Slow ! Go slow !

Don’t you see ? The stone is tired.

It sleeps. God, it sleeps.

The stone is very tired

Remove the horses !

And you, what are you doing there ? You…

I’m talking to you ! Pay attention !

This sunrise is making too much noise

The stone is tired.

The moon should rise quietly

Be careful, be quiet. Shut up

The stone is tired.

(Nichita Stănescu-Signal)

Bat la ușa pietrei.

-Sunt doar eu, lasă-mă să intru.

vreau să intru în tine,

să arunc o privire,

să te respir

-Pleacă-spune piatra

Sunt închis.

Chiar dacă mă rupi în bucățele,

Tot închis o să fiu.

Ne poți freca de nisip.

Tot nu o să te lăsăm înăuntru.

Bat la ușa pietrei

-Sunt doar eu, lasă-mă să intru.

Am ieșit din pură curiozitate.

Pe care doar viața poate s-o potolească.

Vreau să fac o plimbare în palatul tău,

Apoi să merg pe o frunză, un strop de apă.

Nu am prea mult timp.

Mortalitatea mea ar trebui să îți fie învățătură.

-Sunt făcut din paitră-zice piatra,

Deci nu am voie să arăt emoții.

Pleacă.

Nu am mușchi ca să râd.

Bat la ușa pietrei

-Sunt doar eu, lasă-mă să intru.

Aud că ai holuri frumoase și pustii în tine,

Nevăzute, frumusețea lor e degeaba,

Fără zgomot, nerăsunat de pași.

Recunoaște că nici tu nu le cunoști bine.

-Bune și goale, adevărat,-zice piatra

Dar nu are nicio cameră.

Poate frumoase, dar nu pentru gusturile tale

Sărace.

Poate o să ajungi să mă cunoști, dar nu o să mă cunoști în totalitate.

Exteriorul meu este întors spre tine,

Înteriorul meu este întors departe de tine.

Bat la ușa pietrei

-Sunt doar eu, lasă-mă să intru.

Nu caut refugiu pentru o eternitate.

Nu sunt nefericit.

Nu sunt un om al stăzii.

Se merită să mă întorc în lumea mea.

Am să intru și am să ies cu mâna goală.

Și dovada că am fost acolo

O să fie doar cuvinte,

Pe care nu o să le creadă nimeni.

......

Bat la ușa pietrei

-Sunt doar eu, lasă-mă să intru.

Nu am două mii de secole,

Deci lasă-mă sub acoperișul tău.

-Dacă nu mă crezi-spune piatra

Întreabă frunza o să îți zică același lucru.

Întreabă o picătură de apă, o să zică ce a zis și frunza.

Și, în final, întreabă un fir de păr din capul tău.

Râd în hohote, da, râs,

râs vast,

Deși nu știu să râd.

Bat la ușa pietrei

-Sunt doar eu, lasă-mă să intru.

-Nu am ușă, spune piatra

(Wislawa Szymborska- conexiune cu o piatră)

My dear, your palms are warm

From light and longing

They burn on my back traits

Of great-grondchildren from the future.

My dear,your eyelids are heavy

They have been watching over and taking care of

They cover my pain

And dress up my tired body

When we are holding hands

We are holding hands in our minds too

This mind brings us together

Us ordinary immortals

Ordinary immortals

My dear, your lips are mute

From surprise and from kissing

But I hear your stories

Just like I’ve heard them in the beginning

(The Mono Jacks-Immortals)