Ajutand copiii cu stima de sine scazuta

 Oana Paunescu - Psiholog

 May 3, 2015
No Comments

“ Putem găsi o mulţime de moduri prin care să exprimăm cât de mult ne urâm”
(Williamson)
Câteodată mă “ joc” prin a crea imagini . Câteodată mă “ joc” prin a crea
poveşti, metafore pentru cei din jur. Şi uneori, reuşesc să creionez vise.
E ciudat să văd visul tău la altcineva, oricine ar fi. Îşi pierde esenţa , ştii…
Nu vorbesc despre o bucată de material, nu vorbesc despre o cârpă, vorbesc
despre universul tău  lăuntric şi puterea ta de a te schimba.
Pentru copiii care cred că sunt lipsiţi de valoare, viaţa poate pierde cu uşurinţă
magia, fascinaţia şi emoţia. Fiecare zi este urmată de dezamăgiri, eşec,
sentimente de inadecvare şi într-un cuvânt, că ceva fundamental este în
neregulă cu ei.
Copiii care nu se iubesc de multe ori au şi ei micile lor dorinţe. Copilul cu stimă
de sine scăzută, va avea tendinţa de a se retrage din activităţile de zi cu zi,
plasându-se în afară acestora, considerând că nu este suficient de bun. Însă,
nu îi face plăcere să stea în preajma propriei persoane din cauza
autocriticismului, crezând că tot ceea ce face este lipsit de valoare, spre
exemplu: munca pe care o depune la şcoală, tot ceea ce face, spune,
inventează, cânta, desenează, sau visează.
Ca rezultat, se dă bătut prea repede, sau nici măcar nu începe. Acest tip de
comportament este în contrast cu comportamentul unui copil cu stimă de sine
ridicată ce are iniţiativă, experimentează, perseverează până ce reuşeşte şi iese
învingător în faţă tuturor obstacolelor apărute.

PENTRU A CREŞTE STIMA DE SINE A COPILULUI TĂU ÎŢI PROPUN O

POVESTE:
A fost odată o fetiţă pe nume Rubi, problema ei era … că se simţea mai
degrabă, asemeni unui gunoi decât o fetiţă. Câteodată se simte ca “ceva” pe
care îl găseşti într-un coş de gunoi.
Câteodată se simte că o carpeta pe care oamenii să stea. Copiii la locul de
joacă strigau:
– “ Rubi nu e bună de nimic!”.
Copiii mai mari şi răi strigau după biata fetiţă:
– “ Fată proastă cu păr ciudat” aruncau chiar şi cu îngheţată în capul ei.
Învăţătoarea lui Rubi, doamna Nas Fructat, deseori arăta cu degetul înspre
Rubi, spunându-i că nu stă dreaptă, că nu este suficient de curată şi trebuie să
se străduiască mai mult. Când Rubi a desenat o casă, şi-a spus:

– “ Este o casă bună de aruncat la gunoi”, şi a mâzgălit-o; când Rubi a

desenat un copac, şi-a spus:
– “ Este un copac bun de aruncat la gunoi”, şi la aruncat într-o parte. Când
Rubi se uita la ea în oglindă, ea vede o fată dezagreabilă şi urat mirositoare:

– “ Eşti aşa urâtă”, îşi spune ea.

După ce termina şcoala, lui Rubi îi plăcea să stea în apropierea coşului de
gunoi. Nu înţelegea de ce îi plăcea să facă asta, doar îi făcea plăcere.
Câteodată simţea că ar preferă să intre într-unul din acele coşuri şi să nu mai
iasă niciodată.
În fiecare vineri, gunoierul venea să golească coşurile de gunoi şi o saluta pe
Rubi:
– “ Bună, drăguţo” îi spunea gunoierul.

– “ Nu sunt drăguţă”, răspundea Rubi, “ Sunt un nimic”.

În fiecare duminică, se ducea la magazinul de dulciuri pentru a cumpără nişte
bomboane cu aromă de lămâie:
– “ Ai sosit copil minunat”, spune vânzătoarea de la magazinul de dulciuri.

– “ Nu sunt minunată”, răspundea Rubi, “ Sunt un nimic”. În magazin era o

fetiţă care i-a spus:

– “ Îmi place părul tău”.

– “  Este doar un par ciudat”, spunea Rubi.

– “Cum oamenii te înţeleg atât de greşit” spune vânzătoarea.

Într-o zi, mătuşa lui Rubi din Italia i-a trimis o pereche de pantofi roşii, despre
care Rubi credea că sunt minunaţi. Pentru o întreagă după amiază Rubi nu s-a
mai simţit ca un nimic, chiar s-a simţit bine, iar copiii la şcoală îi admirau
pantofii. Problema cu pantofii este că nu te fac să te simţi bine pentru mult
timp. Seara când Rubi îşi făcea temele şi nu putea scrie cuvântul “ cârnat” sau
“ spaghete”, toate au revenit:

– “ Sunt un nimeni care nu poate să facă nimic”, îşi spunea Rubi, “ Sunt doar
Rubi bună de nimic şi asta e tot”. În acel moment, Rubi s-a simţit atât de rău
că s-a dus la culcare şi ar fi vrut să nu se mai trezească niciodată.

Într-o zi la şcoală, era o nouă bucătăreasă pe nume Dot. Ea se mutase într-o

casă pe aceeaşi stradă pe care locuia şi Rubi. În timp ce Rubi îşi aştepta
prânzul, Dot i-a zâmbit lui Rubi. Era un zâmbet minunat şi ceva călduros a
simţit în piept. A fost aşa surprinsă de zâmbetul bucătăresei că i-a scăpat
mâncarea pe jos. Doamna Dot îi spune lui Rubi:

– “ Of dragă, lasă-mă să te ajut”. Rubi a fost aşa surprinsă că bucătăreasă nu

i-a spus că e “ proastă” pentru că a scăpat mâncarea.

– “ Nu contează, draga mea”, spune Dot şi pune mâna pe după umerii lui Rubi
spunându-i “ Este amuzant cum se întâmplă lucrurile câteodată, nu este aşa?”
Rubi a încercat să-i spună lui Dot că nu este deloc o drăguţă, că era un nimic,
dar cuvintele nu i-au putut ieşi din gură pentru că avea un nod în gât şi îi
venea să plângă. În drumul ei spre casă, Rubi a trecut pe lângă casă lui Dot.
Această din urmă stătea în grădina aşezată pe un şezlong.
– “ Rubi am ceva pentru tine”, spune Dot. Surprinsă Rubi se duce să vadă
despre ce este vorba, Dot o desenase pe Rubi cu multe gunoaie ce stăteau pe
capul ei:
– “ Rubi, una din cele mai drăguţe învăţătoare de la şcoală mi-a spus despre
cum tu consideri că nu eşti bună de nimic. Deci cred că ai o problema”. “ Vezi
tu, când unii oameni se simt mici şi slabi, ei încearcă să se simtă mari şi
puternici făcându-i, în schimb, pe cei din jur să se simtă mici şi slabi. Asta fac
agresorii”.
– “ Când ei te aleg pe tine, asta te face să te simţi că un nimic.” Dot se
încruntă şi îi spune lui Rubi:
– “ Dacă oamenii nu pot vedea cât de drăguţă şi minunată eşti, este pierderea
lor, nu a ta. “
Rubi nu a înţeles, cu adevărat, la ce se referea doamna Dot, dar a simţit din
nou căldură în piept. În acea noapte Rubi a avut un vis… oamenii o
înconjuraseră ca nişte stâlpi şi puseseră tot felul de gunoaie pe capul ei:
resturi de bucăţi de pizza, peşti urât mirositori, ambalaje. Inota în gunoi şi
parcă nefiind suficient, cineva a luat-o pe Rubi şi a pus-o într-o lada de gunoi.
Era îngrozitor. În vis, ceva minunat s-a întâmplat, Rubi s-a simţit brusc foarte
furioasă, şi furia i-a dat putere…aşa că a turnat tot gunoiul înapoi oamenilor
care îl dăduseră.
A două zi la şcoală doamna Nas Fructat a certat-o pe Rubi de mai multe ori.
Ted cel dur a râs de ea că a vărsat sos pe bluza, şi cineva i-a spus că este
proastă pentru că avea șosete de culori diferite. Dintr-o dată Rubi îşi aminteşte
de visul avut. S-a ridicat în picioare şi a spus:

– “ Ascultaţi-mă cu toţii, să fie clar un lucru, de acum înainte, nu sunt un nimic.

De fapt, m-am săturat de oamenii care se simt rău cu ei înşişi încercând în
schimb să mă facă să mă simt rău.”
– “ Şi dacă nu vedeţi cât de minunată sunt, este pierderea voastră, nu a mea.”
Toată lumea aplaudă, mai puţin agresorii, care erau încă uimiţi şi doamna Nas
Fructat care o privea pe Rubi surprinsă.
Rubi o vizita deseori, pe doamna bucătăreasă în grădina ei. Ele au devenit
prietene, împreună grădinăreau, râdeau şi vorbeau. Uneori Rubi simţea că
parcă zburau împreună. Când Dot îi zâmbea lui Rubi sau îi dădea o
îmbrăţişare, Rubi se simţea ca o prinţesă. Ori de câte ori Rubi se simţea că un
nimic, Dot o asculta cu atenţie şi o ajuta să-şi organizeze sentimentele, încât
căldură din piept apărea din nou.

După toate acestea, Rubi şi noii ei prieteni au mers în parcul de la capătul

străzii, unde erau multe flori.

– “ Nu te mai agăţi de gunoi?” întreabă gunoierul care tocmai trecea pe acolo.

– “ Nu, prefer să stau aici acum” spune Rubi,
– “ Este minunat aici” .
– “ Minunat ca şi tine” spune gunoierul,
– “ Da, ca şi mine…”, răspundea Rubi.
Este de luat în considerare consilierea sau terapia pentru copiii ce suferă de o
stimă de sine scăzută. Lumea din interiorul unui copil poate fi rece, un loc
descurajant – prea trist, prea dezolant, prea singur. Terapia aduce în interiorul
lumii copilului gânduri şi sentimente prin imagini cu oameni calzi, gânduri
plăcute, amintiri minunate.

COPILUL INTERIOR ÎNAINTE DE TERAPIE ŞI DUPĂ TERAPIE.

Poate că nu pot schimba lumea exterioară a copilului – de exemplu, să-i fac

pe părinţi să fie mai puţin furioşi – dar pot face că lumea interioară a copilului
să fie un loc cu mai multă căldură. Această este exprimată frumos prin
versurile lui Neruda:

“Vreau să fac din tine

Ceea ce primăvara face cu cireşii” .