Lp. nr.

4
AMESTECAREA MATERIALELOR
- în procesele de fabricaţie din industria farmaceutică, numai rareori un singur
material este prelucrat.
- în majoritatea fazelor intervin mai multe materiale. Procesele fizice şi chimice
între aceste materiale sunt cu atât mai rapide, mai complete şi mai eficiente, cu cât
materialele componente se prezintă într-un amestec cât mai omogen. Uneori, produsul
final al unei faze de fabricaţie nu este decât un amestec bine omogenizat al materiilor
prime (de exemplu unguentele).
Amestecarea este folosită pentru:
- accelerarea reacţiilor chimice,
- omogenizarea amestecurilor,
- dizolvare, spălare,
- obţinerea emulsiilor,
- cristalizare,
- floculare.
- se mai poate utiliza în scopul îmbunătăţirii transmiterii căldurii, activarea uscării,
etc.
În cazul proceselor chimice, amestecarea:
 poate fi efectuată înaintea reacţiei chimice şi se realizează în aparate speciale
numite amestecătoare,
 sau poate fi concomitentă cu reacţia chimică, făcându-se direct în aparatele
de reacţie, care sunt prevăzute cu dispozitive speciale de agitare, numite
agitatoare.
Termenul de:
 agitare se foloseşte pentru amestecarea între fluide sau între lichide şi
solide când amestecul are vâscozitate mică sau medie,
 malaxare pentru amestecuri cu vâscozitate mare.
 amestecare este folosit în sens restrâns pentru amestecarea solidelor
(granule sau pulberi).

1
 Aparatele se numesc corespunzător agitatoare, malaxoare sau amestecătoare.
Alegerea metodei de amestecare şi a aparaturii cu care se realizează este determinată
de starea de agregare a materialelor care sunt supuse amestecării.

AMESTECAREA GAZELOR

- se realizează de la sine, datorită mişcării dezordonat a moleculelor lor.

- în unele cazuri, pentru a accelera procesul amestecării gazelor, se utilizează dispozitive
speciale cu:
* duze, * injectoare,
* ventilatoare, * şicane, *suflante,
care se montează în circuitul lor.

AMESTECAREA ÎN MEDIU LICHID

Indiferent de faptul că se amestecă G cu L, L cu alt L, sau L cu S, se disting

următoarele trei feluri de amestecări în mediu lichid:
A. amestecarea pneumatică;
B. amestecarea prin circulaţia fluidelor;
C. amestecarea mecanică.
A. Amestecarea pneumatică
- constă în introducerea unui gaz (sau a vaporilor de apă) în masa de lichid supus
amestecării.
- introducerea gazului se face prin ţevi găurite, care intră la partea inferioară a
recipientului în care se află lichidul.
- acest fel de amestecare se numeşte barbotare, iar dispozitivul cu care se
realizează, barbotor.

2
 Cel mai simplu dispozitiv de barbotare:
- format dintr-o ţeavă deschisă la capăt, cufundată până la
fundul rezervorului în lichidul de amestecat.
- aerul iese pe la capătul inferior al ţevii şi ridicându-se
antrenează cu el particule de lichide.
- iau naştere astfel curenţi de lichid a căror intensitate creşte
(până la o anumită limită) o dată cu creşterea vitezei de
introducere a aerului.

Dispozitiv de barbotare

- pentru evitarea şocurilor între curentul de aer

sau vaporii şi fundul reactorului, capătul
ţevii este îndoit în unghi drept, sau uneori în
formă de arc.
- pentru o amestecare uniformă şi mai intensă
se fac barbotoare din mai multe ţevi dispuse
orizontal, prevăzute cu orificii pentru ieşirea
aerului.
Recipient cu ţevi găurite pentru agitare
prin barbotare cu aer comprimat sau abur
- diametrul orificiilor de barbotare este bine să fie cât mai mic, pentru a asigura o cât
mai bună repartizare a gazului în lichid, dar nu trebuie să fie prea mici (mai mici de
3-6 mm), pentru a evita înfundarea lor
- metoda barbotării este recomandabilă în cazul în care lichidele supuse amestecării
sunt agresive şi pot distruge agitatoarele mecanice obişnuite.
- barbotarea cu vapori de apă este folosită în cazul în care este necesar ca odată cu
amestecarea să fie realizată şi încălzirea cu vapori a masei de lichid supus agitării.

3
 B.Amestecarea prin circulaţia fluidelor
- acest tip de amestecare se realizează prin debitarea mai multor fluide în aceeaşi
conductă.
- eficacitatea amestecării depinde de viteza de curgere precum şi de drumul parcurs.
- pentru o amestecare cât mai eficientă între lichide şi gaze, se
folosesc:
 coloane cu şicane,
 sau coloane cu talere în care circulaţia lichidelor
şi gazelor se face în contracurent, adică gazele
intră pe conductă prin partea de jos, iar lichidele
prin partea de sus. Şicanele şi talerele au rolul de
a mări suprafaţa de contact dintre cele două
fluide.

Coloană cu şicane
C.Amestecarea mecanică
- se face cu aşa numitele agitatoare mecanice, sunt formate dintr-un ax central, pe care
se fixează braţe laterale în formă de palete, elice, benzi.
- agitatorul mecanic este acţionat fie:
* direct de un electromotor,
* prin intermediul unor mecanisme cu roţi dinţate etc.
După felul în care sunt construite, agitatoarele
pot fi de mai multe feluri:
Agitatoare cu palete plane
- agitatorul cu paletă dreptunghiulară: are o
singură paletă plană, fixată pe un arbore
vertical.
- dă rezultate bune la amestecarea lichidelor cu
vâscozitate mică.
Agitator cu palete plane

4
 Agitatoare cu cadru
- au braţe orizontale pe care sunt prinse braţe verticale şi oblice.
- sunt folosite pentru recipiente
cu volum mare.

Agitatoare cu cadru

Agitatoare ancoră
- au două braţe adaptate curburii fundului
recipientului.
- asigură astfel agitarea în imediata apropiere a
fundului reactorului.
- folosite pentru lichide cu vâscozitate mare, paste,
adică acolo unde trebuie evitate supraâncălzirile
locale şi unde se urmăreşte îmbunătăţirea
transferului termic de la focar sau de la manta.

Agitator tip ancoră

Agitatoare cu impeller
- a un singur braţ oblic fixat pe arbore sau două-trei braţe
oblice, asimetrice şi de lungime inegală.

Agitator cu impeller

5
Agitatoare cu elice
- formate dintr-o elice fixată perpendicular pe arborele
vertical şi două trei palete.
- uneori a doua elice se fixează mai sus pe acelaşi
arbore.
- se foloseşte pentru realizarea unei circulaţii intense a
lichidului supus amestecării.

Agitator cu elice

Agitatoare centrifuge sau turbină

- agitatoarele centrifuge sunt formate din unul sau mai multe rotoare 1, identice cu
rotoarele pompelor centrifuge, montate pe un arbore vertical 3.
- rotoarele bilaterale aspiră de jos şi de sus lichidul în care sunt cufundate şi îl
refulează la periferie.
- unele din aceste agitatoare au şi un stator 2 în jurul rotorului, cu rolul de a dirija
radial lichidul ieşit din rotor.
- în acest exemplu statorul 2 este un inel cu
palete, concentric cu rotorul 1.
- el are rolul de a dirija radial lichidul ieşit din
rotor.
- agitatoarele turbină se folosesc pentru
amestecarea intensă şi dispersarea lichidelor
în vase cu capacităţi mari, la amestecarea
suspensiilor cu particule solide de
dimensiuni mari (până la 25 mm) şi la
trecerea în suspensie a precipitatelor care
conţin până la 50% fază solidă.

Agitator turbină

6
 AMESTECAREA ÎN MEDIU SOLID (PULBERI, GRANULE, PASTE)

- în industria farmaceutică se prelucrează adesea materiale care se găsesc sub formă

de granule sau paste de consistenţă diferită, care trebuie supuse amestecării.
- alegerea aparatelor pentru realizarea acestor amestecuri se face în funcţie de natura
materialelor ce urmează să fie amestecate.
Amestecătorul cu tambur orizontal
- construcţia acestuia se aseamănă cu aceea a unei mori cu bile.
- în locul bilelor se găseşte şicane sau un ax cu raclete.
- amestecarea se face fie prin rotirea tamburului 1, fie prin rotirea axului cu raclete 2,
montat în interior .

Amestecător cu tambur
cilindric orizontal

Amestecătorul cu ax oblic
- constituit dintr-un tambur elipsoidal,
montat pe un arbore înclinat.
- se foloseşte mult pentru omogenizarea
produselor vegetale, obţinerea drajeurilor.
Amestecător cu ax oblic

Malaxorul
- se foloseşte pentru amestecarea pastelor.
- format dintr-o carcasă cilindrică, în interiorul căreia se rotesc în sens contrar două
braţe în forma literei Z sau  care realizează frământarea şi omogenizarea pastei.

7
 PASTELE DE DINŢI

- sunt preparate cosmetice destinate igienei buco-dentare; ele contribuie la îndepărtarea

reziduurilor, depozitelor acumulate zilnic pe suprafaţa expusă a dinţilor, fără a produce efecte nedorite
asupra acestora şi a mucoasei bucale.
- în plus, ele pot înlătura petele de pe dinţi şi mirosul neplăcut al gurii, au rol profilactic în
combaterea cariei şi paradontopatiilor.

Principalele calităţi ale unei paste de dinţi:

- utilizarea ei să se facă simplu şi practic;
- să se poată etala corect pe periuţa de dinţi;
- să se poată clăti (spăla) foarte uşor cu apă;
- să fie omogenă, lipsită de particule care ar putea fi palpabile în gură ca particule separate sau
discrete;
- pasta nu trebuie să se întărească şi să cimenteze (obstrueze) astfel orificiul de condiţionare;
- o pastă de dinţi nu trebuie să zgârie smalţul dinţilor, sau să conţină substanţe în concentraţii care
pot să provoace reacţii toxice sau iritative în condiţii normale de utilizare (în special să fie lipsite de orice
toxicitate la aplicarea pe gingii, să nu le irite şi să nu provoace intoleranţă);
- pasta de dinţi trebuie să se extrudă din recipient (tub) într-o masă continuă, omogenă, la
aplicarea unei forţe normale asupra capătului închis al tubului;
- stabilitate: pastele de dinţi nu trebuie să separeu, să fermenteze sau să se degradeze chimic şi/sau
microbiologic, pentru a li se asigura o conservare bună, fără umflarea containerului (tubului) şi fără
fermentaţia conţinutului;
- recipient: pastele de dinţi se condiţionează în recipiente/tuburi flexibile din material care nu
trebuie să se corodeze, să se deterioreze, sau să permită contaminarea conţinutului pastei în timpul
păstrării şi al utilizării acesteia în condiţii normale.
Compoziţia unei paste de dinţi - generalităţi
Ingredienţii utilizaţi în mod curent la fabricarea pastelor de dinţi se pot grupa astfel:
- abrazivi (agenţi de curăţire, agenţi de lustruire);
- detergenţi (agenţi spumanţi);
- lianţi (agenţi de consistenţă);
- umectanţi  aceştia sunt componenţii principali/minimali;
- coloranţi;
- edulcoranţi;
- aromatizanţi;

8
- conservanţi;
- ingredienţi speciali: agenţi de fluorurare, astringenţi, dezodorizanţi, antiplacă, antiinflamatori,
cicatrizanţi, inhibitori de coroziune.
Substanţele abrazive
Agenţii de curăţire ai dinţilor trebuie să fie substanţe insolubile în apă şi suficient de dure pentru
desprinderea plăcii dentare, dar în nici un caz să nu zgârie smalţul dinţilor. Un abraziv ideal este acela
care are proprietăţi maxime de curăţire, dar minime de zgâriere a emailului dinţilor şi a gingiei. Duritatea
acestora trebuie să se încadreze între 2 şi 3 pe scara lui Mohr.
Abrazivii cei mai utilizaţi intră în proporţie de 35-66% în compoziţia unei paste de dinţi, şi sunt
următorii:
- carbonatul de calciu precipitat, de tip aragonit,
- fosfatul bicalcic dihidrat şi fosfatul tricalcic,
- trimetafosfatul de calciu,
- pirofosfatul de calciu de calciu,
- metafosfatul de sodiu insolubil,
- oxidul de magneziu, carbonatul de magneziu,
- alumina hidratată, fosfatul de aluminiu,
- silicea coloidală (aerosilul),
- lactatul de calciu,
- polimetacrilatul de metil, etc.
Pastele de dinţi pe bază de fosfaţi sau hidroxizi de aluminiu au abrazivităţi mai ridicate.
Introducerea în masa pastei a 2-4% aerosil reduce abrazivitatea la valori normale, iar acesta conferă şi
proprietăţi tixotrope.
Detergenţi sau agenţi spumanţi
Se folosesc substanţe anionactive în proporţie de 0,5-3%, cum ar fi:
- laurilsulfatul de sodiu,
- alchil-sulfoacetatul de sodiu,
- laurilsarcozinatul de sodiu,
- ricinoleatul de sodiu,
- sulforicinoleatul de sodiu, etc.
Unele din substanţele detergente au şi un puternic efect bactericid (0,5% laurilsarcozinatul de
sodiu distruge în 5 minute 90% din bacteriile aflate în gură), însă rolul principal al acestora este legat de
îmbunătăţirea capacităţii de curăţire mecanică a dinţilor în timpul periajului dentar.

9
 Lianţii sau agenţii de consistenţă
Umectanţii sunt utilizaţi în proporţie de 10-40%, principalii reprezentanţi fiind: glicerina,
sorbitolul şi propilenglicolul. Ei se adaugă pentru a evita uscarea pastei posibilă datorită proporţiei
ridicate de pulberi insolubile.
Conservanţii
Principalii agenţi conservanţi întâlniţi în compoziţia unei paste de dinţi sunt: formalina, esterii
acizilor p-hidroxi-benzoici, benzoatul de sodiu sau acidul benzoic în proporţie de 0,1%.
Edulcoranţii
Se folosesc în special următorii edulcoranţi: zaharina, zaharina sodică (soluşie 0,1%), ciclamatul
de sodiu, dulcina şi glicirizina. Pastele de dinţi nu trebuie să conţină sucroză sau alţi hidraţi de carbon
uşor fermentabili.
Aromatizanţii

Aroma este un element deosebit de important în privinţa valorii reale, dar mai ales a
valoriipsihologice a unei paste de dinţi. Este o condiţie esenţială ca aroma să fie alcătuită din din uleiuri
volatile de cea mai bună calitate, care se adaugă în general în proporţie de 1-1,5% din masa produsului.
Cele cinci mari linii de aromatizare în industria preparării pastelor de dinţi sunt următoarele:
- linia menta piperita,
- linia menta crispa,
- linia anis,
- linia fructată,
- linia esenţă de Wintergreen (salicilat de etil).
INGREDIENŢI SPECIALI
Agenţi de fluorurare
Fluoroterapia se bazează pe utilizarea produşilor cu fluor sub formă de combinaţii ale acestuia,
cum ar fi:
- fluoruri anorganice: în mod curent fluorura de sodiu (NaF în proporţie de 0,2%) şi fluorura stanoasă
(SnF2 – 0,4%);
- alţi compuşi anorganici cu fluor: monofluorfosfatul de sodiu (Na2FPO3);
- fluoruri organice: fluoroderivaţii unor amine.
Bacteriostaticele
Dintre compuşii de acest fel întâlniţi în pastele de dinţi, dar şi în unele ape de gură, de remarcă:
hexaclorofenul, triclosanul, clorura de benzetoniu şi alţi agenţi cationici, iar mai recent clorhexidina şi
unii compuşi aromatici proveniţi din uleiurile volatile ce prezintă certe proprietăţi de combatere a plăcii
bacteriene, cum ar fi: timolul, uleiul volatil de cuişoare (mai ales prin eugenol), azulenele, etc.

10
 Antitartricele
Alginatul de sodiu folosit multă vreme în compoziţia pastelor de dinţi, previne atât precipitarea
calciului salivar (adică apariţia tartrului dentar) cât şi dizolvarea calciului dentar.
Remineralizanţii
Remineralizarea necesită prezenţa unor foarte mici concentraţii de ioni F-, PO43-, Ca2+.
Compuşi metalici diverşi
Un număr de compuşi metalici au fost propuşi ca aditivi, în scopuri variate: astfel sărurile de indiu
sporesc activitatea fluorurilor, compuşii organici ai staniului au fost brevetaţi ca bactericide, sărurile de
aluminiu şi cele de zinc sunt astringente, iar clorura de stronţiu reduce sensibilitatea dentinei expuse – de
exemplu în cazul retragerii gingiilor la vârstnici.
Inhibitorii enzimatici
N-lauroil-sarcozinatul de sodiu C11H23CON(CH3)CH2COO-Na+ este un excelent inhibitor al
hexokinazei, posedând însă şi proprietăţile detergente (spumante) ale unui tensioactiv anionic.
Enzimele
S-a sugerat adăugarea dextranazelor în pastele de dinţi cu scopul de a distruge (descompune)
dextranii ce apar ca produşi ai atacului bacterian asupra hidraţilor de carbon, având un rol nefast prin
menţinerea plăcii bacteriene sub forma unui film pe suprafaţa dinţilor.
Astringenţii
Se folosesc pentru acţiunea lor astringentă: hidroxidul de aluminiu, lactatul de aluminiu, sărurile
de zinc, taninurile.
FABRICAREA PASTELOR DE DINŢI
Tehnologia de fabricaţie presupune formarea unui gel din lianţi, împreună cu o parte din umectanţi
şi din apă, la care se adaugă treptat corpul de curăţat (abrazivii) iar la sfârşit se aduce spumantul. Toate
operaţiile de amestecare se execută preferabil sub vid; altfel este necesară vălţuirea şi apoi dezaerarea sub
vid, la o presiune reziduală de 0,5 atm, prin care pasta de dinţi capătă luciu şi omogenitate, mărindu-şi
gradul de albeaţă. Pentru maturizarea pastei este necesar un timp de repaus de 2 ore înaintea condiţionării
în tuburi.
Menţiune: apa utilizată în acest proces tehnologic trebuie, în mod obligatoriu să fie
demineralizată.
Parametrii de calitate
Se controlează:
- parametrii oragnoleptici: aspect, culoare, omogenitate, gust, miros;
- pH-ul;
- mărimea particulelor;
- stabilitatea la termostatare (la 40C şi la 350C);

11
- consistenţa;
- vâscozitatea;
- conţinutul în substanţe abrazive;
- conţinutul în tensioactiv anionic;
- conţinutul în glicerină;
- conţinutul în fluorură totală;
- conţinutul în clorură de stronţiu;
- dozarea impurităţilor (plumb şi cadmiu);
- masa totală pe recipient;
- contaminarea microbiană.
Ambalarea şi marcarea pastelor de dinţi
- pastele de dinţi se condiţionează în tuburi flexibile, care au o extremitate închisă prin presare şi
termosudare, iar cealaltă extremitate este prevăzută cu un sistem de închidere etanş care permite
extruziunea din tub. Tuburile se introduc în pliante individuale din carton.
- ambalajul primar (tubul pastei de dinţi), precum şi pliantul de carton trebuie să fie inscripţionate clar
cu următoarele informaţii:
 numele şi adresa producătorului,
 denumirea produsului,
 conţinutul nominal, indicat în greutate (grame) sau volum (ml),
 termenul de valabilitate minim, cu specificaţia „A se utiliza înainte de ….”. în anumite cazuri
această menţiune este completată cu condiţiile de conservare a produsului (temperatură,
umiditate),
 numărul lotul de fabricaţie sau codul care permite identificarea fabricaţiei; în anumite situaţii este
permisă inscripţionarea numărului lotului doar pe ambalajul exterior (secundar),
 lista ingredientelor din formula de fabricaţie în ordinea descrescătoare a cantităţilor şi conţinutul
declarat în cazul unor substanţe cu acţiune specifică; în anumite cazuri este permisă
inscripţionarea cu aceste specificaţii numai pe ambalajul exterior (secundar).
- vopselele folosite la decorarea şi inscripţionarea tuburilor de paste de dinţi nu trebuie să conţină mai
mult de 250 mg/Kg (sau 250 ppm) plumb, atunci când o probă de vopsea este testată folosind o
metodă recunoscută în analiza chimică.

12