UNIVERSITATEACONSTANTIN BRÂNCOVEANU

FACULTATEA DE MANAGEMENT MARKETING ÎN

AFACERILE ECONOMICE INTERNAȚIONALE

ANALIZA UNOR PROBLEME ECONOMICE GLOBALE ÎN

CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

COORDONATOR
Conf. Univ. Dr. Alina Voiculeț
ABSOLVENT
Lite Maria Roxana
 
 
CAPITOLUL I
GLOBALIZAREA – DELIMITĂRI CONCEPTUALE
 
1.1. Definirea globalizării
Secolul al XX-lea a fost, fără îndoială, perioada cea mai dinamică şi densă în derularea faptelor istorice,
contradictorie şi complexă, fericită, dar şi dramatică prin consecinţele proceselor şi fenomenelor istorice
desfăşurate în plan spiritual, politico-militar, economic şi social, care au condus la propagarea globalizării. Este
“secolul extremelor” în care omenirea a experimentat cele mai spectaculoase evoluţii, reuşind atât “să comprime
timpul” şi “să scurteze distanţele”, cât şi să cunoască cel mai ridicat nivel al dezvoltării economice şi culturale şi,
implicit, al civilizaţiilor. Dar este şi secolul în care sute de milioane de oameni au fost victimele războaielor,
revoluţiilor din domeniul economic, politic, revoluţiilor tehnice şiştiinţifice, epurărilor etnice sau religioase, al
intoleranţelor ideologice sau devastatoarei sărăcii cronice.
Globalizarea este un concept foarte des utilizat pentru caracterizarea stării actuale a economiei mondiale, însă
diferit înţeles de cei care îl caracterizează ca fenomen. Unii îl percep ca pe o uniformizare complectă, alţii,
dimpotrivă, ca o diversificare de proporţii, bazată pe respectarea unor principii comune.
Deşi prezentată ca un fenomen specific sfârşitului de secol şi de mileniu, globalizarea – sau cel puţin unele dintre
dimensiunile sale – nu este lipsită de o lungă istorie. Sub acest din urmă aspect, globalizarea reprezintă consecinţa
aproape naturală al cursului tot mai accelerat imprimat istoriei, dacă nu de Renaştere, atunci cel puţin de prima
revoluţie industrială.
Ceea ce deosebeşte fenomenul contemporan al globalizării de precedentele procese integraţioniste sunt: – scara
(anterior regională, actual mondială); – ritmul schimbărilor (sub impactul “universalizării” Internetului); – sprijinirea
într-o mai mare măsură pe progresul tehnologic decât înainte, cu impact imediat asupra condiţiilor vieţii cotidiene.
Termenul de globalizare este folosit pentru prima dată de Theodore Levitt, în lucrarea „Globalization and Markets”. În
anii 1980, termenul de globalizare avea în vedere progresele tehnologice care au făcut mai uşoareşi mai rapide
tranzacţiileinternaţionaleşi de asemenea se referea la extinderea dincolo de graniţelenaţionale ale aceloraşiforţe de
piaţă care au operat de secole la toate nivelele activităţii economice umane.
În privinţa procesului de globalizare nu există încă o definiţie universal acceptată şi nici definitivă întrucât acesta
subinclude o multitudine de procese complexe privind domenii diverse ale societăţii umane. Ca atare, globalizarea
poate fi definită ca un fenomen, o strategie, o ideologie sau toate la un loc. Trebuie demarcată noţiunea de globalizare
şi mondializare. Mondializarea este o mişcare mondială care nu include liberalizarea, reprezintă mai mult declararea
unui teritoriu specific – un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internaţional, mondial, cu
responsabilităţişi drepturi la scară internaţională.
Globalizarea se constituie ca un ansamblu complex de procese având ca obiectiv realizarea integrării internaţionale la
nivel economic, militar, politic, socio-cultural şi de securitate, conducând la uniformizarea nivelului de trai şi de
dezvoltare la scară planetară.
FMI-uldefineşte globalizarea drept „creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea
volumului şivarietăţiitranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai
rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei”. În management, globalizarea reprezintă un termen de marketing sau
de strategie care se referă la apariţia unor pieţeinternaţionale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi şi
gusturi similare ale clienţilor, reuşind astfel, de exemplu, să vândă aceleaşimaşinişi săpunuri sau produse alimentare
prin campanii publicitare similare, unor persoane ce aparţin unor culturi diferite. FMI, World Economic Outlook, mai
1997
 În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină procesele de internaţionalizareşi
localizare.
Prima eră a globalizării poate fi stabilită ca fiind aceea a liberalizării, eră în care aurul definea standardul
economic. Această perioadă s-a bazat pe Pax Britannicaşi pe schimbul de bunuri în numerar. Globalizarea s-a
intensificat odată cu industrializarea având ca bază teoretică munca lui David Ricardo în lucrarea “Avantajul
comparativ” şi în 52 “Legea generală a echilibrului” a lui Say care susţineau deopotrivă că ţările care vor face
comerţ extern eficient vor înlătura automat orice neajunsuri temporare în cerere sau ofertă. Practic, pe măsură
ce statele au îmbrăţişat era globalizării – bunurile, capitalul şiforţa de muncă circulau liber între acestea -
inegalităţile dintre ţări au început să dispară treptat. După cel de-al doilea război mondial globalizarea a fost
condusă prin runde de negocieri sub auspiciile GATT privind îndepărtarea restricţiilor asupra liberului schimb,
perioadă urmată de crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO) pentru medierea divergenţelor
comerciale.
Ulterior s-au semnat numeroase acorduri comerciale bilaterale inclusiv secţiuni ale Tratatului de la
Maastricht şi NAFTA pentru reducerea tarifelor vamale şi a barierelor comerciale. Prin urmare, odată depăşite
barierele comerciale, comerţul şi investiţiile interstatale au cunoscut o dezvoltare fără precedent generând
dezvoltare tehnologică şi economică, dar şi reţele teroriste internaţionaleşiorganizaţii criminale. Astfel,
globalizarea a adus noi provocări umanităţii, fiind vizibile nu numai beneficiile cât şi efectele secundare
distrugătoare în mediile economice, politice, militare, religioase, sociale, ambientale, demografice şi culturale.
Globalizarea reprezintă un fenomen global şi atotcuprinzător care înlătură normele clasice de organizare,
diluează delimitările dintre problemele interne şi afacerile externe ale statelor, dintre economie şi securitate
naţională, suveranitatea nemaifiind o chestiune de „totul sau nimic”. Putem distinge patru aspecte privitoare la
globalizarea economică care indică patru tipuri de fluxuri: de bunuri şi servicii (liberul schimb), de persoane
(migraţia), de capital (piețe financiare internaţionale) şi de tehnologie.
 Una din consecinţele globalizării economice o reprezintă îmbunătăţirearelaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi
industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţiinaţionale asupra sferei
economice.
Desigur, există şi critici aduse globalizării. David Korten, într-o lucrare din 1995 intitulată „When Corporations
Rulethe World”, citează dintr-un articol din acelaşi an, apărut în „Business Week”: „În aceasta nouă piaţă, […] miliardele
pot intra sau ieşi dintr-o economie in cateva secunde. Atât de puternică a devenit aceasta forţă a banilor, încât unii
observatori consideră acum că cei care deţin capitaluri fierbinţi devin un fel de guvern fantomă al lumii, unul care erodează
ireversibil conceptul de puteri suverane ale unui stat naţional.”
Unii critici nu sunt atat de radicali precum Korten, care-şi intitula o parte a cărtii sale „Un sistem financiar
tâlhăresc”, dar împărtăşesc viziunea ca situaţia din prezent este inacceptabila. Critica lui Joseph Stiglitz este, după
părerea multora, mult mai puternică pentru că în locul radicalismului pune raţiunea, iar în locul înşiruirii de cifre pune
argumentul.
Prin globalizare putem înţelege totul, şi aici vorbim despre transformările produse în cadrul economiei mondiale
în ultimii 50 de ani, sau ceva foarte vag, foarte neclar, într-un cuvânt Nimicul. Această senzaţie de neclaritate derivă în
primul rând din faptul că pentru procesul de globalizare nu există o singură definiţie, unanim acceptată de toată
lumea.
Procesul de globalizare este considerat de mulţi economişti ca unul ireversibil, ei afirmând că întoarcerea la
vechile reguli şi practici economice este improbabilă şi imposibilă. Şi dacă ne gândim că economia stă astăzi la baza
tuturor activităţilor umane, tindem să le dăm dreptate. Cum ar fi dacă mâine am renunţa la economia mondiala, la
comeţul extern, la companiile multinaţionale şi la investiţiile străine directe, la internet, la toate noile tehnologii
Korten, D. - Hot Money, Business Week, 20 martie 1995, p.32
care s-au dezvoltat prin prisma globalizării. Ne-ar fi foarte dificil, dacă nu imposibil.
Este foarte adevărat că globalizarea nu este un proces numai cu valenţe pozitive, nu reprezintă panaceul universal. Ea
are şipărţile sale negative, pentru că aşa este normal să fie, deoarece este un proces creat de om pentru om.
Secolul XX a fost martorul unei dezvoltări economice inegale și în salturi cu o creștere semnificativă a PNB global pe
locuitor. Cea mai puternică expansiune a avut loc în timpul celei de-a doua jumătăți a secolului trecut, o perioadă de
expansiune rapidă, însoțită de o liberalizare a comerțului internațional, dar și pe planul relațiilor financiare la scară
globală.(Bari I. – Globalizare și probleme globale, EdituraEconomică, București, 2001, p. 39)
Procesul de globalizare depinde, în primul rând, de interdependența economică și culturală și mai puțin de dominarea
economică și culturală, depinde de diversificare mai mult decât de unificare și integrare, depinde de descentralizare,
de participarea mult mai profundă decât de centralizare și de mobilizare. ( Lupan Mariana - Globalizarea: viziuni, contexte, tendințe,
EdituraEconomică, București, 2005, pp. 9-10)

1.2. Globalizarea - avantaje și dezavantaje

Globalizarea este avantajoasă în primul rând pentru cei bogați sau mai precis capitalului lor, care este investit la
modul cel mai eficient cu putință. În ceea ce privește forța de muncă, globalizarea produce o dislocare masivă pentru
toată lumea, de la muncitorul de fabrică din Germania, până la culegătorul mexican de tomate. În termeni globali, aș
spune că țările dezvoltate riscă să piardă foarte mult dacă nu-și schimbă atitudinea față de globalizare.
Este de adăugat că cele mai recente pusee ale inflaţiei sunt legate de globalizare, ca și multe dezastre ecologice.
Globalizarea nu poate și nu trebuie oprită, dar trebuie reglementată, controlată și analizată în mai mare detaliu.
Consecințele ei sunt importante și nu este în interesul nimănui să fie tratate cu superficialitate.
 În continuare aș dori să analizez unele argumente pro și contra ale globalizării din diferite puncte de vedere, cum
ar fi: politic, cultural, al societății, mediului și dimensiunii economice.
Argumente Pro:
Din punct de vedere politic:
• A fi local într-o lume globală reprezintă un act de inadecvare socială și involuție. Aspectele pozitive ale
globalizării din perspectivă politică: Globalizarea este de cele mai multe ori ,,țapul ispășitor,, în dezbaterile politice,
în special atunci când se impune justificarea anumitor nereușite. Cele mai multe probleme sunt de obicei de ordin
intern, o guvernare defectuoasă, instituții slabe sau politici economice greșite.
• Beneficiile globalizării depășesc aproape întotdeauna prejudiciile, dar există daune și, pentru a le
contracara, este nevoie de instituții adecvate. Când întreprinderile cu capital străin contaminează țările în dezvoltare,
soluția nu este de a împiedică investiția străină sau de a închide aceste companii, ci de a lua soluții în acel moment și
mai ales să organizeze societatea, cu ministere, norme medioambientale și un apărat juridic eficace care să le impună.
• Statul a avut tendința să se dezvolte în perioadele de nesiguranță, cum ar fi recesiunea și războaiele, că să
compenseze dificultățile cu care se confruntă unii din cetățenii lui. S-a dezvoltat însă și-n perioade de prosperitate , cu
justificarea că era nevoie de mai multe lucruri de făcut că să se asigure dezvoltarea pe termen lung. O mai mare
deschidere economică a avut tendința să stimuleze dezvoltarea guvernării.
• Într-o economie globalizată, înseamnă că guvernele ar trebui să depună mai mult efort in politica
instituțională și microeconomică. Acest fapt constituie un plus, întrucât ele trebuie să se reformeze continuu, și să
mărească flexibilitatea economiilor lor astfel încât să rămână competitive, prin îmbunătă țirea capitalului lor uman,
fizic, a piețelor și companiilor lor. Un bun sistem educațional, infrastructură bună, servicii de calitate și eficiență, un
sistem financiar bine controlat și solvabil, un sistem judiciar imparțial și alert sunt factori indispensabili pentru a obține
credibilitate. Corupția nu va fi încurajatoare pentru investițiile internaționale.
 Un fundament important al statului națiune este subminat ca efect al globalizării: ideea auto-suficienței naționale, ceea ce este din punctul meu de
vedere un aspect pozitiv. Este foarte greu ca în condițiile actuale să încerci să demonstrezi că cetățenii unei alte țări sunt diferiți sau inferiori celor proprii,
pentru că barierele din calea înțelegerii mutuale care-i pot împiedica pe oameni să descopere opusul nu mai există. Argumentele naționaliste tradiționale au
acum un impact doar în țările subdezvoltate sau izolate.
Un fundament al statului națiune care trebuie înlăturat este cel al securității naționale. Foarte puține țări ar fi în măsură să se poată apăra singure,
neajutate de un atac nuclear, de o armă chimică sau bacteriologică. Astăzi țările se apără prin integrarea lor în organizații supranaționale sau
internaționale:NATO, Conferința Europeană pentru Securitate și Cooperare.Același lucru este valabil în cazul terorismului, traficului de droguri și problemelor
de mediu, fiecare dintre ele având o dimensiune globală căreia nu i se poate face față decât prin cooperare internațională sau prin organizații supranaționale.
Din punct de vedere cultural:
Globalizarea a multiplicat relațiile care se stabilesc între oameni din locuri îndepărtate, i-au determinat să schimbe între ei valori, idei, și de ce nu să-
și modifice stilul de viată. Oamenii călătoresc din ce în ce mai mult și chiar foarte departe, în locuri la care cu câțiva ani în urmă în cazul nostru nici măcar nu
visam.
Globalizarea este în multe privințe un sinonim pentru americanizare. Media SUA și mai ales TV au o influență tot mai mare în întreaga lume prin
filmele produse la Hollywood, canale muzicale și reclame pentru marile branduri americane. Internetul este și el dominat de limba engleză. Pe scurt industriile
care produc conținut și mijloace cheie de comunicare sunt in general deținute de de SUA : Microsoft, Yahoo, Google. Globalizarea grăbeste procesul prin care
engleza devine principala limbă vorbită pe mapamond. Peste 800 de milioane de oameni folosesc engleza că prima sau a două limbă și acest lucru are aspecte
pozitive.
Dacă tinerii vor vorbi limba engleză pentru a comunica eficient sau a conduce afaceri, acest lucru nu a însemnat și nu va însemna faptul că vor înceta
să mai folosească propria lor limbă. În acest sens, globalizarea poate avea chiar efectul contrar, adică poate să-i determine pe unii să-si promoveze culturile
locale că semn distinctiv.
 Din punct de vedere social:
Concepția larg răspândită că inegalitatea în lume a crescut la sfârșitul anilor 1980, tocmai atunci când globalizarea
se accelerase nu este în totalitate susținută de fapte. Condițiile săracilor de azi nu cred că pot fi considerate în mod
obiectiv mai groaznice decât cele ale predecesorilor. Telefonul, internetul și mijloacele de comunicare globale fac
posibilă cunoașterea realității din toate țările, indivizii sunt puși la curent cu diferențele aici – acolo, stiu că acolo de
exemplu sunt condiții de viată mai bune sau mai proaste. Partea inferioară a macheteiPartea inferioară a machete
Astăzi există ONG-uri care activează în scopul reducerii sărăciei acolo unde este la niveluri intolerabile. Studiile
actuale arată clar că numărul săracilor este în descreștere și există multiple îmbunătă țiri în ceea ce privește speranța de
viată și mortalitatea infantilă. În multe țări politicile de emigrare au oferit prilejul unor dezbateri aprinse.
Din punct de vedere al mediului:
Globalizarea ar putea fi din nou văzută că “țapul ispășitor” pentru aceste pericole iminente asupra mediului.
Înlăturarea globalizării însă nu va rezolva problemele de mediu . Din contră, datorită inova ției, comerțului și investițiilor
pe care le generează, globalizarea promovează modalități mai eficiente de folosire a resurselor naturale, a reducerii
poluării, etc. Există de asemenea o serie de acorduri, planuri de acțiune și convenții internaționale care încearcă
reglementarea acestei probleme.
Pentru salvarea mediului singura modalitate este menținerea sentimentului de comunitate in fiecare regiune,
trebuie să recunoaștem că la ora actuală distrugeri ale mediului dintr-o parte a globului au efecte imediate și majore
asupra întregului mapamond.
Din punct de vedere al dimensiunii economice:
În esență, globalizarea se bazează pe libertate: libertatea de a face comerț cu restul lumii, de a capitaliza în avantajul
relativ al fiecărei țări; libertatea de a investi acolo unde profiturile de capital sunt mai mari, la un nivel de risc tolerabil,
libertatea de a deschide afaceri în țara pe care o alegi, fie că este o afacere care să obțină profituri mari ori o parte de
piață mai mare, sau să caute în mod individual, salarii și/sau condiții de muncă mai bune.
• Liberalizarea internațională a muncii permite imigranților în țările dezvoltate să dobândească mai multe
cunoștințe prin îmbunătățirea abilităților, educație și învățând atunci când lucrează într-o slujbă care poate fi
transferată , mai târziu, în propriile lor țări de origine. Drept urmare, globalizarea poate ajuta convergența
mondială, nu numai prin posibilitatea țărilor în curs de dezvoltare să importe și să exporte mai mult, precum și să
obțină fluxuri de capital, ci și printr-o cunoaștere mai mare și un transfer tehnologic mai rapid.
• Globalizarea deschide lumea spre competiție internațională și induce o mai bună alocare de mână de lucru, capital
și tehnologie prin aceea că dă fiecărei țări care intră în competiție posibilitatea de a-și specializa producția potrivit
relativelor ei avantaje comparative în factorii de producție.
• Nu trebuie să uităm faptul că multinaționalele plătesc salarii mai bune angajaților lor și creează locuri de muncă
mai stabile. Ex: În Turcia salariile pe care le plătesc ele sunt cu 24% mai mari decât cele plătite de companiile locale
și la sfârșitul anilor 1990 și-au mărit forță de muncă cu11% în timp ce companiile locale și le-au doar cu 0,6%.(The
Economist )
• Fluxurile de migrațiune în creștere din țările în curs de dezvoltare spre cele dezvoltate permit imigranților să-și
mărească capitalul uman și veniturile, și de asemenea să trimită sume de bani familiilor lor, făcând să crească
puterea de cumpărare și consumul acestora în țările lor de origine.
• Concluzionând, avantajele generate de procesul de globalizare la nivel de economie ar fi:-reducerea costurilor de
producție datorită economiei de scară;-accelerarea tranzacțiilor schimburilor care se realizează aproape în timpii
comunicați – fax, Internet, etc.;-creșterea vitezei de derulare a operațiunilor comerciale, financiare și tehnologice;-
extinderea puternică a piețelor și crearea de noi piețe independente de anumite surse sau zone. Are loc o creștere a
eficientei întregii activități economice la nivel planetar.
Argumente contra:
Din punct de vedere politic:
Influența globalizării asupra democrației, înlocuiește dictatura elitelor naționale(un aspect pozitiv), cu
dictatura finanțelor internaționale(aspect negativ).Astfel, sistemul politic național se va confrunta cu presiuni
crescânde, venite din partea corporațiilor transnaționale, puterea acestor grupuri de interese crescând exponențial în
ultimii ani, datorită posibilității de comunicare(internet, telefon etc). Ex: Cumpărarea Petrom de către OMV.
Guvernele din țările în curs de dezvoltare, fiind în general corupte din studiile elaborate de Institutul de cercetare
Gallup Organization, deciziile majore le vor lua întotdeauna în interesul personal, fără a ține cont de consecințele pe
plan național.
Un bun sistem educațional, infrastructură bună, servicii de calitate și eficiență, un sistem financiar bine
controlat și solvabil, un sistem judiciar imparțial nu sunt ușor de realizat, deoarece pentru țările care au schimbat
regimul(România),efortul este foarte mare și de lungă durată de a gestiona problemele interne și de a se integra în
standardele impuse de UE. De aici rezultă tensiuni interne la nivelul conducerii țării. Ex: Disputele sindicate-guvern.
Datorită libertății de mișcare a populației, s-a acutizat diferența între populația săracă și bogată. Ex: populația
săracă nu dispune de resursele financiare pentru a beneficia de informațiile necesare dezvoltării. Globalizarea
naște insecuritate, pe cele mai diverse căi: ale terorismului politic transnațional, ale traficului ilegal de arme și mijloace
letale neconvenționale, de droguri și persoane, ale migrației clandestine, ale proliferării armelor de distrugere în masă,
ale agresiunii economico-financiare, și provocării de catastrofe de mediu. Securitatea globală este grav afectată de
controlul pe care crima organizată îl execută asupra tot mai multor teritorii pe piețe interne și externe, de violență,
corupție, șantaj, amenințări, contrabandă, de erodare continuă a stabilității și autorității statale.
 Din punct de vedere cultural:
Datorită diferențelor și discrepanțelor populației care au survenit în urma globalizării, populația săracă care nu
deține resurse financiare, vede schimbările care au loc în jurul acestora, însă nu se pot bucura de ele, datorită
insuficientei financiare, fiind privați de aceste lucruri.
Americanizarea are loc întrucât produsele și serviciile dominante care formează gustul și preferințele
consumatorului sunt de origine americană. Faptul că gusturile tinerilor sunt din ce în ce mai americanizate în ceea ce
privește stilul vestimentar, acest lucru nu înseamnă că propria lor cultură în sensul larg este subminată.
Procesul de americanizare influențează viața cotidiană a fiecărui individ, însă ține de fiecare din noi dacă
acceptăm sau nu acest lucru. Fiecare țară are valori, tradiții, muzică, obiceiuri, datini și stil de viață și conduită.
Din punct de vedere social:
Însă datorită acestor mijloace de comunicare, cei frustrați economic, social și de altă natură, pot decurge la
diverse mijloace de protest cu sprijinul tehnologiilor moderne, scăderea siguranței a tuturor indicatorilor,
globalizarea fenomenelor cronice locale și regionale, mondializarea marii criminalități organizate (traficul de
arme, droguri, persoane), radicalizarea fanatismelor etnice și religioase, a terorismului.
Din punct de vedere al mediului:
Schimbarea climatică, pierderea biodiversității și ecosistemelor, epuizarea zonelor de pescuit, defrișarea,
deficitul de apă, siguranță maritimă și poluare, prevenirea si combaterea dezastrelor naturale, gaură de ozon, efectul
de seră, secetă, deșertificarea, inversarea polilor magnetici, Ciclurile Milankowitch – schimbări în interacțiunea
Pământ-Soare-sunt consecințele imprevizibile și incalculabile ale progresului și constituie un cumul de pericole
iminente împotriva căruia trebuie într-adevăr găsite soluții la nivel planetar .
 Acțiunea concentrată a creșterii demografice și dezvoltării economice accelerează consumul de resurse naturale, sporind
presiunea asupra bunurilor comune globale, favorizând răspândirea agenților patogeni, amenințând speciile și extinzând impactul
dezastrelor naturale.
Degradarea mediului – nivelul de trai ridicat înseamnă la început mai multă producție și un consum mai mare care duc la poluare.
Din punct de vedere al dimensiunii economice:
Desființarea națiunii și statului național;
Reducerea locurilor de muncă în țările în curs de dezvoltare sau cu un nivel mai redus al productivității muncii;
Specializarea unor state în activități de producție generatoare de poluare și care necesită un consum mare de muncă, materii
prime și energie.
De asemenea, se menționează pericolele privind desființarea unor ramuri, falimentarea unor bănci, destabilizarea vieții
economice, inclusiv a unor state.
• 1.3. Tipologia problemelor globale
Uneori problemele globale nu sunt definite, considerându-se că se înțeleg de la sine sau că au tangență cu lumea în ansamblu,
însă cele mai frecvente determinări se referă la probleme apărute în urma dezvoltării obiective a societății, care creează pericole pentru
omenire în ansamblu sau care cer pentru soluționarea lor eforturile întregii comunității internaționale .
O problemă globală reprezintă un fenomen complex, ce se manifestă la scară mondială și care, prin natura sa, are un caracter
negativ.
Prin natura lor, problemele globale au un caracter complex (S.Dumitrescu, G.Marin, O.Puiu– Economiemondială, EdituraIndependenţaEconomică, Piteşti, 2003,
pp.159-161). Această trăsătură este determinată, atât de aria de acțiune (mondială), cât și de cauzele care le generează. La rândul lor,
soluțiile problemelor globale sunt, ele însele, complexe.
Multe probleme globale apar inițialşi pot fi observate chiar la nivele geografice mai restrânse – continental, regional, zonal,
național sau local.
Dar este greu de presupus că o problemă globală apare în oricare zonă a globului, că poate fi depistată peste tot. De pildă,
foametea – aproape necunoscută în multe ţări – rămâne totuși o problemă globală nu pentru că afectează anumite structuri ale
populaţiei, ci mase, popoare întregi.
O posibilă clasificare a problemelor globale, în funcție de caracterul lor general, ar putea avea următoarea structură:
 O posibilă clasificare a problemelor globale, în funcție de caracterul lor general, ar putea avea următoarea structură:
a. probleme universale, cu caracter politic și socio-economic, cum ar fi războiul nuclear și menținerea păcii pe planetă,
combaterea terorismului, dezvoltarea durabilă asociată cu progresul socio-economic al omenirii și afectarea minimă a mediului
înconjurător;
b. probleme cu caracter preponderant natural-economic: problema materiilor prime, energetică, alimentară, ecologică, a
oceanului planetar etc., legate de existența vieții pe pământ;
c. probleme cu caracter preponderant social – problema demografică, relațiile interetnice, protejarea sănătății, deficitul
democrației etc.
d. probleme cu caracter combinat (între cele naturale și cele sociale) – conflictele regionale, criminalitatea, catastrofele
naturale etc.
e. probleme cu caracter pur științific: cucerirea cosmosului, prognoza pe termen lung a climei, cercetarea structurii interne a
pământului.
f. “micile probleme”, cu caracter sintetic, care însoțesc întreaga dezvoltare a civilizației umane: birocrația, corupția,
egocentrismul etc.
Este evident că această clasificare are un caracter relativ, între problemele globale existând o puternică interdependență(Ibidem
p.168-169)

În contextul globalizării, unele problemele globale se acutizează, iar soluțiile pentru estomparea acestora presupun colaborarea
statelor lumii, a organizațiilor internaționale, a întregii comunități mondiale.
În lucrarea de față, voi dezbate problematica propusă grupând problemele globale în două mari grupe, şi anume:
1. probleme de ordin politico-economic şi administrativ: degradarea mediului, terorismul, traficul de droguri;
2. probleme de ordin social: sărăcia, analfabetismul, suprapopularea.
Cu siguranță, această clasificare nu epuizează toate temele care ar putea fi dezbătute; am încercat doar să cuprind temele mai
importante şi mai actuale.
 CAPITOLUL II
PROBLEME GLOBALE DE ORDIN POLITICO-ECONOMIC ŞI ADMINISTRATIV

2.1. Degradarea mediului

După cel de-al doilea război mondial, ca urmare a modului de folosire a rezultatelor dezvoltării factorilor de producție, premisele
unui grav dezechilibru ecologic s-au acumulat într-un ritm extrem de rapid. Din momentul în care mediul natural n-a mai putut absorbi
șocurile primite de pe urma intervenției omului, a izbucnit criza ecologică. A fost pentru prima dată în istorie când omul s-a confruntat
cu un asemenea fenomen, atât de amplu și de profund, generat de propria sa activitate
Cuvântul poluare înseamnă a murdări, a pângări, a profana, a degrada. Acesta desemnează o acţiune prin care omul îşi
degradează propriul său mediu de viaţă. O astfel de acţiune nu este caracteristică numai omului contemporan şi nici măcar omului. Ea
este o lege naturală generală, conform căreia orice fiinţe vii produc deşeuri care, neeliminate din mediul lor de viaţă, le fac imposibilă
nu numai continuarea activităţii, ci şi a vieţii însăşi.
În vremea noastră, nivelul atins de dezvoltarea economică, pe de-o parte, şiînmulţireapopulaţiei globului şiaspiraţia generală
spre bunăstare, pe de altă parte, au dus la creşterea fără precedent a fenomenelor de poluare
 Substanţele poluante
 Poluarea chimică
 Poluarea biologică
 Poluarea estetică
 Poluarea termică
 Poluarea sonoră
 Poluarea radioactivă
 CAPITOLUL II
PROBLEME GLOBALE DE ORDIN POLITICO-ECONOMIC ŞI ADMINISTRATIV

2.1. Degradarea mediului

După cel de-al doilea război mondial, ca urmare a modului de folosire a rezultatelor dezvoltării factorilor de producție, premisele
unui grav dezechilibru ecologic s-au acumulat într-un ritm extrem de rapid. Din momentul în care mediul natural n-a mai putut absorbi
șocurile primite de pe urma intervenției omului, a izbucnit criza ecologică. A fost pentru prima dată în istorie când omul s-a confruntat
cu un asemenea fenomen, atât de amplu și de profund, generat de propria sa activitate
Cuvântul poluare înseamnă a murdări, a pângări, a profana, a degrada. Acesta desemnează o acţiune prin care omul îşi
degradează propriul său mediu de viaţă. O astfel de acţiune nu este caracteristică numai omului contemporan şi nici măcar omului. Ea
este o lege naturală generală, conform căreia orice fiinţe vii produc deşeuri care, neeliminate din mediul lor de viaţă, le fac imposibilă
nu numai continuarea activităţii, ci şi a vieţii însăşi.
În vremea noastră, nivelul atins de dezvoltarea economică, pe de-o parte, şiînmulţireapopulaţiei globului şiaspiraţia generală
spre bunăstare, pe de altă parte, au dus la creşterea fără precedent a fenomenelor de poluare
 Substanţele poluante
 Poluarea chimică
 Poluarea biologică
 Poluarea estetică
 Poluarea termică
 Poluarea sonoră
 Poluarea radioactivă
 2.2. Terorismul
Terorismul este una dintre problemele globale, cu consecințe dramatice asupra statelor lumii.
Terorismul poate îmbrăca diverse forme (atacuri chimice, atacuri cu bombe, otrăviri în masă etc). De cele mai multe ori, acțiunile
teroriste nu lovesc în forța militară a unui stat, ci în societatea civilă. Scopul lor este implicarea emoţională a populaţiei. Aceasta face ca
presiunea psihologică asupra statului să fie mult mai puternică decât în cazul unui conflict militar clasic. Principalul obiectiv al actiunilor
de acest gen este răspândirea fricii. Cu cât frica este mai mare, cu atât mai mare este şi presiunea asupra statului. Reacția emoțională a
populaţieifaţă de consecinţele atacurilor teroriste este firească. Teama că data viitoare s-ar putea să fii o victimă este pe cât se poate de
reală. Un război dus în afara hotarelor propriei ţări, chiar dacă se soldeaza cu pierderi mari, nu poate avea acelaşi efect pe care îl
produce terorismul, din simplul motiv că aceste războaie sunt străine pentru marea majoritatea a oamenilor care nu trăiesc direct
experienţa câmpului de luptă. Fiind o activitate ascunsă, terorismul poate fi contracarat în mod eficient de serviciile secrete şi de
structuri special pregătite. În cazul unui duşman invizibil, rachetele şi bombele nu sunt de folos. Informaţiile sunt principalul mijloc de
prevenire a acţiunilor teroriste
2.3. Traficul de droguri și impactul său asupra turismului
Consumul de droguri şi problemele asociate acestuia continuă să se răspândească în majoritatea regiunilor lumii, transformând unele
zone în puncte roşii pe harta degradării sistemului social. Menţinerea la un nivel constant a cererii de droguri sau chiar creşterea
acesteia, au determinat orientarea şi preocuparea grupurilor de crimă organizată către producţia şi traficul acestor substanţe, activităţi
din care se obţin venituri importante într-un timp scurt.
Turiștii caută destinații de călătorie cunoscute pentru marea bucătărie sau muzică, mulți călători se află în căutarea unei culturi locale
de droguri. Din călătoriile psihedelice și barurile de cocaină conduse de șamanii din America de Sud, până în opioidele din Triunghiul de
Aur și pe piața extazilor în creștere (vezi harta nr. 1), țările de mult și de departe au ademenit mult timp turiștii care căutau secretele
sporirii minții locale.
 Harta nr. 1 Triunghiul de Aur
Piața extazilor

Acest tip de turism are un impact major asupra țărilor gazdă, atât pozitiv cât și negativ. Turismul poate aduce bani regiunilor cu
descreșteri economice, iar națiunile sărace se pot dezvolta rapid pentru a deveni destinații populare. Turiștii cer servicii cum ar fi
internetul, îngrijirea sănătății și o bună comunicare.
Dacă turismul într-o regiune se bazează în mare măsură pe droguri, va exista fără îndoială o creștere a activităților criminale.
Populația locală va avea un aflux de producători de droguri, dealeri și vânzători care ar putea insufla sentimente de frică și crimă în zona
locală. De asemenea, abuzul de droguri în rândul populațiilor locale poate crește.
În Europa, Amsterdam este destinația aleasă de turiștii care vor să cumpere și să utilizeze droguri ilicite, marijuana și hașișul fiind
legale pentru a fi cumpărate și utilizate în locuri publice precum și în cafenelele autorizate pentru a vinde.
Harta cu cafenelele din Amsterdam care comercializează droguri

Sursa:http://www.amsterdamcannabis.co.uk
 Abordarea liberală a Olandei față de droguri a făcut-o o destinație foarte populară pentru turiștii străini. Dar, odată cu acești
turiști au venit multe probleme. Mulți dintre turiști vin din țări învecinate, cum ar fi Germania, Belgia și Marea Britanie, și vizitează
Țările de Jos pentru a bea, a fuma, a ingera droguri și pentru a petrece. Acestea cauzează probleme cu rezidenții locali, schimbă legile
locale.
 „Paradoxul epocii contemporane constă în aceea că statele, în general, au eşuat în problema reducerii sărăciei şi
suferinţelor umane în această era a atâtor minuni tehnologice ”. (Editors, Deepa Narayan şi Patti Petesch, 2002, p. 487)
Sărăcia că stare economică, socială şi morală sub-umana generează şi sărăcie sau subdezvoltare culturală, intelectuală.
Subdezvoltarea culturală se exprimă în apatie, neparticipare la viaţa culturală şi artistică a comunităţii, lipsa de încredere, sentiment de
inutilitate, abandon şcolar, devalorizare a şcolii şi a menirii ei sociale. Pe un asemenea fond social şi psiho-moral, dominat de lipsuri,
frustrări, neîmpliniri, este dificil să se descifreze aspecte identitare individuale sau grupale creatoare, inovatoare specifice manifestării
etno-culturale pozitive, pentru că sărăcia – aşa cum demonstrează cercetările de teren – este limitativa, coercitivă, tinde să diminueze
şansa manifestării capacităţilor umane. Sărăcia afectează starea popoarelor, identitatea lor culturală şi naţională, prin imposibilitatea
conservării obiceiurilor, tradiţiilor, relaţiilor sociale, aranjamentelor comunitare, a patrimoniului muzeistic prin care ele se apăra de
valul globalizării, arata James D. Wolfensohn, Preşedintele Băncii Mondiale.
La nivel global, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Central Intelligence Agency clasifică țările după produsul intern
brut pe locuitor, la care se mai adaugă speranța de viață și naștere a fiecărui locuitor, anii de școlarizare și indicele de dezvoltare
umană. Știind toate acestea, cele mai sărace țări din lume în ordine descendentă sunt:
 Mozambic - peste 46% dintre cetățenii ei trăiesc sub limita sărăciei;
 Liberia - cea mai veche republică africană unde aproximativ 51% din populație trăiește sub limita sărăciei, 42,5% din
populație neavând acces la apă potabilă;
 Mali - 41% din populație traiește sub limita sărăciei;
 Burkina Faso - 40% dintre locuitori sunt afectați de sărăcie;
 Sierra Leone - 53% din locuitori sunt afectați de sărăcie în urma epidemiei de Ebola;
 Burundi - 65% din oameni trăiesc sub limita sărăciei;
 Ciad - 48% din oameni trăiesc în sărăcie datorită conflictelor din țară și schimbărilor climacterice;
 Sudanul de Sud - 82% din locuitori trăiesc sub limita sărăciei;
 Republica Central Africană - 62% trăiesc în sărăcie extremă;
 Niger - peste 44% din locuitori trăiesc în sărăcie extremă.
Sărăcia nu reprezintă un fenomen omogen, care să se manifeste identic în toate părţile lumii, gradul de sărăcie este diferit de la
o regiune la alta.
 3.2. Analfabetismul
Operaţionalizarea conceptului analfabetism, permite evidenţierea mai multor perspective de analiză. Astfel, putem vorbi de
analfabetism ca stare -urmarea absenţei competenţelor de scris şi citit, de analfabetismul ca proces - urmare a condiţiilor socio-
educaţionale care îi facilitează dezvoltarea, de analfabetismul ca funcţionalitate – urmare a lipsei alfabetizării cu privire la cunoaştere,
practici şiintervenţii în realitatea socială.
Definiţile asupra conceptului, la nivel mondial, sunt diferite. Explicaţiile sunt date în opoziţie cu cele care descriu conceptul
,,alfabetizare”. De exemplu, în Slovacia, analfabetă este ,, persoana care nu beneficiază de educaţie formală”, în Ungaria, analfabetă
este ,,persoana care nu a absolvit clasa I din învăţămantul general (primar, elementar)”, în Paraguay, ,, persoana cu vârsta de 15 ani şi
mai mult şi care a eşuat în clasa a II a”, în Grecia, ,,persoanele care nu au fost niciodată şcolarizate (analfabetism organic) dar şi cele
care nu au terminat şase ani de învăţământ primar (analfabetism funcţional), în Belize ,, persoana care are 14 ani si a repetat de şapte,
opt ori învăţământul primar”. În China, este considerată o persoană alfabetizată, aceea care cunoaşte minim 2000 de caractere (pentru
cei din mediul urban) şi minim 1500 de caractere pentru cei din mediul rural, în Mali, ,,o persoană este considerată analfabetă chiar
dacă ştie să scrie şi să citească, dar nu a frecventat şcoala”. Definiţia dată de UNESCO (1958) privind conceptul ,,analfabetism” se
concentrează asupra aspectelor legate de competenţele de scris şi citit: ,,o persoană este analfabetă dacă nu poate scrie şi citi şi nu
poate înţelege un enunţ simplu care se referă la viaţa sa cotidiană”. În perioada 1960-1970 s-a accentuat tot mai mult discursul privind
considerarea analfabetismului ca problemă socială faţă de care, trebuiau proiectate politici socioeducaţionale care să combată acest
flagel. Eradicarea analfabetismului era de altfel privită ca o condiţie a creşterii economice şi a dezvoltării sociale, idee dezvoltată şi în
cadrul Congresului Mondial al Miniştrilor Educaţiei (1965). Tot atunci, s-a considerat important considerarea aserţiunilor legate de
,,alfabetizarea funcţională”: ,,alfabetizarea trebuie să fie considerată nu ca un scop în sine, ci ca un mijloc de pregătire a omului pentru un
rol social, civic și economic, care merge dincolo de limitele de alfabetizare rudimentară”.
La nivel macrosocial, analfabetismului funcţional este sprijinit de: precarități şi vulnerabilităţi sociale cu impact asupra nucleului
familial (sărăcia, şomajul, alterarea statului bunăstării), disoluţii familiale, conflicte familiale, violenţa în familie, evenimente familiale
dramatice etc). Toate acestea determină deplasarea atenţiei individului de la nevoia şi importanţa de dezvoltare personală şi socială, la
posibilitatea de ieşire din situaţia de criză manifestă, pe modelul acțional, de intervenţie în criză şi de rezolvare a problemelor într-un
interval de timp foarte scurt, fără a fi luate în calcul acţiunile cu rol preventiv şi durabil.
 3.3. Suprapopularea
Încă de la apariţia sa, în urmă cu 500.000 de ani, Homosapiens a produs o serie de modificări ale mediului. În urmă cu 10. 000 de
ani, când se estimează că existau circa 10 milioane de locuitori, oamenii au început să practice agricultura şi să defrişeze pădurile.
Populaţia Terrei a atins 1 miliard de locuitori în mijlocul sec. al XIX- lea, iar în prezent s-a ajuns, intr-un secol şi jumătate, la 6,5 miliarde
de locuitori . Această explozie demografică este dublată de o explozie urbană, marile aglomerări urbane tinzănd să se dezvolte mult
mai rapid în ţările în curs de dezvoltare.
Începutul globalizării activităţilor umane s-a realizat în jurul anului 1500, odată cu descoperirea Americii şi cu extinderea la
nivelul întregului glob a practicilor productive europene.
Biologul american Castri (1989) a identificat patru faze de globalizare a activităţilor umane care produc modificări ale mediului.
Prima fază a început în anul 1500 şi a durat până la revoluţia industrială în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Migrarea masivă a
europenilor în Lumea Nouă a fost însoţită de o modificare a structurilor biogeografice, de modificarea utilizării terenurilor şi o
extindere rapidă a unor reţele de localităţişi căi de comunicaţii.
A doua fază s-a desfăşurat în legătură cu revoluţia industrială, când activităţile industriale şi urbanizarea au început să exercite
presiuni majore asupra geosistemelor. Procesul de poluare industrială a început să fie însoţit de apariţia reliefului antropic în arealele cu
exploatări miniere şi de poluarea râurilor cu metale grele.
Cea de-a treia fază a început în sec. al XX-lea şi corespunde extinderii interdependenţelor în dezvoltarea economică, a
accentuării poluării şi degradării mediului prin transfer transnaţionalşi global al poluanţilor (Price, 1990).
Cea de-a patra fază corespunde unei influenţări globale a sistemului atmosferic datorită activităţilor antropice, rarefierii
ozonului stratosferic şi intensificării unor fenomene atmosferice extreme.
La Conferinţa Internaţionalã pentru Populaţie şi Dezvoltare s-a ajuns la un acord privind planul de stabilizare a populaţiei
planetei. Planul de acţiune "Oamenii lumii" subliniază faptul cã alimentaţia va fi cea care va determina capacitatea de susţinere
demografică a Pãmântului.
 Grafic nr. 1Relația dintre resurse și populație

Sursa:ww.un.org, accesat la data de 25.05.2020

Să trăim în armonie cu natura - e oare aşa de greu de realizat? Sticla, hârtia, plasticul se pot recicla cu succes, s-a inventat
mașina de spălat fără detergenţi, călătoriile cu bicicleta sunt mai sănătoase decât cele cu automobilul iar folosirea transportului în
comun reduce poluarea în oraş. Protejarea mediului înconjurător depinde doar de noi!
Motorul creşterii populației e reprezentat de ţările sărace, unde gradul de educare a populaţiei nu se află la nivelul specific
secolului al XXI-lea. Din punct de vedere demografic, lumea dezvoltată rămâne în urma naţiunilor în dezvoltare. Conform estimărilor,
până în 2050, toate ţările dezvoltate la un loc vor contribui cu doar 3% la creşterea globală a populaţiei, în timp ce în restul lumii,
creşterea va fi explozivă.
Fenomenul creşterii demografice este deosebit de intens tocmai în zonele cel mai puţin dezvoltate ale planetei, în vreme ce
ţările mai bogate se confruntă cu o scădere de populaţie, generată de un spor natural negativ instalat de mai multe decenii. Peste asta
vine şi o îmbătrânire accentuată, de asemenea prezentă de multă vreme.
Țările dezvoltate au deja populaţii îmbătrînite, ca urmare a unei fertilităţi scăzute alături de o speranţă de viaţă mai mare.
Tendinţa, în aceste țări, este de creştere a speranţei de viaţă şi de îmbătrânire a populaţiei planetei. În anul 2010, 7,6% din populaţia
globului avea peste 65 de ani, iar în 2100, procentul celor de vîrsta a treia va ajunge la 22%.
 3.4. Lumea în contextul COVID-19
Asemenea crizei financiare din 2008, criza de sănătate de astăzi zdruncină fundamentalismul de piață, vestește sfârșitul laissez-faire-
ului, credința în mâna invizibilă care veghează mișcarea liberă a piețelor. Criza actuală reconfirmă dependența piețelor internaționale de
statele naționale, dar și a economiei globale de sistemele sociale și medicale pe care aceasta se bazează. Oamenii redevin cea mai importantă
resursă, tocmai de aceea una dintre marile provocări ține acum de eficiența alianțelor supranaționale.
Sistemul global are nevoie de pace pentru ca economia să prospere, deci doar o creștere în mișcarea bunurilor de larg consum ar putea
să compenseze încetinirea mobilității globale și, implicit, evitarea unei catastrofe economice, susține profesorul Muhammad Ali , într-un
articol publicat pe blogul London School of Economics. În momentul de față, cea mai mare îngrijorare ține de blocarea circulației mărfurilor și
prăbușirea exporturilor.
Criza economică afectează în primul rând industria de turism și HoReCa, primele sectoare ce au solicitat și primit sprijin. Sectorul
HoReCa din România avea, în 2018, cifra de piață de 3,37 miliarde de euro, aproape dublă față de 2013. În contextul actualei crize, unul dintre
trendurile viitoare ar putea fi ascensiunea turismului regional și local, la pachet cu consolidarea și popularizarea transportului feroviar ca
alternativă la transportul aerian. Trenduri care stăteau oricum la pândă.
Criza înseamnă și o oportunitate pentru creșterea bugetelor sociale și medicale, dar și accelerarea tranziției la sisteme economice
verzi. În anul 2018, media din PIB a investițiilor din sănătate la nivelul UE 28 era de 9,6%, dar valoarea acestor bugete era considerabil inegală.
În România, bugetul din PIB alocat sănătății a fost de 4,84%, în 2019. Tocmai în acest context este foarte probabil ca planul european de
redresare să se adreseze în primul rând statelor vulnerabile. Să urmeze un Green/Health New Deal?
Ar fi trebuit să fim pregătiți. Bill Gates semnala încă din 2015 faptul că nu suntem pregătiți în fața unui scenariu pandemic. Costurile au
fost evaluate de Banca Mondială la trei trilioane de dolari. Cum ne puteam pregăti? Dezvoltând un sistem medical global și sprijinind sistemele
medicale din țările sărace, puncte nevralgice în caz de pandemie. De asemenea, după modelul sistemelor militare, dezvoltând divizii medicale
internaționale specializate pe operațiuni rapide și stări de urgență. Nu în ultimul rând, zicea Gates, aveam nevoie de educație preventivă pe
scară globală, îmbunătățind sistemele noastre de răspuns prin exerciții de simulare a dezastrelor.
Conform etologului Desmond Morris, evoluția lui HomoSapiens s-a produs datorită domesticirii lumii înconjurătoare, dar și a
fenomenului de sedentarizare. Ulterior, industrialismul a schimbat iarăși lumea în jurul a trei piloni esențiali: tranziția de la o economie de
subzistență la o economie de schimb, cea de la locuirea în familii extinse la familia monogamă, dar și dezvoltarea tehnologiilor de mobilitate
care au condus la distanțarea muncii de casă. Astăzi asistăm la o reîntoarcere acasă, fie că vorbim de freelancing, telemuncă și downshifting,
dar mai ales de șomaj tehnic, carantină și izolare.
 Antropologul Alexandru Bălășescu, care a locuit în Hong Kong, spune că despre telemuncă se vorbea mult și înainte de criză, dar
criza a demonstrat pe bune că se poate.
Munca flexibilă își are originea într-un concept propus pentru prima dată în 1965 de economista ChristelKammerer. Gleizeit, sau
orarul flexibil, a apărut după cel de-al doilea Război Mondial, pentru a combate șomajul și a atrage mai multe femei pe pia ța muncii. În
1977, acesta era deja utilizat într-un sfert din companiile germane (5 milioane de angajați) și 22.000 dintre companiile europene, iar
datorită preluării modelului de către Nestle și Lufthansa, în 17% dintre companiile americane (8 milioane de angaja ți). Pe lângă
beneficiile directe legate de creșterea satisfacției la locul de muncă și a stării de bine printre femei și bărbați, s-a constatat că utilizarea lui
a condus și la decongestionarea parcărilor.
Peste 50% dintre locurile de muncă contemporane vor dispărea în următorii cinci de ani.
Chiar și înaintea pandemiei, șomajul în rândul tinerilor atingea pragul de aproximativ 15% la nivel european și global. Există
comentatori care susțin că peste 50% dintre locurile de muncă contemporane vor dispărea în următorii cinci de ani. Se estimează că între
400 și 800 de milioane de indivizi vor fi afectați de automatizare și vor fi nevoiți să își găsească de lucru până în 2030. În contextul actualei
crize, Goldman Sachs estimează la 30% șomajul pentru al doilea semestru din 2020, cu un efect de până la 50% din produsul intern brut al
SUA. Automatizarea prevestește șomajul tehnic, iar șomajul tehnic prevestește automatizarea. Criza actuală accelerează implementarea
automatizărilor pe scară largă, iar șomajul devine și va rămâne probabil ridicat. În România contractele de muncă suspendate au atins
pragul de un milion, iar piața de recrutare a cunoscut o scădere cu 94% a ofertei locurilor de muncă, conform MAD Intelligence.
Datorită progreselor tehnologice, producția a devenit dependentă de consum. Însă puterea de cumpărare a oamenilor tinde să
scadă atunci când munca se automatizează, pentru că acest proces crește șomajul și scade remunerațiile. Fără bani, piața de desfacere
nu funcționează, iar în lipsa consumului producția nu are sens. Tocmai din acest motiv se vorbește de câțiva ani despre noi forme de
redistribuție. În contextul actualei crize sanitare, Spania ia deja în calcul Venitul Minim Universal.
Conform Paris Zig-Zag și Cadre emploi, opt din zece manageri parizieni sunt gata să părăsească orașul. Sunt invocate motive ca
poluarea, costurile ridicate ale vieții cotidiene, aglomerația transportului public, piața imobiliară sau curățenia urbană. „Suprapopularea
din marile aglomerări urbane vine la pachet cu o serie de presiuni asupra infrastructurilor – fie că vorbim de pia ța muncii, piața imobiliară,
infrastructuri de transport, sanitare, educaționale sau de petrecere a timpului liber. Retragerea, sau downshiftingul, este practicată și în
România de câțiva ani mai ales din motive economice. Iar în contextul pandemiei, merită să urmărim acest fenomen, mai ales acum când
marile orașele tind să fie mai vulnerabile și afectate. Pe de altă parte, este un moment bun să reflectăm asupra modelului de dezvoltare
regională din România și să privim spre orașele mici și mijlocii ca niște poli cu potențial de dezvoltare economică și umană.
 Pentru mulți pandemia este o oportunitate de a petrece mai mult timp cu familia, tocmai din acest motiv unii se grăbesc să
vorbească despre creșterea natalității. Pe de altă parte, izolarea contribuie la creșterea violenței domestice, a ratei de divorț și a
depresiei. Se vorbește chiar de o criză de sănătate mentală.
Perspectiva conservării și chiar creșterea puterii de piață a giganților tech în contextul actualei crizei ar trebui să ne dea de
gândit, atât față de viitorul internetului, cât și față de pericolele monopolului comercial. Dar și legat de viitorul mass-mediei
tradiționale.
Regimul stărilor de urgență și al ordonanțelor militare reprezintă printre altele și un soi de experiment de obediență, un
moment prielnic de a observa raportul de obediență al indivizilor față de autoritate, în contextul în care încrederea în administrația
publică și politică din România era oricum scăzută. Acum că numărul contravențiilor a depășit 200.000, iar dezbaterea privind noile
măsuri de austeritate în sistemului public este la ordinea zilei, nu e clar în ce sens se vor modifica percepția și încrederea. Dar cel mai
probabil vom avea răspunsul la următoarele alegeri.
Apar modificări și în obiceiurile de consum. În vreme ce platformele online de retail caută să angajeze personal pentru că nu mai
fac față cererii, mall-urile s-au închis, iar serviciile de food delivery au avut scăderi în vânzări începând cu luna februarie 2020.
Se discută mult în perioada asta și despre efectele pozitive ale actualei crizei asupra mediului natural și locuit – scăderea poluării
și a amprentei de carbon, decongestionarea rutieră etc. Pe termen mediu și lung, ne putem aștepta la mai multă popularitate pentru
soluții sustenabile, fie că vorbim de consum sau producție, mâncare bio, locuințe accesibile, construcții verzi sau dezvoltare urbană
durabilă, dar toate acestea depind de câți stakeholderi își vor asuma rolul de agenți ai schimbării și în ce direcție va avea loc aceasta.
În ultimul său discurs prezidențial, Emmanuel Macron făcea apel la nevoia de a redescoperi durata lungă (longuedurée) și
vorbea despre unitate și egalitate, referindu-se în mod explicit la femeile și bărbații pe care economia îi recunoaște și răsplătește prea
puțin. În același spirit, acum câteva zile, Papa Francis făcea apel la solidaritate economică internațională. Până la urmă, așa cum bine
subliniază antropologul Jared Diamond, cele mai mari provocări de astăzi nu se află dincolo de puterea noastră de control. Din contră,
noi am creat aceste probleme, doar noi le putem soluționa.
 CONCLUZII

Globalizarea este un fenomen care a existat încă din Evul Mediu – exemplu, Drumul Mătăsii – şi care îşi face simţităprezenţa, tot
mai mult, în ziua de azi, prin diferiţi factori. Aceşti factori pot fi reprezentaţi de corporaţiilemultinaţionale – cheia propagării globalizării
în lume – apoi, investiţii străine directe, şomaj, ocuparea locurilor de muncă, migraţie, excludere şi includere socială, etc. Un alt factor
extrem de important în propagarea globalizării, vizibil în ziua de azi, este dezvoltarea tehnologică, care a influenţat mult viaţa
economică. Tehnologiile informaţionale au ajutat mulţi actori economici – consumatori, investitori, afacerişti – dându-le noi
instrumente importane în identificarea şi urmărirea oportunităţilor economice, incluzând analize mai rapide, respectiv mai avansate
asupra trendurilor economice din întreaga lume, transferuri mai facile de active şi colaborarea cu parteneri aflaţi la mari distanţe.
Mulţi specialişti au încercat, de-a lungul timpului, să dea o definiţie clară, concisă şi exactă globalizării. Astfel globalizării i s-au
atribuit mai multe definiţii, fiecare autor venind cu propriul concept asupra acestui fenomen. Aceste definiţii însă, au un factor comun
“firmele”. Firmele sunt în centrul atenţiei, iar ele trebuie să se adapteze modelelor de producţieşi de schimb impuse de această
piaţăuriaşă, deja formată. De aemenea, se subliniază mai pregnant rolul jucat de comunicaţii în intensificarea acestui proces.
Considerând globalizarea ca un proces “de adâncire şi strângere a legăturilor de interdependenţă între actorii economiei
mondiale”, unii autori încearcă să pună în balanţă cele două forţe prezente pe această uriaşă scenă a economiei mondiale: pe de o
parte, înclinaţia firească spre cooperare, iar, pe de altă parte, competiţia dură în care s-au angajat protagoniştii economici, sub varii
forme de concurenţă. Fără îndoială, atât cooperarea, cât şicompetiţia, sunt doi factori care au avut şi au un rol important în propagarea
globalizării. Dependenţa economiilor naţionale, una de alta, pentru bunurile şi serviciile esenţiale, diverse materii prime, a stat la baza
persistenţei cooperării economice internaţionale. Prin extinderea cooperării şi întărirea legăturilor economice dintre state, nimeni nu s-
a aşteptat să fie înlăturată orice urmă de concurenţă. Dimpotrivă, procesul globalizării nu a atenuat acţiunea legii concurenţei, ci a
intensificat-o.