CURS 4

3. NUTRITIA MINERALA A PLANTELOR LEMNOASE

In afara de apa, plantele mai au nevoie pentru desfasurarea proceselor fiziologice si de substante
minerale pe care le iau din sol sau din atmosfera. Unele dintre acestea servesc direct la sinteza
substantelor organice, altele au rol de activatori sau inhibitori ai proceselor enzimatice, iar altele au
rol de tampon in modificarea permeabilitatii membranelor si starii coloidale a celulelor.

Determinare necesarului de substante minerale pentru plante se poate face prin:

- analiza compozitiei chimice a solului

- analiza compozitiei chimice a plantei (diagnoze foliare).

Numarul elementelor si proportia de participare in planta depind de specie, varsta, organul cercetat,
etc. Elementele care apar in cantitati mari se numesc macroelemente (intre 0,01-10% din greutatea
plantei): oxigenul, hidrogenul, carbonul, azotul, fosforul, potasiu, calciu, magneziu, sulful, etc.
Altele sunt in cantitati mai reduse si se numesc microelemente (0,001-0, 00001%): fier, mangan,
bor, cupru, zinc, aluminiu, etc. In proportii foarte reduse se intailnesc ultramicroelementele (aurul,
plumbul, seleniul, etc).

3.1. ROLUL FIZIOLOGIC AL ELEMENTELOR MINERALE IN PLANTE (MACRO SI

MICROELEMENTELE)

(Referat studenti)

3.2. NATURA PROCESELOR DE ABSORBTIE A ELEMENTELOR MINERALE

Absorbtia elementelor minerale are loc pe o portiune destul de mare a sistemului radicelar dar cu o
intensitate diferita. Intensitatea maxima are loc la nivelul zonei pilifere (cu perisori absorbanti).

Absorbtia elementelor minerale se realizeaza atat prin mecanisme fizice cat si metabolice
(absorbtie pasiva si activa) in doua etape.

In prima etapa, ionii patrund pasiv, sub actiunea unor forte fizice (osmoza, absorbtia, difuziunea) in
spatiul liber al sistemului radicelar pana la bariera de difuziune. Procesul este reversibil.

In etapa a doua, are loc o patrundere activa a ionilor (datorita sistemelor metabolice) dincolo de
bariera de difuziune si patrunderea lor in vacuole. Procesul reclama un timp mai indelungat si este
ireversibil.

Sarurile minerale devin accesibile numai atunci cand sunt disociate sub forma de ioni.

Factorii externi care influenteaza absorbtia sarurilor minerale sunt:

 - Cantitatea de apa din sol: in solurile cu apa suficienta, ionii sunt mai mobili deci mai usor
accesibili decat in solurile uscate. In solurile cu exces de apa, cu aeratie redusa, absorbtia
este nefavorabila. Acumularea CO2 in sol impiedica respiratia si in consecinta reduce
absorbtia elementelor minerale.
- Temperatura solului: pentru plantele mezoterme este de 200 iar pentru cele termofile de 300.
- Concentratia sarurilor minerale
- Reactia solutiei solului (ph-ul): plantele lemnoase au o mare capacitate de adaptare la ph-ul
solului dar pentru fiecare exista un optim. Ex.: molidul prefera solurile acide, stejarul si
frasinul cele neutre si slab bazice, iar pinul slab acide si neutre.

Factorii interni: metabolismul celular activ, respiratia intensa, etc.

Absorbtia sarurilor minerale se poate face si extraradicular prin intermediul frunzelor si tulpinilor
plantelor tinere.

Unele plante consuma mari cantitati de saruri minerale pe cand altele sunt mai putin exigente. In
ordinea descrescatoare a consumului de substante minerale: salcamul, ulmul, frasinul, stejarul,
aninul, bradul, molidul, pinul.

Consumul maxim de substante minerale se realizeaza la varste diferite: la pin silvestru la 20-25 ani,
la molid la 30 de ani, la fag la 40 de ani.

3.3. CIRCULATIA SUBSTANTELOR MINERALE IN CORPUL PLANTELOR

Ionii absorbiti nu ajung in totalitate in tesutul conducator. O parte raman la nivelul radacinii unde
formeaza compusi labili sau stabili. In sens lateral, prin scoarta, de la o celula la alta, ionii circula
prin peretii celulelor si prin intermediul plasmodesmelor pana la vasele lemnoase sub influenta
activitatii metabolice celulare, a transpiratiei si potentialelor electronice celulare.

Catre frunze sau catre varfurile de crestere, ionii circula prin xylem. In varfurile de crestere o mare
parte din substante se consuma in procesele de sinteza creandu-se un deficit de saturatie care
determina miscarea acestora spre alte niveluri. O parte din saruri pot difuza din vasele de lemn in
floem, in cambiu sau in razele medulare.

Circulatia are loc si prin inelele anuale tinere, cu viteza mai mare la foioase decat la rasinoase.

Sarurile pot circula si descendent prin vasele liberiene.

Fenomenul invers absorbtiei, prin care unii ioni trec din planta in sol, se numeste desorbtie.

Plantele rezistente pe soluri cu concentratii ridicate de saruri se numesc halofile (Tamarix,

Elaeagnus, Halimodendron, popul alb, salcamul japonez, ulmul de Turchestan ).

Solurile cu o concentratie mare de saruri sunt toxice pentru plante nu numai datorita toxicitatii
ionilor absorbiti in cantitate mare dar si prin aceea ca modifica metabolismul plantei, acumuland in
celule aminoacizi, amoniac si substante toxice (putrescina).