CEREBELUL

Prof. dr. Andrei Motoc

Cerebelul
Generalitati
Cerebelul (creierul mic) este un organ nervos voluminos, situat în fosa posterioară a
endobazei, posterior și superior de TC. Între cerebel și TC se găsește ventriculul al IV--
‐lea. Cerebelul, situat inferior de lobii occipitali ai emisferelor cerebrale, este separat de
acestea printr-‐un pliu dural numit cortul cerebelului.
La suprafață, limita de separație dintre cerebel și telencefal este reprezentată de o linie
aproape orizontală trasată de-‐a lungul marginii superioare a arcadei zigomatice și
prelungită posterior până la protuberanța occipitală externă. Filogenetic, cerebelul
prezintă 3 formațiuni:
– Arhicerebelul
– Paleocerebelul
– Neocerebelul
Cerebelul
Forma si dimensiuni
Dimensiuni:
– Diametrul transversal: 8-‐10cm; diametrul sagital 5cm; diametrul vertical 5cm;
– Greutatea: 140-‐150g, dar ea variază mai mult în funcție de individ, vârstă, sex
– Suprafață: 100cm pătrați (40% din cea cerebrală)
El e format din:
– o porțiune mediană numită VERMIS
– două porțiuni laterale, emisferele cerebeloase, care prezintă pe suprafața lor
șanțuri transversale sau curbe, care se continuă de la nivelul vermisului
– fața superioară este mai plană, demarcația între acestea și vermis nu este
evidentă; fața inferioară este convexă și prezintă un șanț profund – valeculă în care
se află vermisul
Cerebelul
Morfologie externa
Fața superioară prezintă pe linia mediană o proeminență longitudinală divizată prin șanțuri
transversale și paralele în segmente sau inele, dispoziție care a făcut posibilă comparația cu
un vierme de mătase și care este cunoscută ca vermisul sau eminența vermiană superioară.
Limita de separație dintre vermis și emisfere -‐ șanțul paramedian este slab vizibilă.
De o parte și de alta a vermisului, fața superioară este aproape plană și corespunde
feței superioare a emisferelor cerebeloase. Ea vine în raport cu fața inferioară a lobilor
occipitali, cortul cerebelului, sinusul drept.
Fața inferioară, prezintă pe linia mediană un șanț profund - valecula cerebelului - în
profunzimea căruia se găsește vermisul sau eminența vermiană inferioară, limitat de fiecare
parte printr-un șanț paramedian(valeculei).
Suprafața emisferelor este convexă și acoperă parțial vermisul; emisferele sunt
separate printr-‐o incizură îngustă profundă în care proemină coasa cerebelului.
Cerebelul
Morfologie externa
Fața anterioară prezintă 3 subdiviziuni:
– Centrală, reprezentată de o fantă transversală mărginită de cele 3 perechi de pedunculi
cerebeloși (superior mijlociu și infeiror) care conectează cerebelul cu etajele mezencefalului
– Superioară, vălul medular anterior (valvula Vieussens), între marginile mediale ale PCS;
– Inferioară, partea inferioară a vermisului și emisferelor și vălul medular posterior (valvula
Tarin), tonsilele
Fața anterioară este denumită și “hilul nervos al cerebelului”
– Circumferința este o margine groasă și rotunjită, care separă fața superioară de cea
inferioară. Anterior prezintă o incizură mare, dar mai puțin profundă – incizura semilunară,
în care proemină vermisul; posterior prezintă incizura marsupială îngustă, profundă, care
vine în raport cu coasa cerebelului.
– Circumferința cerebelului este încrucișată de fisura orizontală, marele șanț circumferențial
Vicq d’Azyr, orientat oblic mediolateral, care pleacă din apropierea extremității posterioare a
vermisului (superior) și trece pe fața inferioară a emisferelor cerebeloase.
Cerebelul
Subdiviziuni
La baza clasificării subdiviziunilor morfologice ale cerebelului stau mai multe criterii:
– morfologice
– morfofuncționale
– filogenetice
– ontogenetice.
În 1906, Bolk, pe baza morfologiei comparate și ținând cont de dezvoltarea ontogenetică a cerebelului a încercat pentru
prima dată o divizare funcțională a cerebelului.
Edinger (1911) împarte cerebelul într-‐un lob median sau vermisul și doi lobi laterali sau emisferele cerebeloase, la care se
adaugă lobul posterior format din floculus și nodulus, pecriterii morfologice, filogenetice și funcționale.
Există și diviziuni ale cerebelului după conexiunile aferente:
– Spinocerebel (vermis și paravermis)
– Vestibulocerebel (zona floculonodulară)
– Pontocerebel (partea laterală a emisferelor)
După conexiunile eferente se divizează în:
– Vermis – conexiuni vestibulare
– Emisferele cerebeloase – conexiuni corticale
Cerebelul
Subdiviziuni
Actualmente se acceptă o împărțire combinată între Bolck și Larsell, care cuprinde:
– Vermisul
– Paravermisul (zona intermediară)
– Emisferele cerebeloase
La suprafață, cerebelul prezintă numeroase șanțuri transversale. Acestea pot fi
sistematizate în 3 tipuri:
– Șanțuri de ordinul I, care ajung până la nivelul substanței albe a cerebelului și
delimitează lobii;
– Șanțuri de ordinul II, mai puțin adânci, care delimiteaz lobulii
– Șanțuri de ordinul III și mai puțin adânci care delimitează foliile (cu lame și lamele)
Cerebelul
Subdiviziuni
Se descriu 3 șanțuri de ordinul I sau fisuri principale, care împart cerebelul în 3 lobi:
– Lobul cerebelos anterior (paleocerebel);
– Lobul cerebelos posterior (neocerebel);
– Lobul floculonodular (arhicerebel);
1. Fisura primara se află pe fața superioară a cerebelului; este cea mai vizibilă, care
separă lobul cerebelos anterior și cel posterior;
2. Fisura postero-‐laterală, separă lobul posterior de cel floculonodular;
3. Fisura orizontală sau marele șanț circumferențial Vicq d’Azyr este situată între
fețele superioară și inferioară ale lobului cerebelos posterior. Ea ocupă jumătatea
posterioară a circumferinței cerebelului.
Cerebelul
Subdiviziuni
Prin șanțurile de ordinul II, lobii cerebelului sunt divizați în lobuli. Pe fața superioară a cerebelului
întâlnim lobulii:
– Lingula cerebelului este o lamă subțire situată pe vermis, ce nu are corespondent pe
emisfere. Ea se continuă lateral prin frâurile lingulei cu vălul medular anterior.
– Lobulul central, cu două porțiuni: anterioară și posterioară căruia îi corespund pe emisfere,
aripile lobulului central. Lobulul central este separat de lingulă prin fisura postlinguală sau
precentrală și de culmen prin fisura preculminală sau postcentrală
– Culmen, situat pe vermis între fisura postcentrală și fisura prima; are 2 porțiuni: anterioară și
posterioară, separate prin fisura intraculminală. Pe emisfere se continuă cu lobulul
patrulater anterior care are 2 porțiuni: anterioară și posterioară. Acești lobuli sunt situați la
nivelul lobului anterior.
– Declive pe vermis și lobul patrulater posterior la nivelul emisferelor cerebeloase, care
formează împreună cu lobulul simplex. Între culmen și declive se găsește fisura prima sau
preclivală care separă lobul anterior de cel posterior.
– Folium pe vermis și pe lobulul semilunar superior pe emisfere
Cerebelul
Subdiviziuni
Pe fața inferioară se disting lobulii:
– Tuber, pe vermis, continuat lateral cu lobulul semilunar inferior și lobulul gracilis
sau paramedian; este separat de lobulul următor prin fisura prepiramidală
– Piramida și pe emisfere lobulul digastric cu 2 porțiuni: laterală și medială. Între cele
2 porțiuni se află fisura intrabiventrală sau anterioară inferioară. Sunt separați de
lobulii precedenți prin fisura prepiramidală.
■ Uvula căreia îi corespunde tonsila sau amigdala delimitate de piramidă prin fisura
secundară sau postpiramidală
– Lobii declive, folium, tuber, piramida și uvula și corespondenții lor de pe emisfere,
se găsesc la nivelul lobulului posterior.
■ Nodulus căruia îi corespunde pe emisfere, un lobul separat de restul cerebelului, prin
fisura posterolaterală, floculusul.
■ Floculusul este legat de nodulus printr-‐un peduncul flocular, iar de tonsilă printr-‐o
lamelă – parafloculus.
Cerebelul
Structura
Cerebelul este format din substanță cenușie, sub forma:
– Cortexul sau scoarței cerebeloase și a
– Nucleilor cerebeloși și din
– Substanța albă
Cortexul sau scoarța cerebeloasă este dispusă la suprafață;
– este subțire, aprox. 1-‐2mm
– plicaturată din cauza lobilor, lamelor și a lamelelor
– are un aspect arhitectonic celular uniform cu un înalt grad de ordine geometrică.
Se observă 3 straturi în secțiuni histologice. De la suprafață, spre substanța albă acestea sunt:
– stratul molecular (extern)
– stratul celuelor Purkinje (mijlociu)
– stratul granular (intern).
Cerebelul
Structura
Stratul molecular:
– are o grosime de 300-‐400 micrometri
– relativ sărac în celule, dar foarte bogat în fibre nervoase (axoni, dendrite) și celule gliale
– termenul de molecular este derivat din aspectul punctiform, pătat, pe secțiune.
– este foarte sărac în neuroni, dar conține prelungiri neuronale și gliale
– la nivelul lui se localizează 2 tipuri de neuroni:
■ Celulele stelate (Cajal) sunt celule mici situate superficial, cu un corp stelat; prelungirile lor
dendritice fac sinapsă cu celulele Golgi, iar axonul lor cu celulele Purkinje.
■ Celulele “în conșule’” sau celule “în paner” sunt localizate profund. Ele formează o rețea fibrilară în
jurul corpului celulelor Purkinje, cu aspect de “coșulețe”. O singură celulă în coșuleț poate forma
prin colaterale axonului său sinapse cu numeroase (72) celule Purkinje.
În stratul molecular se mai găsesc:
– Fibrele cățărătoare olivocerebeloase, care fac sinapsă cu dendritele celulelor Purkinje;
– Dendritele neuronilor Purkinje și Golgi,
– Axonii neuronilor granulari,
– Prelungirile celulelor gliale
Cerebelul
Structura
Stratul celulelor Purkinje
– este format din 14-‐15 milioane de celule dispuse într-‐un singur rând
– ele reprezintă principalele celule ale cortexului
– au dimensiuni mari, cu aspect piriform
– dendritele lor pătrund în stratul molecular realizând o ramificație extrem de abundentă (fibre perpendiculare)
– axonii lor fac sinapsă cu nucleii cerebeloși; ei emit colaterale recurente care fac sinapse cu dendritele celulelor Golgi și
celulelor “în coșuleț”.
Stratul granular este cel mai gros format din două tipuri de neuroni: celule granulare și celule Golgi.
– Celulele Golgi
■ sunt rare
■ sunt cele mai mari din scoarța cerebeloasă, situate în partea superficială a stratului granular
■ dendritele lor radiază în stratul molecular și fac sinapsă cu fibrele paralele
■ o mică parte rămân în stratul granular formând împreună cu dendritele celulelor granulare glomerulul cerebelos (structură
polisinaptică).
– Celulele granulare
■ cele mai mici celule (5-‐8 microni)
■ sunt foarte numeroase
■ dendritele lor fac sinapsă în gromerulul cerebelos cu axonii celulelor Golgi
■ axonii sunt lungi, ajung în stratul molecular, unde se divid în T formând fibrele paralele
■ sunt singurele celule din cerebel cu acțiune excitatoare asupra celulelor Purkinje.
Cerebelul
Structura
Fibrele nervoase sunt reprezentate de:
– Fibrele cățărătoare
■ provin din complexul olivar inferior
■ au acțiune excitatoare asupra celulelor Purkinje
■ ele se ramifică în stratul granular
– Fibrele musciforme
■ provin din măduvă
■ nucleii n. trigemen
■ nucleii reticulari bulbari
■ nucleii pontini
■ se termină în stratul granular, luând parte la formarea gromerulului cerebelos
Nevroglia este reprezentată de astrocite și oligodendrocite.
– Astrocitele sunt de 3 tipuri:
■ Epitaliale, la suprafața scoarței
■ Lamelare, preponderent în stratul granular
■ Netede, în straturile molecular și granular
– Oligodendrocitele produc mielina, preponderent în stratul granular
Cerebelul
Nucleii centrali
Sunt 4 grupuri de substanță cenușie, situați profund în masa de substanță albă. Dinspre lateral spre medial ei sunt:
– nucleul dințat
– emboliform
– globulos
– fastigial.
1. Nucleul dințat sau nucleul lateral al cerebelului
– este cel mai proeminent dintre nucleii centrali
– are o lungime de 25-‐30mm
– este situat la aproximativ 1cm paramedian, în porțiunea antero-‐medială a emisferei cerebeloase, mai aproape
de fața superioară a cerebelului
– are formă neregulată, plicaturată similară cu cea a nucleilor olivari, cu hilul orientat median
– este cunoscut și sub denumirea de corpul ciliar al cerebelului
– fibrele aferente formează în jurul său o capsulă
– primește aferențe de la cortexul lobului posterior, iar eferențele trec prin pedunculii cerebeloși superiori și se
îndreaptă spre nucleul roșu și nucleii talamici
– nucleul dințat aparține filogenetic neocerebelului
– dezvoltarea nucleului dințat este în raport cu dezvoltarea emisferelor cerebeloase
– are rol de sincronizare a mișcărilor și de reprogramare.
Cerebelul
Nucleii centrali
2. Nucleul emboliform sau dințat accesor lateral
– este situat imediat medial de nucleul dințat
– are forma unei mici coloane de substanță cenușie care se dispune paralel cu linia mediană
– la nivelul hilului nucleului dințat pe care îl obliterează parțial (embolus).
3. Nucleul globos sau dințat accesor medial
– este situat lateral de nucleul fastigial, sub forma unor mici mase de substanță cenușie
– cei doi nuclei (emboliform și globos) au rol în mișcările de locomoție, influențând tonusul mușchilor flexori
– primesc aferențe de la cortexul lobului anterior și trimit eferențe prin pedunculii cerebeloși superiori la nucleul
roșu și nucleii talamici
– cei doi nuclei aparțin paleocerebelului.
4. Nucleul fastigial sau nucleul acoperișului ventriculului IV
– este situat medial de nucleii precedenți, la nivelul extremității anterioare a vermisului
– are formă sferică, cu axul mare antero-‐posterior
– cei doi nuclei fastigiali sunt conectați prin comisura interfastigială
– au rol în echilibru, în menținerea posturii și în mișcările reflexe oculare
– aferențele provin de la cortexul noduloflocular, iar eferențele prin pedunculii cerebeloși inferior ajung la nucleii
vestibulari și formația reticulară a TC.
Cerebelul
Substanta alba
Este formată din fibre nervoase aferente, eferente și de asociație mielinizate. Este prezentă
în corpul central sau medular, comisura cerebeloasă și pedunculi.

Corpul central medular ocupă porțiunea centrală a cerebelului și se extinde în axul lobulilor,
lamelor și lamelelor, fiind acoperit de substanța cenușie, realizând un ansamblu bogat
ramificat comparat de vechii anatomiști cu frunzele arborelui de tuia sau arborele vieții.
Corpul medular se continuă cu pedunculii cerebeloși.

Substanța albă este formată din 3 tipuri de fibre:

– Fibre de proiecție ce leagă cerebelul cu celelalte porțiuni ale encefalului și cu
măduva spinării. Ele sunt grupate în 3 perechi de pedunculi cerebeloși
– Fibrele comisurale sunt fibre ale fasciculelor spinocerebeloase și
cerebelovestibulare care decusează.
– Fibrele de asociație sunt fibre scurte și nu trec în emisfera opusă.
Cerebelul
Substanta alba
Comisura cerebeloasă conține fibre care se încrucișează median în corpul central și vălul medular anterior.
1. Pedunculii cerebeloși inferiori, au forma a 2 cordoane divergente și prezintă 2 componente:
– Corpul restiform – ocupă partea superioară; conține tracturile:
■ spinocerebelos direct
■ olivocerebelos
■ reticulocerebelos
■ cuneocerebelos
■ trigeminocerebelos.
– Corpul juxtarestiform – conține tracturile
■ cerebelovestibular
■ cerebeloolivar
■ cerebeloreticular

2. Pedunculii cerebeloși mijlocii sunt cei mai mari, cu direcție transversală. Conțin aferențe de la nucleii pontini, nucleii reticulari tegmentali și puține
eferențe cerebeloreticulare.
3. Pedunculii cerebeloși superiori au direcție divergentă superior. Eferențele provin din nucleii cerebeloși și se îndreaptă spre nucleul roșu și talamus.

Aferențele aparțin
– tractului spinocerebelos încrucișat
– fasciculului rubrocerebelos
– fasciculului tectocerebelos.
Cerebelul
Conexiuni
Prin menținerea echilibrului între activitatea nucleului roșu și a nucleilor vestibulari,
cerebelul realizează ritmul locomotor cel mai eficient. Organizarea sa este cea a unui
servomecanism bazat pe feedback-‐uri, impulsurile de control automat revenind la locul de
origine a impulsurilor de comandă. Conexiunile cerebelului demonstrează că zona vermiană
este asociată activității coordonatoare de menținere a posturii, tonusului muscular,
locomoției și echilibrului.
Zona paravermiană este excitatorie pentru mușchiii flexori ipsilaterali, iar zona laterală
influențează indirect cortexul cerebral motor.
Funcțiile cerebelului sunt:
– Coordonarea activității somatice motorii;
– Reglarea tonusului muscular și a mecanismelor care influențează și mențin
echilibrul;
– Asigurarea ordinii fazelor mișcării și execuția lor
Cerebelul
Arhicerebelul
Arhicerebelul (vestibulocerebelul)
– Corespunde lobului floculonodular și are rol reglator al echilibrului, mișcărilor
capului și ochilor.
– Aferențele sunt reprezentate de:
■ Fibrele vestibulocerebeloase ce provin atât prin fibrele nervului vestibular, cât și din
nucleii vestibulari inferiori și medial; prin PCI ajung la lobul floculonodular și la nucleii
fastigiali;
■ Tractul tectocerebelos, provine de la coliculii cvadrigemeni superiori și inferior și
traversează pedunculii crebeloși superiori. Transmite impulsuri vizuale și auditive.
– Eferențele sunt reprezentate de:
■ Fibre cerebelovestibulare, care au originea în neuronii Purkinje din vestibulocerebel; pe
calea pedunculului cerebelos inferior ajung direct în nucleii vestibulari, sau fac stație în
nucleul fastigial
■ Nucleii vestibulari trimit eferențe vestibulospinale.
Cerebelul
Paleocerebelul
Paleocerebelul (spinocerebelul)
– Are rol reglator al tonusului muscular și al posturii.
– Aferențele sunt reprezentate de:
■ Tractul spinocerebelos posterior (direct sau Flechsig) – PCI
■ Tractul spinocerebelos anterior (încrucișat, Gowers) – PCS
■ Tractul olivocerebelos (nucleul olivar inferior), urcă prin PCI, pentru a se termina în emisfera de partea
opusă;
■ Tractul cuneocerebelos (nucleii cuneat și cuneat accesor) – PCI
■ Tractul tectocerebelos (coliculii cvadrigemeni) – PCS;
■ Tractul reticulocerebelos (nucleii substanței reticulare a TC) – PCI
– Eferențele:
■ Tractul cerebeloreticular
■ Tractul cerebeloolivar
■ Tractul cerebelorubric
Cerebelul
Neocerebelul
Are rol în coordonarea activității musculare inclusiv direcția, viteza și forța mișcării.
– Aferențe:
■ Fibrele corticopontocerebeloase
■ Tractul reticuloneocerebelos
■ Fibre rubrocerebeloase
– Eferențele:
■ Fibre dentatotalamice
■ Fibre dentatorubrice
Cerebelul
Vascularizatie
Exista 6 artere dispuse in 3 perechi:
a) a. cerebeloase superioare – dreapta si stanga
– cea mai voluminoasa
– isi are originea pe fata laterala a trunchiului bazilar
– traiect paralel cu santul pedunculopontin
– inconjoara fata laterala a pedunculilor cerebrali ramificandu-se pe fata superioara a
cerebelului
b) a. cerebeloase posterioare – dreapta si stanga
– provine din a. vertebrala
– traiect anterior bulbului
– descinde spre fata inferioara a cerebelului
c) a. cerebeloase inferioare – dreapta si stanga
– cea mai mare ramura inferioara a trunchiului bazilar
– traiect lateral
Venele se impart inȘ
– vene vermiene (simetrice in raport cu linia mediana)
– anterioare
– laterale
Cerebelul
Aplicatii clinice
Arhicerebelul
■ responsabil cu echilibrul static si dinamic
■ mersul cerebelos/ebrios = mers cu baza de sustinere largita
Paleocerebelul
■ leziunile determina tulburari de tonus si tremorul intentional
■ pe teritoriul afectat muschii devin hipotoni, reflexele osteodentinoase se diminua,
oboseala musculara apare mai repede
Neocerebelul
■ reprezinta sediul cel mai frecvent al tulburarilor
■ determina intarzierea miscarii voluntare, este sacadata si imprecisa = asinergie
Pedunculili cerebelosi
Generalitati
Sunt sase cordoane de substanta alba care fac legatura trunchiul cerebral si cerebel.
Sunt dispusi sub forma a 3 perechi simetrice care unesc cerebelul cu cele trei etaje ale
trunchiului cerebral.
Pedunculii cerebelosi sub constituiti din fibre de substanta alba celulipete sau
celulifuge ce conecteaza scoarta cerebelului sau nucleii cerebelului cu axul cenusiu
medular, nucleii bulbari, protuberantiali si mezencefalici.
Pedunculii cerebelosi superiori (pedunculus cerebellaris superior) si inferiori
(pedunculus cerebellaris inferior) incadreaza ventriculul IV. Intre pedunculii cerebelului
se gaseste hilul cerebelului.
Pedunculii cerebelosi superiori
Raporturi si configuratie externa
Cei doi pedunculi superiori, drept si stang, unesc cerebelul cu mezencefalul. Se intind de la
cerebel la fata dorsala a pedunculilor cerebrali. La origine sunt situati un pic deasupra si
inauntrul pedunculilor cerebelosi inferiori. La iesirea din cerebel incruciseaza fata dorsala a
pedunculilor cerebelosi inferiori. Se dirijeaza oblic in sus, înainte şi înauntru. Se apropie tot
mai mult de linia mediana pentru ca in final sa se piarda pe fata dorsala a mezencefalului
dedesubtul coliculilor cvadrigemeni posteriori.
■ Pedunculii cerebelosi superiori prezinta doua fete, anterioara si posterioara si doua
margini, externa si interna.
■ Fata anterioara prezinta doua portiuni, externa si interna.
■ Portiunea externa este aderenta la pedunculul cerebral. Aceasta porţiune se continua
prin substanta reticulata a calotei trunchiului cerebral.
■ Portiunea interna este libera, concava si încadreaza lateral ventriculul IV.
■ Faţa posterioara este in raport cu cerebelul care o acopera.
Marginea externa raspunde santului lateral al istmului mezencefalic. Marginea interna
are raporturi in portiunea sa superioara cu valvula lui Vieussens. Dedesubtul valvulei
raspunde lui locus coeruleus.
Pedunculii cerebelosi superiori
Conexiuni
■ Aferenţele sunt reprezentate de:
■ fasciculul reticulocerebelos venit de la mezencefal;
■ fasciculul Gowers, ce nu trece exact prin pedunculii cerebeloşi
■ superiori, dar ii inconjoara.
■ Eferenţele sunt reprezentate de:
■ fasciculul dentorubric;
■ fasciculul dentotalamic;
■ fasciculul cerebelovestibular.
■ Cea mai mare parte a fibrelor pedunculilor cerebeloşi superiori se incruciseaza in calota
pedunculara la nivelul coliculilor cvadrigemeni inferiori iin spatele si dedesubtul nucleului rosu
constituind comisura sau decusatia Wernekink.
Pedunculii cerebelosi mijlocii
Raporturi si configuratie externa
■ Pedunculii cerebelosi mijlocii (pedunculus cerebellaris medius) unesc cerebelul cu
puntea. Fata de punte sunt situaţi la nivelul unui plan oblic in jos si inauntru ce
trece la 1cm in afara nervului trigemen. Direcţia lor este oblica inainte, intauntru si
in sus. Fata superioara raspunde unghiului pontocerebelos.
■ Sunt cei mai voluminosi si cresc in volum pe masura ce se apropie de punte.
Prezinta 4 fete: anterioara, posterioara, superioara si inferioara.
■ Fata anterioara este convexa si priveste in afara.
Fata posterioara pare a intra rapid in substanta alba a cerebelului. Fata superioara
este înclinată în jos, în afară şi înapoi.
Fata inferioara este aproape orizontala.
Pedunculii cerebelosi mijlocii
Conexiuni
Aferenţele sunt reprezentate de:
■ fibrele pontocerebeloase;
■ fibrele tectopontocerebeloase;
Eferentele sunt reprezentate de:
■ fibrele cerebeloreticulare
Pedunculii cerebelosi inferiori
Raporturi si configuratie externa
■ Pedunculii cerebelosi inferiori unesc cerebelul cu bulbul rahidian.
■ La origine sunt situati intre pedunculii cerebelosi superiori situati inauntru si
pedunculii cerebelosi mijlocii situati in afara. Fata anterioaraveste in raport cu
bulbul. Fata posterioaraveste incrucisata de striile acustice. Fata externa este in
raport cu amigdala cerebeloasa.
■ Au un aspect cilindric usor aplatizat anteroposterior si prezinta 3 fete: anterioara,
posterioara si externa.
■ Fata anterioara este aderenta de bulb si se continua cu el. Fata posterioara da
insertie membranei tectoria.
Fata externa este in raport cu amigdala cerebeloasa.
Pedunculii cerebelosi inferiori
Conexiuni
■ Aferentele sunt reprezentate de:
– fasciculul Flechsig;
– fasciculul olivocerebelos;
– fasciculul vestibulocerebelos
– fasciculul reticulocerebelos.
■ Eferenţele sunt reprezentate de:
– fasciculul cerebeloolivar.
Pedunculii cerebelosi
Aplicatii clinice
■ In lezarea pedunculilor cerebelosi superiori vor aparea
– asinergia (tulburare a proceselor de coordonare a miscarilor)
– dismetria (lipsa de masura in amplitudinea miscarilor)
– hipotonia (scaderea tonusului muscular) ca si o tremuratura intentionala numai atunci cand sunt interceptate
caile dentorubrice.
■ In lezarea pedunculilor cerebelosi mijlocii cu interceptarea puntii bolnavul va avea: asinergie
– hipermetrie (depaşirea tintei prin exagerarea miscarii)
– dismetrie
– lateropulsie (tendinţa de deplasare laterala involuntara)
– adiadocochinezie (imposibilitatea de a efectua mişcari antagoniste in succesiune rapida).
■ In leziunile de pedunculi cerebeloş inferiori vor aparea:
– hipermetria
– asinergia
– hipotonia (scaderea tonusului) la membrele de aceeasi parte cu leziunea de obicei fara tremor intenţional.