IDENTIFICAREA FRACŢIUNILOR REZULTATE LA PROCESAREA

CEREALELOR

La măcinarea cerealelor rezultă fracţiunile de măciniş după cum urmează:

• şrot mare şi mic
• grişul mare de calitatea I
• grişul mic şi mijlociu de calitatea I
• dunsturi de calitatea I
• grişuri mijlocii de calitatea a II-a
• grişuri mici de calitatea a II-a
• dunsturi de calitatea a II-a.

Figura 2.3. Fragmente rezultate la şrotarea grâului

1 - bob de grâu înainte de şrotare, 2 - şrot mare, 3 - şrot mic, 4 - griş mare,
5 - griş mijlociu, 6 - griş mic, 7 - dunst aspru, 8 - dunst fin, 9 - făină

Pentru identificarea fracţiunilor de măciniş trebuie urmărită diagrama morii, adică

traseusul fiecărei fracţiuni în parte de la prima măcinare sau sfărâmare, atunci când se transformă
în şrot până la ultima fracţiune făina de diferite calităţi (Făină de grău albă: tip, 480, 000, 550,
650; Făină de grâu semialbă: tip 780, 800 şi 900; Făină de grâu neagră: tip 1250, 1300 şi 1350;
Făină de grâu dietetică: tip 1750 şi graham – făină integrală).
Şrot, dunst calitatea I, a II-a - grişuri mari calitatea I, a II-a - grişuri mijlocii calitatea I, a
II-a -Grişuri mici calitatea I, a II-a, făină, griş, tărâţe.
Identificarea acestor fracţiuni presupune recunoaşterea acestora viziual şi dirijarea lor
corespunzătoare către noi trepte de măcinare şi cernere, obţinându-se în final produsele finite pe
diferite clase de calităţi.
 INDICATORII FIZICI AI CEREALELOR

Masa de cereale se caracterizează printr-un număr de indicatori fizici, a căror cunoaştere

este utilizată la depozitarea cerealelor, la curăţirea lor de impurităţi, la uscare.
Unghiul de taluz natural
Unghiul de taluz natural sau de frecare internă, este unghiul pe care îl face masa de
cereale în cădere liberă sau curgere, pe o suprafaţă orizontală.
Unghiul de taluz natural este influenţat de forma şi mărimea boabelor, conţinutul de
impurităţi, starea suprafeţei boabelor şi de umiditatea cerealelor.
Modalităţi de determinare
1. Un recipient paralelipipedic din sticlă, în care se află cereala, se răstoarnă uşor pe una
din feţele longitudinale. Cerealele se vor aşeza sub un unghi care poate fi măsurat (fig. 2.4. a).
2. Un alt mod de deteminare este cel care foloseşte un vas în formă de L, cu una din
feţele laterale din sticlă pentru a putea urmări modul de aşezare al cerealelor. Prin ridicarea
clapetei, cerealele curg formând cu planul orizontal unghiul de taluz natural α (fig. 2.4. b).
3. În figura 2.4.c este prezentat cel de-al treilea mod de determinare a unghiului de taluz
natural. Cerealele din pâlnia cu gură largă la partea inferioară, situată la o înălţime mică vor
cădea pe planul orizontal aşezându-se sub unghiul de taluz natural.

Figura 2.4. Modalităţi de determinare a unghiului de taluz natural

Interpretarea rezultatelor
Cerealele cu formă sferică, sau care se apropie de forma sferică, au un unghi de taluz mai
mic în comparaţie cu cerealele cu boabe lungi. Cu cât suprafaţa cerealelor este mai rugoasă, cu
atât unghiul de taluz natural este mai mare. Umiditatea cerealelor influenţează valoarea unghiului
de taluz natural, prin modificare coeficientului de frecare al boabelor. Creşterea umidităţii
cerealelor, determină creşterea coeficientului de frecare al boabelor şi în consecinţă, creşterea
unghiului de taluz natural. În tabelul 2.12. sunt prezentate valorile unghiului de taluz pentru
câteva specii de seminţe.
Tabelul 2.12
Valori ale unghiului de taluz natural pentru cereale
(prelucrare după Danciu, 1997)
Unghiul de taluz Unghiul de taluz
Cereala Cereala
natural (grade) natural (grade)
Grâu 22-38 Orez brut 37-45
Porumb 30-40 Mazăre 22-28
Secară 23-38 Soia 24-52
Orz 28-45 In 24-34
Ovăz 31-54 Floarea Soarelui 31-45

Unghiul de frecare externă

Unghiul de frecare externă reprezintă unghiul limită de înclinaţie, a unei suprafeţe plane,
consituită dintr-un anumit material, la care începe alunecarea sau rostogolirea cerealelor.
Valorile acestui unghi depind de: natura materialului, rugozitatea acestuia, starea suprafeţei
boabelor de cereale, forma boabelor şi umiditatea acestora.
Unghiul poate fi determinat prin măsurare directă, la instalaţia formată dintr-un plan
înclinat, articulat la partea inferioară (fig. 2.5).

Figura 2.5. Instalaţie pentru determinarea unghiului de frecare externă

(prelucrare după Moldoveanu, 1968)
 Pe acest plan se fixează plăci din diverse materiale similare celor de curgere a cerealelor
în silozuri şi unităţile de prelucrare, cum ar fi: beton, tablă de oţel, răşini sintetice, etc.
Cunoaşterea unghiurilor de frecare externă, pentru cereale şi produsele rezultate din
mărunţirea lor, produsele intermediare şi finite, rezultate din prelucrarea cerealelor, are o
importanţă deosebită la alegerea înclinaţiei maxime, la care mai are loc curgerea lor prin
conductele de transport gravitaţional şi permite proiectarea funcţională a evacuărilor din celule
sau buncăre de depozitare a acestor produse.
În tabelul 2.13 sunt prezentate unghiurile de frecare φ0 pentru cereale pe lemn, beton şi
tablă de oţel, pentru o umiditate de maximum 15%.
Tabelul 2.13
Unghiurile de frecare pentru cereale, în funcţie de suprafeţe
(prelucrare după Danciu, 1997)
Unghiurile pentru ţevi, (grade)
Cereala
Lemn Beton Tablă de oţel
Grâu 22 24 23
Secară 22 24 23
Ovaz 24 25 22
Porumb 19 23 21
Orz 23 25 23

Pentru umidităţi mai mari de 15%, unghiurile de frecare se calculează cu relaţia:

φ = φ0 + k,
unde k este corecţia dată de umiditatea cerealelor.
k = 10(u - 15), grade,
unde:
u – umiditatea efectică a cerealelor sau produselor rezultate din prelucrarea lor.

Coeficientul de frecare externă

Coeficientul de frecare externă reprezintă tangenta unghiului de frecare externă
f2 = tg φ0
Valoarea lui este influenţată de aceeaşi factori care influenţează valorile unghiului de
frecare externă.
În tabelul 2.14. sunt prezentate valorile coeficientului de frecare pentru cereale, la
umidităţi diferite, pe tablă din oţel galvanizată.
 Tabelul 2.14
Valori ale coeficientului de frecare externă pentru cereale
(prelucrare după Danciu, 1997)
Cereala
Grâu u, % Secară u, % Orz u, % Ovăz u, % Porumb u, %
Coeficient 0,418 15,00 0,210 14,90 0,263 15,10 0,466 15,50 0,295 15,40
de frecare 0,452 17,13 0,281 18,38 0,454 16,07 0,475 21,21 0,420 19,30
f2 0,467 21,94 0,369 22,28 0,485 23,82 0,533 22,17 0,510 24,07

2.3.4. Porozitatea
Porozitatea este proprietatea cerealelor de a lăsa la aşezare, un anumit spaţiu
intergranular. Ea se exprimă prin raportul dintre volumul spaţiului intergranular şi volumul total
ocupat de cereale
V v
P 100
V , %,
unde:
V – este volumul total al masei de seminţe;
v – volumul ocupat de substanta solidă a seminţelor.
Porozitatea cerealelor de bază este prezentată în cadrul tabelului 2.15.
Tabelul 2.15
Valori ale porozităţii pentru principalele cereale
(prelucrare după Danciu, 1997)
Cereala Porozitatea Cereala Porozitatea
Grâu 35-45 Orz 45-55
Porumb boabe 30-35 Ovăz 50-70
Secară 35-45 Orez 50-65

Porozitatea cerealelor prezintă importanţă în lucrările de tratare şi conservare a cerealelor,

cum ar fi aerarea activă şi uscarea lor.
Porozitatea cerealelor este influenţată de următorii factori: forma şi mărimea boabelor de
cereale; starea suprafeţei exterioare a cerealelor; conţinutul şi natura impurităţilor; umiditatea
cerealelor; gradul de tasare.
Forma şi mărimea boabelor de cereale influenţează în cea mai mare măsură porozitatea
acestora. Atunci când există o uniformitate dimensională a cerealelor, porozitatea lor este mai
mare decât atunci când seminţele nu au o dimensiune uniformă. Boabele mici ocupă spaţiile
rămase între cele mari, porozitatea fiind mai mică.
Cu cât suprafaţa seminţelor este mai lucioasă, cu atât porozitatea este mai mică. Cu cât
rugozitatea suprafeţei exterioare este mai mare, cu atât spaţiul intergranular creşte, deci creşte
porozitatea.
Umiditatea cerealelor influenţează porozitatea acestora prin modificare coeficientului de
frecare internă. Creşterea umidităţii cerealelor are ca rezultat creşterea porozităţii acestora.
Un procent ridicat de impurităţi de dimensiuni mici, cum ar fi seminţele de buruieni sau
spărturile de cereale, ocupă foarte bine spaţiile libere rămase între boabele de cereale, micşorând
porozitatea acestora. Un procent ridicat de impurităţi de dimensiuni mari şi masa mică, cum ar fi
fragmentele de spice sau paie, determină creşterea porozităţii cerealelor care le conţin.
Tasarea cerealelor conduce la scăderea porozităţii acestora. Astfel, cerealele depozitate în
magazii plane, într-un strat subţire, au o porozitate mai mare decât aceleaşi cereale depozitate în
celule înalte de siloz.

PARAMETRII DIMENSIONALI AI CEREALELOR

Cerealele sunt caracterizate în funcţie de tip, specie şi varietate de anumite dimensiuni.

Unele cereale ca grâul, secara, orzul, ovăzul, porumbul, sunt caracterizate prin trei dimensiuni:
lungime (a), lăţime (b) şi grosime (c). Altele, cum ar fi lintea, sunt caracterizate prin două
dimensiuni: grosimea (c) şi diametru (d). O serie de seminţe de cereale a căror formă se apropie
foarte mult de cea sferică, sunt caracterizate printr-o singură dimensiune, diametru (d) (fig. 2.6).

Figura 2.6. Caracteristici dimensionale ale cerealelor

 Cunoaşterea parametrilor dimensionali ai cerealelor prezintă o importanţă deosebită la
curăţirea acestora de impurităţi, pe baza diferenţei de mărime dintre acestea şi cereale. În funcţie
de parametrii dimensionali ai cerealei supusă curăţirii se aleg dimensiunile optime ale orificiilor
suprafeţelor de separare. Variaţia unui parametru dimensional al unei cereale este relevantă prin
curba granulometrică.
Curba granulometrică (fig. 2.7) reprezintă variaţia frecvenţei procentuale a parametrului
ales, între limita dimensională inferioară şi limita dimensională superioară. Pentru trasarea curbei
granulometrice al unui parametru dimensional al unei cereale, se măsoară acest parametru la
300-500 de boabe.

Figura 2.7. Curba granulometrică pentru cereale

Aparatură
Pentru măsurare, în funcţie de precizia de măsurare, se pot folosi:
 şublere, cu o precizie de 0,1 mm;
 micrometre, cu o precizie de 0,01 mm;
 ceasuri comparatoare, cu o precizie de 0,001 mm.
Pentru evidenţierea diferenţelor de formă între diferite cereale se utilizează
caracteristicile granulometrice:
 indicele dimensiunii medii, pentru grâu şi secară

q  abc
 criteriul de sfericitate:
F100
ks 
de ,
 unde de este diametrul echivalent:
6V
de 
 ,
unde V este volumul bobului:

V abc
6 după Kazakov,
sau
4
V abc
25 , după Egorov.

( d e  a ) 2  ( d e  b) 2  ( d e  c ) 2
F
3
 aria suprafeţei bobului de grâu:

S (bc  ab  ac)
3 .

PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE CEREALELOR

2.4.1. Elasticitatea învelişurilor cerealelor

În procesele tehnologice de măcinare a cerealelor se realizează, pe lângă mărunţirea
acestora pentru transformarea în făină, şi separarea concomitentă a învelişurilor. Această
separare este posibilă datorită proprietăţilor mecanice diferite ale învelişurilor şi endospermului.
Având în vedere structura anatomică şi compoziţia chimică a celor două părţi
componente pentru o anumită umiditate, învelişurile au o rezistenţă mecanică superioară
endospermului. În procesul tehnologic de pregătire pentru măciniş, se caută ca prin condiţionare
să se mărească rezistenţa învelişurilor. Acest decalaj de proprietăţi mecanice între endosperm şi
învelişuri favorizează separarea acestor componente prin mărunţiri şi sortări repetate.
Cu cât învelişurile prezintă o elasticitate mai mare, cu atât ele vor rămâne în urma
mărunţirii sub forma unor particule mai mari care se pot separa uşor prin cernere.

Gradul de aderenţă al învelişurilor la endosperm

În procesele tehnologice de prelucrare a cerealelor, aderenţa straturilor de învelişuri la
endosperm are o importanţă deosebită în aprecierea calităţilor tehnologice ale acestora.
Mod de lucru
Pentru determinarea aderenţei învelişurilor la endosperm se pot utiliza metode directe şi
indirecte.
 Aceste metode pentru determinarea gradului de aderenţă între înveluşuri şi endosperm
folosesc diverse mori de laborator pentru mărunţirea cerealelor.
Aprecierea aderenţei se face determinând conţinuturile de substanţe minerale, amidon sau
celuloză pentru fiecare fracţiune.

2.4.3. Duritatea cerealelor

Pentru aprecierea rezistenţei cerealelor la mărunţire în ansamblu, atât datorită eforturilor
de compresiune, cât şi de forfecare a părţilor lor anatomice, se foloseşte duritatea cerealelor. Ea
se exprimă prin valoarea momentului rezistent mediu opus de cerealele supuse mărunţirii într-o
moară de laborator.