Capitolul VIII.

CONTRACTUL DE RENTĂ VIAGERĂ

Secţiunea I. NOŢIUNEA, CARACTERELE JURIDICE ŞI CONDIŢIILE DE
VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE RENTĂ VIAGERĂ

1. 1. Noţiunea contractului de rentă viageră

Contractul de rentă viageră este acel contract prin care o parte, numită debirentier, se obligă să
efectueze în folosul unei anumite persoane, numită credirentier, prestaţii periodice, constând în sume de bani
sau alte bunuri fungibile (art. 2242 Cod civil).
Părţile contractului de rentă viageră sunt:
- credirentierul – persoana care beneficiază de prestaţiile periodice convenite;
- debirentierul – persoana care se obligă să efectueze prestaţiile periodice, constând în
sume de bani sau alte bunuri fungibile.
Dacă renta viageră este stipulată în favoarea unui terț (donație indirectă), părțile sunt
constituitorul (stipulantul), debirentierul (promitentul) iar credirentierul reste terțul beneficiar.
Renta viageră se constituie pe durata vieţii credirentierului dacă părţile nu au stipulat
constituirea acesteia pe durata vieţii debirentierului sau a unei terţe persoane determinate.
Renta viageră poate fi constituită în următoarele moduri:
a) renta viageră poate fi constituită cu titlu oneros, în schimbul unui capital de orice natură,
sau cu titlu gratuit și este supusă, sub rezerva respectării regulilor specifice, regimului juridic
propriu al actului juridic de constituire;
b) atunci când renta viageră este stipulată în favoarea unui terț, chiar dacă acesta o primește
cu titlu gratuit, contractul nu este supus formei prevăzute pentru donație (este o donaţie indirectă).
c) renta viageră poate fi constituită pe durata vieții mai multor persoane, urmând ca, în
acest caz, în lipsă de stipulație contrară, obligația de plată a rentei să înceteze la data la care
decedează ultima dintre aceste persoane;
d) renta se poate constitui în favoarea uneia sau mai multor persoane. Dacă nu s-a convenit
altfel, obligația de plată a rentei viagere este indivizibilă în privința credirentierilor. Moartea unuia
dintre credirentieri nu duce la stingerea parțială a rentei ci aceasta urmează a se plăti integral
credirentierilor supraviețuitori. Dacă moare debirentierul şi are mai mulţi moştenitori,
credirentierul poate cere oricăruia dintre ei să facă plata.
1. 2. Caracterele juridice ale contractului de rentă viageră
a) Contractul de rentă viageră este de regulă, un contract cu titlu oneros, ambele părţi
urmărind obţinerea de foloase patrimoniale în schimbul obligaţiei pe care şi-o asumă. Renta
viageră poate fi încheiată şi cu titlu gratuit prin donaţie sau testament.
Renta viageră cu titlu gratuit constituie o liberalitate în cazul în care renta se stipulează nu
în favoarea persoanei care a încredinţat bunul, ci în favoarea unui terţ. În acest caz, părţile
contractului sunt: constituitorul, debirentierul şi terţul beneficiar, fiind vorba derspre o stipulaţie
pentru altul. Aceasta este de fapt o donaţie indirectă.
b) este un contract aleatoriu, deoarece există pentru fiecare parte şansa de câştig, respectiv
de pierdere, care depinde de un eveniment viitor şi incert ca dată a realizării, anume durata vieţii
credirentierului.
c) Renta viageră este un contract sinalagmatic, pentru că naşte obligaţii în sarcina ambelor
părţi, dacă este constituită cu titlu oneros sau este un contract unilateral dacă este constituită cu
titlu gratuit.
d) Este un contract consensual, fiind valabil încheiat prin simplul consimţământ al părţilor.
Renta viageră va fi un contract solemn dacă se constituie cu titlu gratuit prin testament sau donaţie
ori dacă prin contract se transmite un drept de proprietate cu privire la un imobil.
1
 e) Contractul de rentă viageră este translativ de proprietate şi drept urmare, ca şi vânzătorul,
credirentierul are obligaţia de garanţie, reglementată de regulile privitoare la obligaţia de garanţie
în materia vânzării-cumpărării, care sunt aplicabile nu doar vânzării-cumpărării ci şi altor
contracte translative de proprietate.
f) Renta viageră este un contract cu executare succesivă în ce priveşte renta, pe care
debirentierul o plăteşte periodic.
g) este un contract irevocabil, caracter prevăzut expres în art. 2252 din noul Cod civil.
Astfel, debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea capitalului și renunțând la
restituirea ratelor plătite. Debirentierul este ținut la plata rentei până la decesul persoanei pe
durata vieții căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea
acesteia.
1. 3. Condiţiile speciale de validitate ale contractului de rentă viageră
Pe lângă cerinţele generale impuse de lege pentru valabilitatea oricărui contract, contractul
de rentă viageră presupune şi o serie de condiţii speciale, diferenţiate după natura actului
constitutiv, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
Obiectul prestaţiei îl constituie transmiterea proprietăţii unui bun mobil sau imobil ori a
unui capital (sumă de bani).
Obiectul prestaţiei debirentierului îl constituie renta, care poate consta într-o sumă de bani
sau alte bunuri fungibile, predate la intervalele de timp stabilite.
Regula este că renta se constituie pe durata vieții credirentierului. Prin excepție, părțile pot
conveni să constituie renta fie pe durata vieții debirentierului fie pe durata vieții unei terțe
persoane determinate.
Contractul de rentă viageră care stipulează o rentă constituită pe durata vieții unui terţ care
era decedat în ziua încheierii contractului este lovit de nulitate absolută.
De asemenea, este nulă constituirea rentei şi nu produce, de asemenea, niciun efect
contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o rentă pe durata vieții unei persoane care, la data
încheierii contractului, suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile
de la această dată (art. 2247 Cod civil), prezumându-se, cu caracter absolut, lipsa cauzei juridice (a
elementului aleatoriu). Dispoziţia nu se aplică constituirilor de rentă cu titlu gratuit.

Secţiunea a II-a. EFECTELE CONTRACTULUI DE RENTĂ VIAGERĂ

Contractul de rentă viageră, valabil încheiat, fiind în principiu sinalagmatic, dă naştere la
obligaţii în sarcina ambelor părţi.
2. 1. Obligaţiile credirentierului
Obligaţiile ce revin credirentierului din contractul de rentă viageră sunt: plata capitalului sau
predarea bunului (cu obligaţia accesorie a conservării bunului până la predare) şi garanţia contra
evicţiunii şi contra viciilor ascunse.
Cu referire la aceste obligaţii, se aplică regulile prevăzute în materia vânzării-cumpărării,
texte ce constituie dreptul comun în materia garanţiei pentru lucrul transmis.
2. 2. Obligaţiile debirentierului
A.Obligaţia de plată a rentei
Obligaţia de plată a ratelor de rentă incumbă debirentierului, care trebuie să o execute în
cuantumul şi la termenele stabilite prin contract. Renta se dobândeşte de către credirentier
proporţional cu timpul trăit de acesta.
În lipsă de stipulație contrară, ratele de rentă se plătesc trimestrial în avans și indexate în
funcţie de rata inflaţiei. Atunci când credirentierul decedează înainte de expirarea perioadei pentru
care renta s-a plătit în avans, debirentierul nu poate cere restituirea sumei plătite aferente
perioadei în care creditorul nu a mai fost în viaţă.
Dacă renta a fost stipulată în favoarea mai multor persoane, decesul uneia dintre acestea nu
atrage reducerea corespunzătoare a rentei, profitând astfel credirentierilor în viaţă. Aceasta numai
2
în lipsa unei stipulaţii contrare, pentru că părţile pot să prevadă în contract reducerea
proporţională a rentei în caz de deces a unuia dintre credirentieri.
Debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea capitalului și renunțând
la restituirea ratelor plătite. Debirentierul este ținut la plata rentei până la decesul persoanei pe
durata vieții căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea
acesteia.
Odată încasate, ratele de rentă pot fi urmărite de către creditorii credirentierului, întrucât
numai renta cu titlu gratuit poate fi declarată insesizabilă prin convenţia părţilor. Chiar și în acest
caz, stipulația nu își produce efectele decât în limita valorii rentei care este necesară
credirentierului pentru asigurarea întreținerii.
Sancţiunea neexecutării obligaţiei de plată a rentei
Dacă debirentierul nu îşi îndeplineşte obligația de plată a ratelor scadente, credirentierul
poate cere executarea silită asupra patrimoniului debirentierului sau rezoluţiunea contractului de
rentă viageră. Astfel, art. 2250 Cod civil prevede că în caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată a
ratelor scadente, credirentierul poate cere sechestrul și vânzarea bunurilor debirentierului, până la
concurenţa unei sume suficiente spre a asigura plata rentei pentru viitor.
Această sumă se stabilește, în condiţiile legii, pe baza unei expertize întocmite în
conformitate cu metodologia de calcul aplicabilă în cazul asigurărilor de viață, ținându-se seama,
printre altele, de ratele deja încasate de credirentier, de vârsta şi de starea acestuia.
După ce a fost obținută în urma vânzării bunurilor debirentierului, suma se consemnează
la o instituție de credit și va fi plătită credirentierului cu respectarea cuantumului și scadențelor
convenite prin contractul de rentă viageră.
Dacă debirentierul intră în lichidare, credirentierul își poate realiza dreptul la rentă
înscriind în tabloul creditorilor creanța sa.
Creditorul unei rente viagere constituite cu titlu oneros poate cere rezoluțiunea
contractului dacă debirentierul nu depune garanția promisă în vederea executării obligației sale ori
o diminuează.
În lipsa unei stipulații contrare, rezoluțiunea nu conferă debirentierului dreptul de a obține
restituirea ratelor de rentă deja plătite.
B.Obligaţia de a garanta plata rentei constituite cu titlu oneros
Conform art. 2249 Cod civil, dacă renta viageră s-a constituit cu titlu oneros, credirentierul
are, cu privire la creanţa sau bunul transmis debirentierului, un privilegiu sau după caz, o ipotecă
legală, în cazurile prevăzute de lege, aplicându-se dipsoziţiile din materia contractuluid e vânzare-
cumpărare privind garantarea creanţei preţului.

3
 Capitolul IX. CONTRACTUL DE ÎNTREȚINERE

1. 1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de întreţinere

Contractul de întreținere este definit în art. 2254 ca fiind acel contract prin care o parte se
obligă să efectueze în folosul celeilalte părţi sau al unui terţ prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii
pentru o anumită durată. Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreținerii ori s-a prevăzut numai
caracterul viager al acesteia, atunci întreținerea se datorează pe toată durata vieții creditorului întreținerii.
Creanța de întreținere poate fi constituită atât cu titlu oneros, pe calea stipulației pentru altul
dar poate fi constituită și cu titlu gratuit. În cazul contractului de întreținere cu titlu gratuit, creanța
de întreținere poate fi prevăzută într-un contract de întreținere ori într-un testament, care trebuie
să respecte toate condițiile de fond și de formă cerute de lege pentru figura juridică aleasă de
dispunător.
În ceea ce privește caracterele juridice ale contractului de întreținere, acesta este un contract
sinalagmatic, întrucât naște obligații în sarcina ambelor părți. Contractul de întreținere poate fi însă
și unilateral, când întreținerea este cu titlu gratuit, deoarece creează obligații numai în sarcina unei
singure părți.
Contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros. Astfel, de regulă, ambele părți au
un interes patrimonial, respectiv întreținutul urmărește să obțină prestația de întreținere, iar
întreținătorul urmărește să obțină capitalul. Cu toate acestea, contractul de întreținere este cu titlu
oneros numai prin natura, nu și prin esența lui, întrucât poate fi încheiat valabil și cu titlu gratuit.
Contractul de întreținere are, în principiu, caracter aleatoriu, întrucât există șanse de câștig
sau de pierdere pentru fiecare dintre părțile contractante, care depind de un eveniment viitor și
incert, respectiv durata vieții persoanei întreținute, dar și de nevoile acesteia.
Contractul de întreţinere are un caracter solemn, forma autentică fiind cerută de lege
pentru încheierea lui valabilă. Astfel, potrivit art. 2255 Cod civil, contractul de întreţinere se
încheie în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute. Forma autentică impusă de legiuitor
ad validitatem este menită să atenționeze părțile contractului asupra importanței deosebite pe care
o are asumarea obligațiilor prin contractul de întreținere pentru patrimoniile lor, asigurarea
libertății și certitudinii consimțământului, exercitarea unui control al societății, prin organele
statului, cu privire la actul juridic civil încheiat, care prezintă o importanță ce depășește cadrul
strict al intereselor părților.
Contractul de întreţinere este translativ de proprietate, întrucât prestaţiile datorate de
întreţinător se execută în schimbul dobândirii unor bunuri sau a unui capital de orice natură.
Contractul de întreţinere este un contract intuitu personae, încheiat în considerarea
persoanei întreținătorului. Într-adevăr la acest tip de contract, cunoașterea reciprocă adecvată,
încrederea și afecțiunea reciprocă dintre părțile contractante – mai ales că de regulă aceștia trebuie
să locuiască împreună sunt cerințe fundamentale a căror îndeplinire asigură adesea realizarea
finalității urmărite de către fiecare parte prin încheierea contractului. Din caracterul intuitu
personae al contractului în discuție, rezultă și caracterul incesibil și insesizabil al întreținerii. În acest
sens, art.2258 C.civ. prevede că “ drepturile creditorului întreținerii nu pot fi cedate sau supuse
urmăririi.”
1.2. CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE ÎNTREȚINERE
Condițiile de validitate ale contractului de întreținere sunt, precum în cazul oricărui alt
contract, astfel cum rezultă și din dispozițiile art.1179 C.civ., capacitatea de a contracta,
consimțământul părților, un obiect determinat și licit, o cauză licită și morală, precum și forma
solemnă.
Având în vedere caracterul oneros și translativ de proprietate al contractului de întreținere,
în temeiul art.1651 C.civ., acestuia i se aplică regulile de la contractul de vânzare cumpărare în ceea
ce privește obligațiile înstrăinătorului.

4
 În același timp, este important de menționat faptul că prin prevederile art.2256 C.civ.,
legiuitorul a prevăzut aplicarea regulilor de la rentă viageră prevăzute de art.2243-2247, art.2249,
art.2251 alin.1 și art.2252 C.civ și contractului de întreținere.
Astfel, în ceea privește modurile de constituire a obligației de întreținere, posibilitatea
constituirii obligației de întreținere pe durata vieții mai multor persoane, posibilitatea constituirii
obligației în favoarea mai multor persoane, situația constituirii întreținerii pe durata vieții unui terț
care era decedat la data încheierii contractului, ori pe durata vieții unei persoane care era afectată
de o boală letală, instituirea unui privilegiu sau a unei ipoteci legale în vederea garantării plății
obligației de întreținere, dreptul de a cere rezoluțiunea contractului în cazul neconstituirii garanției
și irevocabilitatea contractului de întreținere, acestea sunt împrumutate de la contractul de rentă
viageră.
Față de faptul că prin contractul de întreținere cu titlu oneros, creditorul întreținerii încheie
un act de dispoziție cu privire la bunul transmis, iar debitorul întreținerii își asumă o obligație de a
face, respectiv de a presta întreținerea, ambele părți trebuie să aibă deplină capacitate de exercițiu.
Având în vedere dispozițiile art.39 C.civ., minorul căsătorit, precum și minorul care dobândește
capacitate deplină de exercițiu anticipat, poate încheia un contract de întreținere, atât în calitate de
debitor, cât și în calitate de creditor.
În ceea ce privește contractul de întreținere cu titlu gratuit, având în vedere lipsa
contraprestației creditorului întreținut, acesta nu trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu
pentru a încheia, în mod valabil, contractul de întreținere, cu condiția să nu existe o cauză de
incapacitate specifică contractului de donație. În schimb, în ceea ce îl privește pe debitorul
întreținerii, acesta trebuie să aibă întotdeauna capacitate deplină de exercițiu, întrucât din punctul
lui de vedere contractul este cu titlu oneros.
Cât privește condiția consimțământului, acesta trebuie, pe de o parte, să îndeplinească
condițiile prevăzute de art.1204 C.civ., respectiv să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de
cauză, iar pe de altă parte, să îmbrace forma autentică, sub sancțiunea nulității absolute, astfel cum
impun dispozițiile art.2255 C.civ..
În ce privește obiectul contractului de întreținere, acesta constă în asigurarea unei anumite
întrețineri, pentru o perioadă limitată de timp sau pentru întreaga viață a creditorului întreținerii
din partea debitorului unei astfel de obligații.
În acest sens, putem spune că obiectul contractului de întreținere îl reprezintă transmiterea
dreptului de proprietate asupra capitalului de către creditorul întreținerii, în schimbul prestării
întreținerii de către debitorul întreținerii.
Pe lângă obiectul contractului (operațiunea juridică) și obiectul obligației (prestațiile la care se
obligă întreținutul și întreținătorul), s-ar mai putea distinge și obiectul prestației, adică bunul la
care se referă prestația. Astfel, în ceea ce privește obiectul prestației întreținututului, dacă
contractul este cu titlu oneros și, în cazul în care acesta se referă la un bun individual determinat,
acesta trebuie să existe, să fie licit, să fie posibil și să fie în circuitul civil. Dacă întreținerea este
prestată cu titlu gratuit, creditorul obligației de întreținere nu își asumă nicio obligație. Mai mult
de atât, indiferent de titlul sub care contractează, îi este interzis să își asume obligații privind
prestări de servicii.
Cât privește obiectul prestației întreținătorului, aceleași caractere pot fi aplicabile și, în plus,
condiția de a fi o faptă personală a celui care se obligă, această din urmă condiție decurgând din
caracterul intuitu personae al contractului de întreținere.
Referitor la condiția de a fi o faptă personală a celui care se obligă, aceasta nu se impune
întreținutului, întrucât, în genere, acesta se obligă să transmită un drept, iar nu să săvârșească o
faptă. Cu toate acestea, se pune problema dacă obiectul prestației întreținutului ar putea fi un bun
care aparține unei alte persoane. Având în vedere dispozițiile art.1230 C.civ., care prevăd că regula
este că bunul unui terț poate fi înstrăinat, dar și aspectul că întreținerea împrumută regulile
aplicabile contractului de vânzare-cumpărare, care prin dispozițiile art.1683 C.civ. reglementează
5
condițiile în care vânzarea bunului altuia este valabilă, consider că întreținutul poate să transmită
și bunul unui terț în schimbul prestării întreținerii de către debitor, cu condiția transmiterii
dreptului de proprietate către debitor, fie prin dobândirea bunului, fie prin ratificarea înstrăinării
de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct sau indirect, care procură debitorului întreținerii
proprietatea asupra bunului.
Referitor la cauza contractului de întreținere, aceasta este reprezentată de motivul care
determină fiecare parte să încheie contractul, adică scopul mediat. Astfel, scopul mediat urmărit de
întreținător la încheierea contractului poate fi dobândirea capitalului pentru a-i acorda acestuia o
anumită destinație, în timp ce scopul mediat vizat de întreținut este obținerea prestațiilor de
întreținere de la întreținător. Cauza contractului de întreținere, la fel ca în orice alt contract, trebuie
să existe, să fie licită și morală.
Dacă obiectul obligaţiei beneficiarului întreţinerii poate consta în transmiterea unui capital
de orice natură, în schimb prestaţia periodică a întreţinătorului nu poate consta decât în asigurarea
în natură a întreţinerii. Clauza prin care creditorul întreţinerii se obligă la prestarea unor servicii
față de debitor sau terți este considerată nescrisă.
Practic, prin contractul de întreținere se pot transmite toate categoriile de bunuri și drepturi
care pot face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare. De cele mai multe ori prestația
caracteristică a creditorului întreținerii se realiează uno ictu.
Pot exista în practică situații în care contractul de întreținere are mai mulți creditori și/sau
mai mulți debitori ai obligației de întreținere. În astfel de cazuri, obligația de întreținere este
indivizibilă atât activ cât și pasiv, aspect ce rezultă, fără echivoc, din dispozițiile art.2256 alin.2
C.civ..
Astfel, dacă există mai mulți creditori ai obligației de întreținere, aceasta se consideră
executată doar dacă toți creditorii au primit întreținerea cuvenită. Neexecutarea față de unul dintre
creditori poate atrage rezoluțiunea întregului contract. În cazul pluralităţii de debitori, oricare
dintre ei poate fi obligat să execute prestaţia întreţinerii, dar şi prestarea întreţinerii de oricare
dintre ei este liberatorie pentru ceilalţi.
În cazul unui singur debitor al obligației de întreținere dacă acesta decedează și vor fi mai
mulți moștenitori acceptanți, aceștia vor fi obligați în solidar să presteze întreținerea datorată de
autorul lor.
Contractului de întreținere i se aplică unele dispoziții de la contractul de rentă viageră.
Astfel, este lovit de nulitate absolută contractul care constituie o întreținere pe durata vieții unui
terț care era decedat în ziua încheierii contractului. Este de asemenea lovit de nulitate contractul de
întreținere urmat de decesul creditorului care era afectat de o boală la momnetul încheierii
contractului într-un interval de 30 zile de la data respetivă. Este necesar ca decesul să fi intervenit
din cauza bolii de care suferea întreținutul și nu din alte cauze. Această cauză de nulitate nu se
aplică întreținerii constituite cu titlu gratuit.

Secţiunea a II-a. EFECTELE CONTRACTULUI DE ÎNTREŢINERE

2. 1. Obligaţiile părţilor
În cazul în care contractul de întreținere este cu titlu gratuit, în general, creditorul
întreținerii nu are obligații față de debitorul întreținător, cu excepția obligației impuse donatarului,
dacă îmbracă forma juridică a donației, denumită în mod tradițional de „recunoștință”. Contractul
de întreţinere, constituit cu titlu oneros, fiind un contract sinalagmatic, naşte obligaţii în sarcina
ambelor părţi, atât a întreţinutului, cât şi a întreţinătorului.
A. Obligaţiile creditorului întreţinerii (întreţinutul)
În cazul în care contractul de întreținere este cu titlu oneros, respectiv dacă întreținutul s-a
obligat față de întreținător să îi transmită acestuia un anumit bun în schimbul întreținerii, el are
aceleași obligații ca și vânzătorul în contractul de vânzare- cumpărare. Întreținutul are obligația de
6
a transfera proprietatea bunului, de a preda bunul, de a-l păstra și conserva până la predare, de a-l
garanta pe întreținător pentru evicțiune și pentru viciile ascunse ale bunului.
B. Obligaţiile debitorului întreţinerii (întreţinătorul)
Întreţinătorul are obligaţia de a asigura prestarea întreţinerii, obligaţie care este o obligaţie
de a face ce trebuie să se execute zilnic, până la decesul beneficiarului întreţinerii.
Debitorul întreținerii datorează creditorului prestații stabilite în mod echitabil ținându-se
seama de valoarea capitalului și de condiția socială anterioară a creditorului.
Debitorul este obligat în special să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte,
menaj, precum și folosința unei locuințe corespunzătoare. Întreținerea cuprinde, de asemenea,
îngrijirile și cheltuielile necesare în caz de boală.
În cazul în care întreținerea are caracter viager sau atunci când creditorul decedează în
cursul duratei contractului, debitorul are obligația să îl înmormânteze.
Întreținerea continuă a fi datorată în aceeași măsură chiar dacă, în cursul executării
contractului, bunul care a constituit capitalul a pierit total sau parțial ori și-a diminuat valoarea,
dintr-o cauză pentru care creditorul întreținerii nu este ținut să răspundă.
Dacă în contract există o pluralitate de părţi (mai mulţi întreţinuţi sau mai mulţi
întreţinători) obligaţia de întreţinere este indivizibilă (activ şi pasiv), poate fi pretinsă integral şi
trebuie să fie executată integral. În cazul pluralităţii de creditori, obligaţia nu se consideră
îndeplinită dacă nu s-a executat integral faţă de toţi creditorii. În cazul pluralităţii de debitori,
oricare dintre ei poate fi obligat să execute prestaţia întreţinerii, dar şi prestarea întreţinerii de
oricare dintre ei este liberatorie pentru ceilalţi.
Contractul de întreținere este revocabil în folosul persoanelor cărora creditorul întreținerii
le datorează alimente în temeiul legii dacă, prin efectul contractului, el s-a lipsit de mijloacele
necesare îndeplinirii obligației de a asigura alimentele. Revocarea poate fi cerută chiar dacă nu
există fraudă din partea debitorului întreținerii și indiferent de momentul încheierii contractului de
întreținere.
În loc să dispună revocarea contractului, instanța de judecată poate, chiar și din oficiu, însă
numai cu acordul debitorului întreținerii, să îl oblige pe acesta să asigure alimente persoanelor față
de care creditorul are o astfel de obligație legală, fără ca în acest mod să fie diminuate prestațiile
datorate creditorului întreținerii.
Dacă prestarea sau primirea în natură a întreținerii nu mai poate continua din motive
obiective sau dacă debitorul întreținerii decedează și nu intervine o înțelegere între părți, instanța
judecătorească poate să înlocuiască, la cererea oricăreia dintre părți, fie și numai temporar,
întreținerea în natură cu o sumă de bani corespunzătoare.
Atunci când prestarea sau primirea în natură a întreținerii nu mai poate continua din culpa
uneia dintre părți, instanța va majora sau, după caz, diminua cuantumul sumei de bani care
înlocuiește prestația de întreținere.
Încetarea și rezoluțiunea contractului de întreținere
În ceea ce privește încetarea contractului de întreținere, trebuie să distingem după cum
contractul de întreținere este încheiat pe durată determinată sau are caracter viager ori
nedeterminat.
În primul caz, potrivit art.2263 alin.1 din Codul civil contractul de întreținere încheiat pe
durată determinată încetează la expirarea acestei durate, cu excepția cazului în care creditorul
întreținerii decedează mai devreme, când contractul încetează la această din urmă dată.
În cel de-al doilea caz, dacă durata contractului nu a fost prevăzută sau s-a prevăzut numai
caracterul viager al întreținerii, atunci contractul va înceta la data decesului întreținutului, aspect
ce rezultă din dispozițiile art.2254 alin.2 Cod civil.
În situația în care întreținerea a fost constituită pe durata vieții mai multor persoane, în
condițiile art.2256 alin.1 Cod civil raportat la art.2244 Cod civil, contractul de întreținere va înceta,
în lipsă de stipulație contrară, la data la care decedează ultima dintre aceste persoane.
7
 Încetarea contractului de întreținere poate interveni și în urma acordului de voință al
părților (mutuus disensus), fără să existe obligația pentru părți de a arăta cauza pentru care doresc
ca întreținerea să nu mai producă efecte pentru viitor..
Pe lângă aceste cazuri, art.2263 C. civ. prevede și două cazuri subiective de încetare a
contractului de întreținere, datorate fie comportamentului uneia dintre părți care face imposibilă
executarea contractului în condiții conforme bunelor moravuri, fie în cazul neexecutării fără
justificare a obligației de întreținere.
Pentru aceste două motive subiective, partea interesată, și care nu se află în culpă, poate să
solicite instanței doar pronunțarea rezoluțiunii judiciare. Rezoluţiunea contractului va putea fi
declarată doar de către instanţa de judecată, fără ca părţile să poată insera o clauză contractuală
care să atragă rezoluţiunea unilaterală a întreţinerii în cazul în care vreuna dintre cele două ipoteze
expuse ar deveni incidentă pe parcursul executării contractului. Dacă totuşi părţile contractante
inserează o astfel de clauză, atunci aceasta va fi considerată ca nescrisă, notificarea scrisă a
debitorului fiind lipsită de orice efect juridic.
În același timp, în ipoteza în care instanţa a fost învestită cu o acţiune în rezoluţiunea
contractului întemeiată pe prevederile art. 2263 alin. 2 şi 3 C.civ, pârâtul nu va putea împiedica
admiterea acţiunii printr-o ofertă de întreţinere făcută după introducerea acţiunii.
Temeiul juridic al rezoluțiunii îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce
le revin părților contractante prin încheierea contractului sinalagmatic. În ciuda faptului că acest
contract este cu executare succesivă din perspectiva executării obligațiilor întreținătorului,
legiuitorul a ales să reglementeze în cazul acestuia aplicabilitatea rezoluțiunii, iar nu a rezilierii
Referitor la cel de-al doilea motiv de rezoluțiune a contractului de întreținere constând în
neexecutarea sau executarea coresăunzătoare a obligației de întreținere este de precizat faptul că
acestea nu trebuie să se datoreze conduitei întreținutului.
Rezoluțiunea va putea fi pronuțată de instanță și în cazul în care, de exemplu, ulterior
transmiterii bunului către întreținător, acesta este evins de întregul bun sau de o parte importantă
din acesta, în lipsa căreia nu ar fi contractat cu întreținutul. Dacă instanţa de judecata constata ca
sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă pentru admisibilitatea acţiunii în rezoluţiune, va
dispune desfiinţarea contractului.
Totodată, poate interveni și rezoluțiunea de drept a contractului de întreținere pentru
neeececutarea obligațiilor asumate prin inserarea pactului comisoriu reglementată de art.1553 Cod
civil.