsoară
forțele între ei și cei mai iscusiți câștigă
dreptul de a-și perpetua zestrea genetică.
Trăiesc cel mai ades în prejma stejarilor,
pentru că în lemnul lor își depun ouăle.
Larvele de rădașcă se hrănesc cu lemn
mort de stejar, ajungând de multe ori la
dimensiunea degetului arătător al unui
om. Rămân destul de mult în acest stadiu
de larvă și abia după 3-5 ani se transformă
în nimfă apoi în adult. Rădașca este din ce
67
 în ce mai rară, astfel că a devenit un ani-
mal protejat strict de legislația națională
și europeană.
Dintre moluște, foarte răspândite în
Deltă sunt melcii și scoicile. Sunt animale
cu corpul moale și protejat de o cochilie
calcaroasă. Fie ea dintr-o singură bucată
precum la melcul de grădină sau din 2
Pe sub păsări și peste pești
valve așa cum întâlnim la scoici. Există
însă și melci fără casă, care se numesc
limacși și pe care sunt convinsă ca i-ați
observat seara târziu în serile de vară și
în locuri umede, pentru că ei trebuie să
evite căldura soarelui, pentru a nu fi uscați
pe dată. Beciurile, stufărișurile, grădinile
de zarzavaturi, dar toate pe înserate sau
după ploaie, sunt locurile lor preferate.
Despre pești nu o să vă vorbesc prea
mult pentru că sunt convinsă că deja pe
mulți dintre ei îi cunoașteți mai bine decât
oricine. O să vă spun doar că specialiștii
ihtiologi (cei care se ocupă de studiul
peștilor) au semnalat 136 de specii de pești
în Deltă, multe dintre ele sunt în prezent
specii ocrotite de lege.
Despre brotăcel ați auzit? O broscuță
mică și verde cu o privire atât de blândă,
încât și până cei mai speriați de broaște
oameni, ar fi în stare să o mângâie. Este
numit „cameleonul pădurilor noastre”
pentru că își poate schimba culoarea pielii
în funcție de locul în care se află așezat:
verde pe frunză sau maroniu pe scoarța
de copac. De cele mai multe ori îl poți
ridica fără a se opune de pe frunza pe care
68
se odihnește, ai zice că poartă scufița din
poveste care îl face invizibil pentru restul
viețuitoarelor. Dintre șopârle, Eremias
arguta (șopârla nisipurilor) este un locu-
itor fidel al dunelor de nisip de la Letea,
Caraorman sau mai la sud ajungând până
la malurile Razelmului. Are în jur de 10 cm
și pare ușor îndesată, dar este extrem de
ageră. O găsești cel mai adesea ascunsă
pe lângă rădăcini unde își sapă adevărate
galerii în nisip. Mânâncă cu plăcere păian-
jeni, lăcuste și gândaci.
Despre șerpi aș putea să vă povestesc
foarte mult, pentru că îmi sunt foarte dragi.
Îmi place să îi observ în natură, de multe
ori când termin o miniexpediție, adică o
deplasare pe teren fără a vedea măcar
un șarpe, parcă simt că ceva nu a mers
cum trebuie. Din păcate, fiind animale cu
sânge rece, pe la mijlocul lunii septembrie
se retrag în locuri ferite, acolo unde frigul
necruțător al iernii nu le poate ajunge.
Vipera ursinii este șarpele veninos al Deltei,
întâlnită pe grinduri și preferând să se as-
cundă în tufele de pipirig. Este din ce în ce
mai rară în multe din localitățile Deltei. Cei
mai mulți sunt însă șerpii de casă și șerpii
de apă (Natrix natrix și Natrix tessellata) și
sunt convinsă că ați auzit de la bunici ziceri
precum „Fiecare casă are un șarpe, care e
blând și nu mușcă, trăiește în pereții casei
și nu este bine să îl ucizi” și partea cu „este
blând și nu mușcă” este perfect adevărată.
Este total inofensiv pentru om, dornic să ne
fugă cât mai degrabă din cale.
Delta Dunării este numită și „paradi-
sul păsărilor” pentru că au fost numărate
vreo 362 de păsări ce vin și poposesc în
acest loc. Cu toate astea o să vă poves-
tesc doar despre două specii. Pescărașul
albastru (Alcedo athis), o săgeată albastră
care pescuiește în voie pe canalele Deltei
și care apare și dispare pe neașteptate.
Acesta este motivul pentru care, în urmă
cu peste 100 de ani, când Dr. Grigore
Antipa, întemeietorul muzeului în care eu
lucrez astăzi, era și director al Pescăriilor
Statului, petrecând foarte mult timp în
Delta Dunării, oamenii de aici îi spuneau
păsării „Dr. Antipa”, pentru că ea apărea
pe canale, la fel ca și Antipa, pe neanun-
țate. Codalbul (Haliaetus albicilla) este o
acvilă mare, un răpitor de zi, frecvent în
Deltă și pe cursul Dunării. Se hrănește în
principal cu pește, mai ales din cel ce obiș-
nuiește să înoate la suprafață. Nu refuză
nici altă pradă atunci când apare și anume
rozătoare, alte păsări sau chiar mamifere
mai mari precum oi sau capre. Este cea
mai mare specie de pasăre răpitoare care
cuibărește pe teritoriul României. Cuibul
său este o structură masivă, un bastion
împletit de crengi pe care îl construiește
în arbori înalți la marginea pădurilor sau
zăvoaielor, foarte rar cuibărește direct pe
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
sol. O familie de codalbi posedă de obicei
2-3 cuiburi, pe care se pare că le utilizează
alternativ, an după an.
Mamiferele Deltei nu sunt așa multe
precum sunt păsările. Doar 55 de specii au
fost raportate de specialiști. Unele dintre
ele sunt specii străine, aduse aici din
diferite motive și de multe ori scăpate din
crescătorii sau de sub controlul omului
și adoptate de Deltă. Aici voi aminti doar
câinele enot (Nyctereutes procyonoides),
de origine asiatică, dar introdus în Rusia
europeană pentru a spori producția de
blănuri. Nu știu cum este considerat de
localnicii din Delta noastră, dar în Japonia,
legendele îl numesc Tanuki, un spirit al pă-
durii, un maestrul al deghizărilor, capabil
să-și schimbe forma după cum dorește.
Scrisoarea mea a fost lungă, poate
că o voi continua cu altă ocazie, sau poate
că vom avea ocazia să vă povestesc mai
multe prin viu grai! O să mă opresc aici,
în această notă de magie ce mi-aș dori
să se reverse și peste voi, cititorii acestei
scrisori! Sursa de magie este NATURA din
Delta Dunării! Să vă bucurați, să respectați
și să observați atent tot ce vă înconjoară!
69
 Ivan PATZAICHIN
O patrie mică
Nu știu alții cum sunt,
dar eu, când mă gân-
desc la locul nașterii mele,…
Da, am și eu Ozana mea „cea frumos
curgătoare”, se numește Dunărea și trece
prin Mila 23. Și la fel simt și eu față de
locurile natale, doar că a zis-o Ion Creangă
înaintea mea, cu cuvinte pe care eu nu
Pe sub păsări și peste pești
le-aș fi găsit niciodată. Mi-ar plăcea ca toți
copiii care s-au născut în Deltă să realize-
ze ce dar minunat au primit la naștere și
să-l aprecieze așa cum se cuvine. Iar aceia
dintre ei care au talent, să potrivească
acele vorbe care să exprime, cu dragoste
și meșteșug literar, toată frumusețea și
bogăția locului.
Delta este mai mult decât un loc
binecuvântat, este ca o patrie. O patrie
mică într-o patrie mare. Dar câtă lume o
cunoaște cu adevărat? Patrimoniul său
natural și cel cultural au un potențial
uriaș, care începe, din nou, încet – încet,
să lucreze și în folosul oamenilor ei. Poate
că faptul că la un moment dat am rămas
în urmă se poate transforma într-un
imens avantaj. Iar în materie de starturi cu
dificultăți, eu, care am pornit întotdeauna
cu stângul în tot ce am întreprins în viața
mea, am o experiență destul de bogată ca
să afirm că ele pot fi depășite.
Într-un an atât de încercat, cu
dificultăți aproape de neimaginat pentru
copii și pentru școală, ne-am pus mințile
la contribuție să găsim o modalitate de
a ajuta, iar aceasta s-a materializat cu
70
sprijinul Anei Maria Sandu și al Svetlanei
Cârstean, cărora le mulțumesc pentru
idee, implicare și realizare. Eu știu exact
ce înseamnă să vrei cu tot dinadinsul să ai
un viitor cumsecade, dar să fii neputincios
pentru că nu ai acces decât la o educație
sărăcăcioasă și să ți se refuze șansa de a
te realiza așa cum ți-ai dori. Eu sunt unul
Incubatorul de lectură în Delta Dunării
dintre cei privilegiați, pentru că am avut
norocul că cineva a avut încredere în mine
atunci când eram la vârsta la care aveam
mare nevoie. Când am plecat de-acasă,
am făcut-o cu gândul să mă fac campion,
pentru că înaintea mea alți băieți din sat
reușiseră, deveniseră campioni olimpici.
Voiam să fiu și eu ca ei, mai bine zis visam
să fiu ca ei. Dar n-am rămas doar la visuri,
i-am căutat în jurul meu pe cei care mă
puteau îndruma, am avut încredere în
mine și nu m-am lăsat doborât când mi-a
fost greu. Mai târziu, cariera mea de spor-
tiv mi-a demonstrat că visurile nu sunt
iluzii; să visezi e doar începutul unui pro-
iect sau al unei alegeri de viață. Aș vrea să
le spun tuturor copiilor că, dacă îți găsești
motivarea, ești consecvent și depui efort,
visurile se împlinesc. mai siguri pe ei. Ne-am dorit să le punem în În final, mi-ar plăcea ca fiecare om
Poate că nu toți copiii ajung să-și față modele, oameni de la care pot învăța, să viseze să ajungă măcar o dată în Deltă,
împlinească visul, pentru că au de trecut altfel decât la școală, ce înseamnă litera- să vină să vadă cum trăiești în armonie
multe piedici, dar cea mai păcătoasă dintre tura și câtă bucurie îți poate aduce cititul. cu natura. Și dacă e să ajungă în această
ele este nenorocul să nu îți găsești vocația Poate își vor găsi printre ei mentori sau nu, patrie mică, îl invităm să înceapă prin a
la timp. De aceea, prin acest proiect ne-am poate vor urma calea artistică sau nu, dar, citi versurile poemului colectiv ca pe un
propus să le oferim șansa să se cunoască, oricum ar fi, aceste întâlniri le vor deschide imn, scris în colaborare de copiii ei, în anul
să-și exploreze interesele și priceperea, să mintea, îi vor face să citească cu drag, să pandemiei, cu gândul la vremuri mai bune
înțeleagă mediul din care provin și să fie gândească și să se exprime mai bine. și fără să se lase descurajați.
71
 Pe sub păsări și peste pești

72