O scrisoare pierdută -I.L.

Caragiale - Comedia (operă dramatică)

Caracterizarea personajului Zoe Trahanache

Opera literară ,,O scrisoare pierdută”, reprezentată pe scenă în anul 1884 este o comedie de moravuri,
având ca temă satirizarea aspectelor societăţii contemporane autorului, aspecte din viaţa politică şi de
familie ale unor politicieni corupţi.
I.L.Caragiale depăşeşte în această operă cadrul comediei clasice şi individualizează personajele, prin
combinarea elementelor de statut social şi psihologic, dar şi prin modalităţi şi procedee de caracterizare
directă – de către autor în didascalii, de către alte personaje şi prin autocaracterizare – sau caracterizare
indirectă – prin comportament, limbaj, nume, relaţii cu alte personaje, statut social.
Zoe Trahanache, personajul feminin al operei, este soţia celui mai influent om al judeţului, după cum
rezultă din lungul şir de „comitete şi comiţii” al căror „prezident” este Zaharia Trahanache. Femeie cochetă,
ea este iubită de Tipătescu, prefectul judeţului, care de dragul acestei femei este nevoit să o împartă cu
altcineva, sacrificând o carieră promiţătoare la Bucureşti, aşa cum remarcă aliatul său politic şi soţul înşelat,
Trahanache: „Credeţi d-voastră că ar fi rămas el prefect aici şi nu s-ar fi dus director la Bucureşti, dacă nu
stăruiam eu şi cu Joiţica… şi la drept vorbind, Joiţica a stăruit mai mult…”
Zoe este considerată o femeie „simţitoare”, toţi protejând-o, dar, în realitate, ea este femeia stăpână
pe sine, care ştie foarte bine ce vrea şi care îi manipulează pe toţi în funcţie de propriile dorinţe. Deşi face
paradă de iubirea pentru Tipătescu şi de sacrificiile ei pentru el: „Omoară-mă pe mine care te-am iubit,
care am jertfit totul pentru tine…” îi reproşează ea prefectului, încercând să-l determine să susţină
candidatura lui Caţavencu, în realitate ea nu a jertfit nimic altceva decât fidelitatea faţă de soţul său,
Trahanache, singurul sacrificiu notabil venind din partea lui Tipătescu.
Dincolo de aparenţe, în cuplul pe care Zoe îl formează cu Tipătescu, femeia este polul raţional,
puternic şi care deţine controlul asupra relaţiei. Tipătescu refuză iniţial compromisul politic de a-i susţine
candidatura lui Caţavencu, şi îi propune Zoei o soluţie disperată, arătându-se gata să renunţe la tot de dragul
ei: „Să fugim împreună…”. Ea intervine însă energic şi refuză, nedorind să renunţe cu niciun preţ la poziţia
de primă doamnă a oraşului de provincie. De accea îi răspunde ferm lui Tipătescu: „Eşti nebun? Dar
Zaharia? Dar poziţia ta? Dar scandalul şi mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?...” Replica ei la
întrebarea lui Tipătescu: „Zoe! Zoe! mă iubeşti?” stârneşte râsul, cu toate că ascunde o ironie amară: „Te
iubesc, dar scapă-mă!”
În privinţa susţinerii candidaturii lui Caţavencu, Zoe reuşeste să îl înduplece pe prefect, iar în cele
din urmă aceasta cedează de dragul femeii pe care o iubea: „În sfârşit, dacă vrei tu…fie!... Domnule
Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui neica Zaharia…prin urmare şi al meu!... Poimâine eşti
deputat!...”
Crispată, încordată, pe parcursul întregii comedii, Zoe devine la sfârşitul piesei, când orice motiv
de îngrijorare dispare, generoasă, fermecătoare, „o damă bună”, spunându-i lui Caţavencu: ,,Eu sunt o
femeie bună… am să ţi-o dovedesc. Acum sunt fericită… Puţin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău şi n-ai
putut”.
Finalul comediei aduce împăcarea tuturor. Odată ce intră în posesia scrisorii, Zoe devine
triumfătoare, se comportă ca o doamnă, îşi recapătă superioritatea la care renunţase pentru scurt timp, face
promisiuni liniştitoare pentru ceilalţi: „Du-te şi ia loc în capul mesii, fii zelos, asta nu-i cea din urmă
Cameră!”, i se adresează ea lui Caţavencu, în timp ce Tipătescu se retrage în umbra ei.
Deşi nu este sancţionată de autor prin comicul de limbaj, Zoe este ironizată pentru legătura
amoroasă, extraconjugală, semnificativ fiind în acest sens numele ei de alint: Joiţica.
Zoe este cea mai câştigată, deoarece ea deţine controlul atât asupra bătrânului president,
Trahanache, în calitate de soţie tânără a acestuia, cât şi asupra prefectului, Tipătescu, cu care întreţine o
legătură amoroasă. Dar propria-i neglijenţă o pune în pericol, deoarece pierde un bilet semnificativ pentru
relaţia ei amoroasă.
În această comedie de moravuri care satirizează viaţa politică, familia Trahanache, ajunsă la apogeul
aspiraţiilor, dezvăluie secretele împlinirii sale. Fiind mai tânără, Zoe este, contrar aşteptărilor, o soţie utilă
nevoilor lui Trahanache, ajuns la vârstra zahariselii şi a tabieturilor, iar tânărul şi activul Tipătescu a rămas
în judeţ la insistenţele ei, ratând o carieră promiţătoare la Bucureşti. Zoe îşi consolidează liniştea şi fericirea
întemeiată pe bătrânul, bogatul şi influentul ei soţ şi pe mai tânărul şi capabilul ei amant, cu toţii fiind
fascinaţi de farmecele ei.
Zoe Trahanache este cea mai distinsă dintre femeile teatrului lui Caragiale; reprezintă tipul
cochetei adulterine, dar şi al femeii voluntare. Nu există niciun indiciu că ar fi ignorantă, vulgară ori lipsită
de sentiment. Ea este o femeie voluntară care joacă însă comedia slăbiciunii feminine. Speriată de şantajul
lui Caţavencu, încearcă să-l convingă pe Tipătescu să accepte condiţiile avocatului, făcând uz de lacrimi,
leşinuri şi alte arme din arsenalul feminin. Nereuşind acest lucru, pune piciorul în prag şi îşi arată firea
autoritară, strigând: „Eu îl aleg, eu şi bărbatul meu!”. Comportamentul ei este totuşi suprinzător. Când îşi
dă seama că Nae Caţavencu este învins, ea îl iartă şi îi câştigă devotamentul, amintindu-i că vor mai exista
şi alte prilejuri de a fi deputat: „mai sunt şi alte Camere”, cu condiţia ca el să-i accepte patronajul. Gestul
acesta săvârşit cu naturaleţe şi fără răutate, este una din armele seducţiei pe care o exercită asupra tuturor
bărbaţilor, de la Trahanache la Cetăţeanul turmentat, ultimul văzând în ea: „o damă bună”.
Caragiale este cel mai mare creator de tipuri din literatura română, personajele lui fiind realizate
într-o viziune clasică în sensul că se încadrează într-o tipologie comică, având fiecare o dominantă de
caracter.