Sunteți îngrijorați când nu puteți să dormiți bine?

Atunci, v-ar interesa să aflați

Samuel Untermyer- celebrul avocat – nu a dormit calumea nici o singură noapte în
viața lui. Când Sam Unternyer s-a dus la colegiu, era îngrijorat din cauza a două
infecțiuni- astmul și insomnia. Se părea ca nu se putea vindeca de nici una, așa că a
hotărât să facă următorul lucru bun posibil- să profite de orele de veghe. În loc să se
frământe și să își facă griji până la limita cedării nervoase, se scula și se apuca de
învățat. Rezulatul? A început să adune distincții la toate cursurile și a devenit unul
dintre absolvenții prodigioși ai Colegiului din New York.
Chiar și după ce a început să practice dreptul, insomnia a continuat dar Utntermyer nu
și-a făcut griji. ,,Natura” și-a zis, ,,Va avea grijă de mine”. Și așa a fost. În ciuda
numărului mic de somn, și-a păstrat sănătatea și a fost apt să muncească la fel de
spornic Ca orice alt tânăr avocat din New York. Ba chiar mai mult spor, pentru că
muncea și în timp ce ceilalți dormeau!
La douăzeci și unu de ani, Sam Untermyer câștiga șaptezeci și cinci de mii de dolari
pe an; Și alți tineri avocați veniau săl asiste în procese pentru ai studia metodele. În
1931 a fost plătit pentru un caz cu, probabil, cel mai mare onorariu pe care îl primise
până atunci vriun avocat: un milion de dolari, bani gheață.
Avea încă insomnii- citea jumătate de noapte- și apoi se trezea la ora cinci dimineața
și se apuca să dicteze scrisori. Pe la vremea în care cei mai mulți oameni de-abia se
apucau de lucru, munca lui pentru acea zi era pe jumătate făcută. Acest om care rare
ori s-a bucurat de un somn bun a trăit până la vârsta de optzeci și unu de ani; Dar dacă
ar fi stat să se frământe și să se îngrijoreze din cauza insomniei, și-ar fi distrus,
probabil, viața.
Petrecem o treime din viață dormind- și totuși, nimeni nu știe ce înseamnă cu adevărat
somnul. Știm că este un obicei și o stare de odihnă prin care natura are grijă de noi,
dar nu știm de câte ore de somn are nevoie fiecare individ. Nu știm nici măcar dacă
somnul în sine este necesar!
Fantastic? Ei bine, în timpul Primului Război Mondial, Paul Kern, un soldat ungur, a
fost înpușcat în lobul frontal al creierului. S-a făcut bine, dar, destul de curios n-a mai
dormit. Orice au făcut medicii- și au încercat tot felul de sedative și narcotice, până și
hipnotismul- Paul Kern nu a putut fi adormit sau măcar adus în stare de somnolență.
Doctorii au spus că nu mai avea mult de trăit. Dar el i-a contrazis. Și-a luat o slujbă și
a continuat să trăiască sănătos tun mulți ani. Se întindea și închidea ochii ca să se
odihnească, dar nu a mai dormit vreo dată. Cazul său a constituit un mister medical
care a răsturnat multe dintre convingerile noastrre despre somn.
Uni oameni au nevoie de mult mai mult somn de cât alții. Lui Toscanini îi ajungeau
cinci ore pe noapte, dar Calvin Coolidge avea nevoie de mai mult de cât dublu.
Coolidge dormea unsprezece ore din douăzeci și patru. Cu alte cuvinte, Toscanini a
dormit o cincime din viața lui, în timp ce Coolinge și-a dormito aproape pe jumătate.
Îngrijorarea legată de insomnie vă va face mult mai mult rău decât insomnia în sine.
Depildă, unul dintre cursanții mei- Ira Sandner din Ridgefield, New Jersey- a ajuns
aproape să se sinucidă din cauza insomniei. ,,Mă gândeam că înebunesc”, mia
povestit Ira Sandner. ,,Problema era, la început, că dormeam prea bine. Nu mă
trezeam când suna deșteptătorul și rezultatul era că întârziam la lucru dimineața. Eram
îngrijorat din acest motiv- și, defapt, șeful m-a avertizat că trebuia să ajung la timp la
serviciu. Știam că dacă eram să continui așa aveam sămi pierd slujba.
Leam povestit prietenilor despre asta și unul dintre ei mi-a sugerat să mă concentrez
profund asupra ceasului deșteptător înainte de a mă duce la culcare. Așa a început
insomnia! Tic-Tac-ul acelui ceas nenorocit a devenit o obsesie. Mă ținea treaz și mă
zvârcoleam cât era noaptea de lungă! Când se făcea dimineață, eram aproape bolnav.
Eram bolnav de oboseală și de îngrijorare. Am ținut-o așa vreme de opt săptămâni.
Nu pot să vă ddescriu prin ce chinuri am trecu. Eram convins că am să înebunesc.
Uneori, mă plimbam în colo și în coace ore întregi și mă gândeam serios dacă nar fi
mai bine să ma arunc pe fereastră și să termin cu tot!

În cele din urmă, mam dus la doctor pe care-l cunoștem din totdeauna. Mi-a spu:
,, Ira, nu pot să te ajut. Nimeni nu te poate ajuta, pentru că ți-ai făcut singur chestia
asta. Dute seara la culcare și, dacă nu poți să adormi, las-o baltă. Spuneți :,, Numi
pasă câtuși de puțin dacă nu adormi. Pot să stau foarte bine treaz până dimineața”.
Ține ochii înciși și spune-ți: ,,Atât timp cât stau liniștit și numi fac griji, o să mă
odihnesc oricum”.
Asta am făcut ,, spune Sandner,” și în decurs de două săptămâni am început să dorm.
În mai puțin de o lună, dormeam opt ore pe noapte și nervii mi sau redresat”. Nu
insomnia îl ucidea pe Ira Sandner; Îngrijorarea era cea vinovată.
Doctorul Nathaliel Kleitnan, profesor la universitatea din Chicago a făcut mai multă
muncă de cercetare în domeniul somnului decât orice alt om în viață. Expert în somn,
el a declarat că nu știe pe cineva care să fi murit de insomnie. Poți săți faci griji din
cauza insomniei până ce îți reduci vitalitatea și devii sensibili la boli. Dar îngrijorarea
provoacă aceste ravagii, nu insomnia în sine. Doctorul Kleitman a spus că persoanele
care își fac griji din cauza insomniei dorm, în general, mult mai mult de cât își dau
seama cel ce jură că ,, Nam pus geană pe geană azi noapte ” poate să fi dormit ore
întregi fără să știe. De exemplu unii dintre cei mai profunzi gânditori ai secolului al
XIX-lea, Herbert Spencer, era un holtei bătrân ce locuia întro pensiune și plictisea pe
toată lumea cu vorbăria lui despre insomnie. Ajunsese săși pună dopuri în urechi ca
să nu mai audă zgomotul și săși poată liniști nervii. Uneori, lua opiu ca să adoarmă.
Întro noapte, el și profesorul Sayce din Oxford au împărțit o cameră la hotel. A doua
zi, Spencer a declarat că na închis un ochi. În realitate, profesorul Saycer a fost cel
care nu a putut să închidă ochii. Fusese ținut treaz toată noaptea de sforăiturile lui
Spencer!
Prima cerință a unui somn bun este sentimentul de singuranță. Trebue să simțim că o
putere mai mare decât noi înșine are grijă de noi până dimineață. Doctorul Thomas
Hyslop de la Great West Riding Asylum a subliniat această idee adresându-se
Asociației Medicale Britanice. El a spus: ,,Anii de practică mi-au arătat că unul dintre
cei mai buni agenți producători de somn este rugăciunea.
Fac această afirmație din punct de vedere strict medical. Exerciții rugăciunii, la aceea
care îl practică în mod obișnuit, trebuie privit ca modul cel mai adecvat și normal de
liniștirea a minții și calmare a nervilor”.
Jeanette MacDonald mia spus că atunci când era deprimață și îngrijorată îi era greu să
adoarmă, căpăta ăn tot deauna ,, un sentiment de siguranță” repetând psalmul
XXII: ,,Domnul mă paște și nimic numi va lipsi. La loc de pășune, acolo ma sălășluit;
la apa odihnei m-a hrănit”.
Dar dacă nu sunteți religioși și trebuie să alegeți calea cea mai grea pentru orice,
atunci învătați să vă relaxați prin măsuri fizice. Doctorul David Harold Fink, autorul
lucrării Release from Nervous Tension (Eliberarea de tensiunea nervoasă), afirmă că
metoda cea mai bună în acest sens este să vorbești cu propriu corp. După doctorul
Fink, cuvintele constituite cheia tuturor felurilor de hipnoză și dacă vă confruntați
constant cu insomnia, este din cauză că vați convins că nu puteți dormi. Pentru a eși
din această situație, trebuie să vă dehipnotizați singuri – și o puteți face spunând
mușchilor corpului dumneavoastră :,, Gata, gata, destindeți-vă, relaxați-vă”. Știm deja
că mintea și nervii nu se pot relaxa atunci când mușchii sunt încordați, așa că, vrem să
dormim, trebuie să începem cu mușchii. Doctorul Fink recomandă- și practica
demonstrează că are dreptate- să ne așezăm o pernă sub genchi pentru a elibera
tensiunea din picioare și pernuțe sub brațe din același motiv. Apoi, spunănd mușchilor
feței să se relaxeze, ochilor, brațelor picioarelor, ajungem până la urmă să adormim pe
nesimțire. Am încercat metoda și știu că funcționează. Unul dintre tratamentele cele
mai bune pentru insomnie ete activitatea fizică: grădinăriți, îotați, jucas tenis, golf,
schiați sau efectuați orice muncă fizică istovitoare. Este ceea ce a făcut Theodore
Dreisor. În tinerețe, ca tânăr scriitor în căutatea afirmării, era îngrijorat din pricina
insoniei, așa că s-a angajat muncitor la New York Cenral Raulway; după o zi de bătut
piroane sau de aruncat pietriș cu lopata, era atât de epuizat, încât de-abia mai putea sta
treaz cât să mănânce.
Dacă suntem suficient de obosiți, natura ne va sili să dormim, chiar dacă suntem în
mers. Pentru a ilustra aceasta, să vă povestesc ce mi s-a întâmplat când aveam
treisprezece ani. Tata expedia un vagon cu porci îngrășați la Saint Joe, Missouri.
Având două permise de liberă circulație pe calea ferată, m-a luat cu el. Nu mai
fusesem până atunci într-o localitate cu mai mult de patru mii de locuitori. Când am
ajuns la Sait Joe – un oraș cu șaizeci de mii de locuitori – am fost nebun de emoție.
Am văzut blocuri înalte de șase etaje și – minunea minunilor – am văzut un tramvai.
După ziua cea mai palpitantă și mai emoționantă a vieții mele, tata și cu mine ne-am
întors cu trenul la Ravenwood, Missouri. Ajungând acolo la două noaptea, trebuia să
mergem pe jos patru mile la fermă. Și iată miezul poveștii: am fost ce mergeam. De
multe ori mi s-a întâmplat să dorm călare. Și sunt în viață ca să v-o povestesc!

Când oamenii sunt complet extenuați, dorm în bubuiturile și oroarea și primejdia

războiului. Doctorul Foster Kennedy, celebrul neurolog, mi-a spus că, în timpul
retragerii Armatei a Cincea a Marii Britanii, în 1918, a văzut soldați atât de extenuați,
încât cădeau la pământ chiar pe locul pe care se aflau și adormeau profund, de parcă
inrau în comă. Nu se trezeau nici dacă li se ridicau pleoapele cu degetele. Și spune că
a observat că, invariabil, pupilele ochilor li se rostogoleau în sus în orbite. „După ce-
am văzut asta”, spune doctorul Kennedy, „atunci când am probleme cu somnul, încerc
să îmi rostogolesc ochii în această poziție; Este un reflex automat asupra căruia nu am
nici un fel de control”.

Nimeni nu s-a sinucis vreodată refuzând să doarmă și nici nu o va face. Natura îl

silește pe om să doarmă în ciuda voinței sale. Vorbind despre sinucidere, mi-am
amintit despre un caz descris de doctorul Henry C. Link în cartea sa, The Rediscovery
of Man (Redescoperirea omului). Doctorul Link a fost vicepreședintele Corporației
Psihologice și a stat de vorbă cu mulți oameni îngrijorați și deprimați.

Omul a încercat metoda nu o dată, ci de mai multe ori, și de fiecare dată s-a simțit mai
bine, dacă nu în privința mușchilor, măcar la minte. Cam în a treia seară, a ajuns la
ceea ce intenționase doctorul Link de la bun început – era atât de obosit fizic, încât a
dormit buștean. Mai târziu, s-a înscris într-un club sportiv și a început să concureze în
competiții. Curând, s-a simțit atât de bine, încât își dorea să trăiască veșnic!
 Bibliografia

1.Dale Carnegie ,, Lasă grijile, începe să trăești” editura Curtea Veche București 2000

2.Dale Caenegie & Associates, INC., S. L. Levine, M. A. Crom ,,Liderul poți fi tu”

editura Curtea Veche București 2002