PROBLEMATICA
În ceea ce privește problematica romanului, ea se învârte în jurul unei noțiuni
fundamentale, aceea de intelectual, care la Camil Petrescu înseamnă în primul rând
o structură morală, adică o conștiință. De obicei, aceasta conștiință e o suma de
valori și principii infinit mai importante decât orice altceva. E vorba despre valori
precum adevărul, dragostea, dreptatea, revolta împotriva răului. Fiecare dintre
personajele încadrate în categoria intelectualului crede că aceste principii sunt
absolute :dragostea absolută, dreptatea absolută etc.
Personajul Ștefan Gheorghidiu pornind de la un incident legat de o problemă
principială(achitarea unui bărbat care și-a ucis soția), exprimă categoric o
convingere dură și radicală :" îndrăgostiții au drept de moarte și de viață unul
asupra celuilalt".
Un om care gândește astfel sugerează ideea ca o iubire imensa înseamnă un
risc imens. Oamenii care se iubesc devin extrem de vulnerabili și orice trădare, cât
de mică, poate genera o adevărată catastrofă sufletească. Pentru Gheorghidiu
interferența dintre doua suflete în actul iubirii este asemănătoare cu unirea dintre
trupurile unor siamezi :este imposibil să le separi, fără sa provoci răni grave, poate
chiar mortale. De aceea el susține că persoana părăsită poate să ajungă, din
disperare, la crimă, la sinucidere sau la amândouă.
Asemenea modalitate de a gândi se asociază cu o hipersensibilitate care face ca
orice trăire să fie amplificată la infinit. Ceea ce pentru unii e banal, pentru alții
poate fi o catastrofă.Pentru Ștefan Gheorghidiu, eșecul sentimental este cu adevărat
o catastrofă tocmai pentru că iubirea pentru el este una definitivă, o alegere pe care
o faci odată pentru totdeauna.
Evocând momentele în care s-a îndrăgostit de Ela, Ștefan își aduce aminte
modul în care s-a produs această îndrăgostire și faptul că , inițial, nici măcar nu era
îndrăgostit, dimpotrivă, se simțea mai mult atras de colega de facultate a Elei. Este
însă foarte important că Ela s-a îndrăgostit prima, că era o femeie extrem de
frumoasă, că orice bărbat ar fi fost fericit sa fie iubit de o asemenea femeie. Pe de
alta parte, Ela se îndrăgostește de Ștefan pentru că ca era un om extrem de admirat,
datorită inteligenței, profesorii îl tratau cu mult respect, era într-un fel o vedetă a
facultății de filosofie.
În tot acest proces de îndrăgostire orgoliul joacă un rol esențial. Fiecare dintre
cei doi parteneri are senzația unicității celuilalt, în ceea ce îl privește pe Ștefan, el
este fascinat de iubirea Elei și devine complet dependent de ea. E de remarcat și
faptul că îndrăgostindu-se, Ștefan transferă asupra Elei toate calitățile pe care ar
trebui să le aibă femeia iubită de el. Este exact mecanismul cristalizăriipe care îl
descrie scriitorul francez Stendhal: când ne îndrăgostim, ne îndrăgostim de fapt de
o imagine pe care o creează mintea noastră și confundăm această imagine cu cel de
care suntem îndrăgostiți. E clar că Ștefan e mult prea îndrăgostit și își închipuie
despre Ela că e "femeia mea în exemplar unic" și este convins că aceasta este o
iubire definitivă, care exclude orice slăbiciune, orice ezitare și orice alternativă.
Primul mare moment de criză a cuplului poate avea legătură cu moștenirea pe
care o primesc cei doi, dar nu moștenirea propriu-zisă declanșează criza,
contrazicând toate ideile lui Ștefan referitoare la ceea ce înseamă o mare iubire.
Criza cuplului se declanșează într-o excursie în care, cu totul neașteptat, Ela începe
să-și manifeste preferința pentru un alt bărbat (domnul G) căutând să fie în preajma
lui, conversând și dansând cu acesta în contextul în care își ignoră complet soțul.
Mai mult decât atât, întârzie la masă și deranjează pe toată lumea pentru a se așeza
lângă domnul G., mănâncă din farfuria acestuia, pare că vrea să lase impresia unei
intimități cu totul nepotrivite. Ștefan este uluit de comportamentul soției, suferă
enorm, iar momentul culminat este acela când Ela ajunge ea însăși să sufere
văzându-l în compania altei femei pe domnul G. Este adevărat ca aven perspectiva
subiectivă a unui personaj-narator, hipersensibil, cu tendința de a transforma într-o
catastrofă gesturi mărunte, pe care alții poate nu le iau în seamă.
Pe de altă parte însă, anumite gesturi se fac efectiv și generează suferință, lucru
care pe Ela nu o preocupă. Orice îndrăgostit are, în mod normal, grijă să nu-și
rănească partenerul, să nu îi provoace suferință, iar din acest punct de vedere,
comportamentul Elei nu e acela al unei femei îndrăgostite de soțul ei. Mai mult, ea
se arată complet surprinsă de comportamentul și de reproșurile lui Ștefan,
neînțelegând nimic din frământările și suferințele lui. De fapt, semnele unei anume
schimbări existau deja, dar Ștefan era prea îndrăgostit ca să le interpreteze corect.
Unul dintre aceste semne era chiar intenția Elei de a-și schimba soțul din punct de
vedere vestimentar, de a-l face să semene cumva cu dansatorii pe care ii întâlnea în
saloanele bucureștene și pe care începuse să îi admire. Apoi, mai era și felul în care
începuse să-l contrazică și să se îndoiască de modul în care el judeca anumite
situații și persoane.
De fapt, exista trei interpretări legate de comportamentul Elei. Prima ar fi
aceea că, ajungând să cunoască elita socială bucureșteană, Ela ajunge să se
cunoască pe ea însăși și să-și dea seama că acesta e mediul care i se potrivește, fapt
ce duce la o completă schimbare a preferințelor și a sistemului de valori.
O a doua interpretare ține de modul în câte Ștefan se îndrăgostise. El pornise
de la început cu ideea că Ela este iubirea lui definitivă și își construise în minte o
imagine perfectă, pe care o transferase asupra femeii reale.Altfel spus e posibil ca
Ela să fi fost de la început acea ființă superficială, lipsită de cine știe ce strălucire,
spirituală și intelectuală și numai Ștefan îndrăgostit fiind să o vadă cu totul altfel.
În al treilea rând, trebuie să ținem cont că e un roman subiectiv, iar perspectiva Elei
ne lipsește complet, prin urmare, persistă o incertitudine până în finalul romanului,
pentru că noi nu putem cunoaște nici motivațiile Elei, nici cât e de profundaă
schimbarea ei, iar în ultimă instanță nici personajul narator nu are certitudinea ca a
fost înșelat în mod real. Ceea ce știm însă cu certitudine este că între femeia pe
care o iubea el și cea pe care o descoperă spre final nu prea există nicio urmă de
asemănare.
Un episod important este și acela în care, tot în timpul unei petreceri, Ela
refuză să meargă acasă, flirtează cu domul G, Ștefan devine din nou foarte gelos, și
nemaisuportând apropierea dintre cei doi, o roagă pe Ela să meargă acasă. Fiindcă
ea refuză, Ștefan pleacă singur, iar pe drum agață o femeie ușoară și o duce acasă.
Ela sosește foarte târziu, spre dimineață, și se arăta uluită de comportamentul
soțului. Urmează o despărțire care îi va provoca lui Ștefan o suferință enormă.
Romanul se transformă într-un studiu al gelozie; în care personajul narator își
analizează stările sufletești, obsesiile, gândurile, comparând-se cu un mecanism
stricat care se învârte în gol, măcinând mereu și mereu aceeași idee. Ștefan ajunge
să umble pe străzi fără să știe exact unde merge, să frecventeze locuri în care ar fi
fost posibil să o întâlnească pe Ela,astfel încât trăiește o imensă fericire atunci când
se împacă, încercând să uite prin ce a trecut.
Există un prim moment în care drama sentimentală interferează cu drama
războiului : Ștefan este mobilizat într-un moment în care din nou simte că toate
certitudinile i se spulberă,revenind în schimb îndoielile și frământările legate de o
posibila relație între soția lui și domnul G. Pe front fiind, afla că domnul G. s-a
mutat și el la Câmpulung unde se afla Ela, iar Ștefan e convins că îi va găsi pe cei
doi împreună. E hotărât să îi omoare, apoi să se sinucidă, însă, din fericire, când
ajunge la Câmpulung o găsește pe Ela singură, având chiar impresia ca ea îl
aștepta.
Una dintre ultimele scene relevante din perspectiva relației de cuplu este aceea în
care Ela îi scrie lui Ștefan că îl așteaptă să vină de urgență la Câmpulung. Ștefan se
iluzionează că Elei i s-a făcut dor de el, însă realitatea cu care se confruntă n-are
nicio legătură cu dragostea. Pur și simplu, Ela îi cere să treacă o parte din avere pe
numele ei, în ipoteza în care Ștefan ar muri pe front. Este momemtul decisiv, în
care Ștefan înțelege ca nicio femeie cu adevărat îndrăgostită nu e capabilă să
gândească la rece eventuala moarte a celui de care era îndrăgostită. Mai mult decât
atât, faptul ca o vede în adevărata lumină îl face pe Ștefan să nu o mai placă nici
măcar fizic, având impresia că în fața lui stă "un chip străin și vulgar". Se produce
de fapt fenomenul invers celui inițial : de la construirea unei imagini ideale
(perfecte) se ajunge la o imagine banală, care nu mai oferă niciun motiv de atracție.
Așa se explica detașarea lui Ștefan, ușurința cu care alege să se despartă definitv de
Ela, totodată lăsând "tot trecutul", ca să poată începe o viață din care Ela să fie
complet exclusă.
Cea de-a doua experiență trăită de personaj este războiul asupra căruia are o
viziune cu totul originală. În primul rand, e vorba despre de o perspectivă
antieroică. Războiul nu înseamnă vitejie,sacrificiu, patriotism sau eroism. Războiul
înseamnă umilință, mizerie, absurd și mai ales instinct de conservare. De cele mai
multe ori soldații luptă doar ca să scape cu viață, ordinele date de superiori se bat
cap în cap, confuzia e atât de mare încât oamenii se împușcă între ei, producându-
se măceluri absurde.În niciun moment Ștefan Gheorghidiu nu se pune pe el însuși
în postura de erou, cu toate că e rănit în luptă. Ceea ce scrie el contrastează
complet cu minciunile promovate în presa de război, dar aceasta e perspectiva
autentică, deoarece aparține unui om care a trăit războiului aflându-se în prima
linie.