Aprilie – lună plină de biruinţă!

Spaţiul cosmic de primăvară se revarsă asupra pământului cu mari binecuvântări, din

mila cea neînserată a Domnului Dumnezeu! Desigur, n-ar fi lipsit de bucurie dacă imnologii
noştri, ar dedica din prea plinul inimilor câte un Imn fiecărui anotimp, dacă nu chiar fiecărei
luni din cele 12 ale anului.
De pildă, luna aprilie, pentru noi românii are o mare semnificaţie, aş putea spune chiar
esenţială. Dacă luna martie anunţă prin plăpânzii ghiocei sosirea primăverii, Floarea Paştelui
din aprilie, vesteşte triumfală Învierea Celui ce va stăpâni veacurile întru lumina cea veşnică.
Tot în această binecuvântată lună, în calendarul creştin ortodox se prăznuiesc: Sfântul
Calinic de la Cernica pe 11 aprilie; Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului din primele veacuri
creştine; Sfinţii Mucenici ai Transilvaniei: Iorest şi Sava, Mitropoliţii de Alba Iulia şi Iosif,
episcop al Maramureşului precum şi Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului!
Dar la 23 aprilie, obştea românească, cea iubitoare de Dumnezeu, prăznuieşte pe
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe care a umplut veacurile cu facerile sale de minuni, precum
ştim fiecare dintre noi. Dacă s-ar face o statistică pentru a se vedea care este procentul celor
care poartă numele Sfântului Gheorghe, biruitorul păgânismului, credem că ar fi unul dintre
cele mai populare nume, în sensul că, o bună parte a vieţuitorilor pământului ar purta acest
nume prea frumos.
La anul 303, pleca spre Părintele Ceresc, Marele Mucenic Gheorghe care a mărturisit
pe Hristos cu îmbelşugare, jertfind tinereţea sa şi toate onorurile cu care era împodobit de
trufia omenească, ce trece ca umbra.
Oraşul Capadocia din Asia Mică avea să odrăslească un crin prea frumos, bogat şi
înţelept pe vremea Împăratului roman Diocleţian, fiind mare conducător de oaste în garda
împăratului. Dar din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Diocleţian l-a luat părtaş la
domnie, a aprins prigoană împotriva creştinilor. Istoria creştinismului stă martoră, că din anul
303 şi până la 313 (anul decretului de la Milan, prin care Sfântul Împărat Constantin a dat
pacea creştinilor), Biserica lui Hristos a trecut printr-o cutremurătoare încercare şi o
sângeroasă probă: creştinii au fost siliţi să aleagă, cu preţul vieţii lor, între zeii păgâni şi
Hristos.
Cunoscând, aşadar, decretul de prigonire împotriva creştinilor, Sfântul Gheorghe, de
îndată s-a înfăţişat singur înaintea împăratului Diocleţian şi înaintea întregii curţi împărăteşti,
a mărturisit deschis că este creştin şi că înţelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic
al lui Hristos. Această mărturisire publică a uimit pe toţi cei care l-au auzit şi îndemnat de
Galeriu, Diocleţian a dat poruncă să fie dus în temniţă şi pus la grozave chinuri pentru a se
lepăda de credinţa în Hristos.
A trecut prin toate chinurile şi vămile muceniciei: loviri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi
mari de piatră peste trup, chinul cu roata plină de cuie, groapa cu var nestins, încălţămintea cu
cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou şi alte felurite cazne.
Peste toate acestea Sfântul Gheorghe, întărit de credinţa şi dragostea de foc pentru
Hristos, le-a îndurat cu bărbăţie, stând tare în credinţă. Uimirea a fost şi mai mare atunci când,
Sfântul Gheorghe, în temniţă fiind, atingându-se de un mort, acesta de îndată a înviat. Chiar
însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea a mărturisit credinţa ei în
Hristos.
Împăratul Diocleţian şi-a dat seama că lucrurile nu sunt aşa cum a gândit el, pentru că
în cele din urmă a încercat să-l înduplece pe Sfântul Gheorghe cu onoruri şi cu făgăduinţe, dar
el a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri hotărâte şi văzând
că toate încercările lui sunt zadarnice, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele şi
mucenicului Gheorghe şi împărătesei Alexandra.
În drumul spre execuţie, Alexandra împărăteasa îşi dă sufletul iar Sfântul Gheorghe,
mulţumind lui Dumnezeu cu bucurie şi-a plecat capul sub sabia călăului la 23 aprilie 303,
păzind până la capăt credinţa curată în Iisus, luând cununa cea neveştejită din mâna lui
Hristos, Domnul şi Mântuitorul său.
Din prea multele minuni săvârşite de Sfântul Gheorghe vom aminti doar câteva.
Saracinii luând Siria sub stăpânirea lor, în cetatea Ramel, la biserica zidită în numele Sfântului
Gheorghe a venit un saracin vestit însoţit şi au văzut un preot închinându-se la icoana
Sfântului Gheorghe. Şi a zis însoţitorilor săi: „Vedeţi voi, pe acest nebun, ce face? Se roagă la
o scândură. Aduceţi-mi un arc şi o săgeată să săgetez scândura aceea.” Şi îndată i-au adus un
arc şi a slobozit săgeata asupra icoanei mucenicului. Săgeata n-a zburat spre icoană, ci în sus,
şi căzând din înălţime, a lovit pe saracinul acela în mână şi i-a rănit-o. A chemat pe preot şi l-a
întrebat: „Vreau să ştiu ce putere are scândura aceea, sau icoana căreia te închini tu?”
Răspuns-a preotul: „Eu nu mă închin scândurii, ci Dumnezeului meu, Ziditorul tuturor,
mă rugam celui închipuit pe scândură, Sfântului Mucenic Gheorghe, ca să fie mijlocitor
pentru mine către Dumnezeu”. Îndurerat de rana de la mână, i-a cerut preotului să-l ajute să-l
vindece Sfântul Gheorghe. Atunci preotul a pus icoana cu Sfântul Gheorghe peste faţa
saracinului şi cu untdelemn din candela ce ardea la icoană i-a uns mâna rănită. Îndată i-a
încetat durerea şi s-a tămăduit mâna.
Vom reaminti de asemenea minunea învingerii balaurului care ieşea din lacul de lângă
cetatea Beirutului, de lângă Munţii Libanului, care înghiţea oamenii pe care-i prindea din
împrejurimi. Locuitorii şi-au dat pe rând copiii să potolească foamea balaurului şi când a venit
rândul fiicei împăratului locului, aceasta s-a pregătit să fie jertfită balaurului.
Sfântul Gheorghe văzând pe acea fecioară plângând a întrebat-o de ce stă acolo şi
plânge? Iar ea i-a zis lui: „Bunule voinic, degrab fugi de aici cu calul tău, ca să nu mori
împreună cu mine atunci când iese balaurul din lacul acesta!” Iar Sfântul a grăit către dânsa:
„Nu te teme, fecioară, că în numele Domnului, Dumnezeului celui viu şi adevărat, te voi
izbăvi pe tine de balaur!” Când s-a apropiat balaurul, Sfântul Gheorghe s-a însemnat cu chipul
crucii şi a chemat pe Domnul, zicând: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” şi s-
a repezit cu suliţa asupra balaurului rănindu-l în gâtlej, culcându-l la pământ, iar calul călca
balaurul cu picioarele, iar sfântul l-a tăiat bucăţi, izbăvind cetatea de primejdia balaurului.
Numele Sfântului Gheorghe a ajuns prin minunile sale, şi în părţile noastre. Cu
dragoste mare s-au numit cu numele său oraşe, localităţi, străzi, ape (Braţul Sfântul Gheorghe
la revărsarea Dunării în Marea Neagră!), foarte multe biserici au fost închinate Sfântului
Gheorghe, iar mulţi bărbaţi şi femei poartă numele biruitorului Gheorghe. Oştirea romană,
multă vreme a fost sub protecţia Sfântului Gheorghe.
Este de folos să reamintim că steagul Moldovei trimis de Ştefan cel Mare şi Sfânt, la
Mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are brodat chipul Sfântului Gheorghe, doborând
balaurul păgânătăţii. O bună dovadă este rugăciunea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt brodată pe
steagul său: „O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic
ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi, bucurie nespusă, primeşte de la noi această
rugăminte a smeritului tău rob, a domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn
Ţării Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugăciunile
celor ce te cinstesc pe Tine ca să Te preamărim în veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul
7008 (1500), în al 43 lea an al Domniei Sale”.
Mare Domn al Moldovei şi Împărat al lumii creştine, cum l-au numit cei care au trăit
în vremea lui pământească, şi-a închinat viaţa şi întreaga lucrare lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi.
Iar Sfântul Gheorghe i-a fost tot timpul tare biruitor în luptele sale.
Oare, toate biruinţele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, n-au fost minunile Sfântului
Gheorghe?
O, Doamne, îţi mulţumim!
Binecuvintează cu pace şi bucurie şi ani sănătoşi şi plini de biruinţe, pe toţi cei ce
poartă numele Sfântului Gheorghe, mucenicul Tău, iubitor de credinţă dreaptă!

Calinic Argeșeanul