Anatomia umărului

Anatomia scapulohumerala(umărul)

Articulaţiile membrului superior pot fi împărţite în două mari grupe:

· Articulaţiile centurii scapulare;
· Articulaţiile membrului liber sau propriu-zis.
Articulaţiile centurii scapulare
Articulaţiile centurii scapulare se grupează, din punct de vedere funcţional , alături de
articulaţia scapulo-humerala, într-o entitate complexă, numită umăr. Conceptul de 'centura
scapulara' înglobează doar articulaţiile claviculei cu sternul şi scapula, la care se adauga
osissartroza, o 'articulatie' fără elemente articulare.

Articulaţiile centurii scapulare sunt reprezentate de două articulaţii adevărate:

o Articulaţia acromioclaviculară ,face parte din grupul articulaţiilor, artrodie(articulaţie

plană,articulaţie sinovială). Scapula urmează deplasările claviculei în articulaţia sternoclaviculară, dar
rămâne lipită de torace.
Sindesmoza coracoclaviculară reprezintă legătura dintre clavicula şi procesul coracoid al scapulei.
Unii autori o includ în articulaţia acromoclaviculara,alţii vorbesc despre ea individual. Prin ligamentele
sale, aceasta sindesmoza(legătura la distanţă, prin ligamente) face ca greutatea membrului superior să fie
suportată în mai mare măsură de claviculă şi în mai mică măsură de acromion. În acelaşi timp, aceste
ligament au şi rolul de a limita mişcările dintre scapula şi clavicula.
o Articulaţia sternoclaviculară ,uneşte extremitatea sternală a claviculei cu sternul şi cu primul
cartilaj costal.
şi două articulaţii false:
o Articulaţia scapulotoracica, este o sissartroza (articulaţie fără elemente articulare) formată între
fata anterioară a scapulei, cu muşchiul subscapular şi fata externă a coastelor, cu muşchii intercostali.
o Articulaţia subdeltoidiana, este de fapt un loc de alunecare (bursa) între fata profundă a deltoidului
şi manşonul rotatorilor.

Articulaţiile membrului liber sau propriu-zis:

 · Articulaţia scapulohumerala;
· Articulaţia cotului;
· Articulaţiile radio-ulnare;
· Articulaţiile mâinii;
· Articulaţiile degetelor.
Articulaţia scapulohumerala
Articulaţia scapulohumerala este articulaţia de la nivelul umărului.Umărul reprezintă joncţiunea
trinchiului cu membrele superioare.El permite mişcări de mare amplitudine a braţelor ,majoritatea
mişcărilor din viaţa cotidiană(ducerea mâinii la gură,ducerea mâinii la spate etc.).Mobilitatea să
globală ,ca şi stabilitatea să ,sunt foarte importante pentru om.
Umărul este format din trei oase:
· Humerus este osul lung al braţului,prezintă o diafiză şi două epifize(proximala şi distala).Diafiza
sau corpul humerusului are trei fete: antero-laterala,antero-mediala, posterioară şi trei margini:
anterioară,laterală,mediala.Epifiza proximala(superioară) se articulează cu scapula şi prezintă câteva
formaţiuni anatomice (capul humerusului, colul anatomic, tuberculul mare, tuberculul mic, şanţul
intertubercular, colul chirurgical) ,epifiza distala(inferioară) se articulează cu radiusul şi ulna şi prezintă o
parte articularăa- condilul humerusului (pe care se afla capitulul, trohleea, trei fose: radiala, coronoida,
olecraniana) şi o parte nearticularăa- epicondilii (epicondilul medial și lateral).
· Scapula (omoplatul) este un os palt triunghiular,situate în partea posterioară a umărului. Partea
superioară a scapulei este formată din acromion (apofiza).
· Clavicula este un os lung, dublu curbat , care formează porţiunea anterioară a centurii scapulare
.Este situate transeversal între apofiza scapulei şi manubriul sternului la limita dintre torace și gât.
Prezintă un corp care are( două fete, superioară şi inferioară, şi două margini, anterioară și posterioară )
și două extremităţi: extremitatea medială(sternala) şi extremitatea laterală (acromiala).
Extremitatea medială a claviculei se articulează cu manubriul sternului şi primul cartilaj costal
formând articulaţia sternoclaviculară.
Extremitatea laterală a claviculei se articulează cu acromionul scapulei formând articulaţia
acromioclavicluara. Scheletul uman este format din două clavicule, care fac legătura cu sternul şi
omoplaţii.

Fetele articulare sunt reprezentate de :

· Cavitatea glenoidă a scapulei, are aspect concave şi este limitată de o sprânceană osoasă
glenoidala, este acoperită de cartilaj hialin şi este mărita de labrul glenoidal. Cavitatea glenoidă
reprezintă doar un sfert din suprafaţa capului humeral. Din această cauză, pentru stabilirea unei
concordante mai bune, la periferia cavităţii s-a dezvoltat un cadru constituit din dintr-un fibrocartilaj care
nu împiedică totuşi amplitudinea şi varietatea mişcărilor;
· Capul humeral ,este de asemenea acoperit de cartilaj hilain care se întinde până la buza medială a
colului anatomic şi are o grosime uniformă (2 mm),capul humeral are aspect sferic şi este mai gros decât
cartilajul glenoid.

Mijloacele de unire ale articualtiei scapulo-humerale sunt :

· Capsula articulara are aspectul unui manşon cu două straturi: unul intern, sinovial şi unul
extern ,fibros ,este cea care înveleşte articulaţia,inserţia să se face în partea superioară pe o întindere
ce depăşeşte cadrul glenoidal şi de aceea, inserţia lungii porţiuni a bicepsului este intraarticulara, pe
când cea a lungii porţiuni a tricepsului este extraarticulara. Capsula are o structură laxa, permiţând
realizarea unor mişcări mai ample dar, în acelasitimp, face posibilă producerea mai frecvenţă
a luxaţiilor. Sinoviala capsulei trimite în afară două prelungiri constante care trec prin orificiile
capsulei .
 Ligamentele gleno-humerale sunt trei fascicule fibroase superior,mijlociu şi inferior care întăresc
capsula în principal anterior. Aceste ligamente ocupa partea anterosuperioara a capsulei şi se însera cu
un capăt pe cadrul glenoidal, iar cu celălalt pe colul anatomic al humerusului. Ele au rolul de a limita
mişcările de extensie, rotaţie internă şi abducţie şi de a menţine capu în glena ,după cum urmează:
ligamentul glenohumeral superior acţionează ca un sistem de suspensie ,împiedicând subluxaţia
inferioară a humerusului;
ligamentul glenohumeral mijociu limitează mişcarea de rotaţie externă ,în poziţia de adducţie a
braţului;
ligamentul glenohumeral inferior este considerat principalul element de stabilizare interioară a
umărului,ruptură lui fiind frecvent asociată cu luxaţia anterioară a articulaţiei.
 Ligamentul coraco-humeral este cel mai individualizat, se însera pe bază şi pe marginea
externă a procesului coracoid cu un capăt, iar cu celălalt, se fixează pe tuberculul mare al
humerusului şi capsula articulara, după ce a trecut ca o punte peste şanţul intertubercular. Limitează
rotaţia externă.
Capsula este întărită în exterior prin fuzionarea ei cu tendoanele subscapularului, supraspinosului
şi micului rotund, având posibilitatea de a regla starea de tensiune a capsule. (tendonele
funcţionează cu ‘veritabile’ ligamente).
Ansamblul acestor tendoane este cunoscut sub denumirea de manşonul rotatorilor . Acesta
structura asigura nu numai majoritatea mişcărilor umărului ,dar şi stabilitatea sa,prin menţinerea
capului humeral fixat în centrul cavităţii articulare a scapulei.Este format din patru muşchi scurţi:
subscapular,supraspinos,subspinos şi rotundul mic.
 Muşchiul subscapular este aşezat ventral , muşchiul subspinos este localizat posterior, muşchiul
supraspinos este localizat postero-superior, iar muşchiul rotund mic este aşezat antero-inferior.

Inervaţia umărului este realizată de mai mulţi nervi proveniţi din plexul branhial. Printre
aceştia se remarca:nervul axilar care inervează muşchiul deltoid, nervul suprascapular care
inervează muşchii supraspinosi şi nervul musculocutant care inerveza muşchiul biceps lung.

Mişcările articulaţiei scapulohumerale (glenohumerale) sunt:

Abducţia şi adductia:
Abducţia este mişcarea prin care braţul se îndepărtează de corp.
Adductia este mişcarea în sens opus. Aceste mişcări se execută în jurul unui ax anteroposterior,
ce trece prin partea inferioară a capului humeral, în frontal. Abducţia până la poziţia orizontală se
realizează din articulaţia glenohumerala. Peste orizontală, tuberculul mare împiedica
mişcarea,pentru că ajunge în raport cu partea superioară a cadrului glenoidian. Prin urmare,
mişcarea nu se mai petrece în articulaţia glenohumerala ci, devine posibilă prin mişcarea de
basculare a scapulei.

Proiecţia înainte sau flexia (sau antepulsia, sau anteductia) ajunge până la aproximativ 180o.
Până la 90o se acţionează glenohumerala. Peste această valoare, ligamentele coraco- şi
glenohumerale blochează,următoarele grade fiind înlesnite de rotaţiile în acromioclaviculara şi
sternoclaviculara şi de antepulsia centurii scapulare, iar ultimele 30o sunt favorizate de
hiperlordozarea lombară.

Proiecţia înapoi sau extensia (sau retropulsia, sau retroductia) are o amplitudine limitată de
aceleaşi ligamente, mişcarea măsoară 50-60grade. Mişcările se execută în jurul unui ax transversal,
care trece prin tuberculul mare şi prin centrul cavităţii glenoide, în sagital.

Rotaţia internă sau rotaţia medial şi rotaţia externă sau laterală ,se execută în jurul unui
ax vertical, care trece prin centrul capului şi capitulului humeral. Completează mişcările de
pronatie-supinatie ale antebraţului. Antepulsia centurii scapulare contribuie mult la mişcarea de
rotaţie internă, iar retropulsia scapulotoracica uşurează rotaţia externă.

 
 BIBLIOGRAFIE

1. Drăgan I., Medicina sportivă, Editura medicală,2002, 681-685, 720-722.

2. Endo K., Ikata T., Katoh S.,Takeda I. Radiographic assessment of scapular
rotaţional tilt în chronic shoulder impingement syndrome. J.Orthop. Sci., 2001,6:3-10.
3. Onose ,G., Recuperare, medicina fizică şi balneologie,volumul 1,Editura Medicală,
2008.