Coreea Sydenham 

, cunoscută și sub numele de coreea minoră și denumită în mod istoric și ocazional drept dansul
Sfântului Vitus , este o tulburare caracterizată prin mișcări rapide, necoordonate, care afectează în primul rând
fața, mâinile și picioarele. [1] 
Coreea Sydenham rezultă din infecția copilariei cu Streptococ beta-hemolitic din grupa A [2] și se raportează că apare la
20-30% dintre persoanele cu febră reumatică acută. Boala este, de obicei, latentă, apare până la 6 luni după infecția
acută, dar poate fi ocazional simptomul de febră reumatică. Coreea Sydenham este mai frecventă la femei decât la
bărbați și cu vârsta sub 16 ani. Debutul coreei Sydenham la adulți este relativ rar, iar majoritatea cazurilor la adulți sunt
asociate cu exacerbarea coreei după coreea Sydenham din copilărie.

Semne și simptome 

Coreea Sydenham se caracterizează prin apariția bruscă (uneori în câteva ore) a simptomelor
neurologice, coreea clasică , care afectează de obicei toate cele patru membre. Alte simptome neurologice includ
schimbarea comportamentului, disartrie , tulburări de mers, pierderea controlului motor fin și gros cu deteriorarea
rezultată a scrierii de mână, cefalee , încetinire a cogniției, grimase faciale, agitație și hipotonie . [3] [4] De asemenea,
pot exista fasciculări ale limbii („punga de viermi”) și un „semn de lapte”, care este o prindere recidivantă demonstrată
de creșteri și scăderi alternative de tensiune, ca și cum ar fi mulsul manual . [5]
Manifestările non-neurologice ale febrei reumatice acute sunt cardita , artrita , eritemul
marginat și nodulii subcutanati . [3]
Pandas (pediatrice tulburări neuropsihiatrice autoimune asociate cu infecțiile streptococice) sindrom este similar, dar nu
se caracterizează prin disfuncții motorii Sydenham. 
PANDAS prezintă ticuri și / sau o componentă psihologică (de exemplu, TOC) și apare mult mai devreme, cu câteva
zile până la săptămâni după infecția cu GABHS, mai degrabă decât 6-9 luni mai târziu. [6] Poate fi confundat cu alte
afecțiuni precum lupusul și sindromul Tourette .
Mișcările încetează în timpul somnului, iar boala se rezolvă de obicei după câteva luni. Spre deosebire de boala
Huntington , care este, în general, cu debut la adulți și asociată cu o tulburare de mișcare autosomală dominantă și
demență, neuroimagistica în coreea Sydenham este normală și ceilalți membri ai familiei nu sunt afectați. 

Cauze 
O manifestare majoră a febrei reumatice acute, coreea Sydenham este rezultatul unui răspuns autoimun care apare în
urma infecției cu streptococi β-hemolitici din grupa A [7] care distruge celulele din corpul striat al ganglionilor
bazali . [4] [7] [8] Mimetismul molecular către antigenii streptococici care duce la producerea de autoanticorpi împotriva
ganglionilor bazali s-a crezut de mult timp că este principalul mecanism prin care apare corea în această afecțiune. În
2012, anticorpi în ser împotriva antigenului suprafeței celulare; receptorul dopaminei 2 a fost prezentat la până la o
treime din pacienți într-o cohortă a coreei Sydenham. [9] Autoanticorpii receptorilor de dopamină se corelează cu
simptomele clinice. [10] Dacă acești anticorpi reprezintă un fenomen epi sau sunt patogeni, rămâne de dovedit.
Există mai multe cauze ale coreea copilariei, inclusiv accidente vasculare cerebrale, boli vasculare
de colagen, intoxicație de droguri , hipertiroidism, boala Wilson , boala Huntington , abetalipoproteinemia, boala
Fahr, biotină-tiamina-receptiv boala bazală Ganglionii din cauza mutatii ale SLC19A3 genei, Lesch- Sindromul Nyhan
și agenții infecțioși. [3]

Diagnostic 

 Tampon de gât
 Test de sânge anti-DNAse B.
 Test de sânge antistreptolizină O
Testele suplimentare pot include:

 Testele de sânge, cum ar fi rata de sedimentare a eritrocitelor, numărul complet de sânge

 Imagistica prin rezonanță magnetică sau tomografie computerizată a creierului [11]

Tratamentul coreei Sydenham se bazează pe următoarele principii:

1. Primul principiu al tratamentului este eliminarea streptococului la nivel primar, secundar și terțiar. Strategiile
implică tratamentul adecvat al infecțiilor gâtului și ale pielii, cu un curs de penicilină atunci când coreea
 Sydenham este nou diagnosticată, urmată de profilaxia pe termen lung a penicilinei. Schimbările
comportamentale și emoționale pot preceda tulburările de mișcare la un copil anterior bine.
2. Tratamentul tulburărilor de mișcare. Eforturile terapeutice se limitează la paliația tulburărilor de
mișcare. Haloperidolul este utilizat frecvent datorită efectului său anti-dopaminergic. Are efecte secundare
potențiale grave, de exemplu, diskinezie tardivă . Într-un studiu efectuat la RFC, [ necesită clarificare ] 25 din 39 de
pacienți tratați cu haloperidol au raportat efecte secundare suficient de severe pentru a determina medicul sau
părintele să întrerupă tratamentul sau să reducă doza. Alte medicamente care au fost utilizate pentru controlul
mișcărilor includ pimozidă , clonidină , acid valproic , carbamazepină și fenobarbitonă .
3. Intervențiile imunomodulatoare includ steroizi, imunoglobuline intravenoase și schimb de plasmă. Pacienții pot
beneficia de tratament cu steroizi; sunt indicate studii clinice controlate pentru a explora mai departe acest
lucru.
4. Există mai multe serii de cazuri istorice care raportează tratamentul cu succes al coreei Sydenham prin
inducerea febrei. [12] [13]

Prognoză [ editați ]
Cincizeci la sută dintre pacienții cu coreea acută Sydenham se recuperează spontan după două până la șase luni, în timp
ce coreea ușoară sau moderată sau alte simptome motorii pot persista până la și peste doi ani în unele cazuri. Sydenham
este, de asemenea, asociat cu simptome psihiatrice, tulburarea obsesiv-compulsivă fiind cea mai frecventă manifestare.

Etimologie [ editați ]
Acesta poartă numele medicului britanic Thomas Sydenham (1624–1689). [15] [18] eponim alternativ, „Saint Vitus
Dance“, este în referire la Saint Vitus , un sfânt creștin care a fost persecutat de romani împărați și a murit ca un martir
în AD 303. Saint Vitus este considerat a fi sfântul patron de dansatori, cu eponimul dat ca omagiu dansului maniacal
care a avut loc istoric în fața statuii sale în timpul sărbătorii Sfântului Vitus din culturile germanice și letone. [19]

Boala Huntington
Boala Huntington ( HD ), cunoscută și sub numele de coreea Huntington , este o tulburare
moștenită care are ca rezultat moartea celulelor creierului . [5] Cele mai vechi simptome sunt adesea probleme subtile cu
starea de spirit sau abilitățile mentale. [2] Urmează adesea o lipsă generală de coordonare și un mers nesigur . [3] Pe
măsură ce boala avansează, mișcările necoordonate și sacadate ale corpului devin mai evidente. [2] Abilitățile fizice se
agravează treptat până când mișcarea coordonată devine dificilă și persoana nu poate vorbi. [2] [3] Abilitățile mentale
declin în general în demență. [4] Simptomele specifice variază oarecum între persoane. [2] Simptomele încep de obicei
între 30 și 50 de ani, dar pot începe la orice vârstă. [5] [4] Boala se poate dezvolta mai devreme în viață în fiecare generație
succesivă. [2] Aproximativ opt la suta din cazuri încep înainte de vârsta de 20 de ani, și sunt cunoscute ca juvenil
HD , [8] au în mod tipic prezent cu mai multe simptome , cum ar fi boala Parkinson . [4] Persoanele cu
HD subestimează adesea gradul problemelor lor . [2]
HD este de obicei moștenit , deși până la 10% din cazuri se datorează unei noi mutații . [2] Boala este cauzată de
o mutație dominantă autosomală în oricare dintre cele două copii ale unei gene a genei numite hunttin . [5] Aceasta
înseamnă că un copil al unei persoane afectate are de obicei o șansă de 50% de a moșteni boala. [5] Gena hunttin
furnizează informații genetice pentru o proteină numită și hunttin. [2] Extinderea CAG ( citozină - adenină - guanină)
tripleta se repetă în gena care codifică proteina hunttin, rezultând o proteină anormală, care dăunează treptat celulelor
din creier prin mecanisme care nu sunt încă pe deplin înțelese. [5] Diagnosticul se face prin teste genetice , care pot fi
efectuate în orice moment, indiferent dacă sunt sau nu simptome. [6] Acest fapt ridică mai multe dezbateri etice: vârsta la
care un individ este considerat suficient de matur pentru a alege testarea; dacă părinții au dreptul de a-și testa copiii; și
gestionarea confidențialității și divulgarea rezultatelor testelor. [3]
Nu există nici un remediu pentru HD. [5] Îngrijirea cu normă întreagă este necesară în etapele ulterioare ale
bolii. [3] Tratamentele pot ameliora unele simptome și, în unele, pot îmbunătăți calitatea vieții . [4] Cea mai bună dovadă
pentru tratamentul problemelor de mișcare este cu tetrabenazina . [4] HD afectează aproximativ 4-15 din 100.000 de
persoane de origine europeană. [2] [4] Este rară în rândul japonezilor, în timp ce rata de apariție în Africa este
necunoscută. [4] Boala afectează în mod egal bărbații și femeile. [4] Complicații precum pneumonie , boli de inimă, iar
vătămarea fizică cauzată de căderi reduce speranța de viață. [4] Sinuciderea este cauza decesului în aproximativ 9% din
cazuri. [4] Moartea are loc de obicei la 15-20 de ani de la prima boală. [5]
Prima descriere probabilă a bolii a fost în 1841 de către medicul american Charles Oscar Waters. [9] Starea a fost
descrisă în detaliu în 1872 de medicul american George Huntington . [9] Baza genetică a fost descoperită în 1993 printr-
un efort de colaborare internațional condus de Fundația pentru Boli Hereditare . [10] [11] Organizațiile de cercetare
și sprijin au început să se formeze la sfârșitul anilor 1960 pentru a spori gradul de conștientizare a publicului, pentru a
oferi sprijin persoanelor și familiilor acestora și pentru a promova cercetarea. [11] [12] Direcțiile actuale de cercetare includ
determinarea mecanismului exact al bolii, îmbunătățirea modelelor animalepentru a ajuta cu cercetarea, testarea
medicamentelor pentru tratarea simptomelor sau încetinirea progresiei bolii și studierea procedurilor, cum ar
fi terapia cu celule stem, cu scopul de
a repara daunele cauzate de boală. [10]
Ratele raportate de simptome comportamentale în boala Huntington [13]
Semne și simptome [ editați ] Iritabilitate 38–73%
Simptomele bolii Huntington devin Apatie 34-76%
cel mai frecvent vizibile între 30 și 50 Anxietate 34-61%
de ani, dar pot începe la orice
vârstă. [5] În primele etape, există Stare Depresivă 33-69%
modificări subtile ale Obsesiv și compulsiv 10-52%
personalității, cunoașterii și
abilităților fizice. [14] [15] Simptomele Psihotic 3-11%
fizice sunt de obicei primele
observate, deoarece simptomele
cognitive și comportamentale [16] nu sunt în general suficient de severe pentru a fi recunoscute singure în etapele
anterioare. [14] Aproape toată lumea cu HD prezintă în cele din urmă simptome fizice similare, dar debutul, progresia și
amploarea simptomelor cognitive și comportamentale variază semnificativ între indivizi. [17] [18]
Cele mai caracteristice simptome fizice inițiale sunt mișcările sacadate, aleatorii și incontrolabile
numite coree . [14] Coreea poate fi prezentată inițial ca neliniște generală, mișcări mici inițiate neintenționat sau
incomplete, lipsă de coordonare sau mișcări oculare sacadice încetinite . [14] Aceste anomalii motorii minore preced de
obicei semne mai evidente de disfuncție motorie cu cel puțin trei ani. [17] Apariția clară a simptomelor, cum ar fi
rigiditatea, mișcările de încovoiere sau poziționarea anormală, apar pe măsură ce tulburarea progresează. [14] Acestea
sunt semne că sistemul din creier care este responsabil de mișcare a fost afectat. [19] Funcțiile psihomotorii devin din ce
în ce mai afectate, astfel încât orice acțiune care necesită control muscular este afectată. Consecințele frecvente sunt
instabilitatea fizică, expresia feței anormale și dificultățile de mestecat, de înghițire și vorbire . [14] Dificultățile
alimentare pot provoca de obicei pierderea în greutate și pot duce la malnutriție. [20] [21] Tulburările de somn sunt, de
asemenea, simptome asociate. [22] Juvenile HD diferă de aceste simptome prin faptul că, în general, progresează mai
repede și coreea este prezentată pe scurt, dacă este deloc, rigiditatea fiind simptomul dominant. Convulsiile sunt, de
asemenea, un simptom comun al acestei forme de HD. [14]
Abilitățile cognitive sunt afectate progresiv. [19] Funcțiile executive sunt afectate în mod special , care includ
planificarea, flexibilitatea cognitivă, gândirea abstractă , dobândirea regulilor, inițierea acțiunilor adecvate și inhibarea
acțiunilor inadecvate. [19] Pe măsură ce boala progresează, deficitele de memorie tind să apară. Deficiențele raportate
variază de la deficite de memorie pe termen scurt la dificultăți de memorie pe termen lung , inclusiv deficite
în memorie episodică (memoria vieții cuiva), procesuală (memoria corpului pentru a efectua o activitate) și memoria de
lucru . [19]Problemele cognitive tind să se înrăutățească în timp, ducând în cele din urmă la demență . [19] Acest model de
deficite a fost numit sindrom de demență subcorticală pentru a-l deosebi de efectele tipice ale demențelor corticale, de
exemplu boala Alzheimer . [19]
Manifestările neuropsihiatrice raportate sunt anxietatea , depresia , afișarea redusă a
emoțiilor , egocentrismul , agresivitatea și comportamentul compulsiv , acesta din urmă putând provoca sau
agrava dependențe , inclusiv alcoolism , jocuri de noroc și hipersexualitate . [13] Au fost observate și dificultăți în
recunoașterea expresiilor negative ale altor persoane. [19] Prevalența acestor simptome este foarte variabilă între studii, cu
rate estimate pentru prevalența pe parcursul viețiitulburări psihiatrice între 33% și 76%. [13] Pentru mulți suferinzi și
familiile acestora, aceste simptome sunt printre cele mai dureroase aspecte ale bolii, afectând adesea funcționarea zilnică
și constituind un motiv pentru instituționalizare . [13] Gândurile de sinucidere și încercările de sinucidere sunt mai
frecvente decât în populația generală. [14] Adesea, indivizii au o conștientizare redusă a coreei, a tulburărilor cognitive și
emoționale. [23]
Huntertinul mutant este exprimat în întregul corp și asociat cu anomalii ale țesuturilor periferice care sunt cauzate direct
de o astfel de expresie în afara creierului. Aceste anomalii includ atrofia musculară , insuficiența cardiacă , toleranța la
glucoză afectată , pierderea în greutate , osteoporoza și atrofia testiculară . [24]

Genetică [ editați ]
Toti oamenii au doua copii ale huntingtin genei ( HTT ), care codifică proteina huntingtin (HTT). Gena se mai
numește HD și IT15 , care înseamnă „ transcrierea interesantă 15”. O parte a acestei gene este o secțiune repetată
numită repetare trinucleotidică, care variază în lungime între indivizi și poate schimba lungimea între generații. Dacă
repetarea este prezentă într-o genă sănătoasă, o mutație dinamică poate crește numărul de repetări și poate duce la o
genă defectă. Când lungimea acestei secțiuni repetate atinge un anumit prag, produce o formă modificată a proteinei,
numită proteină de caza de mutant hunttin (mHTT). Funcțiile diferite ale acestor proteine sunt cauza modificărilor
patologice care la rândul lor determină simptomele bolii. Mutația bolii Huntington este dominantă genetic și aproape
complet penetrantă : mutația oricăruia dintre HTT- ul unei persoanealelele provoacă boala. Nu este moștenit în funcție
de sex, dar lungimea secțiunii repetate a genei și, prin urmare, severitatea acesteia poate fi influențată de sexul părintelui
afectat. [14]
Mutație genetică [ editați ]
HD este una dintre mai multe tulburări repetate ale trinucleotidelor care sunt cauzate de lungimea unei secțiuni repetate
a unei gene care depășește un interval normal. [14] HTT Gena este situat pe brațul scurt al cromozomului 4 [14] la
4p16.3. HTT conține o secvență de trei baze ADN - citozină-adenină-guanină (CAG) - repetată de mai multe ori
(adică ... CAGCAGCAG ...), cunoscută sub numele de repetare trinucleotidică. [14] CAG este codul genetic din 3
litere ( codon ) pentru aminoacidul glutamină , deci o serie dintre acestea are ca rezultat producerea unui lanț de
glutamină cunoscut sub numele detractul de poliglutamină (sau tractul polyQ) și partea repetată a genei, regiunea
PolyQ . [25]

Clasificarea repetărilor trinucleotidice și a stării bolii rezultate, în funcție de numărul de repetări CAG [14]

Repetați numărul Clasificare Starea bolii Risc pentru descendenți

<27 Normal Nu va fi afectat Nici unul

27-35 Intermediar Nu va fi afectat Ridicat, dar <50%

36–39 Penetranță redusă Poate fi sau nu afectat 50%

Peste 40 de ani Pătrundere completă Va fi afectat 50%

În general, oamenii au mai puțin de 36 de glutamine repetate în regiunea polyQ, ceea ce duce la producerea de hunttină
a proteinei citoplasmatice . [14] Cu toate acestea, o secvență de 36 sau mai multe glutamine duce la producerea unei
proteine care are caracteristici diferite. [14] Această formă modificată, numită hunttin mutant (mHTT), mărește rata de
descompunere a anumitor tipuri de neuroni . Regiunile creierului au cantități diferite și se bazează pe aceste tipuri de
neuroni și sunt afectate în consecință. [14]În general, numărul de repetări CAG este legat de cât de mult este afectat acest
proces și reprezintă aproximativ 60% din variația vârstei de apariție a simptomelor. Variația rămasă este atribuită
mediului și altor gene care modifică mecanismul HD. [14] 36-39 repetări au ca rezultat o formă de penetranță redusă a
bolii, cu un debut mult mai târziu și o progresie mai lentă a simptomelor. În unele cazuri, debutul poate fi atât de târziu
încât simptomele nu sunt niciodată observate. [14] Cu un număr foarte mare de repetări, HD are o penetranță completă și
poate apărea sub vârsta de 20 de ani, când este denumită apoi HD juvenilă, acinetic-rigidă sau variantă Westphal
HD. Aceasta reprezintă aproximativ 7% din operatorii HD. [26]
Moștenire 

Boala Huntington este moștenită într-un mod autosomal dominant . Probabilitatea ca fiecare descendenți să moștenească
o genă afectată este de 50%. Moștenirea este independentă de gen, iar fenotipul nu trece peste generații.

Boala Huntington are moștenire autosomală dominantă , ceea ce înseamnă că o persoană afectată moștenește de obicei o
copie a genei cu o repetare trinucleotidică extinsă ( alela mutantă ) de la un părinte afectat. [14] Deoarece penetranța
mutației este foarte mare, cei care au o copie mutantă a genei vor avea boala. În acest tip de tipar de moștenire, fiecare
descendență a unui individ afectat are un risc de 50% de a moșteni alela mutantă și, prin urmare, de a fi afectată de
tulburare (vezi figura). Această probabilitate este independentă de sex. [27]
Repetările Trinagleotide CAG peste 28 sunt instabile în timpul replicării , iar această instabilitate crește odată cu
numărul de repetări prezente. [14] Acest lucru duce de obicei la noi expansiuni pe măsură ce trec generațiile ( mutații
dinamice ) în loc să reproducă o copie exactă a repetării trinucleotidelor. [14] Acest lucru determină modificarea
numărului de repetări în generațiile succesive, astfel încât un părinte neafectat cu un număr „intermediar” de repetări
(28-35), sau „penetranță redusă” (36-40), poate transmite o copie a genei cu o creștere a numărului de repetări care
produce HD complet penetrant. [14] Astfel de creșteri ale numărului de repetări (și, prin urmare, de o vârstă mai
devreme de debutși severitatea bolii) în generațiile succesive este cunoscut sub numele
de anticipare genetică . [14] Instabilitatea este mai mare în spermatogeneză decât oogeneză ; [14] Alelele moștenite matern
au de obicei o lungime repetată similară, în timp ce cele moștenite paternal au șanse mai mari de a crește în
lungime. [14] [28] Este rar ca boala Huntington să fie cauzată de o nouă mutație , în care niciunul dintre părinți nu are peste
36 de repetări CAG. [29]
În situațiile rare în care ambii părinți au o genă HD extinsă, riscul crește la 75%, iar atunci când oricare dintre părinți are
două copii extinse, riscul este de 100% (toți copiii vor fi afectați). Persoanele cu ambele gene afectate sunt rare. De ceva
timp, HD a fost considerat a fi singura boală pentru care deținerea unei a doua gene mutante nu a afectat simptomele și
progresia [30], dar de atunci s-a constatat că poate afecta fenotipul și rata de progresie. [14] [31]

Mecanism [ editați ]
Proteina hunttin interacționează cu alte 100 de proteine și pare să aibă mai multe funcții biologice. [32] Comportamentul
acestei proteine mutante nu este complet înțeles, dar este toxic pentru anumite tipuri de celule, în special în
creier. Afectarea timpurie este mai evidentă în striat , dar pe măsură ce boala progresează, alte zone ale creierului sunt,
de asemenea, afectate mai vizibil. Simptomele timpurii sunt atribuite funcțiilor striatului și conexiunilor sale corticale -
și anume controlul asupra mișcării, dispoziției și funcției cognitive superioare. [14] De asemenea, metilarea ADN-
ului pare să fie modificată în HD. [33]
Funcția Huntingtin [ editați ]
Vezi și: Huntingtin
HTT este exprimat în toate celulele. Cele mai mari concentrații se găsesc în creier și testicule , cu cantități moderate
în ficat , inimă și plămâni . [14] Funcția HTT la om este neclară. Acesta interacționează cu proteinele care sunt implicate
în transcriere, semnalizare celulară și transport intracelular . [14] [34] La animalele modificate genetic pentru a prezenta
HD, au fost găsite mai multe funcții ale HTT. [35] La aceste animale, HTT este important pentru dezvoltarea embrionară,
deoarece absența sa este legată de moartea embrionară. Caspase, o enzimă care joacă un rol în catalizarea apoptozei, se
crede că este activată de gena mutantă prin deteriorarea sistemului ubiquitin-protează. De asemenea, acționează ca
un agent anti-apoptotic care previne moartea celulară programată și controlează producerea factorului neurotrofic
derivat din creier , o proteină care protejează neuronii și reglează crearea lor în timpul neurogenezei . HTT facilitează,
de asemenea, transportul vezicular și transmiterea sinaptică și controlează transcrierea genelor
neuronale. [35] Dacă expresia HTT este crescută și se produce mai mult HTT, celula creieruluisupraviețuirea este
îmbunătățită și efectele mHTT sunt reduse, în timp ce atunci când exprimarea HTT este redusă, caracteristicile rezultate
sunt mai mult așa cum se observă în prezența mHTT. [35] În consecință, se crede că boala nu este cauzată de producția
inadecvată de HTT, ci de o creștere a funcției toxice a mHTT în organism. [14]
Modificări celulare [ editați ]
O imagine microscopică a unui neuron cu incluziune (colorată în portocaliu) cauzată de HD, lățimea imaginii 250  µm

Există mai multe modificări celulare prin care funcția toxică a mHTT se poate manifesta și produce patologia
HD. [36] [37] În forma sa mutantă (adică poliglutamină expandată), proteina este mai predispusă la scindare care creează
fragmente mai scurte care conțin expansiunea poliglutaminei. [36] Aceste fragmente de proteine au tendința de a
suferi plierea greșită și agregarea, producând agregate fibrilare în care β-catene de poliglutamină non-native din mai
multe proteine sunt legate între ele prin legături de hidrogen. [38] Aceste agregate au
aceeași arhitectură fundamentală amiloidă β încrucișată observată în alte boli de depunere de proteine. În timp,
agregatele se acumulează pentru a forma corpuri de incluziuneîn interiorul celulelor, interferând în cele din urmă cu
funcția neuronului. [36] [38] Incluziunile neuronale produc interferențe indirecte. Corpurile de incluziune au fost găsite atât
în nucleul celular cât și în citoplasmă . [36] Corpurile de incluziune din celulele creierului sunt una dintre cele mai vechi
modificări patologice, iar unele experimente au descoperit că pot fi toxice pentru celulă, dar alte experimente au arătat
că se pot forma ca parte a mecanismului de apărare al corpului și pot ajuta protejează celulele. [36]
Au fost identificate mai multe căi prin care mHTT poate provoca moartea celulelor. Acestea includ: efecte
asupra proteinelor chaperone , care ajută la plierea proteinelor și la eliminarea celor pliate greșit; interacțiunile
cu caspaze , care joacă un rol în procesul de îndepărtare a celulelor ; a efectelor toxice ale glutamina asupra celulelor
nervoase ; afectarea producției de energie în celule; și efecte asupra expresiei genelor. [38] [39]
O teorie suplimentară care explică un alt mod în care funcția celulară poate fi perturbată de HD propune că deteriorarea
mitocondriilor din celulele striatale are o importanță centrală (au fost găsite numeroase relatări ale deficitului de
metabolism mitocondrial). S-a descoperit că proteina mutantă huntingtină joacă un rol cheie
în disfuncția mitocondrială . [40] Afectarea transportului de electroni mitocondriale poate duce la niveluri mai ridicate
de stres oxidativ și eliberarea speciilor reactive de oxigen . [41]
Glutamina este cunoscută ca fiind excitotoxică atunci când este prezentă în cantități mari, iar excitotoxinele provoacă
daune numeroaselor structuri celulare. Glutamina nu se găsește în cantități excesiv de mari în HD, dar interacțiunile
proteinei hunttin modificate cu numeroase proteine din neuroni duc la o vulnerabilitate crescută la glutamină. S-a
postulat că vulnerabilitatea crescută are ca rezultat efecte excitotoxice de la nivelurile normale de glutamină. [38]
Modificări macroscopice [ editați ]

Zona creierului cea mai deteriorată în boala Huntington timpurie - striatul (prezentat în violet)

HD afectează întregul creier, dar anumite zone sunt mai vulnerabile decât altele. Cele mai proeminente efecte precoce se
află într-o parte a ganglionilor bazali numită neostriatum , care este compusă din nucleul caudat și putamen . [14] Alte
zone afectate includ substanța neagră , straturile 3, 5 și 6 ale cortexului
cerebral , hipocampul , celulele purkinje din cerebel , nucleii laterali tuberali ai hipotalamusului și părți
ale talamusului . [14]Aceste zone sunt afectate în funcție de structura lor și de tipurile de neuroni pe care le conțin,
reducând dimensiunea pe măsură ce pierd celulele. [14] Neuronii spinoși striatali sunt cei mai vulnerabili, în special cei
cu proiecții către globul pallidus extern , interneuronii și celulele spinoase care se extind spre palidul intern sunt mai
puțin afectate. [14] [42] HD cauzează de asemenea o creștere anormală în astrocite și activarea creierului celule
ale sistemului imunitar, microglia . [43]
Ganglionii bazali - partea creierului afectată cel mai bine la începutul HD - joacă un rol cheie în controlul mișcării și al
comportamentului. Funcțiile lor nu sunt pe deplin înțelese, dar teoriile actuale propun că fac parte din sistemul
executiv cognitiv [19] și din circuitul motor. [44]Ganglionii bazali inhibă în mod obișnuit un număr mare de circuite care
generează mișcări specifice. Pentru a iniția o anumită mișcare, cortexul cerebral trimite un semnal către ganglionii
bazali care determină eliberarea inhibiției. Deteriorarea ganglionilor bazali poate face ca eliberarea sau reintroducerea
inhibițiilor să fie neregulată și necontrolată, ceea ce are ca rezultat un început incomod al mișcării sau mișcări care
trebuie inițiate neintenționat sau o mișcare care trebuie oprită înainte sau dincolo de finalizarea
intenționată. Deteriorarea acumulată a acestei zone provoacă mișcări caracteristice neregulate asociate cu
HD. [44]Mișcările fizice spontane și neregulate asociate cu HD sunt clasificate ca un tip de disartrie
hiperkinetică. Datorită incapacității ganglionilor bazali de a inhiba mișcările, persoanele afectate de acesta vor
experimenta inevitabil o capacitate redusă de a produce vorbire și de a înghiți alimente și lichide (disfagie). [45]
Disregulare transcripțională [ editați ]
Proteina care leagă CREB (CBP), un coregulator transcripțional, este esențială pentru funcționarea celulei, deoarece, ca
coactivator la un număr semnificativ de promotori, activează transcrierea genelor pentru căile de supraviețuire. [39] Mai
mult, aminoacizii care formează CBP includ o bandă de 18 glutamine. Astfel, glutaminele de pe CBP interacționează
direct cu numărul crescut de glutamină pe lanțul HTT și CBP este îndepărtat de locația sa tipică de lângă nucleu. [46] În
mod specific, CBP conține un domeniu de acetiltransferază de care se leagă HTT prin domeniul său care conține
poliglutamină. [47] Creierele autopsiate ale celor care au avut boala Huntington s-au dovedit a avea cantități incredibil de
reduse de CBP. [46]În plus, atunci când CBP este supraexprimat, moartea indusă de poliglutamină este diminuată,
demonstrând în continuare că CBP joacă un rol important în boala Huntington și în neuroni în general. [39]

Diagnostic [ editați ]
Diagnosticul medical al debutului HD se poate face în urma apariției simptomelor fizice specifice bolii. [14] Testarea
genetică poate fi utilizată pentru a confirma un diagnostic fizic dacă nu există antecedente familiale de HD. Chiar și
înainte de apariția simptomelor, testarea genetică poate confirma dacă o persoană sau un embrion poartă o copie extinsă
a repetării trinucleotidelor în gena HTT care cauzează boala. Consiliere geneticăeste disponibil pentru a oferi sfaturi și
îndrumări pe tot parcursul procedurii de testare și cu privire la implicațiile unui diagnostic confirmat. Aceste implicații
includ impactul asupra psihologiei, carierei, deciziilor de planificare familială, rudelor și relațiilor individuale. În ciuda
disponibilității testelor pre-simptomatice, doar 5% dintre cei cu risc de a moșteni HD aleg să o facă. [14]
Clinic [ editați ]

Secțiunea coronară dintr-o scanare cerebrală MR a unui pacient cu HD, care arată atrofia capetelor nucleelor caudate ,

mărirea coarnelor frontale ale ventriculilor laterali (hidrocefalie ex vacuo ) și atrofie corticală generalizată [48]

Un examen fizic , uneori combinat cu un examen psihologic , poate determina dacă debutul bolii a început. [14] Mișcările
excesive neintenționate ale oricărei părți a corpului sunt adesea motivul pentru care se solicită consultul medical. Dacă
acestea sunt bruște și au distribuție și sincronizare aleatorii, acestea sugerează un diagnostic de HD. Simptomele
cognitive sau comportamentale sunt rareori primele simptome diagnosticate; ele sunt de obicei recunoscute doar în
retrospectivă sau atunci când se dezvoltă în continuare. Cât de departe a progresat boala poate fi măsurată
utilizând scara unificată de evaluare a bolii Huntington , care oferă un sistem global de evaluare bazat pe evaluări
motorii, comportamentale, cognitive și funcționale. [49] [50] Imagistica medicală , cum ar fi tomografia computerizată (CT)
și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), pot arăta atrofia nucleilor caudați la începutul bolii, așa cum se vede în
ilustrația din dreapta, dar aceste modificări nu sunt, de la sine, diagnostice ale HD. Atrofia cerebrală poate fi observată
în stadiile avansate ale bolii. Tehnicile funcționale de neuroimagistică , cum ar fi imagistica prin rezonanță magnetică
funcțională (fMRI) și tomografia cu emisie de pozitroni (PET), pot prezenta schimbări în activitatea creierului înainte de
apariția simptomelor fizice, dar sunt instrumente experimentale și nu sunt utilizate clinic. [14]
Testarea genetică predictivă [ editați ]
Deoarece HD urmează un model autosomal dominant de moștenire, există o motivație puternică pentru persoanele care
riscă să o moștenească să caute un diagnostic. Testul genetic pentru HD constă într-un test de sânge care numără
numărul de repetări CAG în fiecare dintre alelele HTT . [51] Limitele sunt date după cum urmează:

 40 sau mai multe repetări CAG: alelă de penetranță completă (FPA). [52] Un „ test pozitiv ” sau „rezultat
pozitiv” se referă în general la acest caz. Un rezultat pozitiv nu este considerat un diagnostic, deoarece poate fi
obținut cu zeci de ani înainte de începerea simptomelor. Cu toate acestea, un test negativ înseamnă că individul nu
poartă copia extinsă a genei și nu va dezvolta HD. [14] Testul va spune unei persoane care a avut inițial o șansă de
50% de a moșteni boala dacă riscul său crește până la 100% sau este eliminat. O persoană care testează pozitiv
pentru boală va dezvolta HD cândva în timpul vieții, cu condiția să trăiască suficient de mult pentru ca boala să
apară. [14]
 36 până la 39 de repetări: alelă de penetranță incompletă sau redusă (RPA). Poate provoca simptome, de obicei
mai târziu în viața adultă. [52] Există un risc maxim de 60% ca o persoană cu RPA să fie simptomatică la vârsta de 65
de ani și un risc de 70% de a fi simptomatică la vârsta de 75 de ani. [52]
 27 până la 35 de repetări: alela intermediară (IA) sau alela normală mare . Nu este asociat cu o boală
simptomatică la individul testat, dar se poate extinde după moștenire suplimentară pentru a da simptome la
descendenți. [52]
 26 sau mai puține repetări: nu este asociat cu HD. [52]
Testarea înainte de apariția simptomelor este un eveniment care schimbă viața și o decizie foarte
personală. [14] Principalul motiv dat pentru alegerea testării pentru HD este de a ajuta la deciziile de carieră și
familie. [14] Înainte de 1993 nu exista un test disponibil pentru ca indivizii să afle dacă au purtat gena Huntington. În acel
moment, sondajele indicau că 50-70% dintre indivizii cu risc ar fi fost interesați să primească teste, dar din moment ce
testele predictive au fost oferite, mult mai puțini aleg să fie testați. [53] Peste 95% dintre persoanele cu risc de moștenire a
HD nu continuă testarea, mai ales pentru că nu există tratament. [14]O problemă cheie este anxietatea pe care o
experimentează un individ despre faptul că nu știe dacă vor dezvolta în cele din urmă HD, în comparație cu impactul
unui rezultat pozitiv. [14] Indiferent de rezultat, nivelurile de stres s-au dovedit a fi mai mici la doi ani după ce au fost
testate, dar riscul de sinucidere este crescut după un rezultat pozitiv al testului. [14] Persoanele care nu au moștenit
tulburarea pot prezenta vinovăția supraviețuitorilor în ceea ce privește membrii familiei care sunt afectați. [14] Alți factori
luați în considerare la luarea în considerare a testării includ posibilitatea discriminării și implicațiile unui rezultat
pozitiv, ceea ce înseamnă, de obicei, că un părinte are o genă afectată și că frații individului vor risca să o moștenească.
[14]
 Într-un studiu, discriminarea genetică a fost găsită la 46% dintre persoanele cu risc de boală Huntington. A apărut la
rate mai mari în cadrul relațiilor personale decât asigurările de sănătate sau relațiile de muncă. [54] Consilierea genetică în
HD poate oferi informații, sfaturi și sprijin pentru luarea deciziilor inițiale și apoi, dacă este ales, pe parcursul tuturor
etapelor procesului de testare. [55] Datorită implicațiilor acestui test, pacienții care doresc să fie supuși testelor trebuie să
completeze trei sesiuni de consiliere care oferă informații despre Huntington. [56]
Consiliere și orientări cu privire la utilizarea de testare genetica pentru HD au devenit modele pentru alte tulburări
genetice, cum ar fi cerebeloase dominante autozomale ataxia . [14] [57] [58] Testarea presimptomatică pentru HD a
influențat, de asemenea, testarea pentru alte boli cu variante genetice, cum ar fi boala renală polichistică , boala
Alzheimer familială și cancerul de sân . [57] Rețeaua Europeană de Calitate a Geneticii Moleculare a publicat anual o
schemă externă de evaluare a calității pentru testarea genetică moleculară a acestei boli și a elaborat ghiduri de bune
practici pentru testarea genetică a HD pentru a ajuta la testarea și raportarea rezultatelor. [59]
Diagnosticul genetic preimplantare [ modifica ]
Embrionii produși folosind fertilizarea in vitro pot fi testați genetic pentru HD folosind diagnosticul genetic
preimplantator (PGD). Această tehnică, în care una sau două celule sunt extrase dintr-un embrion tipic de 4 până la 8
celule și apoi testate pentru anomalia genetică, poate fi apoi utilizată pentru a se asigura că embrionii afectați de gene
HD nu sunt implantate și, prin urmare, orice descendenți nu vor moșteni boala. Unele forme de diagnostic genetic
preimplantare - testarea nedivulgării sau excluderii - permit persoanelor cu risc să aibă
descendenți fără HD fărădezvăluind propriul lor genotip parental, fără a oferi informații despre faptul că ei înșiși sunt
destinați să dezvolte HD. În testele de excludere, ADN-ul embrionilor este comparat cu cel al părinților și bunicilor
pentru a evita moștenirea regiunii cromozomiale care conține gena HD de la bunicul afectat. În testarea nedivulgării,
numai embrioni fără boală sunt înlocuiți în uter, în timp ce genotipul parental și, prin urmare, riscul parental pentru HD
nu sunt niciodată dezvăluite. [60] [61]
Testarea prenatală [ editați ]
De asemenea, este posibil să se obțină un diagnostic prenatal pentru un embrion sau un făt din uter, utilizând material
genetic fetal dobândit prin eșantionarea villusului corionic . O amniocenteză poate fi efectuată dacă sarcina este mai
lungă, în decurs de 14-18 săptămâni. Această procedură analizează lichidul amniotic care înconjoară copilul pentru
indicatori ai mutației HD. [62] Și acest lucru poate fi asociat cu teste de excludere pentru a evita dezvăluirea genotipului
parental. Testarea prenatală se poate face atunci când un părinte a fost diagnosticat cu HD, când au avut teste genetice
care arată expansiunea genei HTT sau când au șanse de 50% să moștenească boala. Părinții pot fi sfătuiți cu privire la
opțiunile lor, care includîntreruperea sarcinii și asupra dificultăților unui copil cu gena identificată. [63] [64]
În plus, în sarcinile cu risc datorate unui partener de sex masculin afectat, diagnosticul prenatal neinvaziv poate fi
efectuat prin analiza ADN-ului fetal fără celule într-o probă de sânge prelevată de la mamă (prin venipunctură ) între
șase și douăsprezece săptămâni de sarcină. [52] Nu prezintă niciun risc de avort spontan legat de procedură (cu excepția
contaminării cu ac). [52]
Diagnostic diferențial [ editați ]
Aproximativ 99% din diagnosticele HD bazate pe simptomele tipice și antecedentele familiale ale bolii sunt confirmate
de testele genetice pentru a avea repetarea trinucleotidică extinsă care cauzează HD. Majoritatea celor rămase sunt
numite sindroame HD-like (HDL) . [14] [65] Cauza majorității bolilor HDL este necunoscută, dar cele cu cauze cunoscute
se datorează mutațiilor genei proteinei prionice (HDL1), gena junctofilinei 3 (HDL2), o genă necunoscută moștenită
recesiv (doar HDL3 - găsite în două familii și slab înțelese) și gena care codifică proteina TATA care leagă
cutia ( SCA17, uneori numită HDL4). Alte boli autosomale dominante care pot fi diagnosticate greșit ca HD sunt atrofia
dentatorubral-palidoluiziană și neuroferritinopatia . Există, de asemenea, tulburări autozomale recesive care seamănă cu
cazuri sporadice de HD. Acestea includ acantocitoza coreei și neurodegenerarea asociată cu pantotenat
kinază . O tulburare legată de X de acest tip este sindromul McLeod . [65]

Management [ editați ]
Structura chimică a tetrabenazinei , un compus aprobat pentru gestionarea coreei în HD

Nu există nici un remediu pentru HD, dar există tratamente disponibile pentru a reduce severitatea unora dintre
simptomele sale. [66] Pentru multe dintre aceste tratamente, dovezile care confirmă eficacitatea lor în tratarea specifică a
simptomelor HD sunt incomplete. [14] [67] Pe măsură ce boala progresează, capacitatea de a se îngriji de sine scade,
iar îngrijirea multidisciplinară atent gestionată devine din ce în ce mai necesară. [14] Deși au existat relativ puține studii
despre exerciții și terapii care ajută la reabilitarea simptomelor cognitive ale HD, există unele dovezi ale
utilității terapiei fizice , terapiei ocupaționale șilogopedie . [14] S-a găsit o asociere între consumul de cofeină și vârsta de
debut mai timpurie în boala Huntington, [68] [69] , însă, deoarece această constatare s-a bazat pe datele chestionarului
retrospectiv, mai degrabă decât pe un studiu orb, randomizat sau studiu de caz-control, această lucrare este o bază slabă
pentru orientarea deciziilor privind stilul de viață. [70]
Terapie [ editați ]
Pierderea în greutate și dificultățile de alimentație cauzate de disfagie și alte discordini musculare sunt frecvente, făcând
managementul nutriției din ce în ce mai important pe măsură ce boala avansează. [14] Agenții de îngroșare pot fi adăugați
la lichide, deoarece fluidele mai groase sunt mai ușor și mai sigure de înghițit. [14] Amintirea persoanei afectate să
mănânce încet și să ia bucăți mai mici de alimente în gură poate fi, de asemenea, utilă pentru a preveni
sufocarea. [14] Dacă mâncarea devine prea periculoasă sau incomodă, este disponibilă opțiunea de utilizare a
unei gastrostomii endoscopice percutanate . Acesta este un tub de alimentare, atașat permanent
prin abdomen în stomac , care reduce riscul deaspirând alimentele și asigură un management nutrițional mai bun. [71] Se
recomandă
 evaluarea și gestionarea de către patologi ai limbajului vorbitor cu experiență în boala Huntington. [14]
Persoanele cu boala Huntington pot consulta un terapeut fizic pentru modalități neinvazive și non-medicamentoase de
gestionare a simptomelor fizice. Fizioterapeuții pot implementa evaluarea și prevenirea riscului de cădere, precum și
exerciții de întărire, întindere și cardiovasculare. Mijloacele de mers pot fi prescrise după caz. Fizioterapeuții prescriu,
de asemenea, exerciții de respirație și tehnici de eliminare a căilor respiratorii cu dezvoltarea problemelor
respiratorii. [72] Liniile directoare de consens privind fizioterapia în boala Huntington au fost produse de Rețeaua
Europeană HD . [72] Obiectivele reabilitării timpuriiintervențiile sunt prevenirea pierderii funcției. Participarea la
programe de reabilitare în stadiul precoce până la mijlocul bolii poate fi benefică deoarece se traduce prin menținerea pe
termen lung a performanței motorii și funcționale. Reabilitarea în timpul etapei târzii are ca scop compensarea
pierderilor motorii și funcționale. [73] Pentru un management independent pe termen lung, terapeutul poate dezvolta
programe de exerciții la domiciliu pentru persoanele adecvate. [74]
În plus, un număr tot mai mare de persoane cu boala Huntington apelează la îngrijiri paliative, care are ca scop
îmbunătățirea calității vieții prin tratarea simptomelor și a stresului bolilor grave, pe lângă celelalte tratamente ale
acestora. [75]
Medicamente [ modifica ]
Tetrabenazina a fost aprobată în 2000 pentru tratamentul coreei în boala Huntington în UE și în 2008 în SUA. [76] Alte
medicamente care ajută la reducerea coreei includ neurolepticele și benzodiazepinele . [15] Compuși
precum amantadina sau remacemida sunt încă în curs de investigare, dar au prezentat rezultate pozitive
preliminare. [14] Hipokinezia și rigiditatea, în special în cazurile juvenile, pot fi tratate
cu medicamente antiparkinsoniene , iar hiperchinezia mioclonică poate fi tratată cu acid valproic . [15] S- au găsit dovezi
provizoriiacid etil-eicosapentoic pentru ameliorarea simptomelor motorii la un an. [77]
Simptomele psihiatrice pot fi tratate cu medicamente similare cu cele utilizate în populația generală. [14] [67] Inhibitorii
selectivi ai recaptării serotoninei și mirtazapina au fost recomandați pentru depresie, în timp ce medicamentele
antipsihotice atipice sunt recomandate pentru psihoze și probleme de comportament. [67] Se recomandă aportul
neuropsihiatric de specialitate, deoarece oamenii pot necesita tratament pe termen lung cu mai multe medicamente în
combinație. [14]
Educație [ editați ]
Familiile indivizilor și societatea în general, care au moștenit sau riscă să moștenească HD, au generații de experiență în
HD, dar pot să nu fie conștienți de progresele recente în înțelegerea bolii și de disponibilitatea testării
genetice. Consilierea genetică îi avantajează pe acești indivizi, actualizându-și cunoștințele, încercând să risipească orice
credință nefondată pe care o pot avea și ajutându-i să-și analizeze opțiunile și planurile viitoare. De asemenea, sunt
acoperite informațiile privind alegerile de planificare familială, gestionarea îngrijirii și alte considerații. [14] [78]

Prognoză [ editați ]
Lungimea repetării trinucleotidelor reprezintă 60% din variația apariției simptomelor de vârstă și a ratei în care acestea
progresează. O repetare mai lungă are ca rezultat o vârstă mai timpurie de debut și o progresie mai rapidă a
simptomelor. [14] [79] Persoanele cu mai mult de șaizeci de repetări dezvoltă adesea boala înainte de vârsta de 20 de ani, în
timp ce cei cu mai puțin de 40 de repetări pot să nu dezvolte vreodată simptome vizibile. [80] Variația rămasă se
datorează factorilor de mediu și altor gene care influențează mecanismul bolii. [14]
Speranța de viață în HD este, în general, în jur de 20 de ani de la apariția simptomelor vizibile. [14] Majoritatea
complicațiilor care pun viața în pericol rezultă din coordonarea musculară și, într-o măsură mai mică, modificările
comportamentale induse de scăderea funcției cognitive. Cel mai mare risc este pneumonia , care provoacă moartea la o
treime dintre cei cu HD. Pe măsură ce capacitatea de sincronizare a mișcărilor se deteriorează, dificultatea de a curăța
plămânii și riscul crescut de aspirare a alimentelor sau a băuturilor cresc ambele riscul de a contracta pneumonie. Al
doilea cel mai mare risc este boli de inimă , care cauzează aproape un sfert din decesele celor cu HD. [14] Sinucidereeste
a treia cea mai mare cauză de decese, 7,3% dintre cei cu HD își iau viața și până la 27% încearcă să o facă. Nu este clar
în ce măsură gândurile suicidare sunt influențate de simptomele comportamentale, deoarece acestea semnifică dorințele
celor care suferă de a evita etapele ulterioare ale bolii. [81] [82] [83] Alte riscuri asociate includ sufocarea, vătămarea fizică
cauzată de căderi și malnutriția. [14]

Epidemiologie [ editați ]
Debutul târziu al bolii Huntington înseamnă că de obicei nu afectează reproducerea. [14] Prevalența mondială a HD este
de 5-10 cazuri la 100.000 de persoane, [84] [85], dar variază foarte mult din punct de vedere geografic ca urmare a etniei,
migrației locale și a modelelor de imigrație din trecut. [14] Prevalența este similară pentru bărbați și femei. Rata de
apariție este cea mai ridicată la popoarele de origine vest-europeană, în medie în jur de 7 la 100.000 de oameni și este
mai mică în restul lumii; de exemplu, unul la un milion de oameni de origine asiatică și africană. Un studiu
epidemiologic din 2013 al prevalenței bolii Huntington în Marea Britanie între 1990 și 2010 a constatat că prevalența
medie pentru Marea Britanie a fost de 12,3 la 100.000.[14] [86] În plus, unele zone localizate au o prevalență mult mai mare
decât media regională. [14] Una dintre cele mai mari incidențe este în populațiile izolate din regiunea lacului
Maracaibo din Venezuela , unde HD afectează până la 700 la 100.000 de persoane. [14] [87] Alte zone de localizare ridicată
au fost găsite în Tasmania și regiuni specifice din Scoția , Țara Galilor și Suedia . [83] Prevalența crescută în unele cazuri
apare datorită efectului fondator local, o migrație istorică a transportatorilor într-o zonă de izolare
geografică.. [83] [88] Unii dintre acești purtători au fost urmăriți de sute de ani
folosind studii genealogice . [83] Haplotipurile genetice pot oferi, de asemenea, indicii pentru variațiile geografice ale
prevalenței. [83] [89] Islanda , dimpotrivă, are o prevalență destul de scăzută de 1 la 100.000, în ciuda faptului
că islandezii ca popor sunt descendenți ai triburilor germane timpurii din Scandinavia care au dat naștere
și suedezilor ; toate cazurile, cu excepția unuia care se întoarce cu aproape două secole în urmă, provenite din
descendența unui cuplu care trăia la începutul secolului al XIX-lea. [90] Finlanda, de asemenea, are o incidență scăzută de
doar 2,2 la 100.000 de persoane. [91]
Până la descoperirea unui test genetic , statisticile ar putea include doar diagnosticul clinic bazat pe simptome fizice și
un istoric familial de HD, cu excepția celor care au murit din alte cauze înainte de diagnostic. Aceste cazuri pot fi acum
incluse în statistici; și, pe măsură ce testul devine mai disponibil, estimările prevalenței și incidenței tulburării sunt
susceptibile de a crește. [83] [92]

Istorie [ editați ]

În 1872 George Huntington a descris tulburarea în prima sa lucrare „ Despre Coreea ” la vârsta de 22 de ani. [93]

Condiția a fost numită anterior „coreea lui Huntington”, dar acest termen a fost înlocuit cu „boala Huntington”, deoarece
nu toți pacienții dezvoltă coreea și datorită importanței problemelor cognitive și comportamentale. [111]