8:1

Domnul Dumnezeu mi-a trimis următoarea vedenie. Iată, era un coş cu poame coapte.

Poame coapte. Ebr. qayis, fructe coapte de timpuriu, termen folosit în special cu privire la
„smochine”. Scopul acestei viziuni a fost de a arăta că poporul era copt pentru judecată,
că îndelunga răbdare a lui Dumnezeu ajunsese la capăt. Îndelunga răbdare a lui
Dumnezeu avusese ca rezultat numai continuarea păcatului lui Israel. Imaginea aceasta
reprezintă în mod corespunzător soarta finală a lui Israel. În loc de „un coş cu poame
coapte” LXX zice „coşul unui păsărar”. Aceasta transmite ideea că Israel va fi dus în
captivitate la fel cum o pasăre este prinsă în colivia sau coşul păsărarului.

8:2
El a zis: Ce vezi, Amos? Eu am răspuns: Un coş cu poame coapte. Şi Domnul mi-a zis:
A venit sfârşitul poporului Meu Israel; nu-l mai pot ierta!

Sfârşitul. Ebr. qes. Folosirea lui qes împreună cu qayis (vezi comentariul la v. 1) este un
joc de cuvinte tipic în ebraică.

Nu-l mai pot ierta. Vezi comentariul la cap. 7,8. Nu se mai poate face nimic pentru o
recoltă la vremea culesului. Atunci se va proceda cu recolta după felul roadelor care au
fost produse.

8:3
În ziua aceea, cântecele Templului se vor preface în gemete, zice Domnul Dumnezeu,
pretutindeni vor arunca în tăcere o mulţime de trupuri moarte.

Cântecele. Poate cântecele religioase în legătură cu „templul” idolatru de la Betel. Sau

poate vor fi fost cântecele beţivilor menţionaţi în cap. 6,5. În oricare din cazuri, cântecele
acestea urmau să fie transformate într-o jelire a celor morţi (vezi cap. 8,10).

Tăcere. O indicaţie a apatiei sau amuţirii care însoţeşte o suferinţă aspră, de care nu se
poate scăpa, o suferinţă prea adâncă pentru a fi exprimată în cuvinte,

Starea jalnică a ţării descrisă aici ca o referire primară la ţara lui Israel după captivitatea
asiriană constituia o reprezentare la scară restrânsă a efectelor celei de-a patra dintre
ultimele şapte plăgi (vezi GC 628).
8:4
Ascultaţi lucrul acesta, voi care mâncaţi pe cel lipsit, şi prăpădiţi pe cei nenorociţi din
ţară!

Mâncaţi. Literal, „care tânjiţi după”, sau „care vă prindeţi de”, „care întindeţi curse
pentru”. Celor care îi asupresc pe săraci li se porunceşte să-şi dea seama că purtarea lor
păcătoasă a pregătit calea pentru judecata divină care este asupra lor. Prosperitatea
claselor superioare nu va fi în stare să-i izbăvească pe aceşti asupritori în ziua pedepsirii
lui Israel.

8:5
Voi, care ziceţi: Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, şi Sabatul ca să
deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strâmbăm cumpăna ca să
înşelăm?

Luna nouă. Prima zi a lunii (1Samuel 20,5.24.27; vezi Vol. II, p. 102) era consacrată
serviciului religios, şi pe cât se pare era o zi în care orice fel de negoţ era suspendat (vezi
comentariul la Numeri 28,11; 2Regi 4,23). Avem aici un exemplu izbitor cu privire la o
păzire formală a instituţiilor sacre, fără vreun adevărat spirit de devoţiune. În egoismul
lor acestor apostaţi le părea rău de timpul pe care formalismul lor religios îl cerea de la ei.
Un asemenea cult devine un blestem în loc să fie o binecuvântare.

Să deschidem. Cu scopul de a vinde. LXX traduce „să deschidem comoara”, adică,

grânarele sau depozitele.

Efa. Vezi Vol. I, p. 166, 167. Folosind o măsură mai mică, vânzătorul primea mai mulţi
bani decât ar fi trebuit, pentru cantitatea de grâne vândută.

Siclu. Vezi Vol. I, p. 166, 167.

8:6
Apoi vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint, şi pe sărac pe o pereche de încălţăminte,
şi vom vinde codina în loc de grâu.

Vom cumpăra pe cei nevoiaşi. Vezi comentariul la cap. 2,6. Codina. În vremuri de lipsă,
„codina”, aceasta întrebuinţată de obicei pentru hrănirea animalelor putea să fie vândută
ca aliment pentru oameni.

8:7
Domnul a jurat pe slava lui Iacov: Niciodată nu voi uita nici una din faptele lor!

Slava lui Iacov. LXX redă prima parte a acestui verset astfel: „Domnul jură împotriva
mândriei lui Iacov”, aici faptele mândriei lor mai degrabă decât obiectele mândriei lor
(vezi comentariul la cap. 6,8).

8:8
Nu se va cutremura ţara din pricina acestor mişelii, şi nu se vor jeli toţi locuitorii ei?
Nu se va umfla toată ţara ca râul, ridicându-se şi pogorându-se iarăşi ca râul Egiptului?

Se va cutremura. Adică „ţara” „se va cutremura” ca o mare vânturată. Din cauza judecăţii
divine, venite asupra ei, ţara se va ridica şi umfla ca râul Nil, „ca râul Egiptului”, la
vremea umflării sale anuale.

8:9
În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face să asfinţească soarele la amiază, şi voi
întuneca pământul ziua în amiaza mare.

Voi face să asfinţească soarele. Ziua Domnului este adesea prezentată ca fiind însoţită de
fenomene neobişnuite în lumea naturală (vezi Isaia 13,10; Ioel 3,15; etc.; comp. Amos
5,20).

8:10
Vă voi preface sărbătorile în jale, şi toate cântările în bociri pentru morţi, voi acoperi
toate coapsele cu saci şi voi face toate capetele pleşuve; voi arunca ţara într-o jale ca
pentru un singur fiu, şi sfârşitul ei va fi ca o zi amară.

Vă voi preface sărbătorile. Vezi Plângeri 5,15; Osea 2,11; Amos 5,16.17; 8,3. Saci.
Acesta era un semn de jale (1Regi 20,31; Isaia 15,3; Ioel 1,8.13), după cum era şi
„pleşuvia”, adică raderea capului (Iov 1,20; Isaia 3,24; 15,2). Pentru un singur fiu. O
întristare extrem de mare (vezi Ieremia 6,26; Zaharia 12,10).

8:11
Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de
pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului.

Voi trimite foamete. Profetul arată clar către un timp când, din cauza neascultării
stăruitoare, va fi prea târziu pentru israeliţi să se întoarcă la cuvântul lui Dumnezeu, într-o
încercare de a evita judecăţile divine. O adâncă întristare îi stimulează adesea pe oameni
să ia aminte la Sfintele Scripturi. Din nefericire, o astfel de întristare vine adesea prea
târziu pentru a mai produce vreun rezultat pozitiv. Aceasta se întâmplă nu pentru că
iubirea lui Dumnezeu s-a retras de la păcătos, ci pentru că păcătosul a ajuns atât de
împietrit în nelegiuirile lui, încât el doreşte numai să scape de urmările fărădelegilor lui şi
nu să-şi părăsească şi căile rele. El L-a întristat pe Duhul Sfânt dincolo de orice nădejde
de adevărată pocăinţă şi reformă a caracterului (vezi Geneza 6,3.5.6; vezi comentariul la
1Samuel 28,6).

În „Ziua Domnului” finală, chiar imediat înainte de a doua venire a lui Hristos, această
experienţă a vechiului Israel se va repeta, când oamenii nepocăiţi de pe întregul pământ,
suferind în timpul celor şapte plăgi de pe urmă, vor căuta alinare în nenorocire prin orice
mijloc posibil, chiar şi prin întoarcerea la cuvântul lui Dumnezeu, pe care mai înainte
neglijaseră să-l studieze şi să-l asculte (vezi GC 629).

8:12
Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miază-noapte la răsărit, vor umbla
istoviţi încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi.

Vor pribegi. Ebr. nua, „a tremura”, „a se clătina” sau „a se mişca cu nelinişte”.

La răsărit. Unii cercetători biblici consideră că „sudul” este omis din direcţiile indicate
aici, din cauză că la miazăzi de regatul de nord al lui Israel, în cetatea Ierusalim, se găsea
adevăratul cult al lui Dumnezeu pe care apostaţii îl lepădaseră (vezi 1Regi 12,26-33).

Vor umbla istoviţi încoace şi încolo. Ebr. shut, „a rătăci primprejur” (vezi comentariul la
Daniel 12,4).
8:13
În ziua aceea se vor topi de sete fetele frumoase şi flăcăii.

Fetele frumoase şi flăcăii. Condiţiile menţionate în v. 11 să 12 sunt atât de grele încât îi

vor afecta chiar pe cei care se bucură de deplina frumuseţe şi energie a tinereţii.

Se vor topi. Sau „Vor leşina”. În ebraică, verbul acesta se referă la un leşin literal, fizic,
nu doar la „slăbiciune” sau „moleşeală”.

8:14
Ei, care jură acum pe păcatul Samariei, şi zic: Pe Dumnezeul tău cel viu, Dane! Şi:
Pe drumul Beer-Şebei! Vor cădea, şi nu se vor mai scula.

Păcatul. Ebr. ’ashmah, „ofensă” sau „vinovăţie”. Probabil o referire la cultul idolatru al
viţelului de aur de la Betel (vezi comentariul la Osea 8,5.6). „Dumnezeul tău… Dane!” se
referă la celălalt viţel aşezat pe teritoriul lui Dan, în nordul extrem al regatului (vezi
1Regi 12,26-33). Unii cred că aici ’ashmah ar trebui să fie luat ca un nume propriu,
Ashima fiind divinitatea hamatiţilor care i-au introdus cultul în ţinutul Samariei când au
fost puşi acolo de Sargon în locul israeliţilor captivi (2Regi 17,29.30).

Drumul. Literal, „calea”, aici însemnând un mod de închinare sau un sistem religios (vezi
Fapte 9,2; 19,9.23). În loc de „drumul Beer-Şeba”, LXX traduce: „Dumnezeul tău, o
Beer-Şeba, trăieşte”.