ACI SOSI PE VREMURI

de ION PILLAT
La casa amintirii cu-obloane și pridvor,  Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete 
Păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor. Te vezi aievea numai în ștersele portrete.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta, 
De când luptară-n codru și poteri, și haiduc. Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita...

În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.  Ca ieri sosi bunica... și vii acuma tu: 
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi. Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.

Nerăbdător bunicul pândise de la scară  Același drum te-aduse prin lanul de secară. 
Berlina legănată prin lanuri de secară. Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.

Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină  Subțire, calci nisipul pe care ea sări. 
Sări, subțire, -o fată în largă crinolină. Cu berzele într-însul amurgul se opri...

Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,  Și m-ai găsit, zâmbindu-mi, ca prea naiv eram 
Bunicul meu desigur i-a recitat  „Le lac”. Când ți-am șoptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,  Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună 
Îi spuse „Sburătorul”de-un tânar Eliad. Si-am spus „Balada lunei” de Horia Furtună,

Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...  M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist, 
Și totul ce romantic, ca-n basme, se urzea. Și ti-am părut romantic și poate simbolist.

Și cum ședeau... departe, un clopot a sunat,  Și cum ședeam... departe, un clopot a sunat 
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat. Același clopot poate . în turnul vechi din sat...

Dar ei, în clipa asta simțeau ca-o să rămână...  De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...
  Publicată în volumul „Pe Argeș în sus” (1923);
 Titlul – amplu (o propoziție cu subiect subînțeles = ea) și indică timpul și spațiul evocat: „aci” -
adverb de loc– formă populară; „sosi” – verb, perfect simplu; „pe vremuri” - locuțiune adverbială de timp.
 Tema: trecerea ireversibilă a timpului (Fugit irreparabile tempus), repetabilitatea destinului uman;
 Motive literare: casa amintirii, berzele, luna, nunta, clopotul, vremea, noaptea etc.
 Structura: 19 distihuri și un vers liber; 5 secvențe poetice: incipitul, evocarea idilei bunicilor,
meditația asupra trecerii timpului/ a efemerității ființei umane, iubirea din prezent, a poetului, epilogul.
 Prozodie: distihuri=strofe a câte două versuri, rimă împerecheată, ritm iambic, măsura de 13-14
silabe/ vers.
 Prima secvență (primele 5 versuri) – „casa amintirii” (tradițională: pridvor, obloane, zăvor) –
imaginea trecutului, supusă trecerii timpului: „păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor”, „hornul nu mai trage...
din ciubuc”, „îmbătrâniră plopii”.
 Secvența a II-a (versul 6, strofele 4-10): evocarea imaginii din trecut a bunicii Calyopi (în mitologia
greacă, muza poeziei epice: Kalliope); sosirea ei la casa bunicului;
- idila bunicilor: plimbarea pe câmpie, sub clar de lună, recitarea unor poezii romantice: „Le lac”
(Lamartine) și „Sburătorul” (Ion Heliade Rădulescu).
- clopotul „de nuntă sau de moarte” – simbol bivalent: fericire, împlinire, viață, dar și tristețe,
dezamăgire, sfârșit.
- Iluzia eternității în antiteză cu efemeritatea existenței umane: „De mult e mort bunicul, bunica e
bătrână...”
 Secvența a III-a – (strofele 11-12) meditație asupra timpului: „Ce straniu lucru: vremea!”
- Doar portretele mai păstrează imaginea de odinioară a strămoșilor; arta este singura care poate
imortaliza clipa/ poate opri timpul.
- „trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita” → îmbătrânirea fizică, degradarea trupului; nostalgia
tinereții.
 Secvența a IV-a – (strofele 13-19)
- Prezentarea iubirii poetului (în antiteză cu iubirea din trecut): „că ieri sosi bunica... și vii acuma tu”
- Paralelă între cele două idile;
- Logodnica de acum va parcurge același traseu ca tânăra de altădată.

TRECUT – secvența a II-a ANTITEZĂ PREZENT – secvența a IV-a

Bunicul și bunica Calyopi protagoniștii Eul liric și ființa iubită
„Berlină” – mijloc de transport specific mijloace de transport Trăsură – evoluția în timp
vremii
„Crinolină” – vestimentație și „subțire” înfățișare „subțire calci nisipul” = îndoială,
„sări” = entuziasmul reținere
„Le lac” – Lamartine, poet romantic aluzii livrești „Balada lunei” – Horia Furtună,
francez poet simbolist minor
„Zburătorul” – I.H. Rădulescu, poet Francis Jammes, poet simbolist
romantic pașoptist (sec. al XIX-lea) francez (încep. sec. al XX-lea)
„Ea-l asculta tăcută, cu ochi de reacțiile fetei „M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de
peruzea... ametist
Si totul ce romantic, ca-n basme se Și ți-am părut romantic și poate
urzea” simbolist”
Calyopi este romantică, receptivă Iubita poetului pare detașată, rece
indiferentă: „zâmbindu-mi că prea
naiv eram când ți-am șoptit poeme”
„ochi de peruzea” - piatră portretul fetei – pietre „ochi de ametist” - Piatră
 semiprețioasă, opacă, de culoare prețioase semiprețioasă transparentă, de
albastru-verzuie; turcoaz (sinceritate, culoare violet (tristețe, melancolie,
profunzime a sentimentelor) indiferență).
Prin iubire se învinge moartea și timpul, Iubirea Iubirea e vremelnică, efemeră, nu
conform credinței în capacitatea iubirii mai pare să învingă timpul.
de a depăși orice obstacol. Îndrăgostiții nu mai cred în
Verbul la viitor „o să rămână” capacitatea iubirii la fel de profund.
sugerează eternitatea. Verbele la prezent „vii”, „calci”
sugerează perisabilitatea.

 Secvența a V-a (ultimul vers): „De nuntă sau de moarte în turnul vechi din sat” – vers refren/
laitmotiv. Trecerea timpului întunecă exuberanța tinereții.
- „turnul vechi” și „sat” sunt termeni ce conturează spațiul rural specific tradiționalismului, ideea
de vechime.

 La nivel lexical, termeni arhaici, regionali: pridvor, zăvor, obloane, poteră, ciubuc, haiduc, berlină,
crinolină, aievea, ședeau (trecutul).
 Realizarea artistică: - antiteza trecut-prezent, ieri-azi, nuntă-moarte; romantism-simbolism
- epitete: „ochi de peruzea”, „ochi de ametist”, „turnul vechi”
- inversiuni: „largă crinolină”, „Subțire, calci nisipul”, „prea naiv eram”, „bunul Francis Jammes”,
„ștersele portrete”;
- metafore: „casa amintirii”, „păienjeni zăbreliră”, „îmbătrâniră plopii”
- comparații: „câmpia ca un lac”, „ca ieri sosi bunica...”,
- personificări: „hornul nu mai trage alene din ciubuc”

Trăsături tradiționaliste:

 Idilizarea trecutului;
 Universul rural (satul, lanul de secară, casa tradițională)
 Credința ortodoxă (turnul bisericii, clopotul)
 Figura patriarhală (bunicul)
 Întoarcerea la origini;
 Prezentul e inferior trecutului.