Gaius Julius Caesar s-a născut la Roma pe 13 iulie 100 î.

Hr, într-o bine-cunoscută familie de patricieni

(ginta Iulia), care se presupunea că descinde din Iulus, fiul prinţului troian Eneas, care, conform legendei,
era fiul zeiţei Venus. Mitul spune că naşterea lui Cezar a fost posibilă prin cezariană, însă este foarte
puţin probabil, deoarece în acele vremuri o astfel de incizie se executa doar asupra femeilor decedate.
Cezar a crescut într-un modest apartament al unei construcţii în Suburba, un cartier al clasei mijlocii a
Romei. Familia lui Cezar, deşi provenind din descendenţi patricieni aristocratici, nu era avută, după
standardele nobilimii romane. Astfel, niciunul dintre membrii familiei sale nu a obţinut câștiguri
remarcabile în vremurile copilăriei sale, deşi, în generaţia tatălui său, avusese loc o reînnoire a averilor
familiei. Totuși mătuşa paternă, Iulia, s-a căsătorit cu Gaius Marius, un general talentat şi totodată
reformator al armatei romane. Marius a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din Roma la vremea
respectivă, influenţa sa politică aducând averi considerabile şi familiei lui Cezar.

Spre sfârşitul vieţii lui Marius, în 86 î.Hr., politica internă atinse un punct de ruptură. În această perioadă,
politicienii romani erau, în general, divizaţi în două partide: Populares, care îl includea pe Marius, şi
Optimates, care îl includea pe Lucius Cornelius Sulla. O înşiruire de dispute între cele două partide a
condus la un război civil, deschizând eventual calea lui Sulla către postul de dictator. Cezar era legat de
partidul lui Marius datorită conexiunilor familiale. Nu era doar nepotul lui Marius, el era şi căsătorit cu
Cornelia Cinnilla, cea mai tânără fiică a lui Lucius Cornelius Cinna, care era cel mai mare simpatizant al lui
Marius şi inamicul declarat al lui Sulla. Pentru a înrăutăţi situaţia, în anul 85 î.Hr., la scurt timp după ce
Cezar împlineşte 15 ani, tatăl său se îmbolnăveşte şi moare. Atât tatăl, cât şi Marius, i-au lăsat
majoritatea proprietăţilor şi averilor deţinute lui Cezar. Astfel, când Sulla a câştigat războiul civil şi a
început programul său de proscriere, Cezar, nici măcar trecut de 20 de ani, se afla într-o situaţie dificilă.
Sulla i-a ordonat lui Cezar să divorţeze de Cornelia în 82 î.Hr., dar Cezar a refuzat şi a plecat prudent din
Roma, pentru a se ascunde. Sulla l-a graţiat pe Cezar şi familia sa şi i-a permis să se reîntoarcă la Roma.
Într-un moment profetic, se spune că Sulla a comentat asupra pericolului de a-l lăsa în viaţă pe Cezar.
Conform lui Suetonius, în momentele ridicării exilului lui Cezar, dictatorul a spus: „El a cărui viaţa o
doreşti atât de mult va deveni, într-o zi, cel care va răsturna partea de nobili a căror cauză o susţii alături
de mine; căci în acest singur Cezar vei găsi mulţi precum Marius“

În ciuda graţierii oferite de Sulla, Cezar nu a rămas în Roma şi s-a îndreptat pentru satisfacerea serviciului
militar în Asia şi Cilicia. Deşi încă aflat în Asia Mică, Cezar era implicat în mai multe operaţiuni militare. În
80 î.Hr., aflat încă sub comanda lui Thermus, a jucat rolul de pivot în asediul asupra Miletusului. În timpul
bătăliei, Cezar a dat dovadă de atâta bravură personală pentru salvarea vieţilor legionarilor, încăt a primit
mai târziu distincţia corona civica (coroana de ghindă). Distincţia era una dintre cele mai mari onoruri
acordate unui non-comandant şi purtată în public, chiar şi în prezenţa membrilor Senatului Romei, toată
lumea era obligată să se oprească şi să aplaude prezenţa purtătorului acesteia. La Roma, în 78 î.Hr., odată
cu moartea lui Sulla, Cezar îşi începe cariera politică în Forul din Roma ca avocat, recunoscut fiind pentru
calitatea sa de orator, şi pentru atitudinea sa nemiloasă în procesele împotriva foştilor guvernatori
notorii pentru înşelăciune şi corupţie. Marele orator Cicero chiar comenta: „Există cineva ce are calitatea
de a vorbi mai bună decât Cezar?“ Ţintind către perfecţiune în retorică, Cezar a călătorit în Rodos în 75
î.Hr. pentru studii filozofice şi oratorice sub faimosul învăţător Apollonius Molo.

În drumul spre insula greacă, Cezar a fost răpit de către piraţi cilicieni în Marea Mediterană. Când aceştia
au cerut o răscumpărare de douăzeci de talenţi, acesta le-a râs în nas, spunând că nu au habar pe cine au
capturat. Cezar le-a ordonat să ceară cincizeci. Aceştia au acceptat şi Cezar şi-a trimis discipolii către
variate oraşe pentru a colecta banii de răscumpărare. În total, a fost reţinut pentru treizeci şi şase de zile,
timp în care i-a ameninţat deseori, pe un ton ironic, că îi va crucifica. Ţinându-se de cuvânt, imediat după
ce a fost rescumpărat şi pus în liberatate, Cezar a organizat o forţă navală, capturând piraţii şi fortăreaţa
din insula acestora şi ucigându-i prin crucificare, ca un avertisment pentru ceialalţi piraţi. Dar pentru
faptul că piraţii îl trataseră bine pe durata răpirii, Cezar a ordonat ca, înainte de crucificare, acestora să le
fie rupte picioarele, pentru a le reduce suferinţa.

După întoarcerea la Roma din 73 î.Hr., Cezar a fost ales ca membru al Colegiului Pontifilor. Din păcate,
Cezar s-a întors la Roma în mijlocul rebeliunii sclavilor sub comanda fostului gladiator Spartacus. Senatul
trimisese legiuni după legiuni pentru a rezolva situaţia, dar Spartacus ieşise învingător de fiecare dată. În
72 î.Hr., Cezar a fost ales tribun militar de către Adunările romane, primul său pas în viaţa politică. În
sfârşit, în anul 71 î.Hr., Marcus Crassus s-a ridicat împotriva provocării prezentate de Spartacus. Cezar a
fost unul dintre puţinii oameni care l-a sprijinit pe Crassus în încercarea de a restabili siguranţa. Senatul l-
a desemnat pe Crassus pentru această cauză, iar Crassus a adunat şase legiuni noi, recrutându-l şi pe
tânărul Cezar, pentru a servi ca unul dintre tribunii săi pentru slujba de avocat. După o serie de
înfrângeri, Crassus l-a învins pe Spartacus, în 71 î.Hr.. În timpul petrecut împreună, Cezar şi Crassus vor
forma o prietenie care, mai târziu, îi va ajuta pe amândoi să avanseze în carieră. Însă triumful lui Cezar se
va transforma în curând în dezastru.

În 69 î.Hr., Cezar devine văduv, după moartea Corneliei în încercarea de a aduce pe lume un copil, mort şi
el. În acelaşi an o pierde şi pe mătuşa sa, Iulia, de care era foarte ataşat. Aceste două decese l-au lăsat pe
Cezar în postura de a creşte singur o fiică încă minoră, Iulia Cezaris. Nu exista tradiţia ca femeile romane
să aibă parte de funeralii publice fastuoase, însă Cezar a încălcat tradiţia şi le-a oferit amândurora
funeralii de calitate. În timpul acestora, Cezar a trimis elogii din Rostra. Funeraliile mătuşei Iulia au fost
încărcate de conotaţii politice, Cezar insistând ca mască mortuară să aibă înfăţişarea lui Marius. Deşi
Cezar era foarte apropiat de ambele femei (conform lui Suetonius), aceste cuvântări au fost interpretate
de oponenţii săi politici ca propagandă pentru viitoarea sa alegere pentru postul de chestor apoi de
pontifex maximus (preot suprem) şi guvernator al Hispaniei. Lider al taberei popularilor, s-a evidenţiat
prin victoriile împotriva rebelilor din Spania. În împrejurările politice de la Roma, a preferat să se alieze
cu Licinius Crassus şi cu Pompei (Pompeius Magnus). În aceste condiţii s-a încheiat primul triumvirat din
anul 60 î.Hr.

În 45 î.Hr., a pus capăt războiului civil, după înfrângerea ultimelor centre de rezistenţă organizate de foştii
partizani ai lui Pompei, în Africa de Nord şi Spania. Practic în acel moment avea puterea unui monarh
absolut, păstrând însă aparenţele republicane: concentra în mâna sa întreaga putere la Roma. Acestuia îi
fuseseră atribuite toate funcţiile de conducere importante: dictator pe viaţă, tribun pe viaţă, chestor,
imperator (comandant suprem al armatei), părinte al patriei, pontifex maximus. S-a înconjurat de oameni
apropiaţi lui, mărind numărul senatorilor de la 600 la 900 şi acordându-le fidelilor săi diverse
magistraturi, al căror număr a crescut. Toate acestea anunţau, în fapt, sfârşitul Republicii romane.
Împotriva sa a fost organizat un complot al aristocraţiei senatoriale, rămasă ataşată de tradiţiile
republicane. La 15 martie 44 î.Hr., în preajma organizării unei mari campanii militare împotriva parţilor, C.
este asasinat în Senat de un grup de senatori conduşi de Iunius Brutus şi Cassius Longinus. Nepotul şi fiul
său adoptiv, Octavian, la capătul unui nou război civil, va continua acţiunea lui Cezar şi va inaugura
imperiul.