O cunoaştere adecvată a lumii, a cauzelor care îl determină, deci a planului lui

Dumnezeu, conferă omului libertatea. În mijlocul unei necesităţi, altfel constrângătoare,

omul, prin intelect, metamorfozează necesitatea în libertate. Căci intelectul posedă calitatea
de a vedea lucrurile sub aspectul veşniciei. Astfel ne descoperim ca moduri (modus) ale unei
substanţe imuabile şi veşnice, Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că a ne supune necesităţii
presupune integrarea, prin cunoaştere, în libertatea lui Dumnezeu. Omul, aşadar, nu este
liber ca natură, ci cunoaşte pentru a fi liber.