Sunteți pe pagina 1din 37

2.4.

Obligațiunile

O Obligaţiunile sunt instrumente de credit, pe termen mediu şi lung, emise de


societăţi comerciale sau organisme ale administraţiei de stat centrale şi locale.

O Obligaţiunile reprezintă titluri de creanţă negociabile pe piaţa de capital, ce


atestă acordarea unui împrumut pe termen lung şi dau dreptul posesorilor la un
venit anual fix sub formă de dobândă şi de a recupera suma investită dintr-o
dată la scadenţă sau în tranşe pe durata de viaţă.

O Deţinătorii de obligaţiuni nu au drept de vot privind activitatea societăţii, însă


au dreptul de a organiza AGO şi de a numi un reprezentant care să le apere
interesele.

O Obligațiunile comportă un grad de risc redus pentru investitori.


O Pe parcursul anului 2019, pe piața BVB, s-au derulat 1.085 de tranzacții cu
titluri de credit în valoare de circa 2 miliarde lei, în scădere cu cca. 8% față
de anul 2018. Numărul tranzacțiilor cu titluri de credit a fost în creștere cu
aprox. 31% în 2019 comparativ cu anul 2018.
O Cea mai ridicată valoare a tranzacțiilor cu titluri de credit din anul 2019 a
fost de 600 milioane lei, fiind înregistrată pe 12 decembrie (obligațiunilor
emise de Banca Comercială Română (BCR26)). Toate obligațiunile de tip
EUR-BOND tranzacționate în anul 2019 au avut ca emitenți Impact
Developer&Contractor, Patria Bank, BT Leasing Transilvania IFN și
Autonom Services.
2.4.1. Tipuri de obligaţiuni
I) În funcţie de emitent, obligaţiunile sunt:
a) obligaţiuni ale statului (titluri de stat) - pot avea scadente de pana la 30
ani si imprumutul obtinut are o destinatie cunoscuta si concreta.
b) obligaţiuni ale municipalităţilor - au ca scop finantarea unor investitii de
interes local.
c) obligaţiuni emise de întreprinderi şi bănci- pentru mobilizarea de capital
suplimentar pe termen mijlociu si lung.
d) obligaţiuni ipotecare sau înscrisuri funciare-emise de banci pe baza
contractului de ipoteca asupra imobilelor si terenurilor.
La finele lui oct. 2019 sunt disponibile la tranzacţionare pe BVB, piata
principala, 37 de emisiuni de obligaţiuni municipale, 18 de obligațiuni de stat și
7 obligațiuni corporative.
O Obligaţiunile internaţionale pot fi euroobligaţiuni şi obligaţiuni străine.
O Euroobligaţiunile reprezintă titluri de creanţă pe termen mediu şi lung şi sunt
denominate într-o altă monedă decât cea a statului în care sunt emise.
O Cele mai renumite euroobligaţiuni sunt eurodollar bonds, euroyen bonds şi
eurosterling bonds. De exemplu, General Motors emite obligaţiuni denominate în
USD – eurodollar bonds - în Germania sau Bank of Scotland din Marea Britanie
emite obligaţiuni denominate în GBP în Japonia.
O Obligaţiunile străine sunt emise într-o ţară alta decât cea a emitentului şi
denominate în moneda statului în care sunt emise. Obligaţiunile denominate în yeni
şi vândute în Japonia, emise de către entităţi din afara Japoniei se mai numesc
Samurai bonds. Obligaţiunile denominate în lire sterline şi vândute în Marea
Britanie de către entităţi din afara UK se mai numesc Bulldog bonds.

II) După modul de identificare a proprietarului, obligaţiunile pot fi:


- nominative, se prezintă sub forma unui certificat nominativ pe care sunt menţionate
caracteristicile emitentului şi principalele clauze ale contractului de emisiune;

- la purtător care nu au înscris numele proprietarului şi obligaţiunea aparţine


posesorului; sunt formate dintr-un talon , care reprezintă dreptul deţinătorului la
suma subscrisă, şi din foi de cupoane detasabile, pe care se menţionează data
scadenţei pentru plata dobânzilor.
III) După forma de emisiune, pot fi:
- materializate pe suport hârtie sau
- dematerializate, emise prin înscriere în cont.

IV). După gradul de protecţie a investitorilor, putem avea:


- obligaţiuni garantate cu anumite active: deţinătorii acestora beneficiază de
un mare grad de protecţie;
- obligaţiuni negarantate: nu sunt garantate cu activele sau veniturile
emitentului; sunt împrumuturi pe termen lung emise de companii sau stat
fără o garanţie specifică şi emisiunea lor bazându-se pe încrederea de care
se bucură emitentul.

V) După tipul de venit pe care-l generează, obligaţiunile pot fi:


a) obligaţiuni cu dobândă fixă: sunt emise cu un randament cunoscut;
valoarea nominală înscrisă pe obligaţiune este valoarea care se returnează
la scadenţă, plus o dobândă care se plăteşte conform programului de
rambursare.
b) obligaţiuni cu dobândă variabilă: sunt emise în perioadele în care rata
dobânzii înregistrează fluctuaţii mari; rata dobânzii pentru aceste obligaţiuni
variază în funcţie de variaţia dobânzii pe piaţă. Annual are loc recalcularea
cuponului.

c) obligaţiuni indexate: emitentul acestor obligaţiuni îşi asumă


responsabilitatea de a reactualiza valoarea acestor titluri în funcţie de
un indice monetar sau economic convenit cu creditorul.
- Scopul indexării este de a asigura deţinătorului obligaţiunii
posibilitatea recuperării reale a capitalului financiar investit şi
realizarea unor venituri reale prin indexarea dobânzii şi/sau a sumei de
rambursat.

d) obligaţiuni cu cupon zero sau cu reducere: emitentul nu se obligă să


plătească dobândă până la scadenţă, însă sunt emise la preţuri deosebit
de avantajoase, iar castigul detinatorului obligatiunii consta in diferenta
dintre pretul de cumparare si pretul de rascumparare la scadenta al
obligatiunii
e) obligaţiuni cu participaţie: asigură posesorilor, pe lângă remuneraţia
sub formă de dobândă, sume majorate cu un indice în funcţie de cifra de
afaceri a emitentului sau de dividendele vărsate acţionarilor. Avantajul
principal al deţinătorilor acestor obligaţiuni este că sunt protejaţi
împotriva pierderii prin garantarea unui câştig minim.

V) În practica internaţională, piaţa obligaţiunilor s-a diversificat foarte


mult, utilizându-se, alături de obligaţiunile clasice, şi alte tipuri de
obligaţiuni:
a) obligaţiuni convertibile în acţiuni:permit ca la cererea
deţinătorului şi în cadrul unei perioade prestabilite (6 luni) prin
contractul de emisiune să fie convertite pe un anumit număr de
acţiuni ale societăţii emitente . De obicei, posesorul obligaţiunii îşi
exercită acest drept de convertire numai în cazurile în care
dividendele cu care sunt remuneraţi acţionarii depăşesc nivelul
dobânzii atribuite pentru obligaţiuni.
b) obligaţiuni ipotecare, emise de către bănci pe baza contractului de ipotecă
asupra imobilelor sau terenurilor reprezintă împrumuturi acordate debitorilor
care pentru a intra în posesia lichidităţilor vând aceste titluri pe piaţa de
capital. În vederea rambursării la scadenţă, debitorii cumpără titluri de o
valoare egală cu mărimea ratelor de rambursat, pe care le cedează băncii
ipotecare emitente.

c) obligaţiuni rambursabile în acţiuni: în locul lichidităţilor, deţinătorul


obligaţiunilor, la scadenţă, primeşte acţiuni, în condiţiile prevăzute la
emisiune .

d) obligaţiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit: permit deţinătorului


să aleagăîntre a primi cupon de deobândă în numerar şi a primi obligaţiuni
identice cu cele iniţiale.

O În ţara noastră, obligaţiunile se pot emite fie sub formă nominativă,


fie la purtător şi valoarea totală a unei emisiuni obligatare nu poate
depăşi ¾ din capitalul vărsat al societăţii pe acţiuni respective.
O Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 2,5.
O Potrivit legii 31/1990, obligaţiunile din aceeaşi emisiune a unei
societăţi pe acţiuni sunt de valori egale şi generatoare de drepturi
egale. Totodată, obligaţiunile pot fi emise în formă materială, pe
suport hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.

O Valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată iar


valoarea nominală a obligaţiunilor convertibile în acţiuni trebuie să
fie egală cu cea a acţiunilor.

O Elementele caracteristice unei obligaţiuni sunt următoarele:

a) Valoarea nominală ( VN) este cea care este înscrisă pe titlu sau,
dacă este dematerializat, pe toată documentaţia legată de împrumut.

Cuponul se determină sub două forme, pe baza relaţiilor:


- în procente anuale C%= ( rd * nz)/360.
- în sumă absolută C= VN* C%
b) Rata nominală a dobânzii (rd ) este fixată în momentul emisiunii şi
este fie fixă, fie variabilă, fie nulă în cazul obligaţiunilor cu cupon
zero.

c) Preţul de emisiune ( PE) este preţul pe care trebuie să îl achite


subscriitorul unei obligaţiuni, atunci când se lansează împrumutul.
PE<VN→obligatiuni emise sub paritate →pe
PE>VN→obligatiuni emise peste paritate
PE=VN→obligatiuni emise la paritate

d) Valoarea de rambursare (VR) este preţul pe care emitentul îl


plăteşte la scadenţă deţinătorului de obligaţiuni.

O În cazul in care rambursarea se face la un preţ superior valorii


nominale a obligaţiunii, iar preţul de emisiune este inferior valorii
nominale, deţinătorul obligaţiunii beneficiind si de primă de
rambursare si de prima de emisiune. pr= VR- VN si pe= VN- PE
e) Durata de viaţă a împrumutului obligatar (n) reprezintă intervalul
de timp de la data emisiunii şi până la data răscumpărării ultimei
obligaţiuni.
Durata medie de viaţă a unei obligaţiuni este mai dificil de evaluat şi
reflectă volatilitatea acesteia în raport cu variaţia ratelor dobânzii pe piaţă.
f) cursul bursier al obligaţiunii sau preţul său de piaţă evoluează într-o
manieră inversă faţă de rata dobânzii practicată pe piaţă: creşterea ratei
dobânzii pe piaţa bancara va provoca o scădere a cursului
obligaţiunilor şi invers.

O Sensibilitatea obligaţiunilor reflectă variaţia cursului bursier al


obligaţiunilor ca urmare a variaţiei cu un procent a ratei dobânzii de pe
piaţă.
O S = – D/ ( 1+k)
O Dacă se preconizează scăderea ratei dobânzii, se vor achiziţiona acele
obligaţiuni care au durata medie de viaţă a unei obligaţiuni cât mai
mare, precum şi sensibilitatea obligaţiunilor cât mai puternică.
g) Rata de rentabilitate actuarială măsoară rentabilitatea investiţiei în
obligaţiuni, egalizând valoarea plasamentului cu suma actualizată a
veniturilor pe care le va genera.

O Pentru cumparatorul obligatiunii rata actuariala reprezinta rata de


rentabilitate pe care ar obtine-o pastrand obligatiunea pana la rambursarea
sa si reinvestind dobanzile primite la aceeasi rata actuariala.

O Practicienii apelează la formule de calcul simplificate:


- randamentul cuponului (rd) este raportul dintre dobânda anuală şi valoarea
nominală a obligaţiunii:
Rd =Ct/VN*100
- randamentul curent (rc) este exprimat procentual şi ia în considerare
schimbările în valoarea de piaţă a obligaţiunii :
Rc =Ct/P0*100
- randamentul la maturitate (rm) se calculează ori de câte ori se cumpără o
obligaţiune, la un moment dat, pe durata ei de viaţă, la un preţ diferit de
valoarea nominală.
h) Modalitatea de rambursare a împrumutului obligatar:
1. rambursarea la scadenţa finală- adică se rambursează toate obligaţiunile o
singură dată în ultima zi a duratei de viaţă, iar pe toată perioada
împrumutului obligatar li se plăteşte deţinătorilor obligaţiunilor numai
dobânda aferentă fiecărui an.
2. rambursarea prin tragere la sorţi (ori prin transe anuale egale ori prin
anuitati constante) - adică ori se amortizează împrumutul obligatar prin
serii(tranşe) anuale egale ori prin anuităţi constante.
3. rambursarea sub forma cuponului unic- adică dobânzile nu se plătesc anual
deţinătorilor de titluri obligatare, ci se capitalizează şi se achită de către
emitent o dată cu rambursarea,la finele perioadei, a întregului împrumut
obligatar.
4. prin conversie în acţiuni, în cazul obligaţiunilor de acest tip.

O Emisiunea de valori mobiliare de către stat este o modalitate de finanţare a


cheltuielilor publice iar plasamentul în aceste valori este considerat fără
risc. Unele titluri de stat sunt plasate prin intermediul băncilor către
persoane fizice și juridice, altele direct.
O Principalele instrumente financiare emise de stat pot fi:
1) bonuri de tezaur emise de stat şi administraţiile locale, fie cu dobândă fixă
(BTF), fie cu dobândă anuală normalizată, actualizată (BTAN) pentru acoperirea
cheltuielilor generale ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale. Bonurile de
tezaur sunt valori mobiliare emise pe perioade de la 1 la 10 ani. Bonurile de
tezaur sunt purtătoare de dobânzi, asigurând o nivel al dobânzii diferenţiat în
funcţie de durata împrumutului.

2) bilete de trezorerie emise la intervale regulate de Trezoreria Statului, cu scadenţă


de la o zi la un an, în vederea acoperiririi necesităţilor de finanţare pe termen scurt.
Cumpărătorii biletelor sunt investitorii instituţionali care participă la licitaţiile
organizate de Trezoreria Statului, de obicei sub forma licitaţiei olandeze.

3) obligaţiunile municipale emise de autorităţi ale administraţiei publice locale în


scopul dezvoltării economice şi urbane.

4) obligaţiuni de stat cu scadenţe de până la 30 de ani, purtătoare de dobândă,


împrumutul din emisiunea acestora având o destinaţie cunoscută, concretă şi
singulară.
O În România, titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice se
asimilează valorilor mobiliare şi se pot tranzacţiona pe piaţa secundară de
capital.
O Titlurile de stat sunt emise în formă dematerializată şi evidenţiate prin
înscriere în cont.

O Titlurile de stat sunt distribuite în sistem de licitaţie la preţuri multiple prin


intermediul BNR-ului către bănci şi clienţii acestora.

O Putem avea două categorii de titluri de stat:


O titluri de stat pe termen scurt (sub 1 an) cu discount, nepurtătoare de
dobândă, care se vând la un preţ iniţial mult mai mic decât valoarea nominală.
Câştigul cumpărătorului este reprezentat de discount, adică diferenţa dintre
valoarea nominală şi preţul iniţial.
O titluri de stat, pe termen mediu și lung, de regulă purtătoare de dobândă,
care se vând la valoarea nominală şi pentru care statul plăteşte periodic
dobânzi.

O Titlurile de stat deja distribuite pot fi tranzacţionate din 2008 pe BVB (dacă
sunt emise pe termen>1 an) sau pe piaţa bancară (dacă sunt emise pe termen
scurt).
O Dobânda la titlurile de stat și la obligațiuni municipale este neimpozabilă.
2.5. Derivatele financiare
2.5.1. Scurt istoric
O Derivatele financiare reprezintă contracte la termen ce au la bază ca
activ-suport active primare de genul acţiuni, obligaţiuni, valute, indici
bursieri, al căror curs de pe piaţa la vedere stă la la baza determinării
preţurilor derivatelor financiare.
O Contractele futures şi forward sunt considerate derivatele financiare
fundamentale.
O La baza apariţiei contractelor futures au stat contactele forward.
O Primii care s-au gândit la tranzacţiile la termen au fost japonezii, care
în anul 1697 tranzacţionau primul contract futures .
O Proprietarii de pământ japonezi au descoperit că pot utiliza certificatele
de depozitare a recoltelor de orez ca pe un fel de monedă.
O A luat naştere piaţa de orez Dojima, prima piaţă futures din lume,
unde speculatorii tranzacţionau certificate de depozitare.
O Tranzactionarea acestora semana cu un joc de noroc, deoarece nu se
tinea cont de livrarea fizica a orezului.
O In secolul al XII-lea, guvernul japonez a interzis o perioadă
tranzacţionarea certificatelor de depozit pe orez, ea reluându-se după
ce s-a reglementat modalitatea de lichidare a acestora prin livrare fizică
O În Europa, o formă rudimentară a contractelor futures o constituie
scrisoarea de târg, care stabilea o dată viitoare pentru plata
tranzacţiei.
O În Evul Mediu, majoritatea tranzacţiilor erau încheiate prin troc în
cadrul târgurilor regionale, care au devenit de-a lungul anilor tot mai
specializate şi mai organizate. Toţi comercianţii adunaţi în târg nu
puteau încheia tranzacţii în afara pieţei deschise, unde cererile şi
ofertele trebuiau să fie publice.
O Târgurile europene şi-au dezvoltat o structură şi regulamente care
anticipau caracteristicile unei pieţe futures: mărfurile erau
tranzacţionate la momente şi în locuri bine precizate, a.i. vânzătorii şi
cumpărătorii să se poată întâlni mai uşor.
O Scrisorile de târg sunt precursorul rudimentar al contractelor futures
moderne.
O Contractele forward erau utilizate în mod regulat în anul 1860 la Chicago în
comerţul cu cereale şi în 1880 la Londra în comerţul cu metale.
O Între anii 1830 şi 1840, fermierii din Midwest au întâmpinat probleme la
vânzarea cerealelor, datorită faptului că nu erau încă construite şi existau
puţine mijloace de depozitare.
O Câţiva fermieri mai întreprinzători, pentru a evita aglomeraţia de piaţă,
încheiau un contract cu un cumpărător pentru livrarea cerealelor pe piaţă la
un anumit preţ, cel mai adesea la două săptămâni de la semnarea
contractului.
O Problemele nu au dispărut, odată cu apariţia contractelor forward apărând
pe piaţă şi speculatorii, persoane care nu se ocupau cu comerţul cu cereale,
dar încheiau contracte anticipând că, până la data livrării, preţurile se vor
modifica.
O În absenţa unei pieţe reglementate, încheierea unor afaceri prin intermediul
unor contracte forward rămânea o acţiune dificilă şi riscantă.
O În SUA, remarcăm înfiinţarea în 1848 a bursei de mărfuri Chicago Board Of
Trade, care până în 1865 a stabilit standarde pentru cantitatea,calitatea şi
termenele de livrare, precum şi un set de reguli de tranzacţionare a
contractelor.

O Anul 1865 marchează începutul tranzacţionării contractului futures în SUA,


contractul forward transformându-se în contract futures pe mărfuri.

O În ultimii 40 de ani, pieţele futures tradiţionale de mărfuri au fost umbrite de


dezvoltarea rapidă a tranzacţiilor futures financiare.

O În SUA, Chicago Mercantile Exchange a înfiinţat secţiune Internaţional


Monetary Market şi a iniţiat tranzacţionarea de contracte futures pe 7 valute
în data de 16 mai 1972, apărând astfel prima bursă futures financiară din lume.

O Primul contract futures pe rata dobânzii a fost introdus la tranzacţionare în


1975 la Chicago Board Of Trade.
O În 1982, industria contractelor futures a răspuns la nevoia de acoperire la
riscul căderii cursului acţiunilor oferind primul contract pe indice bursier
la Kansas City Board of Trade.
O În 1983, Philadelphia Stock Exchange introduce opţiunile negociabile pe
valute.

O În România, pe cursurile valutare ROL/USD şi ROL/DEM au fost promovate


încă din anul 1997 de Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri din Sibiu.

O În prezent, la SIBEX se tranzacţionează 45 de contracte futures, din care 1


pe indici bursieri, 1 pe aur, 1 pe petrol, 7 pe valute şi 35 pe acţiuni.

O Derivatele financiare sunt tranzacţionate astăzi în peste 60 de burse futures şi


de opţiuni răspândite în întreaga lume.
O Cele mai importante pieţe pe care se tranzacţionează derivate
financiare sunt:
O în SUA: Chicago Board of Trade, Chicago Mercantile Exchange,
International Monetary Market;
O în Anglia: London International Financial Futures Exchange ŞI
London Traded Options Market;
O în Germania şi Elveţia: Eurex Frankfurt;
O în Elveţia: Swiss Options and Financial Future Exchange.
O în Franţa : Marché à Terme International de France şi Marché
d′Options Negociables de Paris;
O în Asia: Tokyo Stock Exchange, Singapore Mercantile Exchange,
Hong Kong Futures Exchange.
2.5.2. Tipuri de derivate financiare
Derivatele financiare se pot grupa în patru mari categorii:
1.contracte futures
2.contractele forward;
2. opţiuni negociabile;
3. swap-uri.

Activele suport ale derivatelor financiare pot fi clasificate în cinci mari grupe:
O acţiuni;
O valute;
O rata dobânzii: activele financiare purtătoare de dobândă, cele mai frecvent utilizate ca
active suport sunt: obligaţiunile de stat pe termen mediu şi lung şi bonurile de tezaur;
O indicii bursieri: aceştia nu sunt prin ei înşişi active financiare;
O mărfurile: acestea nu sunt active financiare, însă trebuie menţionate, deoarece punctul
de pornire în crearea derivatelor l-a constituit marfa.

1. Contractele forwards – contracte la termen ferm, nestandardizate din punct de vedere al


cantităţii, calităţii şi preţului activului-suport.
O Data scadenţei este convenită între părţi iar mărimea contractului se stabileşte în
funcţie de natura tranzacţiei şi de necesităţile părţilor.
O În momentul încheierii unui contract forward, nu se solicită plata unei sume
de bani ca şi garanţie, profiturile şi pierderile sunt lichidate cash la
expirarea contractului.
2. Contractele futures - angajamente standardizate de a cumpăra sau vinde un
anumit activ financiar la o dată viitoare şi la un preţ stabilit în momentul încheierii
tranzacţiei.
O În cazul unui contract futures, cumpărătorul şi vânzătorul contractului nu se
cunosc între ei, ci doar ştiu piaţa pe care se desfăşoară tranzacţia.
O Bursa specializata stabileste precis calitatea sau caracteristicile activului suport,
scadenţa contractelor futures.
O La încheierea contractului se cere fiecărei părţi depunerea unei sume de bani
numită marjă sau garanţie.
O Siguranta tranzactiilor pe piata futures este asigurata prin reglementarea si
organizarea specifica a pietelor derivatelor financiare, cu instituţia centrală:
Casa de Compensaţie.
O Casa de Compensatie ia pozitie in contrapartida atat cu cumparatorul cat si cu
vanzatorul, rezultand pentru ea o pozitie neta, neutra si fara risc.
O Operatorii de pe piaţa futures se pot clasifica, în funcţie de scopul urmărit,
în:

 hedgeri, investitori în alte active care se protejează printr-un contract


futures împotriva pierderii generate de fluctuaţia preţului iniţial;
 arbitrajori, care speră să obţină câştig din diferenţele de preţ de pe pieţe
diferite sau din momente diferite;
 speculatori, care îşi asumă riscuri importante pentru a obţine profit din
fluctuaţia preţului contractelor futures.

O Investitorul va deschide o pozitie “long” atunci cand estimeaza o crestere a


preturilor la termen sau o pozitie short atunci cand prevede o scadere a
pretului in viitor.

O Executarea contractului futures este obligatorie atât pentru cumpărător cât


şi pentru vânzător, întotdeauna unul din ei înregistrând un câştig şi celălalt
o pierdere.
O Elementele standardizate ale contractelor futures sunt următoarele:
1. simbolul contractului: simbolizarea a fost impusă de necesitatea
exprimării scurte, concise şi sugestive a denumirii contractului;
DESIF5, USD/RON la SIBEX SI SIF511DEC la BVB

2. activul suport: este activul care stă la baza contractului futures şi care dă şi
denumirea acestuia; contractul futures EUR/RON are ca activ suport
cursul valutar de referinta dintre leul romanesc si moneda unica
europeana

3. unitatea de trazacţionare sau multiplicatorul: stabileşte cantitatea


standardizată în funcţie de care se determină valoarea contractului;

4. cotaţia: este elementul care ne arată preţul unei unităţi de tranzacţionare;


este identica cu cotatia activului suport pe piata spot.

5. mărimea pasului: stabileşte fluctuaţia minimă pe care o poate avea preţul


activului suport; Pentru toate contractele futures pe actiuni si pentru
contractele futures valutare pasul de tranzactionare este de 0,0001 RON
6. Variatia maxima zilnica: este stabilită de către bursă în scopul evitării unei
activităţi speculative deosebit de intense care ar conduce la denaturarea
cursului real al activului suport.

7. marja de ric :este suma cash pe care orice investitor trebuie să o depună în
momentul în care îşi deschide o poziţie pe piaţa futures la societatea de
brokeraj care intermediază tranzacţia.

O Ambii parteneri trebuie să constituie acest depozit deoarece în urma


încheierii contractului futures oricare dintre ei poate pierde.

O În situaţia în care suma din contul de marjă scade sub nivelul marjei
necesare pentru garantarea poziţiilor deschise, contul se află în situaţia de
apel în marjă. Până cel târziu la începerea următoarei şedinţe de
tranzacţionare, investitorul trebuie să alimenteze contul cu suma solicitată
de broker.
O În caz contrar, brokerul va lichida fortat o parte sau toate pozitiile deschise,
pana cand suma din cont va fi din nou cel putin egala cu marja necesara.
8. Scadenţa contractelor futures: este ziua în care expiră contractele futures.
Scadenţa variază de la un contract la altul şi e stabilită de către bursă, astfel
încât să corespundă nevoilor participanţilor la piaţă.
9. Lichidarea poziţiei futures : poate avea loc prin livrare efectivă,
compensare sau schimbare cu activul-suport.
O Doar o mică parte(1-5%) a tranzacţiilor futures se finalizează la scadenţă
prin livrarea fizică a activului-suport sau prin plata în numerar.

O Compensarea contractului futures consta in inchiderea pozitiei initiale printr-


o operatiune de sens contrar.
O Are loc atunci cand nu se doreste nici livrarea efectiva a activului suport si
nici stingerea cash a obligatiilor contractului futures.

10. Orarul de tranzacţionare: diferă de la o bursă la alta, de la un contract la


altul.
11. Marcarea la piaţă : este caracteristica contractelor futures care constă în
stabilirea preţului zilnic în funcţie de cotaţia activului-suport, calculându-se
pierderile sau câştigurile obţinute.
O
Exemplu: Presupunem că un investitor cumpără un contract futures USD/RON
echivalent a 1000 USD cu scadenţa în DEC 16, la cursul de 4,1007 RON/USD, în
data de 19.10.2016.
- Marja de risc este 205 RON (5%), el deschizându-şi o poziţie long futures. În
următoarele zile cursul contractului futures a avut următoarea evoluţie:
20.10.2016: 4,1085 RON/USD;
21.10.2016: 4,1343 RON/USD;
24.10.2016: 4,1396 RON/USD;
25.10.2016: 4,1260 RON/USD
26.10.2016: 4,1160 RON/USD
Suma depusăîn contul de marjă=205 RON
20.10.16 avem o creştere a cursului valutar faţă de 19.10.16
Câştigul nerealizat= 1000 USD*(4,1085-4,1007)=7,8 RON
21.10.16 avem o creştere a cursului valutar faţă de 20.10.16
Câştigul nerealizat= 1000 USD*(4,1343-4,1085)=25,8 RON
24.10.16 avem o creştere a cursului valutar faţă de 21.10.16
Câştigul nerealizat= 1000 USD*(4,1396-4,1343)=5,3 RON
25.10.16 avem o scădere a cursului valutar faţă de 24.10.16
Pierderea nerealizată= 1000 USD*(4,1260-4,1396)=-13,6 RON
26.10.16 avem o scădere a cursului valutar faţă de 25.10.16
Pierderea nerealizată= 1000 USD*(4,1160-4,1260)=-10 RON
Opţiunile negociabile – conferă deţinătorilor dreptul, dar nu şi obligaţia,
de a cumpăra sau a vinde un activ-suport.
O Contractele de opţiuni sunt standardizate şi sunt oferite de burse
specializate.
O Din punctul de vedere al drepturilor pe care le au deţinătorii lor,
opţiunile pot fi:
1. de cumpărare (CALL), ce dau dreptul, dar nu obligaţia,
cumpărătorilor lor să achiziţioneze un număr determinat de unităţi ale
activului-suport, la un preţ fixat numit preţ de exerciţiu, până la o dată
precizată numită data scadenţei.
2. de vânzare (PUT), care dau dreptul, dar nu obligaţia, cumpărătorilor
lor de a vinde un anumit număr de unităţi ale activului suport, la preţul de
exerciţiu şi la data precizată.

O Contractele futures şi contractele cu opţiuni sunt tranzacţionate pe


pieţele reglementate.

O Opţiunile CALL şi PUT sunt contracte complet separate, distincte,


care oferă drepturi diferite, în nici un caz ele neputând fi tratate ca
părţi opuse ale aceleiaşi tranzacţii.
O Decizia de a cumpăra sau vinde este luată de cumpărător, şi acesta va exercita
opţiunea dacă este interesat, iar vânzătorul se supune deciziei cumpărătorului.

O Pentru a obţine dreptul de alegere, la data încheierii contractului de opţiune


cumpărătorul plăteşte o primă vânzătorului.

O Această primă este de fapt obiectul negocierilor între cumpărător şi vânzător,


întrucât preţul de exercitare, durata opţiunii, tipul opţiunii şi numărul de active-
suport reprezintă elemente standardizate ale contractelor de opţiuni.

O Opţiunile se pot clasifica în funcţie de momentul în care se poate realiza


exercitarea opţiunii în:
- opţiuni de tip european: caz în care exercitarea opţiunii nu se poate realiza
decât la scadenţa acesteia;

- opţiuni de tip american: caz în care opţiunea poate fi exercitată în orice


moment până la scadenţă.

O Casa de Compensatie se interpune in toate tranzactiile incheiate in bursa


devenind vanzatorul pentru toti cumparatorii de “call” care exercita optiunea si
cumparatorul pentru toti vanzatorii de “put” care exercita optiunea.
O Operatorii pe piaţă trebuie să constituie depozite de garanţii pentru a asigura siguranţa
tranzacţiilor: la cumpărarea de opţiuni, investitorul trebuie să plătească integral preţul
opţiunii iar la vânzarea de opţiuni trebuie depusă marja contractului.

O Executarea contractelor de opţiuni se poate face prin: lichidarea opţiunii, exercitarea


opţiunii şi prin expirarea opţiunii.

O Elementele definitorii ale unui contract de opţiune sunt următoarele:


1. activul suport: stă la baza contractului de opţiune şi poate fi acţiuni, obligaţiuni,
valute, indici bursieri, contracte futures etc.

2. preţul de exercitare: este preţul fixat în momentul cumpărării sau vânzării


contractului de opţiune şi depinde de cursul de piaţă al activului suport care stă la
baza opţiunii.

3. durata de viaţă: reprezintă perioada de timp în care opţiunea poate fi


exercitată, opţiunile având o perioadă de existenţă limitată.

4. prima sau preţul opţiunii (P): cumpărătorul trebuie să o plătească, în


momentul încheierii contractului, vânzătorului opţiunii pentru dreptul de a
exercita opţiunea.
O Mărimea primei depinde de condiţiile pieţei, cum ar fi: intervalul de timp care a mai
rămas până la scadenţa sa, volatilitatea sa, cursul activului suport, preţul de exercitare
etc. Prima se calculează teoretic ca sumă a două elemente: valoarea intrinsecă şi
valoarea timp;

5. valoarea intrinsecă (VI): este diferenţa dintre cursul activului suport şi preţul de
exercitare al opţiunii „call” sau diferenţa dintre preţul de exercitare al opţiunii „put”
şi cursul activului suport.

O Când valoarea intrinsecă este pozitivă, opţiunea este „în bani”(„în the money”).

O Când valoarea intrinsecă este negativă, opţiunea este „fără bani” sau „în afara
banilor” („out of money”); dacă valoarea intrinsecă este egală cu 0, opţiunea este „la
bani” („at money”).
6. Valoarea timp (VT): reflectă suma de bani pe care cumpărătorul opţiunii este dispus
să o plătească, în speranţa că opţiunea îi va aduce profit la scadenţă sau înainte de
scadenţă.
Ea rezultă ca diferenţă pozitivă între mărimea primei şi valoarea intrinsecă: VT =P -
VI . Valoarea timp este cu atât mai mare cu cât scadenţa este mai îndepărtată.
O O opţiune CALL de cumpărare se va exercita dacă în viitor cursul activului-suport
va fi mai mare în raport cu preţul de exercitare, dar cumpărătorul va obţine profit
numai dacă creşterea cursului activului-suport în raport cu preţul de exercitare este
superioară primei: C > PE + pcall.

O Exemplu: Considerăm că un investitor cumpără o opţiune CALL cu scadenta in


dec. 2014 avand ca suport 1000 actiuni SIF5 la un preţ de exercitare de 1,883
lei/acţiune şi prima de 0,05 lei/acţiune. Presupunem evoluţia cursului de piaţă până
la scadenţă astfel: a) 1,95 lei/acţiune în 06.11.14; b) 1,85 lei/acţiune în 13.11.14; c)
1,92 lei/acţiune în 05.12.14; d) la scadenţă în 19.12.14 1,79 lei/acţiune.

A) C=1,95>1,883=PEopţiunea CALL este în bani


Rezultatul investitorului=1000*(C-PE-p)=1000(1,95-1,883-0,05)=17 lei

B) C=1,85<1,883=PEopţiunea CALL este în afara banilor


Investitorul are 2 posibilitaţi :ori sa o vândă ori sa stea în aşteptare că poate preţul
acţiunii SIF5 va creşte
C) C=1,92>1,883=PEopţiunea CALL este în bani
Rezultatul investitorului=1000*(C-PE-p)=1000(1,92-1,883-0,05)=-13 lei

O D) C=1,79<1,883=PEopţiunea CALL este în afara banilor,


investitorul abandonează opţiunea
Rezultatul investitorului este pierdere max.=p*1000
acţiuni=0,05*1000=50 lei

O O opţiune PUT de vânzare se va exercita dacă în viitor cursul


activului-suport va fi mai mic decât preţul de exercitare, dar
cumpărătorul opţiunii de vânzare va obţine profit numai dacă scăderea
în viitor a cursului activului-suport în raport cu preţul de exercitare este
mai mare decât prima plătită pentru cumpărarea sa: PE - C > pput
O Profitul cumpărătorului opţiunii de vânzare în această situaţie va fi:  =
PE – (C+ pput)
O Presupunem, spre exemplificare, un cumpărător pentru 5 opţiuni PUT în aceleaşi
condiţii ca ale exemplului precedent, adica cu scadenta in dec. 2014 avand ca
suport 1000 actiuni SIF5/optiune la un preţ de exercitare de 1,883 lei/acţiune şi
prima de 0,05 lei/acţiune. Presupunem evoluţia cursului de piaţă până la scadenţă
astfel: a) 1,95 lei/acţiune în 06.11.14; b) 1,85 lei/acţiune în 13.11.14; c) 1,92
lei/acţiune în 05.12.14; d) la scadenţă în 19.12.14 1,79 lei/acţiune.
A) C=1,95>1,883=PEopţiunea PUT este în afara banilor
Investitorul are 2 posibilitaţi :ori sa o vândă ori sa stea în aşteptare că poate preţul
acţiunii SIF5 va scădea

B) C=1,85<1,883=PEopţiunea PUT este în bani


Rezultatul investitorului=5*1000*(PE-C-p)=5*1000(1,883-1,85-0,05)=-85 lei

C) C=1,92>1,883=PEopţiunea PUT este în afara banilor


Investitorul are 2 posibilitaţi :ori sa o vândă ori sa stea în aşteptare că poate preţul
acţiunii SIF5 va scădea
O D) C=1,79<1,883=PEopţiunea PUT este în bani, investitorul
executa opţiunea
Rezultatul investitorului=5*1000*(PE-C-p)=5*1000(1,883-1,79-
0,05)= 215 lei

O Opţiunile CALL şi PUT sunt avantajoase pentru cumpărători


întrucât pierderile lor sunt limitate la mărimea primei plătite, în
timp ce câştigurile obţinute pot fi nelimitate.
O Un alt avantaj al tranzactiilor cu optiuni este puterea de
asteptare.
O Un alt avantaj e ca nu necesita plata de marje: în cazul
tranzactiilor cu optiuni numai vânzatorilor li se solicita sa
depuna marje.
O În schimb, un dezavantaj major al investiţiilor în opţiuni este că
pentru a realiza profit, preţurile trebuie să evolueze destul de
mult astfel încât să acopere mai întâi costul primei.