CURS 2

2. REGIMUL DE APA AL PLANTELOR LEMNOASE

2.1. ROLUL APEI IN VIATA ARBORILOR

In viata plantelor lemnoase apa prezinta o importanta deosebita. Alaturi de ceilalti factori ecologici
(lumina, caldura), apa contribuie la zonarea altitudinala si latitudinala a vegetatiei forestiere.

Sub raport fiziologic, apa prezinta pentru arbore multiple roluri:

- la nivel celular contribuie la mentinerea structurii coloidale a citoplasmei, permite

desfasurarea normala a activitatii metabolice,
- la nivelul intregului organism serveste la transportul produsilor nutritivi si al altor substante,
mentine legatura cu mediul.

Plantele lemnoase contin o mare cantitate de apa, aceasta variind in raport cu: varsta, specia,
starea fiziologica, organul plantei, factorii de mediu.

Ex: puietii contin pana la 90% apa, frunzele planelor contin 79-82% apa, tulpina 40-55%,
semnitele 9-12%, lemnul intre 30-70% apa (variind in decursul unui an).

Activitatea fiziologica a plantei este in stransa legatura cu continutul de apa din celule.

Regimul de apa al plantelor prezinta trei laturi distincte: absorbtia apei, circulatia apei in
corpul plantei si eliminarea apei. Raportul dintre cantitatea de apa absorbita si cea consumata
de planta, determina bilantul de apa. Daca in anumite conditii cantitatea de apa pierduta este
mai mare decat cantitatea absorbita, apare in tesuturi un deficit de apa.

Absorbtia si transpiratia au o dinamica asemanatoare in timpul unei zile.

2.2. ABSORBTIA APEI DE CATRE PLANTELE LEMNOASE

La plantele lemnoase, radacina este organul principal, specializat, pentru absorbtia apei din sol.

2.2.1. Sistemul radicelar ca organ de absorbtie

Sistemul radicelar al plantelor lemnoase prezinta particularitati morfologice si fiziologice, care

determina functia de absorbtie a apei din sol. Pentru realizarea unei suprafete de absorbtie cat
mai mari, sistemul radicelar prezinta o ramificatie bogata si un nr. mare de perisori absorbanti.

Suprafata mare a perisorilor absorbanti, structura lor anatomica si permeabilitatea ridicata a

membranelor, favorizeaza schimburile osmotice si fac ca aceasta zona sa exercite un rol
preponderent in absorbtia apei din sol.

Absorbtia apei se poate realiza si la varful radacinilor si in zona neteda, insa cu intensitate mai
redusa. La unele plante (pin, plop) absorbtia are loc prin zona superficiala a radacinilor, prin
lenticele si prin rani. La speciile la care perisorii absorbanti lipsesc, rolul principal il au hifele
unor ciuperci care formeaza micorize (ex. Betulaceae, Fagaceae).

Din intregul system radicelar, unele radacini se specializeaza pentru absorbtie iar altele pentru
fixare. Ex: la pin si fag, radacinile absorbante prezinta micorize, sunt mai scurte si mai groase,
iar cele de fixare sunt lipsite de micorize, mai lungi si slab ramificate.

2.2.2. Factorii care influenteaza absorbtia apei

Factorii sunt: apa din sol, concentratia solutiei solului, aeratia, temperatura solului etc.

Apa din sol si accesibilitatea pentru plante.

Formele de apa accesibile pentru plante: apa freatica, gravitationala, capilara si o parte din
apa peliculara. In momentul cand forta de retinere a apei in sol este mai mare decat forta de
sugere a radacinilor, absorbtia se reduce si in cele din urma inceteaza. Apa inaccesibila pentru
plante se numeste apa necedabila sau apa fiziologic moarta a solului.

Incetarea absorbtiei duce la un dezechilibru hidric, urmat de o ofilire permanenta. Continutul de

apa din sol la care survine ofilirea permanenta, poarta numele de coeficient de ofilire sau
umiditate de ofilire. Valoarea coeficientului de ofilire variaza cu natura solului (textura,
humus, etc.).

Concentratia solutiei solului.

O componenta a fortei de retinere a apei in sol este concentratia solutiei sale, respectiv
presiunea sa osmotica.

In regiunile cu regim normal de precipitatii si in cele acoperite de padure, forta osmotica a

solutiei solului este cuprinsa intre 0,1 – 2 atm, nefiind limitativa in procesul de absorbtie. In
regiunile secetoase, aride, prin cresterea concentratiei sarurilor si a presiunii sale osomotice la 2-
3 atm., scade presiunea de difuzare intre sol si radacini, ceea ce duce la scaderea absorbtiei si la
la un deficit de saturatie in tesuturile plantei.

Aeratia solului.

Pe soluri cu exces de umiditate sau cu un nr. redus de capilare, sistemul radicelar sufera din
cauza lipsei oxigenului si surplusului de CO2. Lipsa oxigenului duce la intoxicarea radacinilor
datorita acumularii alcoolului eliberat in urma respiratiei iar surplusul de CO 2 reduce
permeabilitatea pentru apa.

Pot vegeta doar plante cu adaptari speciale: chiparosul (formeaza pneumotofori), aninul negru
(radacini cu tesuturi aerifere), salciile (radacini adventive).

Temperatura solului.

Absorbtia apei se desfasoara normal in intervalul de temp. cuprins intre 15 – 40 grade C.

In cazul plantelor termofile, scaderea temperaturii solului este mai puternic resimtita decat in
cazul plantelor din regiuni mai reci.

Solurile reci sunt considerate fiziologic uscate. Pe aceste soluri cresc plante cu adaptari speciale.

Racirea lenta a solului permite o adaptare a protoplasmei, absorbtia fiind putin influentata.

2.2.3. Mecanismul absorbtiei apei in sol

Absorbtia apei are loc atat prin mecanisme active (la nivelul radacinilor) cat si prin mecanisme
pasive.

Mecanismul absorbtiei active.

Absorbtia activa este determinata atat de 1) osmoza cat si de 2) activitatea metabolica a

celulelor radacinii.

1) Radacinile sunt considerate adevarate osmometre in care apa patrunde printr-un curent
endosmotic, de la un potential osmotic mai scazut din sol catre unul mai ridicat.

2) Absorbtia se datoreaza energiei metabolice rezultate din respiratie.

Absorbtia activa este specifica mai ales plantelor ierboase. La plantele lemnoase, ea apare mai
ales primavera dar si pentru completarea apei care se pierde prin transpiratie.

Mecanismul absorbtiei passive.

Eliminarea continua a apei prin transpiratie realizeaza la nivelul mezofilului frunzelor o forta de
sugere mare, capabila sa absoarba apa din vasele lemnului unde presiunea apei scade. Aceasta
presiune redusa se transmite printr-un sistem hidrostatic pana la ultimele ramificatii ale
radacinii, facand ca apa sa circule dinspre exteriorul radacinii spre interior, catre vase.

Astfel, rolul preponderant in absorbtia apei il detine transpiratia si nu presiunea radicelara.

Absorbtia pasiva este evidenta mai ales la plantele lemnoase.

2.2.4. Absorbtia apei prin organele aeriene

Plantele pot absorbi apa si extraradicelar, prin muguri, ramuri, dar mai ales prin frunze.

Patrunderea apei in interiorul frunzelor se face prin cuticula si nu prin stomate (care contin o
mare cantitate de aer). Absorbtia are loc prin portiunea cuticulei din apropierea nervurilor, de
unde urmeaza drumul cel mai scurt pana la vase. Viteza de absorbtie este in stransa legatura cu
valoarea fortei de suctiune al mezofilului frunzei si cu gradul de permeabilitate al cuticulei.
Frunzele cu transpiratie intensa si cu cuticula subtire si permanent umectata, absorb o mare
cantitate de apa.

Ex: teiul, fagul si stejarul au o absorbtie mai redusa decat vita de vie.
Cantitatea de apa absorbita de organele aeriene nu pot satisfice intreaga cerinta de apa a
plantelor, aceasta fiind procurata in primul rand din sol, prin intermediul sistemului radicelar.
Plantele mezofile isi procura intre 5-10% din apa pierduta prin transpiratie, prin absorbtie la
nivelul frunzelor.

2.3. CIRCULATIA APEI IN CORPUL PLANTELOR LEMNOASE

Caile circulatiei apei

In corpul plantelor apa circula de la nivelul tesuturilor radacinii, prin tulpina, pana la nivelul
mezofilului frunzelor, de unde este apoi eliminata in exterior. Circulatia are loc prin
parenchimurile radacinii, sistemul de vase lemnoase de-a lungul tulpinii (xylem) si prin
mezofilul frunzelor.

Primavara, pana la formarea frunzelor, transportul apei se realizeaza prin actiunea presiunii
radicelare, care determina o absorbtie activa.

La plantele care transpira, apa circula in sensul cresterii fortei de suctiune, care este determinata
de transpiratie. Deficitul de saturatie din frunze se transmite pana la nivelul vaselor si
favorizeaza o circulatie intensa a apei prin tesuturile radacinii.

La nivelul frunzelor, apa circula de la ultimele ramificatii ale nervurilor, pana la ostiolele
stomatale de unde este eliminata in exterior.

In lungul tulpinilor si ramurilor, apa circula prin sistemul de vase conducatoare (xylem).
Circulatia apei poate sa fie in sens longitudinal (115 mm pe zi) sau lateral (1 mm pe zi). Apa
care circula in lungul tulpinii se numeste seva bruta sau minerala.

Circulatia apei in sens ascendant, are loc prin inelele anuale mai tinere, situatie periferic. Inelele
anuale ale duramenului isi pierd capacitatea de a conduce apa. Ex : la frasin si salcam 1-2 inele
periferice, la stejar 8-10 inele. Viteza curentului de apa este in stransa legatura cu
particularitatile structurii anatomice. La foioasele cu structura inelo-poroasa circulatia este mai
rapida comparativ cu cele cu structura difuzo-poroasa sau comparativ cu rasinoasele la care
traheidele opun rezistenta mare.

Ex.: la foioase debitul de seva este de 20 cm 3/cm2/ora in timp ce la rasinoase este de 2-5
cm3/cm2/ora.

Viteza si debitul curentului de apa sunt influentate de conditiile de mediu si de umiditatea

lemnului.

Fortele care determina circulatia apei in tulpina sunt: presiunea radicelara, forta de aspiratie a
frunzelor, coeziunea coloanei de apa.

Presiunea radicelara este forta ce ia nastere la nivelul radacinii, capabila sa impinga apa in
mod activ si continuu spre tulpina. La vita de vie este de 1 atm, la mesteaca de 2-2,5 atm la
rasinoase este mica.
Forta de aspiratie a frunzelor, determina aspiratia apei din vasele de lemn ale nervurilor,
astfel incat intreaga coloana de apa din vase este trasa catre mezofilul frunzei. Aspiratia este cu
atat mai puternica cu cat transpiratia este mai intensa. Forta de aspiratie are un caracter automat,
deoarece lucreaza pe seama energiei solare , care prin incalzirea frunzelor mareste transpiratia.

Coeziunea coloanei de apa. Sub actiunea fortei de aspiratie si a presiunii radicelare, apa
formeaza o coloana continua datorita puterii cu care se atrag moleculule intre ele.