CAPACITĂŢILE COORDINATIVE

Definiţie
În majoritatea lucrărilor de specialitate autohtone (I.Şiclovan,1972; Gh.Cârstea, 1993,;
A.Dragnea,1993), această componentă a capacităţii motrice este prezentată sub numele de
îndemânare, fiind definită ”formă complexă de exprimare a mişcărilor noi şi adaptarea
rapidă la situaţii variate, conform specificului fiecărei ramuri de sport sau al altor deprinderi
motrice de bază şi aplicative(A.Dragnea,1993). Acelaşi termen este definit de
Gh.Cârstea(1999) drept ”capacitatea organismului uman de a efectua acte sau acţiuni
motrice în condiţii variate şi neobişnuite cu eficienţă maximă şi cu un consum minim de
energie din partea executantului”. A.Dragnea şi A.Bota(1999) definesc capacităţile
coordinative ca fiind”un complex de calităţi preponderent psiho-motric care presupun
capacitatea de a învăţa rapid mişcări noi, adaptarea rapidă la condiţii variate, specifice
diferitelor tipuri de activităţi, prin restructurarea fondului motric existent”.
Forme de manifestare
* Capacităţi coordinative generale: necesare însuşirii şi efectuării tuturor actelor şi acţiunilor
motrice.
* Capacităţi coordinative specifice: evidenţiate în practicarea diferitelor ramuri şi probe
sportive.
* Capacităţile coordinative în regimul altor calităţi motrice ( în regim de viteză, rezistenţă,
forţă).
Factorii de condiţionare a capacităţilor coordinative.
Manifestarea la un nivel superior este condiţionată de o serie de factori de natură biologică,
motrică, psihologică.
1. Factori de natură biologică:
- mobilitatea proceselor nervoase fundamentale excitaţia şi inhibiţia;
- viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente şi eferente;
- calitatea analizatorilor implicaţi în recepţionarea informaţiilor;
- calitatea inervaţiei musculare;
- valoarea surselor energetice existente în organism;
2. Factori de natură motrică:
- nivelul de dezvoltare a celorlaltor calităţi motrice (viteza, forţa, rezistenţa, mobilitatea şi
combinaţiile dintre acestea);
- numărul şi complexitatea deprinderilor motrice stăpânite de subiect.
3. Factori de natură psihologică:
- capacitatea de anticipare a desfăşurării mişcării;
- anticiparea evoluţiei viitoare a condiţiilor în care se execută mişcarea (sub formă de reflex
sau de răspuns învăţat – stereotip sau mişcări automatizate);
- calitatea proceselor cognitive (percepţii, reprezentări);
- memoria (de scurtă şi lungă durată);
- gândirea
Metodica dezvoltării capacităţilor coordinative în cadrul educaţiei fizice
În metodologia dezvoltării acestei calităţi motrice, se vor avea în vedere următoarele
aspecte, legate de corelarea ei cu stadiile creşterii şi dezvoltării organismului:
 în cadrul vârstei de 3 – 6 ani se va insista asupra însuşirii unui număr cât mai mare de
deprinderi motrice simple;
 între 6 şi 10 ani, accentul se va pune pe ameliorarea capacităţii de coordonare
segmentară, favorizată de plasticitatea scoarţei cerebrale;
 precizia şi orientarea spaţio-temporală se vor aborda în perioadele de vârstă
următoare;
 perioada de vârstă (10-14 ani) se caracterizează prin ameliorarea capacităţii de
învăţare motrică, manifestată mai ales la nivelul indicilor de stocare a informaţiei şi
de diferenţiere temporală;
 între 14-18 ani, ca urmare a modificărilor proporţiilor, creşterii extremităţilor, se
înregistrează o scădere a capacităţii de coordonare segmentară, mai ales în cazul
mişcărilor complexe;
 perioada adolescenţei – se caracterizează printr-o stabilizare generală a conduitelor,
fapt cu consecinţe favorabile şi asupra posibilităţilor de ameliorare a componentelor
capacităţilor coordinative.
Principalele cerinţe de care trebuie să se ţină seama în procesul de dezvoltare a capacităţilor
coordinative sunt:
 Abordarea capacităţilor coordinative se realizează la începutul lecţiei de educaţie
fizică, ca şi în cazul vitezei, pe fond de odihnă şi încălzire corespunzătoare
organismului;
 Nu se recomandă abordarea capacităţilor coordinative şi vitezei în cadrul aceleiaşi
lecţii;
 Între exerciţii trebuie programate intervale de odihnă optime ca durată, care să
permită revenirea marilor funcţii ale organismului la valori adecvate reluării
efortului.
Pentru dezvoltarea capacităţilor coordinative se utilizează următoarele metode şi
procedee metodice:
- variatia execuţiei mişcărilor se realizează fie prin îmbinarea unor faze parţiale ale unei
secvenţe motrice, fie executând numai anumite secvenţe şi variind ritmul;
- variaţia condiţiilor externe are în vedere variaţii ale condiţiilor şi dimensiunilor ambientale
sau ale aparaturilor folosite în execuţie;
- combinarea unor deprinderi automatizate presupune legarea succesivă sau concomitentă
a deprinderilor motrice însuşite. Metoda se poate aplica numai în cazul automatizării
deprinderilor, altfel înregistrându-se greşeli în execuţie;
- exersarea cu cronometrarea timpului are în vedere executarea unor exerciţii bine
cunoscute cât mai rapid posibil sau în limite de timp minime şi maxime, care se vor
înregistra;
- variaţia informaţiilor presupune extinderea sau restrângerea informaţiilor primite de
sportiv în funcţie de modificările mediului. O creştere a numărului de informaţii furnizate
sportivului va mări capacitatea de control a acestuia. Rezultate optime se pot obţine
obstrucţionând una din informaţiile primite (vizuală) sau excluzându-le pe cele acustice;
-exerciţii executate pe fond de oboseală - după un efort, sportivului i se cere să efectueze o
serie de acţiuni cu un înalt grad de dificultate din punctul de vedere al coordonării. Având în
vedere faptul că exerciţiile utilizate trebuie bine stăpânite sub aspectul execuţiei tehnice,
această metodă nu se poate folosi în fazele de modificare şi combinare a tehnicii;
- exerciţii în care se urmăreşte imitarea unor secvenţe motrice stabilite;
- execuţii de pe ambele părţi - aceste ultime două metode permit multe variaţii şi pot fi
legate între ele. Alegerea lor este impusă de latura capacităţii coordinative ce urmează a fi
dezvoltată, obţinându-se rezultate numai în cazul variaţiei continue a stimulilor.