TEST 8

1.1. Reproduceţi noţiunea legitimei apărări

Potrivit Constituției RM, fiecărei persoane i se acordă dreptul la viață, la integritate fizică
și psihică, precum și dreptul de a reacționa independent, prin mijloace legitime, la faptele de
încălcare a drepturilor și libertăților sale.
Art.36 din CP al RM prevede că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală,
săvârșită în stare de legitima apărare. Așadar, este în stare de legitimă apărare persoana care
săvârșește fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material și real, îndreptat împotriva sa,
a altei persoane sau a unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile
celui atacat ori interesul public. Este legitimă apărare și persoana că săvârșește aceeasi faptă
pentru a împiedica pătrunderea, însoțită de violența periculoasă pentru viața sau sănătatea
persoanei ori de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe într-un spațiu de locuit sau
într-o altă încăpere.
Ÿ Dreptul la legitimă apărare este un drept subiectiv al oricărei persoane. Pentru anumite
categorii de persoane, cum sunt de exemplu polițiștii, acțiunea în stare de legitimă apărare este o
obligație.

1.2. Descrieţi condiţiile legitimei apărări

Temei pentru a acționa în legitimă apărare este atacul social periculos. În general, pentru
că acțiunea legitimă apărare să nu atragă după sine răspunderea penală, trebuie să fie respectate
mai multe condiții. Toate condițiile legitimei apărări se încadrează în două grupuri:
a) referitoare la atac – legitima apărare se caracterizează prin existența unui atac, a unei
agresiuni care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori interesul public și
care impun cu necesitate acțiuni de apărare pentru ocrotirea valorilor sociale menționate expres
de lege. Atacul, sau agresiunea, este o comportare violentă a persoanei, o atitudine ofensivă ce
se materializează, de regulă, într-o acțiune îndreptată ămpotriva valorilor sociale ocrotite de
legea penală. Din această definiție rezultă faptul că fapta trebuie să aparțină neapărat omului.
Așadar, condițiile referitoare la atac sunt:

- atacul trebuie să fie social periculos, sancționat de legea penală, adică să constituie în esență
o infracțiune
- atacul întreprins trebuie să fie intenționat
- atacul trebuie să fie îndreptat împotriva intereselor persoanei , terței persoane sau interesului
public
- persoanele care atacă trebuie să fie responsabile din punct de vedere penal
- atacul trebuie să fie direct, adică să pună nemijlocit în pericol valorile sociale ocrotite de
legea penală; atacul nu va fi considerat direct dacă între agresor și cel ce se apără există un
obstacol ce nu poate fi înlăturat
- atacul trebuie să fie imediat, adică atacul deja s-a declanșat sau imediat urmează să se
declanșeze
- atacul trebuie să fie material , adică să fie alcătuit din anumite acte fizice materializate în
lumea obiectivă, îndreptate contra valorilor sociale ocrotite de legea penală; nu se permite
legitimă apărare contra unor semne scrise (concludente)
- atacul trebuie să fie real, adică trebuie să existe în realitate sau să existe o amenințare reală de
atac; nu se permite legitima apărare contra unui atac presupus, deoarece apărarea contra unui
atac presupus sau imaginar se consideră apărare fictivă și atrage după sine răspunderea
penală

b) referitoare la apărare – legitima apărare presupune existența unei apărări împotriva

agresiunii care să se concretizeze în săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Prin
apărare, în sensul dreptului penal, se înțelege actul prin care cel atacat sau persoana care îi vine
în ajutor încearcă să înlăture atacul, care după toate caracteristicile sale, corespunde semnelor
prevăzute de lege. Dreptul la legitimă apărare este determinat și în Constituția RM și poate fi
realizat numai prin acțiuni active atât din partea victimei, cât și din partea altor persoane. Deci,
condițiile referitoare la apărare sunt:

- apărarea trebuie să se exprime prin acțiune (ea poate consta în pricinuirea unui pagube sau
patrimoniale; paguba sau dauna fizică poate fi provocarea vătămării corporale de diferit grad
sau chiar provocarea decesului agresorului)
- în caz de legitimă apărare, nu se cere ca paguba cauzată și cea evitată să fie echivalente
- apărarea trebuie să fie îndreptată doar contra atacantului și nu contra terților persoane
(cauzarea de prejudicii persoanelor terțe în urma unei erori amise în persoana atacantului
exclude nondelincvența apărării, răspunderea pentru asemenea „apărare” survine în baze
generale, adică în funcșie de prezența sau absența vinovăției)
- apărarea trebuie realizată în limitele ei de timp , adică în acel interval de timp pe care l-a
ocupat însăși atacul (din momentul când s-a început atacul până la momentul terminării de
fapt a atacului)
- este permisă apărarea doar contra unei infracțiuni (pentru a pune problema legitimei apărări,
se cere ca apărarea prin care se înlătură atacul să se realizeze prin săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală)
- ne putem apară pe noi persoană, terțele persoane sau interesul public
- apărarea trebuie să fie realizată în limitele ei fără ale depăși ; depășirea limitelor legitimei
apărări nu este definită în art.36, însă art.76 prevede printre circumstanțele atenuante
săvârșirea infracțiunii cu depășirea limitelor legale ale legitimei apărări.

2.1. Definiţi pedeapsa penală şi distingeţi pedeapsa penală de alte tipuri de pedepse

Factorii decisivi care influentează eficiența luptei cu fenomenul criminalității il constituie

răspunderea și pedepasa penală, acestea având un loc distinct în întreaga politică penală a
statului. Anume aplicarea pedepsei penale transformă dreptul penal într-un mijloc de influențare
a proceselor sociale, de reglementare a conduitei persoanei.
Așadar, pedeapsa penală este o consecință juridică a procesului de săvârșire a
infracțiunii. Din punct de vedere a infractorului, pedeapsa penală este o consecință a celor
comise de el, din punct de vedere a statului pedeapsa penală este o măsură luată în urma faptului
că vinovatul a comis o acțiune sau inacțiune prejudiciabilă.
Actualul Cod Penal al RM în art.61 alin.1 definește pedeapsa penală drept o măsură de
constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, ce se aplică de
instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor, care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite
lipsuri și restricții drepturilor lor.
Instituția pedepsei penale ocupă un rol distinct în legislația penală și în teoria dreptului
penal. Atenția deosebită față de pedeapsa penală e generată nu doar de locul și importanța
acesteia în sistemul măsurilor juridico-penale de luptă cu criminalitatea, ci și de gravitatea
impactului, pe care pedeapsa o are asupra infractorilor trași la răspundere penală. Pedeapsa
penală este instrumentul, mijlocul de bază, pe care statul îl folosește în lupta cu criminalitatea.

2.2. Descrieţi amenda şi munca neremunerată în folosul comunităţii ca pedepse penale

1) Amenda – în conformitate cu alin.1 art 64 CP, amenda este o sancțiune pecuniară, ce

poate fi aplicată de către instanța de judecată în cazurile și limitele prevăzute de Codul Penal.
Deci amenda reprezintă o restrângere a drepturilor patrimoniale ale condamnatului, care se
manifestă în reducerea patrimoniului său. În prezent, amenda este una din dintre cele mai
răspândite tipuri de pedepse atât în legile penale, cât și în practica judecătorească, în majoritatea
jurisdicțiilor lumii.
Amenda este unica pedeapsă pecuniară din sistemul pedepselor RM, aceasta poate fi
aplicată atât ca pedeapsă principală, cât și ca una complementară. Amenda se stabilește în unități
convenționale, care actualmente este egală cu 50 lei. Pentru persoanele fizice amenda se
stabilește în mărime de la 500 pana la 3000 de u.c. Dacă infractiunea este comisa cu interes
material, cu scop de profit atunci limitele sunt între 500 și 20.000 u.c.
Cuantumul amenzii se stabilește în funcție de două criterii de individualizare a pedepsei –
caracterul și gravitatea infracțiunii săvârșite și situația materială a vinovatului:

- caracterul și gravitatea infracțiunii săvârșite depinde de categoria infracțiunii, forma

intenționată sau imprudență a vinovăției, consecințele cauzate prin săvârșirea infracțiunii;
- situația materială a vinovatului, în cazul dat trebuie să se țină cont de mărimea veniturilor
condamnatului, numărul de persoane aflate la întreținere, alți factori, care determină situația
sa materială.

Luând in considerație circumstanțele cauzei instanța de judecată poate dispune achitarea

amenzii in rate. De regula amenda se achita de către condamnat in mod benevol in termen de 30
de zile de la data stabilirii ei. Însă, în cazul infracțiunilor ușoare sau mai puțin grave
condamnatul poate sa achite jumătate din amenda in termen de cel mult 3 zile lucrătoare din
momentul in care hotărârea devine executorie.
În caz de eschivare cu rea-voință a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca
pedeapsă principală sau complementară, instanța de judecată poate să înlocuiească suma
neachitată a amenzii cu închisoare. Se consideră că condamnatul se eschivează cu rea-voință
atunci când, spre exemplu, își schimbă locul de trai și nu anunță organele, care supraveghează
executarea pedepsei, ascunde sau nu declară veniturile din care amenda poate fi percepută.

2) Munca neremunerată în folosul comunității – în conformitate cu art.67 alin.1 CP, munca

neremunerată în folosul comunității constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului
serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autoritățile administrației publice
locale. În cazul militarilor în termen și militarilor cu termen redus, munca neremunerată în
folosul comunității constă în antrenarea condamnaților în timpul liber de ședințe, stabilite în
conformitate cu cerințele regulamentelor militare, la muncă, determinată de condamnatul unității
militare.
 Aceasta este o pedeapsă restrictivă de drepturi, deoarece limitează dreptul la libera
alegere a muncii și dreptul la odihnă, fiind o pedeapsă, care se execută fie în timpul liber de la
serviciu de bază sau studii, fie în timpul liber de ședințe, în cazul militarilor.
Munca neremunerată în folosul comunității este unica pedeapsă neprivativă de libertate
care se aplică doar în calitate de pedeapsă principală. Totuși, reieșind din prevederile art. 62 CP,
munca neremunerată în folosul comunității poate fi aplicată ca obligație pentru perioada
termenului de probă în cazul condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, tip
de libertate de pedeapsă penală prevăzut de art.90 CP al RM.
Înafara CP și codului de executare, prin Hot. Guv. nr 1643/2003 din 31.12.2003 a fost
aprobat regulamentul cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub forma de munca
neremunerată in folosul comunității. Anexa nr 1. munca neremunerată se stabilește pe un termen
de la 60 la 240 de ore și este executata de la 2 la 4 ore pe zi. Iar in cazul condamnatului care nu
este antrenat in activități de baza sau de studii, la solicitarea lui sau cu acordul lui, munca poate
fi stabilită pana la 8 ore pe zi.
De asemenea, munca neremunerata in folosul comunității nu poate fi aplicată militarilor
prin contract și persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani. Fiind o pedeapsă, conținutul
coercitiv al căreia constă în executarea unei anumite munci, pedeapsa în cauză nu se aplică față
de toate persoanele. Ea poate fi prestata cel mult 18 luni.
Munca neremunerată în folosul comunității, de regulă, se execută în totalitate în modul
corespunzător, în condițiile prevăzute de legislația națională și în mărimea stabilită în sentința de
condamnare. Totuși, în unele cazuri, are loc întreruperea executării acestei pedepse. Legislația
națională specifică două astefl de situații – eschivarea cu rea-voință de la executarea muncii
neremunerate în folosul comunității și imposibilitatea executării acesteia.
În caz de eschivare cu rea-voință de la executarea muncii neremunerate în folosul
comunității, ea se înlocuiește cu închisoare, calculându-se o zi de închisoare pentru 2 ore de
muncă. Iar în cazul în care persoana este în imposibilitatea obiectivă de a executa pedeapsa dată,
ea este liberată de la executarea de mai departe a acesteia.