Ileana Vulpescu

Arta
Nu-mi ajungea o greutate într-o mână, mi-a mai
trebuit şi-a doua, ca sa mă echilibrez în mersul
acrobatic pe frânghia vieţii.
 Două calităţi pe lume nu pot fi simulate şi nici
înlocuite ori echivalate prin procedeul "mai iei de
ici, mai pui colea": inteligenţa şi bunătatea.
Lipsa de educaţie poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani.
După aceea, nici dacă singura locuinţă si mamă ţi-ar fi
maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine o vreme
când mintea proprie îţi este un educator suficient.
E atâta rutină şi atât de puţin adevăr, dar pentru
adevărul acesta puţin şi rar merită să trăim.
Un om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate
concepe o existenţă echilibrată. Poate lupta şi
trebuie să lupte pentru acest echilibru.
Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să
interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale
noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi
fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?
O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă
rea nu se îndreaptă prin nimic.
Niciodată nu putem şti ce proporţii iau faptele
noastre în viaţa celuilat. Răul pe care i l-am făcut
rămâne bun-făcut.
Unui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi.
Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele. Cred că
oamenii fac o confuzie: iau acceptarea drept iertare.
Dacă nu port duşmănie şi dacă nu mă bucur de răul
cui mi-a făcut rău, consider că iert.
Mai întâi trebuie să te pui în locul altuia şi după
aceea să-l judeci.
Dacă vrei să păstrezi indiferent ce relaţie cu un om,
trebuie să-l consideri ca pe o rudă apropiată şi să-i
ierţi, să-i tot ierţi, cum le ierţi copiilor, părinţilor,
fraţilor tăi. Dacă ai orgolii, nici o relaţie nu e posibilă.
Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor,
doar oamenii care mă fac să visez, care maschează
atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor
legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le
uit existenţa.
Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-
obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii
devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui.
Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui.
Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare
parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât
de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-
ar pune să aleg, înfăţişânu-mi de la început şi suferinţa cu
care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!
Într-o bună zi, ai să-nţelegi, că omul cel mai iubit reprezintă
superlativul absolut al unei vieţi. Oricâtă pasiune ar
exista între un bărbat şi-o femeie, judecata îşi situează
la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ţi
poţi închipui cum se şterg din tine senzaţiile... E de
necrezut cum uită trupul.
Ceea ce-ţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din
animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile.
Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al
unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea
rămâne într-o iubire.
În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în
oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo
de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un
roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.
 În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua
argumentele din părerile altuia despre acel cineva.
Ce definitorie poate fi prima întâlnire cu un om,
prima impresie pe care ţi-o face.
 Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă,
devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele
firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia
Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi
îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să
reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi
cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala
piscului.
montaj realizat de Valentin