Cine vei fi maine?

  23 Ianuarie 2011

George Bernard Shaw a scris

mai demult o piesa de teatru
intitulata “Intoarcerea la
Matusalem”. Ultima oara s-a
jucat in 1922 si poate va
intrebati, cum este si firesc,
de ce in mai bine de optzeci
de ani, nimeni nu a mai pus
in scena acea piesa. Dura zece
ore!

Pe scurt, va spun ca
Dumnezeu le facea frecvent vizite lui Adam si Evei, asigurandu-se
ca nu duc lipsa de nimic in Gradina Raiului. Dar ei aveau ceva pe
suflet, o nemultumire adanca. Batranelul inca sprinten se
indrepta intr-o buna zi spre cei doi, fara sa intuiasca despre ce
avea sa fie vorba. Pana la urma, le oferise totul: liniste, iubire,
frumusete, pace, un peisaj de vis. Stiti ce anume le-a spus cei doi
Domnului? “Avem tot ce ne trebuie aici dar vrem sa stim, noi cand
vom muri?” Grea intrebare…

Zece ore de teatru…Cine ar mai dori asa ceva? Cate replici de tinut
minte, cate detalii de luat in calcul, cat talent si ce capacitate de a
intra in pielea unor “personagii”…Dar, daca stam sa ne gandim
bine, viata insasi este cea mai lunga reprezentare intr-o scena
veche de cand lumea. Ajungi in compania unor persoane,
imprumuti mereu cate ceva de la ele si devii automat un nou
personaj. Ajungi intr-un alt mediu si trebuie sa te adaptezi
continuu conditiilor, devenind un nou personaj. Se spune ca
suntem media celor mai apropiate cinci persoane de noi. Mai
mult, imitam tot timpul pe cei care ni se par mai buni, fie ca ii
vedem in jurul nostru sau la televizor, fie ca ne sunt profesori,
autori preferati de carti si asa mai departe. De fiecare data,
suntem un alt personaj. Stai si te gandesti, “cine naiba voi mai fi
maine?”

Te trezesti intr-o anumita relatie folosind diminutive pe care nu

ti-ai imaginat ca le vei spune vreodata. Partile intime ale corpului
sunt nume din desene animate, intervin fel de fel de animalute
simpaticute si dragalasasute (cam asa incepe sa arate o
conversatie, un sms, un e-mail…). Faci lucruri noi, trebuie sa
raspunzi provocarilor, inveti sa faci pe plac persoanei de langa
tine chiar daca, fie vorba intre noi, nu-ti convine deloc chestia asta
sau cel putin nu intotdeauna. Prins in magie, dorinta si pasiune, ti
se pare absolut in regula. Daca ii auzi pe altii vorbind cu un alt set
de cuvinte la fel de impopotonate, ti se pare penibil. Cand termini
o relatie si ii faci uneori o retrospectiva, iti vine sa te intrebi “oare
eu am fost acolo?” Oricum, orice sfarsit inseamna un nou inceput.
Vei deveni un alt personaj, intr-o cu totul alta poveste…Si vei mai
gasi alte seturi de cuvinte alese, alte lucruri pe care le vei face
pentru ca trebuie.

La locul de munca “joci” dupa regulile altora care nu sunt altceva

decat un scenariu mai flexibil. Mai apuci si tu sa zici “ba, marfa,
respect, colega, cafea, tigara” dar in rest nu e loc de caragate. La
un examen imbraci costumul si reciti subiectele la oral mai ceva
decat Hamlet. Iti si construiesti un decor imaginar in jurul tau,
care sa te ajute. Joci bine. Conditia elementara este sa-ti intri bine
in rol, dar sa nu-l iei niciodata prea in serios, nici intr-o relatie,
nici la scoala, nici la serviciu, nici in toata viata. Vei schimba masti
dupa masti, vei imbraca mii de costume fara sa vrei macar, vei
invata replici dupa replici, vei fi si inger, si diavol atunci cand
situatia o cere. Esti de departe cel mai bun actor. Interpretezi mii
de personaje. Rezisti mai mult de zece ore si dupa fiecare rol iti vei
spune “cum dracu’ am facut eu asta?” Este probabil, o definitie
excelenta a vietii…
Cine vei fi maine?