D. It was raining outside, and from afar the bells could be heard proclaiming midnight.

I have always
loved nighttime, when there are no more greetings from people, and you don’t hear their fake words,
when you don’t feel the handshakes of those who would sell you for nothing. Then you don’t hear
those trivial:

``How are you ? Where are you going ? I haven’t seen you in ages ! Yeah, you have lost weight. What
have you been up to ?” Then you have to have patience to listen to those never ending stories like
‘’People have to be different, better”

I was feeling better in the depth of the night. It was warm and quiet, like the world had stopped
existing, like I was the only survivor of a global disaster.

(adaptation after Barbu Ștefănescu Delavrancea- from the memory of a trabadur)

E. Isabel simțea că el nu trebuie să se reproșeze pentru asta, și i-a și zis acest lucru . El asculta atent, dar
ea vedea că vorbele ei nu îl conving. Era ceva ce trebuie făcut cu onoare, s-a gândit; Acestui om i s-a
terminat timpul, nu e aproape niciodată acasă la o vârstă așa casuală ca a noastră. Existau oameni așa.

-Petru mine muzeul Luvru este...

Isabel știa la ce se gândește când se gândea la Luvru. Era ceva inevitabil. –Mona Lisa ?

A dat din cap. –Nu. Mă tem că acea pictură nu mă prea impresionează. Presupun că din cauză că este
așa populară. Și camera în care este, este plină până peste cap de adolescenți care sunt în excursie în
Paris. Abia poți să respiri.

(Alexander McCall Smith-Frumusețea neobișnuită a norilor)