CONCLUZIE

Sa presupunem acum ca piatra, in timp ce continua sa se miste, gandeste si crede ca face

un efort, atat cat poate, pentru a se misca. Cu siguranta, aceasta piatra, pentru ca nu
constientizeaza decat propriul efort si pentru ca nu este in nici un caz indiferenta, va crede ca este
foarte libera si ca nu persevereaza in miscarea sa decat pentru ca vrea.
Aceasta este libertatea umana, pe care toti se lauda ca o poseda si care consta doar in
aceea ca oamenii sunt constienti de dorintele lor si ignora cauzele care le determina. Un copil
crede ca apetitul sau pentru lapte este liber, iar un tanar iritat vrea sa se razbune.Un betiv crede
ca spune prin simpla decizie a sufletului sau ceea ce, dupa aceea, revenind la sobrietate, ar dori
sa nu fi spus.
Tot asa, un individ care delireaza, care vorbeste vrute si nevrute, si multi altii din acelasi
aluat cred ca actioneaza potrivit unor decizii libere ale sufletului lor si nu ca sunt constransi la un
anumit tip de actiune.”
Pentru Spinoza, contrariul libertatii nu este necesitatea, ci constrangerea. Constrangerea
trimite la determinatii exterioare care obliga la actiune, iar libertatea trimite la cele care depind
numai de natura proprie. Astfel, nu trebuie spus ca un act liber este un act lipsit de ratiune, ci un
act ale carui ratiuni provin numai de la persoana mea, fara a trebui sa recurg la alte cauze. De
aceea, nu vom mai opune libertatea si necesitatea, ci necesitatea exterioara (constrangerea) si
necesitatea interna (libertatea).
Pretinsa libertate a vointei este deci pur imaginar. Absenta motivelor obiective ale unei
actiuni nu trimite astfel la prezenta pozitiva a libertatii in noi, ci la ignorarea cauzelor care ne
determina: avem constiinta unei dorinte, fara a cunoaste aceastadorinta. Totusi, pentru ca nu
cunoastem ratiunile actelor noastre, nu actionam lipsit de ratiune, ci avem iluzia de a actiona
liber.
2