„Afară de neputinţă”

Canonul bisericesc 69 din Pravila Sfinţilor Apostoli: „Orice episcop, sau preot,
sau diacon, sau citeţ, sau cântăreţ, nu posteşte Sfânta Patruzecime cea Mare şi toate
Miercurile şi Vinerile a tot anul, afară de neputinţă, să se caterisească, iar mireanul să
se afurisească”, ar avea puterea de a băga în sperieţi pe cei care privesc lucrurile
global. Dacă în asprul canon nu ar exista şi o supapă, precum este „afară de
neputinţă”, ar trebui ca o parte din slujitorii Bisericii să fie daţi afară din cler şi
creştinii să fie afurisiţi cu toptanul.
Dacă suntem „afară de neputinţă”, atunci putem să ne supunem canonului în
literă, că suntem sănătoşi şi apţi să respectăm cu sfinţenie unele prescripţiuni de
disciplină, în privinţa modului de a folosi regimul alimentar în posturile de peste an.
Dacă însă, trupul nostru, are probleme în privinţa sănătăţii, suferind de
anumite hibe, neputinţe fireşti, adică boli, mai grave sau mai puţin grave, atunci
prevederile canonului 69, despre care vorbim nu mai sunt de speriat. Nu mai adăugăm
la neputinţele noastre pe care le avem şi îngrijorarea, că Dumnezeu ne va pedepsi
dacă nu ţinem postul prescris de canonul 69.
Mai mult decât atât, citim în calendarul creştin ortodox, că în anumite zile,
călugării au dezlegare să guste brânză şi ouă, pe când mirenii creştini au dezlegare la
carne. De aici tragem concluzia că postul este mai aspru pentru cler şi monahi decât
pentru mireni.
În decursul vremii, modul de percepţie, cum trebuie să se postească, a fost
diferit, atât din partea clerului mirean cât şi a clerului monahal din cele două Biserici,
Ortodoxă şi Catolică. Chiar şi creştinii celor două Biserici au privit diferit acest lucru.
Se ştie că în Catolicism, în posturi se dă dezlegare la lapte şi derivatele laptelui
(brânză, unt, smântână, iaurt) precum şi la ouă. În Ortodoxie, dacă te atingi şi bei o
cană de lapte, chiar din greşeală, este o mare supărare şi canonul duhovnicului e cam
aspru. Şi pentru că veni vorba despre lapte, este bine s-o lămurim dacă este de „dulce”
sau de „post”. Cred că ştie orice om că laptele se fabrică într-un „laborator” superb
din burta vacilor, oilor, iepelor, etc. Mare-i lucrarea lui Dumnezeu! Noi ne-am alăptat
de la sânul mamei cu miraculosul lapte, care ne-a crescut în chip tainic şi minunat.
Să zicem, că laptele de la mamele noastre ar fi şi de „dulce”, pentru că au
mâncat, nu doar vegetale, ci au mai servit şi un meniu mai împestriţat, cu perişoare
din carne, grătare, fripturi şi alte găteli culinare, cu diferite feluri de carne animală.
Dar când vorbim de laptele de la animalele care mănâncă iarbă, sfeclă, tărâţe,
lucernă, fân şi alţi coceni, n-am putea susţine, oricâtă evlavie am avea, că este de
dulce şi că nu se poate servi în orice zi a anului.
Sigur, că cine doreşte să nu servească lapte şi derivatele sale, în orice zi, deci
şi în cele de post, nu-l sileşte nimeni, dar a considera că este păcat să-l foloseşti în
perioada postului, fiind neputincios, bolnav, bătrân şi copil, este cu totul absurd. Iar să
opreşti de la Sfânta Împărtăşanie pe cel care a mâncat lapte în post, cred că este lipsă
de înţelegere şi o încălcare a dreptului omului de a se hrăni după putere şi sănătatea pe
care o are, după cum citim în Învăţătura de Credinţă.
Dacă ne gândim bine, să ne punem o întrebare: de ce se foloseşte peştele, de
Buna Vestire şi chiar în Duminica Floriilor, când începe Săptămâna Pătimirilor lui
Iisus? Cred că peştele este de „dulce”. Are şi sânge, laptele neavând. N-am ştire, de
când mă ştiu, să ni se fi îngăduit să mâncăm lapte, brânză, unt, iaurt, de Buna Vestire
şi în Duminica Floriilor! Cred că laptele nici nu intră în rândul alimentelor interzise în
perioada posturilor. Cred că s-a făcut o confuzie „literar artistică”. Spunând lapte
„dulce” sau lapte „acru”, s-a acreditat ideea, că în post n-ar trebui să se mănânce
pentru că-i „dulce” şi nu că ar fi lapte.
M-a amuzat copios canonul pe care l-a primit mama de la preotul satului când
s-a spovedit, că a băut o cană de lapte în post, zicându-i: Ce mănâncă vaca, fetiţo?
Iarbă, i-a răspuns mama! Păi, vezi, laptele este de post! Mănâncă şi te fă mare! Asta-i
logica!
Cred că lucrul cel mai potrivit este să nu uităm a refuza o „mâncare” foarte
periculoasă, care ne poate provoca numai greutăţi şi chiar moartea noastră trupească şi
sufletească, adică, să nu ne „mâncăm” unii pe alţii. Ne putem îneca!
Încolo, putem să ne amăgim bietul stomac, cu ce se poate găsi prin cămara
noastră şi aşa săracă, prin care cam bate vântul.

Calinic Argeșeanul